ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5536/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5536/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față;

Prin contestația înregistrată sub nr. 2640/105

din 02 iunie 2009 pe rolul Tribunalului Prahova, contestatorul C.I. a chemat în

judecată intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA București, în calitate de reprezentant al Statului Roman, solicitând

instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună modificarea

Hotărârilor de stabilire a despăgubirilor din 18 mai 2009 și din 05 aprilie 2007,

a proceselor-verbale din 02 aprilie 2009 și din 14 februarie 2007, în sensul

stabilirii în favoarea sa a dreptului la despăgubiri pentru toate terenurile

expropriate, proprietatea sa, situate în com. Bărcănești, în suprafață totală

de 394,56 m.p., în valoare de 50.898,24 lei, echivalentul a 11.836,68 euro (30

euro/m.p.).

Totodată, contestatorul

a solicitat și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata a invocat

excepția tardivității introducerii contestației, față de faptul că hotărârea

din anul 2007 a fost comunicată la data de 27 martie 2009, situație în care a

învederat intimata, contestația împotriva acesteia apare ca fiind tardiv

formulată.

La termenul de

judecată din data de 10 noiembrie 2009 tribunalul a dispus, în baza art. 137 alin.

(2) C. proc. civ., unirea excepției, invocată de intimată, cu fondul cauzei,

apreciind că pentru soluționarea acesteia este necesar să se administreze

dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.

Prin sentința civilă nr.

896 din 25 iunie 2010 a Tribunalului Prahova, s-a respins excepția tardivității

formulării contestației, invocată de către intimată și, pe fond, s-a admis în

parte contestația.

S-au modificat, în

parte, hotărârile din 18 mai 2009 și din 5 aprilie 2007, emise de intimată, în

sensul că s-a stabilit în favoarea contestatorului dreptul de a încasa suma

totală de 8853,92 euro sau echivalentul în lei de 40.206 lei, pentru terenurile

expropriate, în suprafață totală de 394,56 m.p., situate în comuna Bărcănești,

județul Prahova.

A fost obligată

intimata să plătească contestatorului sumele de 8853,92 euro (echivalent în lei

40.206) cu titlu de despăgubiri pentru terenurile expropriate și respectiv 1850

lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor

mai sus menționate și respectiv, prin procesele-verbale din 02 aprilie 2009 și din

14 februarie 2007, s-a dispus, pentru construirea autostrăzii București-Brașov,

exproprierea terenurilor în suprafață de 394,56 m.p. situate în com.

Bărcănești, proprietatea contestatorului, și acordarea, cu titlu de

despăgubiri, a sumelor de 1398,83 lei, 567,09 lei și 3002,53 lei.

Instanța de fond a

reținut că potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat de ing. C.M.,

valoarea totală a terenurilor expropriate este de 8853,92 euro lei (22,44

euro/m.p.), calculul fiind efectuat în funcție de amplasamentul terenurilor, de

valorile practicate pe piața imobiliară, de coeficienții pozitivi și negativi

aplicați, de posibilitățile de acces, de restricțiile constructive, de

utilități, de metodele comparative de evaluare aplicabile și de marja de

negociere pe piața imobiliară.

În ceea ce privește

apărările intimatei, în sensul că la stabilirea despăgubirilor acordate

contestatorului, ar fi ținut seama de valoarea reală a terenurilor, de

prejudiciul cauzat contestatorului și de prețul de circulație al terenurilor

din zonă, tribunalul a stabilit că nu pot fi avute în vedere, întrucât nu

există nicio dovadă la dosar care să ateste care au fost criteriile ce au stat

la baza evaluării terenurilor în litigiu, cu ocazia emiterii hotărârilor

sus-menționate, iar cuantumul de 12,06 lei/mp stabilit de expertul M.I., propus

de intimată, este foarte mic în raport de criteriile prevăzute de lege.

Tribunalul a

înlăturat și valoarea de 24,68 euro/m.p. solicitată de către contestator, apreciind

că suma stabilită de experta C.M., propusă de către această parte, este

exagerat de mare în raport de metoda aplicată și de prețurile de pe piața

imobiliară.

Împotriva sentinței

au declarat apel, reclamantul și intimata.

La termenul de

judecată din data de 11 octombrie 2010, Curtea, din oficiu, în temeiul art. 129

alin. (4) C. proc. civ. raportat la art. 108 C. proc. civ., a invocat și a pus

în discuția părților un motiv de nulitate de ordine publică ce afectează

sentința apelată, constând în încălcarea dispozițiilor art. IV pct. 4 din

O.U.G. nr. 228 din 30 decembrie 2008.

Prin Decizia nr. 203

din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie a admis apelurile declarate de intimata Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București și

contestatorul C.I. împotriva sentinței civile nr. 896 din 25 iunie 2010

pronunțată de Tribunalul Prahova, a anulat sentința și a trimis cauza spre

competentă soluționare, în primă instanță, Judecătoriei Ploiești.

Recursurile declarate

de ambele părți împotriva acestei decizii au fost admise de Înalta Curte de

Casație și Justiție, care a pronunțat în acest sens Decizia nr. 5858 din 7

iulie 2011, prin care a dispus casarea hotărârii pronunțată de instanța de apel

și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pentru a dispune

astfel, instanța de recurs a reținut că, potrivit dreptului comun, competența

materială de primă instanță, în procesele și cererile în materie de expropriere

aparține tribunalului, conform art. 2 pct. 1 lit. f) C. proc. civ., raportat la

art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

Prin Decizia civilă nr.

160 din 10 octombrie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția civilă a respins ca

nefondate apelurile formulate de reclamantul C.I. și pârâta Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA, împotriva sentinței civile nr. 896 din 25

iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Examinând cauza, în

faza de rejudecare după casare, Curtea a constatat că apelurile declarate de

părți sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu referire la apelul

declarat de reclamantul C.I., prin care se pretinde acordarea despăgubirilor

într-un cuantum mai mare, de 24,68 euro/m.p., față de cel de 22,46 euro/m.p.

omologat de instanța de fond, Curtea a constatat nu pot fi reținute susținerile

apelantului reclamant, în condițiile în care, din verificarea raportului de

expertiză efectuat la instanța de fond (aflat la filele 70-82 dosar) reiese că,

la stabilirea despăgubirilor pretinse, experta C.M., numită la propunerea

reclamantului, nu a precizat detaliat criteriile avute în vedere la

determinarea despăgubirii, calculul prezentat la fila 78 din raportul de

expertiză făcând referire la o altă valoare, de 22,44 euro/m.p.

Spre deosebire de

aceasta, varianta întocmită de experta C.M., omologată de judecătorul fondului,

respectă pe deplin dispozițiile art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, calculul

despăgubirilor fiind efectuat în funcție de amplasamentul terenurilor

expropriate, de valorile practicate pe piața imobiliară, de posibilitățile de

acces, de restricțiile constructive, de utilități și de marja de negociere pe

piața imobiliară.

În acest context, în

considerarea argumentelor menționate în precedent, Curtea a respins, în temeiul

art. 296 C. proc. civ., apelul declarat de reclamantul C.I.

În ceea ce privește

apelul declarat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA, Curtea analizând prima critică, a constatat, contrar

afirmațiilor apelantei, că raportul de expertiză efectuat la instanța de fond

îndeplinește cerințele stipulate de art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, fiind

efectuat de comisia alcătuită din trei experți desemnați de instanță la

termenul de judecată din data de 10 noiembrie 2009 și respectiv 2 martie 2010,

purtând semnăturile acestora (f. 80 dosar fond). În acest context, solicitarea

apelantei-pârâte de efectuare a unei noi expertize în apel, pentru a fi

respectate dispozițiile art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994 apare ca vădit

neîntemeiată, Curtea reținând că lucrarea efectuată la fond îndeplinește

condițiile textelor de lege invocate.

Nefondată a fost

găsită și cea de-a doua critică formulată de apelanta-pârâtă, întrucât varianta

omologată de instanța de fond respectă dispozițiile legale, experta C.M.

menționând expres criteriile avute în vedere la determinarea cuantumului

despăgubirilor, astfel cum s-a menționat la analizarea apelului declarat de

apelantul-reclamant.

Se impune a se

preciza, sub acest aspect, că potrivit mențiunilor exprese aflate la fila 3 din

raportul de expertiză întocmit la instanța de fond, la calculul cuantumului

despăgubirilor cuvenite reclamantului, pentru terenurile expropriate, s-au avut

în vedere cererea și oferta de proprietăți asemănătoare, eliminându-se prețurile

unitare extreme (f. 79 dosar fond).

Totodată, s-a reținut

că apelanta-pârâtă a înțeles să critice în prezentul apel varianta omologată de

instanța de fond, susținând că ar fi fost întocmită fără a avea la bază

prețurile reale de tranzacționare, în condițiile în care, propriul expert

consilier, domnul M.I., a concluzionat expres în raportul de expertiză (pagina

5- fila 74 dosar fond) că la momentul efectuării lucrării, piața imobiliară

este blocată, datorită crizei financiare.

În considerarea tuturor

acestor argumente, stabilind că în cauză nu există motive de netemeinicie și

nelegalitate ale sentinței, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 296 C.

proc. civ., a respins apelul declarat de pârâtă ca nefondat.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamantul C.I. și pârâtul Statul Român – Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

Român – Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA

critică decizia atacată pentru nelegalitate, având în vedere următoarele:

Instanța de apel, cât

și instanța de fond, au încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

conform cărora „la calcularea despăgubirilor experții, precum și instanța vor

tine seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în

unitatea administrativ – teritorială”, adică în localitatea Bărcănești, motiv

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prețul cu care se

vând în mod obișnuit imobilele nu poate indica decât prețul de tranzacționare

al acestor imobile, menționat în contractele de vânzare-cumpărare și nicidecum

„prețul de ofertare” postat pe diverse pagini de internet sau în diferite ziare

din județul Prahova, de care în mod greșit a ținut seama instanța de apel care

a confirmat astfel soluția instanței de fond.

Aceste prețuri de

tranzacționare trebuiau luate în considerare la data la care imobilul respectiv

a intrat în proprietatea statului și anume data la care a fost consemnată suma

stabilită ca despăgubire.

Urmează să se

constate că instanța de apel, prin omologarea punctelor de vedere întocmite de

către experții C.M., C.M. a ținut cont la stabilirea despăgubirilor de

prețurile de ofertare apărute pe internet și în presa prahoveană, ignorând

astfel dispozițiile legale ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Expertul desemnat de

către Stalul Roman prin C.N.A.D.N.R. ing. M.I. a făcut opinie separată și a

avut în vedere prețurile de tranzacționare și nu cele de ofertare, deoarece a

folosit ca bază de calcul preturile cu care s-au înstrăinat imobilele în comuna

Bărcănești, acesta studiind la sediul Primăriei Barcănești contractele de

vânzare-cumpărare ale terenurilor din zonă.

Din raportul de

expertiză întocmit se poate observa că există o diferență foarte mare între

prețurile de „ofertare” și cele reale de „tranzacționare”, care trebuiau avute

în vedere de instanța de apel ca valori de comparație la stabilirea

despăgubirilor.

critică decizia atacată pentru nelegalitate, având în vedere următoarele:

În speță, urmează ca

despăgubirea să fie stabilită în cuantumul precizat de expertul numit de

contestator, având în vedere următoarele:

- prețul de

circulație al terenului în zonă este mult mai mare decât prețul stabilit de

exp. D. (care a „evaluat” la aceeași valoare majoritatea terenurilor din zona

de sud-est a țării fără a avea în vedere pagubele produse prin expropriere,

categoria de folosință a acestor terenuri, valoarea de circulație);

- amplasamentul

acestui teren (terenul se află în vecinătatea casei reclamantului - în

prelungirea terenului categoria curți-construcții);

- pagubele produse

(pe acest teren reclamantul a plantat o livadă, legume și altele - ce

constituie sursa de hrană a familiei sale);

- prin exproprierea

unei „părți” din terenul respectiv, scade considerabil valoarea terenului rămas

în proprietatea reclamantului, fără a avea posibilitatea de a-l mai valorifica

ulterior.

Mai mult,

despăgubirile au fost stabilite diferențiat și fără un criteriu stabilit

expropriaților. Astfel, au fost acordate despăgubiri de 4 ori mai mari, unor

persoane ale căror terenuri se aflau la mare distanță față de gospodăria

acestora și exproprierea nu producea prejudicii mari, așa cum se întâmplă în

cazul reclamantului.

În consecință, se

solicită ca în urma admiterii recursului să se modifice hotărârile anterioare,

în sensul că urmează ca despăgubirea să fie stabilită în cuantumul precizat de

expertul numit de contestator. Se solicită obligarea pârâților la plata

cheltuielilor de judecată, reprezentând onorarii experți și onorariu avocat.

Examinând recursurile

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat următoarele:

Analizând motivele de

recurs formulate, atât de reclamant cât și de pârât, se constată că

nemulțumirile exprimate sunt cu privire la cuantumul despăgubirilor, astfel cum

a fost stabilit prin raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe,

despăgubiri aferente imobilului-teren expropriat.

În raport de

criticile aduse hotărârii atacate sub acest aspect, Înalta Curte a procedat la

analizarea concomitentă a motivelor de recurs.

Astfel, potrivit art.

9 din Legea nr. 198/2004, acțiunea formulată de expropriat se soluționează

potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește stabilirea

despăgubirilor.

Prin urmare, criteriile

în raport de care se stabilește cuantumul despăgubirilor sunt prevăzute de

Legea nr. 33/1994, care în art. 26 prevede în mod expres că, despăgubirea se

compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite și că, la calcularea cuantumului

acestor despăgubiri, atât experții, cât și instanța, vor ține seama de

prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel din unitatea

administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și

de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare dovezile depuse de acestea.

Pentru stabilirea

despăgubirilor se impune, așadar, efectuarea unei expertize de către o comisie

de experți alcătuită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, compusă dintr-un

expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din

partea persoanelor care sunt supuse exproprierii, care să aibă în vedere

criteriul de calcul prevăzut de art. 26 alin. (2) din această lege.

În speță, prin

raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de experții ing. M.I., C.M. și

C.M. s-au expus puncte de vedere diferite, instanțele anterioare luând în

considerare valoarea stabilită de expertul C.M., prin metoda de evaluare

aplicată – evaluarea prin comparație, fiind evidențiată valoarea de piață

estimată (prin eliminarea valorilor extreme, cea mai mică și cea mai mare).

Instanța de apel și-a

însușit opinia expertului C.M., reținând că la calculul cuantumului despăgubirilor

cuvenite reclamantului, pentru terenurile expropriate, s-au avut în vedere

cererea și oferta de proprietăți asemănătoare, eliminându-se prețurile unitare

extreme.

Instanța de apel a

înlăturat critica din apelul pârâtei privind neluarea în considerare a

prețurilor reale de tranzacționare, motivând că însuși consilierul expert din

partea pârâtei – d-nul M.I. a concluzionat în mod expres că, la momentul

efectuării lucrării, piața imobiliară era blocată, datorită crizei financiare.

Față de această situație,

Înalta Curte apreciază că s-au încălcat dispoziții imperative în materia

exproprierii, respectiv art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 referitoare la

modalitatea de calcul a despăgubirilor, care fac trimitere la „prețurile

obișnuite de tranzacționare”, operațiune pentru îndeplinirea căreia trebuie

avute în vedere mai multe prețuri cu care se vând în mod obișnuit imobilele de

același fel din unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii

raportului de expertiză.

Totodată, nu s-au

prezentat oferte pentru comparație din care să reiasă că imobilele la care s-a

făcut raportarea fac parte din aceeași categorie de folosință cu terenul

expropriat.

Acestă situație

atrage incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ipoteza, când hotărârea

atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Drept consecință,

Înalta Curte apreciază că se impune efectuarea unei expertize tehnice de

specialitate cu privire la imobilul - teren expropriat, cu respectarea strictă

a cerințelor imperative ale art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, în scopul de a

preveni orice greșeală privind aflarea adevărului și pronunțarea unei hotărâri

legale și temeinice.

Cum o asemenea probă

nu se poate administra în recurs, în raport de dispozițiile art. 305 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite

cauza spre rejudecare la aceeași Curte de apel, pentru ca în baza efectului

devolutiv al apelului, să stabilească pe deplin care este situația imobilului

în litigiu, să se facă dovada prețurilor cu care se vând în mod real terenurile

de același fel din unitatea administrativ teritorială unde este amplasat

terenul în litigiu, față de care să facă o corectă aplicare a legii speciale de

reparație în materia exproprierii.

În acest sens, în recurs,

se va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3) coroborat cu art. 314 C.

proc. civ. și, drept consecință, Înalta Curte va casa decizia atacată,

trimițând cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamantul C.I. și de pârâtul Statul Român – Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei nr. 160

din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 septembrie 2012.