ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5267/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 52 din 18 ianuarie 2011 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 4233/117/2008, s-au respins excepțiile decăderii din dreptul de a solicita majorarea despăgubirilor, a lipsei de interes, a lipsei calității procesuale active, a netimbrării, precum și excepția inadmisibilității, invocate de pârât. S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul G.S.R., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din România S.A. și s-a anulat parțial Hotărârea nr. 57/2008, emisă de pârât cu privire la cuantumul despăgubirilor pe care l-a majorat de la 4.100,40 euro la 21.910 euro, în echivalent în lei la data plății, plus 25.056,801 euro, reprezentând despăgubire pentru scăderea valorii terenului rămas neexpropriat.

A fost obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din România S.A. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 5.690 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (2.430 RON onorariu avocațial, 750 RON cheltuieli de deplasare, 2.510 RON onorariu experți). S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și s-a respins acțiunea în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii are la dispoziție un termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei pentru a solicita instanței stabilirea unei despăgubiri mai mari.

În susținerea poziției procesuale, potrivit căreia a formulat cererea de majorare a cuantumului despăgubirilor în termen de 15 zile, reclamantul a depus la dosar originalul plicului cu care reprezentantul pârâtei C.A. "C.P. și A.", care poartă ca dată a poștei Turda 1 octombrie 2008, i-a comunicat hotărârea atacată, data înregistrării acțiunii fiind 7 octombrie 2008. Conform borderoului de trimiteri din 6 august 2008 al reprezentantei pârâtului, aceasta a comunicat reclamantului Hotărârea nr. 57 din 23 aprilie 2008 la această dată, iar la data de 8 august 2008 mama reclamantului a semnat confirmarea de primire. Solicitarea adresată de instanță reprezentantului pârâtului de a depune la dosar copia borderoului cu trimiterea pentru care reclamantul a depus plicul la dosar a rămas fără răspuns.

În aceste condiții, fiind imposibil ca aceeași hotărâre să fie comunicată de 2 ori, tribunalul a apreciat că la data de 8 august 2008 mamei reclamantului i s-a comunicat copia procesului-verbal și nu hotărârea atacată. În aceste condiții, s-a reținut că data de la care se calculează termenul de 15 zile este 1 octombrie 2008, astfel că cererea reclamantului este în termen, iar excepția decăderii a fost respinsă. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, tribunalul a reținut că, în cuprinsul hotărârii, reclamantului i se recunoaște calitatea de persoană expropriată, căreia art. 9 din lege îi conferă posibilitatea de a ataca hotărârea sub aspectul cuantumului despăgubirii.

În consecință, reclamantul are calitate procesuală activă de a ataca în justiție Hotărârea nr. 57/2008. La dosarul cauzei a fost depusă și copia Sentinței civile nr. 167/2007 pronunțată de Judecătoria Turda, în Dosarul civil nr. 1880/328/2006, prin care s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul G.S.R. și au fost obligați pârâții Ș.M., L.V.O., V.N.C., Ș.E., ș.a., să recunoască reclamantului dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 7.500 mp, extravilan și să-i predea acte apte de întabulare, în caz contrar sentința urmând să țină loc. În acest context, tribunalul a precizat că în cuprinsul hotărârii atașate se face trimitere la întreaga suprafață de 7.500 mp aflată în proprietatea reclamantului, astfel că neîntemeiat i s-a contestat calitatea procesuală activă.

În ceea ce privește interesul, tribunalul a apreciat că acesta rezultă fără nici un dubiu din motivarea acțiunii. Prin formularea acțiunii, reclamantul urmărește un interes material, imediat, personal și legal, constând într-un cuantum mai mare al despăgubirilor. Cu privire la excepția netimbrării, tribunalul a reținut că aceasta este neîntemeiată, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 198/2004, cererile adresate instanțelor judecătorești pentru stabilirea în contradictoriu cu Statul Român a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru. În prezenta cauză, cererea reclamantului vizează cuantumul despăgubirii, fiind scutită în mod expres de plata taxei de timbru.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, în calitate de reprezentant al Statului Român, potrivit art. 12 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 aprobată prin H.G. nr. 941/2004, procesele în materie de expropriere se judecă în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N. din România S.A. În aceste condiții, tribunalul a apreciat că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, astfel că a admis excepția, a constatat lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât și a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, acesta a fost apreciată ca nefondată, cu motivarea că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul nu contestă propriu-zis hotărârea de expropriere, ci doar cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat. Sub acest aspect, Legea nr. 198/2004, în art. 9, dă posibilitatea persoanei expropriate de a solicita instanței majorarea cuantumului despăgubirilor acordate prin hotărâre. Prin urmare, s-a solicitat o modificare a cuantumului despăgubirii și nu constatarea nulității hotărârii. Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că prin Sentința civilă nr. 167/2007 pronunțată de Judecătoria Turda, în Dosarul civil nr. 1880/328/2006, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul G.S.R., și s-a constatat că, în condițiile aplicării Legii nr. 18/1991, asupra imobilelor prevăzute cu destinația "A." în suprafață de 5.039 mp, înscris în CF Mihai Viteazu de Jos, nr. top.

nou X cu destinația "A." în suprafață de 601 mp, s-a reconstituit dreptul de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991, în favoarea pârâților Ș.I., Ș.E., V.E., Ș.I., Ș.A. și L.M. prin nr. X, iar pârâții au fost obligați să semneze în favoarea reclamantului contract de vânzare-cumpărare autentic pentru terenul în suprafață de 7500 mp, în caz contrar sentința urmând să țină loc. Din această suprafață, prin Hotărârea nr. 57 din 23 aprilie 2008, a fost expropriată suprafața de 603 mp identificată cu nr. cadastral X, pentru suprafața expropriată acordându-se despăgubiri în cuantum de 14.613,01 RON echivalentul a 4.100,40 euro. A mai precizat tribunalul, că în vederea stabilirii valorii de circulație a terenului, ținându-se cont de prețul cu care se vând în mod obișnuit aceste terenuri, precum și pentru stabilirea pierderii de valoare a terenului rămas neexpropriat în cauză, s-a administrat proba cu expertiza.

La stabilirea valorii de circulație a terenului, s-a avut în vedere că terenul este situat în zona marginală a localității Mihai Viteazu și că la momentul eliberării titlului de proprietate acesta figura în extravilanul localității, iar la momentul exproprierii era situat în intravilan. Criticile pârâtului potrivit cărora în mod greșit terenul a fost inclus ca făcând parte din intravilanul localității au fost înlăturate pornind de la PUG-ul localității Mihai Viteazu, aprobat în anul 1998, și adeverința din 16 octombrie 2009 eliberată de Primăria comunei Mihai Viteazu, din care rezultă că terenul situat în tarlaua X, în suprafață de 7.500 mp, se află în intravilanul localității cu mult înaintea exproprierii, iar terenul a avut posibilități de acces din DN X, până când au fost întrerupte de actualele lucrări ale autostrăzii.

Totodată, s-a ținut cont de prețurile l-a care au fost vândute terenurile din zonă, sens în care au fost avute în vedere contracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru terenuri din zona în care se află și terenul în litigiu. Cu privire la valoarea de circulație a terenului în litigiu, contrar dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, care prevăd că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța au ținut seama de prețul la care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitate administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, tribunalul a apreciat că se impune a se ține seama de prețul de la momentul exproprierii, deoarece, legiuitorul a avut în vedere trendul ascendent al prețurilor imobilelor, fără a anticipa o eventuală criză.

Pe de altă parte, în situația în care expropriatorul ar fi ținut cont de prețurile cu care se vând terenurile ar fi trebuit să despăgubească reclamantul la valoarea din 23 aprilie 2008, neputând veni în prezent să-și invoce propria culpă, ce constă în stabilirea unor despăgubiri sub prețul de vânzare. De altfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994, exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauza de utilitate publică, după o dreapta și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească. Aceleași dispoziții cu privire la dreapta despăgubire sunt cuprinse și în art. 44 alin. (3) din Constituția României și art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenției europene a Drepturilor Omului.

Prin urmare, raportat la aceste considerente, tribunalul a avut în vedere valoarea terenului expropriat la data de 23 aprilie 2008. Totodată, a dispus ca valoarea în euro să fi exprimată în lei, la cursul din data hotărârii și nu la cursul de schimb valutar din anul 2008, întrucât nu mai suntem în prezența unei valori reale. S-a mai reținut că, așa cum reiese din raportul de expertiză, terenul reclamantului neexpropriat, ocupat de varianta de ocolire a DN 1, va fi readus la starea inițială, prejudiciul încercat de reclamant fiind stabilit de comun acord cu expropriatorul în baza unui contract de închiriere încheiat între părți.

Cu toate acestea, experții au menționat că, după desființarea variantei de ocolire, terenul rămas neexpropriat suferă o diminuare a valorii datorită faptului că nu va mai avea front direct la drumul național, cât și datorită faptului că drumul național a fost mult ridicat față de cel al terenului rămas neexpropriat, acesta devenind impropriu pentru anumite activități economice. Totodată, reclamantul ar fi nevoit să facă unele lucrări de amenajare a unui drum de servitute, astfel că valoarea terenului a fost diminuată cu 10%. Și, în acest caz, s-a ținut cont de valoarea de la data exproprierii, dar raportată la cursul actual euro/lei. Prin Decizia civilă nr. 233/A din 12 mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis în parte apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.

din România, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins acțiunea civilă formulată de reclamant, ca urmare a admiterii excepției decăderii din dreptul de a solicita majorarea despăgubirilor, a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate și a respins apelul declarat de apelantul reclamant împotriva aceleiași sentințe, reținând, în esență, următoarele: Prin Hotărârea nr. 57 din 23 aprilie 2008 emisă de CNADNR SA - Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, jud. Cluj - Consiliul local Mihai Viteazu, s-a aprobat acordarea despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în loc. Mihai Viteazu, categoria de folosință arabil extravilan, în suprafață de 603 mp, identificat prin nr. cad.

X, în cuantum de 14.613,01 RON, reprezentând echivalentul sumei de 4.100,40 euro la cursul euro/leu al B.N.R. din data de 22 aprilie 2008, care va fi consemnată pe numele persoanei identificate ca titulară a dreptului, G.S.R., menționat ca fiind persoana aparent îndreptățită la primirea despăgubirilor, în calitate de promitent cumpărător (dosar fond). Motivul de apel al pârâtului prin care acesta reiterează excepția netimbrării cererii de anulare a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii a fost apreciat de Curte ca neîntemeiat. Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, în forma aflată în vigoare la data introducerii acțiunii, cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

Deși reclamantul a solicitat anularea Hotărârii nr. 57 din 23 aprilie 2008 de stabilire a despăgubirii, prin petitul formulat în continuare a solicitat, în mod expres, stabilirea atât a dreptului la despăgubire, cât și a cuantumului despăgubirii la care se consideră îndreptățit, acest lucru rezultând inclusiv din dezvoltarea motivelor de fapt și indicarea temeiurilor de drept ale cererii de chemare în judecată.

Această concluzie se desprinde cu evidență și din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din actul normativ mai sus menționat, care prevăd în mod explicit care acțiuni nu sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, respectiv "Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile litigiilor având ca obiect stabilirea dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor supuse exproprierii". Motivul de apel prin care pârâtul reiterează excepția inadmisibilității cererii de anulare a hotărârii atacate a fost apreciat ca nefondat, din considerentele ce urmează a fi expuse. Art. 18 din Legea nr. 198/2004, care reprezintă legea specială în raport cu Legea nr. 33/1994, care reprezintă legea generală în materie de expropriere, prevede că dispozițiile prezentei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale C. civ.

și ale C. proc. civ., în măsura în care nu prevăd altfel. În această situație, chiar dacă în dispozițiile legii speciale, Legea nr. 198/2004, nu este reglementat în mod expres niciun caz de nulitate relativă sau absolută a actelor emise de pârât, ci numai posibilitatea de revocare a hotărârii comisiei, acest lucru nu duce în mod necesar la inadmisibilitatea unei cereri de anulare a actului respectiv în condițiile dreptului comun. Prin Legea nr. 198/2004 se stabilește cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire a executării lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale. Acest act normativ prevede în art. 6 că asupra cuantumului despăgubirilor se pronunță o comisie numită de expropriator, de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor drepturi reale, printr-o hotărâre de stabilire a despăgubirilor.

Conform art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatul, nemulțumit de cuantumul despăgubirilor, se poate adresa instanței judecătorești competente. Acțiunea expropriatului prevăzută de acest text legal este o cale de atac împotriva hotărârii comisiei constituită în baza art. 6 din lege, fapt ce rezultă din prevederile art. 4 - art. 10 din H.G. nr. 941/2004, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004. Art. 10 din aceste Norme reglementează conținutul hotărârii de stabilire a despăgubirilor care va cuprinde, în mod necesar, potrivit lit. h), calea de atac împotriva hotărârii și termenul în care poate fi exercitată.

Instanța de judecată sesizată cu acțiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 198/2004, care reprezintă calea de atac împotriva hotărâri comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004, are competența de a verifica legalitatea și temeinicia acesteia cu privire la cuantumul despăgubirii, iar faptul că hotărârea atacată este un act unilateral și nu un act bilateral, putând fi revocată de către organul emitent potrivit art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 941/2004, nu exclude soluția anulării ei totale sau parțiale cu privire la cuantumul despăgubirii. Deoarece cererea de chemare în judecată privește partea din hotărâre prin care s-au stabilit despăgubirile, în ipoteza admiterii acțiunii trebuie dispusă o soluție care tehnic poate consta în schimbarea, modificarea sau anularea acelei părți din hotărâre care are ca obiect cuantumul despăgubirilor.

În speță, prin tehnica de redactare a obiectului cererii reclamantului, cât și a dispozitivului hotărârii atacate, s-a reținut că nu s-a produs nici o vătămare a pârâtului apelant atâta timp cât efectul soluției privește în mod exclusiv despăgubirile. Cauzele pentru care un act este anulabil nu sunt expres prevăzute de lege, iar hotărârea emisă în condițiile art. 6 și art. 7 din Legea nr. 198/2004 nu are natura a unui act juridic civil. Prin această hotărâre este finalizată procedura stabilirii despăgubirilor și, fiind supusă căii de atac, obligația de plată a despăgubirilor subzistă pentru suma stabilită prin hotărârea judecătorească, chiar dacă suma menționată în hotărârea atacată a fost deja consemnată și/sau plătită expropriatului.

În privința cuantumului despăgubirilor, hotărârea judecătorească are efecte depline, expropriatorul având obligația, conform art. 9 din Legea nr. 198/2004, să facă plata pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia.

Motivul de apel al pârâtului prin care acesta reiterează excepția decăderii din dreptul de a solicita majorarea cuantumului despăgubirii, s-a apreciat ca fiind întemeiat, pentru următoarele considerente: Conform art. 9 teza I din Legea nr. 198/2004, în forma aflată în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, 7 octombrie 2008, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum și orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii guvernului prevăzută la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire.

Cu alte cuvinte, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii are la dispoziție un termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei, pentru a solicita instanței stabilirea unei despăgubiri mai mari. Acest termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii a fost indicat în mod expres în art. 4 din Hotărârea nr. 57 din 23 aprilie 2008. Potrivit art. 7 din Legea nr. 198/2004, hotărârea de stabilire a despăgubirilor, în condițiile prevăzute la art. 6, se comunică petentului și se afișează, în extras, la sediul consiliului local în raza căruia se află situat imobilul expropriat, precum și la sediul expropriatorului. În acest sens, art. 10 alin. (2) și alin. (4) din H.G.

nr. 941/2004 stabilește că hotărârile comisiei vor fi emise în 4 exemplare originale și vor purta semnăturile membrilor prezenți. Hotărârea va avea ca anexă procesul-verbal întocmit în condițiile art. 9 din prezentele norme metodologice. Hotărârea se comunică în original titularului cererii prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau poate fi ridicată personal de titularului cererii ori de mandatarul acestuia, cu procură specială autentică, cu semnătura de primire. În speță, reprezentanta pârâtului a comunicat reclamantului Hotărârea nr. 57 din 23 aprilie 2008, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, așa cum rezultă din borderoul intitulat "Trimiteri poștă din 6 august 2008, hotărâri și procese-verbale aferente comunei Mihai Viteazu, Chișlaz, H.G.

nr. 245/2008", reclamantul fiind menționat la poziția X, înscris care poartă data poștei 6 august 2004 și este semnat pentru conformitate cu originalul de către reprezentantul pârâtului (dosar fond). Recipisa de confirmare de primire a trimiterii poștale cuprinde la rubrica "confirm primirea" o semnătură olografă, la rubrica primitorului fiind înscris cuvântul "mamă", iar aceasta a fost prezentată destinatarului, respectiv reclamantului G.S.S.R., la adresa din jud. Cluj, data poștei fiind 8 august 2008. (dosar fond) Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a arătat instanței că Hotărârea nr. 57/2008 i-a fost comunicată doar la data de 29 septembrie 2008, astfel încât termenul de 15 zile prevăzut de art. 9 din Legea nr. 198/2004 a fost respectat.

În acest sens, reclamantul a depus la dosarul cauzei plicul în care i-a fost comunicată hotărârea atacată prin scrisoarea recomandată expediată de reprezentanta pârâtului la data de 29 septembrie 2008, ajuns la destinatar în loc. Turda în data de 1 octombrie 2008 (dosar fond), precum și o copie de pe hotărârea atacată care poartă mențiunea conform cu originalul, semnată și ștampilată de reprezentanta pârâtului (dosar fond). În Ședința publică din 27 ianuarie 2009, tribunalul a dispus citarea reprezentantei pârâtului cu mențiunea de a comunica o copie de pe borderoul cu trimiteri poștale din data de 29 septembrie 2008, precum și actele care au fost comunicate reclamantului la acea dată.

Ulterior, la termenul din 24 februarie 2009, s-a dispus citarea pârâtului cu aceeași mențiune, iar, prin încheierea pronunțată în ședința publică din 18 martie 2009, tribunalul a respins excepția decăderii reclamantului din dreptul de a mai solicita majorarea cuantumului despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 198/2004, fără a motiva în fapt sau în drept această soluție. În considerentele sentinței apelate, tribunalul a motivat respingerea excepției decăderii, menționând că solicitarea adresată de instanță reprezentantului pârâtului de a depune la dosar copia borderoului cu trimiterea pentru care reclamantul a depus plicul la dosar a rămas fără răspuns. În aceste condiții, fiind imposibil ca aceeași hotărâre să fie comunicată de două ori, tribunalul a apreciat că la data de 8 august 2008 mamei reclamantului i s-a comunicat copia procesului-verbal și nu hotărârea atacată.

Astfel, data de la care se calculează termenul de 15 zile este 1 octombrie 2008, cererea reclamantului fiind în termen, excepția decăderii urmând a fi respinsă. Aceste statuări ale instanței de fond au fost apreciate ca nefondate, întrucât reprezentata pârâtului și-a îndeplinit obligația procesuală stabilită de tribunal și a comunicat instanței, pentru termenul de judecată din 18 martie 2009, înscrisul intitulat "note de ședință" la care a anexat atât borderoul trimiteri poștale din data de 6 august 2008 și confirmarea de primire din data de 8 august 2008, cât și borderoul trimiteri poștale din data de 29 septembrie 2008 și confirmarea de primire din data de 1 octombrie 2008, semnate pentru conformitate cu originalul și ștampilate de reprezentanta pârâtului (dosar fond).

Din înscrisul intitulat "Borderoul trimiteri poștă din 29 septembrie 2008" rezultă că la poziția 10 figurează reclamantul cu Hotărârea nr. 57/2008, iar din recipisa confirmare de primire reiese că la rubrica "confirm primirea" este menționată o semnătură olografă, datată la 1 octombrie 2008, la rubrica "calitatea primitorului" este înscris cuvântul mamă, iar data poștei este de 1 octombrie 2008. (dosar fond) Aserțiunea pârâtului referitoare la faptul că la data de 29 septembrie 2008 a fost expediat reclamantului doar o copie de pe Hotărârea nr. 57 din 23 aprilie 2008, corespunde realității întrucât acesta a făcut dovada expedierii acestei hotărâri care poartă, în partea superioară stânga, mențiunea "conform cu originalul" fiind semnată și ștampilată de S.C.

A. "C.P. și A.". În realitate, la data de 29 septembrie 2008 reclamantului i s-a recomunicat o copie a hotărârii și nu originalul acesteia, concluzie care reiese din faptul că reclamantul a depus la dosarul cauzei copia expediată de reprezentanta pârâtului, semnată și ștampilată, iar nu originalul hotărârii (dosar fond). Un alt argument în plus în susținerea ideii că prin trimiterea poștală din data de 29 septembrie 2008 reclamantului i s-a recomunicat o copie de pe hotărârea atacată rezultă din prevederile art. 7 din Legea nr. 198/2004 coroborat cu art. 10 alin. (2) și alin. (4) din H.G.

nr. 941/2004, potrivit cărora reprezentanta pârâtului are obligația de a comunica originalul hotărârii persoanei expropriate și nu copia acesteia, motiv pentru care în mod logic hotărârea atacată de către reclamant a fost comunicată în original la data de 6 august 2008, fiind recepționată de către mama acestuia la data de 8 august 2008 și recomunicată în copie la data de 29 septembrie 2008. S-a conchis, că, având în vedere că Hotărârea nr. 57 din 23 aprilie 2008 a fost recepționată de mama reclamantului la data de 8 august 2008, termenul prevăzut de art. 9 din Legea nr. 198/2004 a început să curgă la data de 8 august 2008 și s-a împlinit la data de 24 august 2008, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Cluj la data de 7 octombrie 2008, cu depășirea evidentă a termenului legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii, ce reprezintă un termen imperativ prevăzut de legiuitor și are natura juridică a unui termen de decădere, astfel încât neexercitarea dreptului înăuntrul termenului legal atrage sancțiunea decăderii care are drept efect stingerea dreptului reclamantului de a solicita majorarea cuantumului despăgubirii acordate în temeiul Hotărârii nr. 57 din 23 aprilie 2008. În consecință, raportat la textele legale mai sus menționate,

Curtea a admis excepția decăderii reclamantului din dreptul de a solicita majorarea despăgubirilor și în temeiul art. 9 din Legea nr. 198/2004, a respins cererea de chemare în judecată. Având în vedere soluția adoptată cu privire la excepția decăderii invocată de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., Curtea a apreciat că este inutilă cercetarea celorlalte motive de apel care vizează fondul cauzei atât din apelul reclamantului, cât și din apelul pârâtului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul G.S.R., criticând-o pentru nelegalitate, pentru următoarele considerente: Prin hotărârea atacată, instanța a admis în parte apelul declarat de către Statul Roman, prin C.N.A.D.N.R., schimbând în parte Sentința civila nr. 52/2011 a Tribunalului Cluj, în sensul că a respins acțiunea reclamantului ca urmare a admiterii excepției decăderii din dreptul de a solicita majorarea despăgubirilor.

Soluția a fost pronunțată în urma unei interpretări juridice greșite a actelor depuse la dosar, astfel că ea apare ca fiind lipsită de temei legal. Pronunțând-se asupra excepției decăderii, instanța de apel a reținut faptul ca Hotărârea nr. 57 din 23 aprilie 2008 ar fi fost comunicată în original pe seama reclamantului la data de 6 august 2008, fiind recepționată de către mama sa la dala de 8 august 2008 și ar fi fost recomunicată, în copie, la data de 25 septembrie 2008. Pentru a ajunge la aceasta concluzie, instanța de apel a avut în vedere faptul ca la data de 29 septembrie 2008 pe seama reclamantului a fost comunicată doar o copie a hotărârii atacate, care a fost depusă la dosar, iar nu originalul acesteia.

Or, acest raționament nu poate conduce la concluzia că reclamatul a primit anterior copiei certificate a hotărârii și originalul său. Chiar daca instanța a avut în vedere dispozițiile art. 7 din Legea nr. 198/2004 coroborat cu dispozițiile art. 10 alin. (2) și (4) din H.G. nr. 941/2004, potrivit cărora intimata avea obligația să comunice originalul hotărârii, a arătat că nu se poate trage concluzia logică, astfel cum opinează instanța, că intimata și-a îndeplinit această obligație. În măsura în care pe seama reclamantului s-ar fi comunicat originalul hotărârii la data de 8 august 2008, nu există nici o rațiune să se facă recomunicarea acesteia la o data ulterioară.

De asemenea, în măsura în care reclamantul ar fi deținut originalul hotărârii atacate, l-ar fi depus la dosar, însă, în realitate, la data de 8 august 2008 pe seama reclamantului nu s-a comunicat Hotărârea nr. 57 din 23 aprilie 2008. S-a mai arătat, că, la termenul de judecată din 12 mai 2011, instanța a respins cererea reclamantului de verificare de scripte (cu privire la cele două confirmări de primire) având în vedere că cererea nu a fost formulată nici în fața primei instanțe, nici prin memoriul de apel; că instanța a consemnat în mod eronat susținerile reprezentantei reclamantului, care au fost o reluare a susținerilor din întâmpinare, aceasta arătând că ambele semnături sunt atribuite mamei reclamantului și nu că cele două semnături aparțin mamei acestuia, și că, în acest context, solicită să se procedeze la verificarea de scripte, întrucât cele două semnături diferă în mod fundamental, semnătura mamei reclamantului fiind regăsită doar pe confirmarea de primire din data de 29 septembrie 2008, nu și pe cea din 8 august 2008. Astfel cum s-a arătat și în fata instanței, și în cuprinsul întâmpinării formulate, verificarea de scripte urma să aibă loc cu privire la cele două confirmări de primire, pentru a se observa astfel că semnătura regăsită pe prima confirmare (din data de 8 august 2008) nu aparține mamei reclamantului.

De altfel, pentru a nu exista neînțelegeri, reprezentanta reclamantului a susținut de două ori chestiunea legată de cele două semnături, astfel cum rezultă din practicaua hotărârii, consemnându-se însă eronat de fiecare dată. Nu este lipsit de relevanță, în acest sens, nici faptul că grefierul de ședință a consemnat susținerile părților, însă inexact nu la dictarea instanței.

De asemenea, s-a arătat, că nu este lipsit de importanță că în hotărârea atacată mai exista și alte erori și inconsecvențe de consemnare; că instanța de apel a apreciat că hotărârea primei instanțe este nefondată, întrucât reprezentanta pârâtului și-a îndeplinit obligația procesuală de a depune la dosarul cauzei borderourile de trimiteri poștale și confirmările de primire din data de 6 august 2008, respectiv 29 septembrie 2008, odată cu notele de ședința formulate pentru termenul de judecată de la data de 18 martie 2009, și că aceste înscrisuri (borderourile de trimiteri poștale și confirmările de primire) nu au fost comunicate pe seama reclamantului decât odată cu apelul intimatei, nu și în fața primei instanțe.

Hotărârea recurată este nelegală și neîntemeiată, și pentru că soluția instanței de apel, aceea de respingere a probei cu verificarea de scripte, a fost adoptată pe considerentul că cererea nu a fost formulată nici în fața primei instanțe și nici prin memoriul de apel, însă prima instanță a respins excepția decăderii, astfel încât, la momentul formulării apelului, reclamantul nu avea interes să solicite proba cu compararea de scripte, având în vedere că nu avea de unde să știe că intimata a exercitat calea de atac a apelului cu privire la excepția decăderii. Pe de altă parte, în apel, este permisă administrarea acestei probe și a fost solicitată având în vedere motivele de apel ale intimatei.

De aceea, instanța a respins greșit această probă reținând că în, temeiul prevederilor art. 177 și urm. C. proc. civ., procedura verificării de scripte are ca obiect un înscris care emană de la parte, iar mama reclamantului nu este parte în cauză, la dosar neexistând scripte de comparație emanând de la aceasta, iar o atare verificare poate fi făcută doar de un expert specializat. Procedura verificării de scripte este reglementată de art. 178 C. proc. civ., iar atribuția privind verificarea înscrisului aparține exclusiv instanței de judecată, care va dispune ca verificarea scrisului să se facă de către un expert doar în măsura în care nu este lămurită în urma verificării făcute, potrivit dispozițiile art. 179 alin. (1) C. proc.

civ. Or, dacă instanța ar fi administrat această probă s-ar fi constatat că cele două semnături de pe confirmările de primire diferă una de cealaltă, ceea ce conduce la concluzia că prima semnătură atribuită mamei reclamantului nu aparține acesteia, concluzionând că hotărârea nu a fost comunicată pe seama sa la data de 8 august 2008. S-a conchis, că din considerente reiese că reclamantul a respectat termenul prevăzut de art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, astfel încât excepția invocată de către intimată trebuie să fie respinsă de către instanța de judecată, procedându-se la analiza în fond a apelului său și admiterea acestuia, în sensul obligării pârâtului la plata prețului de piață, pentru terenul expropriat, cât și la plata despăgubirii reprezentând diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat, de 21.906,99 euro și, respectiv, 238.039 euro.

În drept, reclamantul a indicat ca temei al criticilor formulate art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., de către instanță, în condițiile art. 306 (3) C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, urmând a se dispune respingerea acestuia, în consecință, pentru următoarele considerente: Instanța de apel, admițând excepția decăderii reclamantului din dreptul de a solicita majorarea despăgubirilor, față de prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, a respins acțiunea acestuia, reținând că hotărârea contestată a fost comunicată reclamantului la 8 august 2008 și nu la 1 octombrie 2008, cum susține reclamantul.

Criticile formulate de reclamant privind stabilirea greșită a datei comunicării către acesta a deciziei contestate, în raport de probatoriul administrat în cauză, vizează greșita stabilire a situației de fapt de către instanța de apel și nu vor fi primite și analizate în recurs, față de actuala reglementare a acestuia prevăzută de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., potrivit căreia pe calea recursului se pot exercita numai critici de nelegalitate și nu de netemeinicie împotriva deciziei ce face obiectul său. Criticile formulate de reclamant potrivit cărora decizia atacată cuprinde erori și inconsecvențe de consemnare cu privire la susținerile recurentului reclamant, prin apărătorul ales, în fața instanței de apel, nu pot fi primite și analizate pe calea recursului, față de prevederile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., pe de o parte, iar pe de altă parte, C. proc. civ. prevede o altă cale procedurală pentru îndreptarea unor eventuale erori săvârșite de către instanță cu ocazia consemnării susținerilor părților. Critica formulată de reclamant potrivit căreia greșit instanța de apel, cu încălcarea art. 177 și urm. C. proc. civ., a respins cererea sa de verificare de scripte, respectiv de verificare a semnăturilor de pe confirmările de primire din 8 august 2008 și, respectiv, 29 septembrie 208, deoarece dacă s-ar fi administrat această probă ar fi rezultat că mama reclamantului a semnat numai confirmarea de primire din 29 septembrie 2008, nu și pe cea din 8 august 2008, astfel că reclamantul nu este decăzut din dreptul de a formula acțiunea ce face obiectul prezentului litigiu, este nefondată.

Astfel, potrivit art. 177 (1) C. proc. civ., "acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator, fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul ori semnătura". Prin urmare, procedura verificării de scripte întemeiată pe dispozițiile art. 177 și urm. C. proc. civ., are ca obiect înscrisuri sub semnătură privată, care nu se bucură, ca înscrisul autentic, de prezumția de valabilitate. Prin înscris sub semnătură privată se înțelege orice înscris semnat de parte sau părțile de la care emană și la întocmirea căruia nu se pune problema participării unei autorități.

Or, în speță, cele două confirmări de primire, cea din 8 august 2008 și, respectiv, cea din 29 septembrie 2008, nu au caracterul unor înscrisuri sub semnătură privată, ci a unor acte procedurale obligatorii care atestă îndeplinirea unor operațiuni procedurale, respectiv comunicarea hotărârii contestate și recomunicarea copiei acesteia către reclamant, iar împotriva faptelor constatate personal de cel care le-a întocmit nu se poate uza de procedura verificării de scripte prevăzută de art. 177 și urm. din C. proc. civ. Prin urmare, criticile formulate de reclamant în sensul că decizia recurată a fost pronunțată de instanța de apel cu încălcarea dispozițiilor art. 177 și urm. C. proc. civ. sunt nefondate.

Instanța de apel a constatat că reclamantul, față de data comunicării hotărârii contestată, este decăzut din dreptul de a solicita majorarea despăgubirilor, făcând aplicarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, și, în consecință, a respins acțiunea acestuia, fără a mai analiza fondul litigiului, astfel că susținerea reclamantului potrivit căreia instanța de apel ar fi trebuit să analizeze pe fond apelul său, ce viza critici de netemeinicie și nelegalitate a sentinței primei instanțe, prin care aceasta s-a pronunțat asupra fondului litigiului, este neîntemeiată. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.S.R..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul G.S.R. împotriva Deciziei nr. 235/A din 12 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2012. Procesat de GGC - CL