ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 146/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ

înregistrată la data de 14 aprilie 2008 la Curtea de Apel Cluj, reclamantul I.M.M.

a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acestuia să numească un evaluator

autorizat pentru a efectua lucrarea pentru stabilirea cuantumului măsurilor

reparatorii privind apartamentul nr. 13 din imobilul situat în Cluj-Napoca,

județul Cluj, înscris în C.F. nr. 50117, în termen de 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii.

A mai solicitat obligarea

pârâtului să emită în favoarea reclamantului o decizie reprezentând titlul de

despăgubire pentru apartamentul nr. 13 din imobilul menționat, față de valoarea

stabilită prin raportul de evaluare.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că apartamentul în litigiu a trecut în proprietatea

statului, în baza Deciziei nr. 223/1974 și Deciziei nr. 64/1989 a Comitetului

Executiv al fostului Consiliu Popular al județului Cluj. Restituirea în natură a

imobilului a fost respinsă, astfel că prin Dispoziția nr. 1885 din 22 iulie 2005

a Primarului Municipiului Cluj-Napoca i s-au acordat despăgubiri prin

echivalent.

Solicitând obligarea

pârâtului la plata despăgubirilor, acesta i-a comunicat la data de 17 septembrie

2007 că în baza unui program pe calculator va fi numit aleatoriu, un evaluator.

Reclamantul a susținut că, refuzul comisiei pârâte de a-i soluționa cererea

este nejustificat în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. g) și h) din

Legea nr. 554/2004, iar pârâta nu poate invoca în apărare prevederile H.G. nr. 1095/2005.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 461 din 30 mai

2008 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I.M.M. în contradictoriu

cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

A obligat pârâtul ca în

termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești să

emită o decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru apartamentul nr. 13,

situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 50117.

În motivarea soluției s-a

reținut că, având în vedere data de 22 iulie 2005 când a fost emisă Dispoziția nr.

1885 și data sesizării Comisiei Centrale, reclamantul este lezat în dreptul său

de a încasa despăgubiri pentru apartamentul în litigiu, prin refuzul

nejustificat al autorității pârâte de a-i soluționa cererea într-un termen

rezonabil. Prin nesoluționarea în termen rezonabil a cererii privitoare la

emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, autoritatea administrativă a

încălcat dreptul reclamantului la respectarea drepturilor sale.

Întârzierea imputabilă

autorității administrative care folosește un criteriu aleatoriu de soluționare

a cererilor conduce la depășirea termenului rezonabil judecării cauzei, ceea ce

contravine prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

respectiv a art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termen pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

susținând motivul de modificare a unei hotărâri, prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., respectiv „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal

ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Au fost invocate și

dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., solicitându-se examinarea cauzei sub

toate aspectele.

Se consideră de către

recurent că instanța de fond în mod greșit a reținut că data emiterii

dispoziției nr. 1885 din 22 mai 2005 în dosarul de despăgubire nr. 3307/CC,

coincide cu data sesizării Comisiei Centrale, deși la această autoritate

dosarul a fost înregistrată la 13 mai 2006.

Recurentul arată că

soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea

declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzute de titlul VII al

Legii nr. 247/2005 și în baza unei cereri formulate de persoana îndreptățită,

lipsa unui termen prevăzut de lege pentru soluționarea dosarelor fiind

suplinită cu stabilirea unei anumite proceduri de soluționare, procedură a

cărei parcurgere nu echivalează cu nesoluționarea în termenul de 30 de zile a

dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii.

Recurentul susține că prin

Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 s-a stabilit că ordinea de soluționare a

dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, potrivit art. 1 din

această decizie este aleatorie, iar în art. 2 din aceeași decizie se stipulează

că atât evaluatorul care efectuează lucrarea de specialitate cât și dosarul ce

se înaintează evaluatorului, sunt stabilite în modul arătat la art. 1 din

decizie.

Prin urmare, Comisia

Centrală a decis ca ordinea de soluționare a dosarelor să fie aleatorie,

stabilirea atât a evaluatorului care efectuează raportul de evaluare, cât și a

dosarului ce se înaintează evaluatorului urmând a se face cu ajutorul unui soft

de calculator, stabilirea criteriului aleatoriu privind ordinea de soluționare

a dosarelor de despăgubiri fiind legală și proporțională cu scopul urmărit și

anume acordarea unor despăgubiri juste și echitabile fără a aduce atingere

principiului egalității subiecților de drept vizați.

Recurentul conchide arătând

că în cauza dedusă judecății nu poate fi vorba de un refuz nejustificat al

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia

reprezentând titlul de despăgubire atâta timp cât trebuie parcursă o procedură

administrativă în vederea emiterii de către Comisia Centrală a deciziei

conținând titlul de despăgubire, iar termenul de 30 de zile este imposibil de

respectat.

Se solicită astfel admiterea

recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii ca

fiind prematur introdusă. Se precizează că dosarul nr. 3307/CC a fost trimis la

evaluator, urmând ca după finalizarea raportului să fie emisă decizia.

Referitor la obligarea sa la

cheltuielile de judecată, se invocă faptul că nu poate plăti sumele cu acest

titlu deoarece este o entitate fără personalitate juridică, fără buget propriu,

care funcționează în subordinea M.E.F. De asemenea, nu au existat dovezi

privind cheltuieli de judecată acordate.

Intimatul-reclamant a depus

întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea

sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Ulterior, recurentul a depus

note scrise și a arătat că acțiunea a rămas fără obiect ca urmare a emiterii Deciziilor

nr. 2711 din 2 septembrie 2008 și nr. 2815 din 16 septembrie 2008.

Analizând recursul formulat

prin prisma motivelor invocate și în raport de legislația incidentă în cauză,

Înalta Curte îl va respinge pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Legea nr. 247/2005 în

capitolul V al titlului VII reglementează pe larg procedurile administrative

pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru

analizarea și stabilirea cuantumului final al acestora constituindu-se în

subordinea Cancelariei primului ministru o autoritate administrativă distinctă

cu denumirea Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care are ca

atribuții principale emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de

despăgubire, precum și alte măsuri legale necesare aplicării acestei legi.

Intimatul-reclamant, al

cărui dosar se află în evidențele acestei comisii încă din anul 2006, a

formulat cerere de urgentare a emiterii unei dispoziții reprezentând titlul de

despăgubire, considerându-se vătămat într-un drept al său de către autoritatea

publică ce tergiversează soluționarea cererii, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ modificată și completată prin Legea nr. 262/2007.

Chiar dacă autoritatea

administrativă în cauză - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

fost abilitată prin H.G. nr. 1095/2005 să stabilească ordinea în care vor fi

soluționate dosarele, în exercitarea acestei prerogative ea nu poate beneficia de

o marjă de apreciere atât de discreționară încât să implice încălcarea drepturilor

și libertăților fundamentale ale cetățenilor garantate de legea fundamentală a

statului și celelalte legi pertinente, așa cum corect statuează și instanța de

fond.

Criteriul aleatoriu stabilit

de comisie, inițial prin Decizia nr. 2/2006, în funcție de care se vor

soluționa dosarele nu prezenta o garanție suficientă a modului cum se va

proceda în concret la analizarea unuia sau altuia dintre dosarele care-i sunt transmise

de unitatea deținătoare.

Ulterior, conform

susținerilor recurentului-pârât, această decizie a fost revocată, în prezent

fiind în vigoare Decizia nr. 2815 din 16 august 2008 care stabilește criteriul

înregistrării pentru soluționarea acestor dosare.

Deși a fost depusă la

dosarul cauzei și Decizia nr. 2711 din 2 septembrie 2008 prin care a fost

stabilit cuantumul despăgubirilor, acest aspect nu poate avea ca efect

respingerea cererii reclamantului ca fiind rămasă fără obiect, pentru că actul

solicitat nu a fost emis decât în faza recursului.

Perioada de timp între

înregistrarea dosarului la Comisia Centrală, respectiv 13 mai 2006 și data

emiterii Deciziei nr. 2711 din 2 septembrie 2008, denotă că soluția pronunțată

de instanța de fond este legală și temeinică, fiind în deplin acord cu

jurisprudența constantă a C.E.D.O. și cu prevederile art. 6 din Convenția

Europeană a Dreptului Omului, conform cărora orice persoană are dreptul la

judecarea în mod echitabil și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o

instanță independentă și imparțială instituită de lege.

În concluzie, motivul de recurs

întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.

Criticile care vizează

greșita acordare a cheltuielilor de judecată sunt nefondate întrucât, urmare

admiterii acțiunii intimatului-reclamant, devin incidente dispozițiile art. 274

alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi

obligată să plătească cheltuielile de judecată solicitate.

Prin chitanțele depuse la

dosarul cauzei s-a făcut dovada acestor cheltuieli, care de altfel, nu sunt

nepotrivit de mari avându-se în vedere valoarea pricinii și munca îndeplinită

de apărătorul ales ce a constat în formularea unor cereri motivate în fapt și

în drept, întâmpinări, concluzii scrise.

În concluzie, în raport de

cele reținute în precedent, recursul este nefondat, urmând să fie respins în

temeiul art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004,

republicată și completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva sentinței civile nr. 461 din 30 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 ianuarie 2009.