ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3107/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3107/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul I.M.M., în contradictoriu cu Statul Român prin Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor și Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat

instanței obligarea acestora din urmă la plata despăgubirilor pentru

apartamentul nr. 13 din imobilul situat în Cluj-Napoca jud. Cluj,

contravaloarea în lei a sumei de 110.000 Euro, sumă stabilită prin raportul de

evaluare întocmit de expert V.R. numit de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor precum și la plata dobânzii legale de la data introducerii

acțiunii și până la plata efectivă a sumei menționate, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că în baza Decretului nr. 223/1974, i-a fost preluat abuziv apartamentul

identificat în petitul acțiunii, pentru care în anul 2001 a solicitat restituirea în natură dar datorită existenței chiriașilor prin dispoziția nr. 1885

emisă de Primarul municipiului Cluj, i-au fost acordate măsuri reparatorii prin

echivalent.

Ulterior s-a adresat A.N.R.P.,

printr-un memoriu, înregistrat sub nr. 714906/2007 la care a primit un răspuns

că se va numi un evaluator cu ajutorul unui program pe calculator. După

aproximativ șase luni a formulat cerere către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor prin care a solicitat efectuarea lucrărilor de

specialitate și cum nu i s-a răspuns s-a adresat instanței de contencios

administrativ care prin sentința civilă nr. 461 din 30 mai 2008 a dispus ca în

termen de treizeci de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii să se emită

titlul de despăgubire pentru apartamentul arătat,soluția fiind menținută prin

decizia nr. 146 din 15 ianuarie 2009. Astfel, pârâta a numit expert iar, după

efectuarea expertizei ce stabilea o valoare estimată a imobilului de 110.000

Euro adică 386.880 lei ținând cont de curs leu/Euro la acel moment s-a emis

decizia nr. 2711 din 02 februarie 2008. Ulterior, în considerarea că suma

stabilită este echitabilă nefiind astfel contestată decizia și raportul de

evaluare pentru valorificarea actului emis urmând procedura instituită de Titlul

VII al Legii nr. 247/2005 s-a adresat pârâtei cu cererea nr. 7299 din 24

octombrie 2008 Ia care a atașat decizia și actele necesare.

Ulterior reclamantul și-a precizat

acțiunea față de A.N.R.P. - D.A.D.N. invocând ca temei al acesteia art. 1 și art.

8 din Legea nr. 554/2004 dat fiind refuzul nejustificat de soluționare a

cererii și dispozițiile art. 1088 C. civ., vizând efectele obligațiilor

indiferent de izvorul lor.

La data de 28 august 2008

reclamantul, prin completarea acțiunii, a solicitat obligarea pârâtei A.N.R.P.

la emiterea în favoarea sa a titlului de plată pentru suma de 110.000 Euro stabilită

în raportul de evaluare. Arată reclamantul că termenul de doi ani stipulat prin

O.U.G. nr. 81/2007 în care D.A.D.N. trebuie să transfere despăgubirile curge

numai de la emiterea titlului de plată.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive în considerarea faptului că în condițiile Legii nr.

247/2005 și a O.G. nr. 81/2007 atribuțiile cu privire la achitarea

despăgubirilor în numerar revine A.N.R.P. prin D.A.D.N. și nu Comisiei.

Totodată a arătat că în raport cu dispozițiile normative menționate art.18

plata despăgubirilor se efectuează în ordinea cererilor de opțiune iar sursele

de finanțare se asigură până la listarea SC F.P. SA din dividendele aferente

acțiunilor deținute de stat la fondul proprietatea și în completare de la

bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice.

Pârâta A.N.R.P., prin întâmpinarea

formulată, a invocat excepția prematurității în considerarea că potrivit art. 18

2

lit. a) - Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu modificările și completările

ulterioare O.U.G. nr. 81/2007 emiterea titlului de plată și plata

despăgubirilor se fac în termen de 15 zile de la existența disponibilităților

financiare în ordinea depunerii cererii iar cererea reclamantului este

înregistrată la A.N.R.P. sub nr. 07299 din 24 octombrie 2008.

Referitor la obligația plății sumei

de 110.000 Euro respectiv 386.880 lei pârâta a arătat că nu poate fi admisibilă

întrucât potrivit prevederilor art. 3 lit. h) coroborat cu art. 14

1

din

Legea nr. 247/2005 Titlul VII, sumele aferente despăgubirilor în numerar se

plătesc în două tranșe pe parcursul a doi ani calculați cu începere de la data

emiterii titlului de plată, prima tranșă a despăgubirilor va fi în cuantum de

250.000 lei și în acest caz aceste prevederi se aplică cu prioritate față de

orice alte prevederi legale cu caracter general (Constituție, Convenția Europeană).

Pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, în principal, ca

fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă iar, în

subsidiar, ca inadmisibilă și în cazul respingerii excepțiilor, ca neîntemeiată.

Astfel, în susținerea excepției

lipsei calității procesuale pasive arată că prin demersul introductiv s-a

relevat refuzul nejustificat de a soluționa favorabil cererea însă cererea nu a

fost înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice și nici nu a fost adresată

acestei instituții.

Referitor la excepției

inadmisibilității arată că aceasta este întemeiată, întrucât nu au fost

respectate cerințele art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 respectiv

îndeplinirea procedurii prealabile.

Cu privire la fondul cauzei arată că

în măsura în care reclamantul a înțeles anexeze cererii de chemare în judecată

cererea adresată Comisiei Centrale prin care solicită doar ca această

instituție să îi precizeze anumite aspecte legate de acordarea despăgubirilor

în temeiul Legii nr. 10/2001, i-a răspuns la aceste întrebări prin adresa nr. 800382

din 15 mai 2009 depusă la dosar tot de reclamant astfel că nu ne aflăm în ipoteza

unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri.

Soluția primei instanțe.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 592 din data de 18

noiembrie 2009, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și, pe cale de consecință, a respins

acțiunea formulată de reclamantul I.M.M., în contradictoriu cu această pârâtă,

a respins excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesuale pasive a

Ministerul Finanțelor Publice și excepția prematurității.

Totodată, a admis acțiunea în parte

acțiunea formulată, extinsă și precizată de reclamantul I.M.M. în

contradictoriu cu A.N.R.P. prin D.A.D.N., Ministerul Finanțelor Publice

București, și :

- a obligat pârâta A.N.R.P. prin D.A.D.N.

să emită în favoarea reclamantului titlu de plată respectiv să vireze suma de

386 880 lei reprezentând despăgubire stabilită potrivit deciziei 2711 din 2

februarie 2008 a Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor;

- a obligat pârâta A.N.R.P. prin D.A.D.N.

la plata dobânzii legale pentru suma menționată începând cu data de 25 mai 2009

până la achitarea efectivă.

- a obligat Ministerul Finanțelor

Publice să aloce sumele necesare pentru virarea sumei mai-sus menționate în

contul reclamantului;

- a obligat A.N.R.P. prin D.A.D.N.

să achite reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1270,44 lei.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele:

î

n ceea ce privește excepțiile

invocate, instanța a reținut că :

- excepția lipsei calității

procesuale pasive a Comisiei Centrale este întemeiată.

î

n condițiile Legii nr. 247/2007 nu

se include atribuția Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a

emite titlul de plată și a proceda la plata efectivă. Aceste atribuții revin A.N.R.D.

- respectiv D.A.D.N. Or în aceste circumstanțe nu se poate reține o

neîndeplinire a unei obligații; un refuz în îndeplinire, context în care nu se

poate vorbi de un titular al obligației raportului dedus judecății. Prin urmare

neavând atribuții în sensul celor invocate de emitere a titlului de plată

excepția este întemeiată și a fost admisă iar ca o consecință acțiunea

formulată de reclamant în contradictoriu cu C.C.S.D. a fost respinsă.

- excepția inadmisibilității

acțiunii din perspectiva neîndeplinirii procedurii prealabile a fost respinsă,

ca nefondată.

Reclamantul a arătat că a depus

cerere de opțiune și aceasta a fost înregistrată la A.N.R.P. sub nr. 299/2008

acest aspect nefiind contestat.

r

eclamantul

s-a adresat instanței cu cererea din 13 aprilie 2009, iar acest demers îndeplinește

scopul cerut de art. 7 alin. (4) din actul normativ invocat.

- excepția lipsei

calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice este

neîntemeiată.

Arată instanța că, în condițiile în

care sursele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar de către A.N.R.P.

prin D.A.D.N. se asigură până la listarea SC F.P. SA din dividendele aferente

acțiunilor deținute de stat la Fondul Proprietatea și în completare de la bugetul de stat prin bugetul Ministerul Finanțelor Publice nu se poate vorbi de o

lipsă a calității procesuale pasive.

Pe fondul cauzei prima instanța a

reținut că r

eclamantul

a formulat cerere în baza Legii nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului

situat în Cluj-Napoca, și prin dispoziția nr. 1885 din 22 iulie 2005 emisă de

Primarul municipiului Cluj-Napoca i-a fost recunoscut dreptul la măsuri

reparatorii prin echivalent.

a

promovat acțiune în instanță ce s-a

finalizat cu obligarea entității Comisiei Centrale la numirea evaluatorului și

emiterea titlului de despăgubiri. Ulterior după rămânerea definitivă a

hotărârii prin decizia nr. 146 din 15 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție s-a emis decizia nr. 2711 din 2 februarie 2008 prin care i s-a

stabilit cuantumul despăgubirilor în sumă de 386.880 lei ținând cont de

valoarea estimată prin expertiză de 110.000 Euro. După obținerea titlului de

despăgubiri reclamantul s-a adresat autorității pentru acordarea despăgubirilor

depunând cererea de opțiune nr. 7229 din 24 octombrie 2008 prin care a optat

pentru despăgubiri în numerar iar apoi la 13 aprilie 2009 a cerut lămuriri.

Din analiza prevederilor art. 18 alin.

(1), art. 181 și art. 182 din Legea nr. 247/2005 rezultă că în operațiunea de administrare,

de valorificare a titlurilor de despăgubire, în raport de voința expresă a persoanei,

legiuitorul a stabilit anumite termene, reguli. Ca urmare, și în soluționarea

cererii vizând emiterea titlului de plată, virarea sumelor se impune soluționată

într-un termen rezonabil.

r

eclamantul a solicitat prin cererea

de opțiune despăgubiri în numerar, de la această solicitare a trecut mai mult

de un an și cererea nu a fost rezolvată, prin justificarea lipsei disponibilităților/lichidităților

în condițiile în care nu s-a făcut nici un demers pentru o eventuală creditare,

ordonare adresată Ministerului Economiei și Finanțelor, Guvernului sau altor

autorități de a face eficace fondul, disponibilitățile, deși nu doar Legea nr.

247/2005 permite aceasta.

Se arată că

reclamantul, a utilizat posibilitățile oferite de normele

interne, a întreprins demersurile legale pentru realizarea dreptului său însă

acest drept real s-a transformat într-un drept iluzoriu, în condițiile în care

demersul său nu poate fi realizat cu respectarea principiului celerității

procedurii ca și garanție înscrisă în normele arătate. Această întârziere

imputabilă autorității care se prevalează de justificarea mai sus menționată,

fără a găsi în același timp mijloace necesare realizării cu celeritate a

demersurilor inițiate de reclamantă, poate să conducă la depășirea termenului

rezonabil, depășire contrară dispozițiilor Convenției.

S-a reținut că petitul având ca

obiect obligarea A.N.R.P. la emiterea titlurilor de plată pentru sumele ce fac

obiectul litigiului este deplin îndreptățit, în concordanță cu jurisprudența

CEDO, în concret cu hotărârea dată în cauza Ramadni și alți cinci contra

Albaniei, care statuează că și o decizie a unei autorități administrative

definitive trebuie pusă în aplicare ca și o hotărâre judecătorească.

Prin urmare, plecând de la cele

înscrise în Convenție prima instanță a reținut că susținerile reclamantului cu

privire la nesoluționarea cererii de opțiune, la emiterea titlului de plată

raportat la cele statuate de decizia de despăgubire sunt întemeiate în parte și

urmează a fi admise în aceste limite. în acest context se are în vedere că

despăgubirile au fost stabilite în moneda națională iar decizia ce trebuie să

stea la baza emiterii titlului de plată ce a consemnat suma de 386.880 lei nu a

fost contestată.

A apreciat că este întemeiată

solicitarea privind plata dobânzii de la data promovării acțiunii în instanță

în condițiile normei evocate întrucât neactualizarea despăgubirilor adăugate la

durata procedurii urmate la soluționarea cererii de opțiune nu este compatibilă

cu un remediu rapid și eficient iar exigențele unei bune administrări la care

are dreptul orice cetățean ar fi și ele încălcate.

Concluzionând, instanța a susținut

că nici susținerile referitoare la prematuritate, invocate de pârâtă, nu pot fi

reținute, în principal, pe considerentele referitoare la întârzierea

nejustificată în timp a procedurii și la caracterul vătămător asupra drepturilor

patrimoniale ale reclamantei, pe care o are această întârziere nejustificată a

realizării efective a dreptului.

î

mpotriva acestei sentințe, în termen

legal, au declarat recurs reclamantul I.M.M. și pârâții Ministerul Finanțelor

Publice prin D.G.F.P. Cluj și A.N.R.P.

Recurentul-reclamant solicită

admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul

admiterii petitului privind obligarea A.N.R.P. prin D.A.D.N. ca la plata

despăgubirilor pentru apartamentul nr. 13 din imobilul situat în Cluj-Napoca, jud.

Cluj să achite contravaloarea în lei a sumei de 110.000 Euro stabilită prin

raportul de evaluare întocmit de V.R., expert numit de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Susține că nu poate fi reținut

argumentul instanței de fond că nu ar fi contestat Decizia nr. 2711/2008 emisă

de Comisia Centrală în condițiile în care nu avea nici un motiv să o atace, iar

ceea i-a cauzat

un

prejudiciu a fost faptul că nu s-a plătit într-un termen rezonabil suma

cuvenită ca și despăgubire pentru imobilul preluat abuziv.

Recurentul-pârât, Ministerul

Finanțelor Publice reprezentat prin D.G.F.P. Cluj invocă prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și critică hotărârea pentru nelegalitate sub aspectul

soluționării excepției lipsei calității procesual pasive a acestei instituții,

deoarece potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu are nicio atribuție în

acordare despăgubirilor cerute în baza Legii nr. 10/2001, asemenea atribuții

revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor București.

A.N.R.P. formulează critici pe care

le-a încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ.

Sintetizând memoriul de recurs, Înalta

Curte reține următoarele motive de recurs:

- ignorarea prevederilor art. 18

2

lit. a) din Legea nr. 247/2005 – Titlul VII coroborat cu art. 18

2

pct.

4 din H.G. nr. 128/2008 potrivit cărora emiterea titlurilor de plată și plata

despăgubirilor se va face în ordinea înregistrării cererilor de opțiune, în

termen de 15 zile de la data existenței disponibilităților bănești în contul A.N.R.P.

Arată că termenul de 15 zile de la

data existenței disponibilităților financiare în contul A.N.R.P. nu a expirat

și că

din rațiuni

financiare, creanțele asupra statului nu se pot plăti decât în condiții de

solvabilitate, principiu care nu este înlăturat nici de jurisprudența CEDO.

- Aplicarea greșită a dispozițiilor

art. 6 din CEDO, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, precum și a jurisprudenței Curții de la Strasbourg.

Susține că Legea nr. 247/2005 este o

lege specială care reglementează o procedură administrativă de acordare a

despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituire în natură și ca

atare se aplică cu prioritate în raport cu alte reglementări cu caracter general.

î

n absența disponibilităților bănești

ale statului și având în vedere rațiunile financiare care au justificat

instituirea respectivei proceduri de plată, rațiuni care se mențin și în

prezent, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, prin

hotărârea atacată s-a stabilit în sarcina A.N.R.P. o obligație imposibil de

realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament,

recunoscut atât în plan intern, cât și în plan european.

O critică distinctă se referă la implicabilitatea

jurisprudenței CEDO invocată de Curtea de apel în considerentele hotărârii

atacate. Recurenta afirmă că soluțiile pronunțate de Curtea Europeană a

Drepturilor Omului în cauzele Braniowschi contra Poloniei, cauza Belasin contra

României, cauza Faiblat contra României nu sunt relevante în raport cu cauza

dedusă judecății.

- Instanța de fond a admis cererea

de obligare a A.N.R.P. la plata unor dobânzi, fără însă a indica temeiul legal

în baza căruia a dispus o astfel de măsură, fapt ce echivalează cu o nemotivare

a acestui capăt de cerere.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

reclamantul-recurent și în același timp intimat, raportat la recursul formulat

de cele două pârâte a solicitat respingerea recursurilor, apreciind că motivele

de recurs sunt netemeinice și nelegale.

În baza art. 115 și art. 308 C.

proc. civ., apărările vizează în primul rând calitatea procesual pasivă a

Ministerului Finanțelor Publice care asigură sursele de finanțare ale Direcției

de Acordare a despăgubirilor în Numerar.

Intimatul a insistat asupra necesității

ca cererile de acordare a despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr.

10/2001 să fie soluționate într-un termen rezonabil, în condițiile în care

Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen. Condiționarea soluționării cererilor

de opțiune cu privire la plata despăgubirilor de elementul aleatoriu privind existența

disponibilităților bănești nu constituie, în opinia intimatului, o justificare

pertinentă care să conducă la neemiterea într-un termen rezonabil, a titlului

de plată.

Susține că instanța a apreciat

corect temeiul de drept pentru acordarea dobânzii legale pentru suma menționată

în Decizia nr. 2711/2008, respectiv art. 1088 C. civ. și jurisprudența CEDO invocată

în sensul că CEDO prin jurisprudența sa, s-a pronunțat constant asupra faptului

că „este necesar un remediu rapid și eficient și o reparație echitabilă a

prejudiciului suferit".

Examinând sentința atacată prin

prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor cuprinse în întâmpinare,

cât și sub toate aspectele în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că este legală pentru motivele care succed.

Contextul factual al cauzei de față

nu este contestat.

Astfel, prin Dispoziția nr. 1885 din

22 iulie 2005 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, s-a dispus acordarea către

reclamant de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în

Cluj-Napoca înstrăinat chiriașilor.

Recurentul-reclamant I.M.M. a supus

controlului de legalitate, refuzul recurentei-pârâte A.N.R.P. de a emite titlu

de plată pentru suma de 110.000 Euro, stabilită prin raportul de evaluare

întocmit de expert V.R. numit de Comisia Centrală cu plata dobânzii legale

aferente.

În acest sens, în mod corect prima

instanță a reținut că susținerile reclamantului cu privire la nesoluționarea

cererii de opțiune, la emiterea titlului de plată raportat la decizia de

despăgubire sunt întemeiate în parte, în condițiile în care decizia ce trebuie

să stea la baza emiterii titlului de plată ce a consemnat suma de 386.880 lei

nu a fost contestată.

Potrivit art. 19 din Titlul VII al

l

egii nr. 247/2005, așa cum a fost

modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007, deciziile adoptate de către

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi contestate în

condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/ 2004 cu modificările și

completările ulterioare.

Reținând că în cauză s-a emis

decizia nr. 2711 din 2 septembrie 2008 prin care s-a stabilit cuantumul

despăgubirilor la suma de 386.880 lei, la valoarea estimată prin expertiză la

acea dată de 110.000 Euro, decizie ce trebuia să stea la baza emiterii titlului

de plată ce a stabilit despăgubirile în moneda națională, și că decizia nu a

fost contestată de către recurentul-reclamant în condițiile legale menționate,

recursul formulat de acesta este neîntemeiat, urmând a fi respins în baza art. 312

C. proc. civ.

Cu privire la recursul formulat de

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, Înalta Curte constată că în favoarea

intimatului-reclamant s-a emis deja titlu de despăgubire la 2 septembrie 2008, A.N.R.P.

va emite titlu de plată iar în conformitate cu dispozițiile

art. 14

1

alin. (4) și

alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, sursele de finanțare ale D.A.D.N.

se asigură, prin completare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului

Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice).

Relevantă este și poziția pârâtei A.N.R.P.

care a invocat imposibilitatea de plată efectivă a despăgubirilor cuvenite pe

motiv că nu are lichidități financiare. Prin urmare sursele de finanțare a

acordării despăgubirilor în numerar de către A.N.R.P. prin D.A.D.N. se asigură

până la listarea SC F.P. SA din dividendele aferente acțiunilor deținute de

stat la F.P. și în completare de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului

Finanțelor Publice care va trebui să aloce fondurile necesare pentru achitarea creanțelor

existente împotriva statului.

Recurenta-pârâtă A.N.R.P. critică

soluția pronunțată de instanța de fond, prin care a fost obligată la plata

despăgubirilor, sub aspectul nerespectării ordinii de înregistrare a cererii de

opțiune și a prevederilor referitoare la emiterea titlului de plată în termen

de 15 zile de la data existenței disponibilităților bănești.

Aceste apărări ale autorității,

reiterate și sub forma motivelor de recurs nu pot fi primite pentru că

prelungesc excesiv procedura administrativă ce a debutat în anul 2001, prin

formularea notificării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Or, luând în considerare intervalul

de timp scurs de la inițierea procedurii, precum și faptul că în baza legislației

interne, intimatul-reclamant este ținut să mai aștepte încă doi ani, fiind

condiționat și de existența disponibilităților bănești, se ajunge la o durată totală

a procedurii de aproximativ 9 ani, ceea ce, în mod evident, nu poate fi considerată

o durată rezonabilă.

Prima instanță a soluționat în mod

legal excepția invocată, reținând că existența unui termen de plată nu poate paraliza

dreptul reclamantului de a cere verificarea în concret a manierei în care legea

este respectată de autoritatea publică și dacă imposibilitatea efectuării

plății nu este invocată fără temei.

Dispozițiile speciale din Titlul VII

al Legii nr. 247/2005 reglementează o procedură administrativă de acordare a

despăgubirilor aferente imobilelor naționalizate ce nu mai pot fi restituite în

natură.

Cum însă pentru emiterea titlului de

plată nu există stipulat un termen limită în care trebuie emis, recurenta-pârâta

se limitează să invoce faptul că titlul de plată trebuie emis în termen de 15

zile de Ia data existenței disponibilităților bănești.

Recurenta susține că prin actul

normativ invocat s-au introdus anumite „limite” pe care nu le poate eluda.

Curtea de apel a reținut însă în mod

legal că dreptul de creanță pe are îl are intimatul-recurent împotriva statului

reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Euro

peană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale iar limitările și

condiționările impuse de reglementarea națională nu sunt compatibile cu

protecția proprietății asigurată de protocol.

În acest context, invocarea de către

prima instanță a hotărârilor pronunțate în cauzele Belasin împotriva României

și Ramadhi și alții împotriva Albaniei este pertinentă, în considerente

explicându-se detaliat rațiunile pentru care această jurisprudență a fost citată.

Astfel, în cauza Belasin împotriva

României, Curtea s-a pronunțat în sensul că deși O.U.G. nr. 81/2007 vizează

accelerarea procedurii de indemnizare pentru bunurile preluate abuziv de stat „totuși,

până în prezent, Fondul Proprietatea nu funcționează încă într-o manieră

susceptibilă a îndeplini efectiv scopul acordării despăgubirilor”. Deși speța

nu era identică cu cea de față, Curtea de apel a decelat în mod corect că rațiunile

pentru care Curtea Euro peană a stabilit că se impune ca Statul Român să ia

toate măsurile necesare pentru repararea prejudiciului suferit de cei ale căror

imobile au fost preluate abuziv, subzistă în prezenta cauză prin obligația impusă

de către instanțe autorităților competente de a respecta durata rezonabilă a procedurii.

Cealaltă cauză, Ramadhi și alții

împotriva Albaniei, a fost invocată în contextul în care s-a reținut că lipsa

de fonduri nu poate justifica neaplicarea, într-un termen rezonabil, a unei hotărâri

definitive, concept care cuprinde și existența unei decizii a unei autorități

administrative, întrucât obligația de a pune în executare o astfel de hotărâre

revine statului.

Cât privește invocarea soluției pronunțate

de Curtea Euro peană a Drepturilor Omului la 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler

împotriva Italiei, Înalta Curte constată că această hotărâre la care recurenta se

raportează ca fiindu-i favorabilă, conține, în realitate, argumente de

substanță în favoarea intimatului-reclamant.

Astfel, analizând aplicabilitatea la

cazul concret a prevederilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, Curtea de la Strasbourg a reținut, în privința existenței unui just echilibru

între interesul general al comunității și imperativul salvgardării drepturilor

fundamentale ale individului, că lipsa de claritate a legii și menținerea pe o

perioadă îndelungată a stării de incertitudine în privința situației juridice a

bunului reclamantului au determinat suportarea de către acesta a unei sarcini

disproporționate și excesive.

Invocarea de către recurentă a

acestei cauze este cu atât mai nepotrivită și contrară interesului său, cu cât

în sarcina reclamantului E.B., Curtea a reținut totuși existența unei culpe ( §

115 și 116 din hotărâre), ceea ce, în speța de față, necontestat, nu există.

În fine, soluția fondului se impune

a fi păstrată și în virtutea principiului subsidiarității în materia protecției

internaționale a drepturilor omului, instanța de judecată având prerogativa de

a preveni încălcarea drepturilor de care se prevalează intimatul.

Așa cum s-a relevat în jurisprudența

Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată de intimatul-reclamant prin

decizia nr. 53 din 13 ianuarie 2010, trebuie respectat un termen rezonabil în

soluționarea dosarelor, chiar dacă se soluționează în ordinea înregistrării

lor.

Împrejurarea că în cuprinsul

hotărârii recurate nu s-a trecut temeiul legal în baza căruia a fost obligată

pârâta la plata dobânzii legale pentru suma reprezentând despăgubiri stabilite,

potrivit Deciziei nr. 2711/2008, nu echivalează nemotivarea acestui capăt de

cerere, care a fost fundamentat de către reclamant pe dispozițiile art. 1088 C.

civ., pentru acordarea unui remediu rapid și eficient în favoarea persoanei îndreptățite,

pentru asigurarea unei reparații echitabile a prejudiciului suferit.

Pentru toate considerentele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și al art. 20 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 se vor respinge recursurile de față ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul I.M.M.

și pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Cluj și A.N.R.P. împotriva

sentinței civile nr. 592 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 iunie

2010.