ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 146/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 14 aprilie 2008 la Curtea de Apel Cluj, reclamantul I.M.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acestuia să numească un evaluator autorizat pentru a efectua lucrarea pentru stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii privind apartamentul nr. 13 din imobilul situat în Cluj-Napoca, județul Cluj, înscris în C.F. nr. 50117, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. A mai solicitat obligarea pârâtului să emită în favoarea reclamantului o decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru apartamentul nr. 13 din imobilul menționat, față de valoarea stabilită prin raportul de evaluare.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că apartamentul în litigiu a trecut în proprietatea statului, în baza Deciziei nr. 223/1974 și Deciziei nr. 64/1989 a Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular al județului Cluj. Restituirea în natură a imobilului a fost respinsă, astfel că prin Dispoziția nr. 1885 din 22 iulie 2005 a Primarului Municipiului Cluj-Napoca i s-au acordat despăgubiri prin echivalent. Solicitând obligarea pârâtului la plata despăgubirilor, acesta i-a comunicat la data de 17 septembrie 2007 că în baza unui program pe calculator va fi numit aleatoriu, un evaluator. Reclamantul a susținut că, refuzul comisiei pârâte de a-i soluționa cererea este nejustificat în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. g) și h) din Legea nr. 554/2004, iar pârâta nu poate invoca în apărare prevederile H.G.

nr. 1095/2005. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 461 din 30 mai 2008 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I.M.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. A obligat pârâtul ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești să emită o decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru apartamentul nr. 13, situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 50117. În motivarea soluției s-a reținut că, având în vedere data de 22 iulie 2005 când a fost emisă Dispoziția nr. 1885 și data sesizării Comisiei Centrale, reclamantul este lezat în dreptul său de a încasa despăgubiri pentru apartamentul în litigiu, prin refuzul nejustificat al autorității pârâte de a-i soluționa cererea într-un termen rezonabil.

Prin nesoluționarea în termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, autoritatea administrativă a încălcat dreptul reclamantului la respectarea drepturilor sale. Întârzierea imputabilă autorității administrative care folosește un criteriu aleatoriu de soluționare a cererilor conduce la depășirea termenului rezonabil judecării cauzei, ceea ce contravine prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și respectiv a art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând motivul de modificare a unei hotărâri, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., respectiv „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Au fost invocate și dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., solicitându-se examinarea cauzei sub toate aspectele.

Se consideră de către recurent că instanța de fond în mod greșit a reținut că data emiterii dispoziției nr. 1885 din 22 mai 2005 în dosarul de despăgubire nr. 3307/CC, coincide cu data sesizării Comisiei Centrale, deși la această autoritate dosarul a fost înregistrată la 13 mai 2006. Recurentul arată că soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzute de titlul VII al Legii nr. 247/2005 și în baza unei cereri formulate de persoana îndreptățită, lipsa unui termen prevăzut de lege pentru soluționarea dosarelor fiind suplinită cu stabilirea unei anumite proceduri de soluționare, procedură a cărei parcurgere nu echivalează cu nesoluționarea în termenul de 30 de zile a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii.

Recurentul susține că prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 s-a stabilit că ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, potrivit art. 1 din această decizie este aleatorie, iar în art. 2 din aceeași decizie se stipulează că atât evaluatorul care efectuează lucrarea de specialitate cât și dosarul ce se înaintează evaluatorului, sunt stabilite în modul arătat la art. 1 din decizie. Prin urmare, Comisia Centrală a decis ca ordinea de soluționare a dosarelor să fie aleatorie, stabilirea atât a evaluatorului care efectuează raportul de evaluare, cât și a dosarului ce se înaintează evaluatorului urmând a se face cu ajutorul unui soft de calculator, stabilirea criteriului aleatoriu privind ordinea de soluționare a dosarelor de despăgubiri fiind legală și proporțională cu scopul urmărit și anume acordarea unor despăgubiri juste și echitabile fără a aduce atingere principiului egalității subiecților de drept vizați.

Recurentul conchide arătând că în cauza dedusă judecății nu poate fi vorba de un refuz nejustificat al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire atâta timp cât trebuie parcursă o procedură administrativă în vederea emiterii de către Comisia Centrală a deciziei conținând titlul de despăgubire, iar termenul de 30 de zile este imposibil de respectat. Se solicită astfel admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii ca fiind prematur introdusă. Se precizează că dosarul nr. 3307/CC a fost trimis la evaluator, urmând ca după finalizarea raportului să fie emisă decizia. Referitor la obligarea sa la cheltuielile de judecată, se invocă faptul că nu poate plăti sumele cu acest titlu deoarece este o entitate fără personalitate juridică, fără buget propriu, care funcționează în subordinea M.E.F.

De asemenea, nu au existat dovezi privind cheltuieli de judecată acordate. Intimatul-reclamant a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Ulterior, recurentul a depus note scrise și a arătat că acțiunea a rămas fără obiect ca urmare a emiterii Deciziilor nr. 2711 din 2 septembrie 2008 și nr. 2815 din 16 septembrie 2008. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de legislația incidentă în cauză, Înalta Curte îl va respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Legea nr. 247/2005 în capitolul V al titlului VII reglementează pe larg procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al acestora constituindu-se în subordinea Cancelariei primului ministru o autoritate administrativă distinctă cu denumirea Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care are ca atribuții principale emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire, precum și alte măsuri legale necesare aplicării acestei legi. Intimatul-reclamant, al cărui dosar se află în evidențele acestei comisii încă din anul 2006, a formulat cerere de urgentare a emiterii unei dispoziții reprezentând titlul de despăgubire, considerându-se vătămat într-un drept al său de către autoritatea publică ce tergiversează soluționarea cererii, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ modificată și completată prin Legea nr. 262/2007.

Chiar dacă autoritatea administrativă în cauză - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost abilitată prin H.G. nr. 1095/2005 să stabilească ordinea în care vor fi soluționate dosarele, în exercitarea acestei prerogative ea nu poate beneficia de o marjă de apreciere atât de discreționară încât să implice încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor garantate de legea fundamentală a statului și celelalte legi pertinente, așa cum corect statuează și instanța de fond. Criteriul aleatoriu stabilit de comisie, inițial prin Decizia nr. 2/2006, în funcție de care se vor soluționa dosarele nu prezenta o garanție suficientă a modului cum se va proceda în concret la analizarea unuia sau altuia dintre dosarele care-i sunt transmise de unitatea deținătoare.

Ulterior, conform susținerilor recurentului-pârât, această decizie a fost revocată, în prezent fiind în vigoare Decizia nr. 2815 din 16 august 2008 care stabilește criteriul înregistrării pentru soluționarea acestor dosare. Deși a fost depusă la dosarul cauzei și Decizia nr. 2711 din 2 septembrie 2008 prin care a fost stabilit cuantumul despăgubirilor, acest aspect nu poate avea ca efect respingerea cererii reclamantului ca fiind rămasă fără obiect, pentru că actul solicitat nu a fost emis decât în faza recursului. Perioada de timp între înregistrarea dosarului la Comisia Centrală, respectiv 13 mai 2006 și data emiterii Deciziei nr. 2711 din 2 septembrie 2008, denotă că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, fiind în deplin acord cu jurisprudența constantă a C.E.D.O.

și cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului, conform cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială instituită de lege. În concluzie, motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat. Criticile care vizează greșita acordare a cheltuielilor de judecată sunt nefondate întrucât, urmare admiterii acțiunii intimatului-reclamant, devin incidente dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată să plătească cheltuielile de judecată solicitate. Prin chitanțele depuse la dosarul cauzei s-a făcut dovada acestor cheltuieli, care de altfel, nu sunt nepotrivit de mari avându-se în vedere valoarea pricinii și munca îndeplinită de apărătorul ales ce a constat în formularea unor cereri motivate în fapt și în drept, întâmpinări, concluzii scrise.

În concluzie, în raport de cele reținute în precedent, recursul este nefondat, urmând să fie respins în temeiul art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată și completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 461 din 30 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2009.