ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5301/2013

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 46 din 14 ianuarie 2011 a Tribunalului Cluj, secția civilă, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta T.E. împotriva pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. și, în consecință, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri pentru imobilele expropriate, cuprinse în Hotărârea nr. 75/2006, situate în localitatea Florești, arabil intravilan, în suprafață de 362 mp, și arabil extravilan, în suprafață de 316 mp, echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății al sumei de 13.500 euro, respingând alte pretenții precum și să plătească reclamantei suma de 2400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Hotărârea nr. 75 din 06 septembrie 2007, s-a aprobat acordarea de despăgubiri în conformitate cu art. 7 și 9 din Legea nr. 198/2004, în cuantum de 21.200, 53 lei reclamantei, pentru imobilul expropriat situat în localitatea Florești, în suprafață de 362 mp, identificat, și în suprafață de 316 mp, categoria de folosință arabil extravilan. Calitatea procesuală a reclamantei nu a fost contestată.

Chiar dacă instanța a fost sesizată cu o cerere de constatare a calității de moștenitor instanța a apreciat că această solicitare a fost făcută doar în justificarea calității procesuale active, constatare ce nu se impune a fi efectuată în prezentul cadru procesual, pe de o parte pârâta neputând avea calitate procesuală într-o cerere având ca obiect astfel de pretenții, iar pe de altă parte, nu s-a contestat calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei, ca succesoare a titularei persoanei înscrisă în titlul de proprietate A.E. În cauză, s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară, într-o comisie conform prevederile Legii nr. 198/2004. Componența inițială a comisiei de experți a suferit modificări.

Astfel, expertul G.P. desemnat de către pârâtă a fost înlocuită cu experta Ș.M., ca urmare a constatării lipsei calității expertului G.P. de expert autorizat. Expertul A.G. a fost înlocuit la cererea sa cu expertul C.S.C. Din concluziile raportului de expertiză, întocmit de experții Ș.M., G.P. și F.M., concluzii asumate de toți experții, rezultă că la momentul exproprierii, respectiv 06 septembrie 2007, valoarea terenului era de 15.500 euro sau 55.200 lei, iar la data întocmirii raportului de expertiză de 13.500 euro sau 57.910 lei. Printr-un supliment la expertiză, experții au apreciat că partea de teren rămasă după expropriere, nu primește un spor de valoare. Astfel, la data întocmirii raportului de expertiză, valoarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat este mai mare decât cel avut în vedere de pârâtă.

Prin hotărârea de expropriere s-a avut în vedere o valoare de 9,4 euro/mp, valoare net inferioară față de valoarea determinată de experți, atât la momentul exproprierii, cât și la momentul evaluării. Obiecțiunilor formulate de către părți, cei trei experți au răspuns în scris experții menținându-și evaluarea inițială. Cererile de constatare a nulității raportului de expertiză sau de refacere a acestuia de către comisia de experți, instanța le-a respins ca neconcludente.

În ceea ce privește susținerea pârâtei referitoare la categoria de folosință a terenului supus exproprierii și a împrejurării că cei 3 experți nu au ținut seama de categoria diferită a celor două parcele, respectiv intravilan-extravilan, din analiza conținutului expertizei, instanța de fond a reținut că cei 3 experți au avut în vedere această calitate, însă, raportat la împrejurarea că acest teren face parte din aceeași parcelă și aceeași tarla, a utilităților și a amplasării acestora se poate determina o valoare globală a terenului, fără a se da o mare importanță, raportat la locul situării în fapt a terenului, a categoriei de folosință. De altfel, planșele foto, anexate raportului de expertiză confirmă cele arătate anterior, în legătură cu amplasarea terenurilor, ceea ce determină practic valori egale ale acestora.

În ceea ce privește cererea reclamantei de a se avea în vedere valoarea de la momentul exproprierii determinată conform raportului de expertiză, aceasta nu a putut fi primită, întrucât, ca urmare a modificării și interpretării dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 198/2004, trebuie avut în vedere valoarea imobilului la data întocmirii expertizei. Cererea reclamantei prin care se solicită obligarea la repararea prejudiciului suferit prin scăderea valorii terenului rămas, nu a putut fi primită, plecând de la concluziile raportului de expertiză. În temeiul art. 274 C. proc. civ., întrucât reclamanta a făcut cheltuieli de judecată cu administrarea probei expertizei, iar pârâta este parte căzută în pretenții, instanța de fond a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Parte din cheltuielile de judecată reprezentând avans onorariu experți a fost avansată de către pârâtă astfel încât aceste sume au rămas în sarcina pârâtei. Deși s-a solicitat și plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, acesta nu a fost dovedit. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, ce a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 179/ A din 17 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Împotriva deciziei Curții de Apel a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., ce a fost admis prin Decizia civilă nr. 2591 din 05 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a casat decizia recurată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași curți de apel.

În motivarea acestei soluții s-au reținut următoarele considerente: În ce privește calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la despăgubiri, Înalta Curte a reținut că, prin hotărârea din 06 septembrie 2007, chiar recurenta a reținut calitatea intimatei de persoană aparent îndreptățită la despăgubiri, fără a se face dovada până la soluționarea litigiului că această calitate ar reveni unei alte persoane decât reclamanta.

Este adevărat că, în cuprinsul procesului verbal din 13 august 2007, s-a consemnat faptul că intimatei i s-a pus în vedere ca până la data de 04 septembrie 2007 să completeze documentația cu certificatul de moștenitor după A.I.E., în care să figureze și terenul din titlul de proprietate din 06 iulie 2004, însă, prin hotărârea din 06 septembrie 2007, emisă ulterior acestei date, a fost aprobată plata de despăgubiri în favoarea intimatei pentru terenurile expropriate, ceea ce reprezintă o confirmare, din partea recurentului a calității acesteia de persoană îndreptățită la acordarea respectivelor despăgubiri.

S-a mai reținut că raportul de expertiză a fost efectuat la nivelul anului 2009, în cuprinsul acestui raport experții menționând că "nu se poate vorbi de o piață funcțională pentru proprietăți de tipul celei analizate" și că "proprietățile comparabile utilizate în analiza comparativă sunt trei terenuri tranzacționate în anul 2006". Fundamentându-și hotărârea pe concluziile unui raport de expertiză întocmit în anul 2009 care a avut în vedere două tranzacții imobiliare și un antecontract de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2006, anexate raportului efectuat, Înalta Curte a apreciat că au fost încălcate prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care impun în mod expres obligația instanței de a ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Cu ocazia rejudecării, s-a impus instanței de apel efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și administrarea, în mod nemijlocit, a dovezilor necesare prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenurile în litigiu.

În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 25/ A din 11 aprilie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 46 din 14 ianuarie 2011 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins în întregime acțiunea formulată de reclamantă; a obligat pârâtul apelant la plata următoarelor sume, cu titlu de diferență onorariu expertiză, prin Biroul Local pentru Expertize Tehnice Judiciare de pe lângă Tribunalul Cluj; 1.500 lei în contul expertului M.D.; 1.500 lei în contul expertului L.S.N.; a obligat pe intimata - reclamantă să plătească apelantului - pârât suma de 5.000 lei, cheltuieli de judecată în apel și în fond.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele considerente: Prin Hotărârea din 06 septembrie 2007 s-a aprobat acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantei, în conformitate cu art. 7 și 9 din Legea nr. 198/2004, în cuantum de 21.200,53 lei, respectiv o valoare de 9,4 euro/mppentru imobilul expropriat situat în localitatea Florești, în suprafață de 362 mp, identificat în suprafață de 316 mp, categoria de folosință arabil extravilan. Conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. În acest sens, Curtea a constatat că motivul de apel al pârâtului referitor la faptul că reclamanta nu a făcut dovada calității de proprietar asupra terenului expropriat, respectiv nu a dovedit că este moștenitoarea lui A.E.

pe numele căreia a fost emis Titlul de proprietate din 6 iulie 2004 nu mai poate fi analizat în acest cadru procesual, întrucât problema de drept a fost tranșată irevocabil prin Decizia civilă nr. 2.591 din 05 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că prin hotărârea de expropriere mai sus menționată, pârâtul a reținut calitatea intimatei de persoană aparent îndreptățită la despăgubiri, fără a se face dovada până la soluționarea litigiului că această calitate ar reveni unei alte persoane decât reclamanta, ceea ce reprezintă o confirmare, din partea recurentului a calității acesteia de persoană îndreptățită la acordarea respectivelor despăgubiri. Critica pârâtului apelant referitoare la faptul că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu interpretarea și aplicarea greșită a art. 26 din Legea nr. 33/1994 a fost apreciată de Curte ca fiind întemeiată pentru argumentele ce succed.

În ședința publică din 11 octombrie 2012, în conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (1) teza II C. proc. civ. s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară având ca obiect evaluarea imobilului în litigiu de către o comisie alcătuită din 3 experți judiciari evaluatori, în conformitate cu prevederile art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994 (filele 81-84). Conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de comisia de experți alcătuită din: exp. B.M., exp. L.S.N. și exp. M.D., la data exproprierii 06 septembrie 2007, terenul, în suprafață de 316 mp, a avut o valoare de 20,02 euro/mp., respectiv 6.326 euro, echivalent cu 21.024 lei, iar terenul, în suprafață de 362 mp a avut o valoare de 20,02 euro/mp, respectiv 7.247 euro, echivalent cu 24.084 lei, la cursul B.N.R.

de 1 euro = 3,3232 lei (filele 202-219) La data întocmirii raportului de expertiză, 12 februarie 2013, experții au arătat că nu au identificat tranzacții imobiliare în zonă care să poată constitui comparabile viabile la data evaluării, motiv pentru care au folosit metoda comparației prin bonitare. Valoarea terenului cu nr. cadastral 4146 în suprafață de 316 mp este de 9,24 euro/mp, respectiv 2.920 euro echivalent cu 12.855 lei, iar terenul, în suprafață de 362 mp. are o valoare de 9,24 euro/mp, respectiv 3.345 euro, echivalent cu 14.726 lei, la cursul B.N.R. de 1 euro = 4,4026 lei. După analiza loturilor de teren rămase, experții au ajuns la concluzia că lotul în suprafață de 183 mp reprezintă un teren cu lățimea de 7,88 m și o lungime de 23,93 m situat de la marginea autostrăzii în dreptul stâlpului de susținere spre vest.

Terenul nu poate fi folosit deoarece nu există un acces legal la lot și este amplasat în zona de protecție a autostrăzii. Lotul în suprafață de 139 mp reprezintă un teren cu o formă geometrică neregulată, cu lățimea de 8,08 m și lungimea de 15,33 m și nu poate fi folosit datorită formei geometrice rezultate, a dimensiunilor reduse și a lipsei de acces. Având în vedere că loturile rămase nu mai pot fi folosite, s-a propus despăgubirea la valoarea stabilită pentru loturile expropriate, respectiv de 9,24 euro/mp, astfel că valoarea terenului rămas, în suprafață de 183 mp, este de 1.691 euro, echivalent cu 7.444 lei, iar valoarea terenului rămas, în suprafață de 139 mp, este de 1.284 euro, echivalent cu 5.655 lei, la cursul B.N.R.

1 euro = 4,4026 lei. Prin înscrisul intitulat „concluzii scrise”, pârâtul apelant a contestat concluziile experților judiciari cu privire la prezumtivul prejudiciu ca fiind simple supoziții nefondate, întrucât prin expertiza anterioară administrată în fața primei instanțe, comisia de experți a arătat la termenul de judecată din 19 octombrie 2010 faptul că suprafața de teren rămasă neexpropriată nu a suferit o scădere de valoare. În condițiile în care pârâtul a fost singura parte care a înțeles să promoveze calea de atac, iar teza prejudiciului s-a născut pentru prima oară în rejudecarea apelului, pârâtul apelant a solicitat instanței de apel să aplice principiul de drept potrivit căruia apelantului nu i se poate înrăutăți situația în propria cale de atac.

Potrivit art. 296 teza II C. proc. civ., apelantului nu i se poate însă crea, în propria cale de atac, o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată. Curtea a constatat că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței, la pct. 3, obligarea pârâtului la repararea prejudiciului suferit prin scăderea valorii terenului rămas, având în vedere faptul că din suprafața totală de 1.000 mp a fost propusă pentru a fi expropriată suprafața de 362 mp, iar din suprafața totală de 1.800 mp a fost inclusă în procedura de expropriere suprafața de 316 mp, prin plata diferenței de preț dintre valoarea inițială a terenului și valoarea pe care suprafața reziduală de teren o are după expropriere.

Având în vedere că prin sentința apelată acțiunea reclamantei a fost admisă în parte, în sensul obligării pârâtului la plata despăgubirilor numai pentru imobilele expropriate, tribunalul respingând celelalte pretenții ale reclamantei și ținând seama de faptul că pârâtul a fost singura parte care a declarat apel împotriva sentinței, Curtea a constatat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 296 teza II C. proc. civ., în sensul că apelantului nu i se poate însă crea, în propria cale de atac, o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată astfel încât va înlătura concluziile experților cu privire la despăgubirile calculate pentru terenurile rămase și neexpropriate.

În ceea ce privește susținerea reclamantei referitoare la categoria de folosință a terenului supus exproprierii și a împrejurării că cei 3 experți nu au ținut seama de categoria diferită a celor două parcele, respectiv intravilan-extravilan, din analiza conținutului expertizei, instanța a reținut că cei 3 experți au avut în vedere această calitate, însă, raportat la împrejurarea că acest teren face parte din aceeași parcelă și aceeași tarla, a utilităților și a amplasării acestora se poate determina o valoare globală a terenului, fără a se da o mare importanță, raportat la locul situării în fapt a terenului, a categoriei de folosință. De altfel, planșele foto, anexate raportului de expertiză confirmă cele arătate anterior, în legătură cu amplasarea terenurilor, ceea ce determină practic valori egale ale acestora.

Având în vedere că din probele administrate în cauză, respectiv din contractele de vânzare cumpărare încheiate în anul 2012, depuse la dosarul cauzei la termenul de judecată din 14 martie 2013 și având în vedere raportul de expertiză tehnică judiciară mai sus arătat, prin care experții au arătat că, la momentul întocmirii expertizei valoarea totală a terenurilor expropriate este de 6.265 euro, Curtea a apreciat că pârâtul a dovedit, cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994, caracterul just al despăgubirilor stabilite de expropriator, prin hotărârea de expropriere, de 6.378,4 euro. Împotriva menționatei decizii a declarat și motivat recurs, în termen legal, reclamanta T.E., pentru motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a formulat următoarele critici: Instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, prin care legiuitorul a stabilit în sarcina instanței obligația de a proceda la compararea rezultatului expertizei întocmite în cauză cu oferta expropriatorului și cu pretențiile formulate de părți, stabilind o despăgubire care nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat, pentru a nu fi înrăutățită situația expropriatului și nici depășite limitele învestirii sale. Din analiza textului art. 27 din Legea nr. 33/1994 coroborat cu art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. rezultă că instanțele de judecată sunt obligate ca la pronunțarea hotărârii judecătorești să aibă în vedere întreg materialul probator aflat la dosarul cauzei, nefiind ținute exclusiv de concluziile raportului de expertiză. Susține recurenta că și în obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, valoarea de 9,24 euro stabilită de către comisia de experți este cu mult sub prețul real. Experții desemnați au stabilit valoarea de piață a imobilelor expropriate la momentul la care a avut loc exproprierea - 6 septembrie 2007- la valoarea de 20,02 euro/mp, urmând ca pentru data efectuării raportului de expertiză - 12 februarie 2013 - să stabilească o valoare de doar 9,24 euro/mp. În opinia comisiei de experți valoarea la momentul efectuării raportului de expertiză este mai mică cu mai mult de 50% decât cea stabilită la momentul exproprierii.

Mai mult, de remarcat faptul că valoarea stabilită la data 12 februarie 2013 este mai scăzută și decât valoarea acordată prin hotărârea de expropriere. Consideră recurenta că în mod eronat experții au stabilit o valoare de piață mai mică cu mai mult de 50% la momentul efectuării expertizei, fără a aduce un argument în acest sens, fără a face trimitere la un document justificativ, stabilind în mod arbitrar un anumit procent, prin aplicarea metodei comparației prin bonitate. Instanța de apel nu a luat în considerare obiecțiunile formulate de către recurentă în ce privește categoria de folosință a celor două terenuri expropriate.

Instanța de apel a omologat concluziile experților, care au stabilit eronat o valoare unică pentru ambele terenuri, de 20,02 euro/mp, respectiv 9,24 euro/mp, categoria diferită de folosință a terenurilor expropriate fiind menționată chiar și în cuprinsul hotărârii de exproprierii din 06 septembrie 2007, hotărâre de care experții desemnați nu au ținut cont la efectuarea expertizei. Experții s-au raportat la situația imobilelor la data efectuării expertizei în cauză, însă au omis faptul că trecerea ambelor terenuri în extravilanul loc. Floresti este consecința exproprierii și nu o situație preexistentă acesteia.

Instanța de apel a avut în vedere la pronunțarea hotărârii concluziile raportului de expertiză, deși aceasta avea obligația, ca pentru justa soluționare a cauzei și pentru aplicarea corectă a dispozițiilor legale, să aibă în vedere și înscrisurile depuse în probațiune de către intimată și de asemenea hotărârile judecătorești pronunțate de către instanțele din Cluj, prin care pentru terenuri învecinate cu cel al recurentei s-au majorat considerabil despăgubirile stabilite prin hotărârea de expropriere. Susține recurenta că este necesar ca pentru două terenuri învecinate să se stabilească aceeași despăgubire în caz de expropriere sau valori cât mai apropriate, întrucât ar fi neechitabil ca pentru ca două terenuri învecinate, de aceeași categorie, expropriate în anul 2007 să se stabilească despăgubiri diferite.

Mai mult decât atât, nu este echitabil ca pentru o expropriere care a avut loc în anul 2007, să se ajungă după 6 ani de proces la stabilirea unei despăgubiri modice, cu mult sub prețul real de piață. În măsura în care s-ar stabili definitiv suma de 10,2 euro/mp (stabilită prin hotărârea de expropriere) se ajunge la încălcarea dreptului de proprietate, având în vedere faptul că este de notorietate faptul că valoarea unor astfel de terenuri era infinit mai mare atât în anul 2007, anul exproprierii, cât și în momentul de față. în măsura în care s-ar menține suma de 10,2 euro/mp. Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, încadrate de recurentă în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat ca temei al cererii de recurs, se poate cere modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs o încălcare expresă și reală a legii, anume ca soluția pronunțată să fie în contradicție cu legea și înlăturarea unei astfel de contradicții să nu fie cu putință, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de judecătorii fondului.

În analiza acestui motiv, instanța de recurs nu poate verifica modul în care instanțele de fond au analizat și apreciat probatoriile administrate, cu consecința statuării cu privire la săvârșirea de către acestea a unei greșeli grave de fapt, întrucât o astfel de verificare era permisă numai în cadrul motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care însă au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. Numai criticile vizând criteriile de stabilire a despăgubirilor și momentul la care se stabilesc aceste despăgubiri se încadrează în motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vor fi analizate de instanța de recurs. În ce privește prima critică, se observă că legea prevede care sunt criteriile în raport cu care instanțele au a stabili cuantumul despăgubirii în caz de expropriere.

Anume, dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Sintagma „ prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială” definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Contrar celor susținute de recurentă, instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză efectuat în faza procesuală a apelului, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și a deciziei de casare, experții ținând seama de prețul cu care s-au vândut, în mod obișnuit, terenurile de același fel, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială, la data exproprierii - 06 septembrie 2007, cât și la momentul efectuării raportului de expertiză. Stabilirea prețului de piață a unui bun presupune însă administrarea de către părțile litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect și, pe cale de consecință, analizarea și aprecierea acestora de către judecătorul fondului, ceea ce instanța de apel a făcut și a argumentat pe larg.

În analiza criticii de nelegalitate privind încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor legale menționate, doar omisiunea instanțele de fond de a analiza și respecta criteriile legale de stabilire a despăgubirii poate pune în discuție o problemă de încălcare a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Calitatea probatoriilor administrate de părți în susținerea criteriilor legale de evaluare a despăgubirii și, respectiv, aprecierea dată de judecători valorii probatoriilor administrate în acest scop pune în discuție o problemă de temeinicie a hotărârii care, pentru considerentele de drept mai sus arătate, scapă controlului instanței de recurs.

Astfel, criticile privind modalitatea de efectuare a expertizei tehnice, înscrisurile care au fundamentat concluziile experților, admiterea sau respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză reprezintă chestiuni de apreciere și interpretare a probatoriilor administrate, ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, întrucât sunt aspecte de netemeinicie iar nu de nelegalitate, care exced cadrului verificărilor pe care le presupune soluționarea recursului, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

În consecință, cât timp legiuitorul a reglementat criterii de evaluare a despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor expropriate, iar curtea de apel a aplicat si respectat aceste criterii, în cauza dedusă judecății, stabilind o despăgubire proporțională, ca urmare a măsurii exproprierii suportată de recurenta-reclamantă, hotărârea astfel pronunțată satisface, în opinia instanței de recurs, exigențele art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului si ale legislației interne și nu poate reprezenta o încălcare a normelor naționale sau convenționale.

Așa fiind, cum reclamanta a înțeles să-și asume demersul judiciar prin intermediul căruia a înțeles să conteste cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, aceasta trebuie să-și asume și momentul în raport de care urma să se stabilească judiciar despăgubirea, neputând solicita, contrar normei de drept, calcularea despăgubirii la un alt moment, sub motivul existenței unor fluctuații ale prețurilor de tranzacționare a terenurilor similare celui expropriat pe piața imobiliară. Pentru aceste argumente, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta T.E. împotriva Deciziei civile nr. 25/ A din 11 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul pârât. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2013.