ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2548/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 aprilie 2008, reclamanta B.I. a solicitat anularea Deciziei nr. 64 din 24 septembrie 2007 emisă de pârâta primăria municipiului București – comisia pentru soluționarea întâmpinărilor conform Legii nr. 33/1994 și obligarea pârâtei să-i acorde despăgubiri în sumă de 1500 Euro/mp teren și de 2000 euro/mp teren construit pentru imobilul propus pentru expropriere, situat în București. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că nu a fost consultată în legătură cu exproprierea imobilului său în vederea construirii pasajului subteran B., iar notificările primite nu corespund valorii reale a imobilului propus pentru expropriere.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca inadmisibilă prin sentința civilă nr. 2334 din 17 septembrie 2008, reținând că acțiunea reclamantei nu se circumscrie ipotezei din norma legală cuprinsă în art. 20 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, iar întâmpinarea formulată de aceasta a fost soluționată în limitele competenței comisiei constituite în cadrul primăriei municipiului București. Astfel, s-a avut în vedere că această comisie se rezumă să verifice doar propunerea de expropriere circumscrisă exclusiv planului cuprinzând terenul și construcțiile propuse spre expropriere, excluzând ofertele de despăgubire, care fac obiectul determinării juste în procedura efectivă de expropriere, în fața tribunalului investit în etapa judiciară a exproprierii, potrivit art. 21 și urm. din Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică, iar pe fond, admiterea acțiunii formulate. Recurenta a susținut că instanța de fond a soluționat cererea de suspendare a executării și excepția inadmisibilității acțiunii fără dezbaterea lor contradictorie, lipsind astfel părțile de posibilitatea de a formula apărări. Pe fondul cauzei, s-a învederat că au fost greșit interpretate dispozițiile art. 20 din Legea nr. 33/1994, considerându-se fără temei că numai în cazul respingerii propunerii de expropriere se poate formula contestație, deși proprietarii pot contesta hotărârea comisiei de negociere, fie pentru nelegalitatea întregii proceduri de declarare a utilității publice și a negocierilor purtate, fie pentru stabilirea greșită a planurilor și a prețului de piață pentru imobile.

În ipoteza prevăzută de art. 20 din Legea nr. 33/1994, s-a arătat că proprietarul are dreptul la acțiune dacă după două runde de negocieri, acesta nu este de acord cu propunerea expropriatorului. Recurenta a precizat că în cauză era îndeplinită această cerință legală, pentru că propunerea de expropriere a fost respinsă de proprietari și întreaga procedură de expropriere se dovedește a fi nelegală, ca urmare a anulării Hotărârii nr. 160/2006 a consiliului general al municipiului București de declarare a utilității publice pentru lucrarea pasaj subteran denivelat B. prin sentința irevocabilă pronunțată de Tribunalul București.

Recurenta a invocat și încălcarea prevederilor art. 15 din Legea nr. 33/1994 privind constituirea comisiei de negociere, arătând că din comisia constituită la nivelul primăriei municipiului București au făcut parte persoane care dețin funcții în administrația publică locală, persoane care au interes în executarea lucrărilor sau care au declarat utilitatea publică și care nu aveau dreptul să fie membri ai comisiei de soluționare a întâmpinărilor. De asemenea, s-a arătat că în această comisie nu au fost desemnați specialiști în domeniul în care se realizează lucrarea publică și nici reprezentanți ai proprietarilor și ai consiliului general al municipiului București. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente care vor completa motivarea hotărârii atacate. Instanța de fond a soluționat cauza cu respectarea principiului contradictorialității și a dreptului de apărare al părților în litigiu, astfel că este neîntemeiat primul motiv de recurs invocat de recurenta-reclamantă.

Din încheierile pronunțate de instanța de fond anterior judecării pricinii, rezultă că recurentei i-au fost comunicate întâmpinarea și înscrisurile depuse de intimată și prin avocatul ales s-o reprezinte în cauză, a formulat apărări cu privire la fiecare excepție invocată, inclusiv cu privire la excepția inadmisibilității cererii invocată din oficiu în ședința publică de la 11 iunie 2008. Criticile formulate pe fondul cauzei vor fi respinse ca nefondate, constatându-se că este legală și temeinică hotărârea de respingere a cererii de anulare a deciziei nr. 64 din 24 septembrie 2007 emisă de Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor conform Legii nr. 33/1994 din cadrul primăriei municipiului București.

Deși a respins acțiunea ca inadmisibilă, prima instanță s-a pronunțat pe fondul pricinii, reținând că motivele de nelegalitate invocate de recurenta- reclamantă vizează în principal cererea de expropriere și cuantumul despăgubirilor, pentru care dispozițiile art. 21 din Legea nr. 33/1994 prevăd o altă procedură judiciară.

Din considerentele hotărârii atacate rezultă în mod neechivoc că nu a fost contestat dreptul la acțiune al recurentei, în calitate de proprietar al unui imobil propus pentru expropriere, constatându-se întemeiat că instanța de contencios administrativ este competentă să se pronunțe numai în condițiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 33/1994 cu privire la propunerile de expropriere, respectiv oferta expropriatorului, pretențiile proprietarilor și ale titularilor altor drepturi reale, iar nu cu privire la cererea de expropriere și la stabilirea despăgubirilor pentru care art. 21 din aceeași lege prevede competența tribunalului în raza căruia este situat imobilul.

De asemenea, nu pot fi examinate în procedura prevăzută la Cap. 3 al Legii nr. 33/1994 pentru măsurile premergătoare exproprierii, care intervin după declararea utilității publice, acele susțineri referitoare la utilitatea publică și la actul de declarare a utilității publice pentru care recurenta-reclamantă nu a exercitat dreptul la acțiune potrivit dispozițiilor cuprinse la Cap. 1 și 2 din aceeași lege. Din acest motiv, au fost corect respinse și susținerile din acțiune privind încălcarea dispozițiilor Legii nr. 350/2001 și ale Legii nr. 52/2003, iar apărarea privind anularea actului de declarare a utilității publice prin sentința civilă nr. 2334 din 17 septembrie 2008 a Tribunalului București nu prezintă relevanță în cauză, pentru că nu a fost invocată decât în recurs și se referă la o altă situație de fapt și de drept decât cea avută în vedere la emiterea deciziei nr. 64 din 24 septembrie 2007 pentru soluționarea întâmpinării depuse de recurentă.

În ceea ce privește componența comisiei care a emis decizia contestată, s-a invocat neîntemeiat încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 33/1994, dat fiind că nu au fost expuse în concret argumentele acestui motiv de nelegalitate și afirmațiile recurentei - reclamante au un caracter general, fără referiri la acei membri ai comisiei considerați a se afla în stare de incompatibilitate pentru soluționarea întâmpinării depuse de aceasta. Față de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii instanței de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B. i . împotriva sentinței civile nr. 2334 din 17 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 mai 2009.