ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1607/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe Prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și înregistrată sub nr. 31698/3/452 din 31 mai 2001, reclamanta T.E. a solicitat Primăriei Cluj Napoca restituirea în natură a terenului situat în Municipiul Cluj-Napoca, str. B. Prin dispozițiile 539/2004 și respectiv nr. 1530 din 13 aprilie 2006, ale Primarului Municipiului Cluj-Napoca, pentru imobilul respectiv a fost propusă acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dosarul fiind înaintat, la data de 15 iunie 2006, C.C.S.D., prin adresa nr. x a Primăriei Cluj Napoca.

La data de 14 septembrie 2009, reclamanta T.E. a înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, o cerere de chemare în judecată a pârâtei C.C.S.D. din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin care a solicitat: - obligarea pârâtei ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire la plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, urmare a evaluării efectuate în condițiile art. 16 alin. (5) și (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în dosarul cu nr. 15855/CC, pentru terenul în suprafață de 3.925 m.p.

situat în Cluj-Napoca, str. B., înscris inițial în CF, Cluj Napoca; - obligarea pârâtei la plata sumei de 200 RON cu titlu de penalități pe zi de întârziere a executării sentinței, de la data rămânerii definitive și irevocabile și până la executarea efectivă, în sensul emiterii deciziei; - obligarea pârâtei la acordarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că deși a trimis C.C.S.D. din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în decursul a 3 ani, mai multe memorii, dosarul întocmit pe baza notificării privind restituirea imobilului precizat în acțiune, înregistrat la pârâtă sub nr. 15855/CC, nu a fost încă analizat, nefiind emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire în echivalent pentru imobilul menționat, a cărui valoare urmează să fie stabilită în urma efectuării raportului de evaluare.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta C.C.S.D. din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a solicitat instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând, în esență, că în speță nu poate fi reținut un refuz nejustificat de soluționare a cererii într-un termen rezonabil, deoarece nu au fost parcurse toate etapele premergătoare emiterii deciziei, așa încât nici obligarea sa la plata despăgubirilor nu este întemeiată. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 443/2009 din 6 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantei și a obligat pârâta C.C.S.D.

din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire la plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, urmare a evaluării efectuate în condițiile art. 16 alin. (5) și (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în Dosarul cu nr. 15855/CC, pentru terenul în suprafață de 3.925 m.p. situat în Cluj-Napoca, str. B. Prin aceeași sentință, instanța a obligat pârâta la plata de despăgubiri în cuantum de 200 de RON pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la executarea efectivă, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, că soluționarea cererilor de despăgubire rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 trebuie să se facă într-un termen rezonabil, în condițiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede nici un termen iar modalitatea reținută de autoritate, în sensul de a condiționa soluționarea dosarelor de elementul aleatoriu, nu constituie o justificare pertinentă care să conducă la neemiterea într-un termen rezonabil a deciziei de despăgubire.

Instanța a apreciat, totodată, că prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privind titlul de despăgubire, autoritatea administrativă în cauză, C.C.S.D., încalcă reclamantei dreptul la respectarea bunurilor sale iar in considerarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, autoritatea administrativă are obligația legală de a găsi toate mijloacele necesare soluționării cererilor și de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluționare a cererilor în cadrul legii, dat de limitele drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

Constatând apoi, că prin refuzul soluționării în termen rezonabil a cererii, reclamantei i-au fost cauzate prejudicii materiale, instanța a apreciat ca întemeiată și cererea acesteia de obligare a pârâtei la plata cu titlul de despăgubiri, a sumei de 200 de RON pe fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la executarea efectivă. 3. Calea de atac exercitată împotriva sentinței Pârâta a declarat recurs împotriva acestei sentințe, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. Recurenta-pârâtă nu și-a structurat motivele de recurs potrivit art. 304 C. proc.

civ., invocând, ca temei legal al căii de atac, prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și ale „art. 299 și urm.” din C. proc. civ. În conținutul cererii de recurs, care cuprinde o expunere detaliată a situației de fapt, pot fi identificate următoarele critici: 3.1. Instanța de fond și-a întemeiat greșit soluția pe aspecte legate de aplicarea criteriului aleatoriu în stabilirea ordinii de soluționare a dosarelor, ignorând instituirea, prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, a criteriului ordinii înregistrării dosarelor.

3.2. Instanța a reținut greșit că în speță a existat un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, determinat de încălcarea termenului rezonabil de soluționare a dosarului de acordare a despăgubirilor, neținând seama de apărările privind complexitatea și ordinea derulării etapelor pe care le cuprinde procedura administrativă reglementată prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care nu prevede un termen în acest sens. 3.3. C.C.S.D. a fost obligată în mod nelegal la plata sumei de 200 RON cu titlu de penalități pe zi de întârziere a executării sentinței, fără a fi fost indicate dispozițiile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 care să fi fost încălcate și care să fi justificat impunerea unei constrângeri pentru executarea obligațiilor ce revin Comisiei.

4. Apărările intimatei - reclamante Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă a arătat, în esență, că sentința recurată este legală și temeinică, făcând referire la jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în privința omisiunii autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive, care poate antrena o încălcare a art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. A arătat, de asemenea, că intenția legiuitorului român a fost aceea de a asigura o despăgubire justă și echitabilă în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, dar instituțiile abilitate, în special Fondul Proprietatea, nu funcționează într-un mod apt să ducă la despăgubirea efectivă a foștilor proprietari, încălcând dreptul la respectarea bunurilor, în sensul definit de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama și de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte reține că recursul este fondat numai în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru terenul în suprafață de 3.925 m.p. situat în Cluj Napoca, str. B., în contextul factual expus la pct. 1.1 din prezenta decizie. Cea mai mare parte a motivării căii de atac declarate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia apărările privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin dispoziția nr. 1530 din 13 aprilie 2006, iar dosarul a fost înregistrat în același an la C.C.S.D., conferă consistența concluziei instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele: 1.1. În privința normei administrative ce reglementează ordinea soluționării dosarelor înregistrate la C.C.S.D.

Este adevărat că, din motivarea sentinței, rezultă că prima instanță a analizat respectarea termenului rezonabil prin prisma criteriului aleatoriu stabilit prin decizia nr. 2 din 28 februarie 2006, ce fusese revocată prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, prin care Comisia Centrală a adoptat o nouă modalitate de soluționare a dosarelor, făcând distincție între dosarele înregistrate înainte și după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 și instituind drept criteriu principal ordinea înregistrării dosarelor.

Înlăturarea acestui considerent nu este însă de natură să ducă la o soluție contrară celei pronunțate, pentru că ordinea de soluționare a dosarelor, stabilită prin decizie a Comisiei Centrale în temeiul pct. 17.1 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, are drept scop organizarea activității autorității publice și nu poate fi invocată drept temei al încălcării termenului rezonabil, prin deturnarea normei administrative de la finalitatea ei firească. 1.2. În privința aspectelor de fond legate de existența unui refuz de rezolvare a cererii și de încălcarea termenului rezonabil.

Instanța de fond a calificat corect acțiunea ca fiind circumscrisă prevederilor art. 8 alin. (1) teza finală și art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, referitoare la nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare la un drept ori la un interes legitim privat, texte legale a căror incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale se face potrivit procedurii speciale reglementate de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar nu în baza unei cereri formulate de persoana îndreptățită, în sensul celor arătate în recurs.

Nici faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.

Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice. Or, după cum se poate observa din actele și lucrările pricinii, nici la fond, nici în calea de atac recurenta-pârâtă nu a făcut dovada efectuării vreunei operațiuni administrative după înregistrarea dosarului intimatei-reclamante la Secretariatul Comisiei, în anul 2006. 3.3. În privința obligării Comisiei la despăgubiri Potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, temei de drept reținut în considerentele sentinței, „în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru”.

Din interpretarea acestei prevederi legale rezultă că daunele ce pot fi acordate au ca scop repararea prejudiciului material sau moral cauzat prin conduita nelegală a autorității publice, ceea ce presupune administrarea unor dovezi privind existența și întinderea prejudiciului precum și raportul de cauzalitate între acțiunea ori inacțiunea autorității publice și paguba suferită de reclamant. Ele nu se confundă cu penalitățile de întârziere reglementate în alin. (5) al aceluiași articol, ca un mijloc de constrângere a autorității publice în vederea executării obligației cu luarea în considerare a întregul context faptic al derulării procedurii administrative.

Prin urmare, Înalta Curte constată că obligând autoritatea publică la despăgubiri care nu au ca fundament un prejudiciu determinat sau cel puțin determinabil produs reclamantei, instanța de fond a făcut aplicarea greșită a prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, împrejurare ce se încadrează în motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 2. Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată, în sensul respingerii capătului de cerere având ca obiect plata despăgubirilor pentru întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 443 din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru întârziere. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2010.