ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 361/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 964 din 12 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 2092/117/2008, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins excepția inadmisibili tații, a prescripției și a tardivității promovării acțiunii invocate de către pârât; a admis în parte cererea formulată de către reclamantul K.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., în temeiul art. 9, art. 10 din Legea nr. 198/2004, a Normele metodologice de aplicare a acestei legi și a Legii nr. 33/1994 și a dispus exproprierea suprafeței surpate de 218 m.p, stabilind o despăgubire de 8.218,6 RON, respectiv, 37,7 RON pe m.p-; a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului proporțional cu pretențiile admise, respectiv, suma de 769,8 RON.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat exproprierea totală în privința imobilului cu suprafață de 1.700 m.p. situat în T. și stabilirea despăgubirii pentru întreaga suprafață. Tribunalul a constatat că prin hotărârea nr. 72/2005 emisă de către pârât a fost expropriată o suprafață de 664,44 m.p. din terenul mai sus menționat, reclamantul acceptând despăgubirile pentru această suprafață. Având în vedere însă că în fapt, lucrările efectuate de pârât s-au întins pe întreaga suprafață a imobilului și că terenul a fost iremediabil distrus fiind adus în imposibilitate de explorare și lipsit de valoare economică reclamantul a ales să solicite exproprierea totală.

În apărare, pârâtul a arătat că cererea este inadmisibilă, exproprierea totală nefiind admisă deoarece lipsește declarația de utilitate publică și că este tardivă, nefiind promovată în termenul legal. Raportat la aceste excepții, pe care le-a respins, ca neîntemeiate, instanța de fond a reținut că, chiar dacă temeiul exproprierii l-a constituit Legea nr. 198/2004, potrivit art. 9 alin. (3) din acest act normativ, acțiunile formulate injustiție se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994. Or, potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 33/1994, proprietarul poate cere și exproprierea totală, iar instanța poate încuviința această cerere, indiferent dacă există sau nu declarația de utilitate publică.

A mai reținut că termenul de prescripție nu poate curge de ia data hotărârii de expropriere, ci de la data la care a început demararea lucrărilor, deoarece reclamantul nu a atacat Hotărârea nr. 72/2005 emisă de către pârât, ci a solicitat exproprierea totală și stabilirea de despăgubiri pentru întreaga suprafață. Pentru a verifica susținerile reclamantului, instanța de fond a dispus efectuarea atât a unei expertize topografice cât și a unei expertize de evaluare a terenului. Prin raportul de evaluare a fost stabilită valoarea terenului pe metru pătrat la 37,7 RON, iar potrivit raportului de expertiză topografică, terenul rămas în proprietate după expropriere identificat cu nr. cadastral are suprafața de 1.018 m.p.

A mai arătat expertul topograf că suprafața ce se poate folosi pentru agricuitură este 800 m.p., nefiind reală susținerea reclamantului în sensul că întregul teren rămas este nefolosibil și lipsit de valoare economică. Din totalitatea terenului rămas în proprietatea reclamantului doar o suprafață cu 218 m.p. este afectată de alunecare de teren fiind prăbușită spre traseul autostrăzii, prin urmare doar cu privire la această suprafață putându-se dispune exproprierea. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. În motivare, pârâtul a arătat că Legea nr. 198/2004 este o lege specială care derogă de la prevederile Legii nr. 33/1994 (care constituie regula generală în materie de expropriere, conform principiului specialia generaiibus derogant) și prevede posibilitatea sesizării instanței numai cu privire la cuantumul despăgubirii propuse sau a dreptului la despăgubire pentru un imobil deja expropriat.

Actul normativ mai sus arătat se completează cu prevederile Legii nr. 33/1994 numai în măsura în care „nu prevăd altfel" or, dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 contravin legii speciale în materie de expropriere. Prin urmare, reclamantul nu justifică interes în promovarea prezentei acțiuni care astfel este inadmisibilă. Nici prin raportare la dispozițiile legii generale în materie, Legea nr. 33/1994, cererea reclamantului nu este admisibilă deoarece aceasta prevede o procedură a exproprierii care se derulează în 3 etape reglementate distinct, respectiv, declararea de utilitate publică a exproprierii, măsuri pregătitoare exproprierii și exproprierea propriu-zisă, cu stabilirea despăgubirilor, potrivit art. 3, art. 6, art. 7 și art. 10 din acest act normativ.

Primele două etape sunt administrative, iar cea de-a treia este judiciară, cu toate consecințele care decurg. Așa cum rezultă din definiția exproprierii, ca act al puterii de stat, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea declanșării procedurii exproprierii de alte persoane sau autorități decât cele prevăzute în art. 7 din Legea nr. 33/1994. În consecință, pârâtul, prin C.N.A.D.N.R., a expropriat doar terenul necesar realizării obiectivului de investiție, în baza proiectului tehnic întocmit, fapt care a condus deja la afectarea suprafeței de teren identificate cadastral. Per a contrario, diferența de teren rămasă în proprietate privată nu a fost necesară obiectivului de investiție. Instanța de judecată nu are posibilitatea să hotărască exproprierea din moment ce pentru imobilul respectiv nu s-a declarat utilitatea publică, iar legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea declanșării sau urgentării procedurii exproprierii la solicitarea unor persoane fizice.

În speță, nici una dintre probele administrate nu dovedește faptul că terenul reclamantului a fost afectat de lucrările executate pentru construirea autostrăzii. În mod greșit prima instanță a omologat concluziile raportului de expertiză topografică, în sensul că suprafața de 218 m.p. din terenul rămas în proprietatea reclamantului ar fi afectată de o alunecare de teren, în condițiile în care nu s-a probat legătura de cauzalitate dintre exproprierea suprafeței de 664,44 m.p. și alunecarea de teren care afectează suprafața de 218 m.p. Având în vedere că răspunderea civilă este personală, calitatea procesuală pasivă o are persoana care se face vinovată de săvârșirea faptei ilicite, astfel că C.N.A.D.N.R.

nu are calitate procesuală pasivă, în condițiile în care aceasta asigură reprezentarea Statului Român exclusiv în condițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004. Valoarea despăgubirii pentru suprafața de 218 m.p. a fost determinată potrivit metodei comparației prin bonitare, ceea ce contravine prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv, nu are ca fundament prețul pieței. Prin decizia nr, 239/A din 13 mai 2011 pronunțată în Dosarul nr. 2092/117/2008, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de munca și asigurări sociale pentru minori și familie a respins, ca nefondat, apelul, obligând pârâtul la plata, către reclamant, a sumei de 800 RON cheltuieli de judecată. Prin decizia nr. 3116 din 8 mai 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția 1civilă, a admis recursul pârâtului împotriva acestei decizii, pe care a casat-o, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanței de apel.

Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă a reținut că Legea specială nr. 198/2004 a limitat aplicarea dispozițiilor legii generale în materia exproprierii pentru cauză de utilitate publică doar cu privire la acordarea despăgubirilor. Dispozițiile art. 24 alin. (4) privind situația în care „expropriatorul cere exproprierea numai unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă", în caz contrar dispunând exproprierea totală, incluse în cap. IV - exproprierea și stabilirea despăgubirilor din Legea nr. 33/1994, nu sunt aplicabile cauzei întrucât nu reglementează modalitatea de acordare a despăgubirilor.

În cauza de față, reclamantul invocă producerea unui prejudiciu urmare a construirii autostrăzii, și anume, faptul că o suprafață de teren de 218 m.p. este afectată de alunecare, fiind prăbușită spre traseul autostrăzii, prejudiciu independent de valoarea despăgubirilor acordate pentru valoarea reală a imobilului expropriat. Drept urmare, instanța de apel avea obligația de a stabili situația de fapt incidență cauzei, în sensul de a verifica dacă prejudiciul este ulterior acordării despăgubirilor stabilite urmare acordului intervenit între părți, întrucât potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului. Noțiunea de prejudiciu presupune cuantificarea tuturor daunelor suferite de proprietar urmare a faptului exproprierii, în cauză alunecarea și prăbușirea unei suprafețe de teren de 218 m.p.

spre traseul autostrăzii. Doar după stabilirea situației de fapt, cu identificarea cauzelor ce au condus la alunecarea terenului, instanța va putea aplica corect legea incidență cauzei și drept consecință, va putea proceda la acordarea despăgubirilor solicitate. Față de cele menționate s-a constatat că aspectele de nelegaiitate invocate cu privire ia modalitatea de calcul a despăgubirilor pentru terenul solicitat ce se solicită a fi expropriat nu se impune a mai fi analizată. Prin decizia nr. 38/A din 6 iunie 2013 pronunțată în Dosar nr. 2092/117/2008*, Curtea de Apel Cluj, secția 1 civilă a respins, ca nefondat, apelul. Pentru a se pronunța astfel, în rejudecare, instanța de apel a reținut că prin adresa nr. 147 din 13 august 2004 a Consiliului local al orașului T. reclamantul a fost înștiințat că, în calitate de titular al uni drept real cu privire la imobilul în suprafață de 1283, 82 m.p.

situat pe raza loc. T., jud. Cluj, cu nr. cadastral, urmează să fie expropriat în conformitate cu Legea nr. 198/2004 iar cuantumul despăgubirilor pentru exproprierea imobilului a fost stabilit ia suma de 294.201.694 RON. A mai reținut instanța de apel că din procesul verbal din 27 ianuarie 2005 emis de C.N.A.D.N.R. S.A., Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, Consiliul local T., județul Cluj, s-a stabilit ca reclamantul K.A. este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în localitatea T., în suprafață de 664,44 m.p., evidențiat în Titlul de proprietate din 05 august 1994, iar prin Hotărârea nr. 72 din 28 ianuarie 2005 s-au stabilit despăgubiri pentru această suprafață, acceptate de reclamant, în cuantum de 152.263.814, 57 RON.

Având în vedere că în fapt, lucrările efectuate de pârât s-au întins pe întreaga suprafață a imobilului și că terenul a fost iremediabil distrus fiind adus în imposibilitate de exploatare și lipsit de valoare economică reclamantul a ales să solicite exproprierea totală a imobilului, respectiv, terenul de 1700 m.p. situat în T., înscris în titlul de proprietate și stabilirea despăgubirii pentru întreaga suprafață. Din expertizele efectuate în cauză a rezultat că din suprafața totală de 1.700 m.p. aparținând reclamantului, suprafața expropriată este de 664,44 m.p. și are nr. cadastral, iar suprafața ce rămâne proprietarului este de 1.018 m.p. A mai rezultat că suprafața ce se poate folosi pentru agricultură este 800 m.p., nefiind reală susținerea reclamantului în sensul că întregul teren rămas este nefolosibil și lipsit de valoare economică.

Din totalitatea terenului rămas în proprietatea reclamantului doar o suprafață cu 218 m.p. este afectată de alunecare de teren, fiind prăbușită spre traseul autostrăzii, prin urmare doar cu privire la această suprafață putându-se dispune exproprierea. Prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de o comisie alcătuită din expert V.V., expert G.P. și expert Ș.M. s-a stabilit, utilizându-se metoda comparației prin bonitare, dai - și metoda comparațiilor de piață, că valoarea unitară de piață a 1 rn.p. din terenul în litigiu este de 9 euro, respectiv 37,7 RON, inclusiv pentru terenul afectat de surparea de mal (din lipsa executării unui zid de sprijin). Din completarea raportului de expertiză tehnică topografică dispusă în rejudecarea apelului, întocmită de expert Poșta M., a rezultat că alunecarea de teren care a afectat prăbușirea suprafeței de 218 m.p.

din terenul reclamantului, teren situat în partea sudică a parceRON, a avut loc în perioada anilor 2008-2010. Din raportul de expertiză în specialitatea geologie efectuat în rejudecare de către expert Z.L. s-a constatat că alunecarea de teren s-a produs urmare a lucrărilor efectuate la construcția autostrăzii, în perioada 2008-2009.

Referitor la excepția de inadmisibiiitate invocată de către pârât, instanța de apei a reținut că, deși susținerea pârâtului privind faptul că Legea nr. 198/2004 oferă expropriatului doar posibilitatea sesizării instanței cu privire la contestarea, cuantumului despăgubirilor acordate sau a dreptului la despăgubire pentru un imobil deja expropriat, în conformitate cu prevederile art. 9 din lege, este corectă, reclamantul și-a întemeiat acțiunea civilă pendinte și pe dispozițiile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, iar în baza acestui act normativ nu se poate susține cu succes că cererea reclamantului este inadmisibilă.

Instanța de apel a mai reținut că utilitatea publica a unei lucrări de construcție de autostrăzi și drumuri naționale se declară prin lege, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 33/1994 și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, iar procedura de expropriere în vederea realizării lucrării se declanșează tot în temeiul legii și se aprobă printr-o hotărâre a Guvernului, potrivit art. 4 din Legea nr. 198/2004, ceea ce exclude caracterul administrativ al declarației de utilitate publică. În speță, legea prin care s-a declarat utilitatea publică a lucrărilor de construcție de autostrăzi, Legea nr. 198/2004, a fost adusă la cunoștința cetățenilor prin publicarea acesteia în M. Of. al României nr. 487 din 31 mai 2004, potrivit art. 78 din Constituția României și întrunește toate elementele unui act condiție care declanșează procedura exproprierii.

Acest act normativ a fost în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, 07.03.2008, nefiind abrogat expres sau tacit printr-un alt act normativ astfel încât declararea de utilitate publică a lucrărilor de interes național secțiunea 2 B pe teritoriul localităților M., M.V., T., S., T.A., C. și, parțial, S. din județul Cluj, din cadrul obiectivului „Autostrada Brașov - Cluj - Borș" are un caracter permanent, pentru executarea acestora nefiind necesară o nouă declarare de utilitate publică, procedura de expropriere fiind legal declanșată, așa cum s-a arătat, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 33/1994 și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, astfel că nu se poate susține că această procedură s~a declanșat Ia inițiativa reclamantului.

Art. 24 alin. (4) inclus în cap. 4 intitulat „Exproprierea și stabilirea despăgubirilor" din Legea nr. 33/1994, prevede că „în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. în caz contrar va dispune exproprierea totală". Conform art. 26 alin. (1) și alin. (2) din același act normativ, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrați v-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Așa cum a reieșit din probațiunea administrată în fața primei instanțe și completată în fața instanței de apel, obiect al exproprierii I-a constituit suprafața de 664,44 m.p. teren, în proprietatea reclamantului a rămas suprafața de 1018 m.p., având nr. cadastral, din aceasta putându-se folosi pentru agricultură 800 m.p., restul suprafeței de 218 m.p.

fiind afectat de o alunecare de teren, partea sudică a imobilului fiind prăbușită, spre traseul autostrăzii. Din conținutul acestor constatări expuse în rapoartele de expertiză topografică și în specialitatea geologie de către experții numiți în cauză reiese cu evidență că o parte din terenul rămas în proprietatea reclamantului în urma exproprierii, respectiv, suprafața de teren de 218 m.p. teren este prăbușită, neputând fi folosită de către reclamant potrivit plenitudinii atributelor dreptului său de proprietate. Faptul alunecării de teren, precum și traseul acestei alunecări - spre autostradă - este cauzat de edificarea autostrăzii întrucât anterior executării acesteia, imobilele ce constituiau un tot unitar, nu prezentau alunecări de teren.

Alunecarea care a afectat o parte din parcela reclamantului s-a produs ulterior exproprierii, cel mai probabil în perioada 2008-2009 și a fost cauzată de lucrările efectuate la autostrada Transilvania, lucrări care nu au fost urmate (în zonă) de cele de consolidare/taluzare a versanților rezultați, aceasta probabil și pentru că alunecările care se puteau produce (și s-au produs) sunt de mică amploare și nu puteau afecta structura de rezistență a autostrăzii.

Întrucât prin construirea autostrăzii o parte din terenul rămas în proprietatea reclamantului, după exproprierea de la acesta a parcelei cu nr. cadastral, este afectat de alunecare astfel că nu mai prezintă nici o utilitate practică proprietarului, iar faptul alunecării este cauzat de construirea autostrăzii este evident că singura modalitate în care proprietarul poate fi despăgubit pentru terenul pe care nu îl mai poate folosi din cauza alunecării, este aceea ca suprafața de teren de 218 mp să fie expropriată de către aceeași autoritate care a făcut exproprierea inițială, iar proprietarul să beneficieze de despăgubiri la valoarea terenului, Această valoare a terenului a fost stabilită conform prevederilor art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin expertiza tehnică judiciară de evaluare, ca fiind 37,7 RON/mp, comisia de experți folosind cele două metode mai sus menționate, printre care și aceea a comparațiilor de piață, metodă care este prevăzută de Standardele Internaționale de Evaluare, astfel încât nici critica pârâtului vizând modalitatea de evaluare a despăgubirilor nu poate fi primită.

Instanța de apei a constatat că susținerea potrivit căreia în cazul în care s-ar proba legătura de cauzalitate între alunecarea terenului și construirea autostrăzii, singurul în măsură să răspundă pentru prejudiciul cauzat este cel care se face vinovat de acest fapt, în temeiul răspunderii civile delictuale, astfel că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă în cauză, nu este întemeiată. Alunecarea de teren care afectează suprafața de 218 m.p. nu a fost provocată de o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, care să antreneze răspunderea civilă delictuală a autorului faptei ilicite potrivit art. 998 - art. 999 C. civ., acesta fiind și motivul pentru care în cauză nu se pune problema dovedirii unui raport de cauzalitate.

Așa cum reiese din cele anterior arătate, înainte de expropriere și de construirea autostrăzii, terenul reclamantului nu era afectat de alunecare, acest fapt intervenind după construirea autostrăzii și fiind o consecință directă a acestei edificări. Construirea autostrăzii nu constituie o faptă ilicită, însă eventualele consecințe ale acestui fapt, răsfrânte asupra unor terțe persoane, trebuie reparate de către expropriator în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (4) și art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care este o lege specială în raport de prevederile art. 998 - art. 999 și urm. C. civ. care sunt norme juridice generale în materia răspunderii civile delictuale astfel că în speță se aplică principiul de drept specialia generalibus derogant.

împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct 4 și 9 C. proc. civ., pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, formulând următoarele critici: 1. în mod greșit instanța de apel, respingând excepția de inadmisibilitate a acțiunii invocată de către pârât, a menținut măsura exproprierii, pronunțând astfel o hotărâre cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv, a dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 raportate la art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), cu depășirea atributelor puterii judecătorești (art. 304 pct. 4 C. proc. civ.) și cu încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., și anume, nerespectarea recomandărilor deciziei de casare.

În susținerea acestei critici recurentul-pârât arată ca, deși prin decizia de casare a instanței supreme s-a statuat, cu putere obligatorie, inapiicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 ca lege generală în materie, instanța de apel, în mod greșit, a menținut măsura exproprierii dispusă de către instanța de fond conform acestui text legal. În cauză erau incidente dispozițiile legii speciale, și anume, Legea nr. 198/2004, în conținutul căreia nu este reglementată posibilitatea instanței de judecată de a dispune exproprierea și care se aplică cu prioritate față de legea generală, conform principiului specialia generalibus derogant, sens în care instanța de apel a încălcat și acest principiu de drept.

II. în mod greșit instanța de apel a dispus exproprierea suprafeței de 218 m.p. și a obligat pârâtul la despăgubiri corespunzătoare, cu interpretarea eronata și încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. și art. 1169 C. civ. În acest sens, recurentul-pârât arată că statuările rapoartelor de expertiză în specialitățile topografie și geologie privind surparea, ca efect, al lucrărilor de expropriere, a unei suprafețe de teren de 218 m.p. aparținând reclamantului, sunt netemeinice și nu au fost dovedite, respectiv, nu există legătură de cauzalitate între faptul edificării lucrărilor și faptul surpării. Obligația de despăgubire incumbă, în acest caz, în temeiul răspunderii civile delictuale, persoanei care se face vinovată de producerea fenomenului respectiv, iar nu autorității care a făcut exproprierea inițială, situație față de care recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă.

C.N.A.D.N.R. SA reprezintă statul român în doua situații reglementate de art. 9 din Legea nr. 198/2004, respectiv, cererea de constatare a calității de persoană îndreptățită la despăgubire și cererea de majorare a cuantumului despăgubirilor, ambele ipoteze implicând exproprierea prealabilă a imobilului. Așadar, în cauză nu s-a probat existența unui prejudiciu și chiar în eventualitatea existenței unui asemenea prejudiciu, nu s-a probat că acesta se datorează recurentului-pârât. III. în mod greșit instanța de apel a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care cererea reclamantului, fiind o cerere în despăgubiri, are caracter patrimonial și este supusă efectelor prescripției extinctive, respectiv, a dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind termenul general de prescripție de 3 ani.

Cum hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor a fost emisă în ianuarie 2005, iar acțiunea a fost promovată în martie 2008, este evident că aceasta este prescrisă, termenul de prescripție fiind împlinit încă din luna ianuarie 2008. IV. în mod greșit instanța de apel, în stabilirea despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate, a acordat eficiență juridică unui raport de expertiză întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. Sub acest aspect, recurentul-pârât arată că, potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, cuantumul despăgubirilor se stabilește prin raportare la prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile similare în zona, așa cum rezultă din cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare, însă raportul de expertiză efectuat în cauză a avut în vedere oferte de vânzare identificate în mica publicitate.

În atare situație, rezultă că valoarea propusă de către specialiștii evaluatori și însușită de către instanță este străină de prețul pieței, nerespectând rigorile legii în ceea ce privește valorile utilizate ca și comparabile, sens în care se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recursul este fondat șî urmează a fi admis, pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului". Soluția consacrată prin textul legal sus-menționat are o justificare deplină și o legitimare incontestabilă ce decurge din însăși rațiunea controlului judiciar, a cărui existență nu poate fi concepută în lipsa unor mijloace procedurale destinate a impune respectarea deciziilor adoptate de instanțele superioare.

Ignorarea modului de interpretare a unui anumit text de lege ori a aplicării unui anumit principiu de drept, în condițiile determinate de instanța de recurs, este sancționată cu nulitatea hotărârii astfel pronunțate.

Prin decizia de casare din 08 mai 2012 pronunțată de instanța supremă în primul ciclu procesual, s-a constatat, cu putere de lucru judecat, că „...dispozițiile art. 24 alin. (4) privind situația în care expropriatorul cere exproprierea numai unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă, în caz contrar dispunând exproprierea totală...nu sunt aplicabile cauzei întrucât nu reglementează modalitatea de reglementare a despăgubirilor". Prin aceeași decizie, s-a reținut că „...instanța de apel avea obligația de a stabili situația de fapt incidență cauzei, în sensul de a verifica dacă prejudiciul este ulterior acordării despăgubirilor stabilite urmare acordului intervenit între părți..." și s-a concluzionat că „doar după stabilirea situației de fapt, cu identificarea cauzelor ce au condus la alunecarea terenului, instanța va putea aplica corect legea incidență cauzei și drept consecință, va putea proceda la acordarea despăgubirilor solicitate". Rezultă că decizia de casare anterior citată a stabilit, în mod irevocabil, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, neputându-se dispune exproprierea totală,

iar recomandarea de stabilire a situației de fapt în vederea aplicării corecte a legii vizează modalitatea de stabilire și acordare a despăgubirilor pretinse de către expropriat, iar nu întinderea exproprierii.

Instanța de apel, urmare a suplimentării probatoriilor administrate în rejudecare, deși a constatat că „...alunecarea de teren a avut loc ulterior exproprierii dispuse prin Hotărârea de expropriere din 28. ianuarie 2005..." și că „...alunecarea de teren s-a produs urmare a lucrărilor efectuate Sa construcția autostrăzii...", „...fiind o consecință directă a acestei edificări...", a concluzionat că „...eventualele consecințe ale acestui fapt, răsfrânte asupra unor terțe persoane, trebuie reparate de către expropriator în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (4) și art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994...". Această abordare este însă contrară celor statuate cu putere de lucru judecat prin decizia de casare, care a stabilit că în speță nu sunt aplicabile normele arătate, fiind, deci, încălcate dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. Menținând soluția primei instanțe privind exproprierea suprafeței surpate de 218 m.p., fundamentată pe dispozițiile legale mai sus menționate, a căror incidență în cauză a fost însă înlăturată prin decizia de casare a Înaltei Curți, instanța de apel a încălcat limitele rejudecării și îndrumările conținute în această decizie, situație ce nu poate fi remediată decât prin casarea hotărârii astfel pronunțate și trimiterea cauzei spre o nouă rejudecare, care să fie conformă celor stabilite de instanța de control judiciar în primul ciclu procesual. Pe de altă parte, deși a procedat la o corectă stabilire a situației de fapt relativ la identificarea cauzelor ce au condus la alunecarea terenului și la momentul când a intervenit o atare împrejurare, instanța de apel face o confuzie în ceea ce privește calificarea juridică a cererii de repararea a prejudiciului produs expropriatului.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia." Textul de lege se referă la daunele, respectiv, prejudiciul creat prin expropriere, adică prin deposedarea forțată de bun, în speța, de terenul destinat construcției autostrăzii, cu consecința pierderii prerogativelor dreptului de proprietate, iar nu la eventualul prejudiciu rezultat din efectuarea lucrărilor, ulterior exproprierii, pentru realizarea obiectivului de utilitate publică, autostrada în sine.

În rejudecare, instanța de apel va proceda ia soluționarea cauzei conform indicațiilor primei decizii de casare, dar și cu luarea în considerare a celor expuse în prezenta decizie. Față de considerentele expuse, celelalte critici privind prescripția dreptului la acțiune și inadmisibilitatea acțiunii nu se impune a fi analizate în cadrul prezentului recurs, urmând ca instanța de apel să se pronunțe în rejudecare asupra lor, ținând cont de dezlegările deciziilor de casare intervenite în cauză. Prin urmare, având în vedere că nerespectând îndrumările deciziei nr. 3116 din 08 mai 2012 pronunțată de prezenta instanță în ciclul procesual anterior, instanța de apel a procedat la încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., situație ce nu poate fi remediată decât prin casarea acestei hotărâri, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va admite recursul și va trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță potrivit art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 38/A din 06 iunie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 februarie 2014.