ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6352/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

formulată la data de 26 februarie 2009, reclamantul M.S. în contradictoriu cu

pârâții Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca și Statul Roman prin

Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca a solicitat instanței anularea

Dispoziția nr. 210 din 19 ianuarie 2009 emisă de pârâtul Primarul Municipiului

Cluj-Napoca, în soluționarea notificării formulate de reclamant în temeiul

Legii nr. 10/2001.

În motivarea acțiunii, întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamantul a arătat următoarele:

- în anul 1965, în baza unui contract

sub semnătură privată a cumpărat un loc de casă pe care a ridicat o

construcție, fără autorizație și rară a avea buletin de Orașul Cluj, imobil

(teren și casă) care a trecut

în

proprietatea statului prin Decretul de expropriere nr.100 din 21 aprilie 1981;

- la apariția Legii nr. 10/2001 a

notificat primăria pentru revendicarea imobilului și prin Dispoziția nr.2438

din 17 iulie 2006 i s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii

speciale, conform Titlului VII din Legea nr.247/2005;

- ulterior, prin Dispoziția nr. 210

din 19 ianuarie 2009, pârâtul a revocat Dispoziția cu nr.2438/2006, a respins

notificarea reclamantului și a reținut că acesta nu a făcut dovada de fost

proprietar a imobilului revendicat.

Pe parcursul

procesului, la data de 16 martie 2009, reclamantul a depus precizare la cererea

de chemare în judecată solicitând și obligarea pârâtului la emiterea unei noi

dispoziții, cu același conținut cu decizia revocată, urmând ca despăgubirile să

fie acordate în cuantumul stabilit prin Raportul de evaluare, respectiv în suma

de 180.000 euro.

Prin sentința civilă nr. 626 din 15

octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj s-a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local al municipiului

Cluj-Napoca și Statul Roman prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca și

în consecință s-a respins acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu

aceștia.

Prin aceeași sentință s-a admis

acțiunea precizată, s-a anulat dispoziția contestată, s-a menținut prima

dispoziție emisă de primar și s-a propus acordarea de despăgubiri reclamantului

în sumă de 180.000 euro, pentru imobilul casă și teren, situat în Cluj-Napoca,

str. Zorilor nr. 65, jud. Cluj.

Pentru a pronunța astfel, instanța de

fond a reținut că:

Pentru imobilul din prezentul litigiu,

calitatea de unitate deținătoare aparține unității administrativ-teritoriale

iar potrivit textului art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, primarul este

cel care emite dispoziția privind soluționarea notificării, astfel că,

reclamantul justifică calitatea procesuală pasivă doar față de pârâții Primarul

municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca.

Dispoziția de propunere privind

acordarea de despăgubiri, emisă inițial de pârât, prin care s-a propus acordarea

de despăgubiri, nu a fost atacata în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001,

astfel că, dosarul reclamantului a fost înaintat Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu dispozițiile legale cuprinse în

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în vederea calculării despăgubirilor

cuvenite și plății acestora.

În fața Comisiei Centrale a fost

întocmit un raport de evaluare în ceea ce privește imobilul situat în mun.

Cluj-Napoca, str. Zorilor,

Cluj,

de către SC R.T. SRL, despăgubirile fiind evaluate la suma de 180.000 euro,

echivalentul sumei de la cursul B.N.R. din 16 aprilie 2007.

Înainte de achitarea efectivă a

despăgubirilor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin

Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a restituit

dosarul unității deținătoare cu propunerea de reanalizare a notificării.

Trimiterea dosarului s-a făcut motivat

de faptul că nu s-a dovedit dreptului de proprietate asupra terenului

(transferul dreptului de proprietate, trebuia în accepțiunea Decretului-lege

nr. 115/1938 operat în cartea funciară, înscrierea având efect constitutiv de

drepturi) și asupra construcției.

Prin Dispoziția nr. 210 din 19

ianuarie 2009 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca s-a revocat prima

dispoziție, reținându-se lipsa dovezilor de proprietate a reclamantului asupra

imobilului, potrivit înscrierii din CF.

În raport de dispozițiile art. 24 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, în favoarea reclamantului operează prezumția

relativă de proprietate, împotriva căreia nu s-a produs o contra probă.

Această prezumție a fost întărită de

înscrisurile depuse de reclamant, respectiv antecontractul de

vânzare-cumpărare, încheiat în anul 1965, Procesul verbal de contravenție nr. X/1969

și anexa la decretul de expropriere.

Prin Decizia nr. 41/ A din 19

februarie 2010, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondate apelurile declarate

de pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

Împrejurarea că prin dispoziția a

cărei anulare se solicită s-a revocat prima dispoziție, nu atrage competența

secției de contencios administrativ, deoarece prin această dispoziție

notificarea reclamantului a fost soluționată pe fond, ceea ce atrage aplicarea

dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, respectiv, competența

materială a secției civile a Tribunalului Cluj.

Dispoziția a cărei anulare se solicită

este nelegală deoarece pârâtul nu mai putea emite o altă decizie, atât timp cât

prima decizie emisă își produce efectele.

Aplicarea prin similitudine a

dispozițiilor art. 25 pct. 7 din H.G. nr. 250 /2007 nu este posibilă.

Între propunerea de restituire în

natură, urmată de îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară pentru

opozabilitatea față de terți și propunerea de acordare de despăgubiri urmată de

emiterea

deciziei de

către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și încasarea efectivă a

acestora, nu poate exista nici o similitudine.

Dreptul de proprietate asupra unui

imobil supus publicității imobiliare este opozabil terților, pe când încasarea

unor despăgubiri nu are nici un efect de opozabilitate față de terțe persoane,

fiind un aspect care îl privește strict pe creditorul sumei reprezentând

despăgubiri.

Reclamantul a făcut dovada calității

de proprietar asupra imobilului revendicat, conform art. 24 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001.

La data de 15 aprilie 2010 au fost

înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursurile

declarate de pârâți, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs,

care sunt identice, recurenții au susținut următoarele:

- secția civilă a tribunalului nu era

competentă material să soluționeze capătul de cerere privind anularea Dispoziției

nr. 210/2009 deoarece, aceasta reprezintă un act administrativ, emis de primar

în exercitarea atribuțiilor conferite de Legea nr. 215/2001

;

- reclamantul nu este proprietarul

imobilului, deoarece transferul proprietății în CF nu a fost operat pentru

teren iar cu privire la casă nu a făcut dovezi de proprietate;

- dispoziția revocată a intrat în

circuitul civil dar nu a produs efecte juridice, deoarece nu a fost emisă o

dispoziție de despăgubiri iar acestea nu au fost încasate; potrivit

dispozițiilor art. 25.7 din H.G. nr. 259/2007, dispoziția de recunoaștere a

dreptului de proprietate a notificatorului poate fi revocată până la efectuarea

„formalităților de publicitate imobiliară”, astfel că, prin asimilarea acestor

dispoziții speței, despăgubirile propuse, nefiind încasate, nu este opozabilă

terților și deci putea fi revocată.

Analizând cauza

prin prisma motivelor identice de recurs, se constată

următoarele:

l. Cu privire

la critica ce vizează excepția de necompetență materială a secției civile a

Tribunalului Cluj.

Prin Dispoziția nr. 210/2009 a cărei

anulare s-a solicitat de către reclamant, a fost revocată prima dispoziție,

prin care s-a propus acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul din str. Zorilor,

Cluj, alcătuit din loc de casă și construcție și s-a reanalizat notificarea

acestuia, în sensul respingerii, reținându-se că nu a făcut dovada calității

sale de proprietar asupra imobilului în litigiu.

Contestația formulată împotriva

modalității de soluționare a notificării, atrage conform art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, competența de soluționare a secției civile a tribunalului.

În aceste condiții, nu se poate reține

că dispoziția emisă de primar, sub procedura instituită de Legea nr. 10/2001

este un act administrativ emis în cadrul atribuțiilor ce-i sunt conferite prin

Legea nr. 215/2001, doar pentru motivul că prin aceasta s-a revocat o altă

dispoziție, situație în care s-ar aplica dispozițiile legale privind

contenciosului administrativ.

Respingând această excepție, instanța

de apel a procedat în mod legal, deoarece dispoziția a cărei anulare s-a

solicitat a fost emisă de primar în cadrul procedurii speciale prevăzute de

Legea nr. 10/2001.

II. În ceea ce privește celelalte

critici, care vizează fondul cauzei și permit încadrarea în motivul de recurs,

prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, prevăd în mod expres că, în absența unor probe contrare,

persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate, prin care s-a

dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este

presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

Rezultă potrivit acestor dispoziții

că, în lipsa unor probe contrare, persoana menționată în actul de preluare

abuzivă este proprietarul imobilului.

Reclamantul este menționat în anexa

decretului de expropriere ca fiind persoana de la care s-a preluat imobilul.

Această prezumție legală nu a fost

răsturnată, dimpotrivă a fost întărită de celelalte înscrisuri depuse de

reclamant, respectiv, antecontractul de vânzare cumpărare a locului de casă,

datat 11 august 1965, procesul - verbal de contravenție prin care s-a constatat

în anul 1969, ridicarea construcției fără autorizație și adresa din 12 mai 2981

emisă de Grupul Gospodăriilor Comunale Cluj.

Față de aceste dispoziții, în mod

legal instanța de apel a reținut că, reclamantul a făcut dovada dreptului de

proprietate asupra imobilului notificat și a constatat că este îndreptățit la

măsuri reparatorii, în sensul Legii nr. 10/2001, nefiind necesar ca acesta să

facă dovada înscrierii în CF.

Nici critica

referitoare la aplicarea prin similitudine a dispozițiilor art. 25.7 din H.G.

nr. 250/2007 nu poate fi reținută.

Potrivit dispozițiilor art. 25 pct. 7

din H.G. nr.250/2007 „după efectuarea formalităților de publicitate imobiliară

de către noul proprietar, dispoziția de aprobare a restituirii în natură nu mai

poate fi revocată de entitatea care a dispus-o”.

Dispoziția nr. 2438 din 17 iulie 2006

emisă de primar nu a fost atacată în instanță, potrivit art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, astfel că, ea își produce efectele.

Posibilitatea

revocării unei decizii sau a unei dispoziții emise de unitatea deținătoare în

cadrul procedurii instituite prin Legea nr. 10/2001 nu este prevăzută de lege,

singura posibilitate ce-i este conferită persoanei îndreptățite este aceea de a

o contesta în instanță.

Aplicarea prin similitudine a

dispozițiilor invocate nu este posibilă deoarece, situațiile la care se face

referire sunt diferite, neputând exista o corespondență între propunerea de

restituire în natură a imobilului, urmată de îndeplinirea formalităților de

publicitate și cea de acordare a despăgubirilor, care este urmată de emiterea

deciziei conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Prin urmare, instanța de apel, în mod

legal a reținut că acest aspect are efect doar în ceea ce privește

opozabilitatea față de terți, deoarece dreptul persoanei îndreptățite la

încasarea despăgubirilor, privește strict pe creditorul sumei acordate.

Așa fiind, în raport de dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile declarate de pârâți vor fi

respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâții Primarul Municipiului Cluj Napoca și Municipiul Cluj Napoca

prin Primar împotriva deciziei nr.41/ A din 19 februarie 2010 a Curții de Apel

Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 noiembrie 2010.