ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1078/2013

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. 38885/3/2010, la data de 16 august 2010, reclamanții P.I. și P.S. au formulat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198 din 25 mai 2004, așa cum a fost completată, contestație împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 9 din 22 iulie 2010 emisă de intimată, solicitând să se dispună anularea acesteia. În motivarea contestației s-a arătat că prin hotărârea contestată s-a dispus să li se acorde despăgubiri în cuantum de 80.971 RON, conform art. 4 alin. (8) și (9) din Legea nr. 198/2004, completată și modificată și art. 4 alin. (13) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 aprobate prin H.G.

României nr. 434/2009, ca urmare a exproprierii suprafeței de teren de 60 mp și a gardului de împrejmuire de 20 m.p., proprietatea reclamanților, situată în București str. Gh. Ionescu Sisești. Prin sentința civilă nr. 2098 din 01 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 83/2/2008 a fost consfințită decizia nr. 91 din 25 octombrie 2007 emisă de Primăria Municipiului București - Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor conform Legii nr. 33/1994 prin care, respingându-se întâmpinarea reclamanților din prezenta cauză, s-a dispus exproprierea proprietății lor în suprafață de 60 m.p. teren și 20 m.p.. gard de împrejmuire, proprietate situată în București, str. Gh.

Ionescu Sisești, sector 1 și acordarea de despăgubiri în cuantum de 220.533 RON. Reclamanții au arătat că la 08 iulie 2010 au depus la Primăria Municipiului București cererea de punere în executare a Deciziei nr. 91 din 25 octombrie 2007, la care s-a făcut referire, însă, după câteva zile au fost convocați de intimată la discuții, împrejurare în care li s-a adus la cunoștință că s-a făcut o altă evaluare a terenului. Obiecțiunile reclamanților argumentate de sentința civilă nr. 2098 din 01 septembrie 2008 au fost respinse. Din cele menționate rezultă că atât exproprierea cât și cuantumul despăgubirilor au intrat în puterea lucrului judecat prin sentința civilă nr. 2098 din 01 septembrie 2008. Pe cale de consecință aceste chestiuni de drept - exproprierea și despăgubirea - nu mai pot forma obiectul unei măsuri jurisdicționale administrative.

Prin încheierea de ședință din data de 23 februarie 2011, tribunalul a respins excepția puterii de lucru judecat și a inadmisibilității invocate de reclamanți, ca neîntemeiate. Prin sentința civilă nr. 1045 din 25 mai 2011 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanți. Împotriva acestei sentințe, la data de 23 august 2011, au declarat apel contestatorii P.I. și P.S. Prin decizia civilă nr. 780/ A din 1 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul reclamanților ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) și (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii”, iar „acțiunea formulată se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.

Împrejurarea că anterior emiterii hotărârii contestate fusese declanșată o procedură de expropriere pentru utilitate publică, conform procedurilor administrative prevăzute de Legea nr. 33/1994 este lipsită de relevanță în privința aspectului stabilirii despăgubirilor, cât timp acesta nu a fost analizat și soluționat definitiv de tribunal, după parcurgerea procedurii judecătorești prevăzute de același act normativ în cadrul din materia exproprierii.

Apelanții ignoră faptul că, în conformitate cu Legea nr. 33/1994, procedura exproprierii se derulează în trei etape distincte: etapa stabilirii și declarării utilității publice; etapa administrativă, în care se realizează măsurile pregătitoare exproprierii, incluzând o procedură cu această natură supusă în final unui control judecătoresc, în fața instanței de contencios administrativ; etapa judiciară, în care, conform art. 21 și urm. din acest act normativ, tribunalul în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere, la cererea expropriatorului, verifică dacă sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru expropriere și stabilește despăgubirile. Prin urmare, prin decizia nr. 91 din 25 octombrie 2007, emisă de Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor constituită în cadrul Primăriei Municipiului București, conform procedurii comune prevăzute Legea nr. 33/1994, nu s-a dispus exproprierea suprafeței de 60 mp teren și 20 m.p.

împrejmuire și nici nu s-a stabilit valoarea despăgubirilor pentru expropriere, cum pretind apelanții, ci s-a respins întâmpinarea apelanților, proprietarii imobilului din București, str. Gheorghe Ionescu Sisești, sectorul 1, făcându-se totodată mențiunea că, în condițiile necontestării sumei propuse, „se va menține propunerea de acordare a despăgubirilor”. Contestația formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă de către Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, prin decizia nr. 3466 din 23 iunie 2009, unde se arată expres că, având în vedere competența materială specială a Tribunalului București pentru stabilirea despăgubirilor, prevăzută de art. 21-23 din lege, este inadmisibilă discutarea acestui aspect în fața curții de apel în cadrul soluționării contestației la dispoziția emisă în soluționarea întâmpinării”.

În măsura în care expropriatorul, aplicând legea specială în materie și H.G.

nr. 592 din 23 iunie 2010 a stabilit o despăgubire care a fost contestată (neexistând alte despăgubiri „stabilite” anterior, în baza Legii nr. 33/1994, după cum deja s-a precizat), tribunalul a procedat corect, în aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 în referire la art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, punând în discuție necesitatea efectuării unei expertize tehnice de evaluarea a imobilului expropriat, expertiză refuzată însă de către reclamanți . În ceea ce privește încălcarea, prin emiterea hotărârii contestate, a principiilor constituționale și a legislației europene privind exproprierea cu dreaptă și prealabilă despăgubire, instanța de apel a constatat doar că hotărârea a fost emisă în conformitate cu dispozițiile legale cuprinse în Legea nr. 198/2004, dispoziții ce au făcut obiectul controlului de constituționalitate la Curtea Constituțională, care, în Decizia nr. 910/2009 a statuat că „Legea nr. 198/2004, în ansamblul său, conține dispoziții care asigură cadrul legal privind procedura de expropriere și stabilire a despăgubirilor, apărarea dreptului de proprietate si a dreptului de a contesta, pe cale judiciară, cuantumul despăgubirilor, în acord cu dispozițiile constituționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat că o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege,

să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern și să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (Cauza James și alții împotriva Marii Britanii, 1986)”. Împotriva deciziei nr. 780/ A din 1 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, au formulat recurs reclamanții P.I. și P.S., prevalându-se de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, recurenții reclamanți au arătat că, în mod greșit, instanța de apel a considerat că nu există putere de lucru judecat a sentinței civile nr. 2098 din 01 septembrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 83/2/2008 de către Curtea de Apel București.

Dacă s-ar admite opinia greșită a instanței de apel, în sensul că sentința civilă pronunțată în Dosarul nr. 83/2/2008 de către Curtea de Apel București nu privește și aspecte ale cuantumului despăgubirii acordate prin Hotărârea nr. 91 din 25 octombrie 2007, cu atât mai mult rezultă că valoarea despăgubirilor de 220.533 lei din această hotărâre este definitivă, ea nefiind niciodată contestată. Ca o consecință, ulterior nu se mai putea emite o altă hotărâre de către comisie cu altă valoare. Dispozițiile art. 5 și 6 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 434/2009 de aplicare a Legii nr. 198/2004 retroactivează. Astfel, dispozițiile art. 5 și 6 din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 434/2009 de aplicare a Legii nr. 198/2004 au în vedere procedura exproprierii, necesare în viitor, pentru realizarea lucrărilor de interes public, procedură care s-a efectuat deja pentru imobilul din prezenta cauză. Din moment ce procedura exproprierii silite s-a desfășurat nu se impune o nouă procedură a exproprierii și acordării de noi despăgubiri pentru că s-ar încălca și dispozițiile sentinței civile nr. 2098 din 01 septembrie 2008 pronunțată de către Curtea de Apel București prin care a fost considerată legală prima procedură a exproprierii silite și a despăgubirilor în cuantum de 220.523 lei.

Recurenții reclamanți au mai susținut că efectuarea unei expertize evaluatorii în cauză nu se impunea, deoarece nu au contestat valoarea bunului expropriat, valoare precizată în Hotărârea nr. 9/2010, ci au contestat hotărârea în întregul ei față de împrejurarea că anterior s-a emis Hotărârea nr. 91/2007 validată prin sentința civilă nr. 2098 din 01 septembrie 2008 de către Curtea de Apel București, rămasă irevocabilă. De asemenea, au argumentat că instanța de apel a constatat, în mod greșit, că nu sunt încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât au invocat încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului raportat la modalitatea de aplicare a acestei legi, aplicare prin care nu s-a respectat dispozițiile cuprinse în conținutul său.

Pârâtul nu a depus întâmpinare. Analizând recursul prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce se succed: Litigiul prezent este generat de faptul că față de reclamanți s-a declanșat procedura de expropriere a unui teren aflat în proprietatea lor, pentru cauză de utilitate publică de interes local în vederea realizării obiectivului “Supralărgire str. Gheorghe Ionescu Sisești - Bd. Ionescu de la Brad”, nemulțumirea acestora constând în cuantumul concret al despăgubirilor cuvenite acordate prin Hotărârea nr. 9 din 22 iulie 2010 emisă de Municipiul București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, considerând ca fiind stabilit în mod definitiv cuantumul despăgubirilor prin Hotărârea nr. 91/25 octombrie 2007 emisă de Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor conform Legii nr. 33/1994, în valoare de 220,523 lei.

Demarându-se procedura de expropriere, în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 33/1994 și fiind notificat, în cadrul procedurii de drept comun prevăzută de Legea nr. 33/1994, reclamanții au formulat întâmpinare prin care și-au arătat nemulțumirile sub aspectul măsurii exproprierii, însă Comisia specială constituită în baza Deciziei nr. 1254 din 17 august 2006 a Primăriei Municipiului București prin Hotărârea nr. 91 din 25 octombrie 2007 a respins întâmpinarea cu motivarea că aceasta nu a fost dovedită, reținându-se că nu s-au formulat obiecții asupra sumei propuse cu titlu de despăgubire. Împotriva acestei decizii, reclamanții au formulat contestație, respinsă prin sentința civilă nr. 2098 din 01 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 83/2/2008, irevocabilă prin Decizia nr. 3466 din 23 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Totodată, ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 198/2004 prin Legea nr. 184/2008, Parlamentul României a declarat ca fiind de utilitate publică toate lucrările de construcție de drumuri de interes național, județean și local, în aceste lucrări încadrându-se și proiectul „Supralărgire str. Gheorghe Ionescu Sisești - Bd. Ion Ionescu de la Brad”. În conformitate cu dispozițiile art. II din Legea nr. 184/2008, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 592 din 23 iunie 2010, prin care a aprobat declanșarea procedurii de expropriere pentru toate imobilele rămase de expropriat pentru realizarea lucrării de utilitate publică „Supralărgire str. Gheorghe Ionescu Sisesti - Bd. Ion Ionescu de la Brad”, printre care și imobilul situat în București, str. Gheorghe Ionescu Sisesti, sector 1, proprietatea reclamanților.

Drept urmare, expropriatorul Municipiul București a continuat procedura de expropriere în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 198/2004, procedura finalizându-se prin emiterea hotărârii contestate în prezenta cauză. Critica recurenților reclamanți în sensul că valoarea despăgubirilor a fost stabilită cu “putere de lucru judecat” prin Hotărârea nr. 91 din 25 octombrie 2007 emisă de Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor, în faza administrativă a exproprierii inițiată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 33/1994, este nefondată. Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică prevede în mod detaliat etapele procedurii, modalitățile, atribuțiile autorităților publice în materie, măsurile prealabile și premergătoare exproprierii, exproprierea și stabilirea despăgubirilor, plata acestora și punerea în posesie a expropriatorului.

Drept urmare, având în vedere voința legiuitorului, dedusă din modul în care a conceput etapele exproprierii redate în Capitolele 2, 3, 4 și 5 din lege, rezultă că pentru etapele declarării utilității publice și a măsurilor premergătoare exproprierii, controlul legalității actelor administrative revine instanțelor de contencios-administrativ. Aceasta reiese din art. 20 alin. (1) ultimul din Cap. 3 al Legii nr. 33/1994 care arată că „în cazul în care și noile propuneri vor fi respinse, expropriatorul precum și proprietarii sau celelalte persoane titulare de drepturi reale asupra imobilului propus spre expropriere pot contesta hotărârea comisie constituită potrivit art. 15 la curtea de apel în raza căreia se află situat imobilul, în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit prevederilor legii contenciosului administrativ”.

Acest text coroborat cu dispozițiile art. 21 alin. (1) și art. 23 alin. (2), cuprinse în Cap. 4 „Exproprierea și stabilirea despăgubirilor” relevă suficient de clar că soluționarea cererii de expropriere cade în competența tribunalului județean sau a municipiului B, în raza căruia este situat imobilul propus spre expropriere, instanță datoare a verifica dacă sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru expropriere și totodată stabilirea despăgubirilor. În cazul în speță, procedura a demarat, așa cum s-a arătat mai sus, în baza dispozițiilor Legii nr. 33/1994, care, spre deosebire de Legea nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008, prevede în Capitolul III măsuri premergătoare exproprierii care constau în executarea planurilor cadastrale, cu indicarea numelui proprietarului și a ofertelor de despăgubire, precum și în notificarea propunerilor de expropriere persoanelor fizice sau juridice titulare de drepturi reale.

În cadrul acestor proceduri este prevăzută posibilitatea depunerii de către proprietarii și titularii altor drepturi reale asupra imobilelor în cauză, a unor întâmpinări ce sunt analizate de către o comisie constituită în condițiile art. 15 din Legea nr. 33/1994, care, dacă sunt admise, impun obligația expropriatorului de a reveni asupra propunerilor sale, cu refacerea corespunzătoare a planurilor cadastrale. De asemenea, conform art. 31 din Legea nr. 33/1994, punerea în posesie a expropriatorului se poate efectua numai după îndeplinirea obligațiilor privind despăgubirea, iar în cazul terenurilor cultivate și a celor cu plantații, numai după ce recoltele au fost culese.

Această procedură specială nu mai este prevăzută de Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție pe drumuri de interes național, județean și local, care, declară de plano ca fiind de utilitate publică toate drumurile de interes național, județean și local - art. 2, și de importanță strategică și de securitate națională toate drumurile de interes național - art. 1 alin. (2). Considerându-se nemulțumit de măsura exproprierii și de traseul ales, reclamanții au formulat întâmpinare care a fost soluționată de comisia specială prin Hotărârea nr. 91 din 25 octombrie 2007, iar contestația împotriva acestei hotărâri a fost respinsă în mod irevocabil prin Decizia nr. 3466 din 23 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Aceasta însă, nu înseamnă că după parcurgerea acestei faze, care este definită ca „premergătoare exproprierii” chiar de lege, reclamanții, în situația în care nu se învoiesc cu privire la despăgubirile ce li se cuvin, să ceară ca ele să fie stabilite chiar de tribunal, prin toate mijloacele de probă admise de lege, în condițiile art. 23 și 24 din Cap. 4 al legii, cu titlu „Exproprierea și stabilirea despăgubirilor”, deoarece, așa după cum chiar ei susțin în prezenta acțiune, nu se opun exproprierii.

Mai mult, în considerentele Deciziei nr. 3466 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că, în cadrul soluționării contestației la dispoziția emisă în soluționarea întâmpinării, este inadmisibilă discutarea cuantumului despăgubirii în fața instanței de contencios administrativ, având în vedere competența materială specială a Tribunalului București pentru stabilirea despăgubirilor, motiv pentru care nici nu mai putea fi reținut caracterul “definitiv” al cuantumului despăgubirii invocat de recurenții reclamanți în prezenta cauză.

Drept urmare, Hotărârea nr. 91 din 25 octombrie 2007, contrar susținerilor recurenților reclamanți, nu are autoritate de lucru judecat în privința cuantumului despăgubirilor, întrucât, pe de o parte, a fost emisă într-o fază prealabilă de negociere, care nu a intrat în circuitul civil, acceptarea despăgubirilor acordate prin respectiva hotărâre neputându-se realiza decât în condițiile art. 21 din Legea nr. 33/1994, după sesizarea tribunalului de către expropriator. Pe de altă parte, a fost emisă în baza altui temei legal, decât cel care a stat la baza hotărârii contestate în prezenta cauză.

În acest sens sunt și prevederile art. 24 din Legea nr. 33/1994 (art. 21-27 din această lege reprezintă norme de trimitere în cadrul contestațiilor formulate de expropriatorul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor stabilite în procedura exproprierilor derulate în condițiile legii speciale, Legea nr. 198/2004), potrivit cărora, chiar și în cazul unei învoieli între expropriat și expropriator asupra despăgubirii, instanța este cea care ia act de această învoială, iar dacă părțile nu se învoiesc, va stabili instanța despăgubirea.

De asemenea, nici susținerea că art. III din Legea nr. 184 din 21 octombrie 2008 conform căruia „orice documentație tehnică sau de evaluare realizată anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă” ar constitui un impediment legal nu poate fi reținută, întrucât aplicarea de către expropriator a procedurilor de stabilire a despăgubirilor prevăzute de legea specială este de imediată aplicare în materia exproprierii pentru realizarea lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, prin emiterea unei hotărâri care să poată fi contestată ulterior de cel interesat, sub aspectul cuantumului despăgubirilor, la instanța judecătoreasă competentă.

Per a contrario, dacă s-ar proceda altfel, în sensul celor invocate de recurenții reclamanți, dispozițiile din Legea nr. 198/2004 privind modul de stabilire a despăgubirilor în faza judiciară, în cazul contestării de către expropriat a cuauntumului despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) din aceeași lege, ar fi lipsite de eficiență juridică. Drept urmare, Înalta Curte constată că dispoziția nr. 9/2010 a fost emisă în temeiul hotărârii de expropriere H.G. nr. 592 din 23 iunie 2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local „Supralărgire str. Gheorghe Ionescu Sisești – Bd.

Ionescu de la Brad”, care este altul decât cel în baza căruia a fost emisă Hotărârea nr. 91/2007, respectiv Hotărârea nr. 267 din 02 noiembrie 2006 emisă de Consiliul General al Municipiului București privind declararea de utilitatea publică a lucrării de interes local „Supralărgire Str. Gheorghe Ionescu Sisești – Bd. Ionescu de la Brad”, motiv pentru care apreciază că în mod corect expropriatorul a dispus realizarea unei noi evaluări a despăgubirilor. Nici criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu sunt fondate, deoarece se invocă încălcarea dispozițiilor din Convenție raportat la modul cum sunt aplicate prevederile Legii nr. 198/2004, or Convenția și jurisprudența Curții europene sunt incidente în caz de conflict între norma europeană și cea din legea internă, iar nu în caz de aplicare greșită a normei interne.

Potrivit celor anterior redate, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții P.I. și P.S. împotriva deciziei nr. 780/ A din 1 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 martie 2013.