ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6352/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 26 februarie 2009, reclamantul M.S. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca și Statul Roman prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca a solicitat instanței anularea Dispoziția nr. 210 din 19 ianuarie 2009 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, în soluționarea notificării formulate de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001.

În motivarea acțiunii, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamantul a arătat următoarele: - în anul 1965, în baza unui contract sub semnătură privată a cumpărat un loc de casă pe care a ridicat o construcție, fără autorizație și rară a avea buletin de Orașul Cluj, imobil (teren și casă) care a trecut în proprietatea statului prin Decretul de expropriere nr.100 din 21 aprilie 1981; - la apariția Legii nr. 10/2001 a notificat primăria pentru revendicarea imobilului și prin Dispoziția nr.2438 din 17 iulie 2006 i s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, conform Titlului VII din Legea nr.247/2005; - ulterior, prin Dispoziția nr. 210 din 19 ianuarie 2009, pârâtul a revocat Dispoziția cu nr.2438/2006, a respins notificarea reclamantului și a reținut că acesta nu a făcut dovada de fost proprietar a imobilului revendicat.

Pe parcursul procesului, la data de 16 martie 2009, reclamantul a depus precizare la cererea de chemare în judecată solicitând și obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții, cu același conținut cu decizia revocată, urmând ca despăgubirile să fie acordate în cuantumul stabilit prin Raportul de evaluare, respectiv în suma de 180.000 euro. Prin sentința civilă nr. 626 din 15 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca și Statul Roman prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca și în consecință s-a respins acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu aceștia.

Prin aceeași sentință s-a admis acțiunea precizată, s-a anulat dispoziția contestată, s-a menținut prima dispoziție emisă de primar și s-a propus acordarea de despăgubiri reclamantului în sumă de 180.000 euro, pentru imobilul casă și teren, situat în Cluj-Napoca, str. Zorilor nr. 65, jud. Cluj. Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că: Pentru imobilul din prezentul litigiu, calitatea de unitate deținătoare aparține unității administrativ-teritoriale iar potrivit textului art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, primarul este cel care emite dispoziția privind soluționarea notificării, astfel că, reclamantul justifică calitatea procesuală pasivă doar față de pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca.

Dispoziția de propunere privind acordarea de despăgubiri, emisă inițial de pârât, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, nu a fost atacata în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel că, dosarul reclamantului a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu dispozițiile legale cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în vederea calculării despăgubirilor cuvenite și plății acestora. În fața Comisiei Centrale a fost întocmit un raport de evaluare în ceea ce privește imobilul situat în mun. Cluj-Napoca, str. Zorilor, Cluj, de către SC R.T. SRL, despăgubirile fiind evaluate la suma de 180.000 euro, echivalentul sumei de la cursul B.N.R.

din 16 aprilie 2007. Înainte de achitarea efectivă a despăgubirilor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a restituit dosarul unității deținătoare cu propunerea de reanalizare a notificării. Trimiterea dosarului s-a făcut motivat de faptul că nu s-a dovedit dreptului de proprietate asupra terenului (transferul dreptului de proprietate, trebuia în accepțiunea Decretului-lege nr. 115/1938 operat în cartea funciară, înscrierea având efect constitutiv de drepturi) și asupra construcției.

Prin Dispoziția nr. 210 din 19 ianuarie 2009 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca s-a revocat prima dispoziție, reținându-se lipsa dovezilor de proprietate a reclamantului asupra imobilului, potrivit înscrierii din CF. În raport de dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în favoarea reclamantului operează prezumția relativă de proprietate, împotriva căreia nu s-a produs o contra probă. Această prezumție a fost întărită de înscrisurile depuse de reclamant, respectiv antecontractul de vânzare-cumpărare, încheiat în anul 1965, Procesul verbal de contravenție nr. X/1969 și anexa la decretul de expropriere. Prin Decizia nr. 41/ A din 19 februarie 2010, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Împrejurarea că prin dispoziția a cărei anulare se solicită s-a revocat prima dispoziție, nu atrage competența secției de contencios administrativ, deoarece prin această dispoziție notificarea reclamantului a fost soluționată pe fond, ceea ce atrage aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, respectiv, competența materială a secției civile a Tribunalului Cluj. Dispoziția a cărei anulare se solicită este nelegală deoarece pârâtul nu mai putea emite o altă decizie, atât timp cât prima decizie emisă își produce efectele. Aplicarea prin similitudine a dispozițiilor art. 25 pct. 7 din H.G. nr. 250 /2007 nu este posibilă.

Între propunerea de restituire în natură, urmată de îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară pentru opozabilitatea față de terți și propunerea de acordare de despăgubiri urmată de emiterea deciziei de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și încasarea efectivă a acestora, nu poate exista nici o similitudine. Dreptul de proprietate asupra unui imobil supus publicității imobiliare este opozabil terților, pe când încasarea unor despăgubiri nu are nici un efect de opozabilitate față de terțe persoane, fiind un aspect care îl privește strict pe creditorul sumei reprezentând despăgubiri. Reclamantul a făcut dovada calității de proprietar asupra imobilului revendicat, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

La data de 15 aprilie 2010 au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursurile declarate de pârâți, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. În susținerea motivelor de recurs, care sunt identice, recurenții au susținut următoarele: - secția civilă a tribunalului nu era competentă material să soluționeze capătul de cerere privind anularea Dispoziției nr. 210/2009 deoarece, aceasta reprezintă un act administrativ, emis de primar în exercitarea atribuțiilor conferite de Legea nr. 215/2001 ; - reclamantul nu este proprietarul imobilului, deoarece transferul proprietății în CF nu a fost operat pentru teren iar cu privire la casă nu a făcut dovezi de proprietate; - dispoziția revocată a intrat în circuitul civil dar nu a produs efecte juridice, deoarece nu a fost emisă o dispoziție de despăgubiri iar acestea nu au fost încasate; potrivit dispozițiilor art. 25.7 din H.G.

nr. 259/2007, dispoziția de recunoaștere a dreptului de proprietate a notificatorului poate fi revocată până la efectuarea „formalităților de publicitate imobiliară”, astfel că, prin asimilarea acestor dispoziții speței, despăgubirile propuse, nefiind încasate, nu este opozabilă terților și deci putea fi revocată. Analizând cauza prin prisma motivelor identice de recurs, se constată următoarele: l. Cu privire la critica ce vizează excepția de necompetență materială a secției civile a Tribunalului Cluj. Prin Dispoziția nr. 210/2009 a cărei anulare s-a solicitat de către reclamant, a fost revocată prima dispoziție, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul din str. Zorilor, Cluj, alcătuit din loc de casă și construcție și s-a reanalizat notificarea acestuia, în sensul respingerii, reținându-se că nu a făcut dovada calității sale de proprietar asupra imobilului în litigiu.

Contestația formulată împotriva modalității de soluționare a notificării, atrage conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, competența de soluționare a secției civile a tribunalului. În aceste condiții, nu se poate reține că dispoziția emisă de primar, sub procedura instituită de Legea nr. 10/2001 este un act administrativ emis în cadrul atribuțiilor ce-i sunt conferite prin Legea nr. 215/2001, doar pentru motivul că prin aceasta s-a revocat o altă dispoziție, situație în care s-ar aplica dispozițiile legale privind contenciosului administrativ. Respingând această excepție, instanța de apel a procedat în mod legal, deoarece dispoziția a cărei anulare s-a solicitat a fost emisă de primar în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001.

II. În ceea ce privește celelalte critici, care vizează fondul cauzei și permit încadrarea în motivul de recurs, prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, prevăd în mod expres că, în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate, prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar. Rezultă potrivit acestor dispoziții că, în lipsa unor probe contrare, persoana menționată în actul de preluare abuzivă este proprietarul imobilului. Reclamantul este menționat în anexa decretului de expropriere ca fiind persoana de la care s-a preluat imobilul.

Această prezumție legală nu a fost răsturnată, dimpotrivă a fost întărită de celelalte înscrisuri depuse de reclamant, respectiv, antecontractul de vânzare cumpărare a locului de casă, datat 11 august 1965, procesul - verbal de contravenție prin care s-a constatat în anul 1969, ridicarea construcției fără autorizație și adresa din 12 mai 2981 emisă de Grupul Gospodăriilor Comunale Cluj. Față de aceste dispoziții, în mod legal instanța de apel a reținut că, reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului notificat și a constatat că este îndreptățit la măsuri reparatorii, în sensul Legii nr. 10/2001, nefiind necesar ca acesta să facă dovada înscrierii în CF. Nici critica referitoare la aplicarea prin similitudine a dispozițiilor art. 25.7 din H.G.

nr. 250/2007 nu poate fi reținută. Potrivit dispozițiilor art. 25 pct. 7 din H.G. nr.250/2007 „după efectuarea formalităților de publicitate imobiliară de către noul proprietar, dispoziția de aprobare a restituirii în natură nu mai poate fi revocată de entitatea care a dispus-o”. Dispoziția nr. 2438 din 17 iulie 2006 emisă de primar nu a fost atacată în instanță, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel că, ea își produce efectele. Posibilitatea revocării unei decizii sau a unei dispoziții emise de unitatea deținătoare în cadrul procedurii instituite prin Legea nr. 10/2001 nu este prevăzută de lege, singura posibilitate ce-i este conferită persoanei îndreptățite este aceea de a o contesta în instanță.

Aplicarea prin similitudine a dispozițiilor invocate nu este posibilă deoarece, situațiile la care se face referire sunt diferite, neputând exista o corespondență între propunerea de restituire în natură a imobilului, urmată de îndeplinirea formalităților de publicitate și cea de acordare a despăgubirilor, care este urmată de emiterea deciziei conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Prin urmare, instanța de apel, în mod legal a reținut că acest aspect are efect doar în ceea ce privește opozabilitatea față de terți, deoarece dreptul persoanei îndreptățite la încasarea despăgubirilor, privește strict pe creditorul sumei acordate. Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursurile declarate de pârâți vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Primarul Municipiului Cluj Napoca și Municipiul Cluj Napoca prin Primar împotriva deciziei nr.41/ A din 19 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.