ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2709/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 388 din 11 iunie 2009, Tribunalul Cluj a admis acțiunea formulată si modificată de reclamantul A.I. împotriva pârâților Primarul municipiului Cluj Napoca și Statul Român, prin Consiliul Local Cluj-Napoca, și, în consecință, a dispus anularea parțială a Dispoziției nr. 8393 din 26 septembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Cluj Napoca și restituirea în natură în favoarea reclamantului a terenului în suprafață de 989 mp , parte din terenul înscris inițial în C.F. 17983 Cluj, cu nr.top. 11975, transcris în C.F. 101.378 Cluj cu nr.top. 23590/1, 23591/1, 23592/1, 23593/1, 23594/1, 23595/1/1/1 , 23595/1/2/1, identificat prin raportul inițial de expertiză tehnică judiciară efectuat de exp.

F.E.; a dispus atribuirea prin compensare în favoarea reclamantului a terenului în suprafață de 920 mp, parte din terenul înscris inițial în C.F. 18400 Cluj, cu nr.top. 11974, transcris în C.F. 101.378 Cluj, cu nr.top 23590/1, 23591/1, 23592/1, 23593/1, 23594/1, 23595/1/1/1, 23595/1/2/1, identificat prin completarea la raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de exp. F.E.; a dispus acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului pentru terenul în suprafață de 6838 mp parte din terenul înscris inițial în C.F. 17983 Cluj, cu nr.topo. 11975, transcris în C.F. 101.378 Cluj cu nr. topo. 23590/1, 23591/1, 23592/1,23593/1,23594/1, 23595/1/1/1, 23595/1/2/1. Pârâții au fost obligați să achite reclamantului suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, potrivit copiei C.F. 17983 Cluj, imobilul cu nr. top. 11975, casă și teren în suprafața de 1 jugh si 831 stj.p., s-a aflat în proprietatea tabulară a numiților A.T. a lui P., A.P.P. si A.I.P. Prin încheierea C.F. nr. 5879/1980, în baza Decretului nr. 424/1978, imobilul a fost transcris în C.F. 101378 Cluj. Din copia C.F. 101378 Cluj, rezultă că terenul a fost comasat cu alte parcele, primind noi numere topografice, în prezent figurând ca parte din terenul cu număr topo 23590, 23591, 23592, 23593, 23594, 23595/1/1 , 23595/1/2, alei și spatii verzi, în suprafață de 32.099 mp, proprietatea Statului Român. Prin notificarea înregistrată sub nr. 1808 din 24 octombrie 2001 la Biroul executorului judecătoresc C.M., reclamantul A.I.

a solicit acordarea de masuri reparatorii pentru terenul cu nr. top. 11975. Prin dispoziția nr. 8393 din 26 septembrie 2007, Primarul municipiului Cluj-Napoca a propus acordarea de despăgubiri având în vedere despăgubirile primite la expropriere pentru terenul în suprafață de 2280 mp și pentru construcția în suprafață de 277,50 mp, situate în Cluj-Napoca. Reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în calitate de moștenitor al foștilor proprietari tabulari, iar prin Decretul de expropriere nr. 424/1978, s-a preluat terenul în suprafață de 2280 mp și construcțiile aferente, restul terenului fiind colectivizat. Conform anexei Decretului de expropriere nr. 424/ 1978 , de la numiții A.I., A.M.

si A.P., s-a expropriat suprafața de 2280 mp și construcția de pe acest teren. Raportat la cele menționate mai sus, instanța a considerat întemeiate afirmațiile reclamantului, în sensul că întregul teren cu nr.top. 11975 în suprafață de 8747 mp a fost preluat abuziv de către stat, în condițiile în care în anexa menționată s-a trecut doar suprafața de 2280 mp Prin încheiere C.F. nr. 5879/1980, în baza Decretului nr. 424/1978, tot imobilul a fost transcris în C.F. 101378 Cluj în favoarea statului, iar la dosar nu există nicio probă din care să rezulte că o parte din teren s-a aflat în patrimoniul C.A.P. Faptul că nu doar terenul în suprafață de 2280 mp a fost preluat de stat pentru construirea blocurilor rezultă și din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de exp.

F.E., în care se arată că din terenul cu nr.top. 11975 suprafața de 7758 mp este afectată de construcții, spatii verzi, alei și căi de acces. Tribunalul a considerat că dacă pentru terenul în suprafață de 2280 mp este clar ca preluarea s-a făcut cu titlu de expropriere, în cazul diferenței de suprafață sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.

S-a conchis, că reclamantul este îndreptățit să solicite măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață de 8747 mp , teren cu nr.top. 11975. Referitor la natura măsurilor reparatorii, s-a reținut că din raportul inițial de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert F.E. rezultă că din terenul cu nr. top. 11975, în prezent transcris în C.F. 101.378 Cluj cu nr. top. 23590/1, 23591/1, 23592/1, 23593/1, 23594/1, 23595/1/1/1, 23595/1/2/1, o suprafață de 989 mp este liberă de construcții și utilități, fiind loc viran neamenajat. Faptul ca această suprafață este liberă rezultă și din procesul verbal din 12 februarie 2003 încheiat de Comisia tehnică pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, în care se arată că o suprafață de cca.

950 mp, amplasată între aleea și Biserica Ortodoxă Petru și Pavel este teren viran neamenajat. De asemenea, din completarea raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de exp. F.E., rezultă că, lângă terenul descris mai sus și având aceleași caracteristici cu acesta, există o suprafață de 920 mp teren, iar din schițele depuse la dosar rezultă că aceasta a făcut parte din parcela înscrisă inițial în C.F. 18400 Cluj, cu nr. topo. 11974, transcrisă în C.F. 101.378 Cluj, cu nr. top. 23590/1 , 23591/1, 23592/1 , 23593/1, 23594/1, 23595/1/1/1, 23595/1/2/1. Conform copiei C.F. 18400 Cluj, imobilul cu nr. top. 11974 a constituit proprietatea Societății Principele Mircea pentru protecția copiilor din România - Centrul Cluj și a trecut în proprietatea Statului Roman în baza deciziei Consiliului de Miniștri nr. 1251/1948.

Având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2), art. 26 alin. (1), precum și dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a reținut că pentru terenul în suprafață de 989 mp, parte din terenul înscris inițial în C.F. 17983 Cluj, cu nr. top. 11975, măsura restituirii în natură este posibilă, întrucât acesta este liber, nefiind ocupat de construcții noi, autorizate sau afectat servituților legale și altor amenajări de utilitate publică. Totodată, s-a reținut că, în cazul în care restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, unitatea deținătoare are obligația de a acorda în compensare alte bunuri ori servicii, însă această măsură nu depinde doar de voința unității, ci și de existenta în patrimoniul său a unor bunuri care să fie acordate în compensare.

În speță, în condițiile în care reclamantul a dovedit că terenul cu suprafața de 920 mp, parte din terenul înscris inițial în C.F. 18400 Cluj, cu nr. top. 11974, având aceleași caracteristici ca și cel în suprafață de 989 mp, se află în patrimoniul pârâtului, iar acesta nu a fost în măsură să facă dovada vreunui impediment pentru atribuirea lui, instanța a considerat că această suprafață poate fi atribuită prin compensare în favoarea reclamantului.

Prin decizia civilă nr. 29/A din 17 februarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, reținând, în esență, următoarele: În ceea ce privește primul motiv de apel referitor la suprafața terenului preluat de către stat, prima instanță a arătat că o porțiune de teren trecută în anexa decretului de expropriere, respectiv suprafața de 2280 mp, a fost preluată de stat abuziv în baza Decretului de expropriere nr. 424/1978, iar diferența de teren de până la 8747 mp a fost preluată doar în fapt, fiind vorba de o preluare abuzivă, fără titlu valabil, potrivit art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001.

Pârâtul apelant a susținut că diferența de teren a fost preluată prin cooperativizare, deci nu ar constitui obiect al Legii nr. 10/2001, conform art. 8 din lege, însă, nici în fața primei instanțe, nici în apel, pârâtul nu a dovedit această împrejurare. Referitor la al doilea motiv de apel, privind restituirea în natură a unei porțiuni de teren, s-a reținut că împrejurarea că prin notificare reclamantul a solicitat despăgubiri pentru terenul expropriat nu înlătură obligația primarului de a dispune restituirea în natură a terenului liber, această măsură reparatorie prevalând celei prin echivalent, conform dispozițiilor art. 7 și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Terenul în suprafață de 989 mp, restituit în natură de prima instanță nu se încadrează în dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, invocate de apelant, întrucât, așa cum rezultă din raportul de expertiză judiciară întocmit în fața primei instanțe, completat în apel și din cercetarea la fața locului, pe acest teren nu există nici un fel de amenajare, cu excepția unei conducte de apă, pentru care, însă, conform avizului de amplasament nr. 1819 din 16 decembrie 2009 emis de SC C.A. Someș SA, există posibilitatea devierii pe baza unei documentații tehnice de execuție, după obținerea avizului de principiu, astfel că nu se impune diminuarea terenului restituit în natură de prima instanță cu suprafața aferentă acestei conducte.

Aceasta cu atât mai mult cu cât existența conductei subterane nu afectează folosința terenului la suprafață, servitutea legală a folosinței subsolului rămânând în ființă, în măsura în care conducta nu va fi deviată pe cheltuiala fostului proprietar. Cu privire la ultimul motiv de apel, privind posibilitatea instanței de a acorda bunuri în compensare, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, unitatea administrativ teritorială are obligația să identifice imobilele libere ce pot fi oferite în compensare, iar îndeplinirea sau neîndeplinirea acestei obligații legale poate fi cenzurată de instanța de judecată, nefiind vorba de obligații de mijloace, ci de rezultat.

Oricum, indiferent de calificarea naturii acestei obligații, verificarea îndeplinirii sau neîndeplinirii ei constituie atributul instanței de judecată, neputându-se susține că rămâne la latitudinea unui organ al administrației publice locale să îndeplinească sau nu o obligație prevăzută de lege și că inacțiunea acestuia nu poate fi cenzurată de instanțe.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, care, deși au declarat recurs separat, au formulat aceleași critici, iar în dezvoltarea acestora au arătat următoarele: In ceea ce privește restituirea în natură în favoarea reclamantului a terenului in suprafața de 989 mp ( teren viran neamenajat), s-a arătat că prin Notificarea nr. 1808 din 24 octombrie 2001, reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri ( și nu restituirea în natură) pentru terenul și construcțiile care au aparținut antecesorilor acestuia, situate administrativ în municipiul Cluj-Napoca, nr. top. 11975. Din imobilul revendicat in suprafața totala de 1 iug.

831stj.p, suprafața de 2280 mp si construcțiile in suprafața de 277,5 mp au trecut în proprietatea Statului Roman în baza Decretului de expropriere nr. 424/1978, cu plata despăgubirilor legale, iar diferența de teren a fost preluată la colectivizare, aspect menționat chiar de către revendicator prin notificarea formulată. In prezent, terenul este situat in zona sistematizata, iar construcția a fost demolată. Zona sistematizată nu cuprinde numai construirea de imobile si a drumurilor de acces, ci, în mod obligatoriu, și spații de parcare, garaje, spații verzi, spații de joacă pentru copii, unități de învățământ...etc, care practic, sunt necesare creării unui mediu ambiental acceptabil persoanelor care locuiesc în imobilele din vecinătatea acestor zone.

Astfel, este evident faptul ca nu s-a putut si nici nu este posibil ca o suprafață de teren expropriată să fie ulterior integral ocupată numai cu clădiri definitive, pentru buna exploatare a acestora fiind absolut necesare toate celelalte elemente menționate. In acest sens, au invocat prevederile art. 11 alin. (4) din Legea 10/2001, potrivit cărora „In cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupa funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc in echivalent pentru întregul imobil”. De asemenea, au mai arătat că acest teren, dacă se restituie în natură, se află sub incidența O.U.G.

nr. 114 din 17 octombrie 2007, ce aduce completare la legea mediului si care prevede ca terenurile cuprinse în documentațiile de urbanism ca fiind ocupate cu spații verzi nu pot fi afectate de construcții și nu pot fi restrânse ca areal, fapt pentru care restituirea acestora către proprietar nu este benefică, întrucât nu sunt construibile și deci nefructificabile. In ceea ce privește solicitarea reclamantului de a i se acorda in compensare o suprafață de teren de 920 mp situată în vecinătatea terenului pe care acesta l-a solicitat inițial să îi fie restituit în natură, s-a arătat că măsura reparatorie a compensării este posibila doar daca unitatea investita cu soluționarea notificării deține in proprietate imobile disponibile.

Mai mult, măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent nu este o măsura cu caracter obligatoriu, ci este o posibilitate pe care Legea nr. 10/2001, respectiv H.G. nr. 250/2007, o lasă la latitudinea entității investite cu soluționarea notificării, alternativ cu acordarea de despăgubiri, potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu prevederile pct. 1.7 din H.G. nr. 250/2007.

Această măsură a compensării este posibilă dacă există bunuri și servicii disponibile a fi acordate în compensare și rămâne la latitudinea unității deținătoare să decidă dacă are posibilitatea să facă o astfel de ofertă persoanei îndreptățite, instanța neputând cenzura susținerile unității deținătoare, care a arătat faptul că nu deține terenuri pentru a fi acordate în compensare reclamantului pe teritoriul Municipiului Cluj-Napoca, cu atât mai mult cu cât terenurile aflate în administrarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca sunt insuficiente pentru realizarea unor investiții necesare pentru dezvoltarea municipiului. De altfel, Legea nr. 10/2001 nu impune obligativitatea acordării celor îndreptățiți in compensare a altor bunuri.

Instanța poate soluționa pe fond cererea de revendicare însă nu se poate pronunța în locul autorității asupra existenței de bunuri disponibile. Ori, municipalitatea si-a exprimat clar poziția in ceea ce privește inexistenta unor bunuri disponibile in sensul legii speciale, pentru a fi acordate în compensare. S-a mai arătat, că, la sediul instituției, este afișat lunar un anunț prin care cei interesați sunt înștiințați că aceasta nu dețin bunuri sau servicii disponibile care să poată fi acordate în compensare revendicatorilor, care au depus cereri în baza Legii nr. 10/2001, potrivit art. 1 alin. (5) din acest act normativ.

De asemenea, s-a arătat că obligarea paratului Statul Roman să recunoască reclamanților dreptul de proprietate asupra unui teren proprietatea acestuia, care potrivit dreptului comun se bucura de toate atributele dreptului de proprietate ca orice subiect de drept, încalcă în mod flagrant prevederile art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale, care arata ca „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale”. Examinând decizia în limita criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele: Deși prin recursurile declarate, recurenții-pârâți nu au indicat unul din temeiurile de drept prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., din actuala reglementare, ca fiind motivul de recurs căruia i se circumscriu criticile formulate, dezvoltarea acestora permite încadrarea lor în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de către instanță, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., astfel că excepția nulității recursurilor invocată de intimatul-reclamant, prin apărătorul ales, este neîntemeiată, instanța urmând a dispune respingerea acesteia în consecință. În ceea ce privește motivul de recurs formulat de recurenții-pârâți întemeiat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., instanța constată următoarele: Faptul că, prin Notificarea nr. 1808 din 24 octombrie 2001, reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri și nu restituirea în natură pentru imobilul, ce a aparținut antecesorilor săi, situat administrativ în Municipiul Cluj-Napoca, nr. top 11975, trecut în proprietatea statului prin expropriere, nu este de natură să atragă nelegalitatea hotărârilor pronunțate în fond și apel, deoarece acordarea măsurilor reparatorii persoanelor îndreptățite în temeiul Legii nr. 10/2001 constă, în principal, în restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada de referință prevăzută de acest act normativ, iar, în subsidiar, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, în acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin urmare, instanțele de judecată, în soluționarea unei contestații întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, trebuie să aprecieze asupra modalității de acordare a măsurilor reparatorii în ordinea prevăzută de acest act normativ. Critica potrivit căreia decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în ceea ce privește restituirea în natură a suprafeței de 980 mp teren, este, de asemenea, nefondată. Astfel potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată „în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil”.

Suprafața de teren de 989 mp a trecut în proprietatea statului prin expropriere și a făcut parte din suprafața de 8747 mp teren, ai cărei proprietari tabulari au fost antecesorii reclamantului. În ceea ce privește situația de fapt a acestei suprafețe de teren, s-a stabilit că aceasta nu a primit afectațiunea pentru care s-a dispus exproprierea și nu este afectată nici unei amenajări de utilitate publică, astfel cum susțin recurenții, și, prin urmare, legal, instanța de fond, prin soluția pronunțată, păstrată prin decizia recurată, a dispus restituirea sa în natură către persoana îndreptățită, potrivit art. 11.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Potrivit Legii nr. 10/2001, art. 7, imobilul preluat în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, se restituie în natură, iar în cazul când restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Prin urmare, rezultă, în mod evident, din interpretarea acestor dispoziții legale, prioritatea restituirii în natură a bunurilor preluate abuziv de stat. Și critica potrivit căreia instanțele de fond și apel au acordat, în compensare, reclamantului suprafața de teren de 920 mp, nelegal, întrucât această măsură este posibilă doar dacă unitatea investită cu soluționarea notificării deține în proprietate imobile disponibile, față de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, care instituie pentru unitatea deținătoare o obligație de mijloace și nu o obligație imperativă, este nefondată.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită”. Prin urmare, potrivit acestei dispoziții legale, instanțele de judecată au competență, ca, în raport de circumstanțele cauzei, să stabilească natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite.

În speță, instanțele de fond și apel au făcut o aplicare corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în sensul că au constatat, în mod justificat, că în patrimoniul primăriei există terenuri libere de construcții care pot fi acordate în compensare, conform prevederilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, care explică înțelesul noțiunii de „măsuri reparatorii prin echivalent” și anume „ compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluționarea notificării”. Prin urmare, instanțele de fond și apel, în litigiul dedus judecății, au aplicat în mod corespunzător dispozițiile incidente amintite, făcând o corectă interpretare a legii.

Și critica potrivit căruia dreptul de proprietate privată al statului asupra terenului în litigiu, ca drept de proprietate al oricărui subiect de drept, este ocrotit de Constituție și de prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O., este nefondată, întrucât, în privința statului, câtă vreme terenul în litigiu a fost preluat abuziv, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin expropriere, acesta nu a dobândit un „bun actual”, în sensul dispozițiilor convenționale, a cărui protecție este reglementată prin dispozițiile mai sus citate. Celelalte critici formulate de recurenți nu s-au constituit în critici de apel, fiind, astfel, exercitate omisso medio , iar sancțiunea este aceea a neanalizării lor.

Pentru considerentele expuse, instanța va respinge, ca neîntemeiată, excepția nulității recursurilor, iar, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-pârâți. Constatând culpa procesuală a recurenților-pârâți, instanța, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea acestora la plata sumei de 2.303 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca neîntemeiată excepția nulității recursurilor. Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 29/A din 17 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Obligă recurenții la plata sumei de 2303 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant A.I. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2011.