ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3817/2018

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, la data de 9 aprilie 2009, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, să fie stabilit cuantumul despăgubirilor care urmează a fi acordate pe seama lor la suma de 80 euro/mp pentru suprafața de 42.052 mp aflată în intravilanul localității Luna, tarlaua x identificată prin număr cadastral x, proporțional cu cotele lor de proprietate din imobilele supuse exproprierii prin Hotărârea nr. 1 din 17 aprilie 2008. De asemenea, au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de intervenție în interes propriu, astfel cum a fost precizată, intervenientele M., N. și O. au solicitat să se constate că a operat strămutarea de drept a celor trei privilegii înscrise în C.F. nr. x P., cu număr cadastral xa/2/1/1, asupra despăgubirilor ce se vor stabili pentru exproprierea imobilului din cartea funciară menționată anterior, raportat la cotele de proprietate de sub B 30-33, respectiv a proprietarilor tabulari C., D., A. și B.

Prin Sentința civilă nr. 145 din 16 februarie 2012, Tribunalul Cluj a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamanților I. și J.

A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., K. și L. împotriva pârâtului Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, și, în consecință, a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat constând în teren în suprafață de 42.052 mp, situat în comuna Luna, tarlaua x, cu număr cadastral x, la echivalentul în RON la data plății a sumei de 761.982,24 euro, după cum urmează: în favoarea reclamanților A. și B., suma de 295.957,13 euro; în favoarea reclamanților C. și D., suma de 295.957,13 euro; în favoarea reclamanților K. și L., suma de 104.455,45 euro; în favoarea reclamanților E. și F., suma de 54.360 euro și în favoarea reclamanților G. și H., suma de 11.252,52 euro.

A respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții I. și J. împotriva aceluiași pârât.

A admis cererea de intervenție principală formulată de intervenientele M., N. și O., ambele prin reprezentant M..

A constatat că a operat de drept strămutarea privilegiilor înscrise în CF nr. x Câmpia Turzii (provenită din conversia pe hârtie a CF x P.) sub C 1-3, în favoarea intervenientelor, asupra despăgubirilor stabilite în favoarea reclamanților A. și B. și a reclamanților C. și D.

A obligat pârâtul să achite reclamanților A., B., C., D., E., F., G., H., K. și L. suma de 4.441,76 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Reclamanții A., B., C. și D. au fost obligați să achite intervenientelor suma de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Hotărârea nr. 1 din 17 aprilie 2008 a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a aprobat acordarea despăgubirii în cuantum de 870.505,42 RON, reprezentând echivalentul în RON a sumei de 239.696,40 euro, pentru imobilul expropriat constând în teren în suprafață de 42.052 mp, situat în comuna Luna, județul Cluj, tarlaua x, identificat prin număr cadastral x, având categoria de folosință arabil extravilan, în favoarea reclamanților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L., persoane aparent îndreptățite să primească despăgubiri.

Pe baza extraselor de carte funciară depuse la dosar și a raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată de expertul Q., prima instanță a reținut că terenul expropriat, în suprafață de 42.052 mp, se identifică astfel:

Suprafața de 38.431 mp este înscrisă în CF x P., cu nr. topo. 222/1/a/2/1/1 și face parte din terenul în suprafață totală de 263.124 mp, proprietari tabulari fiind: reclamanții A. și B., în cotă-parte de 17/40, reclamanții C. și D., în cotă-parte de 17/40 și reclamanții K. și L., în cotă-parte de 3/20.

Suprafața de 3.000 mp este înscrisă în CF x P., cu nr. topo. 222/1/a/2/1/2, proprietari tabulari fiind reclamanții E. și F.

Suprafața de 621 mp este înscrisă în CF x P., cu nr. topo. 222/1/a/2/1/3 și face parte din terenul în suprafață de 3.000 mp, proprietari tabulari fiind reclamanții G. și H.

Reclamanții I. și J. sunt proprietarii tabulari ai terenului în suprafață de 1.800 mp înscris în CF x P., cu nr. topo. 222/1/a/2/1/4, teren care nu a fost expropriat.

Potrivit raportului de expertiză, terenurile menționate fac parte din imobilul înscris inițial în CF x P., cu nr. topo. 222/1/a/2/1, situat parțial în intravilanul și parțial în extravilanul comunei Luna, cu suprafața totală de 270.924 mp.

În ceea ce privește terenul rămas în proprietatea reclamanților după expropriere s-a reținut că: lotul nr. x din planșa anexă nr. 2 are o deschidere la calea publică (DN 15) în suprafață de 204,98 mp, lotul nr. x din aceeași planșă are o deschidere la calea publică (DN 15) în suprafață de 26,84 mp, în timp ce loturile x și 6 nu au acces la calea publică (DN 15), DE 10 fiind blocat/intersectat de ampriza autostrăzii iar Ccn 30 neexistând faptic pe teren.

A reținut Tribunalul Cluj că, din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de experții R., S. și T. și din răspunsul acestora la obiecțiuni, rezultă că valoarea de circulație a terenului expropriat este de 18,12 euro/mp, iar suprafața de 42.052 mp are o valoare totală de 761.982,24 euro.

Experții sus-menționați au procedat la estimarea valorii terenului la data întocmirii raportului de expertiză (iulie 2010); folosind grila datelor de piață pentru trei comparabile aflate în apropierea terenului evaluat și tranzacționate la date apropiate celei la care a fost emisă hotărârea de expropriere, a rezultat o valoare a terenului expropriat pentru luna aprilie 2008 de 30 euro/mp.

Prima instanță a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes a reclamanților I. și J. cu motivarea că, deși din probele administrate a reieșit că terenul lor nu a fost expropriat, aceștia figurează în Hotărârea nr. 1 din 17 aprilie 2008 în calitate de persoane aparent îndreptățite să primească despăgubiri. Pe de altă parte, acești reclamanți au solicitat și despăgubiri reprezentând diminuarea valorii terenului lor, ca urmare a exproprierii.

În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a apreciat că experții U. și V. au stabilit în mod corect despăgubirile la care sunt îndreptățiți reclamanții ca urmare a exproprierii, ținând cont de prețurile cu care se vindeau imobilele de același fel în comuna Luna la data întocmirii raportului, rezultând suma de 18,12 euro/mp. Nu a fost luată în considerare solicitarea reclamanților de stabilire a valorii de 30 euro/mp din momentul exproprierii, față de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Totodată, prima instanța a considerat neîntemeiată solicitarea reclamanților de includere în cuantumul despăgubirilor și a sumelor reprezentând diminuarea valorii terenurilor rămase în proprietatea lor ca urmare a exproprierii menționând că din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuată de expertul Q. rezultă că loturile nr. x și 8 au în continuare acces la calea publică. În privința loturilor nr. 5 și 6 instanța a considerat fondate apărările pârâtului, în sensul că acestea nu au avut acces la drumul public nici anterior exproprierii.

Prin Decizia civilă nr. 118/A din 8 noiembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis apelurile declarate de apelanții-reclamanți A., B., C. și D. și de apelantul-pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva Sentinței civile nr. 145 din 16 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat - teren în suprafață de 42.052 mp, situat în comuna Luna, tarlaua x, număr cadastral x, la echivalentul în RON la data plății, a sumei de 724.556 euro, după cum urmează: în favoarea reclamanților A. și B., suma de 281.420,60 euro; în favoarea reclamanților C. și D., suma de 281.420,60 euro; în favoarea reclamanților K. și L., suma de 99.324,91 euro; în favoarea reclamanților E. și F., suma de 51.690 euro și în favoarea reclamanților G. și H., suma de 10.699,83 euro.

A înlăturat din dispozitivul sentinței dispoziția referitoare la obligarea reclamanților A., B., C. și D. la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată în favoarea intervenientelor și a menținut restul dispozițiilor din sentința apelată.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții - reclamanți E., F., G., H., I., J., K. și L. și, respectiv, de intervenientele M., N. și O.

A respins cererea apelanților-reclamanți W. și X. de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată din apel.

Intimații-reclamanți și intimatele-interveniente au fost obligați să plătească apelantului-pârât Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, suma de 5.700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a arătat că în apel s-a încuviințat administrarea probei cu un nou raport de expertiză evaluatorie, având ca obiectiv evaluarea terenului expropriat în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, adică prin stabilirea valorii acestuia la momentul efectuării expertizei, fiind desemnați experții Y., V. și Z.

La efectuarea raportului de expertiză experții au ținut seama de împrejurarea că prin H.C.L. Luna nr. 15 din 27 martie 2007 s-a aprobat includerea în intravilanul comunei Luna a terenurilor situate în extravilan pe ambele laturi ale DN 15 - E 60, respectiv DJ 107A, care fac legătura între satele aparținătoare comunei Luna pe o distanță de 100 m de la șosea în tarlalele T1 (în care este situat și imobilul litigios), T2, T18, T13, T37, T36, T26, T46, T47, T49, și pe o distanță de 200 m de la șosea în tarlaua T 48.

Experții au stabilit că, la data întocmirii raportului de expertiză, valoarea terenului expropriat, obținută prin metoda comparației prin bonitare, este de 17,23 euro/mp, echivalentul în RON al sumei de 78,65 RON/mp, valoarea totală a suprafeței de 42.052 mp teren expropriat fiind de 724.556 euro.

Au mai arătat acești experți că, la data emiterii hotărârii de expropriere, raportat la contractele de vânzare-cumpărare examinate, valoarea terenului supus evaluării era, în anul 2008, de 30 euro/mp.

Curtea de apel a apreciat însă că reclamanților nu li se pot acorda despăgubiri de 30 Euro/mp, calculate prin raportare la valoarea pe care terenul expropriat o avea la data emiterii hotărârii de expropriere, în aprilie 2008, întrucât dispozițiile art. 26 alin. (2) teza I din Legea nr. 33/1994 prevăd că instanța de judecată trebuie să se raporteze la valoarea de la data întocmirii raportului de expertiză.

Instanța de apel a luat în considerare la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru terenul expropriat prin Hotărârea de expropriere nr. 1 din 17 aprilie 2008, valoarea de la data întocmirii raportului de expertiză de către Comisia de experți formată din experții Y., V. și Z., de 17,23 euro/mp, despăgubirile totale cuvenite pentru suprafața de 38.431 mp fiind în sumă de 662.166,13 euro (38.431 mp x 17,23 euro/mp).

Cu privire la motivele de apel prin care au fost criticate despăgubirile pentru prejudiciul cauzat prin diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat s-a reținut că reclamanții și intervenientele au criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul neacordării de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat, despăgubiri care au fost estimate la 3 Euro/mp.

Curtea de apel a reținut, în esență, că aceste critici din apelul reclamanților și al intervenientelor, intră sub incidența dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 129 alin. final din același act normativ, întrucât prin cererea de chemare în judecată reclamanții nu au învestit instanța cu un petit având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând prejudiciul cauzat terenului rămas neexpropriat, ca urmare a diminuării valorii acestuia; reclamanții au învestit instanța doar cu o contestație împotriva Hotărârii de expropriere nr. 1 din 17 aprilie 2008, având ca obiect obligarea pârâtului la despăgubiri doar pentru terenul efectiv expropriat prin această hotărâre, în suprafață de 42.052 mp.

Pe cale de consecință, au fost găsite nefondate criticile din apelul reclamanților și al intervenientelor, privitoare la neacordarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat.

Cu privire la motivul de apel formulat de apelanții-reclamanți referitor la greșita lor obligare prin hotărârea fondului la cheltuielile de judecată în favoarea intervenientelor, curtea de apel a constatat că, în ceea ce privește cheltuielile de judecată în sumă de 1.000 RON, stabilite în sarcina reclamanților și în favoarea intervenientelor, prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 și 275 C. proc. civ.

Astfel, după depunerea la dosar a cererii de intervenție principală, pentru termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2009, cu prilejul discutării admisibilității în principiu a acesteia la termenul din data de 21 ianuarie 2010, reprezentantul reclamanților a arătat că lasă la aprecierea instanței pronunțarea cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu. De asemenea, la termenul de judecată din 26 ianuarie 2012, cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, reprezentanta reclamanților a arătat că solicită admiterea cererii de intervenție în interes propriu.

Prin urmare, față de poziția procesuală manifestată de reclamanți, aceea de admitere a cererii de intervenție, și față de împrejurarea că aceștia nu sunt în culpă față de intervenienți, curtea de apel a constatat că în mod greșit reclamanții au fost obligați la plata sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată în favoarea intervenientelor.

În consecință, curtea de apel a constatat că, în aceste limite, apelul reclamanților W. și X. este fondat, impunându-se schimbarea sentinței fondului, în sensul înlăturării obligației acestor reclamanți, de plată către interveniente a sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată.

Cu privire la motivul de apel formulat de apelanții-reclamanți referitor la acordarea parțială, de către prima instanță, a cheltuielilor de judecată efectuate la judecata în primă instanță, curtea de apel a constatat că nu este fondat.

A reținut instanța de apel că, față de dispozițiile art. 276 C. proc. civ., în mod corect prima instanță a acordat reclamanților cheltuieli de judecată proporțional cu pretențiile admise.

Cu privire la motivul de apel formulat de apelantele-interveniente, prin care s-a solicitat să se constate strămutarea de drept a celor trei privilegii asupra despăgubirilor cuvenite reclamanților, curtea de apel a reținut că este lipsit de interes având în vedere că prin sentința apelată, ca urmare a admiterii cererii de intervenție în interes propriu, s-a constatat că a operat de drept strămutarea privilegiilor asupra despăgubirilor stabilite în favoarea reclamanților W. și X..

Prin Decizia nr. 3158 din 6 iunie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, au fost admise recursurile declarate de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., K. și L. și de recurentul-pârât Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, împotriva Deciziei nr. 118/A din 8 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

A fost casată decizia recurată și s-a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.

A fost respinsă excepția lipsei de interes cu referire la recursul declarat de recurenții-reclamanți I. și J., invocată de recurentul-pârât, și a fost constatat nul recursul declarat de recurenții-reclamanți I. și J. împotriva aceleiași decizii.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că excepția lipsei de interes a recursului declarat de recurenții - reclamanți I. și J., invocată de recurentul-pârât, nu este fondată, întrucât aceștia au formulat apel împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță; câtă vreme această cale de atac a fost respinsă, acești recurenți justifică un interes în exercitarea căii de atac a recursului.

În schimb, recursul este nul, deoarece criticile formulate nu au vizat motivarea instanței de apel de respingere a apelului lor, diferită de motivarea care a justificat respingerea apelului celorlalți reclamanți.

Astfel, apelul declarat de reclamanții I. și J. a fost respins pe motiv că de la aceștia nu s-a expropriat nicio suprafață de teren; prin urmare, aceștia nu justifică nici un interes în a critica soluția dată de prima instanță pe fondul cauzei.

În recurs, reclamanții AA. au formulat, în comun cu ceilalți reclamanți, critici care vizează fondul cauzei, făcând abstracție de faptul că acțiunea, în ceea ce îi privește, a fost respinsă din perspectiva interesului lor de a pretinde despăgubiri majorate. Ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia din apel, care a fost fundamentată în ceea ce îi privește pe acești recurenți pe anumite considerente, recurenții nu au criticat hotărârea din perspectiva acestor considerente ale instanței de apel, ci nesocotind limitele în care situația lor juridică a fost lămurită prin decizia instanței de apel, au invocat motive de fond, ceea ce echivalează cu nemotivarea recursului, fiind incidentă sancțiunea prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul celorlalți reclamanți și recursul declarat de pârât, s-a constatat că acestea sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care s-a susținut nelegalitatea hotărârii pronunțate de instanța de apel pentru încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În baza acestui motiv de recurs, atât recurenții-reclamanți cât și recurentul-pârât au formulat critici privitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Critica reclamanților potrivit căreia despăgubirile trebuiau calculate la data exproprierii terenului și nu la data întocmirii raportului de expertiză, nu a fost primită față de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, potrivit cărora:

"La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (...)".

Înalta Curte a constatat că recursurile sunt fondate sub aspectul criticilor vizând nerespectarea criteriilor înscrise în articolul 26 din Legea nr. 33/1994, cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite în urma exproprierii.

Astfel, potrivit articolului 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (...)".

Instanța de apel a reținut că reclamanții nu au solicitat în mod expres acordarea prejudiciului cauzat în urma exproprierii terenului, apreciind astfel că nu a fost învestită cu acest petit, deși reclamanții au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 26 din lege, iar prima instanță a analizat pe fond aceste despăgubiri; prin urmare, în mod greșit instanța de apel a considerat că nu a fost învestită cu soluționarea acestui petit.

În ceea ce privește criticile recurentului-pârât, s-a constatat că deși instanțele de fond au identificat corect dispozițiile legale incidente cauzei pendinte, prin hotărârea atacată nu s-a stabilit pe deplin situația de fapt, raportul de expertiză judiciară nesocotind cu evidență dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, față de caracterul explicit al normei legale și față de jurisprudența unitară a Înaltei Curți, care a configurat înțelesul acestei norme, nu puteau fi avute în vedere ofertele de vânzare, dată fiind inevitabila negociere a prețului; sintagma prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de același fel în aceeași unitate administrativ-teritorială și nici înscrisurile sub semnătură privată.

Raportul de expertiză întocmit de experții Y., V. și Z., prin care s-a stabilit că, la data întocmirii raportului de expertiză, valoarea terenului expropriat, obținută prin metoda comparației prin bonitare este de 17,23 euro/mp, nu putea fi însușit de instanță, în lipsa unor dovezi care să susțină afirmația experților în sensul că la nivelul anului 2012 nu au fost identificate tranzacții cu terenuri similare, care să constituie comparabile viabile.

În respectarea acestor prevederi legale și a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța avea datoria de a ordona administrarea de probe care să dovedească demersurile efectuate de părți pentru a obține înscrisuri prin care să probeze dacă în unitatea administrativ-teritorială s-au efectuat tranzacții imobiliare cu privire la terenuri de același fel și prețul la care au fost tranzacționate astfel de bunuri la data efectuării raportului de expertiză.

În plus, fără o motivare pertinentă, instanța de apel a respins obiecțiunile la raportul de expertiză depuse de apelantul-pârât la 2 noiembrie 2012, în cadrul cărora s-a solicitat ca experții să aibă în vedere numai contracte de vânzare-cumpărare întocmite în perioada de referință a evaluării, octombrie 2012 și nu aprilie 2008, folosind metoda comparației directe și nu pe cea a comparației prin bonitare, deoarece această metodă nu a vizat prețul de tranzacție a unor imobile similare celui în litigiu. De asemenea, din hotărârea instanței de apel nu au rezultat motivele care au justificat respingerea obiecțiunilor aceleiași părți, privind utilizarea de către experți a unor coeficienți care au crescut valoarea terenului.

A arătat Înalta Curte că, în rejudecare, instanța de apel va trebui să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, în condițiile procedurale și de substanță ale Legii nr. 33/1994, ținând seama de valoarea reală a imobilului expropriat, de prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite și de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, luând în considerare prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare, din această perspectivă solicitarea de relații de la Camera Notarilor Publici, Serviciul de taxe și impozite locale și OCPI Cluj fiind pe deplin pertinentă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte a admis recursurile declarate de reclamanți și de pârât, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor declarate, la aceeași curte de apel, menționând că celelalte critici nu se mai impun a fi analizate.

Prin Decizia nr. 2875/A din 18 decembrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis, în parte, apelurile declarate de reclamanții A., B., C. și D., de intervenientele M., N. și O. și de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București, împotriva sentinței civile nr. 145 din 16 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții A., B., C. și D. și, în consecință, a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite acestor reclamanți, pentru terenul rămas neexpropriat în suprafață de 3800 mp, identificat în C.F. nr. x Luna, nr. cadastral x, la suma de 19.000 euro în echivalent în RON la data efectuării plății, după cum urmează: în favoarea reclamanților A. și B., suma de 9.500 euro și în favoarea reclamanților C. și D. suma de 9.500 euro.

A respins acțiunea formulată de reclamanții E., F., G., H., K. și L. împotriva pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București.

A înlăturat din dispozitivul sentinței obligația stabilită în sarcina reclamanților A., B., C. și D. de a achita intervenientelor cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 RON.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin deciziei.

A compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți în fața primei instanțe.

A respins apelul declarat de reclamanții E., F., G., H., K. și L., împotriva aceleiași sentințe.

A compensat parțial cheltuielile de judecată în apel și, în consecință, i-a obligat pe reclamanții E. și F., să plătească suma de 694,85 RON, pe reclamanții G. și H. să plătească suma de 143,83 RON, iar pe reclamanții K. și L. să plătească suma de 1.335,15 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, în favoarea pârâtului Statul Român, reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București.

În rejudecare, Curtea de Apel Cluj a încuviințat efectuarea unui nou raport de expertiză, având ca obiective evaluarea terenului în litigiu în suprafață de 42.052 mp prin metoda comparației directe, pentru stabilirea prejudiciului cauzat proprietarilor, atât la data emiterii hotărârii de expropriere 17 aprilie 2008, cât și la data efectuării raportului de expertiză.

Curtea de apel a reținut că, după casarea la data de 6 iunie 2013 a deciziei curții de apel de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 12/2015, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 9 teza a - II - a din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.

În același sens, prin Decizia nr. 380/2015 a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de neconstituționalitate formulată de Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA din București, și s-a constatat că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale. Conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

În această situație, curtea de apel a apreciat că trebuie să se conformeze statuărilor obligatorii ale Curții Constituționale în sensul că la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru terenul expropriat și a prejudiciului cauzat, urmează să țină seama de valoarea reală a imobilului expropriat, de prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite și de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, prin raportare la momentul transferului dreptului de proprietate (17 aprilie 2008).

Instanța de apel și-a însușit concluziile experților BB., CC. și DD. care au conchis că valoarea estimată a terenului la data exproprierii (aprilie 2008) determinată pe baza metodei comparațiilor și utilizând contracte existente din aceeași unitate administrativ-teritorială, este de 5 euro/mp. În ceea ce privește prejudiciul pentru terenul rămas neexpropriat, s-a reținut că suprafeței de 216.956 mp nu i-a fost diminuată valoarea, iar suprafața de 4.180 din lotul de 11.946 mp a suferit o diminuare a valorii cu 40% din cauza restricțiilor la construire; pentru suprafața de 3.800 mp, afectată de retragerea obligatorie față de axul autostrăzii, s-a propus despăgubirea la prețul de 5 euro/mp, adică 1.900 euro.

În ceea ce privește prejudiciul cauzat prin expropriere proprietarilor terenurilor rămase neexpropriate, experții BB., CC. și DD. au arătat că suprafața estimată a fi suferit o diminuare ca urmare a exproprierii, este de 3.000 mp, care la valoarea de 5 euro/mp reprezintă suma de 19.000 euro, sumă care va fi defalcată proprietarilor afectați, respectiv reclamanților A. și B. suma de 9.500 euro și reclamanților C. și D. suma de 9.500 euro. Celorlalți proprietari nu li s-a produs nici un prejudiciu cu privire la terenurile rămase neexpropriate.

Curtea de apel a apreciat că este fondat apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București, întrucât prin sentința nr. 145/16 februarie 2012 li s-a acordat reclamanților suma de 761.982,24 euro pentru terenul în litigiu în suprafață de 42.052 mp (18,12 euro/mp), în timp ce valoarea reală a terenului la momentul transferului dreptului de proprietate, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat de experții BB., CC. și DD., era de 5 euro/mp.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate în apel, raportat la cuantumul suportat de fiecare parte, la proporțiile în care pretențiile au fost admise, respectiv la culpa fiecărei părți, în baza art. 274 coroborat cu art. 276 C. proc. civ., instanța de apel le-a compensat parțial și, în consecință, i-a obligat pe reclamanții E. și F., să plătească suma de 694,85 RON, pe reclamanții G. și H. să plătească suma de 143,83 RON, iar pe reclamanții K. și L. să plătească suma de 1.335,15 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, în favoarea pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București.

Cu referire la apelul declarat de apelanții-reclamanți I. și J., curtea de apel a constatat că nu formează obiectul prezentei judecăți, având în vedere că prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 315 din 6 iunie 2013, a fost constatat nul recursul declarat de aceștia împotriva Deciziei civile nr. 118/A din 8 noiembrie 2012 a Curții a de Apel Cluj. De altfel, expertul în specialitatea topografie Q. a arătat că din imobilul cu nr. top. xa/2/1/4 înscris în C.F. nr. x P., proprietatea tabulară a lui I. și J., nu a fost expropriată nicio suprafață de teren.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., K. și L. și pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA. Reclamanții A., B., C., D., E., F., K. și L. au formulat recurs și împotriva încheierilor de ședință din data de 2 octombrie 2015 și 11 decembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă în Dosarul nr. x/2009.

Prin Decizia nr. 990 din 22 aprilie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2009, a fost admis recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., K. și L., împotriva Deciziei nr. 2875/A din 18 decembrie 2015 și a încheierilor de ședință din data de 2 octombrie 2015 și, respectiv 11 decembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă în Dosarul nr. x/2009.

A fost admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, împotriva Deciziei nr. 2875/A din 18 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Au fost casate decizia și încheierile recurate și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleași instanțe.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenții-reclamanți împotriva Deciziei nr. 2875/A din 18 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, Înalta Curte a reținut că instanța de apel nu s-a conformat dezlegărilor obligatorii cuprinse în Decizia de casare nr. 3158 din 6 iunie 2013, în sensul că modul de determinare a despăgubirilor nu se circumscrie exigențelor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, în opinia instanței de apel, raportul de expertiză întocmit de experții BB., CC. și DD. este cel mai obiectiv și mai bine fundamentat raport de expertiză, deoarece la efectuarea lui experții au utilizat contracte de vânzare-cumpărare autentice din perioada contemporană exproprierii, încheiate cu privire la terenuri asemănătoare situate în aceeași unitate administrativ-teritorială.

Însă, acest raport de expertiză a fost întocmit pe baza a patru comparabile din care una reprezintă un înscris sub semnătură privată iar una a ridicat probleme de determinare a prețului, care nu au fost lămurite de instanța de apel.

Deși în decizia de casare sus-menționată s-a statuat că în rejudecare se va dispune întocmirea unui nou raport de expertiză care să aibă în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirii, prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare, raportul de expertiză întocmit de experții CC., BB. și DD., care a fost valorificat de instanța de apel, are la bază patru comparabile din care comparabila A reprezintă un înscris sub semnătură privată, așa cum rezultă din chiar conținutul raportului unde s-a specificat: "Comparabila A - Contract bazat pe titlu de proprietate, act sub semnătură privată, certificare de semnătură EE., încheiat în 25 martie 2008 (...), teren situat în extravilanul com. Luna, de categorie arabil, neînscris în cartea funciară."

În condițiile în care la dosar există contracte de vânzare-cumpărare autentificate, chiar recurentul-pârât făcând referire în întâmpinare la multitudinea unor asemenea înscrisuri, iar dezlegările obligatorii ale instanței de recurs sunt lipsite de orice echivoc în sensul stabilirii cuantumului despăgubirii, în raport de prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare, Înalta Curte a apreciat că instanța de apel nu a respectat prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Considerentele instanței de apel, în sensul că potrivit opiniei experților, nu se justifică înlocuirea comparabilei A nu au putut fi reținute deoarece sunt într-o evidentă contradicție cu decizia de casare și se fundamentează pe o extindere nepermisă de lege a competenței experților judiciari.

Aceștia aveau obligația de a se conforma dispozițiilor instanței de apel care a dispus inițial înlocuirea acestei comparabile, însă au refuzat acest lucru, arătând că: "Solicitarea de a înlocui comparabila A pentru simplul motiv că nu reprezintă un contract în formă autentică nu se justifică, întrucât pentru experți acesta este un contract civil care reprezintă expresia părților și aprecierea asupra unei juste valori a imobilului la acel moment", iar instanța de apel nu a dispus măsurile procedurale care se impuneau.

Coroborarea ulterioară a valorii din înscrisul sub semnătură privată cu contracte de vânzare-cumpărare autentificate nu este în concordanță cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece reprezintă o modalitate hibridă, indirectă, de analiză a prețurilor și, în plus, a confirmat existența unor înscrisuri care, dacă sunt pertinente și concludente ca și probe în speță, trebuiau utilizate ele însele drept elemente de comparație, la întocmirea raportului de expertiză.

În ceea ce privește comparabila B, despre care experții au arătat că este reprezentată de Contractul autentificat sub nr. 511 din 15 aprilie 2008 la BNP FF., încheiat între GG. și HH., Curtea de Apel Cluj a încuviințat, în ședința publică de la 2 octombrie 2015, obiecțiunea privitoare la greșita reținere a prețului vânzării, apelanții-reclamanți susținând că acesta este de 17 euro/mp, iar nu 2,13 euro, cum au reținut experții, fiind vorba despre transmiterea dreptului de proprietate asupra unei cote-părți.

Experții BB. și DD. și-au menținut opinia inițială cu următoarea motivare:

"Conform contractului, cotele părți sunt transformate în metri pătrați (nu se tranzacționează cote părți). În contract se precizează fiecare suprafață care se tranzacționează, aferentă cotelor părți din imobilele înscrise în CF-urile respective (...)".

Expertul CC. a admis că s-a produs o eroare de calcul, nu de raționamente, cu influență în determinarea cuantumului despăgubirilor.

Din înscrisul aflat la filele x din volumul 3 al Dosarului nr. x/2009 al curții de apel rezultă că, potrivit comparabilei B, a făcut obiectul transmiterii prin vânzare o cotă-parte din imobilele menționate, pentru un preț de 45.538 euro.

Prin urmare, comparabila B privește un drept de proprietate comună care se caracterizează prin divizarea intelectuală a dreptului, nu prin divizarea materială a bunului, așa cum au apreciat experții BB. și DD. și, implicit, și instanța de apel care nu a dispus măsurile procedurale pentru lămurirea acestei obiecțiuni și a pășit la judecată reținând ca fundamentate concluziile acestor experți.

În ceea ce privește susținerile recurenților-reclamanți în sensul că pentru determinarea valorii reale a imobilului expropriat noțiunea de unitate administrativ-teritorială trebuie interpretată într-un sens mai larg, de județ, nu comună sau oraș, Înalta Curte a reținut că, în speță, nu pot fi primite și aceasta deoarece dosarul se află în al doilea ciclu procesual iar modul de determinare a despăgubirilor a făcut deja obiectul unor dezlegări obligatorii ale unei instanțe de recurs, în sensul că față de trimiterea făcută la Serviciul de impozite și taxe locale (fără vreo mențiune cu privire la celelalte comune sau orașe din județul Cluj) pe cale de interpretare logică, unitatea administrativ-teritorială de referință este comuna Luna, în a cărei rază teritorială este situat terenul expropriat.

Chiar și în măsura în care o asemenea dezlegare implicită nu ar fi existat, în condițiile particulare ale speței nu au putut fi primite aceste susțineri având în vedere că imobilul expropriat nu prezintă particularități care să-l diferențieze în mod esențial de altele de același fel din comuna Luna.

Înalta Curte a reținut că sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994 este acela de a fi identificate spre comparare imobile situate pe cât posibil în proximitatea celui expropriat (desigur, fără ca prin aceasta să se înțeleagă numai imobilele învecinate) și care să prezinte elemente de similitudine cu acesta. În condițiile în care, potrivit situației de fapt reținute de instanțele de fond, imobilul în litigiu nu are un regim juridic special și nu prezintă caracteristici care să-l particularizeze în unitatea sa administrativă de bază - comuna Luna, nu se poate aprecia ca justificată interpretarea dată de recurenții-reclamanți noțiunii de unitate administrativ-teritorială.

Această interpretare nu contravine dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Constituția României, republicată, conform cărora:

"Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orașe și județe. În condițiile legii, unele orașe sunt declarate municipii."

Din coroborarea acestui text constituțional, cu prevederile art. 1 alin. (2) lit. i) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, se desprinde concluzia că, în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin unitatea administrativ-teritorială se înțelege, în primul rând, comuna/orașul.

Prin urmare a fost înlăturată ca nefondată solicitarea acestora în sensul că, la o nouă administrare a probei cu expertiză judiciară, să poată fi utilizate drept elemente de comparație contracte de vânzare-cumpărare autentificate din alte localități situate în județul Cluj.

Cu referire la trimiterile pe care recurenții-reclamanți le-au făcut la rapoartele de expertiză deja administrate în cauză, Înalta Curte a subliniat că, în condițiile existenței unei decizii de casare prin care s-a dispus întocmirea unui nou raport de expertiză, chiar în situația atipică existentă în speță, ca efect al Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale, instanța de apel nu putea să își fundamenteze soluția pe unul din rapoartele de expertiză întocmite în fazele procesuale anterioare.

Criticile care au vizat, în concret, interpretarea probelor, nu s-au impus a fi examinate, fiind critici de netemeinicie.

Înalta Curte a menționat însă că probele legal dobândite judecății trebuie analizate în procesul de stabilire a cuantumului despăgubirilor, în măsura în care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 167 alin. (1) C. proc. civ., de a fi utile, pertinente și concludente.

Cu alte cuvinte, toate contractele autentice de vânzare - cumpărare privitoare la imobile similare din aceeași unitate teritorială, contemporane cu momentul exproprierii, încuviințate ca probe în dosar, trebuie examinate de către experți, deoarece alegerea selectivă a acestora, fără existența unor argumente pertinente, este de natură să încalce exigențele art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Sub un alt aspect, tot din perspectiva legalității administrării probelor, s-a impus mențiunea că nu pot fi excluse, de plano, contractele de vânzare-cumpărare în care figurează ca părți reclamanții sau intervenientele. Instanța are posibilitatea de a le înlătura însă motivat, pe baza unor probe din care să rezulte că, deși îndeplinesc condițiile de a viza imobile similare din aceeași unitate teritorială și de a fi contemporane cu momentul exproprierii, nu constituie totuși comparabile relevante.

Înalta Curte a menționat că înlăturarea contractelor sus-menționate nu echivalează, așa cum au susținut recurenții-reclamanți, cu o depășire a atribuțiilor instanței, ci reprezintă o încălcare a regimului juridic al probelor.

Cu referire la criticile prin care recurenții-reclamanți au arătat că decizia este nelegală din perspectiva modului de stabilire a prejudiciului adus terenului rămas neexpropriat, Înalta Curte a reținut că față de concluzia ambiguă a experților BB., CC. și DD., care au arătat că:

"Valoarea terenului care constituie obiectul evaluării este influențată negativ sau pozitiv de factorii menționați, într-o măsură mai mare sau mai mică, funcție de destinația permisă legal", nu se poate aprecia că situația de fapt a fost lămurită cu referire la situația terenului rămas neexpropriat.

De altfel, s-a constatat că decizia recurată nu analizează această componentă a despăgubirii prin raportare la toate motivele invocate de apelanții - reclamanți, hotărârea fiind sub acest aspect, nemotivată.

Astfel, s-a constatat că instanța de apel a preluat în decizia recurată concluziile experților BB., CC. și DD. în sensul că suprafața estimată a fi suferit o diminuare este de 3.000 mp și aparține reclamanților W. și X., însă nu a menționat care sunt argumentele pe baza cărora și-a însușit această opinie iar argumentelor aduse de apelanții-reclamanți sub acest aspect nu li s-a răspuns.

Nu au fost lămurite în concret chestiunile privitoare la restricțiile de construire din perspectiva formei terenului rămas neexpropriat și a poziționării acestuia față de autostradă, a situației căilor de acces și a utilităților după expropriere ori a modificărilor aduse de construcția autostrăzii în ceea ce privește poluarea fonică și noxele. De asemenea, nu s-a analizat dacă, urmare exproprierii, recurenții-reclamanți au suferit un prejudiciu care se concretizează în beneficiu nerealizat.

De asemenea, instanța de apel a respins, de principiu, cererea apelanților-reclamanți de a se avea în vedere și o pierdere viitoare a accesului la DN 15, apreciind că este un prejudiciu viitor.

Însă, o asemenea concluzie nu a fost precedată de o verificare a aspectelor învederate de apelanții-reclamanți care au susținut că nu vor mai putea ulterior să solicite repararea acestui prejudiciu, în sensul că nu s-a solicitat expropriatorului să precizeze dacă supratraversarea amprizei autostrăzii în zona accesului la DN 15 a terenului rămas neexpropriat este prevăzută în proiectul care a necesitat exproprierea în discuție.

Cu referire la recursurile declarate împotriva încheierilor de ședință din data de 2 octombrie 2015 și 11 decembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă în Dosarul nr. x/2009, Înalta Curte a reținut că sunt fondate, argumentele fiind deja expuse la analiza recursului împotriva deciziei.

Astfel, instanța de apel, în pofida neregularităților semnalate în privința determinării valorii despăgubirii, nu a dispus măsuri în scopul aducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse cu privire la obiecțiunile încuviințate și a respins neprocedural cererea de efectuare a unei noi expertize în considerarea faptului că în cauză a fost administrat un vast probatoriu, iar cauza este complexă.

Așadar, respingerea obiecțiunilor vizând comparabilele A și B s-a făcut cu ignorarea deciziei de casare și a regimului juridic al dreptului de proprietate comună, iar respingerea cererii de administrare a unei noi expertize s-a făcut doar din considerente privitoare la numărul probelor administrate, nu și la calitatea lor de a fi lămuritoare.

Împrejurarea că în decizia ce face obiectul controlului judiciar, curtea de apel a menționat că cererea de efectuare a unui nou raport de expertiză a fost respinsă ca fiind neconcludentă și inutilă față de rapoartele de expertiză tehnică judiciară efectuate în cauză nu este de natură să substituie motivarea consemnată în încheierea de ședință de la termenul din 11 decembrie 2015.

Pentru aceste considerente, reținând că celelalte critici nu se mai impun a fi analizate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) coroborate cu cele ale art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., K. și L. împotriva Deciziei nr. 2875/A din 18 decembrie 2015 și a încheierilor de ședință din data de 2 octombrie 2015 și, respectiv 11 decembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă în Dosarul nr. x/2009, cu consecința casării deciziei și a încheierilor recurate și a trimiterii cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Cu referire la recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei nr. 2875/A din 18 decembrie 2015, Înalta Curte a reținut că, întrucât pune în discuție modul de stabilire a despăgubirilor pentru prejudiciul adus terenului rămas neexpropriat, față de soluția adoptată, de casare cu trimitere spre rejudecare, se impune a fi admis.

Criticile care au vizat cuantumul despăgubirii nu s-au impus a fi, în concret, cercetate de vreme ce au existat impedimente de ordin procedural care au împiedicat instanța de recurs să statueze asupra legalității soluției sub acest aspect.

S-a impus însă a se sublinia că nu a putut fi primită susținerea acestui pârât în sensul că despăgubirea acordată de expropriator ar include și eventualele prejudicii aduse restului proprietății persoanelor expropriate, având în vedere lipsa oricărei mențiuni în acest sens în hotărârea de expropriere, dar și împrejurarea că expropriatorul contestă existența unui asemenea prejudiciu.

Ca și în cazul recursului declarat de reclamanți, nu s-a impus, la momentul soluționării recursului, examinarea criticilor care privesc cheltuielile de judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. x/2009**.

În această fază procesuală au fost administrate probe cu înscrisuri și expertiză judiciară.

Prin Decizia nr. 90/A/din 31 mai 2018, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis apelurile declarate de apelanții-reclamanți A., B., C., D., K. și L. și de apelantul-pârât Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (fostă C.N.A.D.N.R.) din România SA, împotriva Sentinței civile nr. 145 din 16 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat în comuna Luna, tarla x, teren în suprafață de 42.052 mp, la echivalentul în RON la data plății, a sumei de 384.271,93 Euro, după cum urmează: în favoarea reclamanților A. și B., suma de 148.597,71 euro; în favoarea reclamanților C. și D., suma de 148.597,71 euro; în favoarea reclamanților K. și L., suma de 52.446,27 euro; în favoarea reclamanților E. și F., suma de 32.276,65 euro; în favoarea reclamanților G. și H., suma de 2.353,59 euro.

A stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul rămas neexpropriat afectat de măsura exproprierii, situat în comuna Luna, tarla x, teren în suprafață de 24.209,01 mp la echivalentul în RON la data plății, a sumei de 211.911,55 Euro, după cum urmează: în favoarea reclamanților A. și B., suma de 90.062,43 euro; în favoarea reclamanților C. și D., suma de 90.062,43 euro; în favoarea reclamanților K. și L., suma de 31.789,69 euro.

A fost înlăturată din dispozitivul sentinței dispoziția referitoare la obligarea reclamanților A., B., C. și D. la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată în favoarea intervenientelor.

Au fost menținute celelalte dispoziții din sentința apelată.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanții E., F., G., H. împotriva aceleiași sentințe.

Au fost compensate în totalitate cheltuielile de