ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5267/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5267/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 52 din 18 ianuarie

2011 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 4233/117/2008, s-au respins

excepțiile decăderii din dreptul de a solicita majorarea despăgubirilor, a

lipsei de interes, a lipsei calității procesuale active, a netimbrării, precum

și excepția inadmisibilității, invocate de pârât.

S-a admis în parte

acțiunea civilă formulată de reclamantul G.S.R., în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român prin C.N.A.D.N. din România S.A. și s-a anulat parțial Hotărârea

nr. 57/2008, emisă de pârât cu privire la cuantumul despăgubirilor pe care l-a

majorat de la 4.100,40 euro la 21.910 euro, în echivalent în lei la data

plății, plus 25.056,801 euro, reprezentând despăgubire pentru scăderea valorii

terenului rămas neexpropriat.

A fost obligat

pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din România S.A. să plătească

reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 5.690 RON, reprezentând

cheltuieli de judecată (2.430 RON onorariu avocațial, 750 RON cheltuieli de

deplasare, 2.510 RON onorariu experți).

S-a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul

Economiei și Finanțelor și s-a respins acțiunea în contradictoriu cu acest

pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală

pasivă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 9

din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii are

la dispoziție un termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată

hotărârea comisiei pentru a solicita instanței stabilirea unei despăgubiri mai

mari. În susținerea poziției procesuale, potrivit căreia a formulat cererea de

majorare a cuantumului despăgubirilor în termen de 15 zile, reclamantul a depus

la dosar originalul plicului cu care reprezentantul pârâtei C.A. "C.P. și

A.", care poartă ca dată a poștei Turda 1 octombrie 2008, i-a comunicat

hotărârea atacată, data înregistrării acțiunii fiind 7 octombrie 2008.

Conform borderoului

de trimiteri din 6 august 2008 al reprezentantei pârâtului, aceasta a comunicat

reclamantului Hotărârea nr. 57 din 23 aprilie 2008 la această dată, iar la data

de 8 august 2008 mama reclamantului a semnat confirmarea de primire.

Solicitarea adresată de instanță reprezentantului pârâtului de a depune la

dosar copia borderoului cu trimiterea pentru care reclamantul a depus plicul la

dosar a rămas fără răspuns.

În aceste condiții,

fiind imposibil ca aceeași hotărâre să fie comunicată de 2 ori, tribunalul a

apreciat că la data de 8 august 2008 mamei reclamantului i s-a comunicat copia

procesului-verbal și nu hotărârea atacată.

În aceste condiții,

s-a reținut că data de la care se calculează termenul de 15 zile este 1

octombrie 2008, astfel că cererea reclamantului este în termen, iar excepția

decăderii a fost respinsă.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, tribunalul a

reținut că, în cuprinsul hotărârii, reclamantului i se recunoaște calitatea de

persoană expropriată, căreia art. 9 din lege îi conferă posibilitatea de a

ataca hotărârea sub aspectul cuantumului despăgubirii. În consecință,

reclamantul are calitate procesuală activă de a ataca în justiție Hotărârea nr.

57/2008. La dosarul cauzei a fost depusă și copia Sentinței civile nr. 167/2007

pronunțată de Judecătoria Turda, în Dosarul civil nr. 1880/328/2006, prin care

s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul G.S.R. și au fost obligați

pârâții Ș.M., L.V.O., V.N.C., Ș.E., ș.a., să recunoască reclamantului dreptul

de proprietate asupra terenului în suprafață de 7.500 mp, extravilan și să-i

predea acte apte de întabulare, în caz contrar sentința urmând să țină loc.

În acest context,

tribunalul a precizat că în cuprinsul hotărârii atașate se face trimitere la

întreaga suprafață de 7.500 mp aflată în proprietatea reclamantului, astfel că

neîntemeiat i s-a contestat calitatea procesuală activă.

În ceea ce privește

interesul, tribunalul a apreciat că acesta rezultă fără nici un dubiu din

motivarea acțiunii. Prin formularea acțiunii, reclamantul urmărește un interes

material, imediat, personal și legal, constând într-un cuantum mai mare al

despăgubirilor.

Cu privire la

excepția netimbrării, tribunalul a reținut că aceasta este neîntemeiată,

întrucât, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 198/2004, cererile

adresate instanțelor judecătorești pentru stabilirea în contradictoriu cu

Statul Român a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului

acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru. În prezenta cauză, cererea

reclamantului vizează cuantumul despăgubirii, fiind scutită în mod expres de

plata taxei de timbru.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, în

calitate de reprezentant al Statului Român, potrivit art. 12 alin. (2) din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 aprobată prin H.G. nr.

941/2004, procesele în materie de expropriere se judecă în contradictoriu cu

Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N. din România S.A. În aceste condiții,

tribunalul a apreciat că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are

calitate procesuală pasivă, astfel că a admis excepția, a constatat lipsa

calității procesuale pasive a acestui pârât și a respins acțiunea ca fiind

formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității acțiunii, acesta a fost apreciată ca nefondată, cu

motivarea că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul nu contestă

propriu-zis hotărârea de expropriere, ci doar cuantumul despăgubirilor acordate

pentru terenul expropriat. Sub acest aspect, Legea nr. 198/2004, în art. 9, dă

posibilitatea persoanei expropriate de a solicita instanței majorarea

cuantumului despăgubirilor acordate prin hotărâre. Prin urmare, s-a solicitat o

modificare a cuantumului despăgubirii și nu constatarea nulității hotărârii.

Pe fondul cauzei,

tribunalul a reținut că prin Sentința civilă nr. 167/2007 pronunțată de

Judecătoria Turda, în Dosarul civil nr. 1880/328/2006, s-a admis acțiunea

civilă formulată de reclamantul G.S.R., și s-a constatat că, în condițiile

aplicării Legii nr. 18/1991, asupra imobilelor prevăzute cu destinația

"A." în suprafață de 5.039 mp, înscris în CF Mihai Viteazu de Jos,

nr. top. nou X cu destinația "A." în suprafață de 601 mp, s-a

reconstituit dreptul de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991, în

favoarea pârâților Ș.I., Ș.E., V.E., Ș.I., Ș.A. și L.M. prin nr. X, iar pârâții

au fost obligați să semneze în favoarea reclamantului contract de

vânzare-cumpărare autentic pentru terenul în suprafață de 7500 mp, în caz

contrar sentința urmând să țină loc.

Din această

suprafață, prin Hotărârea nr. 57 din 23 aprilie 2008, a fost expropriată

suprafața de 603 mp identificată cu nr. cadastral X, pentru suprafața

expropriată acordându-se despăgubiri în cuantum de 14.613,01 RON echivalentul a

4.100,40 euro.

A mai precizat

tribunalul, că în vederea stabilirii valorii de circulație a terenului,

ținându-se cont de prețul cu care se vând în mod obișnuit aceste terenuri,

precum și pentru stabilirea pierderii de valoare a terenului rămas neexpropriat

în cauză, s-a administrat proba cu expertiza. La stabilirea valorii de

circulație a terenului, s-a avut în vedere că terenul este situat în zona

marginală a localității Mihai Viteazu și că la momentul eliberării titlului de

proprietate acesta figura în extravilanul localității, iar la momentul

exproprierii era situat în intravilan. Criticile pârâtului potrivit cărora în

mod greșit terenul a fost inclus ca făcând parte din intravilanul localității

au fost înlăturate pornind de la PUG-ul localității Mihai Viteazu, aprobat în

anul 1998, și adeverința din 16 octombrie 2009 eliberată de Primăria comunei

Mihai Viteazu, din care rezultă că terenul situat în tarlaua X, în suprafață de

7.500 mp, se află în intravilanul localității cu mult înaintea exproprierii,

iar terenul a avut posibilități de acces din DN X, până când au fost întrerupte

de actualele lucrări ale autostrăzii.

Totodată, s-a ținut

cont de prețurile l-a care au fost vândute terenurile din zonă, sens în care au

fost avute în vedere contracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru terenuri

din zona în care se află și terenul în litigiu.

Cu privire la

valoarea de circulație a terenului în litigiu, contrar dispozițiilor art. 26

din Legea nr. 33/1994, care prevăd că la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța au ținut seama de prețul la care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel din unitate administrativ-teritorială la

data întocmirii raportului de expertiză, tribunalul a apreciat că se impune a

se ține seama de prețul de la momentul exproprierii, deoarece, legiuitorul a

avut în vedere trendul ascendent al prețurilor imobilelor, fără a anticipa o

eventuală criză. Pe de altă parte, în situația în care expropriatorul ar fi

ținut cont de prețurile cu care se vând terenurile ar fi trebuit să

despăgubească reclamantul la valoarea din 23 aprilie 2008, neputând veni în

prezent să-și invoce propria culpă, ce constă în stabilirea unor despăgubiri

sub prețul de vânzare. De altfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994,

exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauza

de utilitate publică, după o dreapta și prealabilă despăgubire, prin hotărâre

judecătorească.

Aceleași dispoziții

cu privire la dreapta despăgubire sunt cuprinse și în art. 44 alin. (3) din

Constituția României și art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenției

europene a Drepturilor Omului.

Prin urmare, raportat

la aceste considerente, tribunalul a avut în vedere valoarea terenului

expropriat la data de 23 aprilie 2008. Totodată, a dispus ca valoarea în euro

să fi exprimată în lei, la cursul din data hotărârii și nu la cursul de schimb

valutar din anul 2008, întrucât nu mai suntem în prezența unei valori reale.

S-a mai reținut că,

așa cum reiese din raportul de expertiză, terenul reclamantului neexpropriat,

ocupat de varianta de ocolire a DN 1, va fi readus la starea inițială,

prejudiciul încercat de reclamant fiind stabilit de comun acord cu

expropriatorul în baza unui contract de închiriere încheiat între părți. Cu

toate acestea, experții au menționat că, după desființarea variantei de

ocolire, terenul rămas neexpropriat suferă o diminuare a valorii datorită

faptului că nu va mai avea front direct la drumul național, cât și datorită

faptului că drumul național a fost mult ridicat față de cel al terenului rămas

neexpropriat, acesta devenind impropriu pentru anumite activități economice.

Totodată, reclamantul ar fi nevoit să facă unele lucrări de amenajare a unui

drum de servitute, astfel că valoarea terenului a fost diminuată cu 10%. Și, în

acest caz, s-a ținut cont de valoarea de la data exproprierii, dar raportată la

cursul actual euro/lei.

Prin Decizia civilă

nr. 233/A din 12 mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis în parte apelul declarat

de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N. din România, a schimbat în parte

sentința apelată în sensul că a respins acțiunea civilă formulată de reclamant,

ca urmare a admiterii excepției decăderii din dreptul de a solicita majorarea

despăgubirilor, a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate și a respins

apelul declarat de apelantul reclamant împotriva aceleiași sentințe, reținând,

în esență, următoarele:

Prin Hotărârea nr. 57

din 23 aprilie 2008 emisă de CNADNR SA - Comisia de aplicare a Legii nr.

198/2004, jud. Cluj - Consiliul local Mihai Viteazu, s-a aprobat acordarea

despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în loc. Mihai Viteazu, categoria

de folosință arabil extravilan, în suprafață de 603 mp, identificat prin nr.

cad. X, în cuantum de 14.613,01 RON, reprezentând echivalentul sumei de

4.100,40 euro la cursul euro/leu al B.N.R. din data de 22 aprilie 2008, care va

fi consemnată pe numele persoanei identificate ca titulară a dreptului, G.S.R.,

menționat ca fiind persoana aparent îndreptățită la primirea despăgubirilor, în

calitate de promitent cumpărător (dosar fond).

Motivul de apel al

pârâtului prin care acesta reiterează excepția netimbrării cererii de anulare a

hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii a fost apreciat de Curte ca

neîntemeiat.

Astfel, potrivit art.

10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, în forma aflată în vigoare la data

introducerii acțiunii, cererile adresate instanței judecătorești pentru

stabilirea, în contradictoriu cu statul român, a dreptului la despăgubire

pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de

timbru.

Deși reclamantul a

solicitat anularea Hotărârii nr. 57 din 23 aprilie 2008 de stabilire a

despăgubirii, prin petitul formulat în continuare a solicitat, în mod expres,

stabilirea atât a dreptului la despăgubire, cât și a cuantumului despăgubirii

la care se consideră îndreptățit, acest lucru rezultând inclusiv din

dezvoltarea motivelor de fapt și indicarea temeiurilor de drept ale cererii de

chemare în judecată.

Această concluzie se

desprinde cu evidență și din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.

10 alin. (2) din actul normativ mai sus menționat, care prevăd în mod explicit

care acțiuni nu sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, respectiv

"Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile litigiilor având ca obiect

stabilirea dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor

supuse exproprierii".

Motivul de apel prin

care pârâtul reiterează excepția inadmisibilității cererii de anulare a hotărârii

atacate a fost apreciat ca nefondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.

Art. 18 din Legea nr.

198/2004, care reprezintă legea specială în raport cu Legea nr. 33/1994, care

reprezintă legea generală în materie de expropriere, prevede că dispozițiile

prezentei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr.

33/1994, precum și cu cele ale C. civ. și ale C. proc. civ., în măsura în care

nu prevăd altfel.

În această situație,

chiar dacă în dispozițiile legii speciale, Legea nr. 198/2004, nu este

reglementat în mod expres niciun caz de nulitate relativă sau absolută a

actelor emise de pârât, ci numai posibilitatea de revocare a hotărârii

comisiei, acest lucru nu duce în mod necesar la inadmisibilitatea unei cereri

de anulare a actului respectiv în condițiile dreptului comun.

Prin Legea nr.

198/2004 se stabilește cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire a

executării lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale. Acest

act normativ prevede în art. 6 că asupra cuantumului despăgubirilor se pronunță

o comisie numită de expropriator, de comun acord cu proprietarul sau cu

titularii altor drepturi reale, printr-o hotărâre de stabilire a

despăgubirilor.

Conform art. 9 din

Legea nr. 198/2004, expropriatul, nemulțumit de cuantumul despăgubirilor, se

poate adresa instanței judecătorești competente. Acțiunea expropriatului

prevăzută de acest text legal este o cale de atac împotriva hotărârii comisiei

constituită în baza art. 6 din lege, fapt ce rezultă din prevederile art. 4 -

art. 10 din H.G. nr. 941/2004, privind aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 198/2004.

Art. 10 din aceste

Norme reglementează conținutul hotărârii de stabilire a despăgubirilor care va

cuprinde, în mod necesar, potrivit lit. h), calea de atac împotriva hotărârii

și termenul în care poate fi exercitată.

Instanța de judecată

sesizată cu acțiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 198/2004, care

reprezintă calea de atac împotriva hotărâri comisiei de aplicare a Legii nr.

198/2004, are competența de a verifica legalitatea și temeinicia acesteia cu

privire la cuantumul despăgubirii, iar faptul că hotărârea atacată este un act

unilateral și nu un act bilateral, putând fi revocată de către organul emitent

potrivit art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 941/2004, nu exclude soluția anulării

ei totale sau parțiale cu privire la cuantumul despăgubirii.

Deoarece cererea de

chemare în judecată privește partea din hotărâre prin care s-au stabilit

despăgubirile, în ipoteza admiterii acțiunii trebuie dispusă o soluție care

tehnic poate consta în schimbarea, modificarea sau anularea acelei părți din

hotărâre care are ca obiect cuantumul despăgubirilor.

În speță, prin

tehnica de redactare a obiectului cererii reclamantului, cât și a

dispozitivului hotărârii atacate, s-a reținut că nu s-a produs nici o vătămare

a pârâtului apelant atâta timp cât efectul soluției privește în mod exclusiv

despăgubirile.

Cauzele pentru care

un act este anulabil nu sunt expres prevăzute de lege, iar hotărârea emisă în

condițiile art. 6 și art. 7 din Legea nr. 198/2004 nu are natura a unui act

juridic civil. Prin această hotărâre este finalizată procedura stabilirii

despăgubirilor și, fiind supusă căii de atac, obligația de plată a

despăgubirilor subzistă pentru suma stabilită prin hotărârea judecătorească,

chiar dacă suma menționată în hotărârea atacată a fost deja consemnată și/sau

plătită expropriatului.

În privința

cuantumului despăgubirilor, hotărârea judecătorească are efecte depline,

expropriatorul având obligația, conform art. 9 din Legea nr. 198/2004, să facă

plata pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a

cuantumului acesteia.

Motivul de apel al

pârâtului prin care acesta reiterează excepția decăderii din dreptul de a

solicita majorarea cuantumului despăgubirii, s-a apreciat ca fiind întemeiat,

pentru următoarele considerente:

Conform art. 9 teza I

din Legea nr. 198/2004, în forma aflată în vigoare la data introducerii cererii

de chemare în judecată, 7 octombrie 2008, expropriatul nemulțumit de cuantumul

despăgubirii prevăzute la art. 8, precum și orice persoană care se consideră

îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa

instanței judecătorești competente în termen de 3 ani de la data intrării în

vigoare a hotărârii guvernului prevăzută la art. 4 alin. (1) sau în termen de

15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i

s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire.

Cu alte cuvinte,

expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii are la dispoziție un termen

de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei, pentru a

solicita instanței stabilirea unei despăgubiri mai mari.

Acest termen de 15

zile de la comunicarea hotărârii a fost indicat în mod expres în art. 4 din

Hotărârea nr. 57 din 23 aprilie 2008.

Potrivit art. 7 din

Legea nr. 198/2004, hotărârea de stabilire a despăgubirilor, în condițiile

prevăzute la art. 6, se comunică petentului și se afișează, în extras, la

sediul consiliului local în raza căruia se află situat imobilul expropriat,

precum și la sediul expropriatorului.

În acest sens, art.

10 alin. (2) și alin. (4) din H.G. nr. 941/2004 stabilește că hotărârile

comisiei vor fi emise în 4 exemplare originale și vor purta semnăturile

membrilor prezenți. Hotărârea va avea ca anexă procesul-verbal întocmit în

condițiile art. 9 din prezentele norme metodologice. Hotărârea se comunică în

original titularului cererii prin scrisoare recomandată cu confirmare de

primire sau poate fi ridicată personal de titularului cererii ori de mandatarul

acestuia, cu procură specială autentică, cu semnătura de primire.

În speță,

reprezentanta pârâtului a comunicat reclamantului Hotărârea nr. 57 din 23

aprilie 2008, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, așa cum

rezultă din borderoul intitulat "Trimiteri poștă din 6 august 2008,

hotărâri și procese-verbale aferente comunei Mihai Viteazu, Chișlaz, H.G. nr.

245/2008", reclamantul fiind menționat la poziția X, înscris care poartă

data poștei 6 august 2004 și este semnat pentru conformitate cu originalul de

către reprezentantul pârâtului (dosar fond).

Recipisa de

confirmare de primire a trimiterii poștale cuprinde la rubrica "confirm

primirea" o semnătură olografă, la rubrica primitorului fiind înscris

cuvântul "mamă", iar aceasta a fost prezentată destinatarului,

respectiv reclamantului G.S.S.R., la adresa din jud. Cluj, data poștei fiind 8

august 2008. (dosar fond)

Prin cererea de

chemare în judecată reclamantul a arătat instanței că Hotărârea nr. 57/2008 i-a

fost comunicată doar la data de 29 septembrie 2008, astfel încât termenul de 15

zile prevăzut de art. 9 din Legea nr. 198/2004 a fost respectat.

În acest sens,

reclamantul a depus la dosarul cauzei plicul în care i-a fost comunicată

hotărârea atacată prin scrisoarea recomandată expediată de reprezentanta

pârâtului la data de 29 septembrie 2008, ajuns la destinatar în loc. Turda în

data de 1 octombrie 2008 (dosar fond), precum și o copie de pe hotărârea

atacată care poartă mențiunea conform cu originalul, semnată și ștampilată de

reprezentanta pârâtului (dosar fond).

În Ședința publică

din 27 ianuarie 2009, tribunalul a dispus citarea reprezentantei pârâtului cu

mențiunea de a comunica o copie de pe borderoul cu trimiteri poștale din data

de 29 septembrie 2008, precum și actele care au fost comunicate reclamantului

la acea dată.

Ulterior, la termenul

din 24 februarie 2009, s-a dispus citarea pârâtului cu aceeași mențiune, iar,

prin încheierea pronunțată în ședința publică din 18 martie 2009, tribunalul a

respins excepția decăderii reclamantului din dreptul de a mai solicita

majorarea cuantumului despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 198/2004,

fără a motiva în fapt sau în drept această soluție.

În considerentele

sentinței apelate, tribunalul a motivat respingerea excepției decăderii,

menționând că solicitarea adresată de instanță reprezentantului pârâtului de a

depune la dosar copia borderoului cu trimiterea pentru care reclamantul a depus

plicul la dosar a rămas fără răspuns. În aceste condiții, fiind imposibil ca

aceeași hotărâre să fie comunicată de două ori, tribunalul a apreciat că la

data de 8 august 2008 mamei reclamantului i s-a comunicat copia

procesului-verbal și nu hotărârea atacată. Astfel, data de la care se

calculează termenul de 15 zile este 1 octombrie 2008, cererea reclamantului

fiind în termen, excepția decăderii urmând a fi respinsă.

Aceste statuări ale

instanței de fond au fost apreciate ca nefondate, întrucât reprezentata

pârâtului și-a îndeplinit obligația procesuală stabilită de tribunal și a

comunicat instanței, pentru termenul de judecată din 18 martie 2009, înscrisul

intitulat "note de ședință" la care a anexat atât borderoul trimiteri

poștale din data de 6 august 2008 și confirmarea de primire din data de 8

august 2008, cât și borderoul trimiteri poștale din data de 29 septembrie 2008

și confirmarea de primire din data de 1 octombrie 2008, semnate pentru

conformitate cu originalul și ștampilate de reprezentanta pârâtului (dosar

fond).

Din înscrisul

intitulat "Borderoul trimiteri poștă din 29 septembrie 2008" rezultă

că la poziția 10 figurează reclamantul cu Hotărârea nr. 57/2008, iar din

recipisa confirmare de primire reiese că la rubrica "confirm

primirea" este menționată o semnătură olografă, datată la 1 octombrie

2008, la rubrica "calitatea primitorului" este înscris cuvântul mamă,

iar data poștei este de 1 octombrie 2008. (dosar fond)

Aserțiunea pârâtului

referitoare la faptul că la data de 29 septembrie 2008 a fost expediat

reclamantului doar o copie de pe Hotărârea nr. 57 din 23 aprilie 2008,

corespunde realității întrucât acesta a făcut dovada expedierii acestei

hotărâri care poartă, în partea superioară stânga, mențiunea "conform cu

originalul" fiind semnată și ștampilată de S.C. A. "C.P. și A.".

În realitate, la data

de 29 septembrie 2008 reclamantului i s-a recomunicat o copie a hotărârii și nu

originalul acesteia, concluzie care reiese din faptul că reclamantul a depus la

dosarul cauzei copia expediată de reprezentanta pârâtului, semnată și

ștampilată, iar nu originalul hotărârii (dosar fond).

Un alt argument în

plus în susținerea ideii că prin trimiterea poștală din data de 29 septembrie

2008 reclamantului i s-a recomunicat o copie de pe hotărârea atacată rezultă

din prevederile art. 7 din Legea nr. 198/2004 coroborat cu art. 10 alin. (2) și

alin. (4) din H.G. nr. 941/2004, potrivit cărora reprezentanta pârâtului are

obligația de a comunica originalul hotărârii persoanei expropriate și nu copia

acesteia, motiv pentru care în mod logic hotărârea atacată de către reclamant a

fost comunicată în original la data de 6 august 2008, fiind recepționată de

către mama acestuia la data de 8 august 2008 și recomunicată în copie la data

de 29 septembrie 2008.

S-a conchis, că,

având în vedere că Hotărârea nr. 57 din 23 aprilie 2008 a fost recepționată de

mama reclamantului la data de 8 august 2008, termenul prevăzut de art. 9 din

Legea nr. 198/2004 a început să curgă la data de 8 august 2008 și s-a împlinit

la data de 24 august 2008, iar cererea de chemare în judecată a fost

înregistrată pe rolul Tribunalul Cluj la data de 7 octombrie 2008, cu depășirea

evidentă a termenului legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii, ce

reprezintă un termen imperativ prevăzut de legiuitor și are natura juridică a

unui termen de decădere, astfel încât neexercitarea dreptului înăuntrul

termenului legal atrage sancțiunea decăderii care are drept efect stingerea

dreptului reclamantului de a solicita majorarea cuantumului despăgubirii

acordate în temeiul Hotărârii nr. 57 din 23 aprilie 2008.

În consecință,

raportat la textele legale mai sus menționate, Curtea a admis excepția

decăderii reclamantului din dreptul de a solicita majorarea despăgubirilor și

în temeiul art. 9 din Legea nr. 198/2004, a respins cererea de chemare în

judecată.

Având în vedere

soluția adoptată cu privire la excepția decăderii invocată de pârâtul Statul

Român prin C.N.A.D.N.R., Curtea a apreciat că este inutilă cercetarea

celorlalte motive de apel care vizează fondul cauzei atât din apelul

reclamantului, cât și din apelul pârâtului.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul G.S.R., criticând-o pentru nelegalitate,

pentru următoarele considerente:

Prin hotărârea

atacată, instanța a admis în parte apelul declarat de către Statul Roman, prin

C.N.A.D.N.R., schimbând în parte Sentința civila nr. 52/2011 a Tribunalului

Cluj, în sensul că a respins acțiunea reclamantului ca urmare a admiterii

excepției decăderii din dreptul de a solicita majorarea despăgubirilor. Soluția

a fost pronunțată în urma unei interpretări juridice greșite a actelor depuse

la dosar, astfel că ea apare ca fiind lipsită de temei legal.

Pronunțând-se asupra

excepției decăderii, instanța de apel a reținut faptul ca Hotărârea nr. 57 din

23 aprilie 2008 ar fi fost comunicată în original pe seama reclamantului la

data de 6 august 2008, fiind recepționată de către mama sa la dala de 8 august

2008 și ar fi fost recomunicată, în copie, la data de 25 septembrie 2008.

Pentru a ajunge la

aceasta concluzie, instanța de apel a avut în vedere faptul ca la data de 29

septembrie 2008 pe seama reclamantului a fost comunicată doar o copie a

hotărârii atacate, care a fost depusă la dosar, iar nu originalul acesteia.

Or, acest raționament

nu poate conduce la concluzia că reclamatul a primit anterior copiei

certificate a hotărârii și originalul său. Chiar daca instanța a avut în vedere

dispozițiile art. 7 din Legea nr. 198/2004 coroborat cu dispozițiile art. 10

alin. (2) și (4) din H.G. nr. 941/2004, potrivit cărora intimata avea obligația

să comunice originalul hotărârii, a arătat că nu se poate trage concluzia

logică, astfel cum opinează instanța, că intimata și-a îndeplinit această

obligație.

În măsura în care pe

seama reclamantului s-ar fi comunicat originalul hotărârii la data de 8 august

2008, nu există nici o rațiune să se facă recomunicarea acesteia la o data

ulterioară.

De asemenea, în

măsura în care reclamantul ar fi deținut originalul hotărârii atacate, l-ar fi

depus la dosar, însă, în realitate, la data de 8 august 2008 pe seama

reclamantului nu s-a comunicat Hotărârea nr. 57 din 23 aprilie 2008.

S-a mai arătat, că,

la termenul de judecată din 12 mai 2011, instanța a respins cererea

reclamantului de verificare de scripte (cu privire la cele două confirmări de

primire) având în vedere că cererea nu a fost formulată nici în fața primei instanțe,

nici prin memoriul de apel; că instanța a consemnat în mod eronat susținerile

reprezentantei reclamantului, care au fost o reluare a susținerilor din

întâmpinare, aceasta arătând că ambele semnături sunt atribuite mamei

reclamantului și nu că cele două semnături aparțin mamei acestuia, și că, în

acest context, solicită să se procedeze la verificarea de scripte, întrucât

cele două semnături diferă în mod fundamental, semnătura mamei reclamantului

fiind regăsită doar pe confirmarea de primire din data de 29 septembrie 2008,

nu și pe cea din 8 august 2008.

Astfel cum s-a arătat

și în fata instanței, și în cuprinsul întâmpinării formulate, verificarea de

scripte urma să aibă loc cu privire la cele două confirmări de primire, pentru

a se observa astfel că semnătura regăsită pe prima confirmare (din data de 8

august 2008) nu aparține mamei reclamantului.

De altfel, pentru a

nu exista neînțelegeri, reprezentanta reclamantului a susținut de două ori

chestiunea legată de cele două semnături, astfel cum rezultă din practicaua

hotărârii, consemnându-se însă eronat de fiecare dată. Nu este lipsit de

relevanță, în acest sens, nici faptul că grefierul de ședință a consemnat

susținerile părților, însă inexact nu la dictarea instanței.

De asemenea, s-a

arătat, că nu este lipsit de importanță că în hotărârea atacată mai exista și

alte erori și inconsecvențe de consemnare; că instanța de apel a apreciat că

hotărârea primei instanțe este nefondată, întrucât reprezentanta pârâtului și-a

îndeplinit obligația procesuală de a depune la dosarul cauzei borderourile de

trimiteri poștale și confirmările de primire din data de 6 august 2008,

respectiv 29 septembrie 2008, odată cu notele de ședința formulate pentru

termenul de judecată de la data de 18 martie 2009, și că aceste înscrisuri

(borderourile de trimiteri poștale și confirmările de primire) nu au fost

comunicate pe seama reclamantului decât odată cu apelul intimatei, nu și în

fața primei instanțe.

Hotărârea recurată

este nelegală și neîntemeiată, și pentru că soluția instanței de apel, aceea de

respingere a probei cu verificarea de scripte, a fost adoptată pe considerentul

că cererea nu a fost formulată nici în fața primei instanțe și nici prin

memoriul de apel, însă prima instanță a respins excepția decăderii, astfel

încât, la momentul formulării apelului, reclamantul nu avea interes să solicite

proba cu compararea de scripte, având în vedere că nu avea de unde să știe că

intimata a exercitat calea de atac a apelului cu privire la excepția decăderii.

Pe de altă parte, în apel, este permisă administrarea acestei probe și a fost

solicitată având în vedere motivele de apel ale intimatei.

De aceea, instanța a

respins greșit această probă reținând că în, temeiul prevederilor art. 177 și

urm. C. proc. civ., procedura verificării de scripte are ca obiect un înscris

care emană de la parte, iar mama reclamantului nu este parte în cauză, la dosar

neexistând scripte de comparație emanând de la aceasta, iar o atare verificare

poate fi făcută doar de un expert specializat.

Procedura verificării

de scripte este reglementată de art. 178 C. proc. civ., iar atribuția privind

verificarea înscrisului aparține exclusiv instanței de judecată, care va

dispune ca verificarea scrisului să se facă de către un expert doar în măsura

în care nu este lămurită în urma verificării făcute, potrivit dispozițiile art.

179 alin. (1) C. proc. civ.

Or, dacă instanța ar

fi administrat această probă s-ar fi constatat că cele două semnături de pe

confirmările de primire diferă una de cealaltă, ceea ce conduce la concluzia că

prima semnătură atribuită mamei reclamantului nu aparține acesteia,

concluzionând că hotărârea nu a fost comunicată pe seama sa la data de 8 august

2008.

S-a conchis, că din

considerente reiese că reclamantul a respectat termenul prevăzut de art. 9 din

Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de

autostrăzi și drumuri naționale, astfel încât excepția invocată de către

intimată trebuie să fie respinsă de către instanța de judecată, procedându-se

la analiza în fond a apelului său și admiterea acestuia, în sensul obligării

pârâtului la plata prețului de piață, pentru terenul expropriat, cât și la

plata despăgubirii reprezentând diminuarea valorii terenului rămas

neexpropriat, de 21.906,99 euro și, respectiv, 238.039 euro.

În drept, reclamantul

a indicat ca temei al criticilor formulate art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Examinând decizia în

limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., de către instanță, în condițiile art. 306 (3) C. proc. civ., se constată

că recursul este nefondat, urmând a se dispune respingerea acestuia, în

consecință, pentru următoarele considerente:

Instanța de apel,

admițând excepția decăderii reclamantului din dreptul de a solicita majorarea

despăgubirilor, față de prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, a respins

acțiunea acestuia, reținând că hotărârea contestată a fost comunicată

reclamantului la 8 august 2008 și nu la 1 octombrie 2008, cum susține

reclamantul.

Criticile formulate

de reclamant privind stabilirea greșită a datei comunicării către acesta a

deciziei contestate, în raport de probatoriul administrat în cauză, vizează

greșita stabilire a situației de fapt de către instanța de apel și nu vor fi

primite și analizate în recurs, față de actuala reglementare a acestuia

prevăzută de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., potrivit căreia pe calea

recursului se pot exercita numai critici de nelegalitate și nu de netemeinicie

împotriva deciziei ce face obiectul său.

Criticile formulate

de reclamant potrivit cărora decizia atacată cuprinde erori și inconsecvențe de

consemnare cu privire la susținerile recurentului reclamant, prin apărătorul

ales, în fața instanței de apel, nu pot fi primite și analizate pe calea

recursului, față de prevederile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., pe de o

parte, iar pe de altă parte, C. proc. civ. prevede o altă cale procedurală

pentru îndreptarea unor eventuale erori săvârșite de către instanță cu ocazia

consemnării susținerilor părților.

Critica formulată de

reclamant potrivit căreia greșit instanța de apel, cu încălcarea art. 177 și

urm. C. proc. civ., a respins cererea sa de verificare de scripte, respectiv de

verificare a semnăturilor de pe confirmările de primire din 8 august 2008 și,

respectiv, 29 septembrie 208, deoarece dacă s-ar fi administrat această probă

ar fi rezultat că mama reclamantului a semnat numai confirmarea de primire din

29 septembrie 2008, nu și pe cea din 8 august 2008, astfel că reclamantul nu

este decăzut din dreptul de a formula acțiunea ce face obiectul prezentului

litigiu, este nefondată.

Astfel, potrivit art.

177 (1) C. proc. civ., "acela căruia i se opune un înscris sub semnătură

privată este dator, fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul ori

semnătura".

Prin urmare,

procedura verificării de scripte întemeiată pe dispozițiile art. 177 și urm. C.

proc. civ., are ca obiect înscrisuri sub semnătură privată, care nu se bucură,

ca înscrisul autentic, de prezumția de valabilitate.

Prin înscris sub

semnătură privată se înțelege orice înscris semnat de parte sau părțile de la

care emană și la întocmirea căruia nu se pune problema participării unei

autorități.

Or, în speță, cele

două confirmări de primire, cea din 8 august 2008 și, respectiv, cea din 29

septembrie 2008, nu au caracterul unor înscrisuri sub semnătură privată, ci a

unor acte procedurale obligatorii care atestă îndeplinirea unor operațiuni

procedurale, respectiv comunicarea hotărârii contestate și recomunicarea copiei

acesteia către reclamant, iar împotriva faptelor constatate personal de cel care

le-a întocmit nu se poate uza de procedura verificării de scripte prevăzută de

art. 177 și urm. din C. proc. civ.

Prin urmare,

criticile formulate de reclamant în sensul că decizia recurată a fost

pronunțată de instanța de apel cu încălcarea dispozițiilor art. 177 și urm. C.

proc. civ. sunt nefondate.

Instanța de apel a

constatat că reclamantul, față de data comunicării hotărârii contestată, este

decăzut din dreptul de a solicita majorarea despăgubirilor, făcând aplicarea

dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, și, în consecință, a respins

acțiunea acestuia, fără a mai analiza fondul litigiului, astfel că susținerea

reclamantului potrivit căreia instanța de apel ar fi trebuit să analizeze pe

fond apelul său, ce viza critici de netemeinicie și nelegalitate a sentinței

primei instanțe, prin care aceasta s-a pronunțat asupra fondului litigiului,

este neîntemeiată.

Pentru considerentele

expuse, instanța, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul G.S.R..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul G.S.R.

împotriva Deciziei nr. 235/A din 12 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 septembrie 2012.

Procesat de GGC - CL