ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3107/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.M.M., în contradictoriu cu Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat instanței obligarea acestora din urmă la plata despăgubirilor pentru apartamentul nr. 13 din imobilul situat în Cluj-Napoca jud. Cluj, contravaloarea în lei a sumei de 110.000 Euro, sumă stabilită prin raportul de evaluare întocmit de expert V.R. numit de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor precum și la plata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a sumei menționate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în baza Decretului nr. 223/1974, i-a fost preluat abuziv apartamentul identificat în petitul acțiunii, pentru care în anul 2001 a solicitat restituirea în natură dar datorită existenței chiriașilor prin dispoziția nr. 1885 emisă de Primarul municipiului Cluj, i-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent. Ulterior s-a adresat A.N.R.P., printr-un memoriu, înregistrat sub nr. 714906/2007 la care a primit un răspuns că se va numi un evaluator cu ajutorul unui program pe calculator.

După aproximativ șase luni a formulat cerere către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin care a solicitat efectuarea lucrărilor de specialitate și cum nu i s-a răspuns s-a adresat instanței de contencios administrativ care prin sentința civilă nr. 461 din 30 mai 2008 a dispus ca în termen de treizeci de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii să se emită titlul de despăgubire pentru apartamentul arătat,soluția fiind menținută prin decizia nr. 146 din 15 ianuarie 2009. Astfel, pârâta a numit expert iar, după efectuarea expertizei ce stabilea o valoare estimată a imobilului de 110.000 Euro adică 386.880 lei ținând cont de curs leu/Euro la acel moment s-a emis decizia nr. 2711 din 02 februarie 2008. Ulterior, în considerarea că suma stabilită este echitabilă nefiind astfel contestată decizia și raportul de evaluare pentru valorificarea actului emis urmând procedura instituită de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 s-a adresat pârâtei cu cererea nr. 7299 din 24 octombrie 2008 Ia care a atașat decizia și actele necesare.

Ulterior reclamantul și-a precizat acțiunea față de A.N.R.P. - D.A.D.N. invocând ca temei al acesteia art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 dat fiind refuzul nejustificat de soluționare a cererii și dispozițiile art. 1088 C. civ., vizând efectele obligațiilor indiferent de izvorul lor. La data de 28 august 2008 reclamantul, prin completarea acțiunii, a solicitat obligarea pârâtei A.N.R.P. la emiterea în favoarea sa a titlului de plată pentru suma de 110.000 Euro stabilită în raportul de evaluare. Arată reclamantul că termenul de doi ani stipulat prin O.U.G. nr. 81/2007 în care D.A.D.N. trebuie să transfere despăgubirile curge numai de la emiterea titlului de plată. Prin întâmpinarea formulată, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în considerarea faptului că în condițiile Legii nr. 247/2005 și a O.G.

nr. 81/2007 atribuțiile cu privire la achitarea despăgubirilor în numerar revine A.N.R.P. prin D.A.D.N. și nu Comisiei. Totodată a arătat că în raport cu dispozițiile normative menționate art.18 plata despăgubirilor se efectuează în ordinea cererilor de opțiune iar sursele de finanțare se asigură până la listarea SC F.P. SA din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la fondul proprietatea și în completare de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice. Pârâta A.N.R.P., prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția prematurității în considerarea că potrivit art. 18 2 lit. a) - Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare O.U.G. nr. 81/2007 emiterea titlului de plată și plata despăgubirilor se fac în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare în ordinea depunerii cererii iar cererea reclamantului este înregistrată la A.N.R.P.

sub nr. 07299 din 24 octombrie 2008. Referitor la obligația plății sumei de 110.000 Euro respectiv 386.880 lei pârâta a arătat că nu poate fi admisibilă întrucât potrivit prevederilor art. 3 lit. h) coroborat cu art. 14 1 din Legea nr. 247/2005 Titlul VII, sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două tranșe pe parcursul a doi ani calculați cu începere de la data emiterii titlului de plată, prima tranșă a despăgubirilor va fi în cuantum de 250.000 lei și în acest caz aceste prevederi se aplică cu prioritate față de orice alte prevederi legale cu caracter general (Constituție, Convenția Europeană). Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, în principal, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă iar, în subsidiar, ca inadmisibilă și în cazul respingerii excepțiilor, ca neîntemeiată.

Astfel, în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive arată că prin demersul introductiv s-a relevat refuzul nejustificat de a soluționa favorabil cererea însă cererea nu a fost înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice și nici nu a fost adresată acestei instituții. Referitor la excepției inadmisibilității arată că aceasta este întemeiată, întrucât nu au fost respectate cerințele art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 respectiv îndeplinirea procedurii prealabile. Cu privire la fondul cauzei arată că în măsura în care reclamantul a înțeles anexeze cererii de chemare în judecată cererea adresată Comisiei Centrale prin care solicită doar ca această instituție să îi precizeze anumite aspecte legate de acordarea despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001, i-a răspuns la aceste întrebări prin adresa nr. 800382 din 15 mai 2009 depusă la dosar tot de reclamant astfel că nu ne aflăm în ipoteza unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri.

Soluția primei instanțe. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 592 din data de 18 noiembrie 2009, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul I.M.M., în contradictoriu cu această pârâtă, a respins excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice și excepția prematurității. Totodată, a admis acțiunea în parte acțiunea formulată, extinsă și precizată de reclamantul I.M.M. în contradictoriu cu A.N.R.P. prin D.A.D.N., Ministerul Finanțelor Publice București, și : - a obligat pârâta A.N.R.P.

prin D.A.D.N. să emită în favoarea reclamantului titlu de plată respectiv să vireze suma de 386 880 lei reprezentând despăgubire stabilită potrivit deciziei 2711 din 2 februarie 2008 a Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor; - a obligat pârâta A.N.R.P. prin D.A.D.N. la plata dobânzii legale pentru suma menționată începând cu data de 25 mai 2009 până la achitarea efectivă. - a obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare pentru virarea sumei mai-sus menționate în contul reclamantului; - a obligat A.N.R.P. prin D.A.D.N. să achite reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1270,44 lei. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: î n ceea ce privește excepțiile invocate, instanța a reținut că : - excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale este întemeiată.

î n condițiile Legii nr. 247/2007 nu se include atribuția Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite titlul de plată și a proceda la plata efectivă. Aceste atribuții revin A.N.R.D. - respectiv D.A.D.N. Or în aceste circumstanțe nu se poate reține o neîndeplinire a unei obligații; un refuz în îndeplinire, context în care nu se poate vorbi de un titular al obligației raportului dedus judecății. Prin urmare neavând atribuții în sensul celor invocate de emitere a titlului de plată excepția este întemeiată și a fost admisă iar ca o consecință acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu C.C.S.D. a fost respinsă. - excepția inadmisibilității acțiunii din perspectiva neîndeplinirii procedurii prealabile a fost respinsă, ca nefondată.

Reclamantul a arătat că a depus cerere de opțiune și aceasta a fost înregistrată la A.N.R.P. sub nr. 299/2008 acest aspect nefiind contestat. r eclamantul s-a adresat instanței cu cererea din 13 aprilie 2009, iar acest demers îndeplinește scopul cerut de art. 7 alin. (4) din actul normativ invocat. - excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice este neîntemeiată. Arată instanța că, în condițiile în care sursele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar de către A.N.R.P. prin D.A.D.N. se asigură până la listarea SC F.P. SA din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul Proprietatea și în completare de la bugetul de stat prin bugetul Ministerul Finanțelor Publice nu se poate vorbi de o lipsă a calității procesuale pasive.

Pe fondul cauzei prima instanța a reținut că r eclamantul a formulat cerere în baza Legii nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului situat în Cluj-Napoca, și prin dispoziția nr. 1885 din 22 iulie 2005 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca i-a fost recunoscut dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent. a promovat acțiune în instanță ce s-a finalizat cu obligarea entității Comisiei Centrale la numirea evaluatorului și emiterea titlului de despăgubiri. Ulterior după rămânerea definitivă a hotărârii prin decizia nr. 146 din 15 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a emis decizia nr. 2711 din 2 februarie 2008 prin care i s-a stabilit cuantumul despăgubirilor în sumă de 386.880 lei ținând cont de valoarea estimată prin expertiză de 110.000 Euro.

După obținerea titlului de despăgubiri reclamantul s-a adresat autorității pentru acordarea despăgubirilor depunând cererea de opțiune nr. 7229 din 24 octombrie 2008 prin care a optat pentru despăgubiri în numerar iar apoi la 13 aprilie 2009 a cerut lămuriri. Din analiza prevederilor art. 18 alin. (1), art. 181 și art. 182 din Legea nr. 247/2005 rezultă că în operațiunea de administrare, de valorificare a titlurilor de despăgubire, în raport de voința expresă a persoanei, legiuitorul a stabilit anumite termene, reguli. Ca urmare, și în soluționarea cererii vizând emiterea titlului de plată, virarea sumelor se impune soluționată într-un termen rezonabil.

r eclamantul a solicitat prin cererea de opțiune despăgubiri în numerar, de la această solicitare a trecut mai mult de un an și cererea nu a fost rezolvată, prin justificarea lipsei disponibilităților/lichidităților în condițiile în care nu s-a făcut nici un demers pentru o eventuală creditare, ordonare adresată Ministerului Economiei și Finanțelor, Guvernului sau altor autorități de a face eficace fondul, disponibilitățile, deși nu doar Legea nr. 247/2005 permite aceasta. Se arată că reclamantul, a utilizat posibilitățile oferite de normele interne, a întreprins demersurile legale pentru realizarea dreptului său însă acest drept real s-a transformat într-un drept iluzoriu, în condițiile în care demersul său nu poate fi realizat cu respectarea principiului celerității procedurii ca și garanție înscrisă în normele arătate.

Această întârziere imputabilă autorității care se prevalează de justificarea mai sus menționată, fără a găsi în același timp mijloace necesare realizării cu celeritate a demersurilor inițiate de reclamantă, poate să conducă la depășirea termenului rezonabil, depășire contrară dispozițiilor Convenției. S-a reținut că petitul având ca obiect obligarea A.N.R.P. la emiterea titlurilor de plată pentru sumele ce fac obiectul litigiului este deplin îndreptățit, în concordanță cu jurisprudența CEDO, în concret cu hotărârea dată în cauza Ramadni și alți cinci contra Albaniei, care statuează că și o decizie a unei autorități administrative definitive trebuie pusă în aplicare ca și o hotărâre judecătorească.

Prin urmare, plecând de la cele înscrise în Convenție prima instanță a reținut că susținerile reclamantului cu privire la nesoluționarea cererii de opțiune, la emiterea titlului de plată raportat la cele statuate de decizia de despăgubire sunt întemeiate în parte și urmează a fi admise în aceste limite. în acest context se are în vedere că despăgubirile au fost stabilite în moneda națională iar decizia ce trebuie să stea la baza emiterii titlului de plată ce a consemnat suma de 386.880 lei nu a fost contestată. A apreciat că este întemeiată solicitarea privind plata dobânzii de la data promovării acțiunii în instanță în condițiile normei evocate întrucât neactualizarea despăgubirilor adăugate la durata procedurii urmate la soluționarea cererii de opțiune nu este compatibilă cu un remediu rapid și eficient iar exigențele unei bune administrări la care are dreptul orice cetățean ar fi și ele încălcate.

Concluzionând, instanța a susținut că nici susținerile referitoare la prematuritate, invocate de pârâtă, nu pot fi reținute, în principal, pe considerentele referitoare la întârzierea nejustificată în timp a procedurii și la caracterul vătămător asupra drepturilor patrimoniale ale reclamantei, pe care o are această întârziere nejustificată a realizării efective a dreptului. î mpotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamantul I.M.M. și pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Cluj și A.N.R.P. Recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii petitului privind obligarea A.N.R.P. prin D.A.D.N. ca la plata despăgubirilor pentru apartamentul nr. 13 din imobilul situat în Cluj-Napoca, jud. Cluj să achite contravaloarea în lei a sumei de 110.000 Euro stabilită prin raportul de evaluare întocmit de V.R., expert numit de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Susține că nu poate fi reținut argumentul instanței de fond că nu ar fi contestat Decizia nr. 2711/2008 emisă de Comisia Centrală în condițiile în care nu avea nici un motiv să o atace, iar ceea i-a cauzat un prejudiciu a fost faptul că nu s-a plătit într-un termen rezonabil suma cuvenită ca și despăgubire pentru imobilul preluat abuziv. Recurentul-pârât, Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D.G.F.P. Cluj invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și critică hotărârea pentru nelegalitate sub aspectul soluționării excepției lipsei calității procesual pasive a acestei instituții, deoarece potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu are nicio atribuție în acordare despăgubirilor cerute în baza Legii nr. 10/2001, asemenea atribuții revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor București.

A.N.R.P. formulează critici pe care le-a încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Sintetizând memoriul de recurs, Înalta Curte reține următoarele motive de recurs: - ignorarea prevederilor art. 18 2 lit. a) din Legea nr. 247/2005 – Titlul VII coroborat cu art. 18 2 pct. 4 din H.G. nr. 128/2008 potrivit cărora emiterea titlurilor de plată și plata despăgubirilor se va face în ordinea înregistrării cererilor de opțiune, în termen de 15 zile de la data existenței disponibilităților bănești în contul A.N.R.P. Arată că termenul de 15 zile de la data existenței disponibilităților financiare în contul A.N.R.P. nu a expirat și că din rațiuni financiare, creanțele asupra statului nu se pot plăti decât în condiții de solvabilitate, principiu care nu este înlăturat nici de jurisprudența CEDO.

- Aplicarea greșită a dispozițiilor art. 6 din CEDO, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, precum și a jurisprudenței Curții de la Strasbourg. Susține că Legea nr. 247/2005 este o lege specială care reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituire în natură și ca atare se aplică cu prioritate în raport cu alte reglementări cu caracter general. î n absența disponibilităților bănești ale statului și având în vedere rațiunile financiare care au justificat instituirea respectivei proceduri de plată, rațiuni care se mențin și în prezent, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, prin hotărârea atacată s-a stabilit în sarcina A.N.R.P.

o obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern, cât și în plan european. O critică distinctă se referă la implicabilitatea jurisprudenței CEDO invocată de Curtea de apel în considerentele hotărârii atacate. Recurenta afirmă că soluțiile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Braniowschi contra Poloniei, cauza Belasin contra României, cauza Faiblat contra României nu sunt relevante în raport cu cauza dedusă judecății. - Instanța de fond a admis cererea de obligare a A.N.R.P. la plata unor dobânzi, fără însă a indica temeiul legal în baza căruia a dispus o astfel de măsură, fapt ce echivalează cu o nemotivare a acestui capăt de cerere.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamantul-recurent și în același timp intimat, raportat la recursul formulat de cele două pârâte a solicitat respingerea recursurilor, apreciind că motivele de recurs sunt netemeinice și nelegale. În baza art. 115 și art. 308 C. proc. civ., apărările vizează în primul rând calitatea procesual pasivă a Ministerului Finanțelor Publice care asigură sursele de finanțare ale Direcției de Acordare a despăgubirilor în Numerar. Intimatul a insistat asupra necesității ca cererile de acordare a despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 să fie soluționate într-un termen rezonabil, în condițiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen.

Condiționarea soluționării cererilor de opțiune cu privire la plata despăgubirilor de elementul aleatoriu privind existența disponibilităților bănești nu constituie, în opinia intimatului, o justificare pertinentă care să conducă la neemiterea într-un termen rezonabil, a titlului de plată. Susține că instanța a apreciat corect temeiul de drept pentru acordarea dobânzii legale pentru suma menționată în Decizia nr. 2711/2008, respectiv art. 1088 C. civ. și jurisprudența CEDO invocată în sensul că CEDO prin jurisprudența sa, s-a pronunțat constant asupra faptului că „este necesar un remediu rapid și eficient și o reparație echitabilă a prejudiciului suferit". Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele în baza art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că este legală pentru motivele care succed. Contextul factual al cauzei de față nu este contestat. Astfel, prin Dispoziția nr. 1885 din 22 iulie 2005 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, s-a dispus acordarea către reclamant de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Cluj-Napoca înstrăinat chiriașilor. Recurentul-reclamant I.M.M. a supus controlului de legalitate, refuzul recurentei-pârâte A.N.R.P. de a emite titlu de plată pentru suma de 110.000 Euro, stabilită prin raportul de evaluare întocmit de expert V.R. numit de Comisia Centrală cu plata dobânzii legale aferente.

În acest sens, în mod corect prima instanță a reținut că susținerile reclamantului cu privire la nesoluționarea cererii de opțiune, la emiterea titlului de plată raportat la decizia de despăgubire sunt întemeiate în parte, în condițiile în care decizia ce trebuie să stea la baza emiterii titlului de plată ce a consemnat suma de 386.880 lei nu a fost contestată. Potrivit art. 19 din Titlul VII al l egii nr. 247/2005, așa cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007, deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi contestate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/ 2004 cu modificările și completările ulterioare.

Reținând că în cauză s-a emis decizia nr. 2711 din 2 septembrie 2008 prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 386.880 lei, la valoarea estimată prin expertiză la acea dată de 110.000 Euro, decizie ce trebuia să stea la baza emiterii titlului de plată ce a stabilit despăgubirile în moneda națională, și că decizia nu a fost contestată de către recurentul-reclamant în condițiile legale menționate, recursul formulat de acesta este neîntemeiat, urmând a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ. Cu privire la recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, Înalta Curte constată că în favoarea intimatului-reclamant s-a emis deja titlu de despăgubire la 2 septembrie 2008, A.N.R.P.

va emite titlu de plată iar în conformitate cu dispozițiile art. 14 1 alin. (4) și alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, sursele de finanțare ale D.A.D.N. se asigură, prin completare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice). Relevantă este și poziția pârâtei A.N.R.P. care a invocat imposibilitatea de plată efectivă a despăgubirilor cuvenite pe motiv că nu are lichidități financiare. Prin urmare sursele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar de către A.N.R.P. prin D.A.D.N. se asigură până la listarea SC F.P. SA din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la F.P. și în completare de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice care va trebui să aloce fondurile necesare pentru achitarea creanțelor existente împotriva statului.

Recurenta-pârâtă A.N.R.P. critică soluția pronunțată de instanța de fond, prin care a fost obligată la plata despăgubirilor, sub aspectul nerespectării ordinii de înregistrare a cererii de opțiune și a prevederilor referitoare la emiterea titlului de plată în termen de 15 zile de la data existenței disponibilităților bănești. Aceste apărări ale autorității, reiterate și sub forma motivelor de recurs nu pot fi primite pentru că prelungesc excesiv procedura administrativă ce a debutat în anul 2001, prin formularea notificării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001. Or, luând în considerare intervalul de timp scurs de la inițierea procedurii, precum și faptul că în baza legislației interne, intimatul-reclamant este ținut să mai aștepte încă doi ani, fiind condiționat și de existența disponibilităților bănești, se ajunge la o durată totală a procedurii de aproximativ 9 ani, ceea ce, în mod evident, nu poate fi considerată o durată rezonabilă.

Prima instanță a soluționat în mod legal excepția invocată, reținând că existența unui termen de plată nu poate paraliza dreptul reclamantului de a cere verificarea în concret a manierei în care legea este respectată de autoritatea publică și dacă imposibilitatea efectuării plății nu este invocată fără temei. Dispozițiile speciale din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor naționalizate ce nu mai pot fi restituite în natură. Cum însă pentru emiterea titlului de plată nu există stipulat un termen limită în care trebuie emis, recurenta-pârâta se limitează să invoce faptul că titlul de plată trebuie emis în termen de 15 zile de Ia data existenței disponibilităților bănești.

Recurenta susține că prin actul normativ invocat s-au introdus anumite „limite” pe care nu le poate eluda. Curtea de apel a reținut însă în mod legal că dreptul de creanță pe are îl are intimatul-recurent împotriva statului reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Euro peană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale iar limitările și condiționările impuse de reglementarea națională nu sunt compatibile cu protecția proprietății asigurată de protocol. În acest context, invocarea de către prima instanță a hotărârilor pronunțate în cauzele Belasin împotriva României și Ramadhi și alții împotriva Albaniei este pertinentă, în considerente explicându-se detaliat rațiunile pentru care această jurisprudență a fost citată.

Astfel, în cauza Belasin împotriva României, Curtea s-a pronunțat în sensul că deși O.U.G. nr. 81/2007 vizează accelerarea procedurii de indemnizare pentru bunurile preluate abuziv de stat „totuși, până în prezent, Fondul Proprietatea nu funcționează încă într-o manieră susceptibilă a îndeplini efectiv scopul acordării despăgubirilor”. Deși speța nu era identică cu cea de față, Curtea de apel a decelat în mod corect că rațiunile pentru care Curtea Euro peană a stabilit că se impune ca Statul Român să ia toate măsurile necesare pentru repararea prejudiciului suferit de cei ale căror imobile au fost preluate abuziv, subzistă în prezenta cauză prin obligația impusă de către instanțe autorităților competente de a respecta durata rezonabilă a procedurii.

Cealaltă cauză, Ramadhi și alții împotriva Albaniei, a fost invocată în contextul în care s-a reținut că lipsa de fonduri nu poate justifica neaplicarea, într-un termen rezonabil, a unei hotărâri definitive, concept care cuprinde și existența unei decizii a unei autorități administrative, întrucât obligația de a pune în executare o astfel de hotărâre revine statului. Cât privește invocarea soluției pronunțate de Curtea Euro peană a Drepturilor Omului la 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler împotriva Italiei, Înalta Curte constată că această hotărâre la care recurenta se raportează ca fiindu-i favorabilă, conține, în realitate, argumente de substanță în favoarea intimatului-reclamant.

Astfel, analizând aplicabilitatea la cazul concret a prevederilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, Curtea de la Strasbourg a reținut, în privința existenței unui just echilibru între interesul general al comunității și imperativul salvgardării drepturilor fundamentale ale individului, că lipsa de claritate a legii și menținerea pe o perioadă îndelungată a stării de incertitudine în privința situației juridice a bunului reclamantului au determinat suportarea de către acesta a unei sarcini disproporționate și excesive. Invocarea de către recurentă a acestei cauze este cu atât mai nepotrivită și contrară interesului său, cu cât în sarcina reclamantului E.B., Curtea a reținut totuși existența unei culpe ( § 115 și 116 din hotărâre), ceea ce, în speța de față, necontestat, nu există.

În fine, soluția fondului se impune a fi păstrată și în virtutea principiului subsidiarității în materia protecției internaționale a drepturilor omului, instanța de judecată având prerogativa de a preveni încălcarea drepturilor de care se prevalează intimatul. Așa cum s-a relevat în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată de intimatul-reclamant prin decizia nr. 53 din 13 ianuarie 2010, trebuie respectat un termen rezonabil în soluționarea dosarelor, chiar dacă se soluționează în ordinea înregistrării lor.

Împrejurarea că în cuprinsul hotărârii recurate nu s-a trecut temeiul legal în baza căruia a fost obligată pârâta la plata dobânzii legale pentru suma reprezentând despăgubiri stabilite, potrivit Deciziei nr. 2711/2008, nu echivalează nemotivarea acestui capăt de cerere, care a fost fundamentat de către reclamant pe dispozițiile art. 1088 C. civ., pentru acordarea unui remediu rapid și eficient în favoarea persoanei îndreptățite, pentru asigurarea unei reparații echitabile a prejudiciului suferit. Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se vor respinge recursurile de față ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamantul I.M.M. și pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Cluj și A.N.R.P. împotriva sentinței civile nr. 592 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 iunie 2010.