ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5301/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5301/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 46 din 14 ianuarie 2011
a Tribunalului Cluj, secția civilă, s-a admis în parte acțiunea civilă
formulată de reclamanta T.E. împotriva pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.
și, în consecință, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de
despăgubiri pentru imobilele expropriate, cuprinse în Hotărârea nr. 75/2006,
situate în localitatea Florești, arabil intravilan, în suprafață de 362 mp, și
arabil extravilan, în suprafață de 316 mp, echivalentul în lei la cursul B.N.R.
din ziua plății al sumei de 13.500 euro, respingând alte pretenții precum și să
plătească reclamantei suma de 2400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Hotărârea nr. 75 din 06
septembrie 2007, s-a aprobat acordarea de despăgubiri în conformitate cu art. 7
și 9 din Legea nr. 198/2004, în cuantum de 21.200, 53 lei reclamantei, pentru
imobilul expropriat situat în localitatea Florești, în suprafață de 362 mp, identificat, și în suprafață de 316 mp, categoria de folosință arabil extravilan.
Calitatea procesuală
a reclamantei nu a fost contestată.
Chiar dacă instanța a
fost sesizată cu o cerere de constatare a calității de moștenitor instanța a apreciat
că această solicitare a fost făcută doar în justificarea calității procesuale
active, constatare ce nu se impune a fi efectuată în prezentul cadru procesual,
pe de o parte pârâta neputând avea calitate procesuală într-o cerere având ca
obiect astfel de pretenții, iar pe de altă parte, nu s-a contestat calitatea de
persoană îndreptățită a reclamantei, ca succesoare a titularei persoanei
înscrisă în titlul de proprietate A.E.
În cauză, s-a dispus
efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară, într-o comisie conform
prevederile Legii nr. 198/2004.
Componența inițială a
comisiei de experți a suferit modificări.
Astfel, expertul G.P.
desemnat de către pârâtă a fost înlocuită cu experta Ș.M., ca urmare a
constatării lipsei calității expertului G.P. de expert autorizat.
Expertul A.G. a fost
înlocuit la cererea sa cu expertul C.S.C.
Din concluziile
raportului de expertiză, întocmit de experții Ș.M., G.P. și F.M., concluzii
asumate de toți experții, rezultă că la momentul exproprierii, respectiv 06
septembrie 2007, valoarea terenului era de 15.500 euro sau 55.200 lei, iar la
data întocmirii raportului de expertiză de 13.500 euro sau 57.910 lei.
Printr-un supliment
la expertiză, experții au apreciat că partea de teren rămasă după expropriere,
nu primește un spor de valoare.
Astfel, la data
întocmirii raportului de expertiză, valoarea cuantumului despăgubirilor
cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat este mai mare decât cel avut în
vedere de pârâtă.
Prin hotărârea de
expropriere s-a avut în vedere o valoare de 9,4 euro/mp, valoare net inferioară
față de valoarea determinată de experți, atât la momentul exproprierii, cât și
la momentul evaluării.
Obiecțiunilor
formulate de către părți, cei trei experți au răspuns în scris experții menținându-și
evaluarea inițială.
Cererile de
constatare a nulității raportului de expertiză sau de refacere a acestuia de
către comisia de experți, instanța le-a respins ca neconcludente.
În ceea ce privește
susținerea pârâtei referitoare la categoria de folosință a terenului supus
exproprierii și a împrejurării că cei 3 experți nu au ținut seama de categoria
diferită a celor două parcele, respectiv intravilan-extravilan, din analiza
conținutului expertizei, instanța de fond a reținut că cei 3 experți au avut în
vedere această calitate, însă, raportat la împrejurarea că acest teren face
parte din aceeași parcelă și aceeași tarla, a utilităților și a amplasării
acestora se poate determina o valoare globală a terenului, fără a se da o mare
importanță, raportat la locul situării în fapt a terenului, a categoriei de
folosință.
De altfel, planșele
foto, anexate raportului de expertiză confirmă cele arătate anterior, în
legătură cu amplasarea terenurilor, ceea ce determină practic valori egale ale
acestora.
În ceea ce privește
cererea reclamantei de a se avea în vedere valoarea de la momentul exproprierii
determinată conform raportului de expertiză, aceasta nu a putut fi primită,
întrucât, ca urmare a modificării și interpretării dispozițiilor legale
cuprinse în Legea nr. 198/2004, trebuie avut în vedere valoarea imobilului la
data întocmirii expertizei.
Cererea reclamantei
prin care se solicită obligarea la repararea prejudiciului suferit prin
scăderea valorii terenului rămas, nu a putut fi primită, plecând de la concluziile
raportului de expertiză.
În temeiul art. 274 C.
proc. civ., întrucât reclamanta a făcut cheltuieli de judecată cu administrarea
probei expertizei, iar pârâta este parte căzută în pretenții, instanța de fond
a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.400 lei, reprezentând
cheltuieli de judecată.
Parte din
cheltuielile de judecată reprezentând avans onorariu experți a fost avansată de
către pârâtă astfel încât aceste sume au rămas în sarcina pârâtei.
Deși s-a solicitat și
plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, acesta nu a
fost dovedit.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel pârâta, ce a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă
nr. 179/ A din 17 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.
Împotriva deciziei
Curții de Apel a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., ce a
fost admis prin Decizia civilă nr. 2591 din 05 aprilie 2012 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, s-a casat decizia recurată, iar cauza a fost trimisă spre
rejudecare aceleiași curți de apel.
În motivarea acestei
soluții s-au reținut următoarele considerente:
În ce privește calitatea
reclamantei de persoană îndreptățită la despăgubiri, Înalta Curte a reținut că,
prin hotărârea din 06 septembrie 2007, chiar recurenta a reținut calitatea
intimatei de persoană aparent îndreptățită la despăgubiri, fără a se face
dovada până la soluționarea litigiului că această calitate ar reveni unei alte
persoane decât reclamanta.
Este adevărat că, în
cuprinsul procesului verbal din 13 august 2007, s-a consemnat faptul că
intimatei i s-a pus în vedere ca până la data de 04 septembrie 2007 să
completeze documentația cu certificatul de moștenitor după A.I.E., în care să
figureze și terenul din titlul de proprietate din 06 iulie 2004, însă, prin
hotărârea din 06 septembrie 2007, emisă ulterior acestei date, a fost aprobată
plata de despăgubiri în favoarea intimatei pentru terenurile expropriate, ceea
ce reprezintă o confirmare, din partea recurentului a calității acesteia de
persoană îndreptățită la acordarea respectivelor despăgubiri.
S-a mai reținut că
raportul de expertiză a fost efectuat la nivelul anului 2009, în cuprinsul
acestui raport experții menționând că "nu se poate vorbi de o piață
funcțională pentru proprietăți de tipul celei analizate" și că
"proprietățile comparabile utilizate în analiza comparativă sunt trei
terenuri tranzacționate în anul 2006".
Fundamentându-și
hotărârea pe concluziile unui raport de expertiză întocmit în anul 2009 care a
avut în vedere două tranzacții imobiliare și un antecontract de
vânzare-cumpărare încheiate în anul 2006, anexate raportului efectuat, Înalta
Curte a apreciat că au fost încălcate prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr.
33/1994 care impun în mod expres obligația instanței de a ține seama de prețul
cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,
la data întocmirii raportului de expertiză.
Cu ocazia
rejudecării, s-a impus instanței de apel efectuarea unui nou raport de
expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și
administrarea, în mod nemijlocit, a dovezilor necesare prin care să poată fi
determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în
unitatea administrativ-teritorială în care se află terenurile în litigiu.
În rejudecare, prin Decizia
civilă nr. 25/ A din 11 aprilie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis
apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 46 din 14 ianuarie 2011
a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins în
întregime acțiunea formulată de reclamantă; a obligat pârâtul apelant la plata
următoarelor sume, cu titlu de diferență onorariu expertiză, prin Biroul Local
pentru Expertize Tehnice Judiciare de pe lângă Tribunalul Cluj; 1.500 lei în
contul expertului M.D.; 1.500 lei în contul expertului L.S.N.; a obligat pe
intimata - reclamantă să plătească apelantului - pârât suma de 5.000 lei,
cheltuieli de judecată în apel și în fond.
În motivarea acestei
soluții, instanța de apel a reținut următoarele considerente:
Prin Hotărârea din 06
septembrie 2007 s-a aprobat acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantei,
în conformitate cu art. 7 și 9 din Legea nr. 198/2004, în cuantum de 21.200,53
lei, respectiv o valoare de 9,4 euro/mppentru imobilul expropriat situat în
localitatea Florești, în suprafață de 362 mp, identificat în suprafață de 316
mp, categoria de folosință arabil extravilan.
Conform art. 315 alin.
(1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra
problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor
probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În acest sens, Curtea
a constatat că motivul de apel al pârâtului referitor la faptul că reclamanta
nu a făcut dovada calității de proprietar asupra terenului expropriat,
respectiv nu a dovedit că este moștenitoarea lui A.E. pe numele căreia a fost
emis Titlul de proprietate din 6 iulie 2004 nu mai poate fi analizat în acest
cadru procesual, întrucât problema de drept a fost tranșată irevocabil prin Decizia
civilă nr. 2.591 din 05 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în
sensul că prin hotărârea de expropriere mai sus menționată, pârâtul a reținut
calitatea intimatei de persoană aparent îndreptățită la despăgubiri, fără a se
face dovada până la soluționarea litigiului că această calitate ar reveni unei
alte persoane decât reclamanta, ceea ce reprezintă o confirmare, din partea
recurentului a calității acesteia de persoană îndreptățită la acordarea
respectivelor despăgubiri.
Critica
pârâtului apelant referitoare la faptul că instanța de fond a pronunțat
hotărârea cu interpretarea și aplicarea greșită a art. 26 din Legea nr. 33/1994
a fost apreciată de Curte ca fiind întemeiată pentru argumentele ce succed.
În ședința publică
din 11 octombrie 2012, în conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (1) teza
II C. proc. civ. s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică
judiciară având ca obiect evaluarea imobilului în litigiu de către o comisie
alcătuită din 3 experți judiciari evaluatori, în conformitate cu prevederile art.
25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994 (filele 81-84).
Conform raportului de
expertiză tehnică judiciară întocmit de comisia de experți alcătuită din: exp.
B.M., exp. L.S.N. și exp. M.D., la data exproprierii 06 septembrie 2007,
terenul, în suprafață de 316 mp, a avut o valoare de 20,02 euro/mp., respectiv
6.326 euro, echivalent cu 21.024 lei, iar terenul, în suprafață de 362 mp a
avut o valoare de 20,02 euro/mp, respectiv 7.247 euro, echivalent cu 24.084 lei,
la cursul B.N.R. de 1 euro = 3,3232 lei (filele 202-219)
La data întocmirii
raportului de expertiză, 12 februarie 2013, experții au arătat că nu au
identificat tranzacții imobiliare în zonă care să poată constitui comparabile
viabile la data evaluării, motiv pentru care au folosit metoda comparației prin
bonitare. Valoarea terenului cu nr. cadastral 4146 în suprafață de 316 mp este
de 9,24 euro/mp, respectiv 2.920 euro echivalent cu 12.855 lei, iar terenul, în
suprafață de 362 mp. are o valoare de 9,24 euro/mp, respectiv 3.345 euro,
echivalent cu 14.726 lei, la cursul B.N.R. de 1 euro = 4,4026 lei.
După analiza
loturilor de teren rămase, experții au ajuns la concluzia că lotul în suprafață
de 183 mp reprezintă un teren cu lățimea de 7,88 m și o lungime de 23,93 m
situat de la marginea autostrăzii în dreptul stâlpului de susținere spre vest.
Terenul nu poate fi folosit deoarece nu există un acces legal la lot și este
amplasat în zona de protecție a autostrăzii. Lotul în suprafață de 139 mp
reprezintă un teren cu o formă geometrică neregulată, cu lățimea de 8,08 m și
lungimea de 15,33 m și nu poate fi folosit datorită formei geometrice
rezultate, a dimensiunilor reduse și a lipsei de acces.
Având în vedere că
loturile rămase nu mai pot fi folosite, s-a propus despăgubirea la valoarea
stabilită pentru loturile expropriate, respectiv de 9,24 euro/mp, astfel că valoarea
terenului rămas, în suprafață de 183 mp, este de 1.691 euro, echivalent cu
7.444 lei, iar valoarea terenului rămas, în suprafață de 139 mp, este de 1.284
euro, echivalent cu 5.655 lei, la cursul B.N.R. 1 euro = 4,4026 lei.
Prin înscrisul
intitulat „concluzii scrise”, pârâtul apelant a contestat concluziile
experților judiciari cu privire la prezumtivul prejudiciu ca fiind simple
supoziții nefondate, întrucât prin expertiza anterioară administrată în fața
primei instanțe, comisia de experți a arătat la termenul de judecată din 19
octombrie 2010 faptul că suprafața de teren rămasă neexpropriată nu a suferit o
scădere de valoare. În condițiile în care pârâtul a fost singura parte care a
înțeles să promoveze calea de atac, iar teza prejudiciului s-a născut pentru
prima oară în rejudecarea apelului, pârâtul apelant a solicitat instanței de
apel să aplice principiul de drept potrivit căruia apelantului nu i se poate
înrăutăți situația în propria cale de atac.
Potrivit art. 296
teza II C. proc. civ., apelantului nu i se poate însă crea, în propria cale de
atac, o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
Curtea a constatat că
prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței, la pct. 3,
obligarea pârâtului la repararea prejudiciului suferit prin scăderea valorii
terenului rămas, având în vedere faptul că din suprafața totală de 1.000 mp a
fost propusă pentru a fi expropriată suprafața de 362 mp, iar din suprafața
totală de 1.800 mp a fost inclusă în procedura de expropriere suprafața de 316
mp, prin plata diferenței de preț dintre valoarea inițială a terenului și
valoarea pe care suprafața reziduală de teren o are după expropriere.
Având în vedere că
prin sentința apelată acțiunea reclamantei a fost admisă în parte, în sensul
obligării pârâtului la plata despăgubirilor numai pentru imobilele expropriate,
tribunalul respingând celelalte pretenții ale reclamantei și ținând seama de
faptul că pârâtul a fost singura parte care a declarat apel împotriva
sentinței, Curtea a constatat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 296
teza II C. proc. civ., în sensul că apelantului nu i se poate însă crea, în
propria cale de atac, o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată
astfel încât va înlătura concluziile experților cu privire la despăgubirile
calculate pentru terenurile rămase și neexpropriate.
În ceea ce privește
susținerea reclamantei referitoare la categoria de folosință a terenului supus
exproprierii și a împrejurării că cei 3 experți nu au ținut seama de categoria
diferită a celor două parcele, respectiv intravilan-extravilan, din analiza
conținutului expertizei, instanța a reținut că cei 3 experți au avut în vedere
această calitate, însă, raportat la împrejurarea că acest teren face parte din
aceeași parcelă și aceeași tarla, a utilităților și a amplasării acestora se
poate determina o valoare globală a terenului, fără a se da o mare importanță,
raportat la locul situării în fapt a terenului, a categoriei de folosință.
De altfel, planșele
foto, anexate raportului de expertiză confirmă cele arătate anterior, în
legătură cu amplasarea terenurilor, ceea ce determină practic valori egale ale
acestora.
Având în vedere că
din probele administrate în cauză, respectiv din contractele de vânzare
cumpărare încheiate în anul 2012, depuse la dosarul cauzei la termenul de
judecată din 14 martie 2013 și având în vedere raportul de expertiză tehnică
judiciară mai sus arătat, prin care experții au arătat că, la momentul
întocmirii expertizei valoarea totală a terenurilor expropriate este de 6.265
euro, Curtea a apreciat că pârâtul a dovedit, cu respectarea cerințelor
prevăzute de art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994, caracterul just al
despăgubirilor stabilite de expropriator, prin hotărârea de expropriere, de 6.378,4
euro.
Împotriva menționatei
decizii a declarat și motivat recurs, în termen legal, reclamanta T.E., pentru
motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ.
În dezvoltarea
motivelor de recurs, recurenta a formulat următoarele critici:
Instanța de apel a
pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994,
prin care legiuitorul a stabilit în sarcina instanței obligația de a proceda la
compararea rezultatului expertizei întocmite în cauză cu oferta expropriatorului
și cu pretențiile formulate de părți, stabilind o despăgubire care nu va putea
fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea
solicitată de expropriat, pentru a nu fi înrăutățită situația expropriatului și
nici depășite limitele învestirii sale.
Din analiza textului art.
27 din Legea nr. 33/1994 coroborat cu art. 129 alin. (5) C. proc. civ. rezultă
că instanțele de judecată sunt obligate ca la pronunțarea hotărârii
judecătorești să aibă în vedere întreg materialul probator aflat la dosarul
cauzei, nefiind ținute exclusiv de concluziile raportului de expertiză.
Susține recurenta că
și în obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, valoarea de 9,24 euro stabilită
de către comisia de experți este cu mult sub prețul real. Experții desemnați au
stabilit valoarea de piață a imobilelor expropriate la momentul la care a avut
loc exproprierea - 6 septembrie 2007- la valoarea de 20,02 euro/mp, urmând ca
pentru data efectuării raportului de expertiză - 12 februarie 2013 - să
stabilească o valoare de doar 9,24 euro/mp. În opinia comisiei de experți
valoarea la momentul efectuării raportului de expertiză este mai mică cu mai
mult de 50% decât cea stabilită la momentul exproprierii. Mai mult, de remarcat
faptul că valoarea stabilită la data 12 februarie 2013 este mai scăzută și
decât valoarea acordată prin hotărârea de expropriere.
Consideră recurenta
că în mod eronat experții au stabilit o valoare de piață mai mică cu mai mult
de 50% la momentul efectuării expertizei, fără a aduce un argument în acest
sens, fără a face trimitere la un document justificativ, stabilind în mod
arbitrar un anumit procent, prin aplicarea metodei comparației prin bonitate.
Instanța de apel nu a
luat în considerare obiecțiunile formulate de către recurentă în ce privește
categoria de folosință a celor două terenuri expropriate.
Instanța de apel a
omologat concluziile experților, care au stabilit eronat o valoare unică pentru
ambele terenuri, de 20,02 euro/mp, respectiv 9,24 euro/mp, categoria diferită
de folosință a terenurilor expropriate fiind menționată chiar și în cuprinsul
hotărârii de exproprierii din 06 septembrie 2007, hotărâre de care experții
desemnați nu au ținut cont la efectuarea expertizei. Experții s-au raportat la
situația imobilelor la data efectuării expertizei în cauză, însă au omis faptul
că trecerea ambelor terenuri în extravilanul loc. Floresti este consecința exproprierii
și nu o situație preexistentă acesteia.
Instanța de apel a
avut în vedere la pronunțarea hotărârii concluziile raportului de expertiză,
deși aceasta avea obligația, ca pentru justa soluționare a cauzei și pentru
aplicarea corectă a dispozițiilor legale, să aibă în vedere și înscrisurile
depuse în probațiune de către intimată și de asemenea hotărârile judecătorești
pronunțate de către instanțele din Cluj, prin care pentru terenuri învecinate
cu cel al recurentei s-au majorat considerabil despăgubirile stabilite prin
hotărârea de expropriere.
Susține recurenta că
este necesar ca pentru două terenuri învecinate să se stabilească aceeași
despăgubire în caz de expropriere sau valori cât mai apropriate, întrucât ar fi
neechitabil ca pentru ca două terenuri învecinate, de aceeași categorie,
expropriate în anul 2007 să se stabilească despăgubiri diferite.
Mai mult decât atât,
nu este echitabil ca pentru o expropriere care a avut loc în anul 2007, să se
ajungă după 6 ani de proces la stabilirea unei despăgubiri modice, cu mult sub
prețul real de piață.
În măsura în care
s-ar stabili definitiv suma de 10,2 euro/mp (stabilită prin hotărârea de
expropriere) se ajunge la încălcarea dreptului de proprietate, având în vedere
faptul că este de notorietate faptul că valoarea unor astfel de terenuri era
infinit mai mare atât în anul 2007, anul exproprierii, cât și în momentul de
față. în măsura în care s-ar menține suma de 10,2 euro/mp.
Analizând recursul
formulat, în raport de criticile menționate, încadrate de recurentă în motivul
de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte
apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.
304 pct. 9 C. proc. civ., invocat ca temei al cererii de recurs, se poate cere
modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal
ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Pentru a
fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi
produs o încălcare expresă și reală a legii, anume ca soluția pronunțată să fie
în contradicție cu legea și înlăturarea unei astfel de contradicții să nu fie
cu putință, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de
judecătorii fondului.
În
analiza acestui motiv, instanța de recurs nu poate verifica modul în care
instanțele de fond au analizat și apreciat probatoriile administrate, cu
consecința statuării cu privire la săvârșirea de către acestea a unei greșeli
grave de fapt, întrucât o astfel de verificare era permisă numai în cadrul
motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ.,
care însă au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
Numai
criticile vizând criteriile de stabilire a despăgubirilor și momentul la care
se stabilesc aceste despăgubiri se încadrează în motivele de nelegalitate
reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vor fi analizate de instanța
de recurs.
În ce
privește prima critică, se observă că legea prevede care sunt criteriile în
raport cu care instanțele au a stabili cuantumul despăgubirii în caz de
expropriere.
Anume,
dispozițiile art. 26 alin.
(1) și (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd că „despăgubirea se compune din
valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor
persoane îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,
precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,
imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data
întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului
sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile
prezentate de aceștia”.
Sintagma „
prețul cu care se
vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea
administrativ-teritorială” definește prețul de piață, anume prețul cel mai
probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de
proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură
rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate
condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează
prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul
dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.
Contrar
celor susținute de recurentă, instanța de apel a stabilit cuantumul
despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză efectuat în faza procesuală a
apelului, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994
și a deciziei de casare, experții ținând seama de prețul cu care s-au vândut,
în mod obișnuit, terenurile de același fel, situate în aceeași unitate
administrativ-teritorială, la data exproprierii - 06 septembrie 2007, cât și la
momentul efectuării raportului de expertiză.
Stabilirea prețului
de piață a unui bun presupune însă administrarea de către părțile litigante a
unor probatorii pertinente sub acest aspect și, pe cale de consecință,
analizarea și aprecierea acestora de către judecătorul fondului, ceea ce
instanța de apel a făcut și a argumentat pe larg.
În analiza criticii
de nelegalitate privind încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor legale
menționate, doar omisiunea instanțele de fond de a analiza și respecta
criteriile legale de stabilire a despăgubirii poate pune în discuție o problemă
de încălcare a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Calitatea
probatoriilor administrate de părți în susținerea criteriilor legale de
evaluare a despăgubirii și, respectiv,
aprecierea dată de judecători valorii
probatoriilor administrate în acest scop pune în discuție o problemă de
temeinicie a hotărârii care, pentru considerentele de drept mai sus arătate,
scapă controlului instanței de recurs.
Astfel, criticile
privind modalitatea de efectuare a expertizei tehnice, înscrisurile care au
fundamentat concluziile experților, admiterea sau respingerea obiecțiunilor la
raportul de expertiză reprezintă chestiuni de apreciere și interpretare a
probatoriilor administrate, ce nu pot fi analizate în calea de atac a
recursului, întrucât sunt aspecte de netemeinicie iar nu de nelegalitate, care
exced cadrului verificărilor pe care le presupune soluționarea recursului, în
raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
În consecință, cât
timp legiuitorul a reglementat criterii de evaluare a despăgubirilor ce pot fi
acordate persoanelor expropriate, iar curtea de apel a aplicat si respectat
aceste criterii, în cauza dedusă judecății, stabilind o despăgubire
proporțională, ca urmare a măsurii exproprierii suportată de
recurenta-reclamantă, hotărârea astfel pronunțată satisface, în opinia
instanței de recurs, exigențele art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului si ale legislației interne și nu poate reprezenta o
încălcare a normelor naționale sau convenționale.
Așa fiind, cum
reclamanta a înțeles să-și asume demersul judiciar prin intermediul căruia a
înțeles să conteste cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, aceasta
trebuie să-și asume și momentul în raport de care urma să se stabilească
judiciar despăgubirea, neputând solicita, contrar normei de drept, calcularea
despăgubirii la un alt moment, sub motivul existenței unor fluctuații ale
prețurilor de tranzacționare a terenurilor similare celui expropriat pe piața
imobiliară.
Pentru aceste
argumente, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.
9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, astfel încât, în temeiul art. 312 alin.
(1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamanta T.E. împotriva Deciziei civile nr. 25/
A din 11 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.
Respinge cererea de
acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul pârât.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică astăzi, 18 noiembrie 2013.