ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4352/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamantul S.P.V., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în baza raportului de evaluare, cuprinzând valoarea despăgubirilor actualizate cu indicele de inflație, aferente apartamentelor nr. 2, 5, 7, 10 și teren aferent din imobilul situat în Cluj-Napoca, cuprins în dispoziția din 10 mai 2006 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea cererii sale reclamantul a arătat următoarele: - împreună cu alte persoane îndreptățite, a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat retrocedarea întregului imobil situat in mun.

Cluj-Napoca, imobil ce a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 92/1950; - având în vedere că restituirea în natură nu a fost posibilă pentru toate apartamentele ce compun construcția, prin dispoziția din 10 mai 2006 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca s-a dispus acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului și a celorlalte persoane îndreptățite pentru apartamentele nr. 2, 5, 7 și 10 și terenul aferent acestora; - astfel cum rezultă din conținutul adresei din 15 mai 2006 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 Cluj-Napoca și din răspunsul aceleiași instituții, încă din anul 2006, întregul dosar, împreună cu dispoziția neatacată, a fost înaintată organelor centrale abilitate de lege în acordarea și stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; - până la momentul introducerii acțiunii pârâta nu a binevoit să procedeze la etapa evaluării, și, evident, nici la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, la înaintarea dosarului către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, unde, în final, urmează a se emite titlu de plată și/sau titlu de conversie și a se obține despăgubirile efective ce se cuvin.

Față de această situație de fapt, reclamantul a susținut, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, cu modificările aduse prin Legea nr. 247/2005 - Titlul VII, că autoritatea administrativă pârâtă care are, potrivit legii, competența de a stabili ordinea soluționării dosarelor, în exercitarea acestei prerogative, nu poate beneficia de o marjă de apreciere atât de discreționară încât să conducă să încălcarea drepturilor sale fundamentale. A concluzionat reclamantul că soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului unional, consacrat în art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și care nu poate fi ignorat ca reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre.

1.2. Prin sentința civilă nr. 377 din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul S.P.V. și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, în baza raportului de evaluare, cuprinzând valoarea despăgubirilor actualizate cu indicele de inflație, aferent apartamentelor nr. 2, 5, 7, 10 și teren aferent din imobilul situat în Cluj-Napoca, cuprins în dispoziția din 10 mai 2006 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele considerațiuni: Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, cu modificările aduse prin Legea nr. 247/2005 - Titlul VII, s-a constituit în subordinea Cancelariei Primului-Ministru o autoritate administrativă distinctă - pârâta din prezenta cauză - printre ale cărei atribuții reglementate de art. 13 alin. (1) lit. a) și b) se numără și emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlului de despăgubire. Prin adoptarea O.U.G. nr. 81/2007, legiuitorul și-a exprimat atașamentul față de jurisprudența constantă a C.E.D.O., impunând în sarcina structurilor centrale obligații ce trebuie îndeplinite cu celeritate, astfel încât obținerea despăgubirilor efective să nu reprezinte un atribut discreționar al acestor organisme centrale.

Este vorba așadar despre o intenție neechivocă prin care, la modul declarativ, s-a urmărit implementarea unor măsuri de accelerare a procedurii de acordare a despăgubirilor, constând în obligații exprese stabilite în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, inclusiv prin crearea noii Direcții pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar. Cu toate acestea, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a stabilit inițial că ordinea soluționării dosarelor se face în mod aleatoriu, adoptând în acest sens decizia nr. 2 din 28 februarie 2008, act administrativ ce a contravenit vădit intențiilor declarate ale Guvernului de soluționare cu celeritate a cererilor de acordare de despăgubiri.

S-a mai apreciat că, odată ce dosarul a fost înaintat entității prevăzute de lege în vederea demarării procedurilor administrative de stabilire a despăgubirilor, s-a creat persoanelor îndreptățite respectiv reclamantului și restului beneficiarilor, convingerea și speranța legitimă că cererea le va fi soluționată într-un termen rezonabil și previzibil, termen nesocotit în cauză. Totodată, instanța de fond a apreciat că soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului unional, consacrat în art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și care nu poate fi ignorat ca reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre.

2. Motivele de recurs înfățișate de recurenta-pârâtă Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, prin criticile dezvoltate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., recurenta-pârâtă a susținut următoarele: - instanța de fond, în mod greșit, și-a întemeiat soluția pe aspectele legate de stabilirea criteriului aleatoriu în privința ordinii de soluționare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri aferente imobilelor preluate abuziv, fără a ține seama de etapele parcurse în procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005; - în cauză s-a solicitat, cu temei, completarea dosarului cu înscrisuri, conform adresei din 24 septembrie 2010 înaintată Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, fără a se putea astfel reține o tergiversare în sarcina autorității în ceea ce privește soluționarea dosarului, însă instanța de fond a nesocotit relevanța acestor aspecte învederate; - instanța a ignorat actele administrative interne ale autorității privind ordinea și modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare, respectiv în ordinea înregistrării lor, apreciind fără temei că ar exista un refuz din partea comisiei cu privire la soluționarea cererii reclamantului într-un termen rezonabil; - instanța de fond nu a indicat temeiul legal în baza căruia a dispus actualizarea despăgubirilor cu indicele de inflație și, în mod greșit, a dispus și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, ce se impuneau a fi acordate, cel puțin, într-un cuantum redus, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. 3. Considerentele și soluția instanței de recurs Recursul nu este fondat. Examinând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată, prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate. Este indiscutabil faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005, pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai mult etape distincte în care, pe lângă autoritatea recurentă, mai sunt antrenate și alte entități (organele învestite cu soluționarea notificărilor, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce însă la ideea că autoritatea publică este abilitată să determine ea însăși acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., astfel cum s-a pronunțat în mod constant, în materie, instanța supremă. Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza funcționarea autorităților sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.

În speță, raportat la perioada îndelungată, de circa 10 ani, care a trecut de la data declanșării procedurilor de restituire a unui bun în natură sau în echivalent, prin formularea unei notificări încă din anul 2001, prima instanță a concluzionat în mod corect că au fost încălcate dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., privind dreptul la un proces echitabil, susținerile recurentei privind nesocotirea criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența C.E.D.O., nefiind justificate. Așa fiind, contrar celor susținute de recurentă, Înalta Curte apreciază că nesoluționarea dosarului reclamantului, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută.

În ceea ce privește critica recurentei vizând măsura dispusă de prima instanță în sensul actualizării cu indicele de inflație a sumei cuvenite drept despăgubiri, Înalta Curte arată, astfel cum s-a mai stabilit în jurisprudența sa * că o atare dispoziție are rolul de a asigura repararea integrală a prejudiciului patrimonial suferit de reclamant prin nesoluționarea în termen a cererii sale, în sensul art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, principiul reparării integrale a pagubei, fiind incident și în această materie. În fine, nefondate sunt și criticile recurentei vizând obligarea autorității, prin hotărârea atacată, la plata cheltuielilor de judecată, întrucât Înalta Curte apreciază că au fost corect aplicate în cauză prevederile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., nefiind desigur incidente dispozițiile art. 275 C. proc. civ. privind recunoașterea de către pârât la prima zi de înfățișare a pretențiilor reclamantului, cuantumul acordat nefiind nepotrivit de mare, pentru a atrage aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Față de toate argumentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge așadar ca nefondat recursul promovat de recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr. 377 din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2011. ___________ *A se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 3621 din 26 iunie 2009 și decizia nr. 3393/2010.