ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1078/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1078/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. 38885/3/2010, la data de

16 august 2010, reclamanții P.I. și P.S. au formulat, în contradictoriu cu

pârâtul Municipiul București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în

temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198 din 25 mai 2004, așa cum a fost

completată, contestație împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 9

din 22 iulie 2010 emisă de intimată, solicitând să se dispună anularea

acesteia.

În motivarea

contestației s-a arătat că prin hotărârea contestată s-a dispus să li se acorde

despăgubiri în cuantum de 80.971 RON, conform art. 4 alin. (8) și (9) din Legea

nr. 198/2004, completată și modificată și art. 4 alin. (13) din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 aprobate prin H.G. României nr. 434/2009,

ca urmare a exproprierii suprafeței de teren de 60 mp și a gardului de

împrejmuire de 20 m.p., proprietatea reclamanților, situată în București str.

Gh. Ionescu Sisești.

Prin sentința civilă

nr. 2098 din 01 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 83/2/2008 a fost

consfințită decizia nr. 91 din 25 octombrie 2007 emisă de Primăria Municipiului

București - Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor conform Legii nr. 33/1994

prin care, respingându-se întâmpinarea reclamanților din prezenta cauză, s-a

dispus exproprierea proprietății lor în suprafață de 60 m.p. teren și 20 m.p..

gard de împrejmuire, proprietate situată în București, str. Gh. Ionescu

Sisești, sector 1 și acordarea de despăgubiri în cuantum de 220.533 RON.

Reclamanții au arătat

că la 08 iulie 2010 au depus la Primăria Municipiului București cererea de

punere în executare a Deciziei nr. 91 din 25 octombrie 2007, la care s-a făcut

referire, însă, după câteva zile au fost convocați de intimată la discuții,

împrejurare în care li s-a adus la cunoștință că s-a făcut o altă evaluare a

terenului. Obiecțiunile reclamanților argumentate de sentința civilă nr. 2098

din 01 septembrie 2008 au fost respinse.

Din cele menționate

rezultă că atât exproprierea cât și cuantumul despăgubirilor au intrat în

puterea lucrului judecat prin sentința civilă nr. 2098 din 01 septembrie 2008.

Pe cale de consecință aceste chestiuni de drept - exproprierea și despăgubirea

- nu mai pot forma obiectul unei măsuri jurisdicționale administrative.

Prin încheierea de

ședință din data de 23 februarie 2011, tribunalul a respins excepția puterii de

lucru judecat și a inadmisibilității invocate de reclamanți, ca neîntemeiate.

Prin sentința civilă

nr. 1045 din 25 mai 2011 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins,

ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanți.

Împotriva acestei

sentințe, la data de 23 august 2011, au declarat apel contestatorii P.I. și

P.S.

Prin decizia civilă

nr. 780/ A din 1 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul reclamanților

ca nefondat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 9 alin. (2) și (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele

măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național,

județean și local, „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii

consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) se

poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la

data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului

despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul

dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus

exproprierii”, iar „acțiunea formulată se soluționează potrivit dispozițiilor

art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.

Împrejurarea că

anterior emiterii hotărârii contestate fusese declanșată o procedură de

expropriere pentru utilitate publică, conform procedurilor administrative

prevăzute de Legea nr. 33/1994 este lipsită de relevanță în privința aspectului

stabilirii despăgubirilor, cât timp acesta nu a fost analizat și soluționat

definitiv de tribunal, după parcurgerea procedurii judecătorești prevăzute de

același act normativ în cadrul din materia exproprierii.

Apelanții ignoră

faptul că, în conformitate cu Legea nr. 33/1994, procedura exproprierii se

derulează în trei etape distincte: etapa stabilirii și declarării utilității

publice; etapa administrativă, în care se realizează măsurile pregătitoare

exproprierii, incluzând o procedură cu această natură supusă în final unui control

judecătoresc, în fața instanței de contencios administrativ; etapa judiciară,

în care, conform art. 21 și urm. din acest act normativ, tribunalul în raza

căruia este situat imobilul propus pentru expropriere, la cererea

expropriatorului, verifică dacă sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru

expropriere și stabilește despăgubirile.

Prin urmare, prin

decizia nr. 91 din 25 octombrie 2007, emisă de Comisia pentru soluționarea

întâmpinărilor constituită în cadrul Primăriei Municipiului București, conform

procedurii comune prevăzute Legea nr. 33/1994, nu s-a dispus exproprierea

suprafeței de 60 mp teren și 20 m.p. împrejmuire și nici nu s-a stabilit

valoarea despăgubirilor pentru expropriere, cum pretind apelanții, ci s-a

respins întâmpinarea apelanților, proprietarii imobilului din București, str.

Gheorghe Ionescu Sisești, sectorul 1, făcându-se totodată mențiunea că, în

condițiile necontestării sumei propuse, „se va menține propunerea de acordare a

despăgubirilor”.

Contestația formulată

împotriva acestei decizii a fost respinsă de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, ca instanță de recurs, prin decizia nr. 3466 din 23 iunie 2009, unde

se arată expres că, având în vedere competența materială specială a

Tribunalului București pentru stabilirea despăgubirilor, prevăzută de art.

21-23 din lege, este inadmisibilă discutarea acestui aspect în fața curții de

apel în cadrul soluționării contestației la dispoziția emisă în soluționarea

întâmpinării”.

În măsura în care

expropriatorul, aplicând legea specială în materie și H.G. nr. 592 din 23 iunie

2010 a stabilit o despăgubire care a fost contestată (neexistând alte

despăgubiri „stabilite” anterior, în baza Legii nr. 33/1994, după cum deja s-a

precizat), tribunalul a procedat corect, în aplicarea dispozițiilor art. 9

alin. (3) din Legea nr. 198/2004 în referire la art. 21 - 27 din Legea nr.

33/1994, punând în discuție necesitatea efectuării unei expertize tehnice de

evaluarea a imobilului expropriat, expertiză refuzată însă de către reclamanți

.

În ceea ce privește

încălcarea, prin emiterea hotărârii contestate, a principiilor constituționale

și a legislației europene privind exproprierea cu dreaptă și prealabilă

despăgubire, instanța de apel a constatat doar că hotărârea a fost emisă în

conformitate cu dispozițiile legale cuprinse în Legea nr. 198/2004, dispoziții

ce au făcut obiectul controlului de constituționalitate la Curtea

Constituțională, care, în Decizia nr. 910/2009 a statuat că „Legea nr.

198/2004, în ansamblul său, conține dispoziții care asigură cadrul legal

privind procedura de expropriere și stabilire a despăgubirilor, apărarea

dreptului de proprietate si a dreptului de a contesta, pe cale judiciară,

cuantumul despăgubirilor, în acord cu dispozițiile constituționale și

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat că o privare

de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de

utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern și să respecte un

raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (Cauza

James și alții împotriva Marii Britanii, 1986)”.

Împotriva deciziei

nr. 780/ A din 1 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă, au formulat recurs reclamanții P.I. și P.S., prevalându-se de prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului, recurenții reclamanți au arătat că, în mod greșit, instanța de apel

a considerat că nu există putere de lucru judecat a sentinței civile nr. 2098

din 01 septembrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 83/2/2008 de către Curtea de

Apel București.

Dacă s-ar admite

opinia greșită a instanței de apel, în sensul că sentința civilă pronunțată în

Dosarul nr. 83/2/2008 de către Curtea de Apel București nu privește și aspecte

ale cuantumului despăgubirii acordate prin Hotărârea nr. 91 din 25 octombrie

2007, cu atât mai mult rezultă că valoarea despăgubirilor de 220.533 lei din

această hotărâre este definitivă, ea nefiind niciodată contestată. Ca o

consecință, ulterior nu se mai putea emite o altă hotărâre de către comisie cu

altă valoare.

Dispozițiile art. 5

și 6 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 434/2009 de aplicare a

Legii nr. 198/2004 retroactivează.

Astfel, dispozițiile

art. 5 și 6 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 434/2009 de aplicare

a Legii nr. 198/2004 au în vedere procedura exproprierii, necesare în viitor,

pentru realizarea lucrărilor de interes public, procedură care s-a efectuat

deja pentru imobilul din prezenta cauză.

Din moment ce

procedura exproprierii silite s-a desfășurat nu se impune o nouă procedură a

exproprierii și acordării de noi despăgubiri pentru că s-ar încălca și

dispozițiile sentinței civile nr. 2098 din 01 septembrie 2008 pronunțată de

către Curtea de Apel București prin care a fost considerată legală prima

procedură a exproprierii silite și a despăgubirilor în cuantum de 220.523 lei.

Recurenții reclamanți

au mai susținut că efectuarea unei expertize evaluatorii în cauză nu se

impunea, deoarece nu au contestat valoarea bunului expropriat, valoare

precizată în Hotărârea nr. 9/2010, ci au contestat hotărârea în întregul ei

față de împrejurarea că anterior s-a emis Hotărârea nr. 91/2007 validată prin

sentința civilă nr. 2098 din 01 septembrie 2008 de către Curtea de Apel

București, rămasă irevocabilă.

De asemenea, au

argumentat că instanța de apel a constatat, în mod greșit, că nu sunt încălcate

dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, întrucât au invocat încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr.

1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului raportat la modalitatea de

aplicare a acestei legi, aplicare prin care nu s-a respectat dispozițiile

cuprinse în conținutul său.

Pârâtul nu a depus

întâmpinare.

Analizând recursul

prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că este nefondat pentru considerentele ce se succed:

Litigiul prezent este

generat de faptul că față de reclamanți s-a declanșat procedura de expropriere

a unui teren aflat în proprietatea lor, pentru cauză de utilitate publică de

interes local în vederea realizării obiectivului “Supralărgire str. Gheorghe

Ionescu Sisești - Bd. Ionescu de la Brad”, nemulțumirea acestora constând în

cuantumul concret al despăgubirilor cuvenite acordate prin Hotărârea nr. 9 din

22 iulie 2010 emisă de Municipiul București - Comisia pentru aplicarea Legii

nr. 198/2004, considerând ca fiind stabilit în mod definitiv cuantumul

despăgubirilor prin Hotărârea nr. 91/25 octombrie 2007 emisă de Comisia pentru

soluționarea întâmpinărilor conform Legii nr. 33/1994, în valoare de 220,523

lei.

Demarându-se

procedura de expropriere, în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr.

33/1994 și fiind notificat, în cadrul procedurii de drept comun prevăzută de

Legea nr. 33/1994, reclamanții au formulat întâmpinare prin care și-au arătat

nemulțumirile sub aspectul măsurii exproprierii, însă Comisia specială

constituită în baza Deciziei nr. 1254 din 17 august 2006 a Primăriei

Municipiului București prin Hotărârea nr. 91 din 25 octombrie 2007 a respins

întâmpinarea cu motivarea că aceasta nu a fost dovedită, reținându-se că nu

s-au formulat obiecții asupra sumei propuse cu titlu de despăgubire.

Împotriva acestei

decizii, reclamanții au formulat contestație, respinsă prin sentința civilă nr.

2098 din 01 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 83/2/2008, irevocabilă

prin Decizia nr. 3466 din 23 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Totodată, ca urmare a

modificărilor aduse Legii nr. 198/2004 prin Legea nr. 184/2008, Parlamentul

României a declarat ca fiind de utilitate publică toate lucrările de

construcție de drumuri de interes național, județean și local, în aceste

lucrări încadrându-se și proiectul „Supralărgire str. Gheorghe Ionescu Sisești

- Bd. Ion Ionescu de la Brad”.

În conformitate cu

dispozițiile art. II din Legea nr. 184/2008, Guvernul României a adoptat

Hotărârea nr. 592 din 23 iunie 2010, prin care a aprobat declanșarea procedurii

de expropriere pentru toate imobilele rămase de expropriat pentru realizarea

lucrării de utilitate publică „Supralărgire str. Gheorghe Ionescu Sisesti - Bd.

Ion Ionescu de la Brad”, printre care și imobilul situat în București, str.

Gheorghe Ionescu Sisesti, sector 1, proprietatea reclamanților.

Drept urmare,

expropriatorul Municipiul București a continuat procedura de expropriere în

conformitate cu dispozițiile Legii nr. 198/2004, procedura finalizându-se prin

emiterea hotărârii contestate în prezenta cauză.

Critica recurenților

reclamanți în sensul că valoarea despăgubirilor a fost stabilită cu “putere de

lucru judecat” prin Hotărârea nr. 91 din 25 octombrie 2007 emisă de Comisia

pentru soluționarea întâmpinărilor, în faza administrativă a exproprierii

inițiată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 33/1994, este nefondată.

Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică prevede în mod detaliat

etapele procedurii, modalitățile, atribuțiile autorităților publice în materie,

măsurile prealabile și premergătoare exproprierii, exproprierea și stabilirea

despăgubirilor, plata acestora și punerea în posesie a expropriatorului.

Drept urmare, având

în vedere voința legiuitorului, dedusă din modul în care a conceput etapele

exproprierii redate în Capitolele 2, 3, 4 și 5 din lege, rezultă că pentru

etapele declarării utilității publice și a măsurilor premergătoare

exproprierii, controlul legalității actelor administrative revine instanțelor

de contencios-administrativ.

Aceasta reiese din

art. 20 alin. (1) ultimul din Cap. 3 al Legii nr. 33/1994 care arată că „în

cazul în care și noile propuneri vor fi respinse, expropriatorul precum și

proprietarii sau celelalte persoane titulare de drepturi reale asupra

imobilului propus spre expropriere pot contesta hotărârea comisie constituită

potrivit art. 15 la curtea de apel în raza căreia se află situat imobilul, în

termen de 15 zile de la comunicare, potrivit prevederilor legii contenciosului

administrativ”.

Acest text coroborat

cu dispozițiile art. 21 alin. (1) și art. 23 alin. (2), cuprinse în Cap. 4

„Exproprierea și stabilirea despăgubirilor” relevă suficient de clar că

soluționarea cererii de expropriere cade în competența tribunalului județean

sau a municipiului B, în raza căruia este situat imobilul propus spre

expropriere, instanță datoare a verifica dacă sunt întrunite condițiile cerute

de lege pentru expropriere și totodată stabilirea despăgubirilor.

În cazul în speță,

procedura a demarat, așa cum s-a arătat mai sus, în baza dispozițiilor Legii

nr. 33/1994, care, spre deosebire de Legea nr. 198/2004, modificată prin Legea

nr. 184/2008, prevede în Capitolul III măsuri premergătoare exproprierii care

constau în executarea planurilor cadastrale, cu indicarea numelui

proprietarului și a ofertelor de despăgubire, precum și în notificarea

propunerilor de expropriere persoanelor fizice sau juridice titulare de

drepturi reale.

În cadrul acestor

proceduri este prevăzută posibilitatea depunerii de către proprietarii și

titularii altor drepturi reale asupra imobilelor în cauză, a unor întâmpinări

ce sunt analizate de către o comisie constituită în condițiile art. 15 din

Legea nr. 33/1994, care, dacă sunt admise, impun obligația expropriatorului de

a reveni asupra propunerilor sale, cu refacerea corespunzătoare a planurilor

cadastrale.

De asemenea, conform

art. 31 din Legea nr. 33/1994, punerea în posesie a expropriatorului se poate

efectua numai după îndeplinirea obligațiilor privind despăgubirea, iar în cazul

terenurilor cultivate și a celor cu plantații, numai după ce recoltele au fost

culese.

Această procedură

specială nu mai este prevăzută de Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri

prealabile lucrărilor de construcție pe drumuri de interes național, județean

și local, care, declară de plano ca fiind de utilitate publică toate drumurile

de interes național, județean și local - art. 2, și de importanță strategică și

de securitate națională toate drumurile de interes național - art. 1 alin. (2).

Considerându-se

nemulțumit de măsura exproprierii și de traseul ales, reclamanții au formulat

întâmpinare care a fost soluționată de comisia specială prin Hotărârea nr. 91

din 25 octombrie 2007, iar contestația împotriva acestei hotărâri a fost

respinsă în mod irevocabil prin Decizia nr. 3466 din 23 iunie 2009 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție

Aceasta însă, nu

înseamnă că după parcurgerea acestei faze, care este definită ca „premergătoare

exproprierii” chiar de lege, reclamanții, în situația în care nu se învoiesc cu

privire la despăgubirile ce li se cuvin, să ceară ca ele să fie stabilite chiar

de tribunal, prin toate mijloacele de probă admise de lege, în condițiile art.

23 și 24 din Cap. 4 al legii, cu titlu „Exproprierea și stabilirea

despăgubirilor”, deoarece, așa după cum chiar ei susțin în prezenta acțiune, nu

se opun exproprierii.

Mai mult, în

considerentele Deciziei nr. 3466 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție s-a reținut că, în cadrul soluționării contestației la dispoziția

emisă în soluționarea întâmpinării, este inadmisibilă discutarea cuantumului

despăgubirii în fața instanței de contencios administrativ, având în vedere

competența materială specială a Tribunalului București pentru stabilirea

despăgubirilor, motiv pentru care nici nu mai putea fi reținut caracterul

“definitiv” al cuantumului despăgubirii invocat de recurenții reclamanți în

prezenta cauză.

Drept urmare, Hotărârea

nr. 91 din 25 octombrie 2007, contrar susținerilor recurenților reclamanți, nu

are autoritate de lucru judecat în privința cuantumului despăgubirilor,

întrucât, pe de o parte, a fost emisă într-o fază prealabilă de negociere, care

nu a intrat în circuitul civil, acceptarea despăgubirilor acordate prin

respectiva hotărâre neputându-se realiza decât în condițiile art. 21 din Legea

nr. 33/1994, după sesizarea tribunalului de către expropriator. Pe de altă

parte, a fost emisă în baza altui temei legal, decât cel care a stat la baza

hotărârii contestate în prezenta cauză.

În acest sens sunt și

prevederile art. 24 din Legea nr. 33/1994 (art. 21-27 din această lege

reprezintă norme de trimitere în cadrul contestațiilor formulate de

expropriatorul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor stabilite în procedura

exproprierilor derulate în condițiile legii speciale, Legea nr. 198/2004),

potrivit cărora, chiar și în cazul unei învoieli între expropriat și

expropriator asupra despăgubirii, instanța este cea care ia act de această

învoială, iar dacă părțile nu se învoiesc, va stabili instanța despăgubirea.

De asemenea, nici

susținerea că art. III din Legea nr. 184 din 21 octombrie 2008 conform căruia

„orice documentație tehnică sau de evaluare realizată anterior intrării în

vigoare a prezentei legi se consideră valabilă” ar constitui un impediment

legal nu poate fi reținută, întrucât aplicarea de către expropriator a

procedurilor de stabilire a despăgubirilor prevăzute de legea specială este de

imediată aplicare în materia exproprierii pentru realizarea lucrărilor de

construcție de autostrăzi și drumuri naționale, prin emiterea unei hotărâri

care să poată fi contestată ulterior de cel interesat, sub aspectul cuantumului

despăgubirilor, la instanța judecătoreasă competentă.

Per a contrario, dacă

s-ar proceda altfel, în sensul celor invocate de recurenții reclamanți,

dispozițiile din Legea nr. 198/2004 privind modul de stabilire a despăgubirilor

în faza judiciară, în cazul contestării de către expropriat a cuauntumului despăgubirii

consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) din

aceeași lege, ar fi lipsite de eficiență juridică.

Drept urmare, Înalta

Curte constată că dispoziția nr. 9/2010 a fost emisă în temeiul hotărârii de

expropriere H.G. nr. 592 din 23 iunie 2010 privind declanșarea procedurilor de

expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată

situate pe amplasamentul lucrării de interes public local „Supralărgire str.

Gheorghe Ionescu Sisești – Bd. Ionescu de la Brad”, care este altul decât cel

în baza căruia a fost emisă Hotărârea nr. 91/2007, respectiv Hotărârea nr. 267

din 02 noiembrie 2006 emisă de Consiliul General al Municipiului București

privind declararea de utilitatea publică a lucrării de interes local

„Supralărgire Str. Gheorghe Ionescu Sisești – Bd. Ionescu de la Brad”, motiv

pentru care apreciază că în mod corect expropriatorul a dispus realizarea unei

noi evaluări a despăgubirilor.

Nici criticile

referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional

la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu sunt fondate, deoarece se invocă

încălcarea dispozițiilor din Convenție raportat la modul cum sunt aplicate

prevederile Legii nr. 198/2004, or Convenția și jurisprudența Curții europene

sunt incidente în caz de conflict între norma europeană și cea din legea

internă, iar nu în caz de aplicare greșită a normei interne.

Potrivit celor

anterior redate, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții P.I. și P.S. împotriva deciziei nr.

780/ A din 1 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 1 martie 2013.