ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2630/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 318 din 19 mai 2009, Tribunalul Cluj a respins cererea de repunere în termen; a respins excepția tardivității acțiunii; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al mun. Cluj-Napoca și, în consecință, a respins acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu acest pârât; a admis acțiunea civilă promovată de reclamantul T.V. împotriva pârâților Primarul mun. Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca și Statul Român, prin Consiliul Local al mun. Cluj-Napoca, și a dispus anularea dispoziției nr. 3367 din 26 septembrie 2003 emisă de pârâtul Primarul mun. Cluj-Napoca; a dispus restituirea în natură a suprafeței de 27 m.p.

din imobilul-teren înscris în C.F. nr. 32492 Cluj, nr. top 13996/4/1/1, conform expertizei tehnice efectuate de expertul G.T.; a intabulat în C.F. dreptul de proprietate al reclamantului asupra parcelei cu suprafața de 27 m.p., ca bun propriu, cu titlu de drept de restituire, conform expertizei care face parte integrantă din sentință; a stabilit îndreptățirea reclamantului la despăgubiri bănești pentru suprafața nerestituită de 473 m.p. teren din imobilul înscris inițial în C.F. nr. 22987, nr. top 13996/4/1, ținând cont de valoarea de circulație actuală, de 135 euro/m.p., precum și de despăgubirile primite cu ocazia exproprierii, reactualizate; a obligat pârâtul Primarul mun. Cluj-Napoca să îi plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 2.480 RON.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit copiei C.F. nr. 22981 Cluj, nr. top 13996/4/1, locul de casă din str. G. în suprafață de 228 stjp., a constituit proprietatea soților T.V. și T.A., care, în baza Decretului de expropriere nr. 270/1970 și a planului de situație, a fost împărțit în nr. top 13996/4/1/1 teren pentru str. G. în suprafață de 30 m.p., nr. top 13996/4/1/2 loc de casă în str. G. nr. 161 în suprafață de 420 m.p. teren și nr. top 13996/4/1/3 teren pentru construcții în strada G. nr. 16, în suprafață de 470 m.p.; că parcelele cu nr. top nou 13966/4/1/1 și nr. top 13966/4/1/3 în suprafață totală de 500 m.p. teren s-au transmis în favoarea Statului Român, iar parcela cu nr. top nou 13996/4/1/2 în suprafață de 420 m.p.

teren a rămas înscrisă pe vechii proprietari. Pe parcela cu nr. top 13966/4/1/2, s-a înscris construcția casă compusă din 2 camere, bucătărie, pivniță, cămară de alimente, baie, sas, antreu, hol și garaj auto. Pe baza certificatului de moștenitor nr. 1751/1998, cota de ½ parte a defunctului T.V. a trecut în favoarea moștenitorilor T.A., Ș.E., P.M., T.V. și T.I., iar, ulterior, imobilul a devenit proprietatea reclamantului T.V. și a soției sale M., prin cumpărare de la ceilalți moștenitori. T.V. este fiul proprietarilor inițiali T.V. și T.A., și a solicitat prin notificarea nr. 1807 din 24 octombrie 2001 restituirea în natură a terenului în suprafață de 115 m.p. din imobilul expropriat în baza Decretului nr. 270/1970, parte din parcelele cu nr. top 13966/4/1/1 și nr. top 13996/4/1/3, iar pentru diferența de suprafață acordarea de despăgubiri.

Prin dispoziția contestată, nr. 3367 din 26 septembrie 2003, s-a respins notificarea petentului cu motivarea că acesta nu a făcut dovada dreptului de proprietate. Față de actele și lucrările cauzei, s-a reținut că acțiunea reclamantului înregistrată la 11 martie 2008 nu este tardivă, raportat la dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001; că pârâtul Consiliul Local al mun. Cluj-Napoca nu întrunește condițiile „capacității juridice”, conform art. 21 din Legea nr. 215/2001, pentru a fi parte în proces; că din parcela cu nr. top 13996/4/1/1, expropriată în scopul modernizării străzii G. poate fi restituită reclamantului suprafața de 27 m.p.; că suprafața de 473 m.p.

teren, expropriată, nu poate fi restituită în natură reclamantului, deoarece este ocupată de bloc de locuințe, alei și spații verzi, astfel că reclamantul are dreptul la despăgubiri în sumă de 135 euro/m.p., conform expertizei tehnice efectuate de expertul B.G., în temeiul art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 226/A din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâții Primarul mun. Cluj-Napoca și Consiliul Local al mun. Cluj-Napoca, reținând, în esență, următoarele: În ceea ce privește apelul pârâtului Primarul mun.

Cluj-Napoca, referitor la solicitarea de desființare a sentinței cu trimitere spre rejudecare la prima instanță, „în vederea reanalizării valorii de circulație a terenului în litigiu, raportat la obiecțiunile aduse raportului de expertiză”, instanța de apel a reținut că în practicaua sentinței apelate s-a constatat că, în obiecțiunile la raportul de expertiză întocmit de G.T., primele două puncte reprezintă poziția procesuală a acestui pârât, iar punctul 3 a vizat valoarea terenului stabilită de expertul B.G. Hotărâre apelată i-a fost comunicată pârâtului-apelant la data de 17 iunie 2009, însă acesta nu a observat că obiecțiunile pe care le-a formulat au fost analizate de tribunal și au fost respinse motivat.

În apel, față de caracterul devolutiv al acestuia, pârâtul putea cere trimiterea obiecțiunilor la expert pentru a li se răspunde motivat sau putea solicita efectuarea unei noi expertize, ceea ce nu a făcut. În ceea ce privește critica formulată de același pârât, în sensul că instanța ar fi dat ceea ce nu s-a cerut, s-a reținut că, prin capătul 3 de cerere al acțiunii introductive de instanță, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Primarul mun. Cluj-Napoca „să emită în baza Legii nr. 10/2001, o dispoziție de admitere a notificării nr. 1807 din 24 octombrie 2001, în sensul restituirii în natură a terenului în suprafață de 115 m.p. din suprafața totală de 500 m.p., expropriată în baza Decretului nr. 270/1970, iar pentru restul suprafeței de teren să i se acorde despăgubiri”.

Câtă vreme reclamantul a solicitat prin aceeași acțiune introductivă „efectuarea unei expertize de specialitate”, iar, ulterior, instanța a reținut că tribunalul nu putea respinge cererea în probațiune pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, după ce reclamantul a solicitat restituirea în natură a suprafeței disponibile și acordarea de despăgubiri pentru restul suprafeței ce nu poate fi restituită în natură, s-a concluzionat că „numai în optica eronată a apelantului poate constitui ceea ce nu s-a cerut, dar nu și în dreptul procesual civil”.

Prima instanță a reținut, ca temei de drept în baza căruia a acordat despăgubiri, dispozițiile art. 11 alin. (4) și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, și că nu a soluționat contestație împotriva deciziei emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care, într-adevăr, este de competența de primă instanță a secției de contencios administrativ a Curții de apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul, în baza art. 19-20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ci o acțiune (plângere), contestație, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitor la dreptul de acces la un tribunal competent.

S-a concluzionat că sentința tribunalului este temeinică și legală, deoarece reclamantului i-a fost restituită în natură suprafața de 27 m.p. care este liberă, iar pentru restul terenului în suprafață de 473 m.p. s-a stabilit îndreptățirea reclamantului la despăgubiri, apreciind că suma de 135 euro/m.p. teren este rezonabilă și nicidecum exagerat de mare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul mun. Cluj-Napoca, criticând-o pentru nelegalitate, pentru următoarele considerente: Instanța a admis acțiunea fără a indica temeiul de drept în baza căruia a procedat la stabilirea cuantumului despăgubirilor. Reclamantul a solicitat doar administrarea unei probe cu expertiză topografică nu și a unei expertize tehnice de evaluare a imobilului în litigiu, iar în cursul procesului nu s-a formulat vreo precizare sau completare a acțiunii introductive, astfel că prin hotărârea atacată instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut.

Potrivit art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, instanța chemată să se pronunțe asupra cuantumului și modului de calcul al despăgubirilor este Curtea de apel, atunci când este sesizată cu o plângere împotriva Deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, și nu secția civilă a Tribunalului. Or, în speță, instanța a stabilit cuantumul despăgubirilor în procedura prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în contradictoriu cu emitentul dispoziției și nu cu instituția în sarcina căreia legiuitorul a stabilit obligația de calcul a cuantumului despăgubirilor.

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și prevede, la art. 13 alin. (1), că, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor, care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie, în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor denumită în continuare Comisia Centrală. S-a concluzionat, că, potrivit „sentinței recurate”, ar urma ca mun. Cluj-Napoca, prin Primar, să emită o nouă dispoziție în care să fie prevăzut cuantumul despăgubirilor stabilite de instanța fondului, dispoziție care, împreună cu întregul „dosar de revendicare” să fie transmisă Comisiei Centrale, așa cum prevăd dispozițiile O.U.G.

nr. 81/2007. Examinând decizia în limita criticilor formulate de recurentul-pârât Primarul mun. Cluj-Napoca, prin Primar, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., instanța constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 304 pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate dispune dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut. În speță, recurentul-pârât arată că instanța a admis acțiunea și a procedat la stabilirea despăgubirilor, deși în cursul procesului nu s-a formulat vreo precizare sau completare în acest sens, astfel că instanța a acordat „ceea ce nu s-a cerut”.

Acest motiv de recurs vizează situațiile de plus petita și minus petita, iar recurentul-pârât invocă o situație de plus petita în sensul că reclamantul nu a solicitat prin acțiune stabilirea cuantumului despăgubirilor și totuși, prima instanță prin hotărârea pronunțată, păstrată prin decizia recurată, a procedat la stabilirea acestora. Această critică este nefondată întrucât, prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat „restituirea în natură a terenului în suprafață de 115 m.p. din suprafața totală de 500 m.p. expropriată în baza Decretului 270/1970, iar pentru restul suprafeței de teren să i se acorde despăgubiri”. Dispoziția contestată, nr. 3367 din data de 26 septembrie 2003, a fost emisă de Primarul mun.

Cluj-Napoca anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 prin care s-a modificat Legea nr. 10/2001, iar potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, devenit art. 26 în forma republicată, „dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului”.

Prin urmare, prima instanță a stabilit valoarea despăgubirilor la care este îndreptățit intimatul-reclamant pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură, așa cum s-a solicitat prin acțiune și cum prevăd dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma inițială, astfel că nu poate fi primit punctul de vedere al recurentului-pârât, potrivit căruia, stabilind cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin intimatului-reclamant pentru terenul a cărui restituire în natură nu este posibilă, instanțele au acordat „ceea ce nu s-a cerut”. De asemenea, se constată că instanța de apel „a indicat temeiul legal” în baza căruia prima instanță a procedat la stabilirea despăgubirilor, astfel că și această critică formulată de recurentul-pârât este nefondată.

Critica potrivit căreia instanța este chemată să se pronunțe asupra cuantumului și modului de calcul al dispozițiilor numai când este sesizată cu o plângere împotriva deciziei emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, și că potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor se face de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și nu de instanța de judecată, este, de asemenea, nefondată.

Prin dispozițiile cuprinse în art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu caracter procedural, s-au reglementat procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Aceste dispoziții nu se aplică și în cazul deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă au fost contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, așa cum este cazul în speță.

Potrivit art. 16 alin. (1) din cap. V „deciziile, dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv înscrisuri care descriu imobilele-construcții demolate depuse de persoane îndreptățite și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”, iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitatea învestită cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz,

ordinele conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 10 zile de la data adoptării deciziilor/dispozițiile sau, după caz, a ordinelor”.

Din perspectiva reglementării de ansamblu a conținutului art. 16 alin. (1) și (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin notificări soluționate până la data intrării în vigoare a noii legi nu pot fi înțelese decât acele notificări pe baza cărora entitățile învestite au emis decizii sau dispoziții motivate prin care au stabilit acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, precum și cuantumul acestora, neatacate în instanță în termenul prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 26 după modificare.

De aceea, decizia contestată, emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 și atacată pe calea contestației, în termenul prevăzut de lege, nu poate fi trimisă Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci rămân supuse controlului instanțelor judecătorești, sub aspectul legalității și temeiniciei, respectiv nu doar în ceea ce privește îndreptățirea reclamantului la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, ci și în ceea ce privește, natura și întinderea acestora. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin decizia dată în recursul în interesul legii nr. LII din 4 iunie 2007, obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. (3) C. proc.

civ. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Primarul mun. Cluj-Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul mun. Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 226/A din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.