ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 132/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1337 din 22 mai 2007

pronunțată în Dosarul nr. 1442/2/2007, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamantul C.C.T. împotriva pârâtei Primăria Municipiului

București – comisia pentru soluționarea întâmpinărilor.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de Apel București a reținut că au fost respectate prevederile art. 17 și

art. 18 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, actul administrativ

atacat cuprinde motivele pentru care a fost respinsă întâmpinarea, în cuprinsul

acesteia nu este necesar să se răspundă fiecărei susțineri a petentului.

Împrejurarea dacă măsura

exproprierii se justifică din punct de vedere tehnic și constructiv, este un

aspect care a făcut obiectul cercetării prealabile efectuată anterior

declarării ca fiind de utilitate publică a terenurilor, potrivit Hotărârii C.G.M.B.

nr. 161 din 6 iulie 2007.

Comisia de soluționare a

contestațiilor nu analizează aspecte ce au fost avute în vedere în faza

cercetării prealabile anterioare emiterii actului prin care terenul a fost

declarat de utilitate publică, ci verifică respectarea legalității procedurii

de expropriere.

În ceea ce privește suma

oferită cu titlu de despăgubiri, instanța de fond a reținut că analiza acestui

aspect face obiectul unei proceduri ce se desfășoară ulterior în fața

tribunalului, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs reclamantul, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și art.

304

1

C. proc. civ.

reținut în mod greșit că prin Decizia Comisiei de soluționare a întâmpinărilor

nu este necesar să se răspundă fiecărei susțineri, ci este suficient să fie

analizată întâmpinarea prin prisma modului de aplicare a dispozițiilor legale

în baza cărora a fost emisă notificarea și a situației juridice a bunului

expropriat.

Comisia nu a analizat și nu

a dat un răspuns motivat, cu privire la faptul că:

- Comisia pentru efectuarea

cercetării prealabile nu a realizat o cercetare la fața locului, deși aceasta era

obligatorie potrivit art. 18 lit. c) din Regulamentul privind procedura de

lucru a comisiilor;

- nu există o concordanță între

suprafața propusă spre expropriere și cea efectiv necesară pentru realizarea

lucrării;

- nu s-a justificat

caracterul de utilitate publică a lucrării, unul din motivele invocate fiind

acela că sunt diminuate costurile, raportat la posibilitatea efectuării

lucrării pe alte căi.

Instanța de fond nu a avut

în vedere și faptul că, potrivit dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 33/1994

din componența comisiei fac obligatoriu parte trei specialiști din domeniul de

activitate în care se realizează lucrarea de utilitate.

Comisia s-a referit strict

la aspectul despăgubirilor și s-a mărginit a reține că nu s-au depus acte

justificative, acționând în favoarea expropriatorului.

Motivarea instanței de fond

conduce la concluzia că exproprierea este lăsată la discreția autorității

publice locale, fără nici o posibilitate de control a legalității actelor

întocmite.

Cedarea prin expropriere a

dreptului de proprietate privată constituie, potrivit prevederilor art. 44 alin.

(3) din Constituție, art. 481 C. civ. și art. 1 din Legea nr. 33/1994 o măsură

cu caracter excepțional de restrângere a acestui drept intangibil, care nu

poate fi dispusă decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită conform

legii, ca dreaptă și prealabilă despăgubire.

reținut în mod cu totul eronat faptul că această Comisie nu este abilitată să

analizeze aspecte ce au fost avute în vedere la faza cercetării prealabile

anterioare emiterii actului prin care terenul a fost declarat de utilitate publică,

ci verifică doar respectarea legalității procedurii de expropriere. Motivarea

instanței este contradictorie. Se admite, pe de o parte, competența Comisiei

asupra verificării respectării legalității procedurii de expropriere, dar pe de

altă parte, se afirmă că nu se pot analiza aspecte ce au fost avute în vedere

în faza cercetării prealabile, fază ce reprezintă tocmai o parte a procedurii

de expropriere.

pronunțat asupra legalității procesului – verbal întocmit în ședința comisiei

și nici asupra legalității operațiunii de expropriere, deși, conform

completărilor formulate la contestație, instanța a fost investită și cu

soluționarea acestor aspecte.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 33/1994 „cu privire la propunerile de expropriere, proprietarii

și titularii altor drepturi reale asupra imobilelor în cauză pot face

întâmpinare în termen de 45 de zile de la primirea notificării”.

Propunerile de expropriere

se fac după declararea utilității publice prevăzute de art. 12 din Legea nr. 33/1994.

La rândul său, procedura

declarării utilității publice este precedată de cercetarea prealabilă prevăzută

de art. 8 și art. 9 din Legea nr. 33/1994.

În raport de dispozițiile

legale sus-menționate rezultă faptul că instanța de fond în mod corect a

constatat că, prin întâmpinare nu se pot face obiecții decât la propunerile de

expropriere și nu la procedurile premergătoare (cercetare prealabilă,

declararea utilității publice) sau la procesul - verbal prevăzut de art. 10 alin.

(2) din lege.

Față de acestea se constată

a fi nefondate motivele de recurs referitoare la: cercetarea la fața locului în

faza cercetării prealabile, justificarea caracterului de utilitate publică, legalitatea

operațiunii de expropriere sau neconcordanța privind suprafața propusă/necesară

exproprierii.

Fazele prealabile întocmirii

propunerilor de despăgubire pot fi contestate în instanță până la efectuarea

propunerilor de expropriere.

În mod firesc, comisia care

a soluționat întâmpinarea s-a referit și a motivat contestația numai în ceea ce

privește propunerile de expropriere.

În ceea ce privește procesul

- verbal din 2 februarie 2007 al Comisiei de soluționare a întâmpinărilor se

poate constatat că suma de 250.000 euro a rezultat în urma raportului de expertiză,

deoarece suma inițială oferită era de numai 115.247 euro.

În procesul-verbal s-a

menționat că recurentul-reclamant nu este de acord cu suma oferită, fiind

astfel îndeplinite prevederile art. 17 din Legea nr. 33/1994, de unde rezultă

că și acest motiv de recurs este nefondat.

În consecință, se va reține

că actul administrativ atacat îndeplinește condițiile de legalitate prevăzute

de lege, critica sentinței instanței de fond este nefondată, urmând ca în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004

modificată și completată să se dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.C.T. împotriva sentinței civile nr. 1337 din 22 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 15 ianuarie 2009.