ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2589/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea formulată în

contencios administrativ, reclamanții N.V. și N.M. au chemat în

judecată pârâtul Statul Român - prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtului să

transmită dosarul de despăgubiri unui evaluator autorizat în vederea

stabilirii valorii de vânzare a imobilului situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F.

60130 Cluj, nr.top 23586/S/XXIV, obligarea pârâtului să emită în

favoarea reclamanților decizia reprezentând titlu de despăgubire în

echivalent pentru imobilul menționat, raportat la valoarea stabilită

de evaluator.

Motivându-și cererea ,

reclamanții au arătat că :

- au solicitat pârâtului, în temeiul

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, soluționarea notificării nr. 482

din 13 februarie 2002, referitoare la imobilul menționat;

- primarul municipiului Cluj-Napoca,

prin Dispoziția nr. 64921 din 28 iunie 2007, a propus acordarea de

despăgubiri;

- Instituția Prefectului

Județului Cluj i-a informat pe reclamanți că s-a înregistrat

documentația corespunzătoare la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la 08 iulie 2009 ;

- prin Decizia nr. 2 din 28

februarie 2006, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

stabilit că analizarea dosarelor cu privire la verificările prevăzute

de lege și trimiterea către evaluator se face aleatoriu , pe baza

unui program informatic, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.

247/2005 și a Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 ;

- în opinia reclamanților,

soluționarea dosarelor în mod aleatoriu nu este întemeiată,

necesară, legală și proporțională cu scopul

urmărit.

Prin sentința civilă nr.

511 din 28 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamanți, obligând pârâtul, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, să desemneze un evaluator autorizat pentru stabilirea

despăgubirilor privind imobilul menționat, după care să

emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în echivalent.

Prin aceeași

sentință, pârâtul a fost obligat la 3800 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța fondului a reținut că Legea nr. 247/2005

nu prevede un termen pentru etapa evaluării, astfel că solicitarea

formulată se supune regulii generale, care prevede soluționarea

cererii în termen de 30 zile de la înregistrare. Instanța a mai

reținut că metodele și mijloacele de soluționare a

cererilor, prin introducerea elementului aleatoriu nu sunt adecvate și

necesare, iar introducerea de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a elementului aleatoriu, fără posibilitatea

definirii cel puțin a unui criteriu obiectiv de previzibilitate în

privința soluționării cererii , nu poate constitui o justificare

pertinentă.

Nesoluționarea într-un termen

rezonabil a cererii privind emiterea titlului de despăgubire a fost

considerată o încălcare a dreptului de creanță al

reclamanților.

Totodată, s-a apreciat că

dreptul la soluționarea în termen legal a unei cauze, statuat în art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, vizează nu numai

procedura contencioasă, dar și procedurile administrative. In acest

sens, instanța a apreciat că prin introducerea de către

autoritatea administrativă a criteriului aleatoriu se

depășește termenul rezonabil la care face referire

Convenția Europeană a Drepturilor Omului .

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs pârâtul Statul Român,

prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În motivarea recursului formulat,

recurentul-pârât a susținut în esență că hotărârea

instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât,

în mod greșit soluția pronunțată vizează aspecte

legate de stabilirea criteriului aleatoriu în privința ordinii de

soluționare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri, aferente

imobilelor preluate abuziv.

Susține recurentul că în cadrul

procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005

sunt parcurse mai multe etape – etapa transmiterii și a înregistrării

dosarelor, etapa analizării dosarelor și etapa evaluării,

procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a

deciziei reprezentând titlu de despăgubire și valorificarea acestui

titlu în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007.

Cum dosarul

intimaților-reclamanți a parcurs primele două etape, urmând a fi

analizat și evaluat conform procedurii și cu respectarea

condițiilor impuse prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2009 a Comisie

Centrale, cu respectarea ordinii de înregistrare cât și a criteriului

aleatoriu, în mod eronat instanța de fond a reținut că în

cauză, ar exista un refuz din partea Comisie Centrale cu privire la

soluționarea cererii reclamantei într-un termen rezonabil.

Precizează totodată recurentul

că în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. b) Titlul

VII din Legea nr. 247/2005 coroborate cu pct. 17.1 din Normele metodologice de

aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 legiuitorul a

lăsat la aprecierea Comisie Centrale stabilirea ordinii de

soluționare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor, aceasta

stabilind criteriul aleatoriu iar ulterior, soluționarea acestora în

ordinea înregistrării acestora, astfel că nu se poate reține un

refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamanților, astfel cum

este acesta definit de dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr.

554/2004.

Recurentul-pârât a criticat sentința

atacată și sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată

susținând că în cauză instanța de fond nu a avut în vedere

dispozițiile art. 275 C. proc. civ., la soluționarea acestui

capăt de cerere, solicitând respingerea acestuia sau în subsidiar,

reducerea cheltuielilor în baza dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ.

Intimații N.V. și N.M. au

formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat și

menținerea ca legală și temeinică a soluției

pronunțate de instanța de fond, susținând că acesta nu este

motivat în raport de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar în

ceea ce privește critica privind acordarea cheltuielilor de judecată,

au apreciat-o ca fiind nefondată în raport de dispozițiile art. 274 C.

proc. civ.

Analizând recursul formulat prin prisma

motivelor de recurs invocate cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., și în raport cu dispozițiile legale aplicabile în

cauză, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat, pentru

următoarele considerente.

În mod corect, prima instanță a

apreciat că în soluționarea cererii reclamanților de către

autoritatea administrativă în procedura prevăzută de

dispozițiile cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu a fost

respectat termenul rezonabil, a principiului celerității cât și

a celorlalte garanții de ordin general prevăzute de dispozițiile

art. 6 paragraful 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului .

Susținerile recurentului cu privire

la faptul că răspunsul formulat la petițiile reclamanților

reprezintă doar o procedură administrativă reglementată

legal și nu un refuz nejustificat de soluționare a cererii nu pot fi reținute,

fiind nefondate în raport cu durata excesivă a acestor proceduri, în

condițiile în care prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 au fost

modificate și completate prin dispozițiile O.U.G. nr. 81/2007 în

vederea accelerării procedurii de acordare a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv.

Apărarea recurentului în acest sens

nu poate fi reținută deoarece încalcă dreptul la un proces

echitabil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, ce include și etapa

administrativă a rezolvării unei cereri.

Astfel fiind, Înalta Curte reține

că dreptul reclamanților de soluționare a cererilor privind

acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 într-un termen

rezonabil nu a fost respectat precum și faptul că în acest stadiu al

procedurii administrative dispozițiile legale nu le oferă un minimum

de garanții și o protecție efectivă cu privire la momentul

materializării dreptului de a obține repararea prejudiciului cauzat

prin încălcarea dreptului de proprietate.

Nici criticile formulate de recurent cu

privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată nu pot fi

reținute, fiind nefondate, instanța de fond reținând în mod

corect că reclamantul datorează cheltuieli de judecată, în

cauză fiind îndeplinite condițiile legale prevăzute de

dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

Nu poate fi reținută în

cauză incidența dispozițiilor art. 275 C. proc. civ. întrucât

recurentul – pârât nu a recunoscut pretențiile reclamantului la prima zi

de înfățișare astfel cum impun aceste prevederi legale.

Pentru toate aceste considerente,

recursul formulat de pârât se privește ca nefondat și va fi respins

în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., coroborat cu

dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Statul Român, prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței

civile nr. 511 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 mai 2010.