ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7039/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 551 din 16 iunie 2010 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 2397/117/2008, s-a respins acțiunea formulată la data de 05 iunie 2008, de reclamanta SC B. SRL Cluj împotriva pârâților Consiliul Local al comunei A. și Primarul comunei A. pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora. S-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC B. SRL Cluj-Napoca împotriva pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R. și, în consecință, s-a stabilit că valoarea despăgubirii cuvenită reclamantei pentru exproprierea terenului în suprafață de 999 m.p., categoria de folosință arabil situat în comuna A., sat D., înscris în CF nr. C1.

D., ce face obiectul Hotărârii nr. 150 din 22 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 constituită la nivelul comunei A. este de 251.814 RON. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubirea menționată mai sus și s-au respins restul pretențiilor. În final, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a fost obligat să plătească reclamantei SC B. SRL Cluj-Napoca suma de 2900 RON cheltuieli parțiale de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin Hotărârea nr. 150 din 22 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 constituită la nivelul Consiliului Local al comunei A., s-a aprobat acordarea despăgubirii în sumă de 104.845 RON pentru terenul în suprafață de 999 m.p.

situat în comuna A., sat D., categoria de folosință arabil, înscris în CF nr. C1. D., identificat prin număr cadastral C1. În hotărâre este menționată ca persoană îndreptățită la despăgubire reclamanta SC B. SRL Cluj-Napoca, cu sediul în Cluj-Napoca, str. A.V. Prin raportul de expertiză dispus în dosar, comisia de experți constituită în conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, cu opinie majoritară, a stabilit că valoarea despăgubirii cuvenită reclamantei pentru exproprierea terenului în suprafață de 999 m.p., despăgubire calculată potrivit criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, este de 251.814 RON. La stabilirea despăgubirii, instanța de fond a avut în vedere opinia majoritară exprimată de experții Ș.M., numită de instanță și F.M.E., desemnată de reclamantă, apreciind că aceasta este mai convingătoare și nu opinia separată formulată de expert E.G., desemnată de expropriator.

Instanța a procedat astfel, întrucât poziția expertului E. a pornit de la premisa că la evaluare trebuie avută în vedere funcțiunea de teren agricol a imobilului în discuție, ori, prin amplasament, lângă DN1 și proximitatea utilităților, este evident că schimbarea destinației acestuia ține numai de opțiunea proprietarului, nu de elemente obiective. Este de notorietate că scăderea prețurilor terenurilor și construcțiilor pe piața imobiliară a început în vara anului 2008, iar tendința scăderii accentuate a prețurilor continuă și astăzi.

Valoarea despăgubirii menționată mai sus a fost stabilită de experți la nivelul datei de 26 martie 2009. În condițiile în care, deși intervalul de timp cuprins între momentul emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor și cel al întocmirii raportului de expertiză a fost caracterizat în mare parte prin scăderea prețurilor terenurilor, totuși valoarea despăgubirii din raportul de expertiză este mai mare decât cea din hotărâre, în mod evident, valoarea despăgubirii propusă de expropriator nu a fost stabilită corect raportat la criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Comparând rezultatul expertizei cu oferta făcută de expropriator și cu pretențiile formulate de reclamantă, instanța de fond a constatat că cererea reclamantei este parțial întemeiată, aceasta fiind îndreptățită la plata despăgubirii pentru parcela de teren expropriată, în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză la valoarea reală a imobilului, căci atât potrivit dispozițiilor art. 33 din Constituția României, cât și art. 481 C. civ. și Legii nr. 33/1994, exproprierea poate fi făcută numai cu o justă despăgubire. Instanța de fond a precizat că despăgubirea stabilită prin hotărârea atacată - 104.845 RON - în niciun caz nu poate fi socotită justă dacă se are în vedere valoarea stabilită în raportul de expertiză potrivit criteriilor stabilite de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Celelalte despăgubiri pretinse de reclamantă prin acțiune nu au fost dovedite. A mai apreciat instanța că avizele depuse la dosar de reclamantă dovedesc că aceasta a făcut demersuri în vederea demarării lucrărilor de construire a unei hale de producție pe terenul în litigiu, însă nu dovedesc costurile avansate de reclamantă în vederea obținerii acestor avize. De asemenea, contractul nr. 49 din 25 noiembrie 2003 încheiat între reclamantă, în calitate de producător / vânzător, SC A.I. SA, în calitate de distribuitor și SC K.S. SA în calitate de cumpărător, trecând peste faptul că nu se poate stabili proveniența acestui act, tribunalul a apreciat că nu dovedește decât, eventual, existența unui raport contractual între societățile menționate, dar nu probează că acest contract nu s-a derulat în bune condiții din cauzele invocate de reclamantă în susținerea pretențiilor sale.

Prin încheierea interlocutorie din 6 mai 2009, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primarul comunei A. și Consiliul Local al comunei A. Urmare admiterii acestei excepții, în temeiul dispozițiilor art. 137 și art. 109 C. proc. civ., acțiunea reclamantei împotriva acestor pârâți a fost respinsă. Prin prisma considerentelor expuse, acțiunea reclamantei împotriva pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R a fost admisă, în parte, după cum urmează: În temeiul dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 și art. 26 din Legea nr. 33/1994 s-a stabilit că valoarea despăgubirii cuvenită reclamantei pentru exproprierea terenului în suprafață de 999 m.p., categoria de folosință arabil situat în comuna A., sat D., înscris în CF nr. C1.

D., ce face obiectul Hotărârii nr. 150 din 22 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 constituită la nivelul comunei A., este de 251.814 RON. În temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubirea mai sus menționată. Restul pretențiilor reclamantei au fost respinse. În temeiul dispozițiilor art. 274, 276 C. proc. civ., tribunalul a obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R să plătească reclamantei SC B. SRL Cluj-Napoca suma de 2900 RON cheltuieli parțiale de judecată, calculate proporțional cu pretențiile admise. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel, în termen legal, reclamanta SC B. SRL Cluj și pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.

SA Pârâtul intimat Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, prin întâmpinare la apelul reclamantei, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. În susținerea poziției procesuale, pârâtul intimat a arătat că cererea de acordare a sumei de 262.200 euro cu titlu de despăgubiri este lipsită de suport probator, iar intenția reclamantei de a construi o hală de producție care dacă ar fi fost pusă în exploatare i-ar fi adus un profit, nu reprezintă un criteriu suficient pentru a fi acceptat ca un reper de stabilire a despăgubirii. În privința cheltuielilor de judecată, în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994, ci prevederile Legii nr. 198/2004 care este o lege specială și deci este prioritară în aplicare.

Potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța poate micșora onorariul avocațial în cazul în care constată că acesta este disproporționat de mare raportat la munca depusă de avocat. Reclamanta intimată SC B. SRL Cluj, prin întâmpinare la apelul pârâtului, a solicitat respingerea apelului acestuia ca nefondat, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea poziției procesuale, reclamanta intimată a învederat instanței că despăgubirile au fost în mod corect stabilite de instanța de fond raportat la valoarea terenului indicată în raportul de expertiză, la momentul întocmirii acestuia, cu respectarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Prin decizia civilă nr. 250/A din 9 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, s-a admis, în parte, apelul declarat de reclamanta SC B. SRL Cluj; s-a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA a fost obligat să-i plătească reclamantei SC B. SRL Cluj suma de 16.594,17 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale pentru fondul cauzei, în loc de suma de 2.900 RON cu același titlu, menținând restul dispozițiilor din sentința apelată. S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, în contra aceleiași sentințe. A fost obligat intimatul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

SA să plătească apelantei suma de 2.639,215 RON, cheltuieli de judecată parțiale în apel, reprezentând cota de ½ parte din onorariul avocațial dovedit prin chitanța și factura anexată la dosar. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Prin Hotărârea nr. 150 din 22 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 constituită la nivelul Consiliului Local al comunei A., s-a aprobat acordarea despăgubirii în sumă de 104.845 RON pentru terenul în suprafață de 999 m.p. situat în comuna A., sat D., categoria de folosință arabil, înscris în CF nr. C1. D., identificat prin număr cadastral C1. În hotărâre este menționată ca persoană îndreptățită la despăgubire reclamanta SC B. SRL Cluj-Napoca.

În fața primei instanțe s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză de către o comisie formată din 3 experți conform prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, care a fost semnat cu obiecțiuni de către expertul desemnat de pârât, ing. E.G. Conform raportului de expertiză, imobilul teren în suprafață de 999 m.p., tarlaua 64, parcela 2, se identifică parțial în C.F. nr. 1511 D., nr. T1., T2. și este situat în loc. S., comuna A. În vecinătatea imobilului evaluat se găsesc multiple alte terenuri cu destinație de construcții industriale, iar la cca. 500 m. sunt și construcții cu destinație rezidențială. Terenul se găsește în aproprierea drumului european (la cca. 100 m.) are front la șoseaua care traversează calea ferată spre D. și se găsește în apropierea căii ferate (la cca.

50 m.) terenul este plan, necultivat, fără cabluri care îl traversează, iar la data exproprierii avea toate avizele necesare construirii unei hale de producție încălțăminte. Metodele de evaluare a terenurilor conform standardelor A.N.E.V.A.R. sunt următoarele: comparația directă, proporția, extracția, parcelarea tehnică reziduală și capitalizarea rentei de bază. Dintre acestea, experții au ales pentru evaluarea terenului în litigiu metoda comparației directe prin care estimarea valorii de piață se face prin analiza pieței pentru a găsi proprietăți similare și comparând apoi aceste proprietăți cu cea în evaluare. Premiza metodei comparației directe este aceea că valoarea de piață a unei proprietăți imobiliare este în relație directă cu prețurile unor proprietăți competitive și comparabile.

Această metodă este valabilă la toate tipurile de proprietăți imobiliare când există suficiente tranzacții recente, cu date sigure, care să indice caracteristicile valorii sau tendințele de pe piață. Utilizând metoda comparației directe, experții au concluzionat că valoarea terenului expropriat în suprafață de 999 m.p. este de 59 euro/m.p., respectiv 58.941 euro, echivalentul a 251.814 RON, la cursul valutar din 26 martie 2009 de 4,2723 RON/euro. În cadrul aceluiași raport de expertiză, exp. ing. E.G. a arătat că valoarea terenului expropriat este de 38 euro/m.p., echivalentul a 37.962 euro, respectiv 162.185 RON, opinia separată a acestuia nefiind explicată sau motivată în niciun fel. Atât reclamanta cât și pârâtul au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, iar prin răspunsul la obiecțiuni formulat de experții Ș.M.

și F.M., aceștia și-au menținut valoarea inițial indicată în raportul de expertiză și au arătat că la întocmirea raportului s-a ținut seama de evaluarea terenului la data la care a fost întocmit raportul în discuție, precum și de avizele și adresele puse la dispoziția comisiei de experți de către reclamantă, inclusiv s-a ținut cont de faptul că terenul este în apropierea căii ferate și a DN.1C. Metoda de evaluare este prevăzută în Standardele Internaționale de Evaluare, ediția a VII-a. Expertul ing. E.G., prin răspunsul la obiecțiunile formulate de părți, a învederat instanței că la data exproprierii a existat deja refuzul expropriatorului de a elibera avizul necesar pentru utilizarea terenului și a făcut parte din comisia de experți care la momentul evaluării a arătat că valoarea reală a terenului este de 38 euro/m.p., ținând seama și de diminuarea dinamicii pieței imobiliare de aproximativ 10%.

Conform art. 9 din Legea nr. 198/2004, în forma aflată în vigoare la data introducerii acțiunii, 05 iunie 2008, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum și orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire. Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Potrivit art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. În continuare, art. 27 din același act normativ prevede că, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî.

Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată. Având în vedere că terenul expropriat nu a fost evaluat de către comisia de experți la momentul exproprierii pentru ca instanța de fond să poată compara oferta de despăgubire, din Hotărârea nr. 150/2008, cu pretențiile formulate de părți, în sensul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 Curtea, în ședința publică din 09 decembrie 2010, în temeiul art. 212 alin. (1) C. proc. civ. a încuviințat cererea în probațiune formulată de pârâtul apelant având ca obiect completarea raportului de expertiză întocmit în cauză, în sensul evaluării terenului în litigiu la momentul exproprierii terenului, respectiv la data de 22 aprilie 2008. Prin completarea la raportul de expertiză întocmit de experții Ș.M.

și F.M., aceștia au arătat că valoarea de piață estimată a terenului expropriat la data de 22 aprilie 2008 este de 60.939 euro, echivalentul a 255.121 RON, la cursul B.N.R. din 06 martie 2011, de 4,1865 RON/euro. Expertul desemnat de către pârât E.G., prin opinia separată la completarea raportului de expertiză, a arătat că valoarea terenului în luna aprilie 2008 este de 45,75 euro/mp., respectiv 45,704,25 euro, echivalentul sumei de 191.341 RON, la cursul B.N.R. din 16 martie 2011. Ținând seama de concluziile comisiei de experți din completarea la raportul de expertiză din care rezultă, fără echivoc, faptul că la momentul exproprierii 22 aprilie 2008, terenul expropriat în suprafață de 999 m.p.

a avut în mod evident o valoare mai mare decât cea menționată în Hotărârea nr. 150/2008, respectiv de 104,845 RON, Curtea a constatat că motivele de apel invocate de pârât referitoare la faptul că instanța de fond nu a stabilit și un obiectiv de evaluare a terenului la momentul la care s-a făcut exproprierea terenului în litigiu nu este fondat. Contrar susținerilor pârâtului apelant avizele și acordurile depuse de reclamantă în susținerea celui de-al doilea capăt al acțiunii introductive, precum și divergența de opinii între experți cu privire la cuantumul despăgubirilor, tribunalul nu a luat în considerare și a înlăturat motivat înscrisurile depuse în probațiune, iar în condițiile în care expertul desemnat de către pârât, E.G.

nu a înțeles să indice și să motiveze în opinia separată la raportul de expertiză care au fost criteriile de evaluare a terenului în litigiu, în mod corect prima instanță a ținut seama de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de către ceilalți doi experți. Motivul de apel al reclamantei referitor la neacordarea sumei de 262.200 euro reprezentând prejudiciul cauzat de imposibilitatea obținerii autorizației de construire a unei hale necesară procesului de producție nu este fondat pentru argumentele ce urmează în continuare. Prin contractul nr. 49 din 25 noiembrie 2003 încheiat între SC B. SRL Cluj, în calitate de producător/vânzător, SC A.I. SA., în calitate de distribuitor în Europa și SC K.S.

SA, în calitate de cumpărător s-au prevăzut obligațiile vânzătorului, ale cumpărătorului și ale distribuitorului. Înscrisul aflat în copie depus la dosar nu cuprinde semnăturile și ștampilele părților contractante. Printre obligațiile vânzătorului este menționată și aceea că este de acord să creeze o unitate de producție separată pentru a se putea produce exclusiv comenzile cumpărătorului, cu scopul de a proteja caracterul secret al produselor, cererea venind din partea clienților finali americani. Convenția mai sus menționată dovedește, eventual, doar existența unui raport contractual între părțile menționate, dar nu este de natură a dovedi că aceasta nu s-a derulat în bune condiții din cauzele invocate de reclamantă în susținerea pretențiilor sale.

Avizele depuse la dosar de reclamantă probează doar împrejurarea că aceasta a făcut demersuri în vederea demarării lucrărilor de construire a unei hale de producție pe terenul în litigiu, însă nu dovedesc fapta ilicită, caracterul cert al prejudiciului și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu estimat de reclamantă la suma de 262.200 euro. Motivul de apel al reclamantei privind neacordarea în întregime a cheltuielilor de judecată de către prima instanță este parțial întemeiat din considerentele ce urmează. Astfel, Curtea constată că reclamanta a achitat în favoarea exp. F.M. onorariu provizoriu în sumă de 300 RON, iar în favoarea exp. Ș.M. onorariu provizoriu în sumă de 150 RON, iar pârâtul a achitat onorariu expert în valoarea de 300 RON pentru exp.

E.G. și 150 RON pentru exp. Ș.M., conform obligațiilor stabilite de instanță prin încheierea pronunțată în ședința publică din 03 septembrie 2008. Ulterior, reclamanta a achitat onorariu restant cuvenit exp. F.M. în sumă de 900 RON, exp. E.G. suma de 600 RON și exp. Ș.M. suma de 650 RON, în total suma de 2.600 RON. Potrivit art. 18 din Legea nr. 198/2004, dispozițiile prezentei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale C. civ. și ale C. proc. civ., în măsura în care nu prevăd altfel. Prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor judecătorești se suportă de expropriator nu sunt aplicabile în speță, deoarece în privința cheltuielilor de judecată se aplică dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 198/2004, coroborat cu prevederile în materie ale C. proc.

civ. În acest sens, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul litigiilor prevăzute la alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura de drept comun. Din interpretarea acestui text legal rezultă cu evidență faptul că toate cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare cad în sarcina reclamantei în conformitate cu procedura de drept comun. În privința onorariului avocațial, Curtea a constatat că prin contractul de asistență juridică nr. 152 din 29 mai 2008 încheiat între Cabinet individual avocat B.L.I. și SC B. SRL, părțile au convenit un onorariu în cuantum de 6.406 euro + T.V.A.

plătibil în RON la cursul B.N.R. din ziua facturării, contractul având ca obiect consultanță, redactare și susținere acțiune în instanță în vederea obținerii despăgubirilor aferente terenului de 999 m.p. din S. și a daunelor cauzate de aceasta, redactare cereri, acte, reprezentare în fațaoricăror persoane interesate în legătură cu această cauză, inclusiv în fața expertului evaluator. Conform facturii seria CH1. nr. CC1. din 29 mai 2008 reclamanta a plătit în favoarea Cab. av. B.L. suma de 27.988,34 RON, reprezentând onorariu avocațial conform contractului nr. CO1. Conform art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut.

Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Raportat la acest text legal, Curtea a constatat că reclamanta a dovedit că a achitat suma de 2.600 RON cu titlu de onorariu cuvenit experților, onorariu care nu poate fi micșorat de către instanță.

În privința onorariului avocațial în sumă de 27.988,34 RON, Curtea a apreciat că acesta este nejustificat de mare, chiar și având în vedere valoarea terenului expropriat, dar și față de munca efectivă îndeplinită de avocat, motiv pentru care, ținând seama de faptul că acțiunea introductivă a fost admisă doar în parte, respectiv s-a admis doar primul petit, Curtea în temeiul textului legal mai sus arătat, a redus onorariul avocațial la suma de 13.994,17 RON, reprezentând cota de ½ parte din onorariul efectiv plătit. Critica reclamantei apelante privitoare la faptul că onorariul avocațial a fost stabilit în baza unui contract de asistență juridică care nu poate fi modificat de instanță nu poate fi reținută, întrucât, prin art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. legiuitorul a consacrat prerogativa instanței de judecată de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, a cuantumului onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse de avocat. O asemenea prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

În sensul celor arătate este și jurisprudența C.E.D.O., care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil. Împotriva deciziei mai sus-menționată a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, pârâtul arată că potrivit Legii nr. 198/2004 și a normelor ei de aplicare, cheltuielile ocazionate de efectuarea raportului de expertiză se suportă conform dreptului comun.

Așa fiind, reclamanta care a solicitat expertiza în fața instanței de fond avea obligația să-i suporte costurile la momentul efectuării acesteia. Potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ. instanța poate micșora onorariul avocațial în cazul în care va constata că este disproporționat cu munca depusă de avocat în fiecare caz în parte. În acest context se susține că onorariul avocațial a fost neobișnuit de mare raportat la banalitatea cazului dat, care nu a comportat o muncă deosebită din partea avocatului, o documentație deosebită și nici un efort intelectual deosebit din partea avocatului. Se arătă, în același sens, că cererea introductivă de instanță a fost admisă numai în parte de către instanță, situație în care instanța avea deplină libertate să aprecieze și să stabilească cuantumul cheltuielilor de judecată pe care le acordă reclamantei contestatoare.

Acordarea de către instanța de apel a 1/2 din cheltuielile de judecată exagerate solicitate de către reclamanta intimată în apelul pârâtului a constituit o greșeală de judecată, ținând seama de faptul că nici primul petit din acțiune nu a fost admis în totalitate ci numai în parte. O altă critică vizează modul de acordare a despăgubirilor. Câtă vreme nici din raportul de expertiză, nici din actele anexate acestuia nu rezultă că reclamanta nu ar mai avea posibilitatea construirii halei, ba mai mult se precizează prin unul dintre răspunsurile la obiecțiuni că terenul iși păstrează construibilitatea și condiționările existente anterior exproprierii, rezultă că nu există nici un motiv pentru a calcula un prejudiciu sub acest aspect.

Mai mult, este de reținut că autorizația de construire nu a fost obținută niciodată de către reclamantă. Obiectivul Centura de Ocolire Cluj Est nu a adus nici un fel de restricții suplimentare celor existente anterior, generate de vecinătatea cu DN1 C și căile ferate existente în apropiere. Prin urmare, aceste avize și acorduri nu trebuiau avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor. Se susține, în continuare, că prin răspunsul la obiecțiuni membrii comisiei de experți au formulat aprecieri contradictorii cât privește evaluarea despăgubirii. Astfel, unul din membrii comisiei anume, expert E.G., a apreciat că terenul își păstrează construibilitatea pe care o avea anterior exproprierii, astfel că era lipsită de temei calcularea unui prejudiciu pe motiv că hala pe care o avea în proiect să o construiască contestatoarea nu ar mai putea fi construită.

Pe de altă parte, ceilalți doi experți prin răspunsul la obiecțiuni, arată că au ținut seama de avizele pe care contestatoarea le-a pus la dispoziția lor pentru a calcula valoarea despăgubirilor. Raportat la caracterul contradictoriu al răspunsului experților la obiecțiuni era necesar ca instanța să dispună fie refacerea în totalitate a expertizei, fie să încuviințeze o contraexpertiză care să lămurească aspectele referitoare la care experții inițiali au formulat opinii diferite. În consecință, se solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei civile recurate, având în vedere că refacerea raportului de expertiză nu este posibilă în faza recursului. La data de 08 noiembrie 2012, intimata reclamantă SC B. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului, motivat de faptul că nu se încadrează în motivele de nelegalitate expres reglementate de art. 304 C. proc.

civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru considerentele pe larg expuse în conținutul acestei cereri. Luând în examinare, cu prioritate, chestiunea nulității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte a constatat, din dezvoltarea motivelor de recurs, formulate în termenul legal, că acestea se află în strânsă legătură cu hotărârea atacată, constituindu-se într-o critică totală a acesteia și tinzând la a afirma nelegalitatea ei, de unde rezultă că permit încadrarea lor în motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Drept consecință, Înalta Curte respinge excepția nulității recursului, ca nefondată. Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat, urmând să îl respingă pentru considerentele ce succed: Referitor la motivul de recurs, reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., care consacră nemotivarea hotărârii judecătorești, Înalta Curte constată că invocarea acestui caz de nelegalitate, prin recursul de față, s-a realizat în mod formal, în condițiile în care recurentul pârât nu a indicat în care parte hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii sau, în care parte se consideră că nu este deloc motivată. De altfel, referirea la acest motiv de nelegalitate este lipsită de orice susținere în dezvoltarea, atât în scris cât și oral - cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, a motivului astfel invocat. Drept consecință, urmează a fi respins ca atare. În ceea ce privește criticile încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că o primă critică vizează modul de stabilire a cheltuielilor de judecată în raport de dreptul comun aplicabil în materie. Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 „Cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul litigiilor prevăzute la alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura de drept comun”. În speță, cu privire la motivul de apel al reclamantei privind neacordarea în întregime a cheltuielilor de judecată de către prima instanță, instanța de apel a constatat că este parțial întemeiat. Potrivit dreptului comun în materie, art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă aplicare a d ispozițiilor art. 274 C. proc. civ., care, chiar dacă nu menționează in terminis, induc o prezumție de culpă procesuală în sarcina celui ce prin atitudinea sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul și cu ocazia purtării procesului. Cheltuielile de judecată au rolul de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate în final de către partea din vina căreia s-a promovat acțiunea, aceasta fiind partea care a pierdut procesul. Faptul că s-a admis în parte acțiunea reclamantei, nu poate să justifice respingerea cererii sau stabilirea într-un cuantum cât mai mic a cheltuielilor de judecată, acordarea acestora bazându-se așa cum s-a arătat, pe culpa procesuală a părții din vina căreia s-a purtat procesul, neavând relevanță de la cine le solicită partea care a efectuat asemenea cheltuieli.

În ceea ce privește modul de stabilire a cuantumului cheltuielilor acordate, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța de judecată este competentă să reducă onorariul de avocat atunci când constată că valoarea lui este disproporționată în raport de amplitudinea și complexitatea activității depuse. Susținerile recurentului pârât în sensul că, onorariul avocațial a fost neobișnuit de mare raportat la complexitatea cazului dat și că, acordarea de către instanța de apel a 1/2 din cheltuielile de judecată exagerate solicitate de către reclamanta intimată a constituit o greșeală de judecată, ținând seama de faptul că nici primul petit din acțiune nu a fost admis în totalitate, ci numai în parte, nu pot fi primite din următoarele considerente.

În speță, se constată că la stabilirea cheltuielilor de judecată instanța de apel a redus onorariul avocațial la suma de 13.994,17 RON, reprezentând cota de ½ parte din onorariul efectiv plătit de reclamantă. Se apreciază că acest cuantum al cheltuielilor nu este disproporționat în raport cu munca depusă de avocat în dosar, raportat la complexitatea cauzei dedusă judecății. O altă critică formulată prin motivele de recurs vizează faptul că la stabilirea cuantumului despăgubirilor nu ar fi trebuit avut în vedere prejudiciul cauzat prin neconstruirea halei pe terenul expropriat, urmare a faptului că reclamanta nu a mai putut obține avizele și acordurile necesare în acest sens.

Critica astfel formulată urmează a fi înlăturată, Înalta Curte constatând că motivul din apelul reclamantei, referitor la neacordarea sumei de 262.200 euro reprezentând prejudiciul cauzat de imposibilitatea obținerii autorizației de construire a unei hale necesară procesului de producție, a fost respins de Curtea de Apel ca nefondat. Prin urmare, în cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei a fost inclusă doar plata despăgubirii pentru parcela de teren expropriată, despăgubire calculată la valoarea reală a terenului, restul despăgubirilor pretinse de reclamantă prin acțiune, fiind respinse, atât la instanța de fond cât și în apel.

Ultima critică, anume aceea că raportat la contradictorialitatea răspunsului experților la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză era necesar ca instanța de apel să dispună, fie refacerea în totalitate a expertizei, fie să încuviințeze o contraexpertiză care să lămurească aspectele cu referire la care experții inițiali au formulat opinii diferite, nu poate fi încadrată întrun motiv de nelegalitate dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În consecință, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii la situația de fapt stabilită în speță, astfel încât, nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Pentru toate aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca, nefondat, recursul declarat de pârât. Fiind în culpă procesuală, urmare respingerii recursului, în conformitate cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul pârât la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă, în cuantum de 4.536 RON, reprezentând onorariu de avocat în sumă de 3.720 RON și cheltuieli de transport în sumă de 816 RON, conform chitanțelor atașate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei civile nr. 250/A din 09 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Obligă recurentul-pârât la 4536 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2012.