ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3333/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3333/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 763 din 24 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj

s-a admis în parte

acțiunea civilă formulată de reclamanta Z.N. în contradictoriu cu pârâtul

Primarul mun. Cluj-Napoca și s-a dispus modificarea parțială a Dispoziției nr.

11946 din 27 decembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, în

sensul că s-a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 900.000 lei.

Pârâtul

Primarul Municipiului Cluj-Napoca a fost obligat la plata către reclamanta Z.N.

a sumei de 1557 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și

expert.

Pentru a

hotărî astfel tribunalul a reținut că prin Dispoziția privind propunerea de

acordare de despăgubiri nr. 11946 din data de 27 decembrie 2007 pârâtul

Primarul Municipiului Cluj-Napoca a propus acordarea de despăgubiri în temeiul

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafață de 389 mp și

pentru cota de 2/6 din imobilul construcție demolată situat în Cluj-Napoca, înscris

în C.F. 34255 nr. top. 6256.

Din

cuprinsul deciziei susmenționate tribunalul a reținut calitatea de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent a reclamantei

în lumina dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, precum și faptul că

imobilul construcție care a aparținut antecesorului reclamantei a fost expropriat

în temeiul Decretului de expropriere nr. 347/1980, ulterior fiind demolată iar

terenul este situat în zonă sistematizată, fapt de altfel confirmat de copia

cărții funciare C.F. 3425 Cluj-Napoca, nr. topo 6256.

În

prezenta speță s-a administrat ca probă tehnică expertiza judiciară tehnică

evaluatorie din concluziile căreia tribunalul a reținut faptul că prețul de

circulație estimat pentru imobil, clădirea demolată și teren în suprafață de

601 mp, este de 900.000 lei.

Același

raport de expertiză relevă la capitolul concluzii și constatări că nu mai

există posibilitatea restituirii în natură pe vechiul amplasament a unei

porțiuni din imobilul teren care a aparținut antecesorului reclamantei.

Potrivit

dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în cazul în care

construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care

s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate

obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea

ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și

altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale,

măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispozițiile art. 10 alin.

(3), (4), (5) și (6) se vor aplica în mod corespunzător. Potrivit art. 4 al

aceluiași articol în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus

exproprierea ocupă funcțional întregul teren , afectat, măsurile reparatorii se

stabilesc în echivalent pentru întregul imobil, situație care se regăsește în

speța de față, fapt de altfel confirmat și de dispozițiile art. 11.6 din H.G.

nr. 250/2007.

Potrivit

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanțele judecătorești au

plenitudine de competență privind verificarea legalității dispoziției

contestate a calității de persoană îndreptățită la restituire, a dreptului de

proprietate și a întinderii acestuia, precum și asupra cuantumului măsurilor

reparatorii ce i se cuvin persoanei îndreptățită.

Astfel,

pentru a da eficiență și art. 1 al Protocolului 1 Adițional al CEDO, coroborat

cu caracterul reparator al dispozițiilor Legii nr. 10/2001, tribunalul a

apreciat ca fiind întemeiată în parte acțiunea civilă promovată de către

reclamantă în sensul solicitării reclamantei de a dispune modificarea parțială

a Dispoziției nr. 11946 din 27 decembrie 2007 emisă de Primarul mun.

Cluj-Napoca, stabilind cuantumul despăgubirilor la suma de 900.000 lei.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, iar

prin decizia civilă nr. 176 din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj s-a respins ca nefondat apelul pentru următoarele considerente:

Astfel

instanța de apel reține că în adevăr pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite

în temeiul Legii nr. 10/2001 ar trebui urmată procedura prevăzută de Titlului

VII din Legea nr. 247/2005.

Dar nu

trebuie ignorat că urmarea acestei proceduri ar avea ca finalitate acordarea de

acțiuni la Fondul Proprietatea, Fond care până în prezent nu este funcțional,

nefiind listat la bursă.

Statul

Român a fost condamnat în numeroase cauze privind litigii în legătură cu

proprietatea, cu referire la imobilele naționalizate, pentru încălcarea

dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenție și pentru

încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, instanța europeană statuând în sensul că în prezent Fondul Proprietatea nu

funcționează într-un mod susceptibil să conducă la acordarea unei despăgubiri

efective (Hotărârea din 21 februarie 2008 în cauza Johanna Huber împotriva

României; Hotărârea din 14 februarie 2008 în cauza Dumitrescu împotriva

României; Hotărârea din 07 februarie 2008 în cauza Silimon și Gross împotriva

României; Hotărârea din 13 ianuarie 2009 în cauza Faimblat împotriva României).

În cauza

Faimblat, citată anterior, Curtea Europeană a statuat în sensul că, deși Legea

nr. 10/2001 le oferă părților interesate atât accesul la o procedură

administrativă, cât și, ulterior, la o procedură contencioasă, acest acces

rămâne teoretic și iluzoriu, nefiind în prezent în măsură să conducă într-un

termen rezonabil la plata unei despăgubiri în favoarea persoanelor pentru care

restituirea în natură nu mai este posibilă.

S-a

constatat astfel că procedura administrativă specială, oferită de legislația

internă, nu este în măsură să conducă la acordarea de despăgubiri efective,

într-un termen rezonabil, în acord cu cerințele prevăzute de art. 6 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

astfel cum s-a statuat și în cauzele mai sus citate, astfel că nu putem concluziona

decât în sensul că stabilirea cuantumul despăgubirilor în favoarea persoanelor

îndreptățite să se facă direct de către instanță.

Mai

reține instanța de apel că

prin Decizia nr. XX/2007 Înalta Curte de Casație și

Justiție, în cadrul soluționării unui recurs în interesul legii, a stabilit că

în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, republicată, instanța de judecată este competentă să

soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva

deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care, s-a solicitat

restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv ci și notificarea persoanei

îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a

răspunde la notificarea părții interesate.

Or,

soluționarea pe fond a notificării presupune, în spiritul acestei decizii, și

stabilirea despăgubirilor, aceasta și pentru evitarea a unui nou proces, care la

rândul lui ar duce la o durată nerezonabilă a soluționării notificării.

Instanța

de apel mai reține că procedura indicată de către apelant pentru stabilirea și

acordarea despăgubirilor nu este una funcțională și nu duce la o despăgubire

efectivă astfel că instanța este obligată să stabilească o astfel de

despăgubire pentru a nu face iluzorie procedura despăgubirii, procedură

opțională de principiu, dar obligatorie din momentul în care a fost asumată de

către stat.

Față de

critica legată de obligarea pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca la

plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 557 lei instanța a reținut că

acest motiv de apel nu poate fi primit dat fiind că s-a reținut mai sus că

pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor reclamanta ar fi fost supusă unui

nou proces care ar fi dus doar la lungirea duratei de soluționare a

notificării, aceasta în condițiile în care procedura de acordare a

despăgubirilor prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu este una care

să conducă la o despăgubire efectivă și ar fi fost lipsit de utilitate să i se

ceară reclamantei să urmeze acea procedură.

Prin urmare

pârâtul a fost în culpă atunci când nu a prevăzut în dispoziția ce a emis-o și

cuantumul despăgubirilor.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca

solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost

formulat și pe cale de consecință a se dispune respingerea acțiunii.

Criticile

aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele

aspecte:

Astfel

se susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a

legii în ce privesc dispozițiile imperative ale Titlului VII din Legea nr.

247/2005 ce reglementează regimul stabilirii și plății.

Se mai

invocă faptul că dispozițiile legale nu prevăd obligarea entităților învestite

cu soluționarea notificării la plata despăgubirilor, acest atribut fiind dat

doar în competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Examinând

hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Urmare a

modificărilor și completărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005

competența privind modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului măsurilor

reparatorii revine Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor care

emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde și cuantumul

despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubire.

Evaluarea

făcută prin expertiza tehnică în cadrul procedurii contestației întemeiate pe

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 este provizorie și nu leagă Comisia

Centrală în procedura stabilită prin art. 16 alin. (1) și (2) finalizată prin

emiterea raportului de evaluare ce va conține cuantumul despăgubirilor în

limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

Prin

art. 1 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează sursele de

finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente

imobilelor ce nu mai pot fi restituite în natură.

În acest

sens art. 13 alin. (1) precizează că pentru analizarea și stabilirea cuantumului

final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor Legii nr. 247/2005

se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar conform art. 13 alin. (5), secretariatul

acestei comisii se asigură de către Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților.

Din

perspectiva celor expuse, sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în condițiile în care Dispoziția nr. 114946 a fost emisă la 24 decembrie 2007, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, fiind

incidente astfel dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Prevederile

art. 13 lit. a) din Capitolul III Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind

regimul stabilirii și plății despăgubirilor sunt astfel incidente în cauză în

condițiile în care stabilirea cuantumului final al despăgubirilor ce se acordă potrivit

dispozițiilor legale sus evocate, se face de Comisia Centrală ce are ca

principală atribuție emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de

despăgubire.

De

altfel sunt de reținut și dispozițiile art. 1 alin. (2) din Capitolul 1 Titlul

VII din legea menționată, potrivit căruia dispozițiile prezentului titlu sunt aplicabile

și despăgubirilor propuse prin decizie motivată a conducătorului instituției publice

implicate în privatizare.

Prin

art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 247/2005 legiuitorul face distincție

între notificările deja soluționate la data intrării în vigoare a legii prin

consemnarea unor sume ce urmează a se acorda ca despăgubire, ipoteză a alin.

(1) al textului și cele ce nu au fost soluționate în atare modalitate până la

data respectivă și despre care se arată că vor fi predate secretariatului Comisiei

Centrale însoțite de dispozițiile entităților învestite cu soluționarea

notificărilor, conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor

ipoteză a alin. (2) al textului art. 16.

În cazul

în care o notificare a fost soluționată anterior intrării în vigoare a legii,

însă dispoziția prin care aceasta a fost soluționată nu a rămas definitivă,

fiind atacată în instanță, astfel încât ceea ce urmează a se preda

Secretariatului Comisiei Centrale este dispoziția definitivă, emisă în baza

hotărârii judecătorești, sunt aplicabile prevederile art. 1 al art. 16, în

sensul că în situația dată și instanța de judecată poate stabili cuantumul

despăgubirilor.

În ce

privește prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 privind procedura

administrativă pentru acordarea despăgubirilor, prin decizia nr. 52 din 4 iunie

2007 dată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a

statuat că prevederile textului legal sus evocat nu se aplică

deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii contestate

în temeiul prevăzut de Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 247/2005.

Numai că

în prezentul litigiu, decizia nr. 11946 a fost emisă la 27 decembrie 2007 după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 situație în care acordarea

despăgubirilor este atributul legal doar al Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor și nu al instanței.

Ca atare

cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului urmează a fi stabilit în

condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2007.

Din

perspectiva celor expuse, în cauză fiind incidente dispozițiile Titlului VII al

Legii nr. 247/2005 urmează a se admite recursul, a se modifica hotărârea instanței

de apel în sensul admiterii apelului pârâtului împotriva sentinței civile nr.

76 D din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj ce urmează a fi schimbată în

sensul respingerii acțiunii reclamantei Z.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul

Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 176 A din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie, pe care o modifică, în sensul că:

Admite apelul

declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinței

civile nr. 763 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj, pe care o schimbă, în

sensul că:

Respinge acțiunea

reclamantei Z.N. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 aprilie 2011.