ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2589/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată în contencios administrativ, reclamanții N.V. și N.M. au chemat în judecată pârâtul Statul Român - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtului să transmită dosarul de despăgubiri unui evaluator autorizat în vederea stabilirii valorii de vânzare a imobilului situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. 60130 Cluj, nr.top 23586/S/XXIV, obligarea pârâtului să emită în favoarea reclamanților decizia reprezentând titlu de despăgubire în echivalent pentru imobilul menționat, raportat la valoarea stabilită de evaluator.

Motivându-și cererea , reclamanții au arătat că : - au solicitat pârâtului, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, soluționarea notificării nr. 482 din 13 februarie 2002, referitoare la imobilul menționat; - primarul municipiului Cluj-Napoca, prin Dispoziția nr. 64921 din 28 iunie 2007, a propus acordarea de despăgubiri; - Instituția Prefectului Județului Cluj i-a informat pe reclamanți că s-a înregistrat documentația corespunzătoare la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la 08 iulie 2009 ; - prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a stabilit că analizarea dosarelor cu privire la verificările prevăzute de lege și trimiterea către evaluator se face aleatoriu , pe baza unui program informatic, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 247/2005 și a Normelor metodologice aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005 ; - în opinia reclamanților, soluționarea dosarelor în mod aleatoriu nu este întemeiată, necesară, legală și proporțională cu scopul urmărit. Prin sentința civilă nr. 511 din 28 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanți, obligând pârâtul, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să desemneze un evaluator autorizat pentru stabilirea despăgubirilor privind imobilul menționat, după care să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în echivalent. Prin aceeași sentință, pârâtul a fost obligat la 3800 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța fondului a reținut că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru etapa evaluării, astfel că solicitarea formulată se supune regulii generale, care prevede soluționarea cererii în termen de 30 zile de la înregistrare.

Instanța a mai reținut că metodele și mijloacele de soluționare a cererilor, prin introducerea elementului aleatoriu nu sunt adecvate și necesare, iar introducerea de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a elementului aleatoriu, fără posibilitatea definirii cel puțin a unui criteriu obiectiv de previzibilitate în privința soluționării cererii , nu poate constitui o justificare pertinentă. Nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privind emiterea titlului de despăgubire a fost considerată o încălcare a dreptului de creanță al reclamanților. Totodată, s-a apreciat că dreptul la soluționarea în termen legal a unei cauze, statuat în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, vizează nu numai procedura contencioasă, dar și procedurile administrative.

In acest sens, instanța a apreciat că prin introducerea de către autoritatea administrativă a criteriului aleatoriu se depășește termenul rezonabil la care face referire Convenția Europeană a Drepturilor Omului . Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În motivarea recursului formulat, recurentul-pârât a susținut în esență că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât, în mod greșit soluția pronunțată vizează aspecte legate de stabilirea criteriului aleatoriu în privința ordinii de soluționare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri, aferente imobilelor preluate abuziv.

Susține recurentul că în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape – etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor și etapa evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlu de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007. Cum dosarul intimaților-reclamanți a parcurs primele două etape, urmând a fi analizat și evaluat conform procedurii și cu respectarea condițiilor impuse prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2009 a Comisie Centrale, cu respectarea ordinii de înregistrare cât și a criteriului aleatoriu, în mod eronat instanța de fond a reținut că în cauză, ar exista un refuz din partea Comisie Centrale cu privire la soluționarea cererii reclamantei într-un termen rezonabil.

Precizează totodată recurentul că în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. b) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 coroborate cu pct. 17.1 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 legiuitorul a lăsat la aprecierea Comisie Centrale stabilirea ordinii de soluționare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor, aceasta stabilind criteriul aleatoriu iar ulterior, soluționarea acestora în ordinea înregistrării acestora, astfel că nu se poate reține un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamanților, astfel cum este acesta definit de dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Recurentul-pârât a criticat sentința atacată și sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată susținând că în cauză instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 275 C. proc.

civ., la soluționarea acestui capăt de cerere, solicitând respingerea acestuia sau în subsidiar, reducerea cheltuielilor în baza dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Intimații N.V. și N.M. au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a soluției pronunțate de instanța de fond, susținând că acesta nu este motivat în raport de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar în ceea ce privește critica privind acordarea cheltuielilor de judecată, au apreciat-o ca fiind nefondată în raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., și în raport cu dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat, pentru următoarele considerente. În mod corect, prima instanță a apreciat că în soluționarea cererii reclamanților de către autoritatea administrativă în procedura prevăzută de dispozițiile cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu a fost respectat termenul rezonabil, a principiului celerității cât și a celorlalte garanții de ordin general prevăzute de dispozițiile art. 6 paragraful 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului . Susținerile recurentului cu privire la faptul că răspunsul formulat la petițiile reclamanților reprezintă doar o procedură administrativă reglementată legal și nu un refuz nejustificat de soluționare a cererii nu pot fi reținute, fiind nefondate în raport cu durata excesivă a acestor proceduri, în condițiile în care prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 au fost modificate și completate prin dispozițiile O.U.G.

nr. 81/2007 în vederea accelerării procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Apărarea recurentului în acest sens nu poate fi reținută deoarece încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce include și etapa administrativă a rezolvării unei cereri. Astfel fiind, Înalta Curte reține că dreptul reclamanților de soluționare a cererilor privind acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 într-un termen rezonabil nu a fost respectat precum și faptul că în acest stadiu al procedurii administrative dispozițiile legale nu le oferă un minimum de garanții și o protecție efectivă cu privire la momentul materializării dreptului de a obține repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului de proprietate.

Nici criticile formulate de recurent cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată nu pot fi reținute, fiind nefondate, instanța de fond reținând în mod corect că reclamantul datorează cheltuieli de judecată, în cauză fiind îndeplinite condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. Nu poate fi reținută în cauză incidența dispozițiilor art. 275 C. proc. civ. întrucât recurentul – pârât nu a recunoscut pretențiile reclamantului la prima zi de înfățișare astfel cum impun aceste prevederi legale. Pentru toate aceste considerente, recursul formulat de pârât se privește ca nefondat și va fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 511 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 mai 2010.