ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3351/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 629 din 16 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 1334/117/2008 s-a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâților Ministerul Transporturilor, Consiliul Local T., Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Județului Cluj. S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta B.N.M. împotriva pârâților Ministerul Transporturilor, Consiliul Local T., Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Județului Cluj ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a respins excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes invocată de C.N.A.D.N.R. S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta B.N.M.A.

împotriva C.N.A.D.N.R. în reprezentarea Statului Român ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 3019/2004 pronunțată de Judecătoria Turda, în Dosar nr. 4073/2004, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă, s-a constatat masa succesorală după defuncta înscrisă în T.P. arătat mai sus, s-a dispus sistarea indiviziunii iar o parte din teren, în suprafață de 25.000 m.p. s-a atribuit reclamantei, ca urmare a sistării indiviziunii. Reclamanta și-a intabulat dreptul de proprietate asupra acestui teren. Ulterior terenul a fost intabulat în carte funciară nedefinitivă, acordându-se și număr cadastral. Terenul înscris în T.P. arătat mai sus, s-a identificat în tarlaua 96 parcela 1 arabil, situat în extravilanul localității T. Documentația întocmită pentru expropriere a avut în vedere aceste înscrisuri.

Având în vedere această împrejurare, s-a apreciat că reclamanta are calitate procesuală activă prin justificarea dreptului său de proprietate asupra terenului supus procedurii de expropriere, precum și interes în determinarea unei despăgubiri reale pentru terenul expropriat. În ceea ce privește excepția inadmisibilității capătului 2 de cerere invocată de pârât, Tribunalul a apreciat că soluția acesteia urmează a se efectua, după analizarea primului petit, plecând și de la faptul că această cerere a fost formulată doar în subsidiar și nu ca petit de sine stătător. În cauza dedusă judecății, având în vedere conținutul motivării în susținerea acestei excepții, Tribunalul a apreciat că această excepție, nu este o excepție propriu-zisă ci o apărare de fond legată de temeinicia pretențiilor reclamantei.

De altfel și sentințele depuse în justificarea acestei poziții, nu analizează această împrejurare ca o excepție, ci doar ca apărare. S-a reținut că reclamanta este persoană aparent îndreptățită la plata unor sume de bani, ca urmare a declanșării procedurii de expropriere, a unui teren al său, însă este nemulțumită de cuantumul acesteia și anume de suma de 7,5 euro, pentru 1 m.p. de teren. Pentru determinarea valorii acestui teren, s-a propus și încuviințat și administrat expertiză, conform dispozițiilor Legii nr. 198/2004, dintr-o comisie formulată din experții, N.T., G.P. și L.N. În raportul inițial, experții au stabilit valoarea terenului la un cuantum de 10,38 euro/m.p. sau 44,11 RON m.p.

În răspunsul la obiecțiunile comunicate, experții au apreciat că la data efectuării expertizei, valoarea terenului ar fi de 6,4 euro/m.p. respectiv de 82.982 RON. În cuprinsul raportului, experții au arătat că au examinat și valorile stabilite pentru alte terenuri, din țară, valorile fiind sub 10 euro/m.p. Ulterior, depunerii acestui răspuns, reclamanții nu au mai formulat nici obiecțiuni și nici nu au solicitat efectuarea unei noi expertize. Plecând de la conținutul concluziilor expertizei, valoarea determinată la momentul emiterii hotărârii de expropriere, s-a apreciat ca una justă, la nivelul de 7,5 euro/m.p. față de 6,4 euro determinată de experți. Pentru aceste motive, instanța a respins acțiunea civilă formulată de reclamantă, cu privire la cuantumul despăgubirilor.

În ceea ce privește cererea subsidiară de expropriere a întregului teren, în suprafață de 25.000 m.p. s-a avut în vedere, că din economia Legii nr. 198/2004, o persoană fizică sau juridică proprietară a unui imobil, a cărui amplasament se află în zona pentru care statul apreciază exproprierea, nu are posibilitatea de a solicita acest lucru. Din conținutul raportului de expertiză sus amintit, rezultă că, raportat la întinderea suprafeței de teren neexpropriată, nu se poate dispune exproprierea întregului teren. Este real că dispozițiile Legii nr. 198/2004, au un caracter special față de dispozițiile Legii nr. 33/1994, însă procedura de soluționare a cererii de expropriere totală se judecă în conformitate cu art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, care în art. 24 prevăd posibilitatea exproprierii totale a terenului.

În cauza de față nu este incidentă starea avută în vedere, precum și pretențiile formulate în dosarele prin care au fost pronunțate hotărâri judecătorești ci au fost aduse în sprijinul excepției inadmisibilității. S-a reținut că în cauza de față nu se urmărește declanșarea procedurii de expropriere ci este vorba de o procedură declanșată și verificarea, eventualelor consecințe negative asupra patrimoniului persoanei expropriate. Văzând conținutul raportului de expertiză, precum și documentația care a fost întocmită pentru procedura exproprierii instanța de fond a apreciat că nu se impune exproprierea întregii suprafețe și a respins ca nefondată această cerere. Reclamantei i-a fost expropriată în temeiul Legii nr. 33/1994 și al Legii nr. 198/2004 suprafața de 3.675 m.p.

teren situat în Turda, iar pentru aceasta i s-au acordat despăgubiri prin hotărârea din 11 decembrie 2007 în sumă de 96.882,19 RON echivalentul a 27.562,5 euro. La instanța de fond s-a efectuat un raport de expertiză prin care terenul expropriat a fost evaluat la data efectuării expertizei ca având o valoare de 162.122,62 RON echivalent a 38.146,5 euro. Ulterior s-au formulat obiecțiuni la acest raport iar experții în răspunsul lor apreciază valoarea terenului ca fiind 82.982 RON. În apel apelanta a depus contracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru terenuri din comuna M.V. din data de 30 octombrie 2009, 25 aprilie 2008 și 24 iulie 2008. Pornind de la aceste contracte, care nu au fost depuse la instanța de fond, Curtea a încuviințat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză pentru a se stabili valoarea despăgubirilor.

Prin suplimentul la raportul de expertiză efectuat experții au arătat că valoarea terenului este de 159.789 RON. Cu privire la acest supliment la raportul de expertiză intimata a formulat obiecțiuni prin care arată că experții au constatat că cele trei contracte de vânzare-cumpărare nu prezintă elemente de comparație, sunt caracterizate diferit față de terenul expropriat, nu există elemente comune între terenurile înstrăinate și terenul expropriat, nu pot constitui punct de plecare în stabilirea despăgubirii, stabilirea despăgubirii la momentul întocmirii raportului, respectiv luna mai 2010 exclude raportarea la tranzacții încheiate în anii 2008 și 2009, valoarea terenului trebuie stabilită la momentul exproprierii nu la cel al efectuării expertizei.

S-a reținut că aceste obiecțiuni nu sunt fondate dat fiind că pe de o parte contrazic flagrant probele dosarului, anume cele expuse în suplimentul de expertiză și contravin dispozițiile legale în materie iar pe de altă parte se constituie în motive de apel. Cât privește susținerea că experții au constatat că cele trei contracte de vânzare-cumpărare nu prezintă elemente de comparație, sunt caracterizate diferit față de terenul expropriat, nu există elemente comune între terenurile înstrăinate și terenul expropriat, nu pot constitui punct de plecare în stabilirea despăgubirii Curtea reține că aceste susțineri sunt contrazise de mențiunile din suplimentul la raportul de expertiză.

Instanța de apel a mai reținut la dosar, experții apreciază că nu este relevant doar contractul din 30 octombrie 2009 și expun motivele pentru aceasta, dar cu privire la celelalte două contracte apreciază că acestea sunt relevante dar este necesară aplicarea unor corecții, pe care le și aplică în concret și relevă valoarea rezultată. Cât privește critica stabilirii despăgubirii la momentul întocmirii raportului, respectiv luna mai 2010 care ar exclude raportarea la tranzacții încheiate în anii 2008 și 2009, instanța de apel a reținut că în cadrul aplicării corecțiilor necesare față de data încheierii contractelor și data efectuării expertizei, experții au ținut seama și de diferența de timp dintre cele două momente.

Relativ la faptul că valoarea terenului trebuie stabilită la momentul exproprierii nu la cel al efectuării expertizei, s-a reținut că aceasta contravine dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevăd expres că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Față de această din urmă dispoziție legală, instanța de apel a constatat că în fapt reclamantei i se cuvin despăgubirile stabilite prin raportul de expertiză efectuat în apel, raportul de expertiză efectuat în apel. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta B.M.A.

iar prin decizia civilă nr. 178 din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj s-a admis apelul reclamantului și s-a schimbat în parte hotărârea instanței de fond în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei împotriva pârâtului Statului Român prin C.N.A.D.N.R. SA și s-a dispus majorarea cuantumului despăgubirilor acordate reclamantei pentru imobilul expropriat situat în Turda, în suprafața de 3.675 m.p. de la suma de 96.882,19 RON la suma de 159.789 RON. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A mai fost obligat intimatul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. să plătească apelantei suma de 5.745,30 RON cheltuieli de judecată în apel și fond. Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente: Reclamantei i-a fost expropriată în temeiul Legii nr. 33/1994 și al Legii nr. 198/2004 suprafața de 3.675 m.p.

teren situat în Turda, iar pentru aceasta i s-au acordat despăgubiri prin hotărârea din 11 decembrie 2007 în sumă de 96.882,19 RON echivalentul a 27.562,5 euro. La instanța de fond s-a efectuat un raport de expertiză prin care terenul expropriat a fost evaluat la data efectuării expertizei ca având o valoare de 162.122,62 RON echivalent a 38.146,5 euro. La instanța de fond s-a efectuat un raport de expertiză prin care terenul expropriat a fost evaluat la data efectuării expertizei ca având o valoare de 162.122,62 RON echivalent a 38.146,5 euro. Ulterior s-au formulat obiecțiuni la acest raport iar experții în răspunsul lor apreciază că valoarea terenului ca fiind 82.982 RON. În apel apelanta a depus contracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru terenuri din comuna M.V.

din data de 30 octombrie 2009, 25 aprilie 2008 și 24 iulie 2008. Pornind de la aceste contracte, care nu au fost depuse la instanța de fond, Curtea a încuviințat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză pentru a se stabili valoarea despăgubirilor. Prin suplimentul la raportul de expertiză efectuat experții au arătat că valoarea terenului este de 159.789 RON.

Cu privire la acest supliment la raportul de expertiză intimata a formulat obiecțiuni prin care arată că experții au constatat că cele trei contracte de vânzare-cumpărare nu prezintă elemente de comparație, sunt caracterizate diferit față de terenul expropriat, nu există elemente comune între terenurile înstrăinate și terenul expropriat, nu pot constitui punct de plecare în stabilirea despăgubirii, stabilirea despăgubirii la momentul întocmirii raportului, respectiv luna mai 2010 exclude raportarea la tranzacții încheiate în anii 2008 și 2009, valoarea terenului trebuie stabilită la momentul exproprierii nu la cel al efectuării expertizei. S-a reținut că a ceste obiecțiuni nu sunt fondate dat fiind că pe de o parte contrazic flagrant probele dosarului, anume cele expuse în suplimentul de expertiză și contravin dispozițiile legale în materie iar pe de altă parte se constituie în motive de apel.

Instanța de apel a mai reținut că dosar, experții apreciază că nu este relevant doar contractul din 30 octombrie 2009 și expun motivele pentru aceasta, dar cu privire la celelalte două contracte apreciază că acestea sunt relevante dar este necesară aplicarea unor corecții, pe care le și aplică în concret și relevă valoarea rezultată. Cât privește critica stabilirii despăgubirii la momentul întocmirii raportului, respectiv luna mai 2010 care ar exclude raportarea la tranzacții încheiate în anii 2008 și 2009 instanța de apel a reținut că în cadrul aplicării corecțiilor necesare față de data încheierii contractelor și data efectuării expertizei, experții au ținut seama și de diferența de timp dintre cele două momente.

Relativ la faptul că valoarea terenului trebuie stabilită la momentul exproprierii nu la cel al efectuării expertizei, s-a reținut că aceasta contravine dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevăd expres că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Față de această din urmă dispoziție legală, instanța de apel a constatat că în fapt reclamantei i se cuvin despăgubirile stabilite prin raportul de expertiză efectuat în apel. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

solicitând în principal casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare iar în subsidiar modificarea hotărârii instanței de apel în sensul respingerii cererii reclamantei privind majorarea cuantumului despăgubirii ca nefondată și nedovedită. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Astfel recurentul susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În acest sens, recurentul susține că au fost încălcate atât dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 cât și ale art. 129 C. proc. civ., în condițiile în care, susține recurenta, instanța de apel a impus experților judiciari să utilizeze trei contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anii 2008 și 2009 și că evaluarea nu a ținut cont de prețul pieței de la momentul întocmirii raportului de expertiză.

Se mai susține de către recurent că raportul de expertiză este o lucrare pur subiectivă și neconformă realității, în condițiile în care cuantumul despăgubirii s-a stabilit prin raportare la terenurile situate pe teritoriul comunei M.V. Din acest motiv, recurentul susține necesitatea efectuării unei noi expertize de evaluare ce se poate realiza doar în condițiile casării cu trimitere spre rejudecare. Intimatul s-a opus admiterii recursului. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituția României au fost preluate în art. 1 din Legea nr. 33/1994 în realizarea asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, față de caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere.

Nici o expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri, care trebuie să reprezinte valoarea adevărată a bunului expropriat, care potrivit prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 este cea stabilită în raport de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de acest fel data întocmirii raportului de expertiză. Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Este de observat că jurisprudența contenciosului european a statuat în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele respectării drepturilor fundamentale ale individului.

Cu alte cuvinte, ea trebuie să fie în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim și nedisproporționată față de acesta (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 2 februarie 1986 cazul James și alții împotriva Regatului Unit). Or, din dispozițiile legale susmenționate rezultă fără posibilitate de echivoc că nici o expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri care trebuie să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea adevărată a bunului expropriat. Din perspectiva celor expuse, instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel” prevăzută în art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994, definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul activează în cunoștință de cauză, prudent, în interesul propriu, presupunând că nici unul din aceștia nu este supus unei constrângeri exagerate. Astfel, stabilirea acestui preț, presupune administrarea de părțile litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect și o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei.

Dacă respectarea criteriilor prevăzute de dispozițiile legale menționate poate face obiectul unei critici de nelegalitate în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii stabilită în concordanță cu criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 constituie o problemă de temeinicie a hotărârii, care pentru considerentele de drept sus arătate, nu poate face obiect al controlului instanței de recurs. Or în speța supusă analizei, sub motivul unei încălcări a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 se constată că recurentul solicită în principal o reevaluare a probatoriului administrat, cu consecința stabilirii unui alt cuantum al despăgubirii, ceea ce excede controlului instanței de recurs.

Astfel din perspectiva celor expuse, susținerile recurentului nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. motiv pentru care recursul fiind nefondat urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 178A din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Obligă recurentul pârât la plata sumei de 2.892 RON cheltuieli de judecată către intimata reclamantă B.M.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2011.