ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3158/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3158/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 145 din 16 februarie

2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosar nr. 2319/117/2009, s-au respins

excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes a

reclamanților B.S.M. și B.G.

S-a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanții C.I., C.D., S.I.L., S.A., C.C.I., C.A.S., T.E.V.,

T.L.M., C.D.C. și C.C., împotriva pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA

și, în consecință:

S-a stabilit

cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat în comuna L., tarla

1, număr cadastral C2., teren în suprafață de 42.052 mp, la suma reprezentând

echivalentul în RON la data plății a sumei de 761.982,24 euro, după cum

urmează:

- în favoarea reclamanților

C.I. și C.D. suma de 295.957,13 euro;

- în favoarea reclamanților

S.I.L. și S.A. suma de 295.957,13 euro;

- în favoarea reclamanților

C.D.C. și C.C. suma de 104.455,45 euro;

- în favoarea reclamanților

C.C.I. și C.A.S. suma de 54.360 euro;

- în favoarea reclamanților

T.E.V. și T.L.M. suma de 11.252,52 euro.

S-a respins ca neîntemeiată

acțiunea formulată de reclamanții B.S.M. și B.G., împotriva pârâtului Statul Român

prin C.N.A.D.N.R. SA

S-a admis cererea de intervenție

principală formulată de C.V., C.D.E. și C.D.A., ambele prin reprezentant C.V.

S-a constatat că a operat

de drept strămutarea privilegiilor înscrise în CF C1. Câmpia Turzii (provenită din

conversia pe hârtie a CF C2. G.S.) sub C 1-3, în favoarea intervenientelor, asupra

despăgubirilor stabilite în favoarea reclamanților C.I. și C.D. și a reclamanților

S.I.L. și S.A.

A fost obligat pârâtul

să achite reclamanților C.I., C.D., S.I.L., S.A., C.C.I., C.A.S., T.E.V., T.L.M.,

C.D.C. și C.C. suma de 4.441,76 RON, cheltuieli de judecată.

Au fost obligați reclamanții

C.I., C.D., S.I.L. și S.A. să achite intervenientelor suma de 1.000 RON, cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței următoarele:

Prin Hotărârea nr. 1

din 17 aprilie 2008 a C.N.A.D.N.R. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004

a fost aprobată acordarea de despăgubiri în cuantum de 870.505,42 RON, reprezentând

echivalentul în RON a sumei de 239.696,40 euro, pentru imobilul expropriat situat

în comuna L., categoria de folosință arabil extravilan, tarlaua 1, în suprafață

de 42.052 mp, identificat prin număr cadastral C2., în favoarea reclamanților C.I.,

C.D., S.I.L., S.A., C.C.I., C.A.S., T.E.V., T.L.M., B.S.M., B.G., C.D.C. și C.C.,

persoane aparent îndreptățite să primească despăgubiri.

Din extrasele CF depuse

la dosar și din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuată de expertul D.A.N.

a rezultat că terenul expropriat, în suprafață de 42.052 mp, se identifică astfel:

- suprafața de 38.431

mp este înscrisă în CF C2. G.S., cu nr. topo. T1., parte din terenul în suprafață

totală de 263.124 mp, proprietari tabulari fiind reclamanții C.I. și C.D., în cota

parte de 17/40, reclamanții S.I.L. și S.A., în cota parte de 17/40 și reclamanții

C.D.C. și C.C., în cota parte de 3/20;

- suprafața de 3000 mp

este înscrisă în CF C2. G.S., cu nr. topo. T2., proprietari tabulari fiind reclamanții

C.C.I., C.A.S.;

- suprafața de 621 mp

este înscrisă în CF C3. G.S., cu nr. topo. T3., parte din terenul în suprafață de

3.000 mp, proprietari tabulari fiind reclamanții T.E.V. și T.L.M.

Reclamanții B.S.M. și

B.G. sunt proprietarii tabulari ai terenului în suprafață de 1.800 mp înscris în

CF C4. G.S., cu nr. topo. T4., care nu a fost expropriat.

Expertul a mai arătat

că terenurile menționate sunt parte din imobilul înscris inițial în CF C2. G.S.,

cu nr. topo. T2., situat parțial în intravilanul și parțial în extravilanul comunei

L., cu suprafața totală de 270.924 mp.

În ceea ce privește terenul

rămas în proprietatea reclamanților, după expropriere, din expertiză a rezultat

că lotul nr. 8 din planșa anexă nr. 2 are o deschidere la calea publică (DN 15)

în suprafață de 204,98 mp, lotul nr. 7 din aceeași planșă are o deschidere la calea

publică (DN 15) în suprafață de 26,84 mp, în timp ce loturile 5 și 6 nu au acces

la calea publică (DN 15), DN 10 fiind blocat/intersectat de ampriza autostrăzii,

CCN 30 neexistând faptic pe teren.

Din raportul de expertiză

tehnică judiciară efectuat în cauză de experții M.S.S., L.N. și E.L.Ș., precum și

din răspunsul acestora la obiecțiuni a rezultat că valoarea de circulație a terenului

expropriat este de 18,12 euro/mp, rezultând pentru suprafața de 42.052 mp valoarea

de 761.982,24 euro.

Experții au menționat

că au estimat valoarea terenului la data întocmirii raportului de expertiză (iulie

2010), folosind grila datelor de piață pentru trei comparabile aflate în apropierea

terenului evaluat și tranzacționate la date apropiate datei la care s-a emis hotărârea

de expropriere, rezultând o valoare a terenului expropriat pentru luna aprilie 2008,

de 30 euro/mp. Întrucât nu se cunosc terenuri tranzacționate în zonă la o dată apropiată

datei la care a fost întocmit raportul de expertiză, experții au apreciat o reducere

de 40% a valorii obținute la data exproprierii, având în vedere ofertele de terenuri

de la aceste date, 35 euro/mp la data exproprierii și 20-21 euro/mp la data întocmirii

raportului.

Excepțiile lipsei calității

procesuale active și a lipsei de interes a reclamanților B.S.M. și B.G., au fost

respinse deoarece, chiar dacă din probele administrate a reieșit că terenul lor

nu a fost expropriat, aceștia figurează în Hotărârea nr. 1 din 17 aprilie 2008 în

calitate de persoane aparent îndreptățite să primească despăgubiri.

În ceea ce privește fondul

cauzei, instanța a considerat că reclamanții sunt îndreptățiți ținând cont de prețurile

cu care se vând imobilele de același fel în comuna L. la data întocmirii raportului,

la suma de 18,12 euro/mp, solicitarea acestora de stabilire a valorii de 30 euro/mp

din momentul exproprierii neputând fi luate în considerare, în raport de dispozițiile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în privința datei la care trebuie raportată

evaluarea.

Totodată, instanța a considerat

neîntemeiată solicitarea reclamanților de includere în cuantumul despăgubirilor

și a sumelor reprezentând diminuarea valorii terenurilor rămase în proprietatea

lor ca urmare a exproprierii, loturile nr. 7 și 8 având în continuare acces la calea

publică, iar loturile nr. 5 și 6 nu au avut acces la drumul public nici anterior

exproprierii.

Prin decizia nr. 118/A

din 8 noiembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a fost admise în parte

apelurile declarate de reclamanții C.I., C.D., S.I.L., S.A. și de pârâtul Statul

Român prin C.N.A.D.N.R. SA și a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul

stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru imobilul expropriat, la suma de 724.556

euro, reprezentând echivalentul în RON la data plății, după cum urmează:

- în favoarea reclamanților

C.I. și C.D., suma de 281.420,60 euro;

- în favoarea reclamanților

S.I.L. și S.A., suma de 281.420,60 euro;

- în favoarea reclamanților

C.D.C. și C.C., suma de 99.324,91 euro;

- în favoarea reclamanților

C.C.I. și C.A.S., suma de 51.690 euro;

- în favoarea reclamanților

T.E.V. și T.L.M., suma de 10.699,83 euro.

Din dispozitivul sentinței

a fost înlăturată dispoziția referitoare la obligarea reclamanților C.I., C.D.,

S.I.L. și S.A. la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată în favoarea intervenientelor

și a fost menținut restul dispozițiilor din sentința apelată.

Pe baza raportului de

expertiză efectuat în apel, instanța a stabilit că valoarea terenului expropriat

este de 17,23 euro/mp, valoarea totală a suprafeței fiind de 724.556 euro, sens

în care a fost admis apelul declarat de pârât.

Apelurile declarate de

reclamanții C.C.I., C.A.S., T.E.V., T.L.M., B.S.M., B.G., C.D.C. și C.C. și, respectiv

de intervenientele C.V., C.D.E. și C.D.A., au fost respinse ca nefondate, reclamanții-intimați

și intervenientele intimate fiind obligate să plătească pârâtului Statul Român prin

C.N.A.D.N.R. SA suma de 5.700 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Instanța de apel a reținut

că reclamanților nu li se pot acorda despăgubiri în cuantum de 30 euro/mp, raportat

la valoarea pe care terenul expropriat o avea la data emiterii hotărârii de expropriere,

în aprilie 2008, întrucât, se opun dispozițiile exprese ale art. 26 alin. (2) teza

I din Legea nr. 33/1994, în raport de care instanța de judecată trebuie să se raporteze

la valoarea de la data întocmirii raportului de expertiză.

Împrejurarea că Hotărârea

de expropriere nr. 1 din 17 aprilie 2008 a fost comunicată reclamanților doar în

martie, respectiv, aprilie 2009, și că, astfel, aceștia au pierdut un an de zile,

perioadă de timp în care piața imobiliară a început să cunoască un serios declin,

în niciun caz nu poate servi ca argument în sprijinul stabilirii unor despăgubiri

de 30 euro/mp, aferente momentului anului 2008, când a fost emisă hotărârea de expropriere.

Drept urmare, Curtea de

Apel Cluj a luat în considerare, la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților

pentru terenul expropriat prin Hotărârea de expropriere nr. 1 din 17 aprilie 2008,

valoarea de la data întocmiri raportului de expertiză de către Comisia de experți

formată din experții T.C., D.M., L.S.N., aceea de 17,23 euro/mp.

Prin cererea introductivă

de instanță reclamanții nu au învestit instanța cu un petit având ca obiect obligarea

pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând prejudiciul cauzat terenului rămas

neexpropriat, ca urmare a diminuării valorii acestuia.

Împrejurarea că reclamanții

au invocat în motivarea cererii de chemare în judecată prevederile art. 26 din Legea

nr. 33/1994, conform cărora, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului

și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, în niciun

caz nu echivalează cu o învestire expresă a instanței, în sensul obligării pârâtului

și la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin diminuarea valorii terenului rămas

neexpropriat, în absența formulării în mod expres a unui petit în acest sens.

Invocarea art. 26 din

Legea nr. 33/1994, de către reclamanți s-a făcut cu titlu general, cu intenția evidentă

de a justifica cererea lor de chemare în judecată, care avea ca obiect majorarea

despăgubirilor pentru terenul expropriat; conform art. 129 alin. final C. proc.

civ., în toate cazurile judecătorii hotărăsc doar asupra obiectului cererii deduse

judecății și potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se pot face niciun

fel de cereri noi, cereri care nu au făcut obiectul judecății în primă instanță.

S-a constatat o greșită

aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., coroborat cu art. 275 C. proc.

civ., în ceea ce privește cheltuielile de judecată în sumă de 1.000 RON, stabilite

în sarcina reclamanților și în favoarea intervenientelor prin hotărârea fondului,

față de poziția procesuală manifestată de reclamanți, aceea de admitere a cereri

de intervenție, și față de împrejurarea că reclamanții nu ar fi în culpă față de

intervenienți.

Critica reclamanților,

referitoare la neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată reprezentând

onorarii avocațiale și onorarii expertiză, s-a apreciat ca nefondată, în raport

de prevederile art. 276 C. proc. civ., prima instanță, în mod corect acordând reclamanților

cheltuieli de judecată proporțional cu pretențiile ce le-au fost admise.

Pentru aceleași considerente

expuse, coroborat și cu prevederile art. 274 C. proc. civ., a fost respinsă ca nefondată

critica pârâtului privind greșita obligare a acestuia la plata cheltuielilor de

judecată către reclamanți.

Instanța a admis excepția

lipsei de interes a intervenientelor în a mai critica soluția primei instanțe sub

aspectul strămutării de drept a celor trei privilegii, asupra despăgubirilor cuvenite

reclamanților, invocată din oficiu, având în vedere că prin sentința apelată, ca

urmare a admiterii cererii de intervenție în interes propriu, s-a constatat că a

operat de drept strămutarea privilegiilor asupra despăgubirilor stabilite în favoarea

reclamanților C. și S.

Referitor la dispozițiile

art. 129 C. proc. civ., s-a reținut că tocmai în aplicarea acestor dispoziții legale,

prima instanță a apreciat asupra caracterului nefondat, nepertinent, neconcludent

și neutil, al cererii pârâtului de încuviințare a refacerii expertizei ori efectuarea

unei contraexpertize.

Apelul reclamanților B.,

s-a reținut ca vădit nefondat, în condițiile în care de la aceștia nu s-a expropriat

nici o suprafață de teren și nu justifică nici un interes în a critica cuantumul

despăgubirilor ori cheltuielile de judecată stabilite la fondul cauzei.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ., raportat la art. 1169 C. civ., în sarcina reclamanților intimați și

intervenientelor intimate a fost stabilită obligația de a plătii pârâtului apelant

suma de 5.700 RON, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorarii definitive

pentru expertiza evaluatorie.

Împotriva deciziei pronunțate

de instanța de apel au formulat recurs reclamanții

C.D.W. și C.D., S.I.L.

și S.A., C.C.I. și C.A.S.,

T.E.V. și T.L.M., B.S.M. și B.G., C.D.C. și C.C., prin care

au solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului lor și pe

fond, admiterea cererii prin care s-a solicitat stabilirea cuantumului despăgubirilor

care urmează a fi acordate pentru suprafața expropriată de 42.052 mp, la suma de

30 euro/mp (iar în subsidiar, la suma de 18,12 euro/mp) și a contravalorii despăgubirilor

stabilite pentru diminuarea terenului rămas neexpropriat de 3 euro pentru fiecare

metru pătrat de teren rămas neexpropriat. Au arătat că înțeleg să critice hotărârea

instanței de apel și pentru greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată

către pârâtă și au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în toate

etapele procesuale, fond, apel și recurs.

În dezvoltarea motivului

de recurs, recurenții reclamanți au susținut că nelegalitatea hotărârii constă în

faptul că valoarea despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat a fost diminuată

față de valoarea solicitată de aceștia, de 30 euro/mp.

Invocând prevederile

art. 26 din Legea nr. 33/1994, text de lege pe care și-au întemeiat acțiunea, reclamanții

au arătat că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciului

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite și chiar dacă textul de lege

face referire la stabilirea valorii imobilului la data întocmirii raportului de

expertiza, instanța era datoare să aplice legea în spiritul și nu doar in litera

ei. Au considerat că sunt îndreptățiți să beneficieze de despăgubiri calculate la

data exproprierii (nu la data efectuării expertizei) dar și de contravaloarea prejudiciului

cauzat prin diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat, în funcție de valorile

stabilite la același moment, emiterea Hotărârii de expropriere nr. 1/2008.

În subsidiar, au arătat

că hotărârea instanței de apel este nelegală raportat și la soluția de diminuare

a cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat, stabilit de prima instanță,

sens în care se impune modificarea hotărârii recurate.

În privința prejudiciului

solicitat au arătat că, atâta timp cât acțiunea a fost fundamentată pe prevederile

art. 26 din Legea nr. 33/1994, este evident că s-a urmărit a se uza de aceste dispoziții

legale, fără a exista obligația de a formula două petite, unul pentru acordarea

valorii de piață a terenului expropriat și altul pentru prejudiciul cauzat urmare

exproprierii.

Deși s-a respins această

cerere de acordare a prejudiciului cauzat pentru considerente de fond, instanța

a reținut că nu a fost investită cu o astfel de cerere pentru că nu a fost formulată

în mod expres.

În privința cheltuielilor

de judecată au considerat că reducerea acestora s-a făcut în mod nejustificat și

fără nici o motivare, iar obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată s-a făcut

în mod greșit, ca și exonerarea pârâtei de plata acestora.

Împotriva deciziei pronunțate

în apel a formulat recurs și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA prin care

a solicitat casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru

administrarea unei noi expertize tehnice judiciare, cu respectarea art. 25 și

art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar în subsidiar, a solicitat modificarea deciziei

atacate în sensul admiterii apelului formulat de pârât, și pe fond, respingerea

cererii de majorare a despăgubirilor stabilite pentru expropriere ca neîntemeiată.

Recurentul pârât a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul aplicării și interpretării

greșite a dispozițiilor art. 4 alin. (9) și art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind

unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național,

județean și local și a art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică; precum și a art. 129 C. proc. civ.

În raport de textele legale

invocate, a arătat că, deși instanța de control judiciar a dispus efectuarea unei

noi expertize evaluatorii, aceasta nu a încuviințat și solicitarea pârâtului de

efectuare a unor adrese către O.C.P.I. Cluj și Serviciul Taxe și Impozite Locale

din cadrul Primăriei comunei L., jud. Cluj pentru comunicarea unor tranzacții autentice

având ca obiect terenuri de același fel cu cel în litigiu, ceea ce ar fi asigurat

stabilirea în conformitate cu art. 26 alin. (2) a cuantumului despăgubirii aferente

terenului expropriat.

Conținutul raportului

de expertiză întocmit în apel contrazice concluziile instanței de apel potrivit

cărora lucrarea de specialitate ar fi fost realizată cu respectarea dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât experții judiciari au stabilit cuantumul

despăgubirii la momentul întocmirii raportului printr-o metodă de evaluare care

nu este compatibilă cu textul amintit anterior - metoda comparației prin bonitare.

În acest sens, recurentul

pârât a invocat și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție

care a configurat înțelesul normei legale invocate în sensul că: sintagma - prețul

cu care se vând, în mod obișnuit imobilele - are semnificația de preț plătit efectiv

și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare (Decizia civilă

nr. 5721/2009, 6680/2008, 4681/2010 și 5154/2010).

În raport de dispozițiile

art. 129 C. proc. civ. ce reglementează rolul activ al instanței, a arătat că încălcarea

acestuia constă în

faptul

că hotărârea pronunțată se întemeiază pe o gravă greșeală de drept, decurgând dintr-o

apreciere eronată a probatoriului administrat, în speță, fiind vorba de proba cu

expertiză tehnică evaluatorie întocmită în apel de specialiștii L.S.N., D.M. și

T.C.

În susținerea concluziilor

cu privire la casarea deciziei recurate, s-a solicitat să se constate că instanța

de apel a respins în mod nelegal cererea privind refacerea raportului de expertiză,

motivat de obiecțiunile pertinente formulate pentru termenul din data de 08

noiembrie 2012 și a negat relevanța contractelor autentice de vânzare-cumpărare

depuse de apelantul pârât.

Prin neîncuviințarea cererii

privind refacerea raportului de expertiză, a fost încălcat și dreptul pârâtului

la apărare, singura modalitate de a demonstra nepertinența valorilor reținute prin

raportul de expertiză efectuat în apel, fiind întocmirea unui nou raport în cauză

cu stricta respectare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Soluția casării deciziei

atacate cu trimitere spre rejudecare a fost adoptată de către instanța supremă în

numeroase alte cauze similare celei prezente, când s-a constatat încălcarea dispozițiilor

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 (deciziile civile nr. 1022/2011, nr. 1438/2011,

nr. 2874/2011 și nr. 3257/2011).

Analizând criticile formulate

de recurenții reclamanți și de recurenta pârâtă se constată următoarele:

Excepția cu privire la

lipsa de interes a recursului declarat de reclamanții B.S.M. și B.G., invocată de

recurentul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., va fi respinsă, întrucât din actele dosarului

rezultă că aceștia au formulat apel împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță

și, astfel, cât timp această cale de atac a fost respinsă, reclamanții au justificat

existența unui interes în exercitarea prezentei căi de atac.

În schimb, recursul acestora

este nul, deoarece criticile formulate nu vizează motivarea instanței de apel, de

respingere a apelului lor, diferită de motivarea care a justificat respingerea apelului

celorlalți reclamanți.

Astfel, apelul declarat

de reclamanții B.S.M. și B.G. a fost respins pe motiv că de la aceștia nu s-a expropriat

nicio suprafață de teren, astfel încât nu justifică nici un interes în a critica

soluția dată de prima instanță pe fondul cauzei.

În recurs, reclamanții

B. formulează în comun cu ceilalți reclamanți critici care vizează fondul cauzei,

făcând abstracție de faptul că acțiunea, în ceea ce îi privește, a fost respinsă

din perspectiva interesului lor de a pretinde despăgubiri majorate. Ignorând faptul

că obiectul recursului îl constituie decizia din apel, care a fost fundamentată,

în ceea ce îi privește pe acești recurenți, pe anumite considerente, recurenții

nu critică hotărârea din perspectiva acestor considerente ale instanței de apel,

ci, nesocotind limitele în care situația lor juridică a fost lămurită prin decizia

instanței de apel, invocă motive de fond, ceea ce echivalează cu nemotivarea recursului,

fiind incidentă sancțiunea prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

În ce privește recursul

celorlalți reclamanți și recursul pârâtului, se constată că acestea sunt întemeiate

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care s-a susținut nelegalitatea

hotărârii pronunțate de instanța de apel pentru încălcarea sau aplicarea greșită

a legii.

În baza acestui motiv

de recurs, atât recurenții reclamanți cât și recurentul pârât au formulat critici

ce vizează nerespectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Critica reclamanților

potrivit căreia despăgubirile trebuiau calculate de la data exproprierii terenului

și nu de data întocmirii raportului de expertiză, nu poate fi reținută.

Potrivit art. 26 din Legea

nr. 33/1994, la care face trimitere art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 „La

calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama

de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ

teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (...)".

Astfel, în condițiile

în care art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 face trimitere expresă la procedura

reglementată de art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, fără nici o distincție, concluzia

care se impune este aceea că această trimitere include modalitatea de stabilire

a despăgubirilor în condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, adică prin raportare

la data efectuării raportului de expertiză.

Această reglementare este

rezultatul voinței legiuitorului care, dacă ar fi dorit ca în cazul exproprierilor

efectuate în baza Legii nr. 198/2004 să existe o altă dată de referință în calculul

despăgubirilor, ar fi prevăzut acest aspect în cuprinsul Legii nr. 198/2004, însă,

trimiterea la dispozițiile Legii nr. 33/1994, pe care Legea nr. 198/2004 o face

în cuprinsul său, în ceea ce privește data în raport cu care se calculează despăgubirile,

denotă intenția legiuitorului de a reglementa unitar data de referință în privința

despăgubirilor ce se cuvin persoanelor expropriate.

Recursurile sunt însă

întemeiate în privința criticilor ce vizează nerespectarea criteriilor înscrise

în articolul 26 din Legea nr. 33/1994, cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor

cuvenite în urma exproprierii.

Potrivit art. 26

alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică

„despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol

„la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel și imobilele

administrativ-teritoriale, la data întocmirii raportului de expertiză (…)”.

Deși instanța de apel

a reținut că reclamanții nu au solicitat în mod expres acordarea prejudiciului cauzat

în urma exproprierii terenului, apreciind astfel că nu a fost investită cu acest

petit, se observă că reclamanții au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 26 din

Lege, iar prima instanță a analizat pe fond aceste despăgubiri, astfel că, în mod

greșit instanța de apel a considerat că nu a fost investită cu soluționarea acestui

petit.

În ceea ce privește criticile

pârâtului, se constată că, deși instanțele fondului au identificat corect dispozițiile

legale incidente cauzei pendinte, prin hotărârea atacată nu s-a stabilit pe deplin

situația de fapt a cauzei, raportul de expertiză judiciară nesocotind cu evidență

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Față de caracterul explicit

al normei legale și față de jurisprudența unitară a instanței supreme care a configurat

înțelesul acestei norme, nu pot fi avute în vedere ofertele de vânzare, dată fiind

inevitabila negociere a prețului; sintagma prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele

autentice de vânzare-cumpărare și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare

ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet

și din anunțurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de același

fel în aceeași unitate administrativ-teritorială și nici înscrisurile sub semnătură

privată.

Raportul de expertiză

întocmit de către Comisia de experți formată din T.C., D.M., L.S.N. prin care s-a

stabilit că, la data întocmirii raportului de expertiză, valoarea terenului expropriat,

obținută prin metoda comparației prin bonitare este de 17,23 euro/mp, nu putea fi

însușit de instanță, în lipsa unor dovezi care să susțină afirmația experților în

sensul că la nivelul anului 2012 nu au fost identificate și găsite tranzacții cu

terenuri similare, care să constituie comparabile viabile de vânzare cumpărare.

În respectarea acestor

prevederi legale și a dispozițiilor art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., instanța

avea datoria de a ordona administrarea de probe care să dovedească demersurile efectuate

de părți pentru a obține înscrisuri prin care să probeze dacă în unitatea administrativ-teritorială

s-au efectuat tranzacții imobiliare cu privire la terenuri de același fel și prețul

la care s-au tranzacționat astfel de bunuri la data efectuării raportului de expertiză.

Fără o motivare pertinentă,

instanța de apel a respins obiecțiunile la raportul de expertiză, depuse de apelantul

pârât la 2 noiembrie 2012, în cadrul cărora s-a solicitat ca experții să aibă în

vedere numai contracte de vânzare-cumpărare întocmite în perioada de referință a

evaluării, octombrie 2012 și nu aprilie 2008, folosind metoda comparației directe

și nu pe cea a comparației prin bonitare, deoarece această metodă nu vizează prețul

de tranzacție a unor imobile similare celui în litigiu. De asemenea, din hotărârea

instanței de apel nu rezultă motivele care au justificat respingerea obiecțiunilor

aceleiași părți, privind utilizarea de către experți a unor coeficienți care au

crescut valoarea terenului.

Pentru cele arătate, în

rejudecare, instanța de apel, va trebui să dispună efectuarea unui nou raport de

expertiză, în condițiile procedurale și de substanță ale Legii nr. 33/1994, ținând

seama de valoarea reală a imobilului expropriat, de prejudiciul cauzat proprietarului

sau altor persoane îndreptățite și de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului

de expertiză, luând în considerare prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în

cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare, din această perspectivă solicitarea

de relații de la Camera Notarilor Publici, Serviciul de taxe și impozite locale

și O.C.P.I. Cluj fiind pe deplin pertinentă.

Pentru aceste considerente,

fără a mai analiza celelalte critici formulate în recurs, care vor fi avute în vedere

cu ocazia rejudecării, pentru soluționarea unitară a cauzei, instanța, în temeiul

art. 304 pct. 9, art. 314 și art. 312 alin. (3) din C. proc. civ., va admite recursurile

declarate de reclamanți și de pârâtă, va casa decizia recurată și va trimite cauza

spre rejudecarea apelurilor declarate, la aceeași Curte de Apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de reclamanții C.I., C.D., S.I.L., S.A., C.C.I., C.A.S., T.E.V., T.L.M., C.D.C.

și C.C. și de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr.

118/A din 8 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Casează decizia recurată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Respinge excepția lipsei

de interes a recursului declarat de reclamanții B.S.M. și B.G., invocată de recurentul

Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.

Constată nul recursul

declarat de reclamanții B.S.M. și B.G. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie

2013.