ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2709/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2709/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 388 din 11 iunie 2009, Tribunalul Cluj a admis acțiunea formulată si

modificată de reclamantul A.I. împotriva pârâților Primarul municipiului Cluj

Napoca și Statul Român, prin Consiliul Local Cluj-Napoca, și, în consecință, a

dispus anularea parțială a Dispoziției nr. 8393 din 26 septembrie 2007 emisă de

Primarul municipiului Cluj Napoca și restituirea în natură în favoarea

reclamantului a terenului în suprafață de 989 mp , parte din terenul înscris

inițial în C.F. 17983 Cluj, cu nr.top. 11975, transcris în C.F. 101.378 Cluj cu

nr.top. 23590/1, 23591/1, 23592/1, 23593/1, 23594/1, 23595/1/1/1 , 23595/1/2/1,

identificat prin raportul inițial de expertiză tehnică judiciară efectuat de

exp. F.E.; a dispus atribuirea prin compensare în favoarea reclamantului a terenului

în suprafață de 920 mp, parte din terenul înscris inițial în C.F. 18400 Cluj,

cu nr.top. 11974, transcris în C.F. 101.378 Cluj, cu nr.top 23590/1, 23591/1,

23592/1, 23593/1, 23594/1, 23595/1/1/1, 23595/1/2/1, identificat prin

completarea la raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de exp. F.E.; a

dispus acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului pentru terenul în

suprafață de 6838 mp parte din terenul înscris inițial în C.F. 17983 Cluj, cu

nr.topo. 11975, transcris în C.F. 101.378 Cluj cu nr. topo. 23590/1, 23591/1,

23592/1,23593/1,23594/1, 23595/1/1/1, 23595/1/2/1.

Pârâții au fost

obligați să achite reclamantului suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, potrivit copiei C.F. 17983 Cluj, imobilul cu

nr. top. 11975, casă și teren în suprafața de 1 jugh si 831 stj.p., s-a aflat

în proprietatea tabulară a numiților A.T. a lui P., A.P.P. si A.I.P.

Prin încheierea C.F.

nr. 5879/1980, în baza Decretului nr. 424/1978, imobilul a fost transcris în C.F.

101378 Cluj.

Din copia C.F. 101378

Cluj, rezultă că terenul a fost comasat cu alte parcele, primind noi numere

topografice, în prezent figurând ca parte din terenul cu număr topo 23590,

23591, 23592, 23593, 23594, 23595/1/1 , 23595/1/2, alei și spatii verzi, în

suprafață de 32.099 mp, proprietatea Statului Român.

Prin notificarea

înregistrată sub nr. 1808 din 24 octombrie 2001 la Biroul executorului judecătoresc C.M., reclamantul A.I. a solicit acordarea de masuri

reparatorii pentru terenul cu nr. top. 11975.

Prin dispoziția nr.

8393 din 26 septembrie 2007, Primarul municipiului Cluj-Napoca a propus acordarea

de despăgubiri având în vedere despăgubirile primite la expropriere pentru

terenul în suprafață de 2280 mp și pentru construcția în suprafață de 277,50 mp,

situate în Cluj-Napoca.

Reclamantul are

calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în calitate de

moștenitor al foștilor proprietari tabulari, iar prin Decretul de expropriere

nr. 424/1978, s-a preluat terenul în suprafață de 2280 mp și construcțiile

aferente, restul terenului fiind colectivizat.

Conform anexei

Decretului de expropriere nr. 424/ 1978 , de la numiții A.I., A.M. si A.P., s-a

expropriat suprafața de 2280 mp și construcția de pe acest teren.

Raportat la cele

menționate mai sus, instanța a considerat întemeiate afirmațiile reclamantului,

în sensul că întregul teren cu nr.top. 11975 în suprafață de 8747 mp a fost

preluat abuziv de către stat, în condițiile în care în anexa menționată s-a

trecut doar suprafața de 2280 mp Prin încheiere C.F. nr. 5879/1980, în baza

Decretului nr. 424/1978, tot imobilul a fost transcris în C.F. 101378 Cluj în

favoarea statului, iar la dosar nu există nicio probă din care să rezulte că o

parte din teren s-a aflat în patrimoniul C.A.P.

Faptul că nu doar

terenul în suprafață de 2280 mp a fost preluat de stat pentru construirea

blocurilor rezultă și din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în

cauză de exp. F.E., în care se arată că din terenul cu nr.top. 11975 suprafața

de 7758 mp este afectată de construcții, spatii verzi, alei și căi de acces.

Tribunalul a

considerat că dacă pentru terenul în suprafață de 2280 mp este clar ca

preluarea s-a făcut cu titlu de expropriere, în cazul diferenței de suprafață

sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 potrivit

cărora, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se

înțelege orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea

dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără

temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale

administrației de stat.

S-a conchis, că

reclamantul este îndreptățit să solicite măsuri reparatorii pentru întreaga

suprafață de 8747 mp , teren cu nr.top. 11975.

Referitor la natura

măsurilor reparatorii, s-a reținut că din raportul inițial de expertiză tehnică

judiciară efectuat de expert F.E. rezultă că din terenul cu nr. top. 11975, în

prezent transcris în C.F. 101.378 Cluj cu nr. top. 23590/1, 23591/1, 23592/1,

23593/1, 23594/1, 23595/1/1/1, 23595/1/2/1, o suprafață de 989 mp este liberă

de construcții și utilități, fiind loc viran neamenajat.

Faptul ca această

suprafață este liberă rezultă și din procesul verbal din 12 februarie 2003

încheiat de Comisia tehnică pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, în care se

arată că o suprafață de cca. 950 mp, amplasată între aleea și Biserica Ortodoxă

Petru și Pavel este teren viran neamenajat.

De asemenea, din

completarea raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de exp. F.E.,

rezultă că, lângă terenul descris mai sus și având aceleași caracteristici cu

acesta, există o suprafață de 920 mp teren, iar din schițele depuse la dosar

rezultă că aceasta a făcut parte din parcela înscrisă inițial în C.F. 18400 Cluj,

cu nr. topo. 11974, transcrisă în C.F. 101.378 Cluj, cu nr. top. 23590/1 ,

23591/1, 23592/1 , 23593/1, 23594/1, 23595/1/1/1, 23595/1/2/1.

Conform copiei C.F.

18400 Cluj, imobilul cu nr. top. 11974 a constituit proprietatea Societății Principele Mircea pentru protecția copiilor din România - Centrul Cluj și a

trecut în proprietatea Statului Roman în baza deciziei Consiliului de Miniștri

nr. 1251/1948.

Având în vedere

dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2), art. 26 alin. (1), precum și dispozițiile

art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a reținut că pentru terenul

în suprafață de 989 mp, parte din terenul înscris inițial în C.F. 17983 Cluj,

cu nr. top. 11975, măsura restituirii în natură este posibilă, întrucât acesta

este liber, nefiind ocupat de construcții noi, autorizate sau afectat

servituților legale și altor amenajări de utilitate publică.

Totodată, s-a reținut

că, în cazul în care restituirea în natură a imobilului nu este posibilă,

unitatea deținătoare are obligația de a acorda în compensare alte bunuri ori

servicii, însă această măsură nu depinde doar de voința unității, ci și de

existenta în patrimoniul său a unor bunuri care să fie acordate în compensare.

În speță, în

condițiile în care reclamantul a dovedit că terenul cu suprafața de 920 mp,

parte din terenul înscris inițial în C.F. 18400 Cluj, cu nr. top. 11974, având

aceleași caracteristici ca și cel în suprafață de 989 mp, se află în

patrimoniul pârâtului, iar acesta nu a fost în măsură să facă dovada vreunui

impediment pentru atribuirea lui, instanța a considerat că această suprafață

poate fi atribuită prin compensare în favoarea reclamantului.

Prin decizia civilă

nr. 29/A din 17 februarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, reținând, în esență,

următoarele:

În ceea ce privește

primul motiv de apel referitor la suprafața terenului preluat de către stat,

prima instanță a arătat că o porțiune de teren trecută în anexa decretului de

expropriere, respectiv suprafața de 2280 mp, a fost preluată de stat abuziv în baza

Decretului de expropriere nr. 424/1978, iar diferența de teren de până la 8747 mp

a fost preluată doar în fapt, fiind vorba de o preluare abuzivă, fără titlu

valabil, potrivit art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001. Pârâtul apelant a

susținut că diferența de teren a fost preluată prin cooperativizare, deci nu ar

constitui obiect al Legii nr. 10/2001, conform art. 8 din lege, însă, nici în

fața primei instanțe, nici în apel, pârâtul nu a dovedit această împrejurare.

Referitor la al

doilea motiv de apel, privind restituirea în natură a unei porțiuni de teren, s-a

reținut că împrejurarea că prin notificare reclamantul a solicitat despăgubiri

pentru terenul expropriat nu înlătură obligația primarului de a dispune

restituirea în natură a terenului liber, această măsură reparatorie prevalând

celei prin echivalent, conform dispozițiilor art. 7 și art. 26 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001. Terenul în suprafață de 989 mp, restituit în natură de prima

instanță nu se încadrează în dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr.

10/2001, invocate de apelant, întrucât, așa cum rezultă din raportul de

expertiză judiciară întocmit în fața primei instanțe, completat în apel și din

cercetarea la fața locului, pe acest teren nu există nici un fel de amenajare,

cu excepția unei conducte de apă, pentru care, însă, conform avizului de

amplasament nr. 1819 din 16 decembrie 2009 emis de SC C.A. Someș SA, există

posibilitatea devierii pe baza unei documentații tehnice de execuție, după

obținerea avizului de principiu, astfel că nu se impune diminuarea terenului

restituit în natură de prima instanță cu suprafața aferentă acestei conducte.

Aceasta cu atât mai mult cu cât existența conductei subterane nu afectează

folosința terenului la suprafață, servitutea legală a folosinței subsolului

rămânând în ființă, în măsura în care conducta nu va fi deviată pe cheltuiala

fostului proprietar.

Cu privire la ultimul

motiv de apel, privind posibilitatea instanței de a acorda bunuri în

compensare, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, unitatea administrativ teritorială are obligația să identifice

imobilele libere ce pot fi oferite în compensare, iar îndeplinirea sau

neîndeplinirea acestei obligații legale poate fi cenzurată de instanța de

judecată, nefiind vorba de obligații de mijloace, ci de rezultat. Oricum,

indiferent de calificarea naturii acestei obligații, verificarea îndeplinirii sau

neîndeplinirii ei constituie atributul instanței de judecată, neputându-se susține

că rămâne la latitudinea unui organ al administrației publice locale să

îndeplinească sau nu o obligație prevăzută de lege și că inacțiunea acestuia nu

poate fi cenzurată de instanțe.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în termen legal, pârâții Primarul municipiului

Cluj-Napoca și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, care, deși au declarat

recurs separat, au formulat aceleași critici, iar în dezvoltarea acestora au

arătat următoarele:

In ceea ce privește

restituirea în natură în favoarea reclamantului a terenului in suprafața de 989

mp ( teren viran neamenajat), s-a arătat că prin Notificarea nr. 1808 din 24

octombrie 2001, reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri ( și nu

restituirea în natură) pentru terenul și construcțiile care au aparținut

antecesorilor acestuia, situate administrativ în municipiul Cluj-Napoca, nr.

top. 11975.

Din imobilul

revendicat in suprafața totala de 1 iug. 831stj.p, suprafața de 2280 mp si

construcțiile in suprafața de 277,5 mp au trecut în proprietatea Statului Roman

în baza Decretului de expropriere nr. 424/1978, cu plata despăgubirilor legale,

iar diferența de teren a fost preluată la colectivizare, aspect menționat chiar

de către revendicator prin notificarea formulată. In prezent, terenul este

situat in zona sistematizata, iar construcția a fost demolată. Zona

sistematizată nu cuprinde numai construirea de imobile si a drumurilor de acces,

ci, în mod obligatoriu, și spații de parcare, garaje, spații verzi, spații de joacă

pentru copii, unități de învățământ...etc, care practic, sunt necesare creării unui

mediu ambiental acceptabil persoanelor care locuiesc în imobilele din vecinătatea

acestor zone. Astfel, este evident faptul ca nu s-a putut si nici nu este

posibil ca o suprafață de teren expropriată să fie ulterior integral ocupată

numai cu clădiri definitive, pentru buna exploatare a acestora fiind absolut

necesare toate celelalte elemente menționate.

In acest sens, au

invocat prevederile art. 11 alin. (4) din Legea 10/2001, potrivit cărora „In

cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupa funcțional

întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc in echivalent pentru

întregul imobil”.

De asemenea, au mai

arătat că acest teren, dacă se restituie în natură, se află sub incidența O.U.G.

nr. 114 din 17 octombrie 2007, ce aduce completare la legea mediului si care

prevede ca terenurile cuprinse în documentațiile de urbanism ca fiind ocupate

cu spații verzi nu pot fi afectate de construcții și nu pot fi restrânse ca

areal, fapt pentru care restituirea acestora către proprietar nu este benefică,

întrucât nu sunt construibile și deci nefructificabile.

In ceea ce privește

solicitarea reclamantului de a i se acorda in compensare o suprafață de teren

de 920 mp situată în vecinătatea terenului pe care acesta l-a solicitat inițial

să îi fie restituit în natură, s-a arătat că măsura reparatorie a compensării

este posibila doar daca unitatea investita cu soluționarea notificării deține

in proprietate imobile disponibile.

Mai mult, măsura

reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite in

echivalent nu este o măsura cu caracter obligatoriu, ci este o posibilitate pe

care Legea nr. 10/2001, respectiv H.G. nr. 250/2007, o lasă la latitudinea

entității investite cu soluționarea notificării, alternativ cu acordarea de

despăgubiri, potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu

prevederile pct. 1.7 din H.G. nr. 250/2007.

Această măsură a

compensării este posibilă dacă există bunuri și servicii disponibile a fi

acordate în compensare și rămâne la latitudinea unității deținătoare să decidă

dacă are posibilitatea să facă o astfel de ofertă persoanei îndreptățite,

instanța neputând cenzura susținerile unității deținătoare, care a arătat

faptul că nu deține terenuri pentru a fi acordate în compensare reclamantului

pe teritoriul Municipiului Cluj-Napoca, cu atât mai mult cu cât terenurile

aflate în administrarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca sunt insuficiente

pentru realizarea unor investiții necesare pentru dezvoltarea municipiului. De

altfel, Legea nr. 10/2001 nu impune obligativitatea acordării celor

îndreptățiți in compensare a altor bunuri.

Instanța poate

soluționa pe fond cererea de revendicare însă nu se poate pronunța în locul

autorității asupra existenței de bunuri disponibile. Ori, municipalitatea si-a

exprimat clar poziția in ceea ce privește inexistenta unor bunuri disponibile

in sensul legii speciale, pentru a fi acordate în compensare.

S-a mai arătat, că,

la sediul instituției, este afișat lunar un anunț prin care cei interesați sunt

înștiințați că aceasta nu dețin bunuri sau servicii disponibile care să poată

fi acordate în compensare revendicatorilor, care au depus cereri în baza Legii

nr. 10/2001, potrivit art. 1 alin. (5) din acest act normativ.

De asemenea, s-a

arătat că obligarea paratului Statul Roman să recunoască reclamanților dreptul

de proprietate asupra unui teren proprietatea acestuia, care potrivit dreptului

comun se bucura de toate atributele dreptului de proprietate ca orice subiect

de drept, încalcă în mod flagrant prevederile art. 1 din Primul protocol

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului si Libertăților

Fundamentale, care arata ca „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la

respectarea bunurilor sale”.

Examinând decizia în

limita criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Deși prin recursurile

declarate, recurenții-pârâți nu au indicat unul din temeiurile de drept

prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., din actuala reglementare, ca

fiind motivul de recurs căruia i se circumscriu criticile formulate,

dezvoltarea acestora permite încadrarea lor în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

de către instanță, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., astfel că

excepția nulității recursurilor invocată de intimatul-reclamant, prin

apărătorul ales, este neîntemeiată, instanța urmând a dispune respingerea

acesteia în consecință.

În ceea ce privește

motivul de recurs formulat de recurenții-pârâți întemeiat în drept în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele:

Faptul că, prin

Notificarea nr. 1808 din 24 octombrie 2001, reclamantul a solicitat acordarea

de despăgubiri și nu restituirea în natură pentru imobilul, ce a aparținut

antecesorilor săi, situat administrativ în Municipiul Cluj-Napoca, nr. top

11975, trecut în proprietatea statului prin expropriere, nu este de natură să

atragă nelegalitatea hotărârilor pronunțate în fond și apel, deoarece acordarea

măsurilor reparatorii persoanelor îndreptățite în temeiul Legii nr. 10/2001

constă, în principal, în restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de

stat în perioada de referință prevăzută de acest act normativ, iar, în

subsidiar, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, în

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin urmare, instanțele

de judecată, în soluționarea unei contestații întemeiată pe dispozițiile art.

26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, trebuie să aprecieze asupra modalității de

acordare a măsurilor reparatorii în ordinea prevăzută de acest act normativ.

Critica potrivit

căreia decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 11

alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în ceea ce privește restituirea în natură a suprafeței

de 980 mp teren, este, de asemenea, nefondată.

Astfel potrivit art.

11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată „în cazul în care lucrările

pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat,

măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil”.

Suprafața de teren de

989 mp a trecut în proprietatea statului prin expropriere și a făcut parte din

suprafața de 8747 mp teren, ai cărei proprietari tabulari au fost antecesorii

reclamantului.

În ceea ce privește situația

de fapt a acestei suprafețe de teren, s-a stabilit că aceasta nu a primit

afectațiunea pentru care s-a dispus exproprierea și nu este afectată nici unei

amenajări de utilitate publică, astfel cum susțin recurenții, și, prin urmare,

legal, instanța de fond, prin soluția pronunțată, păstrată prin decizia

recurată, a dispus restituirea sa în natură către persoana îndreptățită,

potrivit art. 11.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001,

aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Potrivit Legii nr.

10/2001, art. 7, imobilul preluat în mod abuziv de stat, de organizații

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 –

22 decembrie 1989, se restituie în natură, iar în cazul când restituirea în

natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin urmare, rezultă,

în mod evident, din interpretarea acestor dispoziții legale, prioritatea

restituirii în natură a bunurilor preluate abuziv de stat.

Și critica potrivit

căreia instanțele de fond și apel au acordat, în compensare, reclamantului

suprafața de teren de 920 mp, nelegal, întrucât această măsură este posibilă

doar dacă unitatea investită cu soluționarea notificării deține în proprietate

imobile disponibile, față de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001,

republicată, care instituie pentru unitatea deținătoare o obligație de mijloace

și nu o obligație imperativă, este nefondată.

Astfel, potrivit art.

26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „dacă restituirea în natură nu este

posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită potrivit prezentei

legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz,

prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1), să acorde

persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună

acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire

și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în

situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este

acceptată de persoana îndreptățită”.

Prin urmare, potrivit

acestei dispoziții legale, instanțele de judecată au competență, ca, în raport

de circumstanțele cauzei, să stabilească natura măsurilor reparatorii ce se

cuvin persoanei îndreptățite.

În speță, instanțele

de fond și apel au făcut o aplicare corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

în sensul că au constatat, în mod justificat, că în patrimoniul primăriei există

terenuri libere de construcții care pot fi acordate în compensare, conform

prevederilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, care explică înțelesul

noțiunii de „măsuri reparatorii prin echivalent” și anume „ compensare cu alte

bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluționarea

notificării”.

Prin urmare,

instanțele de fond și apel, în litigiul dedus judecății, au aplicat în mod

corespunzător dispozițiile incidente amintite, făcând o corectă interpretare a

legii.

Și critica potrivit

căruia dreptul de proprietate privată al statului asupra terenului în litigiu,

ca drept de proprietate al oricărui subiect de drept, este ocrotit de

Constituție și de prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O., este nefondată, întrucât, în privința statului, câtă vreme terenul în litigiu a

fost preluat abuziv, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin

expropriere, acesta nu a dobândit un „bun actual”, în sensul dispozițiilor

convenționale, a cărui protecție este reglementată prin dispozițiile mai sus

citate.

Celelalte critici

formulate de recurenți nu s-au constituit în critici de apel, fiind, astfel, exercitate

omisso medio

, iar sancțiunea este aceea a neanalizării lor.

Pentru considerentele

expuse, instanța va respinge, ca neîntemeiată, excepția nulității recursurilor,

iar, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de recurenții-pârâți.

Constatând culpa

procesuală a recurenților-pârâți, instanța, în baza art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., va dispune obligarea acestora la plata sumei de 2.303 lei cheltuieli de judecată

către intimatul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

neîntemeiată excepția nulității recursurilor.

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Consiliul

Local al Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 29/A din 17 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Obligă recurenții la

plata sumei de 2303 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant A.I.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 martie 2011.