ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1678 din 14 iunie 2007,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta D.I., în contradictoriu

cu pârâta Primăria Municipiului București, prin Primarul General, prin care a solicitat

anularea deciziei din 01 februarie 2007 a Comisiei pentru soluționarea întâmpinărilor,

obligarea pârâtei la luarea în considerare a argumentelor invocate în întâmpinarea

formulată și la propunerea unei despăgubiri care să acopere atât valoarea imobilului

cât și prejudiciul cauzat, în sumă de 2.171.472,45 ROL.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de judecată a reținut, în esență, că prin contestația formulată

în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 33/1994 reclamanta nu invocă nerespectarea

vreunei dispoziții legale, în această fază administrativă a exproprierii, ci contestă

cuantumul despăgubiri propuse de Municipiul București, în calitate de expropriator,precum

și soluția de respingere a întâmpinării, tot în ceea ce privește cuantumul sumei

stabilite drept despăgubire.

Așa fiind, instanța de

fond a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. (1) a Legii

nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, ce stabilesc

competența tribunalului referitor la cuantumul despăgubirilor, iar nu prevederile

art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Împotriva acestei soluții,

considerând-o netemeinică și nelegală, în termen legal, a declarat recurs reclamanta.

Prin motivele de recurs

dezvoltate, recurenta-reclamantă, în esență, a arătat că la data de 22

noiembrie 2006 a formulat întâmpinare către Primăria Municipiului București, fiind

apoi chemată la negocieri de Comisia constituită pentru soluționarea întâmpinărilor

și deși solicitarea sa în ceea ce privește suma totală a despăgubirii viza cuantumul

de 2.171.472,45 ROL, incluzând valoarea de piață a terenului și construcției, plus

prejudiciul suferit efectiv, Comisia i-a oferit suma de 370.000 euro pentru imobil

și teren, plus 5.000 euro pentru prejudiciul suferit, sume cu care însă nu a fost

de acord.

Recurenta-reclamantă a

apreciat că hotărârea primei instanței este nelegală și netemeinică întrucât a nesocotit

faptul că în ședința de negociere i-a fost oferită o sumă în euro, la un curs viitor,

astfel că valoarea despăgubirii nu este certă și nici măcar determinabilă, fiind

încălcate prevederile C. civ. referitoare la prețul contractelor translative de

proprietate, respectiv ale art. 1303.

A mai arătat recurenta

că prima instanță în mod greșit a apreciat că prin acțiunea sa a solicitat instanței

de contencios administrativ să cenzureze valoarea despăgubirii oferite de expropriator,

când în realitate, a solicitat anularea deciziei Comisiei pentru soluționarea întâmpinărilor

din 01 februarie 2007 și obligarea la emiterea unei noi decizii prin care să se

precizeze aspectele solicitate respectiv, valoarea despăgubirii acordate, indicată

separat pentru teren și construcție, valoarea determinată a despăgubirilor în lei

și valoarea prejudiciului acordat.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte examinând

actele și lucrările dosarului, prin prisma prevederilor legale incidente, incluzând

art. 304

1

C. proc. civ. și în raport de criticile recurentei-reclamante

circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reține

că hotărârea atacată este legală și temeinică, astfel că va fi menținută, pentru

cele în continuare expuse.

Prin decizia din 01

februarie 2007, Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor, constituită conform

art. 15 și urm. ale Legii nr. 33/1994, a respins întâmpinarea formulată în termen

legal de doamna D.I. fiind explicit arătate și motivate considerentele pentru care

s-a pronunțat o astfel de soluție.

În cuprinsul deciziei

se face referire atât la etapele premergătoare acestei întâmpinări cât și la valoarea

inițială propusă cu titlu de despăgubire de către expropriator, pe baza unui raport

de evaluare întocmit de un expert acreditat de Ministerul Justiției, contravaloarea

despăgubirilor fiind calculată pentru imobilul compus din 207,95 mp teren și 126,61

mp construcție.

A mai rezultat din decizia

contestată că prin negociere directă i-a fost acordată reclamantei-recurente o sumă

mai mare față de cea inițial oferită, calculată în euro (375,000) care însă nu a

fost acceptată, după cum nici suma de 5.000 euro oferită cu titlu de prejudiciu

nu a fost primită.

Nu sunt întemeiate criticile

recurentei-reclamante în ceea ce privește greșita apreciere de către instanța de

fond a obiectului acțiunii sale adresate instanței de contencios administrativ,

câtă vreme Înalta Curte reține că instanța de fond a făcut o justă evaluare a naturii

juridice cererilor formulate, raportat la prevederile legale aplicabile, respectiv

art. 15-20 și respectiv art. 21 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică.

Astfel, după cum s-a reținut

și în doctrină, procedura exproprierii poate fi sistematizată în trei etape, respectiv

etapa declarării utilității publice, etapa administrativă și etapa judiciară.

La rândul său, etapa administrativă

este formată din mai multe sub-etape, una propriu-zis administrativă, alta administrativ

jurisdicțională și în fine cea de contencios administrativ.

Acțiunea de față, formulată

în baza art. 20 din Legea nr. 33/1994 se încadrează evident în categoria acțiunilor

promovate în fața instanțelor de contencios administrativ, cadru legal procesual

în care însă, această instanță nu se poate pronunța decât în legătură cu problemele

de fond și de formă specifice etapei administrative a procedurii exproprierii, cum

ar fi respectarea condițiilor de formă impuse în această etapă, nu și în ceea ce

privește cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi acordate.

Din cuprinsul acțiunii

ca și din criticile recurentei-reclamante rezultă neîndoielnic și în opinia Înaltei

Curți, că în realitate, reclamanta nu a contestat decât cuantumul sumei stabilite

și propuse cu titlu de despăgubire, aspect care însă excede competențelor instanței

de contencios administrativ, în condițiile în care art. 21–23 din același act normativ

prevăd că instanța civilă, respectiv Tribunalul în raza căruia este situat imobilul

propus pentru expropriere, este cea care va stabili cuantumul despăgubirilor și

suma cuvenită fiecărei părți îndreptățite.

Din această perspectivă,

pentru motivele invocate de reclamantă, ce nu vizează neregularități de procedură

sau nerespectarea condițiilor de formă din etapa soluționării întâmpinării, nu se

impune, astfel cum s-a solicitat, anularea deciziei din 01 februarie 2007, reclamanta

având la îndemână procedura civilă specială conform textelor de lege sus-indicate,

în ceea ce privește întrunirea condițiilor cerute de lege pentru expropriere și

stabilirea despăgubirilor ce i se cuvin.

Față de toate cele învederate,

urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ. să fie respins ca nefondat recursul de

față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta D.I. împotriva sentinței civile nr. 1678 din 14 iunie 2007 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 8 ianuarie 2008.