ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1824/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1824/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

I.

Prin sentința civilă nr. 183 din 31 martie 2009

a Tribunaiuiui Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 1035/117/2007,

s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul C.I. împotriva Statului Român

prin C.N.A.D.N.R. SA.

S-a dispus anularea parțială a hotărârii

nr. 16/2006 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004.

A fost stabilit cuantumul despăgubirilor

pentru imobilul expropriat, situat în comuna G., județul Cluj, teren în suprafață

de 2900 mp, la suma de 222.800 RON, fiind obligat pârâtul să achite reclamantului

această sumă.

A fost respinsă acțiunea reclamantului

împotriva pârâtului Consiliul Local G. pentru lipsa calității procesuale pasive

a acestui pârât.

A fost obligat pârâtul la a-i plăti reclamantului

suma de 2.675 RON cheltuieli de judecată.

II. Împotriva acestei sentințe a declarat

apel pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, respins ca nefondat prin decizia

civilă nr. 50/A din 24 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, cu 3.500 RON cheltuieli

de judecată în favoarea pârâtului C.I.

III. Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, recurs admis prin decizia civilă

nr. 6726 din 10 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul

casării deciziei atacate și trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului la Curtea

de Apel Cluj.

În motivarea deciziei Înalta Curte a arătat,

în esență, că din dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, aplicabile în cauză,

rezultă că, pentru stabilirea despăgubirii cuvenite persoanei expropriate, trebuie

avute în vedere prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același

fel, în unitatea adminislrativ-teritorială, Ia data întocmirii raportului de expertiză.

Expertiza tehnică efectuată înaintea primei

instanțe nu a respectat prima dintre cerințele legale, pentm determinarea valorii

terenului folosindu-se metoda comparației prin bonitare, iar nu metoda comparației

directe.

Deși pârâta C.N.A.D.N.R. SA a criticat

prin obiecțiuni la expertiză această modalitate de evaluare, prima instanță le-a

respins, tot astfel procedând și instanța de apel.

În aceste condiții, se impune efectuarea

unei noi expertize, urmând a se avea în vedere tranzacții imobiliare cu privire

la terenuri similare din aceeași unitate administrațiv-teritorială cu terenul în

litigiu, încheiate în perioada efectuării expertizei, ce vor fi identificare de

către experți, urmând ca și pârâta să depună diligențe în vedere procurării unor

contracte de vânzare-cumpărare în acest sens.

IV. În rejudecare, Curtea de Apel Cluj

a pronunțat decizia civilă nr. 45/A din 5 aprilie 2012, prin care a respins ca nefondat

apelul declarat de Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva sentinței civile

nr. 183 din 31 martie 2009 a Tribunalului Cluj.

În motivarea deciziei s-a arătat că instanța

a dispus efectuarea unei expertize de evaluare a terenului litigios uzându-se de

metoda comparației de piață, experții stabilind că despăgubirile Ia care este îndreptățit

reclamantul sunt în cuantum de 63.800 euro (adică 272.152 RON), deci 22 euro/mp.

Această valoare este însă mai ridicată

decât cea stabilită înaintea primei instanței, 52.800 euro (222.800 RON), deci 17,99

euro/mp (adică 76,82 RON mp), astfel că nu poate fi avută în vedere, căci i s-ar

cere apelantului o situație mai grea în propria cale de atac. În considerarea acestui

principiu, apelul a fost respins.

V. Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, recurs admis prin decizia civilă

nr. 7645 din 13 decembrie 2012, în sensul casării deciziei și trimiterii cauzei

la Curtea de Apel Cluj pentru o nouă rejudecare a apelului.

S-a arătat, în motivarea deciziei, că instanța

de apel a încălcat prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întemeindu-se pe o

lucrare de expertiză în care nu s-a avut în vedere prețul cu care se vând în mod

obișnuit imobilele de același fel, în zona în care este situat imobilul în litigiu,

ci ofertele de prețuri.

Cu ocazia rejudecării la instanța de apel,

s-a dispus a se efectua un nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor

art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a se administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare

pentru respectarea acestor prevederi legale, determinându-se prețul cu care se vând,

în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială

în care se află bunul în litigiu.

VI. Prin decizia nr. 235/A din 17 decembrie

2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat

de C.N.A.D.N.R. SA pentru următoarele considerente:

Pe linia deciziei de casare, în scopul

efectuării unei noi expertize tehnice de evaluare a terenului expropriat de la reclamantă,

instanța a solicitat Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj, Primăriei

comunei G. și Camerei Notarilor Publici Cluj să comunice copii ale unor contracte

de vânzare-cumpărare încheiate în perioada 2011-2013 cu privire la terenuri situate

în extravilanul comunei G., categoria de folosință arabil.

Urmare acestei solicitări, la dosarul cauzei

au fost depuse contracte de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică.

Procedând la reevaluarea terenului supus

exproprierii prin raportare și Ia contractele de vânzare-cumpărare depuse, comisia

de experți a învederat că, Ia stabilirea valorii terenului, de principiu, s-a avut

în vedere că acesta este situat la drumul național DN1 (E60), la o distanță de 100

mp față de prima casă amplasată la intrarea în localitatea G., precum și că zona

s-a dezvoltat foarte mult, terenurile din zonă fiind achiziționate de societăți

comerciale (inclusiv cu capital străin), pentru desfășurarea de activități comerciale:

sedii de firme, depozite de materiale, spații de benzină, spălătorii.

În ce privește contractele de vânzare-cumpărare

depuse la dosar, experții au arătat că multe dintre acestea au obiect terenuri situate

în alte zone decât terenul expropriat, având caracteristici total diferite, remarcând

totodată că niciunul dintre terenurile obiect al contractelor nu are ieșire la șoseaua

principală.

Prin raportare la contractele reținute

de experți cu valoare de comparabile, s-a conchis că valoarea de piață estimată

prin metoda comparației directe este de 54.230 euro (adică 242.034 RON, la paritatea

1 euro=4,4 RON), ceea ce corespunde valorii de 18,7 euro/mp.

Pârâta apelantă C.N.A.D.N.R. SA a formulat

obiecțiuni la concluziile experților, apreciind că raportul de expertiză nu răspunde

cerințelor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, astfel cum au fost acestea

interpretate și de către instanța supremă, apreciind că proprietatea comparabilă

A (6 euro/mp) este terenul care prezintă caracteristicile necesare pentru a constitui

o utilă sursă de comparație.

Răspunzând obiecțiunilor apelantei, comisia

de experți a precizat că își menține punctul de vedere exprimat cu privire la valoarea

de piață a terenului expropriat, uzând de următoarele argumente: contrar celor arătate

de apelantă în cuprinsul obiecțiunilor la expertiză, terenul nu este situat în satul

S.R., ci la intrarea în localitatea G., pe drumul E60; deși terenurile din zonă

erau înscrise în titlurile de proprietate ca fiind agricole, în fapt zona este împânzită

de construcții destinate activităților de comerț; contractele de vânzare-cumpărare

depuse la dosar au ca obiect terenuri amplasate mai modest decât cel în litigiu.

Aceste argumente ale comisiei de experți

au fost apreciate ca fiind convingătoare de către Curtea de Apel, ele putând întemeia

concluzia că, la data efectuării noii expertize, valoarea terenului expropriat de

ia reclamant era de 18,7 euro/mp. Această valoare a ajuns, pe fondul dezvoltării

zonei, să fie mai ridicată decât aceea stabilită înaintea primei instanțe (17,99

euro/mp), astfel că, pentru a nu se agrava situația apelantei în propria cale de

atac, a fost menținut nivelul de despăgubire stabilit de prima instanță.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

pârâtul Statui Român, prin C.N.A.D.N.R. SA solicitând, în principal, respingerea

cererii prin care reclamantul a solicitat majorarea cuantumului despăgubirii stabilită

prin hotărârea din 7 martie 2006 emisă de către Comisia pentru aplicarea Legii

nr. 198/2004, G.; în subsidiar, casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe pentru efectuarea unei expertize tehnice evaluatorii

în condițiile și cu respectarea dispozițiilor art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Apreciază recurenta că decizia atacată

a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în susținerea recursului

înțelegând să invoce art. 304 pct. 9 teza ultimă C. proc. civ.

În plus, invocă și prevederile art. 312

alin. (3) prima teză C. proc. civ., precum și art. 315. alin. (1) C. proc. civ.,

(instanța de apel nesocotind în mod flagrant dispozițiile de casare ale Instanței

Supreme din cuprinsul deciziei nr. 7645 din 13 decembrie 2012).

Susține în acest sens că Înalta Curte de

Casație și Justiție a stabilit, cu priiejul soluționării primei cereri de recurs,

ca la rejudecare să se aibă în vedere tranzacții imobiliare cu privire la terenuri

similare din aceeași unitate administrațiv-teritorială cu terenul în litigiu, încheiate

în perioada efectuării expertizei.

Or, în pofida îndrumărilor pertinente,

instanța interioară a continuat să nesocotească voința legiuitorului și a omologat,

din nou, un raport judiciar care a fost întocmit în mod vădit cu încălcarea legii.

Astfel, arată că experții judiciari, aceiași din apelul anterior, au procedat în

rnod vizibil la sprijinirea poziției reclamantului, stabilind în anul 2013 o valorare

superioară celei stabilite în anul 2009. În plus, experții judiciari au propus valoarea

de 18,7 euro/mp, pornind de la contracte autentice care relevă prețuri între 6-9

euro/mp.

Curtea de Apel Cluj a pronunțat hotărârea

cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004,

art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994, art. 129 și art. 315 C. proc. civ.

Art. 26 din Legea nr. 33/1994 stabilește

modalitatea prin care se pot determina despăgubirile pe cale judiciară, pentru terenurile

ce fac obiectul exproprierii pentru cauza de utilitate publică.

Recurenta susține că se află în aceeași

situație care a determinat Înalta Curte să pronunțe deciziile civile nr. 6726

din 10 decembrie 2010 și nr. 7645 din 13 decembrie 2012, pe fondul nerespectării

de către experții judiciari și de către instanța inferioară a normei legale imperative

cuprinse în art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a încălcării de către instanța de judecată

a principiului rolului activ. Raportul de expertiză trebuia să se bazeze, în mod

imperativ, pe tranzacții autentice încheiate la momentul de referință stabilit de

legiuitor (data întocmirii raportului).

În virtutea rolului activ, instanța trebuia

să înlăture concluziile raportului de expertiză, întrucât are competența de a stabili

justețea cuantumului despăgubirii, în virtutea prevederilor art. 27 alin. (1) din

Legea nr. 33/1994. Susține, citând din jurisprudența instanței supreme, că, în aprecierea

coroborată a probelor, instanța de judecată poate da eficiență doar acelor dovezi

care conturează o anumită situație de fapt și să înlăture pe cele contrare, inclusiv

raportul de expertiză, ale cărui concluzii trebuie comparate cu înscrisurile administrate

și căruia nu i se poate recunoaște o poziție superioară în ierarhia mijloacelor

de probă.

Recurenta arată că a dovedit faptul că

raportul judiciar de expertiză nu răspunde cerinței imperative enunțate atât de

către instanța supremă, cât și de către legiuitor (art. 26 din Legea nr. 33/1994),

întrucât experții judiciari nu au stabilit valoarea despăgubirii prin raportare

la prețul de vânzare care este propriu terenurilor arabile situate în extravilanul

satului S.R. la momentul întocmirii raportului (octombrie 2013), ci au stabilit

o valoare prin raportare la prețuri proprii terenurilor situate în satul G. și la

un moment, anterior în timp (2012).

Referitor Ia amplasamentul terenului, arată

că, în pofida dovezilor administrate, experții judiciari au susținut că terenul

nu se află în satul S.R., ci la intrarea în localitatea G. (acest fapt a fost reținut

și în considerentele deciziei). Ori, astfel cum rezultă din înscrisurile administrate,

respectiv din cuprinsul titlului de proprietate din 2001, terenul se află în extravilanul

satului S.R. și prin urmare faptul comparării acestuia cu terenuri situate în comuna

G. este prin sine însuși eronat.

Mai mult, deși terenul are categoria de

folosință arabil, experții judiciari, pentru a justifica rezultatul expertizei,

au comunicat faptul că, deși terenurile erau înscrise în titlurile de proprietate

ca fiind agricole, în fapt zona este împânzită de construcții destinate activităților

de comerț.

În mod cert, experții și instanța erau

obligați să respecte categoria de folosință a terenului, știut fiind faptul că terenurile,

arabile nu sunt construibile și că prin urmare valorile de circulație sunt net inferioare

pentru imobilele din prima categorie.

Nu în ultimul rând, experții judiciari

au ignorat contractele care au fost administrate în cauză (tranzacții autentice

încheiate în perioada 2008-2011, care relevă valori net inferioare celei stabilite

de către experți) motivat de faptul că au ca obiect terenuri amplasate mai modest

decât cel în litigiu.

Enumera aceste contracte, care, în opinia

sa ar fi trebuit să fie avute în vedere de către experți.

Precizează că aceeași Comisie de experți

a redactat raportul judiciar și în etapa anterioară a apelului, și că atunci, ca

și acum, a procedat la evaluarea terenului arabil dintr-o perspectivă eronată. Astfel,

experții judiciari au ignorat categoria de folosință și amplasamentul terenului

și au acordat prioritate unor factori lipsiți de relevanță din perspectiva terenului

arabil (apropierea de localitate, faptul că în zonă terenurile au devenit atractive

pentru proiecte imobiliare etc). Comisia de experți s-a limitat să se raporteze

la contracte încheiate în anul 2012 și nu a prezentat nicio dovadă în sensul că

ar fi efectuat demersuri pentru a procura contracte sau cel puțin informații (amplasament

teren/preț) din contracte autentificate recent.

Susține că este de notorietate (deci nu

necesită probe) faptul că prețurile terenurilor au scăzut în mod constant și că

prin urmare este imposibil ca valoarea determinată în octombrie 2013 (18.7 euro/mp,

sau 242.034 RON) să fie superioară celei stabilite prin expertiza care a fost întocmită

la fondul cauzei, în luna februarie a anului 2009 (17,99 euro/mp sau 222.800 RON).

Faptul dublării/triplării valorii terenului

de către experți în mod arbitrar este justificat din perspectiva instanței de apel

prin faptul „dezvoltării zonei” (fără ca pentru aceasta să existe vreo dovadă).

Valorile consemnate în cuprinsul contractelor

menționate anterior sunt situate în jurul valorii stabilite de către expropriator

(6,1 euro/mp) și nu poate fi reținută concluzia experților prin care se triplează

cuantumul despăgubirii pe considerentul că „s-a ales valoarea proprietăților A cu

corecția brută cea mai mică”.

După cum se poate observa, valoarea proprietății

A nu este doar cea mai ridicată (0.7 euro/mp), dar este și cea mai îndepărtată în

timp (martie 2012).

Dintre contractele folosite de către experți,

cel de-al patrulea (proprietatea comparabilă D) prezintă caracteristicile cele mai

apropiate de terenul expropriat (amplasament și suprafață, 2811 mp față de 2900

mp cât are terenul expropriat) și raportat la prețul relevat și la factorul temporal

(a trecut un an de la tranzacționare și prețurile nu au crescut de atunci) se poate

concluziona exclusiv în sensul că valoarea despăgubirii stabilită de către expropriator

este una justă

În concluzie, solicită, în virtutea prevederilor

art. 129 C. proc. civ. și art. 26 din Legea nr. 33/1994, admiterea cererii de recurs,

modificarea deciziei recurate în sensul admiterii cererii de apel (cu consecința

respingerii cererii de chemare în judecată).

În susținerea motivului de casare cu trimitere,

arată că, în ipoteza în care modificarea hotărârii recurate nu ar fi posibilă decât

în condițiile administrării probei cu expertiză tehnică judiciară, sunt aplicabile

dispozițiile art. 312 alin. (3) prima teză C. proc. civ.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. solicită obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată

ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

Intimatul C.I. a formulat întâmpinare solicitând

respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia recurată prin prisma

criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta a criticat decizia atacată prin

prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că valoarea terenului

expropriat, stabilită de instanța de apel și care a determinat menținerea hotărârii

de primă instanță, a fost calculată cu nerespectarea criteriilor legale prevăzute

de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Prima critică subsumată acestui motiv de

recurs este aceea că instanța de apel nu ar fi respectat îndrumările obligatorii

ale deciziei de casare privind modul în care trebuia să dispună expertiza.

Legat de această împrejurare, recurenta

a susținut că raportul de expertiză a înlăturat, nejustificat, contractele de vânzare-cumpărare

depuse la dosarul cauzei, cu motivarea că nu sunt relevante față de terenurile ce

au constituit obiectul vânzării, care erau situate în altă localitate, aveau o altă

categorie de folosință și fuseseră tranzacționale anterior efectuării expertizei.

Nu poate fi reținută o astfel de critică

întrucât, verificând considerentele deciziei recurate, rezultă că instanța de apel

a omologat corect raportul de expertiză, efectuat cu respectarea dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Faptul că a fost menținută valoarea stabilită

de instanța de fond de 17,99 euro/mp, în condițiile în care valoarea calculată în

apel era de 18,70 euro/mp nu înseamnă că instanța de apel nu a dat dovadă de rol

activ și nu a procedat la refacerea raportului de expertiză, dispunând ca experții

să verifice tranzacțiile depuse la dosar în vederea unei corecte stabiliri a prețului,

de piață.

Astfel, deși recurenta a susținut, constant

că, potrivit titlului de proprietate, terenul expropriat se afla în satul S.R. și

avea categoria de folosință teren agricol, acestea fiind criteriile ce ar fi trebuit

avute în vedere de experți, situația de fapt, constatată de experți la momentul

efectuării raportului de expertiză, era diferită de cea din acte și a fost corect

avuta în vedere la momentul efectuării expertizei.

S-a constatat că terenul expropriat se

afla la circa 100 de metri de limita teritorială a localității G., într-o zonă comercială

și nu agricolă, astfel că, evident, valoarea de piață a terenului a fost influențată

de aceste circumstanțe.

Pe de altă parte experții au analizat contractele

de vânzare-cumpărare depuse la dosarul cauzei și au motivat înlăturarea acestora,

ca elemente de raportare pentru evaluarea terenului expropriat, în condițiile în

care terenurile tranzacționale aveau caracteristici diferite.

Astfel, experții au marcat pe harta topografică

a zonei, loturile de teren pentru care au deținut comparabile, pentru a fi evidențiată

poziționarea diferită a acestora față de terenul expropriat și au subliniat că nu

există comparabile-terenuri cu deschidere la șoseaua națională, în condițiile în

care terenurile din zona cu ieșire la șoseaua națională au fost expropriate.

De asemenea, experții au reținut 4 comparabile

cu caracteristici similare, cărora li s-au aplicat indicii de corecție și au selectat

comparabila A, apreciată ca fiind cea mai apropiată de terenul expropriat, întrucât

acesteia i s-a aplicat corecția brută cea mai mică.

Recurenta a pretins că tranzacția ce constituie

comparabila D este cea care trebuia avută în vedere de către experți, însă, cu excepția

suprafeței, apropiată de cea a terenului expropriat, nu au fost relevate caracteristici

fizice sau de piață similare, de natură a invalida corecțiile aplicate de către

experți.

Prin urmare, corect, aplicând indici de

corecție pentru valorile comparate experții au stabilit un preț de 18,7 euro/mp.

Acest preț nu corespunde celui pe care

recurenta îl susține a fi real, de 6 euro/mp, întrucât aceasta nu a oferit contraargumente

față de concluziile raportului de expertiză, cu atât mai mult cu cât a beneficiat

de un expert numit la propunerea sa, care și-a însușit punctul de vedere al celui

desemnat de instanță, în ceea ce privește valoarea terenului.

Recurenta a criticat, în ceea ce privește

nelegalitatea expertizei, și faptul că prețul calculat în expertiză este mai mare

decât cele stabilite anterior declanșării crizei economice (atât cel oferit de expropriator,

cât și cel din primul raport de expertiză), deși criza economică a avut ca efect,

notoriu, susține recurenta, scăderea accentuată a valorii bunurilor imobile.

Acest argument nu poate fi valorificat

pentru a reține nelegalitatea expertizei, având în vedere că experții au constatat

schimbarea caracteristicilor zonei, prin dezvoltarea economică accentuată în ultimii

ani, astfel că nu se mai poate ține cont de situația de fapt avută în vedere la

momentul emiterii deciziei de despăgubiri inițiale, câtă vreme, pentru stabilirea

valorii acestora, legea impune raportarea la momentul efectuării expertizei.

Cu privire la data Ia care a fost stabilită

valoarea terenului, acesta nu este anul 2012, cum a susținut recurenta, ci 9

octombrie 2013, data întocmirii raportului de expertiză. Deși comparabilele reprezintă

tranzacții încheiate în anii 2012, această împrejurare nu poate constitui un impediment

în stabilirea valorii de piață a imobilului, în condițiile în care nu au fost identificate

tranzacții pentru anul 2013, iar experții, așa cum s-a arătat anterior, prin indicii

aplicați, au actualizat valoarea imobilului la data efectuării expertizei.

Nici cele două contracte de vânzare, datând

din anul 2012, depuse ca probă în recurs, nu sunt de natură a susține un aspect

de nelegalitate al hotărârii atacate sau stabilirea incorectă a situației de fapt,

ce ar fi impus casarea cu trimitere spre rejudecare.

Mai susține recurenta că instanța de apel

nu a interpretat coroborat probele și a acordat prevalență nejustificată raportului

de expertiză, întocmit de aceșași experți care au efectuat expertiza și în ciclul

procesual anterior.

Modul de apreciere asupra probelor reprezintă

un aspect de temeinicie și nu de nelegalitate astfel că nu poate fi subsumat dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar împrejurarea că expertiza a fost întocmită de

aceeași comisie, care a efectuat evaluarea în ciclul procesual anterior, nu reprezintă

o problemă de nelegalitate, în condițiile în care, dacă se consideră vătămată în

interesele sale procesuale, recurenta avea posibilitatea a învedera această situație

instanței de apel, uzând de mijloacele procedurale pentru a cere înlocuirea acestora

sau refacerea probei.

Or, față de pasivitatea, sub aspectul menționat,

a pârâtei în apel, aceasta nu poate critica hotărârea, invocându-și propria culpă

procesuală.

În consecință, constatând legalitatea deciziei

recurate, pronunțată cu respectarea deciziei instanței de control judiciar

Înalta Curte va respinge, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul ca

nefondat.

În baza art. 274 C. proc. civ. instanța

va obliga pe recurenlul-pârât la plata sumei de 1.565 RON, cheltuieli de judecată

către intimatul-reclamant, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de deplasare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de către pârâtul

Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 235/A din 17 decembrie

2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei

de 1.565 RON, cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

11 iunie 2014.