ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2639/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2639/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 24 iunie 2010,

reclamanta SC D.A. SRL a chemat în judecată pârâții Statul Român, prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004 Județul Ilfov - Consiliul Local Moara Vlăsiei,

formulând contestație împotriva Hotărârii din 20 august 2009, de stabilire a

despăgubirilor, și Procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii

din 19 august 2009, precum și împotriva Hotărârii din 28 aprilie 2010 de stabilire

a despăgubirilor și Procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii

din 27 aprilie 2010, solicitând și stabilirea dreptului de servitute de trecere

la Șoseaua principală DJ 191.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că, la data de 4 iunie 2010, a luat cunoștință de

conținutul acestor hotărâri, prin intermediul cabinetului de avocatură, iar

cuantumul despăgubirilor stabilite de Comisia pentru aplicarea Legii nr.

198/2004 este sub prețul de achiziție al acestor terenuri de către reclamantă.

S-a arătat că reclamanta este în termen de a formula contestația și cu privire

la Hotărârea din 20 august 2009 de stabilire a despăgubirilor și

Procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 19 august 2009,

deoarece comunicarea acesteia nu a fost făcută legal, fiind restituită cu

mențiunea "se aprobă înapoierea".

S-a arătat că

reclamanta a dobândit în data de 12 septembrie 2006, prin Contractul de

vânzare-cumpărare din 12 septembrie 2006 de BNP I.M., suprafața de 9.300 mp la

un preț total de 204.600 euro, respectiv un preț de 22 euro/mp, în scopul

construirii de locuințe.

În baza Hotărârii din

20 august 2009 de stabilire a despăgubirilor, s-a stabilit suma de 23.159 RON

cu titlu de despăgubire pentru suprafața de 1.119 mp, respectiv 4,30 euro/mp,

iar în baza Hotărârii din 28 aprilie 2010 de stabilire a despăgubirilor, s-a

stabilit suma în cuantum de 8.251 RON cu titlu de despăgubire pentru suprafața

de 90 mp expropriată, respectiv 20 euro/mp, iar niciuna dintre aceste evaluări

nu respectă valoarea reală a imobilului.

S-a mai arătat că la

stabilirea acestor despăgubiri nu s-a ținut cont și de prejudiciul efectiv

suferit de contestatoare, iar prin această expropriere s-a periclitat și

dreptul de acces la șoseaua principală, iar accesul la drumul județean a fost

una dintre principalele condiții la achiziționarea imobilului.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, art. 619 și

următoarele C. civ.

Pârâtul Statul Român,

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă

nr. 1984 din 18 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a

III-a civilă, s-a admis contestația formulată de reclamanta SC D.A. SRL, în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA, s-a modificat în parte Hotărârea din 20

august 2009, de stabilire a despăgubirilor, și Procesul-verbal de stabilire a cuantumului

despăgubirii din 19 august 2009, precum și Hotărârea din 28 aprilie 2010, de

stabilire a despăgubirilor, și Procesul-verbal de stabilire a cuantumului

despăgubirii din 27 aprilie 2010, adoptate de Comisia pentru aplicarea Legii

nr. 198/2004 constituită pe lângă Consiliul Local al comunei Moara Vlăsiei,

numai în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor. S-au stabilit despăgubirile

datorate de expropriator reclamantei la suma totală de 139.970 RON, ce

reprezintă valoarea de circulație a terenurilor expropriate, în suprafața de

1.209 mp (1.119 mp și 90 mp); s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Contractul de

vânzare-cumpărare din 12 septembrie 2006 de BNP I.M., reclamanta a dobândit

dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 9.300 mp (din acte

9.304,27 mp) teren intravilan, situat în Comuna Moara Vlăsiei, sat Căciulați,

jud. Ilfov, nr. cadastral X1 și a fost înscris în CF nr. X2, potrivit

Încheierii O.C.P.I. Ilfov nr. 73215 din 2 octombrie 2006.

În baza Legii nr.

198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de

autostrăzi și drumuri naționale și a H.G. nr. 381 din 1 aprilie 2009,

completată prin H.G. nr. 236 din 24 martie 2010, privind declanșarea

procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată, situate pe

amplasamentul lucrării de utilitate publică-construcția autostrăzii

București-Brașov, tronsonul București-Ploiești, pe teritoriul localităților

Moara Vlăsiei, Snagov, Ștefăneștii de Jos, Gruiu, Balta Doamnei, Gherghița,

Drăgănești, Râfov, Dumbrava, Berceni, Bărcănești și Ploiești, s-a hotărât

exproprierea terenurilor reclamantei.

Prin Hotărârea din 20

august 2009 de stabilire a despăgubirilor și Procesul-verbal de stabilire a

cuantumului despăgubirii din 19 august 2009, Comisia pentru aplicarea Legii nr.

198/2004, constituită pe lângă Consiliul Local Moara Vlăsiei, a dispus

exproprierea și a aprobat acordarea de despăgubiri reclamantei, în cuantum de

23.159 RON, pentru suprafața de 1.119 mp.

Prin Hotărârea din 28

aprilie 2010, de stabilire a despăgubirilor, și Procesul-verbal de stabilire a

cuantumului despăgubirii din 27 aprilie 2010, Comisia pentru aplicarea Legii

nr. 198/2004, constituită pe lângă Consiliul Local Moara Vlăsiei, a dispus

exproprierea și a aprobat acordarea de despăgubiri reclamantei în cuantum de

8.251 RON, pentru suprafața de 90 mp.

Legea nr. 198/2004

prevede în art. 6, că asupra cuantumului despăgubirii se pronunță o comisie

numită de expropriator, de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor

drepturi reale, printr-o hotărâre de stabilire a despăgubirilor, iar conform

art. 9 din lege, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor se poate

adresa instanței judecătorești competente, acțiunea prevăzută de art. 9 din

Legea nr. 198/2004, fiind așadar o cale de atac împotriva hotărârii emise de

comisia constituită în baza art. 6 din lege.

S-a stabilit că,

sesizat cu contestație împotriva hotărârii, tribunalul are competența să

verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii, iar prin această

hotărâre este finalizată procedura stabilirii despăgubirilor și, fiind supusă

căii de atac, obligația de plată a despăgubirilor există pentru suma stabilită

ulterior prin hotărârea judecătorească, chiar dacă suma menționată în hotărârea

atacată a fost deja plătită.

În privința

cuantumului despăgubirilor, va avea efecte depline hotărârea judecătorească,

expropriatorul având obligația, conform art. 9 din Legea nr. 198/2004, să facă

plata, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a

cuantumului acesteia.

Analizând prin prisma

celor arătate mai sus cererea de majorare a despăgubirilor, formulată de

reclamantă, în cadrul prezentei contestații, tribunalul a reținut, din concluziile

raportului de expertiză întocmit în cauză de către comisia de experți desemnată

potrivit Legii nr. 33/1994, că valoarea unitară a terenului expropriat, în

suprafață totală de 1.209 mp este, prin raportare la valoarea de piață la data

de 12 august 2011, de 27,06 euro/mp, valoarea de piață fiind de 139.970 RON,

echivalent a 32.715 euro, fără a se impune și acordarea unui prejudiciu produs

reclamantului.

În ceea ce privește

prejudiciul individual, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 26

din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a terenului

și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar

la calcularea despăgubirilor, experții și instanța vor ține seama și de daunele

aduse proprietarului, prin urmare față de aceste dispoziții, instanța de fond a

avut în vedere la cuantumul total al despăgubirilor și acest prejudiciu, însă

din raportul de expertiză nu a rezultat un asemenea prejudiciu, iar reclamanta

a achiesat la concluziile raportului de expertiză efectuat.

Constatând că

despăgubirea solicitată de reclamantă este superioară celei calculate de

experții evaluatori la momentul exproprierii, acțiunea reclamantei a fost

admisă.

Tribunalul a dispus,

în consecință, modificarea în parte a Hotărârii din 20 august 2009 de stabilire

a despăgubirilor și Procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din

19 august 2009, precum și a Hotărârii din 28 aprilie 2010 de stabilire a

despăgubirilor și Procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din

27 aprilie 2010, adoptate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004,

constituită pe lângă Consiliul Local al comunei Moara Vlăsiei, numai în ceea ce

privește cuantumul despăgubirilor și a stabilit despăgubirile datorate de

expropriator reclamantei, la suma totala de 139.970 RON, ce reprezintă valoarea

de circulație a terenurilor expropriate, în suprafață de 1209 mp (1119 mp și 90

mp).

Pârâtul Statul Român,

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a

formulat apel, prin care a solicitat să se constate netemeinicia și

nelegalitatea acestei sentințe și, pe cale de consecință, să se dispună

schimbarea hotărârii apelate, prin stabilirea unei despăgubiri în acord cu

prevederile legale în materie.

A susținut apelantul

că terenul agricol situat pe teritoriul administrativ al comunei Moara Vlăsiei,

județul Ilfov, categoria de folosință arabil, în suprafață totală de 1.209 mp

(1.119 mp, identificat prin numărul cadastral X1/2 și 90 mp, identificat prin

numărul cadastral X1/1/2), fostă proprietate a intimatei reclamante, este

afectat de construcția tronsonului de autostradă București - Ploiești și a fost

expropriat în baza Legii nr. 198/2004, iar în acest scop au fost emise

Hotărârile de stabilire a despăgubirilor din 20 august 2009 și din 28 aprilie

2010, prin care Statul Român a oferit pentru exproprierea suprafeței de teren

mai sus menționate, suma de 31.400 RON.

Nemulțumită de

cuantumul despăgubirii oferite, intimata reclamantă a depus la Tribunalul

București contestație împotriva hotărârilor de stabilire a despăgubirilor, prin

care a solicitat stabilirea acestora de către instanța de judecată, prin

aplicarea dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, privind

exproprierea pentru utilitate publică.

Susține apelantul că,

prin propunerea de către experți și însușirea de către instanță a valorii

terenului, conform raportului depus la termenul din 21 octombrie 2011, s-au

încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru utilitate publică, în sensul că, la stabilirea

despăgubirilor nici experții și nici instanta nu s-au raportat la prețurile

obișnuite de tranzacționare ale altor imobile de același fel cu cel supus

exproprierii.

A arătat apelantul

că, pentru soluționarea prezentei cauze este necesară raportarea la prevederile

legale anterior menționate, care stipulează că "La calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, la data întocmirii raportului de expertiză, imobilele de

același fel din unitatea administrativ-teritorială respectivă, precum și de

daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând

în considerație și dovezile prezentate de aceștia.".

A mai argumentat prin

faptul că, din conținutul raportului de expertiză, valoarea terenului

expropriat pe care au stabilit-o experții și a însușit-o instanța, nu are la

bază prețuri efective de tranzacționare stipulate în contracte autentice de

vânzare-cumpărare a unor terenuri similare, astfel că, s-au încălcat

dispozițiile legale, făcându-se o aplicare și interpretare greșită a legii.

Apelantul a invocat

și faptul că interpretarea de mai sus se regăsește și în practica instanței

supreme, care a stabilit că sintagma "prețul cu care se vând în mod

obișnuit imobilele", utilizată de legiuitor în art. 26 din Legea nr.

33/1994, are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat, ca atare, în

contractele autentice de vânzare-cumpărare, neputând reprezenta oferte de preț

ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la

rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate

(Decizia nr. 865 din 12 februarie 2010, pronunțată în Dosar nr. 5546/105/2007

și Decizia nr. 6680 din 5 noiembrie 2008, pronunțată în Dosar nr. 5781/42/2006,

ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală).

Conform contractelor

de vânzare-cumpărare ale terenurilor vecine, similare, situate în aceeași

unitate administrativ-teritorială, susține apelantul că prețurile de

tranzacționare se situează în jurul valorii de 20 euro/mp.

Mai mult decât atât,

a arătat că este de notorietate că în prezent, din cauza crizei economice,

piața imobiliară a scăzut dramatic, influențând direct prețurile de vânzare ale

imobilelor, prețuri care în raport cu sfârșitul anului 2008 și anul 2009, s-au

înjumătățit sau sunt chiar mai mici.

Având în vedere cele

arătate mai sus, apelantul a susținut că, indiferent de valoarea stabilită ca

despăgubire (mai mare sau mai mică), cel mai important este ca această valoare

să fie stabilită conform criteriilor legale, criterii conținute în art. 26 din

Legea nr. 33/1994, de care trebuie să țină seama atât experții desemnați, cât

și instanța de judecată, deoarece, în caz contrar, există riscul ca în final,

prin soluționarea recursului, dosarul să fie restituit instanței pentru

suplimentarea probatoriului, în vederea respectării întocmai a acestor

prevederi legale invocate.

Intimata reclamantă a

formulat întâmpinare prin care, răspunzând criticilor apelului, a solicitat

respingerea acestuia ca nefondat.

În această fază

procesuală au fost administrate probatorii cu înscrisuri constând în copii ale

unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru terenuri similare cu

terenul în litigiu, precum și proba cu expertiză.

Prin Decizia civilă

nr. 351 A din 9 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, a fost admis apelul formulat de Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva Sentinței

civile nr. 1984 din 18 noiembrie 2010 pronunțate de Tribunalul București,

secția a III-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a stabilit

valoarea despăgubirilor la suma de 107.898 RON.

A păstrat restul

dispozițiilor sentinței.

A obligat pe intimata

reclamantă să plătească apelantului pârât suma de 3.000 RON cheltuieli de

judecată în apel.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

În raport de întreg

probatoriul administrat în cauză, instanța de apel a apreciat că sunt fondate

criticile care privesc modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

Art. 9 din Legea nr.

198/2004 prevede că acțiunea formulată de expropriat se soluționează potrivit

dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește stabilirea

despăgubirii.

Prin urmare,

criteriile în raport de care se stabilește cuantumul despăgubirii sunt

prevăzute de Legea nr. 33/1994, care, în art. 26, prevede că despăgubirea se

compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite și că, la calcularea

cuantumului, experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în

mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la

data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite.

Instanța de judecată

este îndreptățită a stabili cuantumul despăgubirilor, prin aprecierea

coroborată a probelor administrate, în cadrul cărora raportului de expertiză

întocmit în cauză nu i s-ar putea recunoaște o poziție superioară. Sunt de

reținut, în acest sens, prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, în

conformitate cu care "Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara

cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî".

Pe acest temei, în

măsura în care pârâtul înfățișează contracte de vânzare-cumpărare, încheiate în

perioada relevantă pentru alte imobile de același fel cu terenul în litigiu,

instanța poate cenzura valoarea inserată în raportul de expertiză, apreciind,

eventual, asupra oportunității întocmirii unei noi lucrări de specialitate.

Pentru stabilirea

despăgubirii, Curtea a dispus prin Încheierile de ședință din 18 iunie 2012, 1

octombrie 2012 și 27 mai 2013 efectuarea unei noi expertize evaluatoare a

loturilor de teren în litigiu, de către o comisie de experți (unul numit de

instanță, unul de reclamantă și unul de pârât), cu respectarea dispozițiilor

art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, raportat la art. 25 din Legea nr.

33/1994 (fiind constatată la termenul din 18 martie 2013, nulitatea unui raport

de expertiză efectuat în apel, cu neîntrunirea de către un expert parte, a

specializării evaluare proprietăți imobiliare).

Obiectivele

expertizei apelului au constat în evaluarea terenului la valoarea de

circulație, la momentul efectuării expertizei la instanța de fond, la momentul

exproprierii, respectiv la data efectuării expertizei în faza apelului, precum

și stabilirea cuantumului prejudiciului cauzat reclamantei prin nefolosința

terenului și neculegerea fructelor/cerealelor cuvenite, conform solicitării

efectuate de către intimata-reclamantă la termenul de apel din 1 octombrie

2012.

Expertiza apelului a

stabilit valoarea totală a celor două loturi de teren expropriate ca fiind de

131.647 RON la data exproprierii (28 aprilie 2010), de 110.359 RON la data

întocmirii raportului de expertiză de la fond (12 august 2011) și de 107.898

RON la data întocmirii raportului de expertiză în apel (11 octombrie 2013). A fost

indicată o valoare a prejudiciului datorat nefolosinței terenului datorită

necultivării, de 5.791 RON.

Expertiza a fost

întocmită în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare din 2011,

prin metoda comparațiilor directe, cu luarea în considerare a vânzărilor la

datele de referință, astfel cum au rezultat din contractele de

vânzare-cumpărare depuse la dosar, prețurile obișnuite de tranzacționare ale

altor imobile de același fel cu cel supus exproprierii. Nu au existat

obiecțiuni ale părților asupra concluziilor expertizei apelului.

Curtea a apreciat că,

față de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, este corectă stabilirea

valorii despăgubirilor exproprierii, în varianta de raportare la prețul de

vânzare de la data întocmirii raportului de expertiză în apel, respectiv la

suma de 107.898, fără acordarea unui alt prejudiciu către intimata-reclamantă.

Pe de o parte, se

reține că sintagma "data întocmirii raportului de expertiză" din

cuprinsul art. 26, presupune raportarea la data efectuării lucrării în cursul

judecății, în speță a apelului, și nu la data exproprierii, cu atât mai mult cu

cât legiuitorul folosește o terminologie diferită pentru conturarea celor două

etape, respectiv "raport de expertiză", pentru etapa jurisdicțională

și "raport de evaluare", pentru faza administrativă, neavând-o în

vedere, pe aceasta din urmă, ca reper al momentului de calculare a

despăgubirilor în etapa jurisdicțională.

Chiar și în situația

în care, potrivit art. 8 din Legea nr. 198/2004, s-ar fi făcut plata despăgubirii

stabilite prin hotărârea atacată, iar transferul dreptului de proprietate s-ar

fi produs la data plății, nu devine inaplicabilă prevederea din Legea nr.

33/1994 (art. 26), potrivit căreia, la stabilirea cuantumului despăgubirii se

are în vedere prețul de la data întocmirii raportului de expertiză.

Va fi astfel

valorificată concluzia expertizei apelului, deoarece metoda de evaluare s-a

raportat la prețurile efective de tranzacționare stipulate în contracte

autentice de vânzare-cumpărare a unor terenuri similare, și nu la oferte de

preț ale agențiilor imobiliare ori la prețurile de tranzacționare extrase de la

rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate.

Constatând că prin

noul raport de expertiză, efectuat în fața instanței de apel, s-a realizat o

reală analiză de piață, pe baza ofertelor supuse tranzacționării, o medie a

ofertelor imobiliare de o manieră echilibrată, care reflectă o echivalență

rezonabilă, în raport de elementele caracteristice ale proprietății, Curtea

apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 privind aplicarea criteriilor legale de stabilire a

despăgubirilor, astfel că vor fi omologate concluziile acestei expertize.

Pe de altă parte,

Curtea a reținut că nu pot fi valorificate concluziile raportului de expertiză

referitoare la eventualul prejudiciu cauzat reclamantei prin nefolosința

terenului.

Prima instanță a

argumentat explicit asupra faptului că despăgubirea acordată reclamantei

reprezintă valoarea unitară a terenului expropriat, fără a se impune și

acordarea unui prejudiciu produs acesteia. Reclamanta a achiesat acestor

concluzii, fără a formula propria cale de atac, astfel încât nu poate solicita

în apelul părții adverse acordarea unor despăgubiri suplimentare, de o natură

juridică diferită celor stabilite de hotărârea pe care nu a contestat-o, fără a

se produce o încălcare a principiului disponibilității părților, respectiv a

principiului non reformatio in pejus, cu agravarea situației apelantului.

Chiar și dacă s-ar

considera că există această posibilitate procedurală, despăgubirile solicitate

fiind de natură delictuală, era necesar a se dovedi legătura de cauzalitate

dintre expropriere, ca fapt cauzator de prejudiciu și rezultatul presupus

vătămător.

Ca urmare, constatând

că valoarea unitară a terenului expropriat, stabilită în această fază

procesuală, este inferioară valorii despăgubirilor acordate de prima instanță,

Curtea a admis apelul pârâtului și având în vedere dispozițiile art. 296 C.

proc. civ., a schimbat în parte sentința, în sensul stabilirii cuantumului

acestora la suma de 107.898 RON. Restul dispozițiilor sentinței vor fi

păstrate.

Fiind în culpă

procesuală, intimata reclamantă a fost obligată, în baza dispozițiilor art. 274

C. proc. civ., către apelantul pârât, la 3.000 RON, cheltuieli de judecată în

apel, reprezentând cuantumul onorariului de expertiză.

Împotriva acestei din

urmă decizii a formulat recurs reclamanta S.C. D.A. SRL, invocând cazul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a

susținut următoarele critici de nelegalitate:

Instanța de apel a

făcut o greșită interpretare a legii și a apreciat că valoarea reală a

terenului trebuie raportată la data întocmirii raportului de expertiză și nu la

data exproprierii efective.

Dacă instanța de apel

aprecia că metoda folosită de către expert în cea de a doua expertiză (unitatea

de evaluare raportată la prețuri de tranzacționare), acest lucru trebuia să fie

identificat pentru perioada 2010, și nu pentru 2013.

O altă critică adusă

deciziei atacate se referă la greșita obligare la plata sumei de 3.000 RON

reprezentând onorariu expert.

Pentru aceste motive,

recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și în rejudecare

să se dispună obligarea intimatei pârâte la plata sumei de 139.970 RON, și nu

la plata sumei de 107.898 RON, cum greșit a dispus instanța de apel.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul

formulat este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:

Stabilirea

"valorii de piață" a imobilului cum este definită de Standardul

Internațional de Evaluare IVS - Cadrul General, și cum rezultă din expertiza

tehnică judiciară dispusă în apel, este "suma estimată pentru care un

activ sau o datorie ar putea fi schimbată la data evaluării între un cumpărător

hotărât și un vânzător hotărât, într-o tranzacție nepărtinitoare, după un

marketing adecvat și în care părțile au acționat fiecare în cunoștință de

cauză, prudent și fără constrângeri".

Stabilirea valorii de

circulație a imobilului reprezintă unicul element pentru determinarea unei

despăgubiri juste și echitabile potrivit normelor constituționale (art. 44 din

Constituție), și legilor generale în momentul exproprierii.

Potrivit

dispozițiilor date de instanța de apel obiectivele expertizei din apel au fost:

evaluarea terenului în litigiu la valoarea de circulație de la momentul

efectuării expertizei, la instanța de fond, la momentul exproprierii, respectiv

la data efectuării expertizei în faza apelului.

Din dispozițiile art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 rezultă că experții desemnați de instanța de

apel trebuie să stabilească prețul de piață al imobilelor, așa cum rezultă din

tranzacții încheiate în perioada relevantă, oferte de tranzacționare de același

fel cu cel supus exproprierii, la data întocmirii raportului de expertiză.

În raport de

dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și de conținutul

raportului de expertiză efectuat în apel, rezultă că valoarea totală a celor

două loturi de teren expropriate la data întocmirii raportului de expertiză în

apel este de 107.898 RON, ceea ce reflectă valoarea de circulație a imobilului,

reprezentând totodată și o justă despăgubire în sensul legii.

Ca atare, este

corectă distincția stabilită de legiuitor între evaluarea operată în vederea

exproprierii, în etapa administrativă, procedură condusă de expropriator și

expertiza ce se efectuează în etapa judiciară urmare a formulării unei

contestații de către proprietarul imobilului.

Câtă vreme expertiza

efectuată la instanța de fond a stabilit valoarea de circulație a imobilului în

litigiu cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în

mod judicios instanța de apel a avut în vedere concluziile expertizei din apel,

astfel încât critica recurentului reclamant este nefondată.

În ceea ce privește

critica privind cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa,

Înalta Curte constată că recurentul ca parte căzută în pretenții a fost obligată

în mod corect, în considerarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., la plata

sumei de 3.000 RON, reprezentând onorariu expertiză tehnică judiciară.

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC D.A. SRL împotriva Deciziei nr.

351A din 9 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 9 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ