ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3333/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 763 din 24 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta Z.N. în contradictoriu cu pârâtul Primarul mun. Cluj-Napoca și s-a dispus modificarea parțială a Dispoziției nr. 11946 din 27 decembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, în sensul că s-a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 900.000 lei. Pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca a fost obligat la plata către reclamanta Z.N. a sumei de 1557 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și expert.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că prin Dispoziția privind propunerea de acordare de despăgubiri nr. 11946 din data de 27 decembrie 2007 pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca a propus acordarea de despăgubiri în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafață de 389 mp și pentru cota de 2/6 din imobilul construcție demolată situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. 34255 nr. top. 6256. Din cuprinsul deciziei susmenționate tribunalul a reținut calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent a reclamantei în lumina dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, precum și faptul că imobilul construcție care a aparținut antecesorului reclamantei a fost expropriat în temeiul Decretului de expropriere nr. 347/1980, ulterior fiind demolată iar terenul este situat în zonă sistematizată, fapt de altfel confirmat de copia cărții funciare C.F.

3425 Cluj-Napoca, nr. topo 6256. În prezenta speță s-a administrat ca probă tehnică expertiza judiciară tehnică evaluatorie din concluziile căreia tribunalul a reținut faptul că prețul de circulație estimat pentru imobil, clădirea demolată și teren în suprafață de 601 mp, este de 900.000 lei. Același raport de expertiză relevă la capitolul concluzii și constatări că nu mai există posibilitatea restituirii în natură pe vechiul amplasament a unei porțiuni din imobilul teren care a aparținut antecesorului reclamantei.

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispozițiile art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6) se vor aplica în mod corespunzător. Potrivit art. 4 al aceluiași articol în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren , afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil, situație care se regăsește în speța de față, fapt de altfel confirmat și de dispozițiile art. 11.6 din H.G.

nr. 250/2007. Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanțele judecătorești au plenitudine de competență privind verificarea legalității dispoziției contestate a calității de persoană îndreptățită la restituire, a dreptului de proprietate și a întinderii acestuia, precum și asupra cuantumului măsurilor reparatorii ce i se cuvin persoanei îndreptățită. Astfel, pentru a da eficiență și art. 1 al Protocolului 1 Adițional al CEDO, coroborat cu caracterul reparator al dispozițiilor Legii nr. 10/2001, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată în parte acțiunea civilă promovată de către reclamantă în sensul solicitării reclamantei de a dispune modificarea parțială a Dispoziției nr. 11946 din 27 decembrie 2007 emisă de Primarul mun.

Cluj-Napoca, stabilind cuantumul despăgubirilor la suma de 900.000 lei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, iar prin decizia civilă nr. 176 din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj s-a respins ca nefondat apelul pentru următoarele considerente: Astfel instanța de apel reține că în adevăr pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001 ar trebui urmată procedura prevăzută de Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Dar nu trebuie ignorat că urmarea acestei proceduri ar avea ca finalitate acordarea de acțiuni la Fondul Proprietatea, Fond care până în prezent nu este funcțional, nefiind listat la bursă.

Statul Român a fost condamnat în numeroase cauze privind litigii în legătură cu proprietatea, cu referire la imobilele naționalizate, pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenție și pentru încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, instanța europeană statuând în sensul că în prezent Fondul Proprietatea nu funcționează într-un mod susceptibil să conducă la acordarea unei despăgubiri efective (Hotărârea din 21 februarie 2008 în cauza Johanna Huber împotriva României; Hotărârea din 14 februarie 2008 în cauza Dumitrescu împotriva României; Hotărârea din 07 februarie 2008 în cauza Silimon și Gross împotriva României; Hotărârea din 13 ianuarie 2009 în cauza Faimblat împotriva României).

În cauza Faimblat, citată anterior, Curtea Europeană a statuat în sensul că, deși Legea nr. 10/2001 le oferă părților interesate atât accesul la o procedură administrativă, cât și, ulterior, la o procedură contencioasă, acest acces rămâne teoretic și iluzoriu, nefiind în prezent în măsură să conducă într-un termen rezonabil la plata unei despăgubiri în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natură nu mai este posibilă. S-a constatat astfel că procedura administrativă specială, oferită de legislația internă, nu este în măsură să conducă la acordarea de despăgubiri efective, într-un termen rezonabil, în acord cu cerințele prevăzute de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum s-a statuat și în cauzele mai sus citate, astfel că nu putem concluziona decât în sensul că stabilirea cuantumul despăgubirilor în favoarea persoanelor îndreptățite să se facă direct de către instanță.

Mai reține instanța de apel că prin Decizia nr. XX/2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul soluționării unui recurs în interesul legii, a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care, s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Or, soluționarea pe fond a notificării presupune, în spiritul acestei decizii, și stabilirea despăgubirilor, aceasta și pentru evitarea a unui nou proces, care la rândul lui ar duce la o durată nerezonabilă a soluționării notificării. Instanța de apel mai reține că procedura indicată de către apelant pentru stabilirea și acordarea despăgubirilor nu este una funcțională și nu duce la o despăgubire efectivă astfel că instanța este obligată să stabilească o astfel de despăgubire pentru a nu face iluzorie procedura despăgubirii, procedură opțională de principiu, dar obligatorie din momentul în care a fost asumată de către stat.

Față de critica legată de obligarea pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 557 lei instanța a reținut că acest motiv de apel nu poate fi primit dat fiind că s-a reținut mai sus că pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor reclamanta ar fi fost supusă unui nou proces care ar fi dus doar la lungirea duratei de soluționare a notificării, aceasta în condițiile în care procedura de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu este una care să conducă la o despăgubire efectivă și ar fi fost lipsit de utilitate să i se ceară reclamantei să urmeze acea procedură. Prin urmare pârâtul a fost în culpă atunci când nu a prevăzut în dispoziția ce a emis-o și cuantumul despăgubirilor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat și pe cale de consecință a se dispune respingerea acțiunii. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Astfel se susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în ce privesc dispozițiile imperative ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 ce reglementează regimul stabilirii și plății. Se mai invocă faptul că dispozițiile legale nu prevăd obligarea entităților învestite cu soluționarea notificării la plata despăgubirilor, acest atribut fiind dat doar în competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Urmare a modificărilor și completărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 competența privind modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii revine Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor care emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde și cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubire. Evaluarea făcută prin expertiza tehnică în cadrul procedurii contestației întemeiate pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 este provizorie și nu leagă Comisia Centrală în procedura stabilită prin art. 16 alin. (1) și (2) finalizată prin emiterea raportului de evaluare ce va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

Prin art. 1 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor ce nu mai pot fi restituite în natură. În acest sens art. 13 alin. (1) precizează că pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor Legii nr. 247/2005 se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar conform art. 13 alin. (5), secretariatul acestei comisii se asigură de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Din perspectiva celor expuse, sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în condițiile în care Dispoziția nr. 114946 a fost emisă la 24 decembrie 2007, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, fiind incidente astfel dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Prevederile art. 13 lit. a) din Capitolul III Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor sunt astfel incidente în cauză în condițiile în care stabilirea cuantumului final al despăgubirilor ce se acordă potrivit dispozițiilor legale sus evocate, se face de Comisia Centrală ce are ca principală atribuție emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire. De altfel sunt de reținut și dispozițiile art. 1 alin. (2) din Capitolul 1 Titlul VII din legea menționată, potrivit căruia dispozițiile prezentului titlu sunt aplicabile și despăgubirilor propuse prin decizie motivată a conducătorului instituției publice implicate în privatizare.

Prin art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 247/2005 legiuitorul face distincție între notificările deja soluționate la data intrării în vigoare a legii prin consemnarea unor sume ce urmează a se acorda ca despăgubire, ipoteză a alin. (1) al textului și cele ce nu au fost soluționate în atare modalitate până la data respectivă și despre care se arată că vor fi predate secretariatului Comisiei Centrale însoțite de dispozițiile entităților învestite cu soluționarea notificărilor, conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor ipoteză a alin. (2) al textului art. 16. În cazul în care o notificare a fost soluționată anterior intrării în vigoare a legii, însă dispoziția prin care aceasta a fost soluționată nu a rămas definitivă, fiind atacată în instanță, astfel încât ceea ce urmează a se preda Secretariatului Comisiei Centrale este dispoziția definitivă, emisă în baza hotărârii judecătorești, sunt aplicabile prevederile art. 1 al art. 16, în sensul că în situația dată și instanța de judecată poate stabili cuantumul despăgubirilor.

În ce privește prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, prin decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 dată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că prevederile textului legal sus evocat nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii contestate în temeiul prevăzut de Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Numai că în prezentul litigiu, decizia nr. 11946 a fost emisă la 27 decembrie 2007 după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 situație în care acordarea despăgubirilor este atributul legal doar al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și nu al instanței.

Ca atare cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului urmează a fi stabilit în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2007. Din perspectiva celor expuse, în cauză fiind incidente dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 urmează a se admite recursul, a se modifica hotărârea instanței de apel în sensul admiterii apelului pârâtului împotriva sentinței civile nr. 76 D din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj ce urmează a fi schimbată în sensul respingerii acțiunii reclamantei Z.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 176 A din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, pe care o modifică, în sensul că: Admite apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 763 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj, pe care o schimbă, în sensul că: Respinge acțiunea reclamantei Z.N. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2011.