ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 697/2018

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 10.06.2008, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. unic x/3/2008, reclamanta S.C. A. S.R.L. a contestat cuantumul despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 3 din 27.05.2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A.

Pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, pentru faptul că stabilirea despăgubirilor acordate s-a făcut ținându-se seama de prețul real al imobilului expropriat.

La termenul din data de 10.11.2008, prima instanță a conexat la acest Dosar cauzele cu nr. x/3/2008 și nr. x/3/2008 aflate pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă.

În cauza cu nr. unic x/3/2008, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A., anularea Hotărârii nr. 3 din 27.05.2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, precum și a procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. x/27.05.2008.

La data de 26.05.2011, S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de intervenție în interes propriu în cauza cu nr. unic x/3/2008, aflată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, prin care a arătat că este proprietara imobilului expropriat și a solicitat acordarea de despăgubiri.

Instanța a încuviințat în principiu această cerere la termenul de judecată din data de 23.06.2011.

La aceeași dată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de chemare în judecată a S.C. A. S.R.L. ca persoană care poate pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta, arătând că reclamanta a fost proprietara terenului expropriat și a investițiilor efectuate pe acesta, însă, acestea au intrat în patrimoniul S.C. A. S.R.L. după divizarea admisă prin Încheierea nr. x din 02.08.2006, pronunțată de Tribunalul București.

Prin sentința civilă nr. 803 din 05.04.2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca nefondată, cererea care face obiectul Dosarului nr. x/3/2008, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. S.A.; a admis cererea de intervenție în interes propriu, formulată în cauza nr. x/3/2008 de intervenienta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A; a obligat pârâtul la plata sumei de 6.687.324 RON, cu titlu de despăgubiri, către intervenienta în interes propriu S.C. A. S.R.L., sumă din care: 5.808.240 RON pentru suprafața de 2.433 mp teren intravilan, situat în București, sector 1, str. x și 879.084 RON pentru investițiile afectate de expropriere (drumuri, platforme, alei, parcaje, gazon, împrejmuire, teren tenis - cota parte pentru amplasamentul 7771/1/2, iluminat exterior, alimentare cu apă, canalizare exterioară incendiu, cablu telefon, instalație irigat gazon), determinate conform raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată de experții B., C. și D. (cu opinie separată); a respins ca nefondată cererea - expropriere - care face obiectul Dosarului nr. x/3/2008 conexat la Dosarul nr. x/3/2008, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A.; a luat act de cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. de renunțare la judecata cererii care face obiectul Dosarului nr. x/3/2008, conexat la Dosarul nr. x/3/2008.

Cu privire la cererea principală formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., care face obiectul cauzei cu nr. x/3/2008, la care au fost reunite celelalte cauze, tribunalul a constatat că prin Hotărârea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 nr. 3 din 27.05.2008 și procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. x din 27.05.2008 s-a stabilit că reclamanta S.C. A. S.R.L. este persoana îndreptățită la despăgubiri pentru terenul în suprafață de 2.433 mp, intravilan, situat în București, sector 1, str. x, cu nr. cadastral x. Pentru exproprierea acestui imobil, cu investițiile aferente, a fost stabilită o despăgubire de 243.300 euro (100 euro/mp) pentru teren și 198.946 euro pentru investițiile efectuate de expropriat, rezultând un total de 442.246 euro.

Prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcții, în opinia majoritară, s-a concluzionat că valoarea de piață a terenului la momentul exproprierii, mai 2008, a fost de 650 euro/mp, rezultând o valoare de piață a terenului de 1.581.450 euro, echivalentul a 5.808.240 RON. Valoarea investițiilor a fost stabilită relativ asemănător cu cea stabilită de pârât, respectiv 879.084 RON.

Tribunalul a constatat că suma stabilită ca despăgubiri pentru reclamanta S.C. A. S.R.L. este inferioară celei stabilite în cursul judecății.

Cu privire la cererea de chemare în judecată a S.C. A. S.R.L, care ar pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta S.C. A. S.R.L., tribunalul a constatat că reclamanta nu era proprietara terenului intravilan în suprafața de 2.433 mp, situat în București, sector 1, str. x, la momentul exproprierii, deoarece, în anul 2006 S.C. A. S.R.L. s-a divizat, luând naștere S.C. A. S.R.L. care a preluat o parte din patrimoniul vechii societăți, inclusiv dreptul de proprietate asupra terenului în cauză, imobil înscris sub P1/2 în Cartea Funciară X cu nr. cadastral x, situat în București, sector 1, str. x.

Tribunalul a constatat că exproprierea imobilului a avut loc în anul 2008, după ce dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză trecuse în patrimoniul S.C. A. S.R.L., astfel încât, la momentul exproprierii reclamanta S.C. A. S.R.L. nu mai era proprietara acestui imobil și nici titulara vreunui alt drept real. Rezultă că S.C. A. S.R.L. poate pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta și capătă în acest sens calitatea de intervenient în interes propriu. Tribunalul a reținut că intervenienta a susținut că nu a fost notificată despre demersul de expropriere și că a solicitat instanței, în cauza nr. x/299/2008, anularea Încheierii nr. x din 17.09.2008 a O. C. pen. și radierea înscrierii efectuate în Cartea Funciară în baza încheierii atacate, pentru faptul că, deși era proprietară, despăgubirile pentru expropriere au fost consemnate pe numele unui terț, respectiv S.C. A. S.R.L., nu pe cel al S.C. A. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 2044 din 06.02.2009, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în cauza nr. x/299/2009, modificată prin Decizia civilă nr. 397 din 07.04.2010 a Tribunalului București, prin care s-a admis apelul, și Decizia civilă din 10.05.2011 a Curții de Apel București, prin care s-a respins recursul ca nefondat, s-a anulat Încheierea nr. x din 03.09.2008 a O. C. pen. a sectorului 1 București și s-a respins cererea C.N.A.D.N.R. S.A. privind înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea Statului, cu titlu de expropriere asupra imobilului cu nr. cadastral x, în suprafață de 2.433 mp - teren intravilan situat în București, sector 1, str. x.

Tribunalul a constatat că, formal, nu s-a făcut nici un demers de expropriere față de intervenienta S.C. A. S.R.L., însă, astfel cum s-a constatat și prin cercetarea la fața locului efectuată de experți, terenul în cauză a fost efectiv folosit, existând o expropriere în fapt față de această societate.

Cu privire la cererea de chemare în judecată care face obiectul Dosarului nr. x/3/2008, reunit la prezenta cauză, tribunalul a luat act de renunțarea la judecata cererii formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. privind anularea Hotărârii nr. 3 din 27.05.2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, precum și a procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. x/27.05.2008.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. S.A., solicitând schimbarea sentinței și, pe fond, respingerea ca neîntemeiată a cererii formulate de intervenienta în interes propriu S.C. A. S.R.L.

În motivarea apelului, apelantul pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a ignorat faptul că la data efectuării expertizei reclamanta nu mai era proprietara terenului expropriat, iar Statul Român a acordat acesteia suma de 442.246 euro, echivalent în RON, sumă ce se află la dispoziția reclamantei încă din anul 2008. Apelantul consideră că reaua-credință a intervenientei în interes propriu e dovedită de faptul că a profitat de eroarea instanței de fond, când a intitulat drept recurs calea de atac, și a înțeles ca de îndată să treacă la executarea silită a sentinței tribunalului, împotriva Statului Român.

Apelantul pârât a formulat, în continuare, critici cu privire la valoarea despăgubirilor acordate susținând că, în cauză, s-au avut în vedere doar oferte preluate din mica publicitate, care nu pot fi primite, deoarece nu reflectă adevărata valoare a terenului în litigiu.

Împotriva aceleiași sentințe a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Calea de atac a recursului a fost recalificată ca apel, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, prin încheierea de ședință din 11.02.2013.

La termenul de judecată din 23.09.2013, apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus cererea formulată prin reprezentant legal de renunțare la judecarea propriului apel.

Prin Decizia civilă nr. 327/A din 18 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a luat act de renunțarea apelantei - reclamante S.C. A. S.R.L. la judecarea propriului apel; a respins, ca nefondate, excepțiile nulității recursului pârâtului și a lipsei calității de reprezentant, invocate prin întâmpinarea intimatei - interveniente; a admis apelul pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A. împotriva sentinței civile nr. 803 din 05.04.2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L. și intimata intervenientă în nume propriu S.C. A. S.R.L; a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a respins, ca nefondată, și cererea de intervenție în interes propriu și a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Prin cererea formulată la data de 18 martie 2014, petenta S.C. A. S.R.L. a solicitat completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 327/2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în sensul pronunțării instanței și asupra excepției lipsei capacității de folosință a S.C. A. S.R.L.

Prin Decizia nr. 189 din 28 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins cererea de completare a Deciziei nr. 327/A din 18.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, formulată de petenta S.C. A. S.R.L.

Prin Decizia civilă nr. 2793 din 14.12.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 327/A din 18 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă; a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 189/A din 28 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă; a admis recursul declarat de intervenienta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 327/A din 18 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă; a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A., reprezentată de D.R.D.P. București, împotriva sentinței civile nr. 803 din 5 aprilie 2012 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, aceleiași curți de apel.

Cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 327/A din 18 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, instanța de recurs a reținut că, din interpretarea dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., rezultă că renunțarea la judecată este o formă de expresie, în plan procesual, a principiului disponibilității părților care guvernează procesul civil, ce trebuie să îmbrace forma unei manifestări de voință libere, exprese și neechivoce și care, în opinia instanței de recurs, nu poate fi retractată în raport de soluția pronunțată cu privire la celelalte apeluri exercitate în cauză. Cum reclamanta S.C. A. S.R.L. a renunțat la judecarea apelului menționat, recursul declarat de aceasta împotriva Deciziei civile nr. 327/A din 18 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care se invocă nulitatea cererii de chemare în judecată și a cererii de apel și aspecte care privesc soluția pe fondul litigiului, este inadmisibil.

Constatând că instanța de apel a soluționat în mod legal cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 327/A din 18 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 189/A din 28 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanța de apel nu a luat în considerare și nu a tranșat faptul că Hotărârea nr. 3 din 27.05.2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, prin care au fost stabilite despăgubiri în cuantum de 243.300 euro, pentru teren și 198.946 euro, pentru investițiile efectuate de expropriat, rezultând un total de 442.246 euro, rămâne în ființă și a fost executată în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L., care nu avea acest imobil în patrimoniul său la momentul exproprierii.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut atitudinea procesuală a părților litigante, care fie nu au adus la cunoștința autorităților implicate faptul divizării societăților încă din anul 2006, respectiv al transmiterii imobilului în litigiu în patrimoniul S.C. A. S.R.L., cu consecința emiterii, fără verificări prealabile ale autorităților responsabile, în procedura administrativă, a Hotărârii nr. 3 din 27.05.2008 pe numele altei persoane decât cea care era titulara dreptului de proprietate, fie au avut un comportament procesual inconsecvent, renunțând în funcție de interesele lor particulare la anularea acestei hotărâri ce nu reflectă realitatea juridică, fără ca statul, direct interesat, să se opună.

Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanța de apel nu a luat în considerare și nu a valorificat dispozițiile legale privind procedura de desființare a societăților comerciale reglementată de Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare. Deși s-a constatat, pe parcursul soluționării apelului, că a intervenit lichidarea și radierea intervenientei în nume propriu S.C. A. S.R.L., în temeiul unei rezoluții despre care nu se face mențiunea că este irevocabilă (rezoluția nr. x din 12.08.2013, împotriva căreia se putea exercita plângere în termen de 15 zile la Tribunalul București), iar reprezentantul Ministerului Public a solicitat în ședința publică din 4 noiembrie 2013 emiterea unei adrese către Registrul comerțului pentru a se comunica sentința civilă de radiere, pentru a se vedea în ce mod a fost lichidat activul societății interveniente, punându-se problema calității procesuale, instanța de apel, în mod nejustificat, nu s-a preocupat de acest aspect esențial și a respins cererea, fără a argumenta această soluție.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanța de apel a ignorat mai multe realități juridice substanțiale, și anume: recunoașterea, cel puțin în primă instanță, a dreptului la despăgubiri în favoarea unei entități juridice care a existat la momentul pronunțării acelei soluții și în patrimoniul căreia s-a aflat imobilul în litigiu; existența necontestată a unei exproprieri, ce atrage în mod necesar obligația corelativă a plății despăgubirilor; împrejurarea că despăgubirile au fost plătite în favoarea unei societăți care nu mai avea nici un drept asupra imobilului expropriat, ca efect al divizării celor două societăți implicate în cauză, conform Încheierii nr. x din 2.08.2006, pronunțată de Tribunalul București, cu consecința prejudicierii, în acest caz, atât a statului, cât și a persoanei îndreptățite sau succesorilor acesteia; împrejurarea că prin Decizia civilă nr. 397 din 7.04.2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă s-a dispus irevocabil radierea din cartea funciară a înscrierii dreptului de proprietate al statului asupra imobilului în litigiu.

Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că intervenirea cazului de radiere a S.C. A. S.R.L. ce determină încetarea personalității sale juridice și pierderea capacității procesuale de folosință, nu presupune o echivalență între aceste aspecte și pierderea dreptului la despăgubiri, dreptul de proprietate sau de creanță și în consecință, calitatea procesuală putând fi transmise, în condițiile legii, asociaților sau altor persoane desemnate de această societate, aspecte care, de asemenea, se impun a fi clarificate.

Rejudecând apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. S.A., Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 1121/A din 4 decembrie 2017, a respins excepția nulității cererii de apel; a admis apelul declarat de apelantul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A., reprezentat prin D.R.D.P., împotriva sentinței civile nr. 803 din 05.04.2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în Dosarul nr. x/3/2008, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. și intimata intervenientă S.C. A. S.R.L., a cărei poziție procesuală a fost preluată de E., și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâtul la plata echivalentului în RON al sumei de 442.246 euro, la data plății efective, reprezentând despăgubiri, către intervenientul în interes propriu E.

S-au păstrat restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Excepția nulității cererii de apel formulate de apelantul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A., este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare. Curtea a constatat, pe de o parte, că respectiva cerere prin care a fost învestită instanța de apel a fost semnată, situație în care nu poate opera sancțiunea nulității prevăzută de art. 287 alin. (2) din C. proc. civ. pentru nerespectarea cerinței instituite de art. 287 alin. (1) pct. 5 din același cod. Pe de altă parte, nu poate opera nici sancțiunea nulității pentru lipsa calității de reprezentant a semnatarului cererii sau lipsa mandatului dat semnatarului de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, cum a susținut intimata S.C. A. S.R.L., dreptul avocatului care a asistat pe o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, de a exercita calea de atac împotriva hotărârii date fiind expres prevăzut de art. 69 alin. (2) din C. proc. civ.. Mandatul a fost depus la dosarul primei instanțe, la fila 29 din acest dosar aflându-se împuternicirea avocațială dată avocaților F. și G. de către C.N.A.D.N.R. S.A.

În ceea ce privește lipsa capacității procesuale de folosință a S.C. A. S.R.L., Curtea a constatat că această problemă nu reprezintă, din punct de vedere procesual, o excepție a lipsei capacității procesuale a acestei părți care trebuie rezolvată în prealabil de către instanța de judecată, ci, astfel cum a arătat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, obligatorie asupra problemelor de drept dezlegate conform art. 315 alin. (1) din C. proc. civ., o problemă vizând calitatea procesuală. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanța de apel nu a luat în considerare și nu a valorificat dispozițiile legale privind procedura de desființare a societăților comerciale reglementată de Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare, pentru a se vedea în ce mod a fost lichidat activul societății interveniente, punându-se problema calității procesuale. De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că intervenirea cazului de radiere S.C. A. S.R.L. ce determină încetarea personalității sale juridice și pierderea capacității procesuale de folosință, nu presupune o echivalență între aceste aspecte și pierderea dreptului la despăgubiri, dreptul de proprietate sau de creanță și în consecință, calitatea procesuală putând fi transmise, în condițiile legii, asociaților sau altor persoane desemnate de această societate.

Conform informațiilor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului pentru termenul din 9.01.2017, depuse la filele 53 și următoarele din dosarul Curții, S.C. A. S.R.L. a fost radiată la data de 12.08.2013, iar față de hotărârea adunării generale a asociaților de repartizare a activelor din data de 30.07.2013, repartizarea activelor rămase urmează să se facă 100% pentru asociatul E. În această situație, prin încheierea din 16.10.2017, Curtea l-a introdus în cauză pe E., având în vedere dispozițiile art. 235 alin. (3) și (4) din Legea nr. 31/1990, Hotărârea Adunării generale a asociaților și dispozițiile deciziei de casare pronunțată în cauză.

În această situație, în cauză a operat, ca urmare a lichidării și radierii intervenientei în nume propriu S.C. A. S.R.L., o transmitere a calității procesuale de la S.C. A. S.R.L. către E., drepturile și obligațiile procedurale care determinau calitatea procesuală activă a intervenientei fiind transmise către acesta.

Dobânditorul calității procesuale preia procesul în starea în care se află în momentul în care are loc transmiterea și, din acest moment, judecata se va desfășura în contradictoriu cu el, toate actele de procedură fiind îndeplinite în persoana sa. În consecință, încetarea personalității juridice și pierderea capacității procesuale de folosință a S.C. A. S.R.L. nu mai vizează o parte din proces, dobânditorul preluând, în condițiile arătate, poziția procesuală de intervenient în nume propriu, în persoana sa fiind necesar a fi întrunite condițiile legale pentru a fi parte în proces.

În acest context, E. devine titularul cererii formulate de partea a cărei poziție procesuală a preluat-o, și anume, cererea de intervenție formulată la 26.05.2011, aflată la fila 267 din dosarul primei instanțe, prin care s-a invocat dreptul de proprietate asupra imobilului expropriat și prin care s-a solicitat acordarea de despăgubiri în virtutea dreptului de proprietate deținut asupra imobilului la momentul exproprierii.

În motivarea cererii menționate, s-a arătat că despăgubirile pentru expropriere au fost consemnate pe numele S.C. A. S.R.L., care la momentul exproprierii nu mai era proprietara terenului.

Acest aspect a fost recunoscut de apelantul pârât Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. S.A. și reținut ca atare de Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în decizia de casare, a constatat împrejurarea că despăgubirile au fost plătite în favoarea unei societăți care nu mai avea nici un drept asupra imobilului expropriat, ca efect al divizării celor două societăți implicate în cauză.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut existența necontestată a unei exproprieri, ce atrage în mod necesar obligația corelativă a plății despăgubirilor, dezlegare care se impune în rejudecare, conform art. 315 alin. (1) din C. proc. civ.

Câtă vreme în prezentul proces, prin decizie obligatorie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut existența necontestată a unei exproprieri ca fiind o realitate juridică substanțială, ce atrage în mod necesar obligația corelativă a plății despăgubirilor, împrejurarea că, prin Decizia civilă nr. 397 din 7.04.2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, s-a dispus irevocabil radierea din cartea funciară a înscrierii dreptului de proprietate al statului asupra imobilului în litigiu, nu afectează dreptul persoanei îndreptățite la plata despăgubirilor.

Astfel, deși efectul esențial al exproprierii este acela al trecerii imobilului expropriat din proprietatea privată în proprietate publică, reținerea de către instanța de recurs a existenței dreptului la despăgubiri pentru exproprierea necontestată se impune cu putere obligatorie în prezentul proces pentru instanța de trimitere, în situația în care îndrumările instanței de recurs sunt în acest sens și nu condiționează acest drept de rezultatul procesului având ca obiect acțiunea de carte funciară.

În consecință, Curtea a constatat dreptul intervenientului în interes propriu la plata despăgubirilor pentru expropriere, însă, în ceea ce privește cuantumul acestora, nu se poate reține că intervenienta ar fi contestat suma stabilită de expropriator, întrucât o astfel de susținere nu a fost făcută prin cererea de intervenție, motiv pentru care suma acordată cu acest titlu nu va fi cea stabilită prin expertiza efectuată la prima instanță și reținută de tribunal, de 6.687.324 RON, în echivalent la acea dată de 1.820.621,27 euro, ci aceea stabilită inițial de expropriator, de 442.246 euro.

Față de aspectele arătate, văzând prevederile art. 296 din C. proc. civ., Curtea a admis apelul declarat de apelantul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A., a schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că a obligat pârâtul la plata echivalentului în RON al sumei de 442.246 euro, la data plății efective, reprezentând despăgubiri, către intervenientul în interes propriu E.

În ceea ce privește existența și executarea Hotărârii nr. 3/27.05.2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, prin care au fost stabilite despăgubiri în cuantum de 442.246 euro în favoarea S.C. A. S.R.L., Curtea a constatat că, prin decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanța de apel nu a luat în considerare faptul că hotărârea menționată rămâne în ființă și a fost executată în favoarea S.C. A. S.R.L., care nu avea acest imobil în patrimoniul său la momentul exproprierii. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut atitudinea procesuală a părților litigante care, fie nu au adus la cunoștința autorităților implicate faptul divizării societăților încă din anul 2006, respectiv al transmiterii imobilului în litigiu în patrimoniul S.C. A. S.R.L., cu consecința emiterii, fără verificări prealabile ale autorităților responsabile, în procedura administrativă, a hotărârii în discuție, pe numele altei persoane decât cea care era titulara dreptului de proprietate, fie au avut un comportament procesual inconsecvent, renunțând la anularea acestei hotărâri ce nu reflectă realitatea juridică, fără ca statul, direct interesat, să se opună.

Ca o consecință a principiului disponibilității, instanța civilă nu se sesizează din oficiu, ci procesul civil este declanșat de persoana interesată, care va aprecia dacă este cazul sau nu să pornească procesul civil. Art. 129 alin. (6) din C. proc. civ. impune ca judecătorii să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății, astfel încât, dacă partea interesată nu a înțeles să solicite anularea hotărârii respective sau restituirea sumei plătite, instanța nu se poate pronunța asupra unor astfel de aspecte, în lipsa unei cereri cu acest obiect. Astfel, interesele expropriatorului care a consemnat despăgubirile în favoarea unei persoane care nu avea acest imobil în patrimoniul său la momentul exproprierii nu pot fi realizate din oficiu de instanța civilă, aceasta neavând posibilitatea legală de a iniția cereri în numele uneia din părțile procesului sau de a alege instituția juridică prin intermediul căreia partea ar dori repararea prejudiciului.

În acest context, Curtea a constatat că apelantul pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A., care a emis și executat hotărârea în favoarea S.C. A. S.R.L., direct interesat, nu s-a opus la renunțarea la cererea de anulare a acestei hotărâri, astfel cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, și nu a învestit instanța cu o cerere care să îi permită acesteia să se pronunțe cu privire la legalitatea și executarea hotărârii respective.

Astfel, deși prejudicierea persoanei îndreptățite sau succesorilor acesteia, reținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost înlăturată prin prezenta decizie, în urma îndrumărilor deciziei de casare, prejudicierea Statului Român prin C.N.A.D.N.R. S.A. rezultând din emiterea și executarea hotărârii din 2008 nu poate fi înlăturată în acest cadru procesual, în lipsa unei învestiri a instanței în acest sens din partea părții interesate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, E., S.C. A. S.R.L. și S.C. A. S.R.L.

I. Intervenientul E. a declarat recurs și împotriva încheierii din data de 16.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în Dosarul nr. x/3/2008*, solicitând în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. modificarea acesteia, în sensul respingerii introducerii sale în cauză, în calitate de succesor al S.C. A. S.R.L. și, de asemenea, să se dispună respingerea apelului formulat de Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A. ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.

În motivarea recursului se arată că S.C. A. S.R.L. a fost dizolvată și lichidată prin Rezoluția nr. x din 05.04.2013 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x din 03.04.2013 și radiată prin Rezoluția nr. x din 12.08.2013 dată în Dosarul nr. x din 08.08.2013.

Dacă între momentul dizolvării și lichidării persoana juridică are o capacitate limitată, odată cu radierea, persoana juridică încetează să mai existe, nemaiputând să stea în proces, nici ca pârât și nici ca reclamant.

Patrimoniul societății lichidate se împarte în faza de lichidare între asociați, însă aceștia nu au calitatea de succesori ai societății după lichidare.

Art. 235 alin. ( 3) și (4) din Legea nr. 31/1990, pe care își întemeiază Curtea de apel hotărârea introducerii în cauză în calitate de succesor a lui E., se referă la transmiterea drepturilor, respectiv împărțirea patrimoniului, înainte de lichidare, moment după care nu mai pot avea loc operațiuni.

Curtea de Apel București, prin încheierea atacată, a considerat greșit că între societatea radiată și asociați operează o transmitere de calitate și a introdus în cauză în calitate de succesor, intervenientul, fără să existe nici un temei de drept sau de fapt pentru o astfel de măsură (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)

Legiuitorul a înțeles să arate în Legea nr. 31/1990, în mod expres, procedura dizolvării și lichidării voluntare a unei societăți comerciale și a prevăzut, derogatoriu, singura situație în care asociatul va veni la succesiunea societății, respectiv, în situația fraudării creditorilor.

In speță, nu au existat și nu există creditori ai societății radiate, astfel încât, nu se poate invoca nici art. 237

1

ca temei al introducerii în cauză.

În consecință, recurentul solicită modificarea încheierii atacate în sensul respingerii introducerii sale în cauză ca succesor al S.C. A. S.R.L., iar pe fond, să se dispună respingerea apelului formulat de Statul Român prin C.N.A.N.D.R. S.A. în contradictoriu cu această societate comercială, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.

II. Prin recursul formulat împotriva Deciziei nr. 1121/A din 4 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, recurentul intervenient E. a solicitat modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat de pârâtul apelant Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A., cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe.

Criticile formulate vizează, în esență, nelegalitatea deciziei atacate pentru că încalcă forța obligatorie a Deciziei de casare nr. 2793 din 14 decembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiției în primul ciclu procesual, dar și principiul disponibilității și al autorității de lucru judecat, în același timp.

Se critică hotărârea atacată și pentru interpretarea și aplicarea greșită a legii și a actelor deduse judecații (art. 304 pct. 8, 9), curtea de apel reținând greșit că S.C. A. S.R.L. nu ar fi îndreptățită la despăgubiri pentru că nu ar fi contestat decizia de expropriere sub aspectul cuantumului despăgubirilor.

Totodată, se susține că hotărârea curții de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar considerentele hotărârii atacate sunt contradictorii și străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7).

III. Reclamanta S.C. A. S.R.L. și intervenienta S.C. A. S.R.L. critică hotărârea atacată pentru următoarele motive, structurate în esență, după cum urmează:

Hotărârea instanței de apel este criticabilă pentru încălcarea legii cu privire la reprezentarea în instanță și la lipsa mandatului special și autentic al semnatarului apelului în numele expropriatorului.

Problema lipsei calității D.R.D.P. București de a reprezenta C.N.A.D.N.R. S.A. și a lipsei semnăturii unei persoane care să aibă calitate de reprezentant, cu consecința nulității cererii de apel, trebuie admisă, având în vedere lipsa oricărui mandat prealabil și special dat acestei entități, din partea expropriatorului, raportat la condițiile prevăzute de art. 67 și urm. C. proc. civ. Greșita soluție dată de instanța de apel în această chestiune este criticabilă din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - care constituie motiv de modificare în tot a hotărârii și de anulare a cererii de apel în lipsa semnării de către o persoană care să prezinte un mandat de reprezentare valabil în condițiile legii.

Se susține, în continuare, că hotărârea curții de apel pronunțată în rejudecare este nelegală și netemeinică, deoarece, în urma casării, Înalta Curte a dispus rejudecarea apelului pârâtului, cu unele îndrumări pentru instanța de apel. Aceste îndrumări nu au fost respectate în rejudecare, fiind răstălmăcite, iar persoana identificată de Înalta Curte ca fiind expropriată a fost prejudiciată prin respingerea despăgubirilor în întinderea justă prevăzută de art. 44 alin. (3) din Constituție și stabilită prin hotărârea Tribunalului București.

În rejudecarea apelului, curtea de apel a respins, în mod greșit, cererea S.C. A. S.R.L. de dezdăunare la valoarea reală a prejudiciului suferit, apreciind eronat că această persoană nu ar fi contestat cuantumul despăgubirilor, deși prezența S.C. A. S.R.L. în acest proces este, prin ea însăși, cea mai clară dovadă a contestării cuantumului despăgubirilor, atât în mod direct în dosarul conex și prin intervenția voluntară, dar și prin introducerea sa forțată ca urmare a cererii expres formulate de S.C.A. S.R.L.

Instanța de apel a fost în confuzie cu privire la realitatea neprimirii despăgubirilor de către S.C. A. S.R.L. și la poziția procesuală a intervenientei S.C. A. S.R.L., starea de fapt a procesului fiind, astfel, incorect stabilită.

Mai mult, Curtea de Apel București, în rejudecare, nu a observat sau a ignorat cererea de introducere forțată în cauză a S.C. A. S.R.L. formulată de S.C. A. S.R.L. și pretinde (deși nici expropriatorul apelant nu a pretins) că persoana expropriată S.C. A. S.R.L. nu ar fi contestat cuantumul exproprierii.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind exproprierea specială numai persoana indicată în hotărâre poate contesta hotărârea, iar acțiunea în justiție poartă doar asupra cuantumului.

În concluzie, cine intră în proces nu poate contesta decât cuantumul despăgubirilor, context în care, interpretarea că persoana expropriată S.C. A. S.R.L. nu ar fi formulat contestație împotriva cuantumului despăgubirilor este abuzivă și încalcă art. 6 și 13 din Convenția Europeană, precum și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție.

Acordarea de despăgubiri prin hotărârea tribunalului, abia în anul 2012, într-un cuantum mai apropiat de realitate, denotă caracterul abuziv al procedurii administrative de expropriere. C.N.A.D.N.R. - S.A. a primit de la stat sumele destinate exproprierii, încă din anul 2008, iar până în anul 2012, la data executării silite, aceasta s-a îmbogățit fără just temei, datorând dezdăunări pentru lipsirea de bunul expropriat.

În concluzie, Curtea de apel a greșit grav, schimbând înțelesul vădit al recomandărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție ca instanță de recurs, făcute prin Decizia de casare nr. 2793 din 14 decembrie 2015, deși acestea erau obligatorii potrivit prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

I. Luând în examinare recursul declarat de recurentul intervenient E. împotriva încheierii din data de 16.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2008*, Înalta Curte reține că este fondat.

Astfel, prin încheierea recurată, Curtea de apel, în rejudecare după casare, a dispus introducerea în cauză a lui E., având în vedere dispozițiile art. 235 alin. (3) și (4) din Legea nr. 31/1990, Hotărârea adunării generale a asociaților și dispozițiile deciziei de casare pronunțată în primul ciclu procesual.

Având în vedere chestiunea recurată și anume, introducerea în cauză a lui E. în calitate de succesor al S.C. A. S.R.L., instanța supremă reține că prin Decizia nr. 2793 din 14.12.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de intervenienta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 327/A din 18 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A., reprezentată de D.R.D.P. București, împotriva sentinței civile nr. 803 din 5 aprilie 2012 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, aceleiași curți de apel.

Prin decizia de casare menționată, reținând că judecătorii fondului nu au stabilit pe deplin situația de fapt în scopul aplicării corecte a legii, Înalta Curte a statuat că problema capacității procesuale a recurentei interveniente S.C. A. S.R.L., respectiv a transmiterii patrimoniului și calității sale, reprezintă aspecte ce nu au fost lămurite de instanța de apel și care nu pot fi tranșate pentru prima dată în recurs.

A indicat instanței de trimitere, în acest sens, să ia în considerare și să valorifice dispozițiile legale privind procedura de desființare a societăților comerciale reglementată de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, pentru a se vedea în ce mod a fost lichidat activul societății interveniente, un element esențial fiind hotărârea de repartizare a activelor rămase, deci modul în care activul patrimonial a fost distribuit, punându-se problema calității procesuale.

La solicitarea Curții de apel, în rejudecare, Oficiul Național al Registrului Comerțului a transmis la dosar adresa nr. x din 13.12.2016 privind "Furnizarea de informații extinse" referitoare la societățile S.C. A. S.R.L. și S.C. A. S.R.L., conform căreia:

S.C. A. S.R.L. este în stare de funcțiune, are sediul social în București, sectorul 1, str. Aeroportului nr. 120 - 130 și are printre asociați persoane fizice pe domnul E.

S.C. A. S.R.L. a fost înființată, urmare divizării parțiale a S.C. A. S.R.L., fiind înscrisă în Registrul Comerțului la data de 14.08.2006, având același sediu social în București, sectorul 1, str. x, iar printre asociați persoane fizice pe domnul E.

Conform acelorași date de identificare, furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, S.C. A. S.R.L. a fost radiată din evidențele Registrului Comerțului prin Rezoluția nr. 106069 din data de 12.08.2013, urmare dizolvării și lichidării la data de 06.08.2013, conform art. 235 din Legea nr. 31/1990. Pe cale de consecință, s-a admis hotărârea Adunării Generale a Acționarilor de repartizare a activelor acestei societăți comerciale.

Conform Hotărârii adunării generale a asociaților de repartizare a activelor din data de 30.07.2013:

"În urma operațiunilor de radiere/dizolvare/lichidare repartizarea activelor rămase să se facă 100% pentru asociatul E. Prin urmare, în urma procedurii de lichidare a societății S.C. A. S.R.L., la data de 06.08.2013 au rămas următoarele active fixe la valoarea contabilă, active care urmează să treacă în proprietatea asociatului E.: 1. Teren în suprafață de 714,15 mp în Calea x, sector 1 București, intabulat în cartea funciară nr. x, număr cadastral x, în valoare de 1.329.000,00 RON; 2. Construcția situată în Calea x, sector 1 București, număr cadastral x, în valoare de 148.314,95 RON. Se distribuie următoarele sume: H. - 16.618 RON și E. - 1.663 RON."

Așadar, văzând Hotărârea adunării generale a asociaților de repartizare a activelor din data de 30.07.2013 și activul patrimonial rămas de distribuit, Înalta Curte constată că din acesta nu a făcut parte imobilul expropriat prin Hotărârea nr. 3 din 27.05.2008, respectiv suprafața de 2.433 mp teren intravilan, situat în București, sector 1, str. x și investițiile efectuate pe acesta, afectate de expropriere.

Urmare netransmiterii asociatului E. a dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat, pentru că nu făcea parte din activele patrimoniale rămase de distribuit, acesta nu a dobândit de plano calitatea de succesor al societății lichidate, numai ca urmare directă a înregistrării la registrul comerțului a mențiunii radierii, astfel cum a reținut eronat Curtea de Apel.

Față de această situație, Înalta Curte apreciază că instanța de apel, în rejudecare, a interpretat și aplicat în mod greșit, atât dispozițiile legale privind procedura de desființare a societăților comerciale reglementată de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, cât și dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. privind dezlegările și indicațiile date prin decizia de casare.

Astfel, art. 235 din Legea societăților comerciale reglementează acel caz în care personalitatea juridică a societății cu răspundere limitată încetează fără a exista lichidare, când cele două faze ale procesului de încetare a personalității juridice (dizolvarea și lichidarea) pot fi cumulate dacă asociații, probând că societatea și-a achitat toți creditorii sau că a reglementat în alt fel datoriile sale, decid, prin hotărâre a adunării generale, să dizolve societatea și să renunțe la formalitățile lichidării, urmând a împărți între ei bunurile care ar rămâne după regularizarea datoriilor.

Potrivit art. 235 alin. (3) și (4) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor rămase după plata creditorilor are loc la data radierii societății din registrul comerțului. Registrul va elibera fiecărui asociat un certificat constatator al dreptului de proprietate asupra activelor distribuite, în baza căruia asociatul poate proceda la înscrierea bunurilor imobile în cartea funciară.

Așadar, legiuitorul a înțeles să arate în Legea nr. 31/1990, în mod expres, procedura dizolvării și lichidării voluntare a unei societăți comerciale și a prevăzut, derogatoriu, singura situație în care asociatul va veni la succesiunea societății, respectiv, în situația fraudării creditorilor. În speță, nu au existat și nu există creditori ai societății radiate, astfel cum susține însuși recurentul intervenient și cum rezultă din informațiile transmise de la registrul comerțului, nefiind incident nici art. 2371 din Legea societăților comerciale.

În contextul acestor considerente, Înalta Curte constată că instanța de apel, în rejudecare, reținând trunchiat Hotărârea adunării generale a asociaților de repartizare a activelor societății din data de 30.07.2013, nu a observat și din ce se compune activul patrimonial rămas în urma operațiunilor de dizolvare/lichidare/radiere a societății, respectiv ce bunuri au fost repartizate în proporție de 100% asociatului E., acestea constând, în fapt, în terenul de 714,15 mp situat în Calea x, sector 1 București și construcția situată pe acesta.

Prin urmare, instanța de apel apreciind oportună introducerea în cauză a lui E., în calitate de succesor al societății radiate S.C. A. S.R.L., în condițiile în care, în urma procedurii de desființare a acestei societăți comerciale, imobilul în litigiu nu făcea parte din activul patrimonial rămas de distribuit, a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 235 alin. (3) și (4) din Legea nr. 31/1990, invocat ca temei al luării acestei măsuri procesuale.

Pe de altă parte, înțelegând și interpretând greșit, în același timp, dispozițiile deciziei de casare, instanța de apel a reținut calitatea de succesor a lui E., dar și dreptul acestuia la plata despăgubirilor pentru exproprierea imobilului situat în București, sector 1, str. x, în condițiile în care, însăși autoarea S.C. A. S.R.L. a încasat despăgubirea stabilită prin sentința civilă nr. 803 din 05.04.2012 pronunțată de Tribunalul București în cauză, astfel că aceasta a fost îndestulată, așa cum recunosc în mod expres, atât recurentele prin motivele de recurs și concluziile scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, cât și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A., prin întâmpinare și motivele de apel formulate în dosar.

În acest context, apreciind incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul intervenient E. împotriva încheierii din data de 16.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în Dosarul nr. x/3/2008*, pe care o va modifica, în sensul respingerii introducerii acestuia în cauză.

Ca o consecință directă a modificării încheierii din data de 16.10.2017, în sensul arătat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de E. împotriva Deciziei nr. 1121/A din 4 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pentru lipsa calității procesuale active, întrucât hotărârea judecătorească ce se pronunță în materie civilă are putere de lucru judecat numai între părțile litigante, dreptul de a recura o atare hotărâre aparținând, cu excepția procurorului, numai părților care au figurat la judecată în fond, sau succesorilor universali ori cu titlu universal, precum și acelora care, potrivit regulilor de drept material, reprezintă părțile.

Așa fiind, asociatul care nu a dobândit calitatea de succesor al societății desființate, pentru considerentele pe larg expuse în examinarea recursului anterior, este terț în proces, chiar dacă ar fi interesat în cauză.

În speță, recurentul însuși a susținut în mod ritos respingerea introducerii sale în cauză, declarând recurs împotriva încheierii din data de 16.10.2017 prin care s-a dispus această măsură procesuală.

Față de soluția admiterii acestui recurs și modificării încheierii în sensul respingerii introducerii în cauză a lui E., acesta este un terț care nu are dreptul de a face recurs împotriva deciziei pronunțate pe fond de curtea de apel (din situațiile de excepție făcând parte terții în materie necontencioasă, dobânditorul cu titlu particular, creditorul chirografar ori terțul recurent împotriva ordonanței de adjudecare, situații în care acesta nu se încadrează), context în care, având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de E. împotriva Deciziei nr. 1121/A din 4 decembrie 2017, pentru lipsa calității procesuale active.

Referitor la recursul declarat de intervenienta S.C. A. S.R.L., Înalta Curte a constatat intervenit, la termenul de dezbatere a recursului, motivul de ordine publică referitor la lipsa capacității procesuale de folosință a acestei societăți, care nu mai există.

Astfel, conform informațiilor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului prin adresa nr. x din 13.12.2016, S.C. A. S.R.L. a fost radiată din evidențele registrului comerțului, ca urmare a dizolvării și lichidării, fapt consemnat în baza rezoluției nr. x din data de 12.08.2013 și având în vedere certificatul de radiere din 14.08.2013, aspect necontestat de niciuna dintre părți în cauză.

Ca urmare directă a înregistrării la registrul comerțului a mențiunii radierii, încetează personalitatea juridică a societății comerciale, care dispare astfel ca subiect de drept.

În speță, S.C. A. S.R.L. a intervenit în proces, în calitate de intervenientă în interes propriu, ca urmare a încuviințării în principiu a cererii de intervenție în interes propriu, formulată la data de 26.05.2011, cât și ca urmare a cererii de chemare în judecată a altei persoane formulată de reclamantă la aceeași dată, arătând că este proprietara imobilului expropriat și a solicitat acordarea propriilor despăgubiri pentru expropriere.

Așadar, fiind în dezbatere un drept subiectiv civil al societății interveniente - care a pierdut pe parcursul procesului capacitatea procesuală de folosință, aceasta neavând succesori, astfel cum s-a reținut în considerentele recursurilor ce preced, se consideră că partea nu mai are folosința acestui drept, întrucât nu mai există, astfel încât cererea sa de acordare a propriilor despăgubiri pentru expropriere se impune a fi respinsă ca și când dreptul lipsește.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 1121/A din 4 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, Înalta Curte constată că este fondat pentru considerentele ce succed.

Referitor la prima critică de recurs, ce vizează problema lipsei calității de reprezentant a D.R.D.P. București și a lipsei semnăturii unei persoane care să aibă calitate de reprezentant cu consecința nulității cererii de apel formulate de apelantul pârât Statul român prin C.N.A.D.N.R. S.A., Înalta Curte reține că nu este întemeiată, urmând a o respinge ca atare.

În ceea ce privește problema lipsei calității D.R.D.P. București de a reprezenta C.N.A.D.N.R. S.A., Înalta Curte constată că în litigiile având ca obiect "expropriere", expropriator este Statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin C.N.A.D.N.R. S.A.

În acest context, se constată că Statul român rămâne un dominus litis, în persoana sa verificându-se calitatea de expropriator, numai calitatea procesuală verificându-se în persoana reprezentantului acestuia.

Cum reprezentarea legală a Statului român în materie de expropriere a fost prevăzută expres prin dispoziții legale speciale, faptul că mandanții expropriatorului