ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2630/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2630/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 318 din 19 mai 2009,

Tribunalul Cluj a respins cererea de repunere în termen; a respins excepția

tardivității acțiunii; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului Consiliul Local al mun. Cluj-Napoca și, în consecință, a respins

acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu acest pârât; a admis

acțiunea civilă promovată de reclamantul T.V. împotriva pârâților Primarul mun.

Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca și Statul Român, prin Consiliul Local al

mun. Cluj-Napoca, și a dispus anularea dispoziției nr. 3367 din 26 septembrie

2003 emisă de pârâtul Primarul mun. Cluj-Napoca; a dispus restituirea în natură

a suprafeței de 27 m.p. din imobilul-teren înscris în C.F. nr. 32492 Cluj, nr.

top 13996/4/1/1, conform expertizei tehnice efectuate de expertul G.T.; a

intabulat în C.F. dreptul de proprietate al reclamantului asupra parcelei cu

suprafața de 27 m.p., ca bun propriu, cu titlu de drept de restituire, conform

expertizei care face parte integrantă din sentință; a stabilit îndreptățirea reclamantului

la despăgubiri bănești pentru suprafața nerestituită de 473 m.p. teren din

imobilul înscris inițial în C.F. nr. 22987, nr. top 13996/4/1, ținând cont de

valoarea de circulație actuală, de 135 euro/m.p., precum și de despăgubirile

primite cu ocazia exproprierii, reactualizate; a obligat pârâtul Primarul mun.

Cluj-Napoca să îi plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de

2.480 RON.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

reținut că, potrivit copiei C.F. nr. 22981 Cluj, nr. top 13996/4/1, locul de

casă din str. G. în suprafață de 228 stjp., a constituit proprietatea soților

T.V. și T.A., care, în baza Decretului de expropriere nr. 270/1970 și a

planului de situație, a fost împărțit în nr. top 13996/4/1/1 teren pentru str.

G. în suprafață de 30 m.p., nr. top 13996/4/1/2 loc de casă în str. G. nr. 161

în suprafață de 420 m.p. teren și nr. top 13996/4/1/3 teren pentru construcții

în strada G. nr. 16, în suprafață de 470 m.p.; că parcelele cu nr. top nou

13966/4/1/1 și nr. top 13966/4/1/3 în suprafață totală de 500 m.p. teren s-au

transmis în favoarea Statului Român, iar parcela cu nr. top nou 13996/4/1/2 în

suprafață de 420 m.p. teren a rămas înscrisă pe vechii proprietari.

Pe parcela cu nr. top 13966/4/1/2, s-a

înscris construcția casă compusă din 2 camere, bucătărie, pivniță, cămară de

alimente, baie, sas, antreu, hol și garaj auto.

Pe baza certificatului de moștenitor nr.

1751/1998, cota de ½ parte a defunctului T.V. a trecut în favoarea

moștenitorilor T.A., Ș.E., P.M., T.V. și T.I., iar, ulterior, imobilul a

devenit proprietatea reclamantului T.V. și a soției sale M., prin cumpărare de

la ceilalți moștenitori.

T.V. este fiul proprietarilor inițiali T.V.

și T.A., și a solicitat prin notificarea nr. 1807 din 24 octombrie 2001

restituirea în natură a terenului în suprafață de 115 m.p. din imobilul

expropriat în baza Decretului nr. 270/1970, parte din parcelele cu nr. top

13966/4/1/1 și nr. top 13996/4/1/3, iar pentru diferența de suprafață acordarea

de despăgubiri.

Prin dispoziția contestată, nr. 3367 din 26

septembrie 2003, s-a respins notificarea petentului cu motivarea că acesta nu a

făcut dovada dreptului de proprietate.

Față de actele și lucrările cauzei, s-a

reținut că acțiunea reclamantului înregistrată la 11 martie 2008 nu este tardivă,

raportat la dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001; că pârâtul

Consiliul Local al mun. Cluj-Napoca nu întrunește condițiile „capacității

juridice”, conform art. 21 din Legea nr. 215/2001, pentru a fi parte în proces;

că din parcela cu nr. top 13996/4/1/1, expropriată în scopul modernizării

străzii G. poate fi restituită reclamantului suprafața de 27 m.p.; că suprafața

de 473 m.p. teren, expropriată, nu poate fi restituită în natură reclamantului,

deoarece este ocupată de bloc de locuințe, alei și spații verzi, astfel că

reclamantul are dreptul la despăgubiri în sumă de 135 euro/m.p., conform

expertizei tehnice efectuate de expertul B.G., în temeiul art. 11 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 226/A din 7 octombrie

2009, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâții

Primarul mun. Cluj-Napoca și Consiliul Local al mun. Cluj-Napoca, reținând, în

esență, următoarele:

În ceea ce privește apelul pârâtului Primarul

mun. Cluj-Napoca, referitor la solicitarea de desființare a sentinței cu

trimitere spre rejudecare la prima instanță, „în vederea reanalizării valorii

de circulație a terenului în litigiu, raportat la obiecțiunile aduse raportului

de expertiză”, instanța de apel a reținut că în practicaua sentinței apelate

s-a constatat că, în obiecțiunile la raportul de expertiză întocmit de G.T.,

primele două puncte reprezintă poziția procesuală a acestui pârât, iar punctul

3 a vizat valoarea terenului stabilită de expertul B.G.

Hotărâre apelată i-a fost comunicată

pârâtului-apelant la data de 17 iunie 2009, însă acesta nu a observat că

obiecțiunile pe care le-a formulat au fost analizate de tribunal și au fost

respinse motivat.

În apel, față de caracterul devolutiv al

acestuia, pârâtul putea cere trimiterea obiecțiunilor la expert pentru a li se

răspunde motivat sau putea solicita efectuarea unei noi expertize, ceea ce nu a

făcut.

În ceea ce privește critica formulată de

același pârât, în sensul că instanța ar fi dat ceea ce nu s-a cerut, s-a

reținut că, prin capătul 3 de cerere al acțiunii introductive de instanță,

reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Primarul mun. Cluj-Napoca „să emită

în baza Legii nr. 10/2001, o dispoziție de admitere a notificării nr. 1807 din

24 octombrie 2001, în sensul restituirii în natură a terenului în suprafață de

115 m.p. din suprafața totală de 500 m.p., expropriată în baza Decretului nr.

270/1970, iar pentru restul suprafeței de teren să i se acorde despăgubiri”.

Câtă vreme reclamantul a solicitat prin

aceeași acțiune introductivă „efectuarea unei expertize de specialitate”, iar,

ulterior, instanța a reținut că tribunalul nu putea respinge cererea în

probațiune pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, după ce reclamantul a

solicitat restituirea în natură a suprafeței disponibile și acordarea de

despăgubiri pentru restul suprafeței ce nu poate fi restituită în natură, s-a

concluzionat că „numai în optica eronată a apelantului poate constitui ceea ce nu

s-a cerut, dar nu și în dreptul procesual civil”.

Prima instanță a reținut, ca temei de drept

în baza căruia a acordat despăgubiri, dispozițiile art. 11 alin. (4) și art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, și că nu a soluționat contestație

împotriva deciziei emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

care, într-adevăr, este de competența de primă instanță a secției de contencios

administrativ a Curții de apel în a cărei rază teritorială domiciliază

reclamantul, în baza art. 19-20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ci o

acțiune (plângere), contestație, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, republicată, și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

referitor la dreptul de acces la un tribunal competent.

S-a concluzionat că sentința tribunalului

este temeinică și legală, deoarece reclamantului i-a fost restituită în natură

suprafața de 27 m.p. care este liberă, iar pentru restul terenului în suprafață

de 473 m.p. s-a stabilit îndreptățirea reclamantului la despăgubiri, apreciind

că suma de 135 euro/m.p. teren este rezonabilă și nicidecum exagerat de mare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâtul Primarul mun. Cluj-Napoca, criticând-o pentru nelegalitate, pentru

următoarele considerente:

Instanța a admis acțiunea fără a indica

temeiul de drept în baza căruia a procedat la stabilirea cuantumului

despăgubirilor.

Reclamantul a solicitat doar administrarea

unei probe cu expertiză topografică nu și a unei expertize tehnice de evaluare

a imobilului în litigiu, iar în cursul procesului nu s-a formulat vreo

precizare sau completare a acțiunii introductive, astfel că prin hotărârea

atacată instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut.

Potrivit art. 19 din Titlul VII al Legii nr.

247/2005, instanța chemată să se pronunțe asupra cuantumului și modului de

calcul al despăgubirilor este Curtea de apel, atunci când este sesizată cu o

plângere împotriva Deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

și nu secția civilă a Tribunalului.

Or, în speță, instanța a stabilit cuantumul

despăgubirilor în procedura prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, în contradictoriu cu emitentul dispoziției și nu cu instituția în

sarcina căreia legiuitorul a stabilit obligația de calcul a cuantumului

despăgubirilor.

Titlul VII din Legea nr. 247/2005

reglementează regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv și prevede, la art. 13 alin. (1), că, pentru

analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor, care se acordă

potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie, în subordinea Cancelariei

Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor denumită

în continuare Comisia Centrală.

S-a concluzionat, că, potrivit „sentinței

recurate”, ar urma ca mun. Cluj-Napoca, prin Primar, să emită o nouă dispoziție

în care să fie prevăzut cuantumul despăgubirilor stabilite de instanța

fondului, dispoziție care, împreună cu întregul „dosar de revendicare” să fie

transmisă Comisiei Centrale, așa cum prevăd dispozițiile O.U.G. nr. 81/2007.

Examinând decizia în limita criticilor

formulate de recurentul-pârât Primarul mun. Cluj-Napoca, prin Primar, ce permit

încadrarea în art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., instanța constată recursul

nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 304 pct. 6 C. proc. civ.,

casarea unei hotărâri se poate dispune dacă instanța a acordat mai mult decât

s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.

În speță, recurentul-pârât arată că instanța

a admis acțiunea și a procedat la stabilirea despăgubirilor, deși în cursul

procesului nu s-a formulat vreo precizare sau completare în acest sens, astfel

că instanța a acordat „ceea ce nu s-a cerut”.

Acest motiv de recurs vizează situațiile de

plus petita și minus petita, iar recurentul-pârât invocă o situație de plus

petita în sensul că reclamantul nu a solicitat prin acțiune stabilirea

cuantumului despăgubirilor și totuși, prima instanță prin hotărârea pronunțată,

păstrată prin decizia recurată, a procedat la stabilirea acestora.

Această critică este nefondată întrucât, prin

acțiunea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat „restituirea în

natură a terenului în suprafață de 115 m.p. din suprafața totală de 500 m.p.

expropriată în baza Decretului 270/1970, iar pentru restul suprafeței de teren

să i se acorde despăgubiri”.

Dispoziția contestată, nr. 3367 din data de

26 septembrie 2003, a fost emisă de Primarul mun. Cluj-Napoca anterior intrării

în vigoare a Legii nr. 247/2005 prin care s-a modificat Legea nr. 10/2001, iar

potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, devenit

art. 26 în forma republicată, „dacă restituirea în natură nu este aprobată sau

nu este posibilă, după caz, deținătorul imobilului este obligat ca, prin

decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art.

23 alin. (1) să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin

echivalent, corespunzătoare valorii imobilului”.

Prin urmare, prima instanță a stabilit

valoarea despăgubirilor la care este îndreptățit intimatul-reclamant pentru

terenul ce nu poate fi restituit în natură, așa cum s-a solicitat prin acțiune

și cum prevăd dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma

inițială, astfel că nu poate fi primit punctul de vedere al recurentului-pârât,

potrivit căruia, stabilind cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin

intimatului-reclamant pentru terenul a cărui restituire în natură nu este

posibilă, instanțele au acordat „ceea ce nu s-a cerut”.

De asemenea, se constată că instanța de apel „a

indicat temeiul legal” în baza căruia prima instanță a procedat la stabilirea

despăgubirilor, astfel că și această critică formulată de recurentul-pârât este

nefondată.

Critica potrivit căreia instanța este chemată

să se pronunțe asupra cuantumului și modului de calcul al dispozițiilor numai

când este sesizată cu o plângere împotriva deciziei emise de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 19 din Titlul VII al Legii nr.

247/2005, și că potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 analizarea și

stabilirea cuantumului final al despăgubirilor se face de către Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și nu de instanța de judecată, este,

de asemenea, nefondată.

Prin dispozițiile cuprinse în art. 16 din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu caracter procedural, s-au reglementat

procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor în condițiile Legii

nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Aceste dispoziții nu se aplică și în cazul

deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a acestei legi,

dacă au fost contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, așa cum este

cazul în speță.

Potrivit art. 16 alin. (1) din cap. V

„deciziile, dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea

notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele

conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea

notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca

despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului

obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv înscrisuri

care descriu imobilele-construcții demolate depuse de persoane îndreptățite și/sau

regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de

predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform

eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data

intrării în vigoare a prezentei legi”, iar, potrivit alin. (2) al aceluiași

articol, „notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, care nu au fost soluționate în

sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi,

se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei

Centrale, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitatea învestită cu

soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele

conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate

de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a

imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora,

inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse

de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 10

zile de la data adoptării deciziilor/dispozițiile sau, după caz, a ordinelor”.

Din perspectiva reglementării de ansamblu a

conținutului art. 16 alin. (1) și (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

prin notificări soluționate până la data intrării în vigoare a noii legi nu pot

fi înțelese decât acele notificări pe baza cărora entitățile învestite au emis

decizii sau dispoziții motivate prin care au stabilit acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent, precum și cuantumul acestora, neatacate în instanță

în termenul prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 26 după

modificare.

De aceea, decizia contestată, emisă anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 și atacată pe calea contestației, în

termenul prevăzut de lege, nu poate fi trimisă Secretariatului Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci rămân supuse controlului

instanțelor judecătorești, sub aspectul legalității și temeiniciei, respectiv

nu doar în ceea ce privește îndreptățirea reclamantului la măsuri reparatorii

pentru imobilele preluate abuziv, ci și în ceea ce privește, natura și

întinderea acestora.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte

de Casație și Justiție, secțiile unite, prin decizia dată în recursul în

interesul legii nr. LII din 4 iunie 2007, obligatorie pentru instanțe, potrivit

art. 329 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, instanța, în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul

Primarul mun. Cluj-Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul

Primarul mun. Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 226/A din 7 octombrie 2009 a

Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29

aprilie 2010.