ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 132/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1337 din 22 mai 2007 pronunțată în Dosarul nr. 1442/2/2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C.C.T. împotriva pârâtei Primăria Municipiului București – comisia pentru soluționarea întâmpinărilor. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel București a reținut că au fost respectate prevederile art. 17 și art. 18 din Legea nr. 33/1994. Astfel, actul administrativ atacat cuprinde motivele pentru care a fost respinsă întâmpinarea, în cuprinsul acesteia nu este necesar să se răspundă fiecărei susțineri a petentului.

Împrejurarea dacă măsura exproprierii se justifică din punct de vedere tehnic și constructiv, este un aspect care a făcut obiectul cercetării prealabile efectuată anterior declarării ca fiind de utilitate publică a terenurilor, potrivit Hotărârii C.G.M.B. nr. 161 din 6 iulie 2007. Comisia de soluționare a contestațiilor nu analizează aspecte ce au fost avute în vedere în faza cercetării prealabile anterioare emiterii actului prin care terenul a fost declarat de utilitate publică, ci verifică respectarea legalității procedurii de expropriere. În ceea ce privește suma oferită cu titlu de despăgubiri, instanța de fond a reținut că analiza acestui aspect face obiectul unei proceduri ce se desfășoară ulterior în fața tribunalului, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 1. Instanța de fond a reținut în mod greșit că prin Decizia Comisiei de soluționare a întâmpinărilor nu este necesar să se răspundă fiecărei susțineri, ci este suficient să fie analizată întâmpinarea prin prisma modului de aplicare a dispozițiilor legale în baza cărora a fost emisă notificarea și a situației juridice a bunului expropriat.

Comisia nu a analizat și nu a dat un răspuns motivat, cu privire la faptul că: - Comisia pentru efectuarea cercetării prealabile nu a realizat o cercetare la fața locului, deși aceasta era obligatorie potrivit art. 18 lit. c) din Regulamentul privind procedura de lucru a comisiilor; - nu există o concordanță între suprafața propusă spre expropriere și cea efectiv necesară pentru realizarea lucrării; - nu s-a justificat caracterul de utilitate publică a lucrării, unul din motivele invocate fiind acela că sunt diminuate costurile, raportat la posibilitatea efectuării lucrării pe alte căi. Instanța de fond nu a avut în vedere și faptul că, potrivit dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 33/1994 din componența comisiei fac obligatoriu parte trei specialiști din domeniul de activitate în care se realizează lucrarea de utilitate.

Comisia s-a referit strict la aspectul despăgubirilor și s-a mărginit a reține că nu s-au depus acte justificative, acționând în favoarea expropriatorului. Motivarea instanței de fond conduce la concluzia că exproprierea este lăsată la discreția autorității publice locale, fără nici o posibilitate de control a legalității actelor întocmite. Cedarea prin expropriere a dreptului de proprietate privată constituie, potrivit prevederilor art. 44 alin. (3) din Constituție, art. 481 C. civ. și art. 1 din Legea nr. 33/1994 o măsură cu caracter excepțional de restrângere a acestui drept intangibil, care nu poate fi dispusă decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită conform legii, ca dreaptă și prealabilă despăgubire.

2. Instanța de fond a reținut în mod cu totul eronat faptul că această Comisie nu este abilitată să analizeze aspecte ce au fost avute în vedere la faza cercetării prealabile anterioare emiterii actului prin care terenul a fost declarat de utilitate publică, ci verifică doar respectarea legalității procedurii de expropriere. Motivarea instanței este contradictorie. Se admite, pe de o parte, competența Comisiei asupra verificării respectării legalității procedurii de expropriere, dar pe de altă parte, se afirmă că nu se pot analiza aspecte ce au fost avute în vedere în faza cercetării prealabile, fază ce reprezintă tocmai o parte a procedurii de expropriere. 3. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra legalității procesului – verbal întocmit în ședința comisiei și nici asupra legalității operațiunii de expropriere, deși, conform completărilor formulate la contestație, instanța a fost investită și cu soluționarea acestor aspecte.

Recursul este nefondat. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 „cu privire la propunerile de expropriere, proprietarii și titularii altor drepturi reale asupra imobilelor în cauză pot face întâmpinare în termen de 45 de zile de la primirea notificării”. Propunerile de expropriere se fac după declararea utilității publice prevăzute de art. 12 din Legea nr. 33/1994. La rândul său, procedura declarării utilității publice este precedată de cercetarea prealabilă prevăzută de art. 8 și art. 9 din Legea nr. 33/1994. În raport de dispozițiile legale sus-menționate rezultă faptul că instanța de fond în mod corect a constatat că, prin întâmpinare nu se pot face obiecții decât la propunerile de expropriere și nu la procedurile premergătoare (cercetare prealabilă, declararea utilității publice) sau la procesul - verbal prevăzut de art. 10 alin. (2) din lege.

Față de acestea se constată a fi nefondate motivele de recurs referitoare la: cercetarea la fața locului în faza cercetării prealabile, justificarea caracterului de utilitate publică, legalitatea operațiunii de expropriere sau neconcordanța privind suprafața propusă/necesară exproprierii. Fazele prealabile întocmirii propunerilor de despăgubire pot fi contestate în instanță până la efectuarea propunerilor de expropriere. În mod firesc, comisia care a soluționat întâmpinarea s-a referit și a motivat contestația numai în ceea ce privește propunerile de expropriere. În ceea ce privește procesul - verbal din 2 februarie 2007 al Comisiei de soluționare a întâmpinărilor se poate constatat că suma de 250.000 euro a rezultat în urma raportului de expertiză, deoarece suma inițială oferită era de numai 115.247 euro.

În procesul-verbal s-a menționat că recurentul-reclamant nu este de acord cu suma oferită, fiind astfel îndeplinite prevederile art. 17 din Legea nr. 33/1994, de unde rezultă că și acest motiv de recurs este nefondat. În consecință, se va reține că actul administrativ atacat îndeplinește condițiile de legalitate prevăzute de lege, critica sentinței instanței de fond este nefondată, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată să se dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C.T. împotriva sentinței civile nr. 1337 din 22 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2009.