ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5294/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5294/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 9 octombrie 2013, petenta a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) și 281 2 C. proc. civ., completarea dispozitivului deciziei nr. 3897 din 23 septembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în sensul pronunțării instanței asupra obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată în favoarea lor, în cuantum de 3.000 lei, reprezentând cuantumul onorariului de expertiză, solicitate prin cererea de recurs. În susținerea cererii, petenta a arătat că la dosarul cauzei este depusă copia ordinului de plată nr. 111 din data de 5 februarie 2009, atașată notelor scrise depuse în primă instanță, iar întrucât a fost admis recursul pe care l-a formulat, intimata, ca parte căzută în pretenții, ar fi trebuit obligată și la plata cheltuielilor de judecată.
Înalta Curte va respinge cererea formulată, în temeiul următoarelor considerente: Prin cererea de recurs îndreptată împotriva deciziei civile nr. 448/ A din 19 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, petenta a solicitat ca în măsura în care se va admite această cale de atac, instanța să dispună și cu privire la plata cheltuielilor de judecată. Această solicitare, inserată în cererea scrisă de recurs, nu a fost reînnoită cu ocazia dezbaterilor orale, reprezentanta convențională a recurentei declarând expres, la interpelarea instanței, că nu solicită cheltuieli de judecată. Prin decizia civilă nr. 3897 din 23 septembrie 2013, Înalta Curte, secția I civilă, a admis a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.
împotriva deciziei nr. 448/ A din 19 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă; a modificat decizia atacată în sensul că a admis apelul declarat de către pârât împotriva sentinței civile nr. 614 din 26 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă; a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins acțiunea principală formulată de către reclamanta SC B.I. SA, ca neîntemeiată și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Prin întâmpinare, intimata SC B.I. SA a solicitat respingerea cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 3897 din 23 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, ca neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 281 2 alin. (1) C. proc. civ. dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii. Art. 274 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula conform căreia „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului. Asupra cheltuielilor de judecată, instanța trebuie să se pronunțe în chiar dispozitivul hotărârii, întrucât acestea nu pot fi valorificate decât prin intermediul executării silite.
În speță, Înalta Curte constată că, la data soluționării recursului, petenta a arătat că nu solicită cheltuielile de judecată pretinse prin prezenta cerere de completare a dispozitivului, pentru ca instanța să oblige partea adversă la plata lor. Pentru aceste considerente, nefiind incidente dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de petenta C.N.A.D.N.R. SA, de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 3897 din 23 septembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea formulată de petenta C.N.A.D.N.R. SA, de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 3897 din 23 septembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2013.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.