ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3923/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3923/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea formulată

și completată de reclamantul D.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român

prin C.N.A.D.N.R. SA, înregistrată sub nr. 2997/117/2008 pe rolul Tribunalului

Cluj, s-a solicitat instanței să se constate că masa succesorală rămasă după

defuncta C.M. conține și terenul în suprafață de 2900 mp, parcela 40, tarlaua

17 din TP nr. 7969/2008, să dispună anularea Hotărârii nr. 52/2008 de stabilire

a despăgubirilor cu privire la terenul expropriat mai sus menționat, să se

stabilească cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru suprafața de

2900 mp, expropriată, înscrisă în titlul de proprietate nr. 7969/2008 tarlaua

17, parcela 40 și să fie obligat pârâtul la plata despăgubirilor stabilite în

prezenta cauză, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă

a hotărârii.

In motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că este moștenitorul titularei înscrisă în titlul de

proprietate și că din masa succesorală rămasă face parte și terenul în litigiu,

expropriat pentru realizarea autostrăzii Brașov - Cluj Borș.

Prin hotărârea atacată

s-a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru parcela expropriată la suma de

30.450 de Euro.

Cuantumul despăgubirilor

este nesatisfăcător însă, în opinia reclamantului, având în vedere valoarea

mică de 10,5 Euro/mp.

Valoarea terenului este

mai mare deoarece imobilul care face obiectul exproprierii se situează în

vecinătatea intravilanului, iar în zonă prețul estimativ al terenului este de

30 Euro/mp.

In drept, cererea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 și art. 21 - 27 din

Legea nr. 33/1994.

Prin sentința civilă nr.

781 din 7 decembrie 2009 Tribunalul Cluj a respins excepția lipsei calității

procesuale active și excepția lipsei interesului în promovarea cererii, a

respins excepția inadmisibilității, a admis cererea formulată și modificată

declarată de reclamantul D.I. și, în consecință, a constatat că din masa

succesorală rămasă de pe urma defunctei C.M. face parte și terenul în suprafață

de 2900 mp, parcela 40, tarlaua 17 din TP nr. 7969/2008, a anulat în parte

Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 52 din 21 aprilie 2008, cu privire

la cuantumul despăgubirilor, a stabilit că reclamantul este îndreptățit să

beneficieze de despăgubiri pentru terenul expropriat în cuantum de 72.500 Euro,

echivalentul în lei a 105.468 Ron, la data exproprierii și a obligat pârâtul la

plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată în cuantum de 720

lei.

Prin decizia civilă nr.

68A din 17 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale pentru minori și familie, a respins apelul declarat de

pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva sentinței civile nr. 781

din 7 decembrie 2009 a Tribunalului Cluj.

Pentru a se pronunța

astfel, instanțele au reținut următoarele:

Cererea reclamantului de

anulare a Hotărârii nr. 52/2009 în sensul modificării cuantumului

despăgubirilor nu este inadmisibilă.

Art. 9 din Legea nr.

198/2004 prevede că acțiunea formulată de expropriat se soluționează potrivit

art. 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor.

Pretențiile

reclamantului au fost dovedite cu rapoartele de expertiză tehnică judiciară,

prin care s-a reținut conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 valoarea terenului

expropriat din momentul efectuării expertizei, respectiv a emiterii ordinului

de expropriere.

Instanța de apel a

reținut că în mod corect instanța de fond a respins obiecțiunile pârâtei la

ultimul raport de expertiză, deoarece prin acestea pârâta nu urmărea decât

tergiversarea soluționării acțiunii și plata unui preț sub cel real pentru

terenul în litigiu.

Împotriva deciziei

civile nr. 68A din 17 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, a declarat recurs

C.N.A.D.N.R. SA, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

formulând, în esență, următoarele critici:

Instanța de apel a

menținut soluția instanței de fond de anulare parțială a Hotărârii de stabilire

a cuantumului despăgubirii nr. 52 din 21 aprilie 2008 cu încălcarea dispozițiilor

art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Atât instanța de fond

cât și instanța de apel au pronunțat hotărâri criticabile sub aspectul

legalității, pornind de la o greșită interpretare a probelor prin prisma

greșitei interpretări și aplicări a prevederilor art. 9 din Legea nr. 198/2004

coroborate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994. În lipsa oricăror dovezi, instanța

de fond și cea de apel au majorat în mod eronat cuantumul despăgubirilor

stabilite în temeiul Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 52

din 21 aprilie 2008 și a H.G. nr. 245/2008.

In mod nelegal instanța

de apel nu a admis cererea de probatorii formulată de pârât, respectiv

solicitarea justificată de efectuare a unei expertize tehnice evaluatorii.

Despăgubirea aferentă

imobilului expropriat a fost consemnată, iar singurul preț real, stabilit

conform dispozițiilor legale este cel acordat de către expropriat.

Prin faptul

neîncuviințării probei cu o nouă expertiză, solicitată în condițiile legii, s-a

încălcat dreptul pârâtului la apărare.

Recursul este nefondat

în sensul considerentelor ce succed:

Reclamantul D.I. este

moștenitorul defunctei C.M., pe numele căreia s-a eliberat titlul de

proprietate nr. 7969 din 7 ianuarie 2008 - conform certificatului de moștenitor

nr. 40/2001- situație în care el are interes și calitate procesuală în

promovarea acțiunii.

Prin hotărârea nr. 52

din 21 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din

cadrul Consiliului local Gilău, s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru

imobilul expropriat situat în comuna Gilău, categoria de folosință arabil

extravilan, tarlaua 17, parcela 40, în suprafață de 2.900 mp, identificat prin

numărul cadastral 2912, în cuantum de 109.820,97 lei reprezentând echivalentul

a 30.450 Euro la cursul BNR din data de 18 aprilie 2008.

In ceea ce privește

susținerea recurentului potrivit căreia nu este admisibilă cererea

reclamantului de anulare a hotărârii nr. 52/2009 în sensul modificării

cuantumului despăgubirilor, se constată că aceasta nu este justificată.

Prin art. 9 din Legea

nr. 198/2004 se stipulează posibilitatea titularului dreptului real de a se

adresa instanței de judecată dacă nu este de acord cu cuantumul despăgubirii,

instanța soluționând cererea conform art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Prin urmare, instanța de

judecată este investită cu stabilirea legalității Hotărârii nr. 52/2008 și

verificarea dacă organul emitent a respectat sau nu obligațiile ce îi reveneau

în temeiul Legii nr. 198/2004 și al normelor de aplicare a acesteia.

Recurentul - pârât

susține în motivele de recurs faptul că reglementarea în cuprinsul legii

speciale a sancțiunii revocării hotărârii este o derogare de la regimul

general, de aceea, instanța de apel, ca și cea de fond, erau ținute să observe

și să respecte principiul

specialia generalibus non derogant

.

Instanțele de fond și

apel au interpretat însă corect dispozițiile Legii nr. 198/2004 și au respins

excepția inadmisibilității cererii, precizând că, în cazul în care persoana

expropriată nu este de acord cu cuantumul despăgubirii se poate adresa

instanțelor judecătorești, iar posibilitatea revocării hotărârii de expropriere

de către organul emitent nu excede soluția anulării ei parțiale cu privire la

cuantumul despăgubirilor.

In mod corect au

constatat instanța de fond și cea de apel că motivele pentru care un act este

anulabil nefiind prevăzute expres de lege, sancțiunea nulității este incidență

în toate situațiile de încălcare a normelor juridice edictate pentru încheierea

valabilă a unui act juridic.

Acțiunea prevăzută de

art. 9 din Legea nr. 198/2004 este o cale de atac împotriva hotărârii emise de

comisia constituită în baza art. 6 din lege, fapt ce rezultă din art. 10 alin.

(1) din H.G. nr. 941/2004. Textul stabilește conținutul hotărârii, iar la lit.

h) este prevăzută mențiunea „calea de atac împotriva hotărârii și termenul în

care poate fi exercitată".

Sesizată cu contestația

împotriva hotărârii, instanța are competența să verifice temeinicia ei cu

privire la cuantumul despăgubirii, iar faptul că hotărârea nu este un act

juridic bilateral și că poate fi revocată de organul emitent în conformitate cu

dispozițiile art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 941/2004, nu exclude soluția

anulării ei parțiale cu privire la cuantumul despăgubirii.

In ceea ce privește

critica privind modul de apreciere a probelor, aceasta nu mai investește în mod

legal instanța de recurs cu analiza ei, deoarece, prin art. I pct. III din

O.U.G. nr. 138/2008 introdus prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005,

dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în care această critică putea fi

încadrată, au fost abrogate.

Interesează din punctul

de vedere al căii de atac analizate faptul că instanța de apel a analizat în

mod judicios probele administrate în cauză, statuând că, din ansamblul

acestora, rezultă cu certitudine valoarea despăgubirilor din momentul

efectuării expertizei, la care este îndreptățit reclamantul, stabilite conform

art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Critica privind modul de

stabilire a cuantumului despăgubirilor este nefondată.

Art. 9 din Legea nr.

198/2004 prevede că acțiunea formulată de expropriat se soluționează potrivit

art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor.

Prin urmare, criticile

în raport de care se stabilește cuantumul despăgubirii sunt prevăzute de Legea

nr. 33/1994, care, în art. 26 prevede că despăgubirea se compune din valoarea

reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite și că la calcularea cuantumului, experții și instanța vor ține

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Pentru stabilirea

despăgubirilor s-a dispus efectuarea unei expertize de către o comisie de

experți alcătuită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, iar, față de

prevederile art. 26 din lege, corect s-a stabilit valoarea despăgubirilor în

raport de prețul de vânzare de la data întocmirii raportului de expertiză.

Așa cum a constatat

instanța de apel, prima instanță și-a exercitat rolul activ, pretențiile

reclamantului fiind dovedite cu rapoartele de expertiză tehnică judiciară, prin

care s-a reținut, în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, valoarea

terenului expropriat din momentul efectuării expertizei, respectiv a emiterii

ordinului de expropriere.

Instanța de apel a analizat

și obiecțiunile pârâtului la ultimul raport de expertiză, reținând că acestea

au fost respinse în mod corect de prima instanță, deoarece prin acestea pârâtul

urmărea tergiversarea soluționării acțiunii și plata unui preț sub cel real

pentru terenul în litigiu.

Nu se justifică sub

acest aspect nici susținerea recurentului privind încălcarea de către instanța

de apel a dreptului său la apărare.

In conformitate cu

dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, „despăgubirea se

compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau

altor persoane îndreptățite."

Alineatul (2) al art. 26

din lege prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum

și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile

prezentate de aceștia."

Expertiza administrată

și omologată în cauză a fost efectuată cu respectarea cerințelor prevăzute de

art. 26 din Legea nr. 33/1994, așa cum rezultă din conținutul raportului

întocmit de către experți, aspect reținut și de instanța de apel, ca urmare a

analizării și verificării conținutului expertizei.

Împotriva valorii de

circulație astfel stabilite, pârâtul a formulat obiecțiuni, invocând nulitatea

raportului de expertiză, având în vedere că acesta a fost efectuat doar de

către doi dintre cei trei experți membrii ai comisiei de evaluare.

In plus, cu referire la

conținutul expertizei, s-a arătat că momentul raportării evaluării s-a făcut în

mod greșit în decembrie 2008, deși transferul dreptului de proprietate în

proprietatea publică a statului a avut loc în aprilie 2008. Experții s-au

raportat la valorile unor terenuri libere de construcții și nu la teren arabil

cum este cazul în speță. Metoda comparației prețurilor de piață a fost aplicată

în mod greșit în cauză.

In subsidiar, s-a

solicitat efectuarea unei contraexpertize.

Raportul de expertiză a

fost refăcut de către o comisie de experți compusă din experții B.D., B.G. și

F.V., fiind menținută valoarea stabilită în prima expertiză efectuată,

respectiv, valoarea de 72.500 Euro sau 105.468 Ron, la data de 21 aprilie 2008,

data la care s-a emis ordinul de expropriere.

Din nou, pârâtul a

formulat obiecțiuni, arătând că unica diferență între cele două rapoarte de

expertiză este faptul că este semnat și de către expertul propus menținându-se

toate celelalte critici ale raportului de expertiză, inclusiv solicitarea de

efectuare a unei contraexpertize.

Instanța nu a

încuviințat însă obiecțiunile formulate și nici efectuarea unei

contraexpertize, având în vedere consensul experților în stabilirea valorii, a

împrejurărilor că din concluziile raportului de expertiză nu se pot desprinde

aspecte contradictorii.

Se constată că, raportat

la probele administrate, instanțele au avut în vedere dispozițiile art. 9 din

Legea nr. l98/2004, ale art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 și ale art. 650 C.

civ. și că s-a stabilit o dreaptă despăgubire, cu respectarea principiului

apărării dreptului de proprietate privată.

Față de cele ce preced,

se constată că au fost aplicate corect dispozițiile legale incidente în speță,

ceea ce impune respingerea recursului în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

cu consecința păstrării deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

N NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei civile nr. 68/A din 17

martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 mai 2011.