ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2629/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2629/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată sub nr. 23/105/2008,

reclamanta M.S. a chemat în judecată pârâtul

Statul Român, reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va

pronunța, să fie obligat pârâtul să-i acorde despăgubiri în cuantum de 20

euro/m.p. pentru suprafața de teren de 367,481 m.p., ce urmează a fi

expropriată, respectiv 7.500 euro pentru întreaga suprafață de teren.

În

motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, prin hotărârea nr. 209 din 05 aprilie 2007 s-a dispus

exproprierea terenului în suprafață de 367,481 m.p., proprietatea sa, situat în

com. B., pentru care s-au stabilit despăgubiri în suma de 1.350 euro, respectiv

3,6 euro/m.p., încălcându-se astfel art. 6 din Legea nr. 198/2004.

A susținut că valoarea

stabilită este derizorie, că nu s-a avut în vedere prețul de circulație a

terenului în zonă, amplasamentul acestuia (se află în prelungirea unui teren

curți-construcții) și pagubele produse (pe teren există o livadă, au fost

cultivate legume și cereale ce constituie sursa de hrană a familiei).

La data de 14

decembrie 2007, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată, arătând că la stabilirea despăgubirii s-a avut în vedere raportul

de evaluare din 31 mai 2006, efectuat de expert evaluator imobiliar M.D.,

agreat de expropriator, ținându-se cont de criteriile impuse de lege și, mai

mult chiar, reclamanta împreună cu ceilalți coproprietari, a fost de acord cu

oferta și condițiile exproprierii.

Prin sentința civilă

nr. 2376 din 19 septembrie 2008, Tribunalul Prahova

a admis acțiunea

reclamantei și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 6.777 euro,

potrivit raportului de expertiză evaluări proprietăți imobiliare M.I.,

reprezentând despăgubiri pentru terenul în litigiu, și 600 RON cheltuieli de

judecată, reprezentând onorarii experți.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanța a reținut că, prin hotărârea nr. 209 din 05

aprilie 2007 emisă de intimată s-a dispus exproprierea și s-a aprobat acordarea

de despăgubiri aferente pentru terenul în litigiu, proprietatea reclamantei și

a numiților P.E. și P.V., exproprierea fiind dispusă în baza H.G. nr.

1546/2006, în vederea construirii autostrăzii București-Brașov, tronsonul

București-Ploiești.

Potrivit

procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor, Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004 a stabilit că suma cuvenită pentru terenul

expropriat este de 4.744,46 RON, respectiv 3,6 euro/m.p., însă raportul de

expertiză evaluare proprietăți imobiliare întocmit în cauză de către ing. M.I.

a luat în calcul un preț mediu de 18 euro/m.p., rezultând o valoare totală a

despăgubirilor pentru terenul expropriat de 6.777 euro, concluzii cu care expertul

consilier al reclamantei, M.I., a arătat că este de acord, în timp ce expertul

consilier al pârâtului, M.D., nu a depus la dosar punctul său de vedere, deși

s-au acordat mai multe termene în acest sens.

A reținut Tribunalul

că, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din

valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor

persoane îndreptățite, la calcularea cuantumului despăgubirilor ținându-se

seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în

unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarului.

A conchis prima

instanță că, deși reclamanta a depus o cerere prin care a arătat că este de

acord cu oferta și condițiile exproprierii, nu înseamnă în mod obligatoriu că

nu mai poate pretinde să i se achite

valoarea reală a imobilului, în cazul în care

se constată că aceasta a fost derizorie, fără a se ține seama la stabilirea lui

de criteriile stabilite de Legea nr. 198/2004 și Legea nr. 33/1994.

Prin decizia civilă

nr. 142 din 5 octombrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie,

a admis apelul declarat de reclamanta M.S., a schimbat în

parte sentința, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantei

despăgubiri pentru terenul expropriat în cuantum de 20 euro/m.p. și cheltuieli

de judecată în sumă de 600 RON, s-a stabilit ca plata despăgubirilor să se facă

în termen de 30 de zile de la data hotărârii pronunțate, la cursul B.N.R. din

ziua plății, au fost menținute dispozițiile sentinței cu privire la admiterea

primului capăt de cerere din acțiune, dar în cuantumul stabilit în apel, a

respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România, a obligat apelantul-pârât să plătească

apelantei-reclamante suma de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în

apel.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente de

fapt și de drept:

S-a reținut cu

prioritate că ambele căi de atac exercitate de către părți cuprind nemulțumiri

ale acestora cu privire la cuantumul despăgubirilor, reclamanta apreciind că

prețul de circulație al terenului în litigiu este mult mai mare decât cel

stabilit de expert, în timp ce pârâtul a considerat că trebuie luate în

considerare prețurile reale de tranzacționare a terenurilor din localitate și

să se aibă în vedere valoarea reală a despăgubirilor de la data consemnării

sumei de bani în contul expropriatului.

Potrivit art. 26 din

Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, instanța, dar și

experții trebuie să țină seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit

imobilele de acest fel din unitatea administrativ teritorială „la data întocmirii

raportului de expertiză”.

În

lucrarea comună

efectuată în fața instanței de apel, fiecare dintre cei trei experți care au

alcătuit comisia desemnată conform art. 25 din actul normativ menționat

anterior, a stabilit un cuantum al despăgubirilor care, în opinia lor, se

cuveneau reclamantei.

Curtea și-a însușit

punctul de vedere exprimat de către expertul instanței, având în vedere că în

lucrarea întocmită acesta a evaluat terenul ținând cont de caracteristicile lui,

respectiv că este vorba de o suprafață de 376,481 m.p., situată în extravilan,

destinată preponderent activităților agricole, are o funcțiune compatibilă cu

planul urbanistic și o formă favorabilă, nefiind poluat.

Expertul a menționat

că evaluarea terenului în vederea stabilirii reale a despăgubirii s-a realizat

prin metoda comparației directe, raportat nu numai la caracteristicile

menționate anterior, ci și la prețurile de circulație ale terenurilor din zonă,

dar și la sumele primite ca despăgubire pentru suprafețe expropriate în aceeași

locație.

Pe cale de

consecință, s-a concluzionat că prețul cu care se vând imobilele de același fel

din unitatea administrativ teritorială la momentul efectuării lucrării (14

iunie 2009) este de 22 euro/m.p.

Prin urmare, sub

aspectul despăgubirilor, valoarea stabilită de instanța de fond nu poate fi

reținută în condițiile în care aceasta are la bază o lucrare de expertiză

întocmită cu încălcarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 și, în atare

situație, suma cuvenită contestatoarei trebuie calculată conform art. 27 din

același act normativ între limitele minime și maxime determinate de valoarea

oferită de expropriator (4.744,46 RON) și cea solicitată de expropriat (20

euro/m.p.) și, prin raportare directă la sumele stabilite în raportul de

expertiză efectuat în apel.

În

condițiile în care,

prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat ca despăgubirile să

fie stabilite în cuantum de 20 euro/m.p., fără ca pe parcursul soluționării

cauzei la instanța de fond să fi intervenit o majorare a câtimii pretențiilor,

Curtea a stabilit că despăgubirile ce se cuvin acesteia trebuie calculate la

această sumă, de 20 euro/m.p.

Deși expertul

desemnat de instanță a stabilit (astfel cum s-a expus pe larg în considerentele

menționate anterior) că prețul de vânzare al imobilelor de acest fel din

unitatea administrativ teritorială la momentul efectuării lucrării este de 22

euro/m.p., instanța a acordat doar 20 euro/m.p, întrucât a apreciat că a

proceda în altă modalitate înseamnă a încălca principiul disponibilității și a

acorda mai mult decât s-a cerut.

Solicitarea

reclamantei din motivele de apel, în sensul de a i se stabili o despăgubire de

100 euro/m.p., constituie o adevărată cerere nouă care, potrivit art. 294 C.

proc. civ., nu poate fi formulată pentru prima dată în această cale de atac, ea

nereprezentând o despăgubire ivită după darea hotărârii primei instanțe.

Pe de altă parte,

cererea apelantului-pârât, de a se ține cont la stabilirea despăgubirilor de

valoarea imobilului la momentul consemnării sumei în contul expropriatului,

urmează a fi înlăturată, câtă vreme dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994

stabilesc clar criteriile care trebuie avute în vedere la calcularea

cuantumului despăgubirilor (respectiv prețul de vânzare al bunurilor de același

gen

din

unitatea

administrativ teritorială) și momentul la care se efectuează acest calcul

(momentul întocmirii raportului de expertiză).

În

ceea ce privește

nemulțumirea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

vizând neefectuarea de către Tribunal a unui raport de expertiză comun, urmează

a se constata că, în fața instanței de apel, s-a complinit acest neajuns și s-a

efectuat o nouă lucrare de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 25-26

din Legea nr. 33/1994, de o comisie formată din trei experți, unul desemnat de

către instanță, unul de către expropriat și unul de către expropriator.

Totodată, s-a

înlăturat și critica apelantului-pârât, referitoare la impunerea unei obligații

concrete, respectiv plata diferenței dintre suma consemnată și valoarea reală

stabilită de către instanță.

Câtă vreme la dosar

nu există o dovadă din care să reiasă că s-ar fi ridicat de către reclamantă

suma consemnată de expropriator la dispoziția sa, acesta va fi obligat la plata

despăgubirilor în cuantumul stabilit de instanță, potrivit dispozițiilor

legale, urmând ca după soluționarea raportului juridic dedus judecății, o atare

problemă să fie rezolvată în faza de executare silită, în funcție de

împrejurarea dacă până la acel moment reclamanta va ridica sau nu acea sumă.

Susținerea

apelantului-pârât privind obligația instanței de a introduce în cauză, alături

de reclamantă, și pe ceilalți coproprietari ai terenului, urmează a fi

înlăturată, întrucât desfășurarea procesului civil este guvernată de principiul

disponibilității, iar în condițiile în care reclamanta nu a înțeles să-i cheme

în judecată și pe aceștia, instanța nu poate din oficiu să lărgească cadrul

procesual.

În

plus, s-a reținut că

finalitatea Legii nr. 33/1994 presupune interpretarea acesteia în favoarea

celor îndreptățiți, raportat și la principiul constituțional al protejării și

garantării dreptului de proprietate.

În

atare context,

acțiunea de contestare a despăgubirilor pentru terenul expropriat formulată

doar de unul dintre coindivizarii bunului reprezintă un act de conservare, și

nu de dispoziție, iar în privința acestor acte coindivizarii se reprezintă unii

pe ceilalți, nefiind aplicabilă regula unanimității.

Împotriva deciziei

instanței de apel au formulat cereri de recurs (I) la data de 12 noiembrie

2009, reclamanta M.S. și (II) la data de 10 noiembrie 2009, pârâtul Statul

Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România,

prin care au criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:

I. Recurenta-reclamantă

M.S. a criticat decizia, sub următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:

Prețul de circulație

al terenului în zonă este mult mai mare decât cel stabilit de expertul M.D., în

acest sens susținându-se următoarele: amplasamentul acestui teren (terenul se

află în vecinătatea casei sale - în prelungirea terenului categoria

curți-construcții), pagubele produse (pe acest teren s-a plantat o livadă,

legume și cereale ce constituie sursa de hrană a familiei sale), prin

exproprierea unei părți din terenul respectiv, a scăzut considerabil valoarea

terenului rămas în proprietatea reclamantei, fără a avea posibilitatea de a-l

mai valorifica ulterior.

Mai mult,

despăgubirile au fost stabilite diferențiat și fără un criteriu stabilit,

astfel, au fost acordate despăgubiri de 4 ori mai mari unor persoane ale căror

terenuri se aflau la mare distanță față de gospodăria acestora și exproprierea

nu producea prejudicii mari, așa cum se întâmplă în cazul său.

II. Recurentul-pârât

Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România, a criticat decizia sub următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:

Instanța de apel, cât

și instanța de fond, au încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994, conform cărora „la calcularea despăgubirilor experții, precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de

același fel în unitatea administrativ teritorială”, - motiv de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Sintagma „prețul cu

care se vând în mod obișnuit imobilele” nu poate indica decât „prețul de

tranzacționare” al acestor imobile, menționat în contractele de

vânzare-cumpărare și nicidecum „prețul de ofertare” postat pe diverse pagini de

internet sau în diferite ziare din jud. Prahova, de care în mod greșit a ținut

seama instanța de apel și experții numiți de către această instanță și

expropriat.

Aceste prețuri de

tranzacționare trebuiau luate în considerare la data la care imobilul respectiv

a intrat în proprieatea statului și anume data la care a fost consemnată suma

stabilită ca despăgubire.

Instanța de apel,

prin omologarea punctelor de vedere întocmite de către experții D.L.M., B.N. și

P.O., a ținut cont la stabilirea despăgubirilor de prețurile de ofertare

apărute pe internet și în presa prahoveană, ignorând astfel dispozițiile legale

ale art. 25 și 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Analizând raportul de

expertiză se poate observa că cei trei experți nu au studiat contractele de

vânzare-cumpărare din unitatea administrativ teritorială respectivă, care ar fi

reprezentat o bază de

plecare la stabilirea prețurilor cu care se vând în mod obișnuit imobilele în

acea zonă.

Este de notorietate

faptul că există o diferență foarte mare între prețurile de ofertare

(publicitatea din ziare, reviste, internet) și cele reale, de tranzacționare

(contracte de vânzare-cumpărare), care trebuiau avute în vedere de instanța de

apel ca valori de comparație la stabilirea despăgubirilor.

Astfel, preturile de

tranzacționare, avute în vedere de expert M.D., de 4,43 euro/m.p., prețurile de

ofertare, stabilite în apel, explodează și ajung la suma de 40 euro/m.p.,

conform expertizei efectuate în cauză.

Potrivit art. 27

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de instanță nu va putea

fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea

solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.

Hotărârea instanței

de apel a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a art. 294

alin. (2) din C. proc. civ. - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Art. 294 alin. (2) C.

proc. civ. care arată că în apel nu se poate cere mai mult decât ce s-a cerut

în fața instanței de fond ori în fața instanței de fond reclamanta și-a

precizat cuantumul despăgubirilor la suma de aproximativ 18 euro/m.p., atât cât

a stabilit prima expertiză de la fond, expert M.I.

Reclamanta, în calea

de atac a apelului, nu a solicitat suplimentar dobânzi, rate, venituri ajunse

la termen ori alte despăgubiri ivite după darea hotărârii.

Hotărârea instanței

de apel a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a art. 5 alin.

(1) și (8) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de

construcție de autostrăzi și drumuri naționale, motiv de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

fața instanței de

apel, Statul Român a susținut că, în situația în care valoarea despăgubirilor

stabilită de către instanța de fond va fi găsită întemeiată, să se dispună

obligarea Statului Român doar la plata diferenței existente între suma

consemnată și valoarea reală a despăgubirilor.

În

acest sens, Statul

Român, prin motivele de apel a învederat instanței și a depusă recipisa de

consemnare a sumei de 4,744.46 RON stabilită prin Hotărârea de stabilire a

despăgubirilor nr. 209 din 05 aprilie 2007.

Hotărârea instanței

de apel a fost pronunțată și fără a respecta dreptul de proprietate asupra

terenului - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La data la care s-a

pronunțat hotărârea de ieșire din indiviziune nr. 3480 din 08 aprilie 2008,

pronunțată de Judecătoria Ploiești, între reclamantă și P.E., P.V. și M.E.,

aceștia nu mai erau proprietarii terenului care face obiectul prezentului

dosar, proprietar fiind Statul Român. Hotărârea nu poate să îi fie opozabilă,

având în vedere că Statul Român nu a fost parte în acest dosar. În masa de

partaj trebuia introdus cuatumul despăgubirilor stabilite prin hotărârea de

stabilire a despăgubirilor nr. 316 din 17 decembrie 2007, referitor la acest imobil.

Singura persoană care

a formulat contestație împotriva acestei hotărâri este reclamanta M.S., motiv

pentru care s-a apreciat de către recurentul-pârât că din valoarea

despăgubirilor pentru imobilul care face obiectul prezentului dosar, aceasta

are cota de 3/8, cotă care îi revine ca moștenitoare legală a defunctului P.I.

Recursurile sunt

nefondate pentru considerentele ce urmează:

Față de conținutul

explicit al expunerii de motive a celor două cereri de recurs, redat anterior,

se impune ca analiza criticilor de nelegalitate în calea extraordinară de atac

a recursului să fie precedată de considerații preliminare privind cauza

recursului, după cum urmează:

În

calea de atac

extraordinară a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă

nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care

concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte

de ordin procedural și/sau substanțial).

Scopul acestei căi de

atac este, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu

recurs, ceea ce înseamnă că orice susținere care relevă pretinse erori ale

instanței de apel în aprecierea probelor administrate în cauză - sub toate

aspectele susținute de partea recurentă cu privire la valorizarea în probațiune

a înscrisurilor administrate de părți, valorificarea raportului/rapoartelor de

expertiză efectuate în cauză - istoricul cauzei pendinte și a altora cu obiect

similar, toate cu consecințe directe în planul configurarii/reconfigurării

situației de fapt a dosarului pendinte, excede analizei instanței de recurs.

Instanțele anterioare

au prezentat în mod exhaustiv întreaga situație de fapt a dosarului pendinte,

expunând în mod concret și

considerentele

legale pentru care au ajuns la soluția pronunțată în primă instanță, respectiv,

în apel, pe fondul raportului juridic litigios.

Noua formulare a

textului art. 304 C. proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii

extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părțile au

beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel (ambele judecăți de

fond), finalizată prin configurarea situației de fapt a dosarului și cu o

rezolvare judiciară definitivă a conflictului existent între părțile cu

interese contrare.

O situație de

nelegalitate, în esență, pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin

invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația

de fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare.

În

fața unei instanțe de

recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu

de netemeinicie, și aceasta pentru că partea recurentă a beneficiat în mod

concret de sistemul dublului grad de jurisdicție, calea de atac a recursului

fiind în mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.

Cu aceste precizări,

Înalta Curte va răspunde punctual criticilor de nelegalitate invocate în

dosarul pendinte.

I. Recursul

reclamantei, susținut pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

nu poate fi primit, întrucât instanța de apel a avut în vedere la stabilirea

despăgubirilor criteriile stabilite de însuși textul art. 26 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 33/1994, conform cărora „despăgubirea se compune din valoarea

reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum fi

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după

caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia”.

Totodată, s-au avut

în vedere și dispozițiile art. 27 alin. (2) din Lege, „despăgubirea acordată de

către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și

nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană

interesată”, în contextul respectării întocmai a cadrului procesual de

învestire în primă instanță (pretenția concretă a reclamantei referitoare la

cuantumul despăgubirii).

S-a avut în vedere

raportul de expertiză care a evaluat terenul în litigiu ținând cont de toate

caracteristicile lui de bază, respectiv că este vorba de o suprafață de 376,481

m.p., situată în extravilan, destinată preponderent activităților agricole, are

o funcțiune compatibilă cu planul urbanistic și o formă favorabilă,

nefiind poluat, toate

acestea în contextul dispozițiilor legale sus-menționate. În același sens,

expertul a făcut mențiunea expresă că evaluarea terenului în vederea stabilirii

reale a despăgubirii s-a realizat prin metoda comparației directe, raportat nu

numai la caracteristicile menționate anterior, ci și la prețurile de circulație

ale terenurilor din zonă, dar și la sumele primite ca despăgubire pentru

suprafețe expropriate în aceeași locație.

Toate celelalte

critici care concretizează aspecte de netemeinicie, și nu de nelegalitate,

relative la particularitățile de fapt ale imobilului în litigiu, de natură să

conducă, după aprecierea recurentei la sporirea cuantumului despăgubirilor, nu

pot constitui obiect de cercetare în recurs, întrucât valorizarea probatoriului

administrat în cauză a revenit în exclusivitate instanțelor fondului.

II. Recursul

pârâtului, susținut pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu

poate fi primit,

pentru

următoarele considerente:

Nu au fost nesocotite

dispozițiile art. 25 și 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în măsura în care

fiecare normă de drept este interpretată în contextul ansamblului reglementării

din care face parte, cum este și cazul articolelor susținute de recurent ca

temei al pretinsei critici de nelegalitate.

Primul alineat al

art. 26 din lege prevede în termeni expreși că despăgubirea se compune din

valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor

persoane îndreptățite, ceea ce înseamnă că valoarea de piața a imobilului în

litigiu nu depinde exclusiv doar de criteriul desemnat prin sintagma „prețul cu

care se vând în mod obișnuit imobilele”. Întradevăr această sintagmă „prețul cu

care se vând în mod obișnuit imobilele” poate avea ca semnificație, din

perspectivă probatorie (chestiunile legate de pertinența și concludența

probelor) „prețul de tranzacționare” al acestor imobile, menționat în contractele

de vânzare-cumpărare, însă această clarificare nu conduce în mod obligatoriu la

schimbarea cuantumului despăgubirii, față de exigențele art. 304 C. proc. civ.,

respectiv conținutul normativ al art. 26, privit în ansamblul său.

Prin dispozițiile legale

menționate nu se instituie nici obligativitatea reținerii de către instanță a

valorii despăgubirii stabilită prin raportul tehnic de expertiză întocmit de

expropriator la momentul exproprierii, astfel cum dezvoltă recurenta, într-o

manieră confuză, critica de nelegalitate formulată.

Criticile care

vizează modalitatea concretă în care instanța de apel a apreciat probele

administrate în cauză - raportul de expertiză,

contractele de vânzare-cumpărare din unitatea

administrativ teritorială de la locul situației bunului imobil expropriat, alte

înscrisuri desemnate de recurent - nu pot fi cercetate în recurs, întrucât

acestea exced competențelor de atribuțiune ale acestei instanțe.

În

egală măsură,

instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr.

33/1994, conform cărora despăgubirea acordată de instanță pentru imobilul

expropriat nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai

mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată, acest

aspect rezultând cu pregnanță din expunerea de motive a hotărârii atacate.

Hotărârea instanței

de apel nu a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a

dispozițiilor art. 294 alin. (2) C. proc. civ. - în apel nu se poate cere mai

mult decât ce s-a cerut în fața instanței de fond - întrucât prin cererea de

chemare în judecată, reclamanta a solicitat ca despăgubirile să fie stabilite

în cuantum de 20 euro/m.p., element important sub aspectul condițiilor legale

de învestire, reținut cu semnificația cuvenită în hotărârea instanței de apel.

Solicitarea

recurentului ca, pentru ipoteza în care valoarea despăgubirilor stabilită de

către instanța de fond va fi găsită întemeiată, să se dispună obligarea

Statului Român doar la plata diferenței existente între suma consemnată și

valoarea reală a despăgubirilor, nu poate fi privită și analizată din

perspectivele unei veritabile critici de nelegalitate, pentru aceleași

considerente pe care instanța de apel le-a și consemnat, o atare problemă

urmând să fie rezolvată în etapa executării silite.

Nu se poate reține că

hotărârea instanței de apel a fost pronunțată fără a se respecta dreptul de

proprietate asupra terenului - motiv de recurs susținut tot pe temeiul art. 304

pct. 9 C. proc. civ. - întrucât regularitatea și opozabilitatea, din

perspectivă procedurală și/sau substanțială, a hotărârii de ieșire din

indiviziune pronunțată de Judecătoria Ploiești, între reclamantă și numiții

P.E., P.V. și M.E., sunt chestiuni care exced cadrului procesual de învestire.

S-a reținut corect că

solicitarea pârâtului de introducere în cauză, alături de reclamantă, a

celorlalți coproprietari ai terenului, nu se justifică cât timp desfășurarea

procesului civil este guvernată de principiul disponibilității, instanța de

judecată neputând, din oficiu, să dispună extinderea cadrului procesual.

Așa fiind, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanta M.S. și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva deciziei nr. 142 din 5

octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 aprilie 2010.