ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4244/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4244/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 797 din 9 decembrie

2009 a Tribunalului Cluj, s-a respins excepția lipsei calității procesuale

active. S-a admis în parte acțiunea intentată de reclamantul P.L. împotriva

pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA din România și în consecință, s-a

stabilit că despăgubirea datorată de pârât pentru exproprierea terenului în

suprafață de 3.895 mp, situat în satul S.T., com. S., categoria de folosință

arabil, tarlaua P.J., identificat prin număr cadastral C1., ce face obiectul

Hotărârii nr. E1. din 12 noiembrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii

nr. 198/2004 constituită la nivelul comunei S., este de 167.251 RON.

A fost obligat pârâtul

să îi plătească reclamantului despăgubirea cuvenită pentru expropriere, condiționat

de dovedirea dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului supus exproprierii.

Au fost compensate cheltuielile

de judecată ocazionate de părți.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut că, prin Hotărârea nr. E1. din 12 noiembrie 2007

emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 constituită la nivelul Consiliului

local al comunei S., s-a aprobat acordarea despăgubirii în sumă de 75.733,76 RON

reprezentând echivalentul sumei de 22.201,5 euro raportat la cursul B.N.R. din data

de 9 noiembrie 2007 de 3,4112 RON/euro, pentru imobilul expropriat, situat în satul

S.T., comuna S., în suprafață de 3.895 mp, având categoria de folosință arabil,

tarlaua P.J., identificat prin număr cadastral C1., persoana aparent îndreptățită

la despăgubire fiind reclamantul P.L.

În această situație, reclamantul

are interes și calitate procesuală activă în cauză.

Reclamantul a pretins

că valoarea despăgubirii stabilite pentru terenul expropriat este situată sub prețul

la care se vând imobile asemănătoare celui expropriat pe raza unității administrativ-teritoriale,

în raport de care se stabilește valoarea despăgubirii pentru expropriere, în temeiul

art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Din concluziile raportului

de expertiză efectuat de o comisie constituită din 3 experți, a rezultat că pentru

exproprierea parcelei în suprafață de 3.895 mp, despăgubirea este de 167.251 RON.

Comparând rezultatul expertizei

cu oferta făcută de expropriator și cu pretențiile formulate de reclamant, instanța

a constatat că cererea reclamantului este parțial întemeiată, în sensul că despăgubirea

cuvenită pentru exproprierea terenului în litigiu este în cuantumul stabilit prin

raportul de expertiză la valoarea reală a imobilului, considerent pentru care în

baza dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 coroborat cu art. 15, art. 16 și

art. 27 din Legea nr. 33/1994, s-a stabilit că despăgubirea datorată de pârât pentru

terenul expropriat în suprafață de 3.895 mp este de 167.251 RON.

Prin decizia civilă

nr. 288/A din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj s-a admis apelul declarat

de Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, împotriva sentinței civile nr. 797 din 9

decembrie 2009 a Tribunalului Cluj, care a fost schimbată parțial, în sensul că

s-a respins acțiunea reclamantului și au fost menținute dispozițiile privind soluționarea

excepțiilor lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active.

Prin decizia din apel

a fost obligat intimatul P.L. să îi plătească apelantului cheltuieli de judecată

în apel, în sumă de 225 RON și a fost dat în debit apelantul pentru plata onorariului

de expert în sumă de 75 RON.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că raportul de expertiză efectuat la prima instanță,

care a stabilit valoarea terenului la 10 euro/mp, a fost semnat cu obiecțiuni de

către expertul F.M.

În apel, s-a dispus completarea

raportului de expertiză, iar expertul numit de instanță și expertul numit de expropriator

au stabilit o valoare de 3 euro/mp, care este inferioară valorii stabilite prin

hotărârea de expropriere. Această completare a fost semnată cu obiecțiuni de expertul

F.M. numită de expropriat, pe motiv că zona terenurilor considerate agricole din

extravilanul localității S.T., situate între localitățile L. și V., poziționate

la circa 75 m de șoseaua principală, este o zonă în care terenurile sunt cumpărate

pentru construcții, prețul pentru terenurile construibile în acea zonă se situează

între 25-40 euro/mp, iar terenul în litigiu, fiind situat mai departe de șosea,

are, în opinia acestui expert, prețul de vânzare-cumpărare de 10 euro/mp.

Toți experții s-au raportat

la oferte de vânzare din perioada noiembrie 2007 și nu la contractele de vânzare-cumpărare,

așa cum rezultă din anexele raportului de expertiză. Experții au avut în vedere

că terenurile arabile fără utilități, situate la o distanță de 2 km față de autostradă,

au o valoare de 3 euro/mp negociabil și doar cele cu utilități, situate în extravilan

dar în imediata apropiere a intravilanului, au o valoare superioară.

Din raportul de expertiză

a rezultat că terenul în litigiu este agricol, categoria de folosință arabil, fiind

situat la o distanță de 300 m de drumul județean L.-S., neavând utilități și prezentând

mici denivelări, proprietățile vecine făcând parte tot din categoria arabil, accesul

cu mijloace de transport fiind dificil și făcându-se pe drumul de organizare de

șantier realizat de constructorul autostrăzii, pe un drum de țară amenajat. S-a

mai reținut că terenul este fără perspective de dezvoltare urbană, având o atractivitate

redusă.

Raportat la aceste caracteristici

ale terenului, instanța de apel a apreciat că valoarea de 3 euro/mp este mai apropiată

de valoarea de circulație decât cea de 10 euro/mp indicată de expertul asistent

numit la cererea expropriatului, valoare justificată prin aprecierea terenului ca

fiind construibil.

Prin decizia nr. 8672

din 9 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat

de reclamantul P.L. împotriva deciziei nr. 288/A din 21 octombrie 2010 a Curții

de Apel Cluj, care a fost casată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță.

Pentru a decide astfel,

Înalta Curte a reținut că, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea

se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului

sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se

vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia.

Raportând dispozițiile

legale sus-evocate la situația imobilului în litigiu, expertizele efectuate în cauză

nu se circumscriu prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în condițiile în care

la calculul despăgubirilor nu s-a ținut seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză.

După casarea cu trimitere,

cauza a fost înregistrată sub nr. 761/117/2008* în apel la Curtea de Apel Cluj.

Urmare a îndrumărilor

date de instanța de casare prin decizia nr. 8672 din 9 decembrie 2011, s-a dispus

efectuarea unui raport de expertiză de către o comisie alcătuită din trei experți:

C.S.C., V.F. și L.S.N., având următoarele obiective: evaluarea terenului în litigiu

în suprafață de 3.895 mp situat în satul S.T., comuna S., având categoria de folosință

arabil, tarlaua „P.J.”, identificat cu numărul cadastral C1., ce a făcut obiectul

hotărârii comisiei de expropriere nr. E1. din 12 noiembrie 2007, ținând seama de

prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobile de acest fel în localitatea respectivă,

conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, atât la momentul exproprierii, cât și la

momentul efectuării raportului de expertiză, cu luarea în considerare a unor contracte

de vânzare-cumpărare autentice încheiate cu privire la terenuri similare și a hotărârilor

depuse de reprezentantul reclamantului-intimat.

Din raportul de expertiză

efectuat de experții C.S.C., V.F. și L.S.N., a rezultat că la data exproprierii,

12 noiembrie 2007, terenul în litigiu în suprafață de 3.895 mp avea valoarea de

55.425,85 euro (14,23 euro/mp), respectiv 190.700 RON, iar la data efectuării raportului

de expertiză, 7 septembrie 2012, valoarea terenului în litigiu era de 41.130 euro

(10,56 euro/mp), respectiv de 184.000 RON.

La acest raport de expertiză,

C.N.A.D.N.R. SA București, a formulat obiecțiuni, pe care la termenul din 10 octombrie

2012 instanța le-a încuviințat în parte și le-a trimis experților pentru a răspunde

la acestea.

În răspunsul la obiecțiuni,

experții au arătat că pentru evaluarea proprietății la data întocmirii raportului

de evaluare, au fost folosite ca și comparabile, terenuri care sunt oferite spre

vânzare, identificate la fața locului și nu prin mica publicitate/internet, fiind

folosite aceste comparabile, deoarece nu au fost identificate contracte autentice

privind proprietăți situate pe raza localității S.T. Coeficienții de corecție aplicați

comparabilelor au fost estimați de către comisia de evaluare, în funcție de condițiile

pieței imobiliare din zonă. Faptul că pârâtul susține că raportul de evaluare nu

este corect, reprezintă opinia reprezentanților acestuia. Contractele de vânzare-cumpărare

depuse la filele 10-12 vizează un teren din localitatea L. și un teren din localitatea

S.T. pe care sunt edificate construcții, astfel că nu pot fi avute în vedere ca

și comparabile.

Prin urmare, instanța

de apel, în rejudecare, a reținut că terenul în litigiu, în suprafață de 3.895 mp,

situat în comuna S., satul S.T., categoria de folosință arabil, tarlaua „P.J.”,

a fost evaluat astfel:

1) prin hotărârea nr.

E1. din 12 noiembrie 2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, la suma

de 75.733,76 RON reprezentând echivalentul sumei de 22.201,50 euro, ceea ce reprezenta

5,7 euro/mp;

2) prin sentința civilă

nr. 797 din 9 decembrie 2009 a Tribunalului Cluj ce formează obiectul prezentului

apel, terenul în litigiu a fost evaluat la suma de 167.251 RON reprezentând echivalentul

sumei de 38.950 euro, ceea ce reprezenta 10 euro/mp;

3) prin raportul de expertiză

efectuat în apel după casarea cu trimitere spre rejudecare, terenul în litigiu a

fost evaluat la suma de 184.000 RON reprezentând 41.130 euro, ceea ce reprezintă

10,56 euro/mp.

Instanța de apel a considerat

că raportul de expertiză efectuat în apel după casarea cu trimitere, a fost întocmit

de comisia compusă din 3 experți, cu respectarea în măsura posibilităților, a dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 33/1994, motiv pentru care a fost însușit de către instanță.

S-a reținut că nu întotdeauna este posibilă procurarea de contracte autentice de

vânzare-cumpărare cu privire la terenuri din aceeași zonă, având aceleași caracteristici

și exact din perioada efectuării raportului de expertiză.

Experții au arătat că

la efectuarea raportului de expertiză au fost folosite ca și comparabile, terenuri

care sunt oferite spre vânzare, identificate la fața locului și nu prin mica publicitate/internet,

fiind folosite aceste comparabile, pentru că nu au fost identificate contracte autentice

privind proprietăți situate pe raza localității S.T., iar coeficienții de corecție

aplicați comparabilelor au fost estimați în funcție de condițiile pieței imobiliare

din zonă.

Acest ultim raport de

expertiză a stabilit, așadar, că valoarea terenului în litigiu este de 41.130 euro

sau 184.000 RON, ceea ce presupune 10,56 euro/mp, adică mai mare decât valoarea

stabilită de prima instanță pe baza primului raport de expertiză: 38.950 sau 167.251

RON, respectiv 10 euro/mp.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 296 C. proc. civ., a fost respins ca nefondat apelul pârâtului împotriva

sentinței tribunalului.

În baza art. 274 C.

proc. civ., apelantul aflat în culpă procesuală, a fost obligat să îi plătească

intimatului cheltuieli de judecată în sumă de 1.860 RON.

Împotriva deciziei

nr. 130/A din

19

decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, a declarat recurs Statul

Român, prin C.N.A.D.N.R. SA.

Recurentul a solicitat,

în principal, modificarea deciziei atacate și pe fond respingerea acțiunii reclamantului,

iar în subsidiar, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe,

pentru efectuarea unei noi expertize, cu respectarea dispozițiilor art. 25 și

art. 26 din Legea nr. 33/1994.

În motivarea recursului,

recurentul a arătat că decizia civilă nr. 130/A/2012 a fost pronunțată cu încălcarea

și aplicarea greșita a legii, invocând art. 304 pct. 9 teza ultimă, art. 312

alin. (3) prima teză și art. 315. alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel nesocotind

în mod evident îndrumările instanței supreme, date prin decizia de casare nr.

8672 din 09 decembrie 2011.

Recurentul susține că

instanța de apel a pronunțat o hotărâre criticabilă sub aspectul legalității, pornind

de la o greșită interpretare a legii și implicit a probelor administrate. Astfel,

Curtea de Apel a pronunțat hotărârea cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor

art. 9 din Legea nr. 198/2004, art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994 și art.

315 C. proc. civ.

Art. 9 din Legea nr. 198/2004

reglementează cele două ipoteze în care persoana expropriată se poate adresa instanței

de judecată. Dintre acestea, în speță, regăsim cererea reclamantului de majorare

a cuantumului despăgubirii stabilite de către expropriator, în acest sens, legiuitorul

prevăzând faptul că sunt aplicabile prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994

numai în ceea ce privește modalitatea stabilirii despăgubirii,

Art. 26 din Legea nr.

33/1994 stabilește modalitatea prin care se pot determina despăgubirile pe cale

judiciară, pentru terenurile ce fac obiectul exproprierii pentru cauză de utilitate

publică. Astfel, potrivit normei legale sus-menționate, la calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială

la data întocmirii raportului de expertiza, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia.

Recurentul consideră că

soluția instanței de apel este întemeiată pe concluziile unui raport de expertiză

judiciară întocmit de către experții tehnici cu încălcarea art. 26 din Legea

nr. 33/1994 și a normelor profesionale și deontologice.

Conținutul raportului

de expertiză contrazice concluziile instanței de apel, întrucât experții judiciari

au stabilit cuantumul despăgubirii utilizând metoda comparației directe, cu folosirea

exclusivă a unor oferte de vânzare și nu prin raportare la tranzacții autentice,

așa cum prevăd dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994. Așadar, instanța de control

judiciar a apreciat în mod eronat și nelegal că în speță au fost respectate dispozițiile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Recurentul susține că

nu au fost respectate nici normele Standardelor Internaționale de Evaluare, ed.

VIII-a, anul 2007, care fac în mod similar trimitere la evaluarea terenurilor prin

prisma unor contracte autentice de vânzare-cumpărare (cu referire la metoda comparației

vânzărilor).

Atât comisia de experți,

cât și instanța de apel erau obligate să țină cont de prețurile practicate pe piața

imobiliară locală (respectiv din comuna S., jud. Cluj), prețuri care exclud ofertele

de vânzare, care sunt speculative, dacă nu chiar fictive și, prin urmare, nepertinente.

Susținerile instanței

de control judiciar cu privire la raportul de expertiză realizat în cel de-al doilea

ciclu procesual (în cadrul rejudecării apelului) sunt extrem de contradictorii.

Pe de o parte instanța de apel reține că lucrarea a fost întocmită "ținând

seama de prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobile de acest fel în localitatea

respectivă conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, atât la momentul exproprierii,

cât și la momentul efectuării raportului de expertiză, cu luarea în considerare

a unor contracte de vânzare-cumpărare autentice încheiate cu privire la terenuri

similare" (pagina 4 din decizie), iar pe de altă parte subliniază în două rânduri

că ”în răspunsul la obiecțiuni, experții au arătat că pentru evaluarea proprietății

la data întocmirii raportului de evaluare, au fost folosite ca și comparabile terenuri

care sunt oferite spre vânzare, identificate la fața locului” (din decizia recurată)

și „experții au arătat că la efectuarea raportului de expertiză au fost folosite

ca și comparabile terenuri care sunt oferite spre vânzare, identificate la fața

locului”.

Recurentul susține că,

în realitate, lucrarea realizată în fața instanței de control judiciar se bazează

numai pe oferte de vânzare, în ceea ce privește evaluarea de la momentul întocmirii

raportului. Faptul că imobilele selectate ca și comparabile „au fost identificate

la fața locului” nu are absolut nicio relevanță, în condițiile în care acestea reprezintă

tot oferte de vânzare (absolut identice cu cele ce se regăsesc la mica publicitare

sau sunt postate pe internet).

În sensul celor arătate,

recurentul face trimitere la jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, exemplificând prin decizia civilă nr. 5721/2009 și decizia civilă

nr. 4681/2010.

În opinia recurentului,

din exemplele de practică judiciară menționate ar rezulta că singurele acte care

pot releva prețul real de tranzacționare a unui imobil care a făcut obiectul exproprierii,

în conformitate cu art. 26. alin. (2) din Legea nr. 33/1994, sunt contractele de

vânzare-cumpărare.

De altfel, apreciază recurentul,

și în această speță dispozițiile de îndrumare ale instanței supreme au vizat tot

stabilirea valorii de despăgubire pentru imobilul expropriat în funcție de „prețul

cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză”.

În opinia recurentului,

nu poate fi reținută în niciun caz ca justificată explicația dată de către instanța

de apel pentru nerespectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. În primul

rând, nu putem vorbi de respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994,

în condițiile în care chiar instanța de control judiciar a reținut faptul că raportul

realizat în cauză se bazează exclusiv pe oferte de vânzare. În al doilea rând, atât

instanța de apel, cât și experții numiți în cauză nu au întreprins niciun demers

pentru obținerea de tranzacții relevante (deși recurentul a solicitat de numeroase

ori acest lucru și a indicat instituțiile publice abilitate să ofere informații

pertinente). În plus, recurentul mai arată că, prin obiecțiunile formulate, a cerut

inclusiv refacerea raportului de expertiză, dar instanța de apel a apreciat în mod

greșit și nelegal că lucrarea respectă prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Recurentul mai susține

că singurele tranzacții autentice relevante depuse la dosarul cauzei au fost comunicate

de acesta pentru termenul din data de 05 aprilie 2012.

Se mai arată de către

recurent că instanța de apel a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză tehnică

prin care să se stabilească valoarea terenului expropriat și la momentul exproprierii

acestuia (noiembrie 2007). Or, această dispoziție reprezintă o încălcare a art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 precum și a unuia din motivele pentru care în

primul ciclu procesual Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis cauza spre rejudecarea

apelului, momentul la care se calculează despăgubirile în caz de expropriere, raportat

la prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, coroborat cu art. 9 alin. (3) din

Legea nr. 198/2004, fiind data întocmirii raportului de expertiză.

Se mai susține, în motivarea

recursului, că instanța de control judiciar nu a luat în calcul nici dezideratul

legal privind compararea terenului în litigiu cu imobile de același fel, în condițiile

în care imobilul expropriat este unul agricol arabil, situat în extravilan, iar

ofertele ce au constituit comparabile în raportul de expertiza realizat aveau ca

obiect imobile mult superioare valoric, printre care se aflau și unele situate în

alte unități teritorial-administrative, cum este cazul comparabilei C, care este

proprie unui teren situat în com. F., sat L. de Sus, jud. Cluj.

Având în vedere neregularitățile

raportului de expertiză, instanța de control judiciar ar fi trebuit ca, în temeiul

art. 27 din Legea nr. 33/1994, să admită apelul în întregime și să respingă acțiunea

promovată de către reclamant. Singura valoare dovedită din punct de vedere legal

este cea stabilită de către expropriator prin Hotărârea nr. 63/2007 și anume 5,7

euro/mp.

Instanța de apel nu era

obligată să accepte concluziile unui raport de expertiză nelegal, având posibilitatea

și, mai mult, obligația, în virtutea rolului activ, să discearnă în privința dovezilor

administrate.

Valoarea de 10,56 euro/m.p.,

propusă în raportul de expertiză întocmit în apel, nu este susținută de absolut

nicio tranzacție autentică încheiată în anul 2012 și nu poate reprezenta în nici

un caz valoarea de circulație a terenului expropriat în L. septembrie, anul 2012.

Recurentul mai arată că,

prin notele scrise din data de 12 martie 2012, a propus spre comparație două tranzacții

autentice de vânzare-cumpărare, din care rezultau prețuri de 0,61 euro/m.p. și 6,56

euro/m.p., valori care sunt în vădită discrepanță cu valoarea propusa de experți

la nivelul lunii septembrie 2012, de 10,56 euro/m.p.

Printr-o analiză comparativă,

instanța de apel ar fi putut constata că prețul de circulație al terenului expropriat

se situează cu mult sub valoarea propusă în raportului de expertiză. Concluziile

raportului de expertiză nu se pot corobora cu nicio altă probă din dosar, iar din

economia textelor de lege nu rezultă că proba cu expertiză tehnică evaluatoare primează

în fața tuturor celorlalte probe administrate (cum ar fi înscrisurile, respectiv

tranzacțiile autentice depuse de recurent), instanța fiind cea care trebuie să se

pronunțe efectiv asupra despăgubirii.

În ceea ce privește încălcarea

prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., recurentul susține că instanța de

control judiciar a pronunțat o hotărâre fără a verifica dacă proba cu expertiză

tehnică administrată corespunde exigențelor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Dispozițiile de îndrumare nu s-au limitat numai la necesitatea unei noi expertize,

ci au arătat faptul că evaluarea trebuie să se bazeze în mod imperativ pe tranzacții

autentice încheiate la momentul de referință stabilit de legiuitor (data întocmirii

raportului).

În sensul arătat, recurentul

arată că, încă de la primul termen de judecată, a solicitat instanței de apel, în

cadrul probei cu înscrisuri, efectuarea unor adrese către Serviciul de Taxe și Impozite

din cadrul Primăriei S., Camera Notarilor Publici Cluj și O.C.P.I. Cluj, pentru

a se comunica la dosarul cauzei copii ale unor tranzacții autentice de vânzare-cumpărare

care au avut ca obiect terenuri situate în extravilanul com. S., jud. Cluj, încheiate

în anul 2012, dar instanța a respins nemotivat această cerere.

Recurentul consideră extrem

de succintă motivarea instanței de apel, de respingere a probei cu tranzacțiile

autentice depuse odată cu notele scrise din 12 martie 2012 („Contractele de vânzare-cumpărare

depuse, vizează un teren din localitatea L. și un teren din localitatea S.T. pe

care sunt edificate construcții, astfel că nu pot fi avute în vedere ca și comparabile”),

precizând că respectivele tranzacții aveau ca obiect terenuri din aceeași unitate

administrativ-teritorială ca și cel în litigiu (com. S., jud. Cluj) și aceeași categorie

de folosința (agricol-arabil), motiv pentru care puteau fi analizate ca și comparabile

de către experți și instanța de control judiciar.

Așadar, concluzionează

recurentul, cu încălcarea dispozițiilor de îndrumare din decizia de casare și a

prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a acceptat un raport

bazat exclusiv pe oferte de vânzare, situație în care s-ar impune modificarea decizia

recurate și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantului, ca fiind neîntemeiată.

În ceea ce privește solicitarea

subsidiară de casare a hotărârii, recurentul susține că a demonstrat că decizia

civilă nr. 130/A/2012 a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă, în ipoteza

în care se va aprecia că modificarea hotărârii recurate nu ar fi posibilă decât

în condițiile administrării probei cu expertiza tehnică judiciară, se impune aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (3) prima teză C. proc. civ. În acest sens, recurentul

face din nou trimitere la soluții de speță pronunțate de Înalta Curte de Casație

și Justiție (decizia nr. 2374 din 29 martie 2011).

Un ultim argument adus

de recurent este acela că instanța de apel nu a avut în vedere nici valoarea relevată

de Raportul de expertiză întocmit pentru Camera Notarilor Publici Cluj - anul 2012

(0.4 RON/m.p., aproximativ 0,09 euro/m.p.), deși dispozițiile art. 4 și art. 9 din

Legea nr. 198/2004 impuneau acest lucru.

Examinând decizia recurată

în raport cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Invocând motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de apel

a interpretat și a aplicat greșit prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004,

art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994 și art. 315 C. proc. civ., în esență recurentul

criticând faptul că instanța de apel și-a însușit punctul de vedere al experților

care au evaluat despăgubirea prin raportul de expertiză efectuat în faza rejudecării

apelului.

Din acest punct de vedere,

recurentul susține că raportul de expertiză nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor

legale, deoarece nu se bazează pe tranzacții, ci pe oferte de vânzare, că instanța

a înlăturat în mod greșit contractele de vânzare-cumpărare depuse de recurent și

că nu a încuviințat emiterea unor adrese către autoritățile care puteau furniza

contracte relevante.

Analizând dispozițiile

legale ce se pretinde că au fost încălcare sau greșit aplicate, se constată că,

potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, astfel cum acest text legal era în vigoare

la momentul emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor, contestată în prezenta

cauză (12 noiembrie 2007), expropriatul nemulțumit de cuantumul

despăgubirii stabilite prin hotărârea emisă în cadrul procedurii prealabile se poate

adresa instanței judecătorești competente în termen de 15 de zile de la data la

care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii,

iar acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului

acestui articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr.

33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește

stabilirea despăgubirii.

Ca atare, criteriile în

raport de care se stabilește cuantumul despăgubirii sunt cele prevăzute de Legea

nr. 33/1994, care, în art. 26 alin. (1) și (2) prevede că despăgubirea se compune

din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor

persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum

și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele

de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului

de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Sintagma „prețul cu care

se vând în mod obișnuit imobilele” are în vedere prețul de piață, respectiv cel

de tranzacționare, stipulat de regulă în acte de înstrăinare încheiate la o dată

apropiată celei la care se efectuează expertiza de evaluare.

„Prețul de piață” este

considerat a fi prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să

se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun după ce acesta a fost expus, într-o

măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile

unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în

cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceștia

nu este supus unor constrângeri exagerate.

Stabilirea prețului de

piață presupune administrarea unor probatorii pertinente, una din cele mai importante

fiind expertiza tehnică de evaluare.

Astfel cum în mod constat

s-a reținut în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, la întocmirea raportului

de expertiză trebuie să se țină seama de acte autentice de înstrăinare, deoarece

există o prezumție simplă că prețul stabilit în aceste acte juridice este apropiat

de prețul de piață.

Cu toate acestea, lipsa

unor tranzacții imobiliare, având ca obiect terenuri din zona de situare a celui

expropriat și care să fie încheiate în perioada relevantă pentru procedura de evaluare,

nu poate conduce la blocarea procedurii de cuantificare a despăgubirii, deoarece

niciuna dintre probele care pot concura la stabilirea întinderii despăgubirii (tranzacții

imobiliare, oferte de vânzare, expertiza tehnică de evaluare etc.) nu au o valoare

probatorie superioară celorlalte.

Actele de vânzare-cumpărare autentice pot constitui un mijloc de probă

relevant,

în raport de care este posibilă

cenzurarea altor mijloace de probă, precum ofertele de preț ale

agențiilor imobiliare ori prețurile din anunțurile de mica publicitate.

Însă, în lipsa

unor astfel de contracte, instanța nu poate refuza să stabilească valoarea despăgubirii,

ci trebuie să valorifice celelalte probe administrate, deoarece, potrivit art. 27

alin. (1) din Legea nr. 33/1994, are sarcina de a hotărî asupra despăgubirii, pe

baza rezultatului expertizei, pe care îl compară cu oferta și cu pretențiile formulate

de expropriat.

Exemplele

din practica judiciară, pe care recurentul le-a invocat în motivarea recursului,

au avut în vedere situații în care existau astfel de tranzacții imobiliare. Or,

în speță, nu se poate imputa instanței faptul că nu a avut în vedere contracte de

vânzare-cumpărare, în condițiile în care nu au putut fi identificate astfel de contracte.

Recurentul

susține că a depus la dosar două contracte de vânzare-cumpărare, pe care instanța

de apel le-a înlăturat. Examinând motivarea instanței, se constată că aceasta a

reținut faptul că unul dintre contracte viza un teren din altă localitate, iar al

doilea contract viza un teren cu construcții, categorie de folosință diferită de

cea a terenului din prezenta cauză. Susținerea recurentului, în sensul că motivarea

instanței este succintă, nu este de natură a determina reformarea deciziei recurate,

nici măcar din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., atâta vreme cât instanța a înlăturat motivat probele solicitate, iar

modul de evaluare a probatoriului nu intră în cenzura instanței de recurs.

Susținerea

recurentului în sensul că instanța nu a solicitat relații de la autoritățile competente

în vederea furnizării de contracte de vânzare-cumpărare este contrazisă de actele

dosarului, din care reiese că s-au solicitat relații de la O.C.P.I. Cluj și Primăria

Comunei S. Prin adresele de răspuns de la dosar apel cele două instituții au comunicat

contracte de vânzare cumpărare, pe care experții le-au avut la dispoziție la momentul

întocmirii raportului de expertiză. Cu toate acestea, experții nu au putut reține

niciunul dintre aceste contracte ca fiind relevant pentru stabilirea despăgubirii

în raport de data efectuării expertizei, deoarece nu s-au identificat contracte

încheiate în perioada apropiată celei în care s-a efectuat expertiza.

Recurentul

nu poate invoca principiul rolului activ al instanței, deoarece avea posibilitatea

de a face personal demersuri în vederea identificări și depunerii la dosar a unor

eventuale contracte de vânzare-cumpărare privind imobile din aceeași unitate administrativ-teritorială,

de aceeași categorie și încheiate în perioada apropiată momentului efectuării expertizei,

în măsura în care astfel de contracte ar fi existat.

În consecință,

în lipsa unor tranzacții autentice relevante, expertiza a fost întocmită pe baza

informațiilor oferite de piața imobiliară, informații culese de experți și expuse

în raportul de expertiză, instanța de apel apreciind în mod corect că acest raport

de expertiză întrunește exigențele

art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Susținerea recurentului

privind încălcarea de către experți a normelor profesionale și deontologice este

o simplă afirmație, nedezvoltată și nesusținută de argumente care să permită o analiză

de legalitate a deciziei recurate.

De asemenea, susținerile

potrivit cărora ar fi trebuit respectate normele Standardelor Internaționale de

Evaluare, care fac trimitere la evaluarea terenurilor prin prisma unor contracte

autentice de vânzare-cumpărare, sunt lipsite de substanță, în condițiile în care

recurenta nu face dovada existenței unor astfel de contracte, care să fie relevante

sub aspectul imobilelor ce formează obiectul lor și perioada de tranzacționare.

Respingerea de către instanță

a cererii pârâtului de refacere a raportului de expertiză este pe deplin întemeiată,

având în vedere că pârâtul nu a putut justifica o astfel de cerere și nu a depus

la dosar probe pertinente care să fundamenteze necesitatea unei noi lucrări de specialitate,

simpla nemulțumire a părții față de rezultatul expertizei neputând constitui temei

pentru înlăturarea acestei probe.

Motivarea pretins contradictorie,

imputată instanței de apel, nu se regăsește în speță, recurenta comparând fragmente

din motivarea deciziei recurate, care expun anumite etape ale desfășurării cercetării

judecătorești. Astfel, fraza preluată de recurentă din pagina Z1. a deciziei reprezintă

enumerarea obiectivelor expertizei dispuse în cauză, iar celelalte fraze redau concluziile

experților prezentate în raportul de expertiză, neputând fi vorba de motive contradictorii

în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Faptul că

unul dintre obiectivele expertizei efectuate în

instanța de apel a fost acela de a se stabili

valoarea terenului și la momentul exproprierii acestuia (noiembrie 2007) nu face

obiect al verificării de legalitate în recurs, deoarece instanța de apel nu și-a

fundamentat soluția pe valoarea determinată de experți în rezolvarea acestui obiectiv,

ci a ținut seama de valoarea stabilită la momentul efectuării expertizei, în acord

cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

În ce măsură elementele

de comparație avute în vedere de experți au fost sau nu corespunzătoare (în sensul

că ofertele ce au constituit comparabile în raportul de expertiza aveau ca obiect

imobile din aceeași localitate, de aceeași valoarea și calitate) constituia eventual

motiv de critică pe calea obiecțiunilor la expertiză, fiind o chestiune de apreciere

lăsată la latitudinea instanței de apel, în procesul de administrare și evaluare

a probatoriului. O astfel de critică, ce vizează pretinsa netemeinicie a soluției,

nu poate fi examinată în cadrul recursului, cale de atac nedevolutivă și limitată

exclusiv la verificarea legalității deciziei recurate.

Comparația pe care o face

recurentul între valoarea despăgubirilor stabilită prin decizia recurată și valorile

ce ar fi rezultat dacă s-ar fi luat în calcul cele două contracte de vânzare-cumpărare

depuse de recurent în apel excede, de asemenea, cenzurii instanței de recurs, deoarece

ar presupune o reevaluare a probatoriului, cu consecința urmărită de recurent de

a se înlătura expertiza și de a se da prevalență celor două contracte.

Faptul că raportul de

expertiză nu este susținut de nicio tranzacție autentică încheiată în anul 2012

este firesc, dacă se are în vedere inexistența unor astfel de contracte, ceea ce

nu poate conduce la respingerea acțiunii reclamantului, așa cum se susține de către

recurent, ci trebuie să se stabilească valoarea despăgubirii pe temeiul probelor

administrate, expertiza fiind una dintre ele.

Contrar susținerii recurentului,

instanța de apel s-a conformat îndrumările deciziei de casare, în sensul că a dispus

efectuarea unei noi expertize, stabilind ca obiectiv evaluarea despăgubirii pentru

terenul expropriat cu luarea în considerare a unor contracte de vânzare-cumpărare

autentice încheiate cu privire la terenuri similare. Caracterul obligatoriu al deciziei

de casare sub aspectul necesității administrării unor noi probe, în înțelesul

art. 315 alin. (1) C. proc. civ., nu înlătură atributul suveran al instanței de

rejudecare de a stabili situația de fapt pe baza probelor administrate, așa încât,

în ipoteza existentă în speță, instanța de apel, în rejudecare, a dispus efectuarea

unei noi expertize, a efectuat verificări cu privire la existența unor tranzacții

imobiliare relevante pentru stabilirea despăgubirii și a evaluat probele astfel

administrate, stabilind cuantumul despăgubirii cuvenite reclamantului.

Solicitarea subsidiară

a recurentului, de a se dispune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare,

în vederea efectuării unei noi expertize, nu poate fi primită, deoarece situația

de fapt a fost pe deplin lămurită de instanța de apel, iar soluția pronunțată este

conformă prevederilor legale, nefiind incident niciun motiv care să justifice casarea

cu trimitere.

În ceea ce privește critica

recurentului potrivit căreia instanța de apel nu a avut în vedere valoarea stabilită

prin Raportul de expertiză întocmit pentru Camera Notarilor Publici Cluj - anul

2012, se constată că dispozițiile legale invocate în susținerea acestei critici

[art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004] nu erau în vigoare la data emiterii Hotărârii

nr. E1. din 12 noiembrie 2007, această prevedere legală fiind introdusă prin

art. IV pct. 2 din O.U.G. nr. 228/2008.

Textul legal, astfel cum

a fost modificat, se referă la procedura anterioară constituirii comisiei prevăzute

la art. 6 din aceeași lege și are în vedere o evaluare globală a tuturor imobilelor

supuse exproprierii în unitatea administrativ-teritorială, pe categorii de folosință.

Acest text nu este aplicabil procedurii judiciare de evaluare, care este guvernată

de dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză

de utilitate publică și care are ca finalitate stabilirea despăgubirii de către

o comisie de experți pentru imobilul în cauză și nu pentru toate imobilele expropriate

în aceeași unitate administrativ-teritorială.

În speță, despăgubirea

oferită de expropriator s-a bazat pe un raport de evaluare efectuat în mod individual

pentru terenul în litigiu, în temeiul unei proceduri diferite și anterioare celei

reglementate de norma legală modificată. În consecință, textul invocat de recurent

nu este aplicabil în speță, raportul de evaluare întocmit anual pentru camera notarilor

publici putând avea doar valoare orientativă, dar neputând înlocui raportul de expertiză

pe care legea îl cere în cadrul procedurii judiciare de stabilire a despăgubirilor

în caz de expropriere.

Constatând că motivele

de recurs invocate de recurentul pârât nu sunt fondate, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de acesta a fost respins.

În temeiul art. 274

alin. (1) C. proc. civ., recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată

constând în onorariul avocațial, în favoarea intimatului reclamant. Înalta Curte

a apreciat că nu se impune reducerea onorariului avocațial, având în vedere valoarea

litigiului și munca depusă de apărătorii intimatului, raportat și la amploarea motivării

recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei

nr. 130/A din 19 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligă pe recurentul pârât la plata sumei de 3.860

RON către intimatul reclamant P.L.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 octombrie

2013.