ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3116/2012

Deliberând asupra

recursului civil de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține

următoarele:

Prin cererea înregistrată la 7 martie 2008 pe

rolul Tribunalului Gorj, reclamantul K.A. a solicitat exproprierea totală în

privința imobilului cu suprafață de 1700 mp situat în Turda și stabilirea

despăgubirii pentru întreaga suprafață.

Prin Sentința civilă

nr. 964 din 12 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj s-a respins

excepția inadmisibilității, a prescripției și a tardivității promovării

acțiunii invocate de către pârât; s-a admis în parte cererea formulată de către

reclamant și s-a dispus exproprierea suprafeței surpate de 218 mp din tarlaua

Z, stabilind pentru această suprafață o despăgubire de 8218,6 RON respectiv

37,7 pe mp cu obligarea pârâtului în favoarea reclamantului la plata

cheltuielilor de judecată proporțional cu pretențiile admise, respectiv suma de

769,8 RON. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie, învestită cu soluționarea apelului declarat de Statul

român, prin C.N.A.D.N.R., prin Decizia nr. 239 din 13 mai 2011, a respins calea

de atac ca nefondată pentru considerentele ce urmează:

Inadmisibilitatea

acțiunii întemeiată pe faptul că în materia exproprierii singurele litigii

posibile a fi declanșate în baza Legii nr. 33/1994 și Legii nr. 198/2004, sunt

cele vizând dreptul la despăgubire pentru un imobil expropriat și cuantumul

despăgubirii, nu poate fi reținută.

Așa cum a reieșit din

probațiunea administrată în fața primei instanțe, corect interpretată de către

aceasta, obiect al exproprierii l-a constituit suprafața de 664,44 mp, având nr.

cadastral X. În proprietatea reclamantului a rămas suprafața de 1018 mp, având

nr. cadastral Q, din aceasta putându-se folosi pentru agricultură 800 mp,

restul suprafeței de 218 mp fiind afectat de alunecare de teren, partea sudică

a imobilului cu nr. cadastral Q fiind prăbușită spre traseul autostrăzii.

Din conținutul

acestor constatări expuse de către expert reiese cu evidență că o parte din

terenul rămas în proprietatea reclamantului în urma exproprierii este

prăbușită, neputând fi folosită de către proprietar.

Faptul alunecării de

teren precum și traseul acestei alunecări - spre autostradă - este datorat

edificării autostrăzii, întrucât anterior acesteia, cele două numere cadastrale

- Q și X - constituiau un tot unitar, care nu prezenta alunecări.

Întrucât prin

construirea autostrăzii o parte din terenul rămas în proprietatea reclamantului

după exproprierea de la acesta a parcelei cu număr cadastral X este afectată de

alunecare, nemaiprezentând nicio utilitate practică proprietarului, iar faptul

alunecării este cauzat de construirea autostrăzii, este evident că singura

modalitate în care proprietarul poate fi despăgubit pentru terenul pe care nu

îl mai poate folosi din cauza alunecării, este aceea ca suprafața de teren

alunecată să fie expropriată de către aceeași autoritate care a făcut

exproprierea inițială, iar proprietarul să beneficieze de despăgubiri la

valoarea terenului.

Această valoare a

terenului a fost stabilită prin expertiza de evaluare ca fiind 37,7 RON/mp,

expertul folosind două metode, dintre care cea a comparațiilor de piață fiind

prevăzută de Standardele Internaționale de Evaluare, astfel încât nici critica

vizând modalitatea de evaluare nu este fondată.

În ceea ce privește

susținerea apelantei potrivit căreia în cazul în care s-ar proba legătura de

cauzalitate între alunecarea terenului și construirea autostrăzii, singurul în

măsură să răspundă pentru prejudiciul cauzat este cel care se face vinovat de

acest fapt, în temeiul răspunderii civile delictuale, nici aceasta nu este

întemeiată.

Alunecarea de teren

care afectează suprafața de 218 mp nu a fost provocată de o faptă ilicită

cauzatoare de prejudiciu, care să antreneze răspunderea civilă delictuală a

autorului, acesta fiind și motivul pentru care în cauză nu se pune problema

dovedirii unui raport de cauzalitate. Așa cum reiese din cele anterior arătate,

înainte de expropriere și de construirea autostrăzii, terenul reclamantului nu

era afectat de alunecare, acest fapt intervenind după construirea autostrăzii

și fiind o consecință directă a acestei edificări.

Construirea

autostrăzii nu constituie o faptă ilicită, însă eventualele consecințe ale

acestui fapt, răsfrânte asupra unor terțe persoane, trebuie reparate de către

cel care a edificat autostrada - în speță, reclamanta.

Împotriva deciziei a

declarat recurs C.N.A.D.N.R. întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 C.

proc. civ.

Prin dezvoltarea

motivelor de recurs se arată că cererea de chemare în judecată este

inadmisibilă prin raportare la dispozițiile Legii nr. 198/2004 întrucât nu

există niciun text care să prevadă posibilitatea instanței de judecată de a

dispune exproprierea.

Procedând în acest

mod, instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești întrucât dispozițiile

art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile doar în faza

contencioasă reglementată de legea generală atunci când instanța se pronunță cu

privire la măsura exproprierii urmare a sesizării expropriatorului.

O altă critică se

referă la greșita interpretare a probatoriului administrat ceea ce a condus la hotărârea

să se întemeieze pe o gravă greșeală de fapt și de drept, decurgând dintr-o

apreciere eronată a probelor administrate, greșeală ce atrage încălcarea

dispozițiilor art. 129 C. proc. civ.

Astfel, nu există

nicio probă din care să rezulte că alunecarea de teren s-a datorat construirii

autostrăzii.

Referitor la

stabilirea despăgubirii de 37,7 RON/mp pentru suprafața de 218 mp se arată că

expertiza de specialitate solicitată a fi efectuată în apel, probă respinsă de

instanță, ar fi complinit încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr.

33/1994. Potrivit acestor dispoziții la calcularea cuantumului despăgubirilor

vor fi avute în vedere prețurile cu care se vând imobile în mod obișnuit și nu

prin metodele prevăzute de Standardele Internaționale de Evaluare.

Reclamantul, prin

întâmpinarea formulată în termenul prevăzut de art. 308 alin. (1) C. proc.

civ., solicită respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte,

analizând decizia prin prisma criticilor formulate, reține caracterul fondat al

recursului în limitele și pentru argumentele ce succed.

Conform dispozițiilor

art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile

lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local

acțiunile formulate în temeiul art. 9 (referitoare la procedura de urmat în

situația în care expropriatul este nemulțumit de cuantumul despăgubirilor) prin

Legea nr. 255/2010 se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din

Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică în

ceea ce privește despăgubirile.

Cu alte cuvinte,

Legea specială nr. 198/2004 a limitat aplicarea dispozițiilor legii generale în

materia exproprierii pentru cauză de utilitate publică doar cu privire la

acordarea despăgubirilor.

Dispozițiile art. 24

alin. (4) privind situația în care "expropriatorul cere exproprierea numai

a unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței

exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă

exproprierea în parte este posibilă", în caz contrar dispunând

exproprierea totală, incluse în Cap. IV - exproprierea și stabilirea

despăgubirilor din Legea nr. 33/1994, nu sunt aplicabile cauzei întrucât nu

reglementează modalitatea de acordare a despăgubirilor.

În cauza de față, reclamantul

invocă producerea unui prejudiciu urmare a construirii autostrăzii și anume

faptul că o suprafață de teren de 218 mp este afectată de alunecare, fiind

prăbușită spre traseul autostrăzii, prejudiciu independent de valoarea

despăgubirilor acordate pentru valoarea reală a imobilului expropriat.

Drept urmare,

instanța de apel avea obligația de a stabili situația de fapt incidentă cauzei,

în sensul de a verifica dacă prejudiciul este ulterior acordării despăgubirilor

stabilite urmare acordului intervenit între părți.

Și aceasta, deoarece

despăgubirea, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, se compune din valoarea

reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului.

Noțiunea de

prejudiciu presupune cuantificarea tuturor daunelor suferite de proprietar

urmare a faptului exproprierii, în cauză alunecarea și prăbușirea unei

suprafețe de teren de 218 mp spre traseul autostrăzii.

Doar după stabilirea

situației de fapt, cu identificarea cauzelor ce au condus la alunecarea

terenului, instanța va putea aplica corect legea incidentă cauzei și drept

consecință, va putea proceda la acordarea despăgubirilor solicitate.

Față de cele

menționate se constată că aspectele de nelegalitate invocate cu privire la

modalitatea de calcul a despăgubirilor pentru terenul solicitat ce se solicită

a fi expropriat nu se impune a mai fi analizată.

Înalta Curte, pentru

cele ce preced, va admite recursul, va casa decizia, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare în temeiul dispozițiilor art. 314 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 239/A din 13 mai 2011

a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 mai 2012.

Procesat

de GGC - CT