ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2471/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2471/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 25 februarie 2008 pe rolul Tribunalului Cluj, secția

civilă, reclamanta I.T.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA solicitând ca, prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata justei și

prealabilei despăgubiri în cuantum total de 48.420 euro, plătibili în echivalent

potrivit legislației în vigoare, respectiv 30 euro/m.p. x 1.614 m.p., pentru imobilul

teren situat în comuna S., sat S., categoria de folosință arabil, tarlaua F.L.,

identificat cu nr. cadastral AA, parte din tarlaua F.L., precum și obligarea pârâtului

la repararea prejudiciului suferit de reclamantă, prin scăderea valorii terenului

rămas, raportat la faptul că, din suprafața totală de 1.803 m.p., a fost propusă

pentru a fi expropriată suprafața de 1.614 m.p., prin plata diferenței de preț dintre

valoarea inițială a terenului și valoarea pe care suprafața reziduală de teren,

respectiv suprafața de 189 m.p., o are după expropriere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că suma stabilită

de expropriator pentru terenul în litigiu, în urma evaluării efectuate, este una

derizorie, raportat la valoarea de circulație reală a terenului din zonă, stare

de fapt ce a condus la refuzul reclamantei de a accepta această sumă, cu titlu de

despăgubiri.

În cauză, a fost formulată cerere de intervenție în interes

propriu de către I.I., având aceleași petite ca și cererea principală, singura deosebire

fiind aceea că terenul expropriat îi aparține titularului cererii de intervenție,

fiind inclus în titlul de proprietate din 19 februarie 2008.

Prin sentința nr. 41 din 15 ianuarie 2010 a Tribunalului

Cluj, secția civilă, a fost respinsă excepția lipsei de interes și lipsei calității

procesuale active a reclamantei I.T.M., invocată de pârâtul Statul Român.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta

I.T.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA.

Au fost respinse excepțiile lipsei de interes și a calității

procesuale pasive a intervenientului I.I., invocate de pârât.

A fost admisă cererea de intervenție în interes propriu

formulată de intervenientul I.I., în contradictoriu cu Statul Român, prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA din România în parte

și în consecință:

- a fost obligat pârâtul să plătească intervenientului

suma de 27.713 euro, reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat situat

în comuna S., sat S., în suprafață de 1.614 m.p., menționat în hotărârea din 12

noiembrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și identificat

prin nr. cadastral AA, precum și titlul de proprietate emis la data de 19

februarie 2008 de Comisia Județeană Cluj, parcela XX, tarlaua YY.

- a fost obligat pârâtul să plătească intervenientului

suma de 3.245 euro, reprezentând despăgubiri pentru suprafața de 184 m.p. rămasă

după exproprierea parțială, respectiv deprecierea valorii acestui teren. Au fost

respinse celelalte pretenții ale intervenientului.

A fost obligat pârâtul să plătească intervenientului suma

de 3.810 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin hotărârea

din 12 noiembrie 2007, s-au aprobat despăgubiri pentru imobilul expropriat, situat

în comuna S., sat S., categoria – arabil, tarlaua „F.L.” în suprafață de 1.614 m.p.,

identificat prin nr. cadastral AA.

Prin titlul de proprietate din 19 februarie 2008 emis de

Comisia Județeană Cluj lui I.I., i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra

unui teren de 1.800 m.p., tarlaua nr. YY, parcela XX, arabil, pe raza localității

S.

Tribunalul a arătat că, potrivit adresei nr. CC din 04

mai 2009 emisă de O.C.P.I. Cluj, terenul înscris în titlul de proprietate al intervenientului

a făcut obiectul hotărârii de expropriere.

Totodată, având în vedere că intervenientul a justificat

calitatea de proprietar al terenului și faptul că, în persoana acestuia, sunt îndeplinite

cerințele interesului și ale calității procesuale ca și condiții de exercițiu ale

acțiunii civile, s-a constatat că sunt neîntemeiate excepțiile lipsei de interes

și a calității procesuale active.

Pentru aceleași motive, întrucât reclamanta nu are calitatea

de proprietar al terenului, aceasta fiind clar determinată doar după introducerea

acțiunii, Tribunalul a apreciat că acțiunea formulată de reclamantă împotriva Statului

Român urmează să fie respinsă.

În cauză, pentru stabilirea valorii terenului și plata

corectei despăgubiri, s-a dispus efectuarea unei expertize, iar prin raportul de

expertiză s-a stabilit că valoarea terenului pe m.p. la data exproprierii, (12

noiembrie 2007) este de 26,48 euro/m.p., iar la data efectuării raportului de expertiză,

aprilie 2009, valoarea terenului este 17,17 euro/m.p.

S-a concluzionat și că suprafața rămasă neexpropriată a

suferit o apreciere valorică semnificativă, stabilindu-se un cuantum al deprecierii

de 3.245 euro la momentul efectuării expertizei.

Prima instanță a reținut că, în ceea ce privește cuantumul

despăgubirii, raportat la art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, acesta se stabilește

în funcție de valoarea imobilului la data întocmirii raportului de expertiză și

nu la data exproprierii.

De aceea, tribunalul a constatat că cererea intervenientului

este întemeiată doar în parte, în sensul că despăgubirile calculate pe m.p., la

data efectuării expertizei, sunt mai mari decât cuantumul avut în vedere de expropriator.

Prin decizia civilă nr. 75/A din 19 martie 2010, Curtea

de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva sentinței

pronunțată de prima instanță.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a arătat că expertiza

tehnică a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994,

potrivit cărora este suficient ca experții desemnați să aibă calitatea de evaluatori

cuprinși în lista experților tehnici judiciari numiți de Ministerul Justiției, fără

a se mai pretinde ca atunci când sunt expropriate terenuri agricole sau forestiere

experții desemnați să fie unii apreciați de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale.

În ce privește stabilirea valorii terenului în suprafață

de 1.614 m.p. supus exproprierii, Curtea de Apel a reținut că, așa cum rezultă din

raportul de expertiză efectuat în cauză, la determinarea acestei valori s-a ținut

cont, între altele, de faptul că în aproprierea terenului se găsesc rețele de electricitate

și gaz, iar la cca. 40 m. se află rețele de apă și canalizare încă nedate în exploatare

și că au fost avute în vedere Standardele Internaționale de Evaluare IVSC, comparându-se

cu proprietatea ce se evaluează și în corelare cu proprietățile comparate.

Instanța de apel a arătat și că, este adevărat că prevederile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 fac referire la prețul cu care se vând,

în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, fiind deci oportun a se avea în vedere

prețuri efectiv stabilite prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu privire

la terenuri similare.

Când însă asemenea contracte de vânzare-cumpărare nu au

fost încheiate ori nu au putut fi identificate, ca în prezentul proces, un reper

de avut în vedere rămân ofertele de vânzare sau cumpărare de pe piața liberă, ele

reflectând, în bună măsură, nivelul de valoare al imobilelor la momentul la care

sunt făcute.

În acest sens, Curtea de Apel a constatat că nici pârâta

apelantă, nici intervenientul nu au putut prezenta contracte de vânzare-cumpărare

care să servească în cauză, astfel că justificat comisia de experți s-a raportat,

între altele, și la ofertele de vânzare de pe piața liberă.

De asemenea, s-a reținut și aspectul că, la prețul conținut

în oferte, s-a aplicat o corecție de până la -7%, ajungându-se deci la o coborâre

sub nivelul din oferte a valorii stabilite pentru terenul în litigiu.

În ceea ce privește stabilirea despăgubirilor corespunzătoare

pierderii de valoare a suprafeței de 189 m.p. rămasă neexpropriată, instanța a arătat

că, experții au ținut seama de faptul că aceasta a rămas izolată după exproprierea

restului de 1.614 m.p. teren, suprafața ei foarte mică și forma alungită făcând-o

improprie unei utilizări constructive sau agricole.

Prin urmare, s-a apreciat că, deși această suprafață de

teren a rămas în patrimoniul intervenientului, în fapt ea nu poate fi utilizată

de către acesta pentru a obține vreun beneficiu material ori de altă natură, ceea

ce obligă la constatarea că, în concret, consecințele de fapt sunt asemănătoare

celor produse de o expropriere.

Or, asigurarea caracterului just al despăgubirii ce i se

cuvine intervenientului face justificate aprecierile experților, în caz contrar

interesele intervenientului ajungând, fără culpa sa, să fie serios lezate, iar dreptul

său de proprietate grav periclitat în chiar substanța sa, tinzându-se la producerea

unor efecte apropiate unei privări de proprietate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul

legal, pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul a invocat,

în prealabil, ca motiv de ordine publică, excepția de decădere a intimatului I.I.

din dreptul de a mai solicita majorarea cuantumului despăgubirii stabilite prin

hotărârea din 12 noiembrie 2007, susținând că acesta, prin formularea cererii de

intervenție în interes propriu, nu a respectat termenul prevăzut de lege de 15 zile

de la comunicare.

Recurentul a mai susținut că intervenientul în interes

propriu nu și-a dovedit calitatea de proprietar asupra terenului expropriat, arătând

în acest sens că, în titlul de proprietate al intervenientului se regăsește o suprafață

de teren situată în tarlaua YY, parcela XX și care are alte vecinătăți decât cele

reținute în documentația tehnico-cadastrală întocmită în vederea exproprierii.

De asemenea, s-a arătat că hotărârea recurată a fost dată

cu aplicarea greșită a art. 9 din Legea nr. 198/2004 și art. 26 din Legea nr. 33/1994,

având în vedere că raportul de expertiză a fost întocmit exclusiv prin prisma unor

oferte de vânzare, și fără să se țină cont de prețurile practicate pe piață, iar

instanțele de fond și de apel au refuzat să încuviințeze o nouă expertiză tehnică

judiciară pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Recurentul a susținut că instanța de apel a încălcat și

dispozițiile art. 129 C. proc. civ. privind rolul activ al instanței ca și garanție

a exercitării drepturilor părților.

În speță, s-a susținut că încălcarea rolului activ a constat

în faptul că hotărârea recurată se întemeiază pe o gravă eroare de fapt și de drept,

decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, respectiv proba cu

expertiză tehnică.

Recurentul a arătat că a făcut dovada că despăgubirea a

fost stabilită de către expropriator cu respectarea legii, că raportul de expertiză

judiciară a fost întocmit cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 și că metodele

de expertizare utilizate sunt fie eronate, fie improprii categoriei terenului expertizat,

fapt ce a condus la solicitarea unei contraexpertize, iar în subsidiar, la refacererea

raportului de expertiză.

S-a susținut că raportul de expertiză întocmit la instanța

de fond este vădit eronat și nelegal, fiind afectat de o serie de vicii, referitoare

atât la metodele și criteriile de evaluare a terenului expropriat, cât și la faptul

că evaluarea s-a realizat de către experți în specialitatea construcții civile și

industriale, deși, potrivit normelor legale, evaluarea este de competența experților

în specialitatea agricultură, având în vedere că este vorba de un teren agricol

arabil.

Recurentul a arătat că nu este de acord cu concluzia experților

tehnici conform căreia imobilul neexpropriat nu dobândește un spor de valoare ca

urmare a lucrărilor ce urmează să se realizeze, fiind de notorietate că situarea

terenului rămas neexpropriat în aproprierea lucrării de interes național „Autostrada

Brașov-Cluj-Borș” duce la creșterea valorii de piață a acestuia.

De asemenea, recurentul a apreciat că, la efectuarea raportului

de expertiză, raportat la exigențele unei asemenea lucrări, se impunea folosirea

a cel puțin două metode de stabilire a valorii de piață, iar în ceea ce privește

deprecierea valorii terenului rămas neexpropriat, experții au asimilat, practic,

noțiunea de prejudiciu celei de despăgubire aferentă măsurii expropriere.

Recurentul a învederat că evaluarea realizată de expropriator

a fost făcută prin raportare la valoarea de piață, pe când raportul de expertiză

a stabilit cuantumul despăgubirii exclusiv prin raportare la oferte preluate din

mica publicitate, astfel că, în mod greșit, instanțele de fond și de apel au apreciat

că s-au respectat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Examinând decizia recurată în limita criticilor formulate,

ce permit încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată

că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția de decădere a intervenientului

în nume propriu I.I. din dreptul de a mai solicita majorarea cuantumului despăgubirii

după împlinirea termenului legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii comisiei,

se constată că aceasta nu poate fi primită, atâta timp cât hotărârea de stabilire

a despăgubirii din 12 noiembrie 2007 a fost comunicată numai reclamantei I.T.M.

la data de 12 februarie 2008, iar împrejurarea că reclamanta și intervenientul au

același domiciliu nu este de natură să conducă la concluzia că hotărârea a fost

comunicată și intervenientului (căruia i s-a emis titlul de proprietate asupra terenului

ulterior promovării acțiunii), în raport de normele de procedură în materie.

Ca situație de fapt, dovedită pe bază de probe, Curtea

de Apel a reținut că intervenientul este proprietarul terenului care face obiectul

exproprierii, conform titlului de proprietate din 19 februarie 2008, prin care i

s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legilor fondului funciar.

În ceea ce privește critica formulată de recurentul-pârât,

în sensul că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a art. 9 din Legea

nr. 198/2004 (în vigoare la data soluționării apelului), se constată următoarele:

Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004 „expropriatul nemulțumit

de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum și orice persoană care se

consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa

instanței judecătorești competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare

a hotărârii Guvernului prevăzută la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de

la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins,

în tot sau în parte, cererea de despăgubire. Acțiunea formulată în conformitate

cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27

din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în

ceea ce privește stabilirea despăgubirii. În acest caz, plata despăgubirii se face

de către expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii

judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a despăgubirilor”.

Prin urmare, acțiunea formulată în condițiile acestui text

de lege se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea

despăgubirii.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 „Despăgubirea se

compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului

sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum

și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului

de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia (...)”.

Or, în speță, instanțele de fond și apel, prin hotărârile

pronunțate, au omologat raportul de expertiză întocmit în primă instanță, în privința

stabilirii cuantumului despăgubirii și respectiv, au respins apelul pârâtului prin

care se formulau critici împotriva hotărârii primei instanțe.

Astfel, s-a reținut că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor,

prin raportul de expertiză întocmit în primă instanță, s-au avut în vedere Standardele

Internaționale de Evaluare IVSC, în baza metodologiei de evaluare prin compararea

cu prețurile unor proprietăți similare și competitive cu proprietatea ce se evaluează

și într-o corelare cu diferențele între proprietățile comparate.

Experții au arătat că această metodologie, conform prevederilor

IVSC, poate fi acceptată ca unica metodă de evaluare în cazul în care calitatea

și cantitatea informațiilor folosite sunt relevante și suficiente și că s-au luat

în considerare prețuri ofertă pentru terenuri similare situate în zone apropiate

de terenul în litigiu, în baza informațiilor obținute atât de la agenții imobiliare

și publicitatea imobiliară, cât și prin discuții cu proprietarii terenurilor obținute

pentru vânzare.

În plus, la prețurile ofertă pentru proprietățile similare

comparate, s-au aplicat corecții de până la -7%.

Astfel, în condițiile în care, așa cum a reținut și instanța

de apel, nu au fost identificate contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu privire

la terenuri similare celui în litigiu și niciuna din părțile din proces nu a produs

probe în acest sens, în mod legal și justificat comisia de experți s-a raportat,

între altele, și la ofertele de vânzare de pe piața liberă.

De asemenea, în condițiile în care nu au fost depuse la

dosar, nici măcar în faza procesuală a recursului, astfel de contracte de vânzare-cumpărare,

este evident că, în cauză, nu se putea efectua o nouă expertiză tehnică judiciară

prin care să se țină cont de prețurile practicate pe piața liberă.

Susținerile recurentului-pârât în sensul că instanța de

apel a soluționat litigiul cu încălcarea rolului activ, întrucât hotărârea pronunțată

se întemeiază pe o gravă eroare de fapt și de drept, decurgând dintr-o apreciere

eronată a probelor administrate, vizează critici de netemeinicie a deciziei recurate

și nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs strict și limitativ prevăzute

de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., din actuala reglementare, iar sancțiunea este

aceea a neanalizării lor.

În ceea ce privește „viciile raportului de expertiză” invocate

de recurent, se constată că susținerile cuprinse în motivele de recurs se constituie

fie în obiecțiuni la raportul de expertiză (la care, de altfel, s-a și răspuns de

către experții judiciari), fie în susțineri referitoare la probele administrate,

fără a constitui critici de nelegalitate în sensul art. 304 C. proc. civ.

De asemenea, se constată că, în mod corect, instanța de

apel a reținut că au fost respectate dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994,

comisia de experți fiind constituită în mod legal din experți în specialitatea evaluarea

proprietății imobiliare, cuprinși în lista experților tehnici numiți de Ministerul

Justiției.

Celelalte critici formulate de recurentul-pârât reprezintă

chestiuni de apreciere, care nu intră sub cenzura instanței de recurs, atâta timp

cât nu s-a indicat vreun text de lege ce a fost nesocotit de instanța de apel.

Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român,

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

Având în vedere că recurentul a căzut în pretenții, va

fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de intimatul–intervenient

I.I., în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul

Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA

împotriva deciziei nr. 75/A din 19 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Obligă pe recurent la plata sumei de 2.380 RON, reprezentând

cheltuieli de judecată, către intimatul–intervenient I.I.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2011.