ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2639/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 24 iunie 2010, reclamanta SC D.A.

SRL a chemat în judecată pârâții Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Județul Ilfov - Consiliul Local Moara Vlăsiei, formulând contestație împotriva Hotărârii din 20 august 2009, de stabilire a despăgubirilor, și Procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 19 august 2009, precum și împotriva Hotărârii din 28 aprilie 2010 de stabilire a despăgubirilor și Procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 27 aprilie 2010, solicitând și stabilirea dreptului de servitute de trecere la Șoseaua principală DJ 191. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, la data de 4 iunie 2010, a luat cunoștință de conținutul acestor hotărâri, prin intermediul cabinetului de avocatură, iar cuantumul despăgubirilor stabilite de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 este sub prețul de achiziție al acestor terenuri de către reclamantă.

S-a arătat că reclamanta este în termen de a formula contestația și cu privire la Hotărârea din 20 august 2009 de stabilire a despăgubirilor și Procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 19 august 2009, deoarece comunicarea acesteia nu a fost făcută legal, fiind restituită cu mențiunea "se aprobă înapoierea". S-a arătat că reclamanta a dobândit în data de 12 septembrie 2006, prin Contractul de vânzare-cumpărare din 12 septembrie 2006 de BNP I.M., suprafața de 9.300 mp la un preț total de 204.600 euro, respectiv un preț de 22 euro/mp, în scopul construirii de locuințe.

În baza Hotărârii din 20 august 2009 de stabilire a despăgubirilor, s-a stabilit suma de 23.159 RON cu titlu de despăgubire pentru suprafața de 1.119 mp, respectiv 4,30 euro/mp, iar în baza Hotărârii din 28 aprilie 2010 de stabilire a despăgubirilor, s-a stabilit suma în cuantum de 8.251 RON cu titlu de despăgubire pentru suprafața de 90 mp expropriată, respectiv 20 euro/mp, iar niciuna dintre aceste evaluări nu respectă valoarea reală a imobilului. S-a mai arătat că la stabilirea acestor despăgubiri nu s-a ținut cont și de prejudiciul efectiv suferit de contestatoare, iar prin această expropriere s-a periclitat și dreptul de acces la șoseaua principală, iar accesul la drumul județean a fost una dintre principalele condiții la achiziționarea imobilului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, art. 619 și următoarele C. civ. Pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin Sentința civilă nr. 1984 din 18 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a admis contestația formulată de reclamanta SC D.A.

SRL, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, s-a modificat în parte Hotărârea din 20 august 2009, de stabilire a despăgubirilor, și Procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 19 august 2009, precum și Hotărârea din 28 aprilie 2010, de stabilire a despăgubirilor, și Procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 27 aprilie 2010, adoptate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 constituită pe lângă Consiliul Local al comunei Moara Vlăsiei, numai în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor. S-au stabilit despăgubirile datorate de expropriator reclamantei la suma totală de 139.970 RON, ce reprezintă valoarea de circulație a terenurilor expropriate, în suprafața de 1.209 mp (1.119 mp și 90 mp); s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin Contractul de vânzare-cumpărare din 12 septembrie 2006 de BNP I.M., reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 9.300 mp (din acte 9.304,27 mp) teren intravilan, situat în Comuna Moara Vlăsiei, sat Căciulați, jud. Ilfov, nr. cadastral X1 și a fost înscris în CF nr. X2, potrivit Încheierii O.C.P.I. Ilfov nr. 73215 din 2 octombrie 2006. În baza Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale și a H.G. nr. 381 din 1 aprilie 2009, completată prin H.G.

nr. 236 din 24 martie 2010, privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică-construcția autostrăzii București-Brașov, tronsonul București-Ploiești, pe teritoriul localităților Moara Vlăsiei, Snagov, Ștefăneștii de Jos, Gruiu, Balta Doamnei, Gherghița, Drăgănești, Râfov, Dumbrava, Berceni, Bărcănești și Ploiești, s-a hotărât exproprierea terenurilor reclamantei. Prin Hotărârea din 20 august 2009 de stabilire a despăgubirilor și Procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 19 august 2009, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, constituită pe lângă Consiliul Local Moara Vlăsiei, a dispus exproprierea și a aprobat acordarea de despăgubiri reclamantei, în cuantum de 23.159 RON, pentru suprafața de 1.119 mp.

Prin Hotărârea din 28 aprilie 2010, de stabilire a despăgubirilor, și Procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 27 aprilie 2010, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, constituită pe lângă Consiliul Local Moara Vlăsiei, a dispus exproprierea și a aprobat acordarea de despăgubiri reclamantei în cuantum de 8.251 RON, pentru suprafața de 90 mp. Legea nr. 198/2004 prevede în art. 6, că asupra cuantumului despăgubirii se pronunță o comisie numită de expropriator, de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor drepturi reale, printr-o hotărâre de stabilire a despăgubirilor, iar conform art. 9 din lege, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor se poate adresa instanței judecătorești competente, acțiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 198/2004, fiind așadar o cale de atac împotriva hotărârii emise de comisia constituită în baza art. 6 din lege.

S-a stabilit că, sesizat cu contestație împotriva hotărârii, tribunalul are competența să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii, iar prin această hotărâre este finalizată procedura stabilirii despăgubirilor și, fiind supusă căii de atac, obligația de plată a despăgubirilor există pentru suma stabilită ulterior prin hotărârea judecătorească, chiar dacă suma menționată în hotărârea atacată a fost deja plătită. În privința cuantumului despăgubirilor, va avea efecte depline hotărârea judecătorească, expropriatorul având obligația, conform art. 9 din Legea nr. 198/2004, să facă plata, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia.

Analizând prin prisma celor arătate mai sus cererea de majorare a despăgubirilor, formulată de reclamantă, în cadrul prezentei contestații, tribunalul a reținut, din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de către comisia de experți desemnată potrivit Legii nr. 33/1994, că valoarea unitară a terenului expropriat, în suprafață totală de 1.209 mp este, prin raportare la valoarea de piață la data de 12 august 2011, de 27,06 euro/mp, valoarea de piață fiind de 139.970 RON, echivalent a 32.715 euro, fără a se impune și acordarea unui prejudiciu produs reclamantului.

În ceea ce privește prejudiciul individual, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a terenului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea despăgubirilor, experții și instanța vor ține seama și de daunele aduse proprietarului, prin urmare față de aceste dispoziții, instanța de fond a avut în vedere la cuantumul total al despăgubirilor și acest prejudiciu, însă din raportul de expertiză nu a rezultat un asemenea prejudiciu, iar reclamanta a achiesat la concluziile raportului de expertiză efectuat. Constatând că despăgubirea solicitată de reclamantă este superioară celei calculate de experții evaluatori la momentul exproprierii, acțiunea reclamantei a fost admisă.

Tribunalul a dispus, în consecință, modificarea în parte a Hotărârii din 20 august 2009 de stabilire a despăgubirilor și Procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 19 august 2009, precum și a Hotărârii din 28 aprilie 2010 de stabilire a despăgubirilor și Procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 27 aprilie 2010, adoptate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, constituită pe lângă Consiliul Local al comunei Moara Vlăsiei, numai în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor și a stabilit despăgubirile datorate de expropriator reclamantei, la suma totala de 139.970 RON, ce reprezintă valoarea de circulație a terenurilor expropriate, în suprafață de 1209 mp (1119 mp și 90 mp).

Pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a formulat apel, prin care a solicitat să se constate netemeinicia și nelegalitatea acestei sentințe și, pe cale de consecință, să se dispună schimbarea hotărârii apelate, prin stabilirea unei despăgubiri în acord cu prevederile legale în materie.

A susținut apelantul că terenul agricol situat pe teritoriul administrativ al comunei Moara Vlăsiei, județul Ilfov, categoria de folosință arabil, în suprafață totală de 1.209 mp (1.119 mp, identificat prin numărul cadastral X1/2 și 90 mp, identificat prin numărul cadastral X1/1/2), fostă proprietate a intimatei reclamante, este afectat de construcția tronsonului de autostradă București - Ploiești și a fost expropriat în baza Legii nr. 198/2004, iar în acest scop au fost emise Hotărârile de stabilire a despăgubirilor din 20 august 2009 și din 28 aprilie 2010, prin care Statul Român a oferit pentru exproprierea suprafeței de teren mai sus menționate, suma de 31.400 RON.

Nemulțumită de cuantumul despăgubirii oferite, intimata reclamantă a depus la Tribunalul București contestație împotriva hotărârilor de stabilire a despăgubirilor, prin care a solicitat stabilirea acestora de către instanța de judecată, prin aplicarea dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru utilitate publică. Susține apelantul că, prin propunerea de către experți și însușirea de către instanță a valorii terenului, conform raportului depus la termenul din 21 octombrie 2011, s-au încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică, în sensul că, la stabilirea despăgubirilor nici experții și nici instanta nu s-au raportat la prețurile obișnuite de tranzacționare ale altor imobile de același fel cu cel supus exproprierii.

A arătat apelantul că, pentru soluționarea prezentei cauze este necesară raportarea la prevederile legale anterior menționate, care stipulează că "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, la data întocmirii raportului de expertiză, imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială respectivă, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerație și dovezile prezentate de aceștia.". A mai argumentat prin faptul că, din conținutul raportului de expertiză, valoarea terenului expropriat pe care au stabilit-o experții și a însușit-o instanța, nu are la bază prețuri efective de tranzacționare stipulate în contracte autentice de vânzare-cumpărare a unor terenuri similare, astfel că, s-au încălcat dispozițiile legale, făcându-se o aplicare și interpretare greșită a legii.

Apelantul a invocat și faptul că interpretarea de mai sus se regăsește și în practica instanței supreme, care a stabilit că sintagma "prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele", utilizată de legiuitor în art. 26 din Legea nr. 33/1994, are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat, ca atare, în contractele autentice de vânzare-cumpărare, neputând reprezenta oferte de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate (Decizia nr. 865 din 12 februarie 2010, pronunțată în Dosar nr. 5546/105/2007 și Decizia nr. 6680 din 5 noiembrie 2008, pronunțată în Dosar nr. 5781/42/2006, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală).

Conform contractelor de vânzare-cumpărare ale terenurilor vecine, similare, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială, susține apelantul că prețurile de tranzacționare se situează în jurul valorii de 20 euro/mp. Mai mult decât atât, a arătat că este de notorietate că în prezent, din cauza crizei economice, piața imobiliară a scăzut dramatic, influențând direct prețurile de vânzare ale imobilelor, prețuri care în raport cu sfârșitul anului 2008 și anul 2009, s-au înjumătățit sau sunt chiar mai mici.

Având în vedere cele arătate mai sus, apelantul a susținut că, indiferent de valoarea stabilită ca despăgubire (mai mare sau mai mică), cel mai important este ca această valoare să fie stabilită conform criteriilor legale, criterii conținute în art. 26 din Legea nr. 33/1994, de care trebuie să țină seama atât experții desemnați, cât și instanța de judecată, deoarece, în caz contrar, există riscul ca în final, prin soluționarea recursului, dosarul să fie restituit instanței pentru suplimentarea probatoriului, în vederea respectării întocmai a acestor prevederi legale invocate. Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care, răspunzând criticilor apelului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În această fază procesuală au fost administrate probatorii cu înscrisuri constând în copii ale unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru terenuri similare cu terenul în litigiu, precum și proba cu expertiză. Prin Decizia civilă nr. 351 A din 9 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul formulat de Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva Sentinței civile nr. 1984 din 18 noiembrie 2010 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 107.898 RON. A păstrat restul dispozițiilor sentinței.

A obligat pe intimata reclamantă să plătească apelantului pârât suma de 3.000 RON cheltuieli de judecată în apel. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele: În raport de întreg probatoriul administrat în cauză, instanța de apel a apreciat că sunt fondate criticile care privesc modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor. Art. 9 din Legea nr. 198/2004 prevede că acțiunea formulată de expropriat se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Prin urmare, criteriile în raport de care se stabilește cuantumul despăgubirii sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, care, în art. 26, prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite și că, la calcularea cuantumului, experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite. Instanța de judecată este îndreptățită a stabili cuantumul despăgubirilor, prin aprecierea coroborată a probelor administrate, în cadrul cărora raportului de expertiză întocmit în cauză nu i s-ar putea recunoaște o poziție superioară.

Sunt de reținut, în acest sens, prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, în conformitate cu care "Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî". Pe acest temei, în măsura în care pârâtul înfățișează contracte de vânzare-cumpărare, încheiate în perioada relevantă pentru alte imobile de același fel cu terenul în litigiu, instanța poate cenzura valoarea inserată în raportul de expertiză, apreciind, eventual, asupra oportunității întocmirii unei noi lucrări de specialitate.

Pentru stabilirea despăgubirii, Curtea a dispus prin Încheierile de ședință din 18 iunie 2012, 1 octombrie 2012 și 27 mai 2013 efectuarea unei noi expertize evaluatoare a loturilor de teren în litigiu, de către o comisie de experți (unul numit de instanță, unul de reclamantă și unul de pârât), cu respectarea dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, raportat la art. 25 din Legea nr. 33/1994 (fiind constatată la termenul din 18 martie 2013, nulitatea unui raport de expertiză efectuat în apel, cu neîntrunirea de către un expert parte, a specializării evaluare proprietăți imobiliare).

Obiectivele expertizei apelului au constat în evaluarea terenului la valoarea de circulație, la momentul efectuării expertizei la instanța de fond, la momentul exproprierii, respectiv la data efectuării expertizei în faza apelului, precum și stabilirea cuantumului prejudiciului cauzat reclamantei prin nefolosința terenului și neculegerea fructelor/cerealelor cuvenite, conform solicitării efectuate de către intimata-reclamantă la termenul de apel din 1 octombrie 2012. Expertiza apelului a stabilit valoarea totală a celor două loturi de teren expropriate ca fiind de 131.647 RON la data exproprierii (28 aprilie 2010), de 110.359 RON la data întocmirii raportului de expertiză de la fond (12 august 2011) și de 107.898 RON la data întocmirii raportului de expertiză în apel (11 octombrie 2013). A fost indicată o valoare a prejudiciului datorat nefolosinței terenului datorită necultivării, de 5.791 RON.

Expertiza a fost întocmită în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare din 2011, prin metoda comparațiilor directe, cu luarea în considerare a vânzărilor la datele de referință, astfel cum au rezultat din contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar, prețurile obișnuite de tranzacționare ale altor imobile de același fel cu cel supus exproprierii. Nu au existat obiecțiuni ale părților asupra concluziilor expertizei apelului. Curtea a apreciat că, față de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, este corectă stabilirea valorii despăgubirilor exproprierii, în varianta de raportare la prețul de vânzare de la data întocmirii raportului de expertiză în apel, respectiv la suma de 107.898, fără acordarea unui alt prejudiciu către intimata-reclamantă.

Pe de o parte, se reține că sintagma "data întocmirii raportului de expertiză" din cuprinsul art. 26, presupune raportarea la data efectuării lucrării în cursul judecății, în speță a apelului, și nu la data exproprierii, cu atât mai mult cu cât legiuitorul folosește o terminologie diferită pentru conturarea celor două etape, respectiv "raport de expertiză", pentru etapa jurisdicțională și "raport de evaluare", pentru faza administrativă, neavând-o în vedere, pe aceasta din urmă, ca reper al momentului de calculare a despăgubirilor în etapa jurisdicțională. Chiar și în situația în care, potrivit art. 8 din Legea nr. 198/2004, s-ar fi făcut plata despăgubirii stabilite prin hotărârea atacată, iar transferul dreptului de proprietate s-ar fi produs la data plății, nu devine inaplicabilă prevederea din Legea nr. 33/1994 (art. 26), potrivit căreia, la stabilirea cuantumului despăgubirii se are în vedere prețul de la data întocmirii raportului de expertiză.

Va fi astfel valorificată concluzia expertizei apelului, deoarece metoda de evaluare s-a raportat la prețurile efective de tranzacționare stipulate în contracte autentice de vânzare-cumpărare a unor terenuri similare, și nu la oferte de preț ale agențiilor imobiliare ori la prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate. Constatând că prin noul raport de expertiză, efectuat în fața instanței de apel, s-a realizat o reală analiză de piață, pe baza ofertelor supuse tranzacționării, o medie a ofertelor imobiliare de o manieră echilibrată, care reflectă o echivalență rezonabilă, în raport de elementele caracteristice ale proprietății, Curtea apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind aplicarea criteriilor legale de stabilire a despăgubirilor, astfel că vor fi omologate concluziile acestei expertize.

Pe de altă parte, Curtea a reținut că nu pot fi valorificate concluziile raportului de expertiză referitoare la eventualul prejudiciu cauzat reclamantei prin nefolosința terenului. Prima instanță a argumentat explicit asupra faptului că despăgubirea acordată reclamantei reprezintă valoarea unitară a terenului expropriat, fără a se impune și acordarea unui prejudiciu produs acesteia. Reclamanta a achiesat acestor concluzii, fără a formula propria cale de atac, astfel încât nu poate solicita în apelul părții adverse acordarea unor despăgubiri suplimentare, de o natură juridică diferită celor stabilite de hotărârea pe care nu a contestat-o, fără a se produce o încălcare a principiului disponibilității părților, respectiv a principiului non reformatio in pejus, cu agravarea situației apelantului.

Chiar și dacă s-ar considera că există această posibilitate procedurală, despăgubirile solicitate fiind de natură delictuală, era necesar a se dovedi legătura de cauzalitate dintre expropriere, ca fapt cauzator de prejudiciu și rezultatul presupus vătămător. Ca urmare, constatând că valoarea unitară a terenului expropriat, stabilită în această fază procesuală, este inferioară valorii despăgubirilor acordate de prima instanță, Curtea a admis apelul pârâtului și având în vedere dispozițiile art. 296 C. proc. civ., a schimbat în parte sentința, în sensul stabilirii cuantumului acestora la suma de 107.898 RON. Restul dispozițiilor sentinței vor fi păstrate. Fiind în culpă procesuală, intimata reclamantă a fost obligată, în baza dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., către apelantul pârât, la 3.000 RON, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând cuantumul onorariului de expertiză. Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs reclamanta S.C. D.A. SRL, invocând cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut următoarele critici de nelegalitate: Instanța de apel a făcut o greșită interpretare a legii și a apreciat că valoarea reală a terenului trebuie raportată la data întocmirii raportului de expertiză și nu la data exproprierii efective. Dacă instanța de apel aprecia că metoda folosită de către expert în cea de a doua expertiză (unitatea de evaluare raportată la prețuri de tranzacționare), acest lucru trebuia să fie identificat pentru perioada 2010, și nu pentru 2013. O altă critică adusă deciziei atacate se referă la greșita obligare la plata sumei de 3.000 RON reprezentând onorariu expert.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și în rejudecare să se dispună obligarea intimatei pârâte la plata sumei de 139.970 RON, și nu la plata sumei de 107.898 RON, cum greșit a dispus instanța de apel.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce succed: Stabilirea "valorii de piață" a imobilului cum este definită de Standardul Internațional de Evaluare IVS - Cadrul General, și cum rezultă din expertiza tehnică judiciară dispusă în apel, este "suma estimată pentru care un activ sau o datorie ar putea fi schimbată la data evaluării între un cumpărător hotărât și un vânzător hotărât, într-o tranzacție nepărtinitoare, după un marketing adecvat și în care părțile au acționat fiecare în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângeri". Stabilirea valorii de circulație a imobilului reprezintă unicul element pentru determinarea unei despăgubiri juste și echitabile potrivit normelor constituționale (art. 44 din Constituție), și legilor generale în momentul exproprierii.

Potrivit dispozițiilor date de instanța de apel obiectivele expertizei din apel au fost: evaluarea terenului în litigiu la valoarea de circulație de la momentul efectuării expertizei, la instanța de fond, la momentul exproprierii, respectiv la data efectuării expertizei în faza apelului. Din dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 rezultă că experții desemnați de instanța de apel trebuie să stabilească prețul de piață al imobilelor, așa cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă, oferte de tranzacționare de același fel cu cel supus exproprierii, la data întocmirii raportului de expertiză.

În raport de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și de conținutul raportului de expertiză efectuat în apel, rezultă că valoarea totală a celor două loturi de teren expropriate la data întocmirii raportului de expertiză în apel este de 107.898 RON, ceea ce reflectă valoarea de circulație a imobilului, reprezentând totodată și o justă despăgubire în sensul legii. Ca atare, este corectă distincția stabilită de legiuitor între evaluarea operată în vederea exproprierii, în etapa administrativă, procedură condusă de expropriator și expertiza ce se efectuează în etapa judiciară urmare a formulării unei contestații de către proprietarul imobilului.

Câtă vreme expertiza efectuată la instanța de fond a stabilit valoarea de circulație a imobilului în litigiu cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în mod judicios instanța de apel a avut în vedere concluziile expertizei din apel, astfel încât critica recurentului reclamant este nefondată. În ceea ce privește critica privind cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa, Înalta Curte constată că recurentul ca parte căzută în pretenții a fost obligată în mod corect, în considerarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând onorariu expertiză tehnică judiciară. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul formulat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC D.A. SRL împotriva Deciziei nr. 351A din 9 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2014. Procesat de GGC - AZ