ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4352/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamantul S.P.V., în contradictoriu

cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat obligarea

pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în baza raportului

de evaluare, cuprinzând valoarea despăgubirilor actualizate cu indicele de inflație,

aferente apartamentelor nr. 2, 5, 7, 10 și teren aferent din imobilul situat în

Cluj-Napoca, cuprins în dispoziția din 10 mai 2006 emisă de Primarul Municipiului

Cluj-Napoca, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea cererii

sale reclamantul a arătat următoarele:

- împreună cu alte persoane

îndreptățite, a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat

retrocedarea întregului imobil situat in mun. Cluj-Napoca, imobil ce a trecut în

proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 92/1950;

- având în vedere că restituirea

în natură nu a fost posibilă pentru toate apartamentele ce compun construcția, prin

dispoziția din 10 mai 2006 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca s-a dispus

acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului și a celorlalte persoane îndreptățite

pentru apartamentele nr. 2, 5, 7 și 10 și terenul aferent acestora;

- astfel cum rezultă din

conținutul adresei din 15 mai 2006 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 Cluj-Napoca

și din răspunsul aceleiași instituții, încă din anul 2006, întregul dosar, împreună

cu dispoziția neatacată, a fost înaintată organelor centrale abilitate de lege în

acordarea și stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor;

- până la momentul introducerii

acțiunii pârâta nu a binevoit să procedeze la etapa evaluării, și, evident, nici

la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, la înaintarea dosarului

către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, unde, în final, urmează

a se emite titlu de plată și/sau titlu de conversie și a se obține despăgubirile

efective ce se cuvin.

Față de această situație

de fapt, reclamantul a susținut, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, cu modificările

aduse prin Legea nr. 247/2005 - Titlul VII, că autoritatea administrativă pârâtă

care are, potrivit legii, competența de a stabili ordinea soluționării dosarelor,

în exercitarea acestei prerogative, nu poate beneficia de o marjă de apreciere atât

de discreționară încât să conducă să încălcarea drepturilor sale fundamentale.

A concluzionat reclamantul

că soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil

constituie și un element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental

al cetățeanului unional, consacrat în art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale

a Uniunii Europene și care nu poate fi ignorat ca reper în orientarea conduitei

administrative a autorităților publice ale statelor membre.

1.2. Prin sentința civilă

nr. 377 din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis cererea de chemare în

judecată formulată de către reclamantul S.P.V. și a obligat pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire,

în baza raportului de evaluare, cuprinzând valoarea despăgubirilor actualizate cu

indicele de inflație, aferent apartamentelor nr. 2, 5, 7, 10 și teren aferent din

imobilul situat în Cluj-Napoca, cuprins în dispoziția din 10 mai 2006 emisă de Primarul

Municipiului Cluj-Napoca.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut următoarele considerațiuni:

Potrivit dispozițiilor

Legii nr. 10/2001, cu modificările aduse prin Legea nr. 247/2005 - Titlul VII, s-a

constituit în subordinea Cancelariei Primului-Ministru o autoritate administrativă

distinctă - pârâta din prezenta cauză - printre ale cărei atribuții reglementate

de art. 13 alin. (1) lit. a) și b) se numără și emiterea deciziilor referitoare

la acordarea titlului de despăgubire.

Prin adoptarea O.U.G.

nr. 81/2007, legiuitorul și-a exprimat atașamentul față de jurisprudența constantă

a C.E.D.O., impunând în sarcina structurilor centrale obligații ce trebuie îndeplinite

cu celeritate, astfel încât obținerea despăgubirilor efective să nu reprezinte un

atribut discreționar al acestor organisme centrale. Este vorba așadar despre o intenție

neechivocă prin care, la modul declarativ, s-a urmărit implementarea unor măsuri

de accelerare a procedurii de acordare a despăgubirilor, constând în obligații exprese

stabilite în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților, inclusiv prin crearea noii Direcții

pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar.

Cu toate acestea, Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a stabilit inițial că ordinea soluționării

dosarelor se face în mod aleatoriu, adoptând în acest sens decizia nr. 2 din 28

februarie 2008, act administrativ ce a contravenit vădit intențiilor declarate ale

Guvernului de soluționare cu celeritate a cererilor de acordare de despăgubiri.

S-a mai apreciat că, odată

ce dosarul a fost înaintat entității prevăzute de lege în vederea demarării procedurilor

administrative de stabilire a despăgubirilor, s-a creat persoanelor îndreptățite

respectiv reclamantului și restului beneficiarilor, convingerea și speranța legitimă

că cererea le va fi soluționată într-un termen rezonabil și previzibil, termen nesocotit

în cauză.

Totodată, instanța de

fond a apreciat că soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un

termen rezonabil constituie și un element al dreptului la o bună administrație,

drept fundamental al cetățeanului unional, consacrat în art. 41 al Cartei Drepturilor

Fundamentale a Uniunii Europene și care nu poate fi ignorat ca reper în orientarea

conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre.

înfățișate de recurenta-pârâtă

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, prin criticile

dezvoltate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut următoarele:

- instanța de fond, în

mod greșit, și-a întemeiat soluția pe aspectele legate de stabilirea criteriului

aleatoriu în privința ordinii de soluționare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri

aferente imobilelor preluate abuziv, fără a ține seama de etapele parcurse în procedura

administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005;

- în cauză s-a solicitat,

cu temei, completarea dosarului cu înscrisuri, conform adresei din 24 septembrie

2010 înaintată Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, fără a se putea astfel reține

o tergiversare în sarcina autorității în ceea ce privește soluționarea dosarului,

însă instanța de fond a nesocotit relevanța acestor aspecte învederate;

- instanța a ignorat actele

administrative interne ale autorității privind ordinea și modalitatea de transmitere

a dosarelor spre evaluare, respectiv în ordinea înregistrării lor, apreciind fără

temei că ar exista un refuz din partea comisiei cu privire la soluționarea cererii

reclamantului într-un termen rezonabil;

- instanța de fond nu

a indicat temeiul legal în baza căruia a dispus actualizarea despăgubirilor cu indicele

de inflație și, în mod greșit, a dispus și obligarea la plata cheltuielilor de judecată,

ce se impuneau a fi acordate, cel puțin, într-un cuantum redus, potrivit art. 274

alin. (3) C. proc. civ.

instanței de recurs

Recursul nu este fondat.

Examinând actele și lucrările

dosarului, precum și sentința atacată, prin prisma criticilor ce i-au fost aduse

și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta

Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare

arătate.

Este indiscutabil faptul

că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005, pentru acordarea

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite

în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai mult etape distincte în care,

pe lângă autoritatea recurentă, mai sunt antrenate și alte entități (organele învestite

cu soluționarea notificărilor, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv, nu pot

fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată,

care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Omisiunea legiuitorului

de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii

administrative nu poate conduce însă la ideea că autoritatea publică este abilitată

să determine ea însăși acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând

titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor

art. 6 din C.E.D.O., astfel cum s-a pronunțat în mod constant, în materie, instanța

supremă.

Termenul rezonabil se

referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât și la timpul

necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza

funcționarea autorităților sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, pentru

ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin

prevederile art. 6 din C.E.D.O.

În speță, raportat la

perioada îndelungată, de circa 10 ani, care a trecut de la data declanșării procedurilor

de restituire a unui bun în natură sau în echivalent, prin formularea unei notificări

încă din anul 2001, prima instanță a concluzionat în mod corect că au fost încălcate

dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., privind dreptul la un proces echitabil, susținerile

recurentei privind nesocotirea criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul

rezonabil, rezultate din jurisprudența C.E.D.O., nefiind justificate.

Așa fiind, contrar celor

susținute de recurentă, Înalta Curte apreciază că nesoluționarea dosarului reclamantului,

indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia

în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustițiilor și abuzurilor

din legislația trecută.

În ceea ce privește critica

recurentei vizând măsura dispusă de prima instanță în sensul actualizării cu indicele

de inflație a sumei cuvenite drept despăgubiri, Înalta Curte arată, astfel cum s-a

mai stabilit în jurisprudența sa

*

că o atare dispoziție

are rolul de a asigura repararea integrală a prejudiciului patrimonial suferit de

reclamant prin nesoluționarea în termen a cererii sale, în sensul art. 8 alin.

(1) și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, principiul reparării integrale

a pagubei, fiind incident și în această materie.

În fine, nefondate sunt

și criticile recurentei vizând obligarea autorității, prin hotărârea atacată, la

plata cheltuielilor de judecată, întrucât Înalta Curte apreciază că au fost corect

aplicate în cauză prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., nefiind desigur

incidente dispozițiile art. 275 C. proc. civ. privind recunoașterea de către pârât

la prima zi de înfățișare a pretențiilor reclamantului, cuantumul acordat nefiind

nepotrivit de mare, pentru a atrage aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Față de toate argumentele

arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge așadar ca nefondat

recursul promovat de recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței civile

nr. 377 din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 27 septembrie 2011.

___________

*A se vedea, în acest

sens, cu titlu de exemplu, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, nr. 3621 din 26 iunie 2009 și decizia

nr. 3393/2010.