ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 361/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 361/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 964 din 12 noiembrie

2010 pronunțată în Dosarul

nr. 2092/117/2008, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins excepția

inadmisibili tații, a prescripției și a tardivității promovării acțiunii

invocate de către pârât; a admis în parte cererea formulată de către

reclamantul K.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.,

în temeiul art. 9, art. 10 din Legea nr. 198/2004, a Normele metodologice de

aplicare a acestei legi și a Legii nr. 33/1994 și a dispus exproprierea

suprafeței surpate de 218 m.p, stabilind o despăgubire de 8.218,6 RON,

respectiv, 37,7 RON pe m.p-; a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de

judecată în favoarea reclamantului proporțional cu pretențiile admise,

respectiv, suma de 769,8 RON.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de

fond a reținut că reclamantul a solicitat exproprierea totală în privința imobilului

cu suprafață de 1.700 m.p. situat în T. și stabilirea despăgubirii pentru întreaga

suprafață.

Tribunalul a constatat că prin hotărârea

nr. 72/2005 emisă de către pârât a fost expropriată o suprafață de 664,44 m.p. din

terenul mai sus menționat, reclamantul acceptând despăgubirile pentru această suprafață.

Având în vedere însă că în fapt, lucrările efectuate de pârât s-au întins pe întreaga

suprafață a imobilului și că terenul a fost iremediabil distrus fiind adus în imposibilitate

de explorare și lipsit de valoare economică reclamantul a ales să solicite exproprierea

totală.

În apărare, pârâtul a arătat că cererea

este inadmisibilă, exproprierea totală nefiind admisă deoarece lipsește declarația

de utilitate publică și că este tardivă, nefiind promovată în termenul legal.

Raportat la aceste excepții, pe care le-a

respins, ca neîntemeiate, instanța de fond a reținut că, chiar dacă temeiul exproprierii

l-a constituit Legea nr. 198/2004, potrivit art. 9 alin. (3) din acest act normativ,

acțiunile formulate injustiție se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27

din Legea nr. 33/1994. Or, potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 33/1994,

proprietarul poate cere și exproprierea totală, iar instanța poate încuviința această

cerere, indiferent dacă există sau nu declarația de utilitate publică. A mai reținut

că termenul de prescripție nu poate curge de ia data hotărârii de expropriere, ci

de la data la care a început demararea lucrărilor, deoarece reclamantul nu a atacat

Hotărârea nr. 72/2005 emisă de către pârât, ci a solicitat exproprierea totală și

stabilirea de despăgubiri pentru întreaga suprafață.

Pentru a verifica susținerile reclamantului,

instanța de fond a dispus efectuarea atât a unei expertize topografice cât și a

unei expertize de evaluare a terenului. Prin raportul de evaluare a fost stabilită

valoarea terenului pe metru pătrat la 37,7 RON, iar potrivit raportului de expertiză

topografică, terenul rămas în proprietate după expropriere identificat cu nr. cadastral

are suprafața de 1.018 m.p. A mai arătat expertul topograf că suprafața ce se poate

folosi pentru agricuitură este 800 m.p., nefiind reală susținerea reclamantului

în sensul că întregul teren rămas este nefolosibil și lipsit de valoare economică.

Din totalitatea terenului rămas în proprietatea reclamantului doar o suprafață cu

218 m.p. este afectată de alunecare de teren fiind prăbușită spre traseul autostrăzii,

prin urmare doar cu privire la această suprafață putându-se dispune exproprierea.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.

În motivare, pârâtul a arătat că Legea

nr. 198/2004 este o lege specială care derogă de la prevederile Legii nr. 33/1994

(care constituie regula generală în materie de expropriere, conform principiului

specialia generaiibus derogant) și prevede posibilitatea sesizării instanței numai

cu privire la cuantumul despăgubirii propuse sau a dreptului la despăgubire pentru

un imobil deja expropriat.

Actul normativ mai sus arătat se completează

cu prevederile Legii nr. 33/1994 numai în măsura în care „nu prevăd altfel"

or, dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 contravin legii speciale

în materie de expropriere. Prin urmare, reclamantul nu justifică interes în promovarea

prezentei acțiuni care astfel este inadmisibilă.

Nici prin raportare la dispozițiile legii

generale în materie, Legea nr. 33/1994, cererea reclamantului nu este admisibilă

deoarece aceasta prevede o procedură a exproprierii care se derulează în 3 etape

reglementate distinct, respectiv, declararea de utilitate publică a exproprierii,

măsuri pregătitoare exproprierii și exproprierea propriu-zisă, cu stabilirea despăgubirilor,

potrivit art. 3, art. 6, art. 7 și art. 10 din acest act normativ. Primele două

etape sunt administrative, iar cea de-a treia este judiciară, cu toate consecințele

care decurg.

Așa cum rezultă din definiția exproprierii,

ca act al puterii de stat, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea declanșării procedurii

exproprierii de alte persoane sau autorități decât cele prevăzute în art. 7 din

Legea nr. 33/1994.

În consecință, pârâtul, prin C.N.A.D.N.R.,

a expropriat doar terenul necesar realizării obiectivului de investiție, în baza

proiectului tehnic întocmit, fapt care a condus deja la afectarea suprafeței de

teren identificate cadastral. Per a contrario, diferența de teren rămasă în proprietate

privată nu a fost necesară obiectivului de investiție.

Instanța de judecată nu are posibilitatea

să hotărască exproprierea din moment ce pentru imobilul respectiv nu s-a declarat

utilitatea publică, iar legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea declanșării sau

urgentării procedurii exproprierii la solicitarea unor persoane fizice.

În speță, nici una dintre probele administrate

nu dovedește faptul că terenul reclamantului a fost afectat de lucrările executate

pentru construirea autostrăzii.

În mod greșit prima instanță a omologat

concluziile raportului de expertiză topografică, în sensul că suprafața de 218 m.p.

din terenul rămas în proprietatea reclamantului ar fi afectată de o alunecare de

teren, în condițiile în care nu s-a probat legătura de cauzalitate dintre exproprierea

suprafeței de 664,44 m.p. și alunecarea de teren care afectează suprafața de 218

m.p.

Având în vedere că răspunderea civilă este

personală, calitatea procesuală pasivă o are persoana care se face vinovată de săvârșirea

faptei ilicite, astfel că C.N.A.D.N.R. nu are calitate procesuală pasivă, în condițiile

în care aceasta asigură reprezentarea Statului Român exclusiv în condițiile

art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Valoarea despăgubirii pentru suprafața

de 218 m.p. a fost determinată potrivit metodei comparației prin bonitare, ceea

ce contravine prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv, nu are ca fundament

prețul pieței.

Prin decizia nr, 239/A din 13 mai 2011

pronunțată în Dosarul nr. 2092/117/2008, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de

munca și asigurări sociale pentru minori și familie

a respins, ca nefondat, apelul, obligând

pârâtul la plata, către reclamant, a sumei de 800 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 3116 din 8 mai 2012

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția 1civilă,

a admis recursul pârâtului împotriva acestei

decizii, pe care a casat-o, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanței

de apel.

Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă

a reținut că Legea specială nr. 198/2004 a limitat aplicarea dispozițiilor legii

generale în materia exproprierii pentru cauză de utilitate publică doar cu privire

la acordarea despăgubirilor.

Dispozițiile art. 24 alin. (4) privind

situația în care „expropriatorul cere exproprierea numai unei părți de teren sau

din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va

aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă",

în caz contrar dispunând exproprierea totală, incluse în cap. IV - exproprierea

și stabilirea despăgubirilor din Legea nr. 33/1994, nu sunt aplicabile cauzei întrucât

nu reglementează modalitatea de acordare a despăgubirilor.

În cauza de față, reclamantul invocă producerea

unui prejudiciu urmare a construirii autostrăzii, și anume, faptul că o suprafață

de teren de 218 m.p. este afectată de alunecare, fiind prăbușită spre traseul autostrăzii,

prejudiciu independent de valoarea despăgubirilor acordate pentru valoarea reală

a imobilului expropriat.

Drept urmare, instanța de apel avea obligația

de a stabili situația de fapt incidență cauzei, în sensul de a verifica dacă prejudiciul

este ulterior acordării despăgubirilor stabilite urmare acordului intervenit între

părți, întrucât potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune

din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului.

Noțiunea de prejudiciu presupune cuantificarea

tuturor daunelor suferite de proprietar urmare a faptului exproprierii, în cauză

alunecarea și prăbușirea unei suprafețe de teren de 218 m.p. spre traseul autostrăzii.

Doar după stabilirea situației de fapt,

cu identificarea cauzelor ce au condus la alunecarea terenului, instanța va putea

aplica corect legea incidență cauzei și drept consecință, va putea proceda la acordarea

despăgubirilor solicitate.

Față de cele menționate s-a constatat că

aspectele de nelegaiitate invocate cu privire ia modalitatea de calcul a despăgubirilor

pentru terenul solicitat ce se solicită a fi expropriat nu se impune a mai fi analizată.

Prin decizia nr. 38/A din 6 iunie 2013

pronunțată în Dosar nr. 2092/117/2008*, Curtea de Apel Cluj, secția 1 civilă

a respins, ca nefondat, apelul.

Pentru a se pronunța astfel, în rejudecare,

instanța de apel a reținut că prin adresa nr. 147 din 13 august 2004 a Consiliului

local al orașului T. reclamantul a fost înștiințat că, în calitate de titular al

uni drept real cu privire la imobilul în suprafață de 1283, 82 m.p. situat pe raza

loc. T., jud. Cluj, cu nr. cadastral, urmează să fie expropriat în conformitate

cu Legea nr. 198/2004 iar cuantumul despăgubirilor pentru exproprierea imobilului

a fost stabilit ia suma de 294.201.694 RON.

A mai reținut instanța de apel că din procesul

verbal din 27 ianuarie 2005 emis de C.N.A.D.N.R. S.A., Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004, Consiliul local T., județul Cluj, s-a stabilit ca reclamantul

K.A. este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în localitatea

T., în suprafață de 664,44 m.p., evidențiat în Titlul de proprietate din 05

august 1994, iar prin Hotărârea nr. 72 din 28 ianuarie 2005 s-au stabilit despăgubiri

pentru această suprafață, acceptate de reclamant, în cuantum de 152.263.814, 57

RON.

Având în vedere că în fapt, lucrările efectuate

de pârât s-au întins pe întreaga suprafață a imobilului și că terenul a fost iremediabil

distrus fiind adus în imposibilitate de exploatare și lipsit de valoare economică

reclamantul a ales să solicite exproprierea totală a imobilului, respectiv, terenul

de 1700 m.p. situat în T., înscris în titlul de proprietate și stabilirea despăgubirii

pentru întreaga suprafață.

Din expertizele efectuate în cauză a rezultat

că din suprafața totală de 1.700 m.p. aparținând reclamantului, suprafața expropriată

este de 664,44 m.p. și are nr. cadastral, iar suprafața ce rămâne proprietarului

este de 1.018 m.p. A mai rezultat că suprafața ce se poate folosi pentru agricultură

este 800 m.p., nefiind reală susținerea reclamantului în sensul că întregul teren

rămas este nefolosibil și lipsit de valoare economică.

Din totalitatea terenului rămas în proprietatea

reclamantului doar o suprafață cu 218 m.p. este afectată de alunecare de teren,

fiind prăbușită spre traseul autostrăzii, prin urmare doar cu privire la această

suprafață putându-se dispune exproprierea.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară

întocmit de o comisie alcătuită din expert V.V., expert G.P. și expert Ș.M. s-a

stabilit, utilizându-se metoda comparației prin bonitare, dai

-

și metoda

comparațiilor de piață, că valoarea unitară de piață a 1 rn.p. din terenul în litigiu

este de 9 euro, respectiv 37,7 RON, inclusiv pentru terenul afectat de surparea

de mal (din lipsa executării unui zid de sprijin).

Din completarea raportului de expertiză

tehnică topografică dispusă în rejudecarea apelului, întocmită de expert Poșta M.,

a rezultat că alunecarea de teren care a afectat prăbușirea suprafeței de 218 m.p.

din terenul reclamantului, teren situat în partea sudică a parceRON, a avut loc

în perioada anilor 2008-2010.

Din raportul de expertiză în specialitatea

geologie efectuat în rejudecare de către expert Z.L. s-a constatat că alunecarea

de teren s-a produs urmare a lucrărilor efectuate la construcția autostrăzii, în

perioada 2008-2009.

Referitor la excepția de inadmisibiiitate

invocată de către pârât, instanța de apei a reținut că, deși susținerea pârâtului

privind faptul că Legea nr. 198/2004 oferă expropriatului doar posibilitatea sesizării

instanței cu privire la contestarea, cuantumului despăgubirilor acordate sau a dreptului

la despăgubire pentru un imobil deja expropriat, în conformitate cu prevederile

art. 9 din lege, este corectă, reclamantul și-a întemeiat acțiunea civilă pendinte

și pe dispozițiile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, iar în baza acestui act normativ nu se poate susține cu succes că cererea

reclamantului este inadmisibilă.

Instanța de apel a mai reținut că utilitatea

publica a unei lucrări de construcție de autostrăzi și drumuri naționale se declară

prin lege, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 33/1994 și art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 198/2004, iar procedura de expropriere în vederea realizării lucrării

se declanșează tot în temeiul legii și se aprobă printr-o hotărâre a Guvernului,

potrivit art. 4 din Legea nr. 198/2004, ceea ce exclude caracterul administrativ

al declarației de utilitate publică.

În speță, legea prin care s-a declarat

utilitatea publică a lucrărilor de construcție de autostrăzi, Legea nr. 198/2004,

a fost adusă la cunoștința cetățenilor prin publicarea acesteia în M. Of. al României

nr. 487 din 31 mai 2004, potrivit art. 78 din Constituția României și întrunește

toate elementele unui act condiție care declanșează procedura exproprierii.

Acest act normativ a fost în vigoare la

data introducerii cererii de chemare în judecată, 07.03.2008, nefiind abrogat expres

sau tacit printr-un alt act normativ astfel încât declararea de utilitate publică

a lucrărilor de interes național secțiunea 2 B pe teritoriul localităților M., M.V.,

T., S., T.A., C. și, parțial, S. din județul Cluj, din cadrul obiectivului „Autostrada

Brașov - Cluj - Borș" are un caracter permanent, pentru executarea acestora

nefiind necesară o nouă declarare de utilitate publică, procedura de expropriere

fiind legal declanșată, așa cum s-a arătat, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea

nr. 33/1994 și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, astfel că nu se poate susține

că această procedură s~a declanșat Ia inițiativa reclamantului.

Art. 24 alin. (4) inclus în cap. 4 intitulat

„Exproprierea și stabilirea despăgubirilor" din Legea nr. 33/1994, prevede

că „în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai unei părți de teren

sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța

va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă.

în caz contrar va dispune exproprierea totală".

Conform art. 26 alin. (1) și alin. (2)

din același act normativ, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului

și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrați

v-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele

aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare

și dovezile prezentate de aceștia.

Așa cum a reieșit din probațiunea administrată

în fața primei instanțe și completată în fața instanței de apel, obiect al exproprierii

I-a constituit suprafața de 664,44 m.p. teren, în proprietatea reclamantului a rămas

suprafața de 1018 m.p., având nr. cadastral, din aceasta putându-se folosi pentru

agricultură 800 m.p., restul suprafeței de 218 m.p. fiind afectat de o alunecare

de teren, partea sudică a imobilului fiind prăbușită, spre traseul autostrăzii.

Din conținutul acestor constatări expuse

în rapoartele de expertiză topografică și în specialitatea geologie de către experții

numiți în cauză reiese cu evidență că o parte din terenul rămas în proprietatea

reclamantului în urma exproprierii, respectiv, suprafața de teren de 218 m.p. teren

este prăbușită, neputând fi folosită de către reclamant potrivit plenitudinii atributelor

dreptului său de proprietate.

Faptul alunecării de teren, precum și traseul

acestei alunecări - spre autostradă - este cauzat de edificarea autostrăzii întrucât

anterior executării acesteia, imobilele ce constituiau un tot unitar, nu prezentau

alunecări de teren.

Alunecarea care a afectat o parte din parcela

reclamantului s-a produs ulterior exproprierii, cel mai probabil în perioada 2008-2009

și a fost cauzată de lucrările efectuate la autostrada Transilvania, lucrări care

nu au fost urmate (în zonă) de cele de consolidare/taluzare a versanților rezultați,

aceasta probabil și pentru că alunecările care se puteau produce (și s-au produs)

sunt de mică amploare și nu puteau afecta structura de rezistență a autostrăzii.

Întrucât prin construirea autostrăzii o

parte din terenul rămas în proprietatea reclamantului, după exproprierea de la acesta

a parcelei cu nr. cadastral, este afectat de alunecare astfel că nu mai prezintă

nici o utilitate practică proprietarului, iar faptul alunecării este cauzat de construirea

autostrăzii este evident că singura modalitate în care proprietarul poate fi despăgubit

pentru terenul pe care nu îl mai poate folosi din cauza alunecării, este aceea ca

suprafața de teren de 218 mp să fie expropriată de către aceeași autoritate care

a făcut exproprierea inițială, iar proprietarul să beneficieze de despăgubiri la

valoarea terenului,

Această valoare a terenului a fost stabilită

conform prevederilor art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin

expertiza tehnică judiciară de evaluare, ca fiind 37,7 RON/mp, comisia de experți

folosind cele două metode mai sus menționate, printre care și aceea a comparațiilor

de piață, metodă care este prevăzută de Standardele Internaționale de Evaluare,

astfel încât nici critica pârâtului vizând modalitatea de evaluare a despăgubirilor

nu poate fi primită.

Instanța de apei a constatat că susținerea

potrivit căreia în cazul în care s-ar proba legătura de cauzalitate între alunecarea

terenului și construirea autostrăzii, singurul în măsură să răspundă pentru prejudiciul

cauzat este cel care se face vinovat de acest fapt, în temeiul răspunderii civile

delictuale, astfel că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă în cauză, nu este

întemeiată.

Alunecarea de teren care afectează suprafața

de 218 m.p. nu a fost provocată de o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, care

să antreneze răspunderea civilă delictuală a autorului faptei ilicite potrivit

art. 998 - art. 999 C. civ., acesta fiind și motivul pentru care în cauză nu se

pune problema dovedirii unui raport de cauzalitate.

Așa cum reiese din cele anterior arătate,

înainte de expropriere și de construirea autostrăzii, terenul reclamantului nu era

afectat de alunecare, acest fapt intervenind după construirea autostrăzii și fiind

o consecință directă a acestei edificări.

Construirea autostrăzii nu constituie o

faptă ilicită, însă eventualele consecințe ale acestui fapt, răsfrânte asupra unor

terțe persoane, trebuie reparate de către expropriator în conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (4) și art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care este

o lege specială în raport de prevederile art. 998 - art. 999 și urm. C. civ. care

sunt norme juridice generale în materia răspunderii civile delictuale astfel că

în speță se aplică principiul de drept specialia generalibus derogant.

împotriva acestei decizii a declarat recurs,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct 4 și 9 C. proc. civ., pârâtul Statul Român,

prin C.N.A.D.N.R. SA,

formulând

următoarele critici:

excepția de inadmisibilitate a acțiunii invocată de către pârât, a menținut măsura

exproprierii, pronunțând astfel o hotărâre cu interpretarea și aplicarea greșită

a legii, respectiv, a dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 raportate

la art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), cu

depășirea atributelor puterii judecătorești (art. 304 pct. 4 C. proc. civ.) și cu

încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., și anume, nerespectarea recomandărilor

deciziei de casare.

În susținerea acestei critici recurentul-pârât

arată ca, deși prin decizia de casare a instanței supreme s-a statuat, cu putere

obligatorie, inapiicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea

nr. 33/1994 ca lege generală în materie, instanța de apel, în mod greșit, a menținut

măsura exproprierii dispusă de către instanța de fond conform acestui text legal.

În cauză erau incidente dispozițiile legii

speciale, și anume, Legea nr. 198/2004, în conținutul căreia nu este reglementată

posibilitatea instanței de judecată de a dispune exproprierea și care se aplică

cu prioritate față de legea generală, conform principiului specialia generalibus

derogant, sens în care instanța de apel a încălcat și acest principiu de drept.

II.

în mod greșit instanța de apel a dispus

exproprierea suprafeței de 218 m.p. și a obligat pârâtul la despăgubiri corespunzătoare,

cu interpretarea eronata și încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. și

art. 1169 C. civ.

În acest sens, recurentul-pârât arată că

statuările rapoartelor de expertiză în specialitățile topografie și geologie privind

surparea, ca efect, al lucrărilor de expropriere, a unei suprafețe de teren de 218

m.p. aparținând reclamantului, sunt netemeinice și nu au fost dovedite, respectiv,

nu există legătură de cauzalitate între faptul edificării lucrărilor și faptul surpării.

Obligația de despăgubire incumbă, în acest

caz, în temeiul răspunderii civile delictuale, persoanei care se face vinovată de

producerea fenomenului respectiv, iar nu autorității care a făcut exproprierea inițială,

situație față de care recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă.

C.N.A.D.N.R. SA reprezintă statul român

în doua situații reglementate de art. 9 din Legea nr. 198/2004, respectiv, cererea

de constatare a calității de persoană îndreptățită la despăgubire și cererea de

majorare a cuantumului despăgubirilor, ambele ipoteze implicând exproprierea prealabilă

a imobilului.

Așadar, în cauză nu s-a probat existența

unui prejudiciu și chiar în eventualitatea existenței unui asemenea prejudiciu,

nu s-a probat că acesta se datorează recurentului-pârât.

III. în mod greșit instanța de apel a respins

excepția prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care cererea reclamantului,

fiind o cerere în despăgubiri, are caracter patrimonial și este supusă efectelor

prescripției extinctive, respectiv, a dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958

privind termenul general de prescripție de 3 ani.

Cum hotărârea de stabilire a cuantumului

despăgubirilor a fost emisă în ianuarie 2005, iar acțiunea a fost promovată în martie

2008, este evident că aceasta este prescrisă, termenul de prescripție fiind împlinit

încă din luna ianuarie 2008.

IV.

în mod greșit instanța de apel, în stabilirea

despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate, a acordat eficiență juridică unui

raport de expertiză întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Sub acest aspect, recurentul-pârât arată

că, potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, cuantumul despăgubirilor

se stabilește prin raportare la prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile

similare în zona, așa cum rezultă din cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare,

însă raportul de expertiză efectuat în cauză a avut în vedere oferte de vânzare

identificate în mica publicitate.

În atare situație, rezultă că valoarea

propusă de către specialiștii evaluatori și însușită de către instanță este străină

de prețul pieței, nerespectând rigorile legii în ceea ce privește valorile utilizate

ca și comparabile, sens în care se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei

spre rejudecare.

Recursul este fondat șî urmează a fi admis,

pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

„în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate,

precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii

fondului".

Soluția consacrată prin textul legal sus-menționat

are o justificare deplină și o legitimare incontestabilă ce decurge din însăși rațiunea

controlului judiciar, a cărui existență nu poate fi concepută în lipsa unor mijloace

procedurale destinate a impune respectarea deciziilor adoptate de instanțele superioare.

Ignorarea modului de interpretare a unui

anumit text de lege ori a aplicării unui anumit principiu de drept, în condițiile

determinate de instanța de recurs, este sancționată cu nulitatea hotărârii astfel

pronunțate.

Prin decizia de casare din 08 mai 2012

pronunțată de instanța supremă în primul ciclu procesual, s-a constatat, cu putere

de lucru judecat, că „...dispozițiile art. 24 alin. (4) privind situația în care

expropriatorul cere exproprierea numai unei părți de teren sau din construcție,

iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport

cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă, în caz contrar dispunând

exproprierea totală...nu sunt aplicabile cauzei întrucât nu reglementează modalitatea

de reglementare a despăgubirilor".

Prin aceeași decizie, s-a reținut că „...instanța

de apel avea obligația de a stabili situația de fapt incidență cauzei, în sensul

de a verifica dacă prejudiciul este ulterior acordării despăgubirilor stabilite

urmare acordului intervenit între părți..." și s-a concluzionat că „doar după

stabilirea situației de fapt, cu identificarea cauzelor ce au condus la alunecarea

terenului, instanța va putea aplica corect legea incidență cauzei și drept consecință,

va putea proceda la acordarea despăgubirilor solicitate".

Rezultă că decizia de casare anterior citată

a stabilit, în mod irevocabil, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 24

alin. (4) din Legea nr. 33/1994, neputându-se dispune exproprierea totală, iar recomandarea

de stabilire a situației de fapt în vederea aplicării corecte a legii vizează modalitatea

de stabilire și acordare a despăgubirilor pretinse de către expropriat, iar nu întinderea

exproprierii.

Instanța de apel, urmare a suplimentării

probatoriilor administrate în rejudecare, deși a constatat că „...alunecarea de

teren a avut loc ulterior exproprierii dispuse prin Hotărârea de expropriere din

efectuate Sa construcția autostrăzii...", „...fiind o consecință directă a

acestei edificări...", a concluzionat că „...eventualele consecințe ale acestui

fapt, răsfrânte asupra unor terțe persoane, trebuie reparate de către expropriator

în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (4) și art. 26 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 33/1994...".

Această abordare este însă contrară celor

statuate cu putere de lucru judecat prin decizia de casare, care a stabilit că în

speță nu sunt aplicabile normele arătate, fiind, deci, încălcate dispozițiile

art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Menținând soluția primei instanțe privind

exproprierea suprafeței surpate de 218 m.p., fundamentată pe dispozițiile legale

mai sus menționate, a căror incidență în cauză a fost însă înlăturată prin decizia

de casare a Înaltei Curți, instanța de apel a încălcat limitele rejudecării și îndrumările

conținute în această decizie, situație ce nu poate fi remediată decât prin casarea

hotărârii astfel pronunțate și trimiterea cauzei spre o nouă rejudecare, care să

fie conformă celor stabilite de instanța de control judiciar în primul ciclu procesual.

Pe de altă parte, deși a procedat la o

corectă stabilire a situației de fapt relativ la identificarea cauzelor ce au condus

la alunecarea terenului și la momentul când a intervenit o atare împrejurare, instanța

de apel face o confuzie în ceea ce privește calificarea juridică a cererii de repararea

a prejudiciului produs expropriatului.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994 „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului

de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia."

Textul de lege se referă la daunele, respectiv,

prejudiciul creat prin expropriere, adică prin deposedarea forțată de bun, în speța,

de terenul destinat construcției autostrăzii, cu consecința pierderii prerogativelor

dreptului de proprietate, iar nu la eventualul prejudiciu rezultat din efectuarea

lucrărilor, ulterior exproprierii, pentru realizarea obiectivului de utilitate publică,

autostrada în sine.

În rejudecare, instanța de apel va proceda

ia soluționarea cauzei conform indicațiilor primei decizii de casare, dar și cu

luarea în considerare a celor expuse în prezenta decizie.

Față de considerentele expuse, celelalte

critici privind prescripția dreptului la acțiune și inadmisibilitatea acțiunii nu

se impune a fi analizate în cadrul prezentului recurs, urmând ca instanța de apel

să se pronunțe în rejudecare asupra lor, ținând cont de dezlegările deciziilor de

casare intervenite în cauză.

Prin urmare, având în vedere că nerespectând

îndrumările deciziei nr. 3116 din 08 mai 2012 pronunțată de prezenta instanță în

ciclul procesual anterior, instanța de apel a procedat la încălcarea dispozițiilor

art. 315 alin. (1) C. proc. civ., situație ce nu poate fi remediată decât prin casarea

acestei hotărâri, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art 312 alin. (1) și (2) C.

proc. civ., va admite recursul și va trimite cauza spre rejudecarea apelului la

aceeași instanță potrivit art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Statul

Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 38/A din 06 iunie 2013 a Curții

de Apel Cluj, secția I civilă.

Casează

decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 04 februarie 2014.