ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2663/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2663/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată

la data de 29 septembrie 2009 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții M.J.F.

(identic cu M.I.M.F.) și A.M. au chemat în judecată pe pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței

ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea

pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, în

conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea

nr. 247/2005, urmare evaluării efectuate în condițiile art. 16 alin.

(5) și (6) ale aceluiași Titlul din Legea nr. 247/2005, pentru

apartamentul nr. 1, cu nr. top.1443/1/1, apartamentul nr. 4, cu nr. top.1443/ 1/IV,

apartamentul nr. 5, cu nr. top.1443/1/V, apartamentul nr. 6, cu nr. top. 1443/

1 A/1, apartamentul nr. 7, cu nr. top. 1443/1 A/II, apartamentul nr. 8, cu nr.

top. 1443/1 A/III, și apartamentul nr. 9, cu nr. top. 1443/1/IX,

apartamente situate în imobilul din Cluj-Napoca, înscrise în C.F.

colectivă nr. 123924 Cluj-Napoca și în C.F. individuală

nr.l23925 Cluj-Napoca, precum și pentru diferența de teren-curte

nerestituit, în suprafață de 299 mp, cu nr. top. 1443/2, înscris în C.F.

nr. 123926 Cluj-Napoca, situat la aceeași adresă, cu cheltuieli de

judecată.

care au stat la baza formulării acțiunii.

Imobilul în cauză, compus din

casă cu 9 apartamente a fost trecut în mod abuziv în proprietatea Statului

Român în baza Decretului de naționalizare nr. 92/1950, astfel că,

prin notificarea nr. 1180 din 13 august 2001, reclamanții au solicitat

acordarea de despăgubiri bănești pentru partea din imobilul în

litigiu care nu poate face obiectul restituirii în natură.

Prin Dispoziția de restituire

și de propunere privind acordarea de despăgubiri nr. 2755 din 21

aprilie 2008 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, s-a propus ca, pentru

apartamentele nr. 1 și nr. 4-9 și pentru diferența de

teren-curte nerestituit, să fie acordate reclamanților de

despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

dosarul fiind înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

prin procesul-verbal nr. 11982 din 8 iulie 2008 al Instituției Prefectului

Județului Cluj, astfel că, la momentul formulării acțiunii,

dosarul se afla în evidențele pârâtei în scopul emiterii deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, în temeiul art. 16 alin. (7) ale

Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Reclamanții solicită ca

pârâta să fie obligată să emită decizia reprezentând titlul

de despăgubire în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004,

urmare a evaluării efectuate în condițiile art. 16 alin. (5) și

(6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

În drept, reclamanții

invocă prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care

reglementează procedura administrativă de soluționare a

dosarelor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru imobilele

trecute abuziv în proprietatea statului, precum și dispozițiile

Normelor metodologice, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, susținând, în

esență, că soluționarea dosarelor în ordinea

înregistrării cererilor, conform celor stabilite de Comisie prin Decizia

nr. 2815 din 16 septembrie 2008, este de natură a încălca drepturile

și libertățile fundamentale garantate de Constituție

și de celelalte legi pertinente și că acest criteriu (al ordinii

de înregistrare a dosarelor) nu oferă criterii obiective pentru ca

cetățeanul să poată întrevedea și controla modul în

care autoritatea învestită de lege își exercită atribuțiile

și apoi să poată evalua în ce măsura drepturile sale îi

sunt lezate prin conduita adoptată de autoritate.

Mai susțin reclamanții

că cererea lor de despăgubire trebuie să fie

soluționată într-un termen rezonabil, cu respectarea art.6 din Convenția

europeană a drepturilor omului, iar în raport cu art.1 din Protocolul nr.1

adițional la Convenție, autoritatea administrativă are

obligația legala de a găsi toate mijloacele necesare

soluționării cererilor cu respectarea drepturilor fundamentale ale

cetățenilor.

Susțin reclamanții

că, având în vedere dispoziția primarului de acordare a

despăgubirilor în echivalent bănesc, sunt în posesia unui bun în sensul

art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și, pe cale de consecință,

a unui drept de creanță, în sensul jurisprudenței CEDO pe care o

invocă în susținerea cererii (cauzele Togănel și

Grădinaru, Jujescu, Bărcănescu, Străin, Porteanu,

Păduraru și Brumărescu împotriva României).

Reclamanții invocă dreptul

la o bună administrație și caracterul nelegal al refuzului

pârâtei de a le soluționa cererea de emitere a titlului de

despăgubire, prin invocarea criteriului ordinii de înregistrare a

cererilor.

În concluzie, reclamanții

susțin că, datorită nerezolvării cererii în termenul

prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, sunt

vătămați într-un drept legitim, în sensul dispozițiilor

art. 8 alin. (1) teza finală din aceeași lege, și le este

încălcat interesul legitim privat constând în posibilitatea de a pretinde o

anumită conduită, în considerarea realizării unui drept

subiectiv viitor și previzibil, prefigurat, în sensul art. 2 lit. p) din

Legea nr. 554/2004.

În susținerea cererii,

reclamanții invocă jurisprudența Curții de Apel Cluj

și a înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin întâmpinare, pârâta

susține că soluționarea cererii reclamanților de emitere a

titlului de despăgubire se face potrivit procedurii administrative

reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care presupune parcurgerea

următoarelor etape: etapa transmiterii și a înregistrării

dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul

Comisiei; etapa evaluării de către evaluatorul sau societatea de

evaluatori desemnată; etapa emiterii de către Comisie a deciziei

reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în

condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007.

Arată pârâta că a fost

parcursă etapa evaluării dosarului de către Secretariatul

Comisiei, constatându-se, conform pct. 16.5 din Normele metodologice aprobate

prin H.G nr. 1095/2005, necesitatea completării cu documentele istoric de

arteră și număr poștal, necesare având în vedere adresele

diferite înscrise în dispoziția primarului și în cartea

funciară.

În ceea ce privește etapa

evaluării, pârâta susține că aceasta este parcursă cu

respectarea criteriului ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a

stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, emisă în temeiul pct. 17.1 din

Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005.

În ceea ce privește respectarea

principiului termenului rezonabil, pârâta susține că procedura de

acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005

se declanșează numai după transmiterea dosarelor potrivit prevederilor

art. 16 alin. (1) și (2) din Titlul respectiv al Legii nr. 247/2005,

așa cum a fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007,

că nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004,

având în vedere aplicabilitatea în cauză a reglementării speciale.

fond.

Prin sentința nr. 535 din 2

noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de

reclamanți, a obligat-o pe pârâtă să emită o decizie

reprezentând titlu de despăgubire, urmare a evaluării efectuate în

condițiile art. 16 alin. (5) și (6) ale Titlului VII din Legea nr.

247/2005, pentru apartamentele nr. 1 și nr. 4-9 din imobilul situat în Cluj-Napoca,

precum și pentru diferența de teren nerestituit, în

suprafață de 299 mp și a obligat-o pe pârâtă să

plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă

de 1800 lei, reprezentând onorariu avocațial.

care au format convingerea instanței de fond.

Instanța a reținut că

prin dispoziția primarului mun. Cluj Napoca nr. 2755 din 21 aprilie 2008

s-a dispus acordarea de despăgubiri reclamanților pentru

apartamentele și diferența de teren nerestituit în litigiu, iar

dosarul a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, fiind înregistrat sub nr. 44715/CC din 8 iulie 2009, în

scopul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în temeiul

art. 16 alin. (7) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

A reținut instanța că

parcurgerea procedurii instituite de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 poate fi

echivalată cu o modalitate de punere în executare a drepturilor stabilite

printr-o hotărâre judecătorească, întrucât ea are drept fundament

dispoziția Primarului municipiului Cluj-Napoca nr. 2755 din 21 aprilie 2008,

iar CEDO a reținut în mod constant că omisiunea

autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii

definitive poate antrena o încălcare a art. 6 alin. (1) din

Convenție, mai ales când obligația de a executa decizia în cauză

revine unei autorități administrative.

Având în vedere noțiunea de

„bunuri”, care cuprinde inclusiv creanțele în baza cărora reclamantul

poate pretinde că a avut cel puțin o „speranță legitimă”,

precum și principiul acordării unor despăgubiri juste și

echitabile în raport cu practica jurisdicțională internă și

internațională, Curtea de apel a reținut că

reclamanții au parcurs procedurile instituite în favoarea lor și este

doar culpa autorităților ca ei nu se pot bucura de bunul de a

cărui ocrotire ar trebui să se bucure, iar nerespectarea termenelor

instituite prin actele normative indicate de către pârâtă nu trebuie

să producă prejudicii în patrimoniul reclamanților, pentru care

despăgubirea integrală semnifică doar acordarea unei sume real

echivalente.

În raport cu jurisprudența CEDO

referitoare la noțiunea de termen rezonabil, ce include și durata

procedurilor administrative, care în cauză au fost demarate de

reclamanți prin depunerea notificării încă de la data de 13

august 2001, în considerarea intervalului de timp scurs de la momentul

respectiv, a reținut instanța că reclamanții au fost

lipsiți de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului

naționalizat, situație ce poate fi asimilată unui „bun” în

sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.

Curtea de apel a apreciat că

pârâta nu se poate prevala de propria culpă în gestionarea dosarului de

despăgubire și că nu poate fi opusă reclamanților

împrejurarea că nu a fost încă desemnat evaluatorul sau că

dosarul nu ar fi fost complet, întrucât toate aceste aspecte se datorează

exclusiv modului în care Statul Român, care are obligația de a-și

organiza în așa fel serviciile oferite cetățenilor încât să

le dea posibilitatea acestora să se bucure în mod real și concret de

drepturile fundamentale ce le sunt recunoscute.

În concluzie, instanța a reținut

că, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, este

nejustificat refuzul pârâtei de a emite decizia la care sunt

îndreptățiți reclamanții, dreptul de apreciere al

autorității fiind exercitat abuziv.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Motive de recurs întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.

6.1. Recurenta arată că în

cadrul etapei analizării, dosarele de despăgubire se verifică

sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în

natură a imobilului ce face obiectul notificării – art. 16 alin. (4)

din Titlul VII, Legea nr. 247/2005.

În urma analizării dosarului

nr. 44715/CC, s-a constatat că acesta trebuie completat cu istoric de

arteră, număr poștal și situația despăgubirilor,

în mod defalcat pentru teren și construcție, cuantumul și data

încasării acestora.

Dosarul de despăgubire al reclamanților

nu a fost completat până la data redactării recursului.

6.2. În ceea ce privește etapa

evaluării, recurenta consideră că aceasta este

condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor,

conform deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008.

Prin dispozițiile Legii nr. 10/2001

s-a reglementat cadrul normativ pentru acordarea de măsuri reparatorii,

sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a

despăgubirilor, astfel încât instanța de fond a apreciat în mod

incorect și netemeinic faptul că decizia reprezentând titlul de

despăgubire nu a fost emisă într-un termen rezonabil.

6.3. Recurenta critică

sentința atacată și din perspectiva obligării la cheltuieli

de judecată și consideră aplicabile prevederile art. 275 C.

proc. civ.

În subsidiar, solicită

micșorarea cuantumului cheltuielilor de judecată, conform art. 274

alin. (3) C. proc. civ.

Mai arată că nu poate fi

obligată să plătească în nume propriu cheltuielile de

judecată.

reclamanții M.J.F. (M.I.M.F.) și A.M..

Intimații solicită

respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că procedura

instituită de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 confirmă

intenția legiuitorului de a asigura o despăgubire justă și

echitabilă în raport cu practica internă și

internațională, iar o astfel de despăgubire nu poate fi

asigurată decât în condițiile acordării într-un termen

rezonabil, a sumelor actualizate, integral.

7.1. Noțiunea de termen

rezonabil include și durata procedurilor administrative, care au fost

demarate în data de 13 august 2001.

În mod temeinic și legal

instanța de fond a apreciat că, dacă s-ar lua în considerare

apărările pârâtei, s-ar ajunge în situația în care aceasta s-ar

putea prevala de propria culpă și de cea a autorităților

administrative care au gestionat dosarul de despăgubire, ceea ce este

inadmisibil din perspectiva principiilor care guvernează statul de drept.

7.2. În mod temeinic și legal,

instanța de fond a admis și petitul referitor la acordarea

cheltuielilor de judecată, potrivit prevederilor art. 274 alin. (1) C.

proc. civ.

Culpa procesuală a pârâtei a

fost pe deplin dovedită deoarece aceasta nu și-a îndeplinit

obligația legală de a emite decizia reprezentând titlu de

despăgubire într-un termen rezonabil.

În speță, nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 275 C. proc. civ. sau ale art. 274 alin. (3) C.

proc. civ., deoarece pârâta nu a recunoscut la prima zi de

înfățișare pretențiile reclamantelor, iar recursul este o

cale de atac ce se poate exercita numai pentru motive de nelegalitate nu

și pentru motive de netemeinicie.

II. Considerentele instanței de

recurs.

VII al Legii nr. 247/2007 și care reglementează procedura de acordare

a despăgubirilor aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în

natură nu sunt incompatibile cu termenul rezonabil instituit de art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Chiar dacă pentru parcurgerea

acestora este obiectiv necesar trecerea unui anumit interval de timp, art.6 sus

menționat este pe deplin aplicabil.

jurisprudența Curții de la Strasbourg în calculul termenului rezonabil de rezolvare a cererii este inclusă întreaga procedură

administrativă, iar faptul că reclamanții au depus notificarea

prevăzută de Legea nr. 10/2001, în data de 13 august 2001, cererea

nefiind rezolvată nici până în prezent, data pronunțării

deciziei în recurs – 20 mai 2010, reiese faptul că nu sunt întrunite

motivele de recurs invocate de pârâtă.

invoca în mod valabil și legal o procedură prevăzută de

legea română, care înfrânge principiile europene, obligatorii pentru

instanțele din România, conform art. 20 din Constituție.

invoca nici faptul că dosarul reclamanților este incomplet, deoarece

culpa aparține autorităților publice și nu

părților.

Necesitatea depunerii la dosar a

unor acte, cum ar fi istoric de arteră, număr poștal,

situația despăgubirilor în mod defalcat, nu incumbă reclamanților,

ci autorităților române.

în sensul că depunerea acestor înscrisuri ține de instituția

Primarului, întrucât cercetarea dosarului reclamanților s-a realizat abia

după introducerea acțiunii în justiție.

obligarea recurentei-pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată,

instanța de recurs constată că în speță au fost

aplicate în mod corect prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă nu a

recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile

reclamanților, dovada fiind formularea motivelor de recurs inclusiv pe

fondul cauzei.

de 1800 lei nu poate fi considerat a fi nepotrivit de mare, în raport de

valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Deși dosarul s-a judecat la

primul termen acordat în acest sens, suma solicitată drept

despăgubire justifică cuantumul onorariului.

pronunța în ceea ce privește proporționalitatea onorariului de

avocat acordat de judecătorul fondului, în raport de prevederile art. 3041

C. proc. civ., invocate de recurentă.

cheltuielilor de judecată la care a fost obligată recurenta ține

de faza executării hotărârii judecătorești. Nu există

niciun impediment în a obliga recurenta la plata acestor cheltuieli, având în

vedere că aceasta acționează în numele Statului Român și,

în mod firesc, acesta, prin Ministerul Finanțelor Publice, va realiza în

concret plata.

motivele de recurs formulate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată

și completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 535

din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 mai 2010.