ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1607/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1607/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

procedura derulată în fața primei instanțe

Prin notificarea formulată

în temeiul Legii nr. 10/2001 și înregistrată sub nr. 31698/3/452 din 31 mai 2001,

reclamanta T.E. a solicitat Primăriei Cluj Napoca restituirea în natură a terenului

situat în Municipiul Cluj-Napoca, str. B.

Prin dispozițiile 539/2004

și respectiv nr. 1530 din 13 aprilie 2006, ale Primarului Municipiului Cluj-Napoca,

pentru imobilul respectiv a fost propusă acordarea de despăgubiri în condițiile

prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dosarul fiind înaintat, la data de

15 iunie 2006, C.C.S.D., prin adresa nr. x a Primăriei Cluj Napoca.

La data de 14 septembrie

2009, reclamanta T.E. a înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, o cerere de chemare în judecată a pârâtei

C.C.S.D. din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin

care a solicitat:

- obligarea pârâtei ca

în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, să emită decizia

reprezentând titlu de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile art. 16

alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având ca obiect acordarea de despăgubiri

în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire la plată a despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv, urmare a evaluării efectuate în condițiile

art. 16 alin. (5) și (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în dosarul cu

nr. 15855/CC, pentru terenul în suprafață de 3.925 m.p. situat în Cluj-Napoca, str.

B., înscris inițial în CF,  Cluj Napoca;

- obligarea pârâtei la

plata sumei de 200 RON cu titlu de penalități pe zi de întârziere a executării sentinței,

de la data rămânerii definitive și irevocabile și până la executarea efectivă, în

sensul emiterii deciziei;

- obligarea pârâtei la

acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii

sale, reclamanta a arătat că deși a trimis C.C.S.D. din cadrul Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților, în decursul a 3 ani, mai multe memorii, dosarul

întocmit pe baza notificării privind restituirea imobilului precizat în acțiune,

înregistrat la pârâtă sub nr. 15855/CC, nu a fost încă analizat, nefiind emisă decizia

reprezentând titlu de despăgubire în echivalent pentru imobilul menționat, a cărui

valoare urmează să fie stabilită în urma efectuării raportului de evaluare.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâta C.C.S.D. din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților

a solicitat instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând, în esență,

că în speță nu poate fi reținut un refuz nejustificat de soluționare a cererii într-un

termen rezonabil, deoarece nu au fost parcurse toate etapele premergătoare emiterii

deciziei, așa încât nici obligarea sa la plata despăgubirilor nu este întemeiată.

apel

Prin sentința nr. 443/2009

din 6 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea reclamantei și a obligat pârâta C.C.S.D. din cadrul Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților să emită decizia reprezentând titlu

de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII

din Legea nr. 247/2005, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire la plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, urmare a evaluării efectuate în condițiile art. 16

alin. (5) și (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în Dosarul cu nr. 15855/CC,

pentru terenul în suprafață de 3.925 m.p. situat în Cluj-Napoca, str. B. Prin aceeași

sentință, instanța a obligat pârâta la plata de despăgubiri în cuantum de 200 de

RON pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data rămânerii irevocabile

a hotărârii și până la executarea efectivă, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de apel a reținut, în esență, că soluționarea cererilor de despăgubire rezultate

din aplicarea Legii nr. 10/2001 trebuie să se facă într-un termen rezonabil, în

condițiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede nici un termen iar modalitatea

reținută de autoritate, în sensul de a condiționa soluționarea dosarelor de elementul

aleatoriu, nu constituie o justificare pertinentă care să conducă la neemiterea

într-un termen rezonabil a deciziei de despăgubire.

Instanța a apreciat, totodată,

că prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privind titlul de despăgubire,

autoritatea administrativă în cauză, C.C.S.D., încalcă reclamantei dreptul la respectarea

bunurilor sale iar in considerarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, precum și a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, autoritatea

administrativă are obligația legală de a găsi toate mijloacele necesare soluționării

cererilor și de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluționare

a cererilor în cadrul legii, dat de limitele drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

Constatând apoi, că prin

refuzul soluționării în termen rezonabil a cererii, reclamantei i-au fost cauzate

prejudicii materiale, instanța a apreciat ca întemeiată și cererea acesteia de obligare

a pârâtei la plata cu titlul de despăgubiri, a sumei de 200 de RON pe fiecare zi

de întârziere, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la executarea

efectivă.

împotriva sentinței

Pârâta a declarat recurs

împotriva acestei sentințe, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii

ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă nu și-a

structurat motivele de recurs potrivit art. 304 C. proc. civ., invocând, ca temei

legal al căii de atac, prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989,

ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum

și unele măsuri adiacente, ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ

și ale „art. 299 și urm.” din C. proc. civ.

În conținutul cererii

de recurs, care cuprinde o expunere detaliată a situației de fapt, pot fi identificate

următoarele critici:

3.1. Instanța de fond

și-a întemeiat greșit soluția pe aspecte legate de aplicarea criteriului aleatoriu

în stabilirea ordinii de soluționare a dosarelor, ignorând instituirea, prin decizia

nr. 2815 din 16 septembrie 2008, a criteriului ordinii înregistrării dosarelor.

3.2. Instanța a reținut

greșit că în speță a existat un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, determinat

de încălcarea termenului rezonabil de soluționare a dosarului de acordare a despăgubirilor,

neținând seama de apărările privind complexitatea și ordinea derulării etapelor

pe care le cuprinde procedura administrativă reglementată prin Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, care nu prevede un termen în acest sens.

3.3. C.C.S.D. a fost obligată

în mod nelegal la plata sumei de 200 RON cu titlu de penalități pe zi de întârziere

a executării sentinței, fără a fi fost indicate dispozițiile cuprinse în Titlul

VII din Legea nr. 247/2005 care să fi fost încălcate și care să fi justificat impunerea

unei constrângeri pentru executarea obligațiilor ce revin Comisiei.

- reclamante

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, intimata-reclamantă a arătat, în esență, că sentința recurată este legală

și temeinică, făcând referire la jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor

Omului în privința omisiunii autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil

unei decizii definitive, care poate antrena o încălcare a art. 6 din Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. A arătat, de asemenea,

că intenția legiuitorului român a fost aceea de a asigura o despăgubire justă și

echitabilă în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, dar

instituțiile abilitate, în special Fondul Proprietatea, nu funcționează într-un

mod apt să ducă la despăgubirea efectivă a foștilor proprietari, încălcând dreptul

la respectarea bunurilor, în sensul definit de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ., ținând seama și de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte reține

că recursul este fondat numai în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse

în continuare.

de drept relevante

Intimata-reclamantă a

învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii

deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru terenul în suprafață de 3.925

m.p. situat în Cluj Napoca, str. B., în contextul factual expus la pct. 1.1 din

prezenta decizie.

Cea mai mare parte a motivării

căii de atac declarate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției

pronunțate de prima instanță, ci reia apărările privind complexitatea procedurii

reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității

în derularea acesteia.

Intervalul mare de timp

pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul

preluat abuziv, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri

a fost stabilită prin dispoziția nr. 1530 din 13 aprilie 2006, iar dosarul a fost

înregistrat în același an la C.C.S.D., conferă consistența concluziei instanței

de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen

rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale.

Cu referire concretă la

criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. În privința normei

administrative ce reglementează ordinea soluționării dosarelor înregistrate la C.C.S.D.

Este adevărat că, din

motivarea sentinței, rezultă că prima instanță a analizat respectarea termenului

rezonabil prin prisma criteriului aleatoriu stabilit prin decizia nr. 2 din 28 februarie

2006, ce fusese revocată prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, prin care

Comisia Centrală a adoptat o nouă modalitate de soluționare a dosarelor, făcând

distincție între dosarele înregistrate înainte și după intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 81/2007 și instituind drept criteriu principal ordinea înregistrării dosarelor.

Înlăturarea acestui considerent

nu este însă de natură să ducă la o soluție contrară celei pronunțate, pentru că

ordinea de soluționare a dosarelor, stabilită prin decizie a Comisiei Centrale în

temeiul pct. 17.1 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea

nr. 247/2005, are drept scop organizarea activității autorității publice și nu poate

fi invocată drept temei al încălcării termenului rezonabil, prin deturnarea normei

administrative de la finalitatea ei firească.

1.2. În privința aspectelor

de fond legate de existența unui refuz de rezolvare a cererii și de încălcarea termenului

rezonabil.

Instanța de fond a calificat

corect acțiunea ca fiind circumscrisă prevederilor art. 8 alin. (1) teza finală

și art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, referitoare la nesoluționarea

în termen a unei cereri referitoare la un drept ori la un interes legitim privat,

texte legale a căror incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea

Comisiei Centrale se face potrivit procedurii speciale reglementate de art. 16 din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar nu în baza unei cereri formulate de persoana

îndreptățită, în sensul celor arătate în recurs.

Nici faptul că legea specială

nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor

autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția României,

normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de

reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate

într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen

rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenție ca o garanție a dreptului

la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă,

ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor

definitive.

Complexitatea etapelor

procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării

termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite

arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice.

Or, după cum se poate

observa din actele și lucrările pricinii, nici la fond, nici în calea de atac recurenta-pârâtă

nu a făcut dovada efectuării vreunei operațiuni administrative după înregistrarea

dosarului intimatei-reclamante la Secretariatul Comisiei, în anul 2006.

3.3. În privința obligării

Comisiei la despăgubiri

Potrivit art. 18

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, temei de drept reținut în considerentele sentinței,

„în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru

daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru”.

Din interpretarea acestei

prevederi legale rezultă că daunele ce pot fi acordate au ca scop repararea prejudiciului

material sau moral cauzat prin conduita nelegală a autorității publice, ceea ce

presupune administrarea unor dovezi privind existența și întinderea prejudiciului

precum și raportul de cauzalitate între acțiunea ori inacțiunea autorității publice

și paguba suferită de reclamant. Ele nu se confundă cu penalitățile de întârziere

reglementate în alin. (5) al aceluiași articol, ca un mijloc de constrângere a autorității

publice în vederea executării obligației cu luarea în considerare a întregul context

faptic al derulării procedurii administrative.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că obligând autoritatea publică la despăgubiri care nu au ca fundament

un prejudiciu determinat sau cel puțin determinabil produs reclamantei, instanța

de fond a făcut aplicarea greșită a prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004, împrejurare ce se încadrează în motivul de recurs reglementat de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

pronunțate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al

art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica

în parte sentința atacată, în sensul respingerii capătului de cerere având ca obiect

plata despăgubirilor pentru întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 443 din 6 octombrie 2009 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata

de despăgubiri pentru întârziere.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 martie 2010.