ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1678 din 14 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta D.I., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, prin Primarul General, prin care a solicitat anularea deciziei din 01 februarie 2007 a Comisiei pentru soluționarea întâmpinărilor, obligarea pârâtei la luarea în considerare a argumentelor invocate în întâmpinarea formulată și la propunerea unei despăgubiri care să acopere atât valoarea imobilului cât și prejudiciul cauzat, în sumă de 2.171.472,45 ROL.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de judecată a reținut, în esență, că prin contestația formulată în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 33/1994 reclamanta nu invocă nerespectarea vreunei dispoziții legale, în această fază administrativă a exproprierii, ci contestă cuantumul despăgubiri propuse de Municipiul București, în calitate de expropriator,precum și soluția de respingere a întâmpinării, tot în ceea ce privește cuantumul sumei stabilite drept despăgubire. Așa fiind, instanța de fond a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. (1) a Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, ce stabilesc competența tribunalului referitor la cuantumul despăgubirilor, iar nu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, în termen legal, a declarat recurs reclamanta. Prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-reclamantă, în esență, a arătat că la data de 22 noiembrie 2006 a formulat întâmpinare către Primăria Municipiului București, fiind apoi chemată la negocieri de Comisia constituită pentru soluționarea întâmpinărilor și deși solicitarea sa în ceea ce privește suma totală a despăgubirii viza cuantumul de 2.171.472,45 ROL, incluzând valoarea de piață a terenului și construcției, plus prejudiciul suferit efectiv, Comisia i-a oferit suma de 370.000 euro pentru imobil și teren, plus 5.000 euro pentru prejudiciul suferit, sume cu care însă nu a fost de acord.

Recurenta-reclamantă a apreciat că hotărârea primei instanței este nelegală și netemeinică întrucât a nesocotit faptul că în ședința de negociere i-a fost oferită o sumă în euro, la un curs viitor, astfel că valoarea despăgubirii nu este certă și nici măcar determinabilă, fiind încălcate prevederile C. civ. referitoare la prețul contractelor translative de proprietate, respectiv ale art. 1303. A mai arătat recurenta că prima instanță în mod greșit a apreciat că prin acțiunea sa a solicitat instanței de contencios administrativ să cenzureze valoarea despăgubirii oferite de expropriator, când în realitate, a solicitat anularea deciziei Comisiei pentru soluționarea întâmpinărilor din 01 februarie 2007 și obligarea la emiterea unei noi decizii prin care să se precizeze aspectele solicitate respectiv, valoarea despăgubirii acordate, indicată separat pentru teren și construcție, valoarea determinată a despăgubirilor în lei și valoarea prejudiciului acordat.

Recursul nu este fondat. Înalta Curte examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma prevederilor legale incidente, incluzând art. 304 1 C. proc. civ. și în raport de criticile recurentei-reclamante circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reține că hotărârea atacată este legală și temeinică, astfel că va fi menținută, pentru cele în continuare expuse. Prin decizia din 01 februarie 2007, Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor, constituită conform art. 15 și urm. ale Legii nr. 33/1994, a respins întâmpinarea formulată în termen legal de doamna D.I. fiind explicit arătate și motivate considerentele pentru care s-a pronunțat o astfel de soluție.

În cuprinsul deciziei se face referire atât la etapele premergătoare acestei întâmpinări cât și la valoarea inițială propusă cu titlu de despăgubire de către expropriator, pe baza unui raport de evaluare întocmit de un expert acreditat de Ministerul Justiției, contravaloarea despăgubirilor fiind calculată pentru imobilul compus din 207,95 mp teren și 126,61 mp construcție. A mai rezultat din decizia contestată că prin negociere directă i-a fost acordată reclamantei-recurente o sumă mai mare față de cea inițial oferită, calculată în euro (375,000) care însă nu a fost acceptată, după cum nici suma de 5.000 euro oferită cu titlu de prejudiciu nu a fost primită.

Nu sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante în ceea ce privește greșita apreciere de către instanța de fond a obiectului acțiunii sale adresate instanței de contencios administrativ, câtă vreme Înalta Curte reține că instanța de fond a făcut o justă evaluare a naturii juridice cererilor formulate, raportat la prevederile legale aplicabile, respectiv art. 15-20 și respectiv art. 21 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Astfel, după cum s-a reținut și în doctrină, procedura exproprierii poate fi sistematizată în trei etape, respectiv etapa declarării utilității publice, etapa administrativă și etapa judiciară. La rândul său, etapa administrativă este formată din mai multe sub-etape, una propriu-zis administrativă, alta administrativ jurisdicțională și în fine cea de contencios administrativ.

Acțiunea de față, formulată în baza art. 20 din Legea nr. 33/1994 se încadrează evident în categoria acțiunilor promovate în fața instanțelor de contencios administrativ, cadru legal procesual în care însă, această instanță nu se poate pronunța decât în legătură cu problemele de fond și de formă specifice etapei administrative a procedurii exproprierii, cum ar fi respectarea condițiilor de formă impuse în această etapă, nu și în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi acordate.

Din cuprinsul acțiunii ca și din criticile recurentei-reclamante rezultă neîndoielnic și în opinia Înaltei Curți, că în realitate, reclamanta nu a contestat decât cuantumul sumei stabilite și propuse cu titlu de despăgubire, aspect care însă excede competențelor instanței de contencios administrativ, în condițiile în care art. 21–23 din același act normativ prevăd că instanța civilă, respectiv Tribunalul în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere, este cea care va stabili cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită fiecărei părți îndreptățite.

Din această perspectivă, pentru motivele invocate de reclamantă, ce nu vizează neregularități de procedură sau nerespectarea condițiilor de formă din etapa soluționării întâmpinării, nu se impune, astfel cum s-a solicitat, anularea deciziei din 01 februarie 2007, reclamanta având la îndemână procedura civilă specială conform textelor de lege sus-indicate, în ceea ce privește întrunirea condițiilor cerute de lege pentru expropriere și stabilirea despăgubirilor ce i se cuvin. Față de toate cele învederate, urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ. să fie respins ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta D.I. împotriva sentinței civile nr. 1678 din 14 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 ianuarie 2008.