ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7039/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7039/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în condițiile

art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin sentința civilă

nr. 551 din 16 iunie 2010 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 2397/117/2008,

s-a respins acțiunea formulată la data de 05 iunie 2008, de reclamanta SC B.

SRL Cluj împotriva pârâților Consiliul Local al comunei A. și Primarul comunei A.

pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora.

S-a admis, în parte, cererea

de chemare în judecată formulată de reclamanta SC B. SRL Cluj-Napoca împotriva pârâtului

Statul Român prin C.N.A.D.N.R. și, în consecință, s-a stabilit că valoarea despăgubirii

cuvenită reclamantei pentru exproprierea terenului în suprafață de 999 m.p., categoria

de folosință arabil situat în comuna A., sat D., înscris în CF nr. C1. D., ce face

obiectul Hotărârii nr. 150 din 22 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004 constituită la nivelul comunei A. este de 251.814 RON.

A fost obligat pârâtul

să plătească reclamantei despăgubirea menționată mai sus și s-au respins restul

pretențiilor.

În final, pârâtul Statul

Român prin C.N.A.D.N.R. a fost obligat să plătească reclamantei SC B. SRL Cluj-Napoca

suma de 2900 RON cheltuieli parțiale de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că prin Hotărârea nr. 150 din 22 aprilie 2008

emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 constituită la nivelul Consiliului

Local al comunei A., s-a aprobat acordarea despăgubirii în sumă de 104.845 RON pentru

terenul în suprafață de 999 m.p. situat în comuna A., sat D., categoria de folosință

arabil, înscris în CF nr. C1. D., identificat prin număr cadastral C1.

În hotărâre este menționată

ca persoană îndreptățită la despăgubire reclamanta SC B. SRL Cluj-Napoca, cu sediul

în Cluj-Napoca, str. A.V.

Prin raportul de expertiză

dispus în dosar, comisia de experți constituită în conformitate cu dispozițiile

art. 25 din Legea nr. 33/1994, cu opinie majoritară, a stabilit că valoarea despăgubirii

cuvenită reclamantei pentru exproprierea terenului în suprafață de 999 m.p., despăgubire

calculată potrivit criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, este

de 251.814 RON.

La stabilirea despăgubirii,

instanța de fond a avut în vedere opinia majoritară exprimată de experții Ș.M.,

numită de instanță și F.M.E., desemnată de reclamantă, apreciind că aceasta este

mai convingătoare și nu opinia separată formulată de expert E.G.,

desemnată de expropriator.

Instanța a procedat astfel,

întrucât poziția expertului E. a pornit de la premisa că la evaluare trebuie avută

în vedere funcțiunea de teren agricol a imobilului în discuție, ori, prin amplasament,

lângă DN1 și proximitatea utilităților, este evident că schimbarea destinației acestuia

ține numai de opțiunea proprietarului, nu de elemente obiective.

Este de notorietate că

scăderea prețurilor terenurilor și construcțiilor pe piața imobiliară a început

în vara anului 2008, iar tendința scăderii accentuate a prețurilor continuă și astăzi.

Valoarea despăgubirii

menționată mai sus a fost stabilită de experți la nivelul datei de 26 martie 2009.

În condițiile în care, deși intervalul de timp cuprins între momentul emiterii hotărârii

de stabilire a despăgubirilor și cel al întocmirii raportului de expertiză a fost

caracterizat în mare parte prin scăderea prețurilor terenurilor, totuși valoarea

despăgubirii din raportul de expertiză este mai mare decât cea din hotărâre, în

mod evident, valoarea despăgubirii propusă de expropriator nu a fost stabilită corect

raportat la criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Comparând rezultatul expertizei

cu oferta făcută de expropriator și cu pretențiile formulate de reclamantă, instanța

de fond a constatat că cererea reclamantei este parțial întemeiată, aceasta fiind

îndreptățită la plata despăgubirii pentru parcela de teren expropriată, în cuantumul

stabilit prin raportul de expertiză la valoarea reală a imobilului, căci atât potrivit

dispozițiilor art. 33 din Constituția României, cât și art. 481 C. civ. și Legii

nr. 33/1994, exproprierea poate fi făcută numai cu o justă despăgubire.

Instanța de fond a precizat

că despăgubirea stabilită prin hotărârea atacată - 104.845 RON - în niciun caz nu

poate fi socotită justă dacă se are în vedere valoarea stabilită în raportul de

expertiză potrivit criteriilor stabilite de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Celelalte despăgubiri

pretinse de reclamantă prin acțiune nu au fost dovedite.

A mai apreciat instanța

că avizele depuse la dosar de reclamantă dovedesc că aceasta a făcut demersuri în

vederea demarării lucrărilor de construire a unei hale de producție pe terenul în

litigiu, însă nu dovedesc costurile avansate de reclamantă în vederea obținerii

acestor avize.

De asemenea, contractul

nr. 49 din 25 noiembrie 2003 încheiat între reclamantă, în calitate de producător

/ vânzător, SC A.I. SA, în calitate de distribuitor și SC K.S. SA în calitate de

cumpărător, trecând peste faptul că nu se poate stabili proveniența acestui act,

tribunalul a apreciat că nu dovedește decât, eventual, existența unui raport contractual

între societățile menționate, dar nu probează că acest contract nu s-a derulat în

bune condiții din cauzele invocate de reclamantă în susținerea pretențiilor sale.

Prin încheierea interlocutorie

din 6 mai 2009, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâților Primarul comunei A. și Consiliul Local al comunei A.

Urmare admiterii acestei

excepții, în temeiul dispozițiilor art. 137 și art. 109 C. proc. civ., acțiunea

reclamantei împotriva acestor pârâți a fost respinsă.

Prin prisma considerentelor

expuse, acțiunea reclamantei împotriva pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R a

fost admisă, în parte, după cum urmează:

În temeiul dispozițiilor

art. 9 din Legea nr. 198/2004 și art. 26 din Legea nr. 33/1994 s-a stabilit că valoarea

despăgubirii cuvenită reclamantei pentru exproprierea terenului în suprafață de

999 m.p., categoria de folosință arabil situat în comuna A., sat D., înscris în

CF nr. C1. D., ce face obiectul Hotărârii nr. 150 din 22 aprilie 2008 emisă de Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 constituită la nivelul comunei A., este de 251.814

RON.

În temeiul dispozițiilor

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei

despăgubirea mai sus menționată.

Restul pretențiilor reclamantei

au fost respinse.

În temeiul dispozițiilor

art. 274, 276 C. proc. civ., tribunalul a obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R

să plătească reclamantei SC B. SRL Cluj-Napoca suma de 2900 RON cheltuieli parțiale

de judecată, calculate proporțional cu pretențiile admise.

Împotriva acestei sentințe,

au declarat apel, în termen legal, reclamanta SC B. SRL Cluj și pârâtul Statul Român,

prin C.N.A.D.N.R. SA

Pârâtul intimat Statul

Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, prin întâmpinare la apelul reclamantei, a solicitat

respingerea acestuia ca nefondat.

În susținerea poziției

procesuale, pârâtul intimat a arătat că cererea de acordare a sumei de 262.200 euro

cu titlu de despăgubiri este lipsită de suport probator, iar intenția reclamantei

de a construi o hală de producție care dacă ar fi fost pusă în exploatare i-ar fi

adus un profit, nu reprezintă un criteriu suficient pentru a fi acceptat ca un reper

de stabilire a despăgubirii.

În privința cheltuielilor

de judecată, în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994,

ci prevederile Legii nr. 198/2004 care este o lege specială și deci este prioritară

în aplicare. Potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța poate micșora onorariul

avocațial în cazul în care constată că acesta este disproporționat de mare raportat

la munca depusă de avocat.

Reclamanta intimată SC

B. SRL Cluj, prin întâmpinare la apelul pârâtului, a solicitat respingerea apelului

acestuia ca nefondat, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea poziției

procesuale, reclamanta intimată a învederat instanței că despăgubirile au fost în

mod corect stabilite de instanța de fond raportat la valoarea terenului indicată

în raportul de expertiză, la momentul întocmirii acestuia, cu respectarea prevederilor

art. 9 din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Prin decizia civilă

nr. 250/A din 9 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie, s-a admis, în parte, apelul declarat de reclamanta

SC B. SRL Cluj; s-a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că pârâtul Statul

Român prin C.N.A.D.N.R. SA a fost obligat să-i plătească reclamantei SC B. SRL Cluj

suma de 16.594,17 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale pentru fondul

cauzei, în loc de suma de 2.900 RON cu același titlu, menținând restul dispozițiilor

din sentința apelată.

S-a respins, ca nefondat,

apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, în contra aceleiași

sentințe.

A fost obligat intimatul

Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA să plătească apelantei suma de 2.639,215 RON,

cheltuieli de judecată parțiale în apel, reprezentând cota de ½ parte din

onorariul avocațial dovedit prin chitanța și factura anexată la dosar.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Prin Hotărârea nr.

150 din 22 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 constituită

la nivelul Consiliului Local al comunei A., s-a aprobat acordarea despăgubirii în

sumă de 104.845 RON pentru terenul în suprafață de 999 m.p. situat în comuna A.,

sat D., categoria de folosință arabil, înscris în CF nr. C1. D., identificat prin

număr cadastral C1. În hotărâre este menționată ca persoană îndreptățită la despăgubire

reclamanta SC B. SRL Cluj-Napoca.

În fața primei instanțe

s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză de către o comisie formată din 3

experți conform prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, care a fost semnat cu

obiecțiuni de către expertul desemnat de pârât, ing. E.G.

Conform raportului de

expertiză, imobilul teren în suprafață de 999 m.p., tarlaua 64, parcela 2, se identifică

parțial în C.F. nr. 1511 D., nr. T1., T2. și este situat în loc. S., comuna A. În

vecinătatea imobilului evaluat se găsesc multiple alte terenuri cu destinație de

construcții industriale, iar la cca. 500 m. sunt și construcții cu destinație rezidențială.

Terenul se găsește în aproprierea drumului european (la cca. 100 m.) are front la

șoseaua care traversează calea ferată spre D. și se găsește în apropierea căii ferate

(la cca. 50 m.) terenul este plan, necultivat, fără cabluri care îl traversează,

iar la data exproprierii avea toate avizele necesare construirii unei hale de producție

încălțăminte.

Metodele de evaluare a

terenurilor conform standardelor A.N.E.V.A.R. sunt următoarele: comparația directă,

proporția, extracția, parcelarea tehnică reziduală și capitalizarea rentei de bază.

Dintre acestea, experții au ales pentru evaluarea terenului în litigiu metoda comparației

directe prin care estimarea valorii de piață se face prin analiza pieței pentru

a găsi proprietăți similare și comparând apoi aceste proprietăți cu cea în evaluare.

Premiza metodei comparației directe este aceea că valoarea de piață a unei proprietăți

imobiliare este în relație directă cu prețurile unor proprietăți competitive și

comparabile. Această metodă este valabilă la toate tipurile de proprietăți imobiliare

când există suficiente tranzacții recente, cu date sigure, care să indice caracteristicile

valorii sau tendințele de pe piață.

Utilizând metoda comparației

directe, experții au concluzionat că valoarea terenului expropriat în suprafață

de 999 m.p. este de 59 euro/m.p., respectiv 58.941 euro, echivalentul a 251.814

RON, la cursul valutar din 26 martie 2009 de 4,2723 RON/euro.

În cadrul aceluiași raport

de expertiză, exp. ing. E.G. a arătat că valoarea terenului expropriat este de 38

euro/m.p., echivalentul a 37.962 euro, respectiv 162.185 RON, opinia separată a

acestuia nefiind explicată sau motivată în niciun fel.

Atât reclamanta cât și

pârâtul au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, iar prin răspunsul la obiecțiuni

formulat de experții Ș.M. și F.M., aceștia și-au menținut valoarea inițial indicată

în raportul de expertiză și au arătat că la întocmirea raportului s-a ținut seama

de evaluarea terenului la data la care a fost întocmit raportul în discuție, precum

și de avizele și adresele puse la dispoziția comisiei de experți de către reclamantă,

inclusiv s-a ținut cont de faptul că terenul este în apropierea căii ferate și a

DN.1C. Metoda de evaluare este prevăzută în Standardele Internaționale de Evaluare,

ediția a VII-a.

Expertul ing. E.G., prin

răspunsul la obiecțiunile formulate de părți, a învederat instanței că la data exproprierii

a existat deja refuzul expropriatorului de a elibera avizul necesar pentru utilizarea

terenului și a făcut parte din comisia de experți care la momentul evaluării a arătat

că valoarea reală a terenului este de 38 euro/m.p., ținând seama și de diminuarea

dinamicii pieței imobiliare de aproximativ 10%.

Conform art. 9 din Legea

nr. 198/2004, în forma aflată în vigoare la data introducerii acțiunii, 05

iunie 2008, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art.

8, precum și orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru

exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente în termen

de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la

art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată

hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire.

Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Potrivit art. 26

alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea

reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține

seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea

administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și

de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând

în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

În continuare, art. 27

din același act normativ prevede că, primind rezultatul expertizei, instanța îl

va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî. Despăgubirea

acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator

și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.

Având în vedere că terenul

expropriat nu a fost evaluat de către comisia de experți la momentul exproprierii

pentru ca instanța de fond să poată compara oferta de despăgubire, din Hotărârea

nr. 150/2008, cu pretențiile formulate de părți, în sensul art. 27 alin. (1) din

Legea nr. 33/1994 Curtea, în ședința publică din 09 decembrie 2010, în temeiul

art. 212 alin. (1) C. proc. civ. a încuviințat cererea în probațiune formulată de

pârâtul apelant având ca obiect completarea raportului de expertiză întocmit în

cauză, în sensul evaluării terenului în litigiu la momentul exproprierii terenului,

respectiv la data de 22 aprilie 2008.

Prin completarea la raportul

de expertiză întocmit de experții Ș.M. și F.M., aceștia au arătat că valoarea de

piață estimată a terenului expropriat la data de 22 aprilie 2008 este de 60.939

euro, echivalentul a 255.121 RON, la cursul B.N.R. din 06 martie 2011, de 4,1865

RON/euro.

Expertul desemnat de către

pârât E.G., prin opinia separată la completarea raportului de expertiză, a arătat

că valoarea terenului în luna aprilie 2008 este de 45,75 euro/mp., respectiv 45,704,25

euro, echivalentul sumei de 191.341 RON, la cursul B.N.R. din 16 martie 2011.

Ținând seama de concluziile

comisiei de experți din completarea la raportul de expertiză din care rezultă, fără

echivoc, faptul că la momentul exproprierii 22 aprilie 2008, terenul expropriat

în suprafață de 999 m.p. a avut în mod evident o valoare mai mare decât cea menționată

în Hotărârea nr. 150/2008, respectiv de 104,845 RON, Curtea a constatat că motivele

de apel invocate de pârât referitoare la faptul că instanța de fond nu a stabilit

și un obiectiv de evaluare a terenului la momentul la care s-a făcut exproprierea

terenului în litigiu nu este fondat.

Contrar susținerilor pârâtului

apelant avizele și acordurile depuse de reclamantă în susținerea celui de-al doilea

capăt al acțiunii introductive, precum și divergența de opinii între experți cu

privire la cuantumul despăgubirilor, tribunalul nu a luat în considerare și a înlăturat

motivat înscrisurile depuse în probațiune, iar în condițiile în care expertul desemnat

de către pârât, E.G. nu a înțeles să indice și să motiveze în opinia separată la

raportul de expertiză care au fost criteriile de evaluare a terenului în litigiu,

în mod corect prima instanță a ținut seama de concluziile raportului de expertiză

întocmit în cauză de către ceilalți doi experți.

Motivul de apel al reclamantei

referitor la neacordarea sumei de 262.200 euro reprezentând prejudiciul cauzat de

imposibilitatea obținerii autorizației de construire a unei hale necesară procesului

de producție nu este fondat pentru argumentele ce urmează în continuare.

Prin contractul nr.

49 din 25 noiembrie 2003 încheiat între SC B. SRL Cluj, în calitate de producător/vânzător,

SC A.I. SA., în calitate de distribuitor în Europa și SC K.S. SA, în calitate de

cumpărător s-au prevăzut obligațiile vânzătorului, ale cumpărătorului și ale distribuitorului.

Înscrisul aflat în copie depus la dosar nu cuprinde semnăturile și ștampilele părților

contractante. Printre obligațiile vânzătorului este menționată și aceea că este

de acord să creeze o unitate de producție separată pentru a se putea produce exclusiv

comenzile cumpărătorului, cu scopul de a proteja caracterul secret al produselor,

cererea venind din partea clienților finali americani.

Convenția mai sus menționată

dovedește, eventual, doar existența unui raport contractual între părțile menționate,

dar nu este de natură a dovedi că aceasta nu s-a derulat în bune condiții din cauzele

invocate de reclamantă în susținerea pretențiilor sale.

Avizele depuse la dosar

de reclamantă probează doar împrejurarea că aceasta a făcut demersuri în vederea

demarării lucrărilor de construire a unei hale de producție pe terenul în litigiu,

însă nu dovedesc fapta ilicită, caracterul cert al prejudiciului și legătura de

cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu estimat de reclamantă la suma de 262.200

euro.

Motivul de apel al reclamantei

privind neacordarea în întregime a cheltuielilor de judecată de către prima instanță

este parțial întemeiat din considerentele ce urmează.

Astfel, Curtea constată

că reclamanta a achitat în favoarea exp. F.M. onorariu provizoriu în sumă de 300

RON, iar în favoarea exp. Ș.M. onorariu provizoriu în sumă de 150 RON, iar pârâtul

a achitat onorariu expert în valoarea de 300 RON pentru exp. E.G. și 150 RON pentru

exp. Ș.M., conform obligațiilor stabilite de instanță prin încheierea pronunțată

în ședința publică din 03 septembrie 2008.

Ulterior, reclamanta a

achitat onorariu restant cuvenit exp. F.M. în sumă de 900 RON, exp. E.G. suma de

600 RON și exp. Ș.M. suma de 650 RON, în total suma de 2.600 RON.

Potrivit art. 18 din Legea

nr. 198/2004, dispozițiile prezentei legi se completează în mod corespunzător cu

prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale C. civ. și ale C. proc.

civ., în măsura în care nu prevăd altfel.

Prevederile art. 38 din

Legea nr. 33/1994 potrivit cărora toate cheltuielile efectuate pentru realizarea

procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor judecătorești

se suportă de expropriator nu sunt aplicabile în speță, deoarece în privința cheltuielilor

de judecată se aplică dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 198/2004,

coroborat cu prevederile în materie ale C. proc. civ.

În acest sens, conform

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, cheltuielile necesare pentru realizarea

expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii

în cadrul litigiilor prevăzute la alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura

de drept comun.

Din interpretarea acestui

text legal rezultă cu evidență faptul că toate cheltuielile necesare pentru realizarea

expertizelor de evaluare cad în sarcina reclamantei în conformitate cu procedura

de drept comun.

În privința onorariului

avocațial, Curtea a constatat că prin contractul de asistență juridică nr. 152

din 29 mai 2008 încheiat între Cabinet individual avocat B.L.I. și SC B. SRL, părțile

au convenit un onorariu în cuantum de 6.406 euro + T.V.A. plătibil în RON la cursul

B.N.R. din ziua facturării, contractul având ca obiect consultanță, redactare și

susținere acțiune în instanță în vederea obținerii despăgubirilor aferente terenului

de 999 m.p. din S. și a daunelor cauzate de aceasta, redactare cereri, acte, reprezentare

în fațaoricăror persoane interesate în legătură cu această cauză, inclusiv în fața

expertului evaluator.

Conform facturii seria

CH1. nr. CC1. din 29 mai 2008 reclamanta a plătit în favoarea Cab. av. B.L. suma

de 27.988,34 RON, reprezentând onorariu avocațial conform contractului nr. CO1.

Conform art. 274 C.

proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească

cheltuielile de judecată. Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe

de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor,

precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a

făcut. Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților,

potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor

constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii

sau munca îndeplinită de avocat.

Raportat la acest text

legal, Curtea a constatat că reclamanta a dovedit că a achitat suma de 2.600 RON

cu titlu de onorariu cuvenit experților, onorariu care nu poate fi micșorat de către

instanță.

În privința onorariului

avocațial în sumă de 27.988,34 RON, Curtea a apreciat că acesta este nejustificat

de mare, chiar și având în vedere valoarea terenului expropriat, dar și față de

munca efectivă îndeplinită de avocat, motiv pentru care, ținând seama de faptul

că acțiunea introductivă a fost admisă doar în parte, respectiv s-a admis doar primul

petit, Curtea în temeiul textului legal mai sus arătat, a redus onorariul avocațial

la suma de 13.994,17 RON, reprezentând cota de ½ parte din onorariul efectiv

plătit.

Critica reclamantei apelante

privitoare la faptul că onorariul avocațial a fost stabilit în baza unui contract

de asistență juridică care nu poate fi modificat de instanță nu poate fi reținută,

întrucât, prin art. 274 alin. (3) C. proc. civ. legiuitorul a consacrat prerogativa

instanței de judecată de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată,

a cuantumului onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale

cu amplitudinea și complexitatea activității depuse de avocat.

O asemenea prerogativă

este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de

judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții,

ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea

sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare

a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea

judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

În sensul celor arătate

este și jurisprudența C.E.D.O., care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor

la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale,

a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie

cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

Împotriva deciziei mai

sus-menționată a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

SA, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și

9 C. proc. civ.

În motivarea recursului,

pârâtul arată că potrivit Legii nr. 198/2004 și a normelor ei de aplicare, cheltuielile

ocazionate de efectuarea raportului de expertiză se suportă conform dreptului comun.

Așa fiind, reclamanta

care a solicitat expertiza în fața instanței de fond avea obligația să-i suporte

costurile la momentul efectuării acesteia.

Potrivit art. 274

alin. (3) C. proc. civ. instanța poate micșora onorariul avocațial în cazul în care

va constata că este disproporționat cu munca depusă de avocat în fiecare caz în

parte.

În acest context se susține

că onorariul avocațial a fost neobișnuit de mare raportat la banalitatea cazului

dat, care nu a comportat o muncă deosebită din partea avocatului, o documentație

deosebită și nici un efort intelectual deosebit din partea avocatului.

Se arătă, în același sens,

că cererea introductivă de instanță a fost admisă numai în parte de către instanță,

situație în care instanța avea deplină libertate să aprecieze și să stabilească

cuantumul cheltuielilor de judecată pe care le acordă reclamantei contestatoare.

Acordarea de către instanța

de apel a 1/2 din cheltuielile de judecată exagerate solicitate de către reclamanta

intimată în apelul pârâtului a constituit o greșeală de judecată, ținând seama de

faptul că nici primul petit din acțiune nu a fost admis în totalitate ci numai în

parte.

O altă critică vizează

modul de acordare a despăgubirilor. Câtă vreme nici din raportul de expertiză, nici

din actele anexate acestuia nu rezultă că reclamanta nu ar mai avea posibilitatea

construirii halei, ba mai mult se precizează prin unul dintre răspunsurile la obiecțiuni

că terenul iși păstrează construibilitatea și condiționările existente anterior

exproprierii, rezultă că nu există nici un motiv pentru a calcula un prejudiciu

sub acest aspect.

Mai mult, este de reținut

că autorizația de construire nu a fost obținută niciodată de către reclamantă.

Obiectivul Centura de

Ocolire Cluj Est nu a adus nici un fel de restricții suplimentare celor existente

anterior, generate de vecinătatea cu DN1 C și căile ferate existente în apropiere.

Prin urmare, aceste avize

și acorduri nu trebuiau avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Se susține, în continuare,

că prin răspunsul la obiecțiuni membrii comisiei de experți au formulat aprecieri

contradictorii cât privește evaluarea despăgubirii.

Astfel, unul din membrii

comisiei anume, expert E.G., a apreciat că terenul își păstrează construibilitatea

pe care o avea anterior exproprierii, astfel că era lipsită de temei calcularea

unui prejudiciu pe motiv că hala pe care o avea în proiect să o construiască contestatoarea

nu ar mai putea fi construită.

Pe de altă parte, ceilalți

doi experți prin răspunsul la obiecțiuni, arată că au ținut seama de avizele pe

care contestatoarea le-a pus la dispoziția lor pentru a calcula valoarea despăgubirilor.

Raportat la caracterul

contradictoriu al răspunsului experților la obiecțiuni era necesar ca instanța să

dispună fie refacerea în totalitate a expertizei, fie să încuviințeze o contraexpertiză

care să lămurească aspectele referitoare la care experții inițiali au formulat opinii

diferite.

În consecință, se solicită

admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei civile recurate, având în

vedere că refacerea raportului de expertiză nu este posibilă în faza recursului.

La data de 08

noiembrie 2012, intimata reclamantă SC B. SRL a formulat întâmpinare prin care a

solicitat, în principal, constatarea nulității recursului, motivat de faptul că

nu se încadrează în motivele de nelegalitate expres reglementate de art. 304 C.

proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru

considerentele pe larg expuse în conținutul acestei cereri.

Luând în examinare, cu

prioritate, chestiunea nulității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte

a constatat, din dezvoltarea motivelor de recurs, formulate în termenul legal, că

acestea se află în strânsă legătură cu hotărârea atacată, constituindu-se într-o

critică totală a acesteia și tinzând la a afirma nelegalitatea ei, de unde rezultă

că permit încadrarea lor în motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. Drept consecință, Înalta Curte respinge excepția nulității recursului,

ca nefondată.

Examinând recursul prin

prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat, urmând să

îl respingă pentru considerentele ce succed:

Referitor la motivul de

recurs, reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care consacră nemotivarea

hotărârii judecătorești, Înalta Curte constată că invocarea acestui caz de nelegalitate,

prin recursul de față, s-a realizat în mod formal, în condițiile în care recurentul

pârât nu a indicat în care parte hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii sau, în care parte se consideră că nu este deloc

motivată. De altfel, referirea la acest motiv de nelegalitate este lipsită de orice

susținere în dezvoltarea, atât în scris cât și oral - cu ocazia dezbaterilor asupra

recursului, a motivului astfel invocat. Drept consecință, urmează a fi respins ca

atare.

În ceea ce privește criticile

încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că o primă critică vizează modul de stabilire a cheltuielilor

de judecată în raport de dreptul comun aplicabil în materie.

Potrivit art. 10

alin. (3) din Legea nr. 198/2004 „Cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor

de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul

litigiilor prevăzute la alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura de

drept comun”.

În speță, cu privire la

motivul de apel al reclamantei privind neacordarea în întregime a cheltuielilor

de judecată de către prima instanță, instanța de apel a constatat că este parțial

întemeiat.

Potrivit dreptului comun

în materie, art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care cade în pretenții va

fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

Înalta Curte constată

că s-a făcut o corectă aplicare a

d

ispozițiilor art. 274 C. proc. civ., care, chiar

dacă nu menționează in terminis, induc o prezumție de culpă procesuală în sarcina

celui ce prin atitudinea sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea

adversă în timpul și cu ocazia purtării procesului.

Cheltuielile de judecată

au rolul de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate în final

de către partea din vina căreia s-a promovat acțiunea, aceasta fiind partea care

a pierdut procesul.

Faptul că s-a admis în

parte acțiunea reclamantei, nu poate să justifice respingerea cererii sau stabilirea

într-un cuantum cât mai mic a cheltuielilor de judecată, acordarea acestora bazându-se

așa cum s-a arătat, pe culpa procesuală a părții din vina căreia s-a purtat procesul,

neavând relevanță de la cine le solicită partea care a efectuat asemenea cheltuieli.

În ceea ce privește modul

de stabilire a cuantumului cheltuielilor acordate, în conformitate cu dispozițiile

art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța de judecată este competentă să reducă

onorariul de avocat atunci când constată că valoarea lui este disproporționată în

raport de amplitudinea și complexitatea activității depuse.

Susținerile recurentului

pârât în sensul că, onorariul avocațial a fost neobișnuit de mare raportat la complexitatea

cazului dat și că, acordarea de către instanța de apel a 1/2 din cheltuielile de

judecată exagerate solicitate de către reclamanta intimată a constituit o greșeală

de judecată, ținând seama de faptul că nici primul petit din acțiune nu a fost admis

în totalitate, ci numai în parte, nu pot fi primite din următoarele considerente.

În speță, se constată

că la stabilirea cheltuielilor de judecată instanța de apel a redus onorariul avocațial

la suma de 13.994,17 RON, reprezentând cota de ½ parte din onorariul efectiv

plătit de reclamantă. Se apreciază că acest cuantum al cheltuielilor nu este disproporționat

în raport cu munca depusă de avocat în dosar, raportat la complexitatea cauzei dedusă

judecății.

O altă critică formulată

prin motivele de recurs vizează faptul că la stabilirea cuantumului despăgubirilor

nu ar fi trebuit avut în vedere prejudiciul cauzat prin neconstruirea halei pe terenul

expropriat, urmare a faptului că reclamanta nu a mai putut obține avizele și acordurile

necesare în acest sens.

Critica astfel formulată

urmează a fi înlăturată, Înalta Curte constatând că motivul din apelul reclamantei,

referitor la neacordarea sumei de 262.200 euro reprezentând prejudiciul cauzat de

imposibilitatea obținerii autorizației de construire a unei hale necesară procesului

de producție, a fost respins de Curtea de Apel ca nefondat.

Prin urmare, în cuantumul

despăgubirilor acordate reclamantei a fost inclusă doar plata despăgubirii pentru

parcela de teren expropriată, despăgubire calculată la valoarea reală a terenului,

restul despăgubirilor pretinse de reclamantă prin acțiune, fiind respinse, atât

la instanța de fond cât și în apel.

Ultima critică, anume

aceea că raportat la contradictorialitatea răspunsului experților la obiecțiunile

formulate la raportul de expertiză era necesar ca instanța de apel să dispună, fie

refacerea în totalitate a expertizei, fie să încuviințeze o contraexpertiză care

să lămurească aspectele cu referire la care experții inițiali au formulat opinii

diferite, nu poate fi încadrată întrun motiv de nelegalitate dintre cele expres

și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În consecință, Înalta

Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii la situația

de fapt stabilită în speță, astfel încât, nu este incident motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente,

în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

ca, nefondat, recursul declarat de pârât.

Fiind în culpă procesuală,

urmare respingerii recursului, în conformitate cu art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va obliga recurentul pârât la plata cheltuielilor de judecată

către intimata-reclamantă, în cuantum de 4.536 RON, reprezentând onorariu de avocat

în sumă de 3.720 RON și cheltuieli de transport în sumă de 816 RON, conform chitanțelor

atașate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei

civile nr. 250/A din 09 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă

și asigurări sociale pentru minori și familie.

Obligă recurentul-pârât

la 4536 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie

2012.