ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 284/2021

Ședința publică din data de 11 februarie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1242A din 12 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca nefondat apelul formulat de apelanții - reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 904/03.07.2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, referitor la critica legată de modalitatea de administrare a probatoriului în primă instanță, în sensul că expertiza a fost făcută pe baza unui înscris (o singură tranzacție avută în vedere drept comparabilă de către comisia de experți) care a fost folosit din oficiu de experți, nefiind un înscris depus la dosar de părți sau anterior efectuării expertizei, că, în raport cu obiectivele expertizei așa cum au fost stabilite prin încheierea de ședință din 5.04.2013, respectiv evaluarea imobilului în condițiile art. 26 din Legea 33/1997, prin stabilirea valorii în funcție de contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la imobilele din același perimetru și stabilirea valorii împrejmuirii terenului ce a fost expropriat în funcție de actele ce urmează a fi prezentate de reclamanți, nu există o interdicție ca, în scopul expunerii părerii tehnice a experților, aceștia să includă orice alte materiale ce pot conduce la justificarea opiniei tehnice, cu condiția ca acestea să fie expuse în cuprinsul raportului de expertiză.

Părțile au posibilitatea de a formula obiecțiuni inclusiv cu privire la materialul folosit de experți, care în speță se rezumă la analizarea comparabilelor din punct de vedere al similitudinii obiectului material și al corecțiilor ce se impun în raport de acest obiect, de condițiile de piață etc., după cum părțile pot administra probe utile efectuării expertizei, existând posibilitatea pentru reclamanți de a propune alte comparabile spre analiză.

Pe fond, apelanții-reclamanți au criticat faptul că în cadrul expertizei efectuate în fața instanței de fond a fost folosită o singură comparabilă, insuficientă pentru fundamentarea opiniei, care nu avea legătură cu momentul exproprierii și care nu viza imobile similare, fără a fi făcută o cercetare la fața locului.

Sub acest aspect, dat fiind că dificultatea obținerii comparabilelor s-a menținut și în etapa apelului, Curtea a constatat că a existat în speță o imposibilitate obiectivă de identificare a mai multor comparabile, sens în care nici reclamanții, în spiritul obligațiilor ce le revin potrivit art. 1169 C. civ., nu au administrat în fața instanței de fond înscrisuri suplimentare cu privire la acest aspect.

Referitor la faptul că nu avea legătură cu momentul exproprierii și nu viza imobile similare comparabila folosită de experți, Curtea a constatat că expertiza tehnică, în cauze precum cea de față, urmărește stabilirea similitudinilor și diferențelor comparabilelor avute în vedere și determinarea valorii despăgubirii prin aplicarea de corecții (atât pentru condițiile de piață - indicator ce relevă faptul că tranzacția este situată la un alt moment decât cel al exproprierii, cât și pentru particularități ale imobilelor - indicator ce relevă diferențe de suprafață, calitate etc.).

În ceea ce privește absența cercetării la fața locului, Curtea a constatat că apelanții-reclamanți nu au învederat particularități excepționale ale imobilului care să impună acest lucru, respectiv posibilitatea observării acestora doar printr-o cercetare la fața locului. Prin urmare, o asemenea modalitate de efectuare a expertizei nu prezenta utilitate neimpunându-se efectuarea expertizei conform art. 212 C. proc. civ.

Apelanții-reclamanți au criticat soluția primei instanțe arătând și că hotărârea nu respectă exigențele art. 261 C. proc. civ., întrucât prima instanță a dat o valoare absolută probei cu expertiză, fără a ține seama de materialul probator existent la dosar, respectiv de faptul că reclamanții au depus hotărârea judecătorească a vecinului lor prin care acesta a obținut o despăgubire de 1800 euro/mp, de faptul că, în anul 2008, intimata a oferit apelanților ca despăgubire suma de 1000 euro/mp., de simpla prezumție că, deși de notorietate că piața imobiliară a scăzut, cu certitudine valoarea terenurilor nu a scăzut de 4 ori atât cât este diferența dintre despăgubirile oferite de intimată în 2008 și cele oferite în anul 2010, precum și de notorietatea faptului că expropriatorul oferă o valoare mai mică decât cea reală.

Cu privire la această critică, Curtea a constatat că valoarea probatorie a expertizei rezultă din dispozițiile art. 25 - 27 ale Legii nr. 33/1994. Întrucât comisia de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii, întocmește raportul potrivit concluziilor tehnice ale acestor experți, putând fi formulate inclusiv opinii separate, instanța poate alege în funcție de particularitățile cauzei despăgubirea determinată de expertul propus de persoana supusă exproprierii.

Dispozițiile legale menționate nu exclud de plano posibilitatea ca instanța să stabilească o altă despăgubire decât cea justificată tehnic de comisia de experți, însă nu în temeiul prezumțiilor simple, deoarece potrivit art. 1203 C. civ. acestea sunt admisibile în situații în care este admisibilă proba cu martori.

Sub aspectul dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., Curtea a constatat că prima instanță a expus considerentele pentru care momentul relevant a fost considerat anul 2010, iar nu anul 2008, răspunzând în mod efectiv și suficient susținerilor făcute de reclamanți.

S-a mai arătat că, în raport cu devoluțiunea antrenată prin cererea de apel, criticile rămân fără interes, dat fiind că în cadrul apelului a fost efectuată o nouă expertiză, iar instanța de apel a reluat analiza cu privire la momentul relevant pentru determinarea despăgubirii în raport de condițiile de piață.

Sub aspectul criticii referitoare la momentul exproprierii, Curtea a reținut, pe baza înscrisurilor administrate în apel că, prin notificarea nr. x/5.08.2007, Primăria Municipiului București i-a notificat pe reclamanți că prin Hotărârea CGMB 267/2.11.2006, zona în care se află imobilul din str. x I.Sisești, nr. 3C, a fost declarată "zonă de utilitate publică de interes local" în vederea realizării lucrării "supralărgire str. x I.Sisești-bd. x de la Brad", propunându-se despăgubiri în cuantum de 398.630 RON (din care 41.100 RON contravaloare despăgubire împrejmuire) pe baza raportului de evaluare.

Deși reclamanții au formulat întâmpinare în cadrul procedurii de expropriere, Municipiul București a sesizat Tribunalul București pentru a dispune exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes local a suprafeței de 107 mp și împrejmuire, cauza fiind soluționată prin sentința civilă nr. 471/7.03.2008 a secției a III - a Civilă prin respingerea cererii ca prematur formulată, ca urmare a sesizării instanței anterior parcurgerii procedurii prealabile, respectiv anterior soluționării întâmpinării formulate de reclamanți prin hotărâre a Comisiei constituită conform Legii nr. 33/1994, în raport de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 33/1994. Această procedură a fost abandonată de expropriator, fără a dobândi efect sub aspectul evaluării, ca urmare a contestării sale prin formularea întâmpinării de către reclamanți, care astfel nu se pot prevala de dispozițiile art. 4 alin. (9) din H.G. nr. 434/8.04.2009, în condițiile în care ei înșiși au formulat întâmpinare cu privire la evaluarea inițială.

Ulterior, prin HCGMB 52/24.02.2009 s-a solicitat emiterea de către Guvern a unei hotărâri privind aprobarea continuării procedurii de expropriere pentru imobilele rămase de expropriat în vederea finalizării lucrării de interes public local. A fost emisă H.G. nr. 592/2010 privind declanșarea procedurii de expropriere în baza Legii nr. 198/2004.

În cadrul acestei noi proceduri, după refuzarea ofertei de către expropriat, despăgubirea a fost consemnată la data de 21.10.2010, prin ordinul de plată x/2010.

În raport cu cele statuate prin Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale, Curtea a constatat că data consemnării acestei sume este data transferului dreptului de proprietate, dată relevantă și pentru stabilirea despăgubirilor de către instanță.

Întrucât procedura începută în anul 2008 nu a fost finalizată, contrar celor susținute de către apelanți referitor la continuitatea procedurii, Curtea nu a putut considera că anul 2008 reprezintă momentul relevant al transferului dreptului de proprietate prin expropriere. Posibilitatea ca în perioada 2008 - 2010 să fi operat o expropriere de fapt nu reprezintă cauza prezentei cereri de chemare în judecată, iar eventualul prejudiciu suferit de reclamanți pentru indisponibilizarea în fapt a bunului în această perioadă nu poate fi înglobat în despăgubirea stabilită pentru exproprierea de drept ce face obiectul prezentei cauze, ca urmare a naturii juridice diferite.

Aceleași argumente referitoare la faptul că o eventuală expropriere în fapt a unei suprafețe mai mari de teren nu face obiectul prezentei cauze așa cum reclamanții au înțeles să învestească prima instanță sunt valabile și în privința susținerilor apelanților care au arătat că solicită efectuarea unei expertize topo pentru determinarea faptului că în realitate a fost expropriată o suprafață mai mare de teren. În ceea ce privește posibilitatea ca exproprierea să fi fost făcută în privința altor terenuri din imediata vecinătate, Curtea a apreciat că nu există de plano opțiunea legală a contestării oportunității măsurilor de expropriere, ci exclusiv opțiunea contestării despăgubirilor stabilite pentru expropriere.

În ceea ce privește valoarea despăgubirilor, în apel a fost efectuată o nouă expertiză. În raport de concluziile acestei expertize care a stabilit valoarea despăgubirii în decembrie 2008 - 131.521 RON, și în octombrie 2010 - 141.066 RON, ambele valori fiind inferioare celei consemnate de expropriator, Curtea a constatat că, deși s-a susținut că data transferului de proprietate este 21.10.2010, critica apelanților este lipsită de interes deoarece, și în situația în care instanța s-ar fi raportat la anul 2008, acest lucru nu ar fi fost de natură a conduce la reformarea soluției primei instanțe.

În cadrul expertizei, din cele 5 comparabile obținute în cadrul demersurilor efectuate pe parcursul judecării apelului, experții au reținut doar două, fiind înlăturate contractul de vânzare-cumpărare nr. x/21.02.2008, nr. y/17.11.2010 și 1195/30.08.2010 în raport de obiectul acestor acte - fie apartamente cu loc de parcare, fie teren în suprafață mare cu construcție D+P+1E. În cadrul obiecțiunilor formulate, apelanții au criticat faptul că experții nu au avut în vedere oferte de vânzare de pe piață, însă Curtea a constatat că acest lucru nu a fost solicitat nici prin motivele de apel și nici la momentul stabilirii obiectivelor expertizei de la termenul de judecată din 18.02.2019, după cum nici nu au fost administrate probe utile sub acest aspect de către apelanți.

Au fost reținute în cadrul expertizei ca fiind comparabile similare contractele de vânzare-cumpărare nr. x/17.04.2007 și nr. y/15.03.2010 și au fost folosite ambele pentru determinarea despăgubirilor atât la nivelul anului 2008, cât și la nivelul anului 2010 (sens în care obiecțiunea formulată de apelanți, prin care aceștia au susținut că experții s-ar fi raportat la o singură tranzacție pentru anul 2008 și o singură tranzacție pentru 2010, a fost respinsă), însă în niciuna dintre variante nu s-a ajuns la o valoare superioară celei stabilite de către expropriator.

Pentru data reținută ca relevantă de către instanță (octombrie 2010), comisia de experți a apreciat că valoarea de piață a terenului de 107 mp este de 123.958 RON, la care se adaugă valoarea împrejmuirii de 41 ml în cuantum de 17.208 RON, rezultând o valoare de despăgubire de 141.066 RON (sens în care a fost și respinsă obiecțiunea formulată de apelanți referitor la faptul că experții nu ar fi calculat valoarea împrejmuirii).

În ceea ce privește valorile din grila notarială, Curtea a constatat că, în timp ce prin motivele de apel apelanții au susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, având în vedere faptul că, așa cum rezultă din petitul legii de expropriere, expropriatorul s-a raportat la valorile din grila notarială, prin obiecțiunile formulate la raportul de expertiză aceștia au solicitat ca valoarea să fie calculată prin raportare la aceste grile. Dincolo de faptul că prin această solicitare se contravine dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., susținerea fiind făcută cu depășirea și în contra limitelor cererii de apel, Curtea a constatat, suplimentar, că, inclusiv prin raportare la grila notarială aferentă anului 2010, nu rezultă o valoare superioară a terenului liber (50 euro/mp).

2.1. Motive

Împotriva acestei decizii și "a tuturor încheierilor premergătoare din dosar", reclamanții au declarat recurs, invocând, generic, prevederile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Criticile vizează, în esență, următoarele aspecte:

În mod greșit instanta de apel nu s-a pronunțat asupra prejudiciilor produse prin expropriere, astfel ca deși reclamanții au solicitat atât în fata instanței de fond, cat și în fata instanței de apel o dreapta și prealabila despăgubire, prin raportare la perioada 2008 și 2010, precum și prejudiciul creat prin expropriere, instanta de apel nu s-a pronunțat asupra criticii privind prejudiciul produs prin expropriere.

De asemenea, deși s-a făcut dovada indubitabila ca exproprierea în drept s-a efectuat în 2008, în mod greșit instanta de apel a cercetat cuantumul despăgubirilor doar la nivelul anului 2010.

Hotărârea instanței de apel este nelegala prin încălcarea dispozițiilor Legii 33/1994, ale Legii 1998/2004, art. 1 din C.E.D.O, precum și art. 44 din Constitute.

Hotărârea instanței de apel este nelegală, deoarece instanta de judecata nu a ținut seama de hotărârea Curții Constituționale - în sensul de a stabili valoarea terenului supus exproprierii prin raportare la momentul în care s-a făcut transferul dreptului de proprietate și prin raportare la comparabile corecte-valorile comparabile fiind străine de natura pricinii.

Așa cum rezulta din documentele de la dosarul cauzei, exproprierea a operat în anul 2008. Pentru a stabili o valoare dreapta a despăgubirilor este nevoie sa ne raportam la tranzacții din perioada 2008-2010, însă aceste tranzacții trebuie sa reprezinte o comparabila veritabila, și nu o simpla existenta a unui contract de vanzare-cumparare, ori în realitate pentru aceasta perioada nu au existat tranzacții.

Soluția data de către instanta de apel încalcă prevederile legale în materie de expropriere, deoarece în cercetarea judecătorească privind caracterul drept al despăgubirilor "instanta de judecata s-a raportat la un raport de expertiza care în realitate pe de o parte s-a raportat la comparabile-apartamente", pe de o alta parte a omologat un singur contract de vanzare-cumparare. Pe cale de consecința, cercetarea judecătorească în esența sa a fost lipsita de substanță juridica -având în vedere faptul ca nu s-a raportat la elemente reale de cercetare a dreptei despăgubiri, în realitate neavând tranzacții comparabile similare, iar instanta de judecata trebuia sa constate lipsa tranzacțiilor și sa admită obiecțiunile și sa se calculeze o valoare în raport de oferte și de grila notarilor.

Art. 25-26 din Legea nr. 33/1994 au fost încălcate, astfel ca se impune refacerea raportului de expertiza. Or, cum expertiza este o proba inadmisibila în recurs, constatându-se încălcarea legii în materie de expropriere prin raportare la dispozitiile legale anterior menționate, se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unui raport de expertiza care sa fie efectuat în condițiile legii - ținându-se seama de tranzacții efective și de comparabile similare și nu prin omologarea unei singure tranzacții.

Recurenții au depus hotărârea judecătorească a vecinului lor, prin care acesta a obținut o despăgubire de 1800 euro pe metru pătrat, iar în anul 2008 intimata a oferit recurenților ca despăgubire suma de 1000 euro pe metru pătrat. Întocmai cum este prevăzut și de art. 9 din Legea 255/2010, transferul dreptului de proprietate operează de la momentul emiterii deciziei de expropriere. Pe cale de consecință, prima decizie de expropriere a fost emisa în 2008 și nu a fost anulata pana în prezent. De asemenea, în raport de dispozițiile art. 15 din Legea nr. 198/2004 transferul dreptului de proprietate operează la momentul consemnării despăgubirilor. Or, prima data în raport de data raportului de evaluare ce emana de la parata, și depus cu titlu de înscris, despăgubirile au fost consemnate în 2008-2007. Daca s-ar fi constatat ca exproprierea a operat în anul 2008 ar fi trebuit omologat raportul de expertiza efectuat de către intimata, raport din care rezulta o valoare de 1000 euro/mp.

Au fost nesocotite și dispozitiile art. 35 din Legea 33/1994 care prevăd ca "Daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot sa ceara retrocedarea lor, daca nu s-a făcut o noua declarare de utilitate publica". În cauză, lucrările au fost începute, expropriatorul uzând de Legea 198/2004 exclusiv pentru scăderea cuantumului despăgubirilor.

Nu au fost doua exproprieri ci una singură, începută în 2008 și continuata în 2010, însă anul transferului dreptului de proprietate este 2008. Deoarece actele juridice din 2008 nu au fost anulate sau desființate, prin ele însele fac dovada ca anul exproprierii este 2008. Este adevărat ca recurenții au contestat hotărârea din 2010, dar ea este o continuare a celei din 2008 și nu are o valoare de sine stătătoare - mai mult decât atât, intre timp a intervenit Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale care menționează expres ca ne raportam la momentul exproprierii. Ori recurenții sunt proprietarii terenului supus exproprierii și apreciază ca despăgubirea oferita de expropriator este derizorie și nu reprezintă nicidecum o dreapta despăgubire, fiind încălcate dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituție.

Nu este legal sa se stabilească în prezent o alta valoare a despăgubirilor, atât timp cat prin notificarea din 2008 s-a stabilit o alta valoare. Stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsura conexă și indisolubil legata de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naște între expropriat și expropriator, iar nu de vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu.

2.2. Analiza recursului

Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Aceasta deoarece, alin. (3) al art. 282 C. proc. civ., conform căruia, apelul împotriva hotărârii se socotește făcut și împotriva încheierilor premergătoare, a fost abrogat în urma modificării art. 282 C. proc. civ. prin art. 93

1

din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 138/2000. În consecință, în aplicarea art. 316 C. proc. civ., partea care consideră că s-a produs o încălcare a dispozițiilor legale pe parcursul derulării procesului în etapa apelului, trebuie să deducă analizei instanței de control judiciar acele aspecte, prin arătarea încheierii pronunțate la termenul la care s-au săvârșit respectivele neregularități procedurale, precum și prin prezentarea argumentelor pe care se întemeiază critica formulată.

Cum recurenții nu au procedat în sensul menționat, legalitatea încheierilor pronunțate de curtea de apel în soluționarea apelului exercitat împotriva sentinței civile nr. 904 din 3 iulie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă nu mai poate fi pusă în discuție;

- momentul la care a operat exproprierea;

- modul în care s-a stabilit valoarea despăgubirilor.

Referitor la momentul la care a operat exproprierea în cauză, instanța de apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 15 din Legea nr. 198/2004, în vigoare la data declanșării procedurii de expropriere a imobilului în litigiu, conform cărora transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condițiile prezentei legi.

Instanța de apel a prezentat întregul parcurs al procedurii de expropriere ce a fost inițiată cu privire la imobilul în litigiu, reținând în mod corect că nu se poate ține cont de prima procedură de expropriere, câtă vreme aceasta a fost abandonată urmare chiar a poziției exprimate de către proprietari.

Astfel, s-a arătat că prin notificarea nr. x/5.08.2007, Primăria Municipiului București i-a notificat pe reclamanți în sensul că prin Hotărârea CGMB 267/2.11.2006, zona în care se află imobilul din str. x I.Sisești, nr. 3C, a fost declarată "zonă de utilitate publică de interes local" în vederea realizării lucrării "supralărgire str. x I.Sisești - bd. x de la Brad", propunându-se despăgubiri în cuantum de 398.630 RON pe baza raportului de evaluare.

Deși reclamanții au formulat întâmpinare în cadrul procedurii de expropriere, Municipiul București a sesizat Tribunalul București, secția a III-a civilă pentru a dispune exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes local a suprafeței de 107 mp și împrejmuire. Prin sentința civilă nr. 471/7.03.2008, cererea a fost respinsă ca prematur formulată ca urmare a sesizării instanței anterior parcurgerii procedurii prealabile, respectiv anterior soluționării întâmpinării formulate de reclamanți, prin hotărâre a comisiei constituită conform Legii nr. 33/1994, în raport de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 33/1994.

Această primă procedură a fost abandonată de expropriator, consecință a faptului că a fost contestată prin întâmpinarea făcută de către reclamanți. Or, față de poziția adoptată de reclamanți, care au înțeles să formuleze întâmpinare cu privire la evaluarea inițială, instanța de apel a subliniat în mod corect că ei nu se pot prevala de dispozițiile art. 4 alin. (9) din H.G. nr. 434/8.04.2009, în sensul că orice documentație tehnică sau de evaluare realizată anterior intrării în vigoare a prezentelor norme sau întocmită în temeiul Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se consideră valabilă. Altfel spus, evaluarea făcută în cadrul procedurii contestate de către reclamanți nu poate fi socotită valabilă la solicitarea celor care au contestat-o inițial, neexistând un text de lege care să permită proprietarului sau celorlalte persoane titulare de drepturi reale asupra imobilului propus spre expropriere revenirea asupra poziției inițiale, exprimate prin întâmpinare.

Prin HCGMB 52/24.02.2009 s-a solicitat emiterea de către Guvern a unei hotărâri privind aprobarea continuării procedurii de expropriere pentru imobilele rămase de expropriat în vederea finalizării lucrării de interes public local, fiind emisă Hotărârea Guvernului nr. 592/2010 privind declanșarea procedurii de expropriere în baza Legii nr. 198/2004. În cadrul acestei noi proceduri de expropriere, după refuzarea de către expropriat a ofertei de despăgubire, despăgubirea a fost consemnată la data de 21.10.2010 prin ordinul de plată x/2010.

Față de cele ce preced, rezultă că instanța de apel a reținut în mod corect că exproprierea prin transferul dreptului de proprietate s-a produs la nivelul anului 2010 - întrucât procedura începută în anul 2008 nu a fost finalizată, contrar celor susținute de către reclamanți referitor la continuitatea acesteia -, în condițiile în care procedura de expropriere a fost aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 592/2010, iar expropriatorul a consemnat despăgubirea la 21 octombrie 2010, urmare a refuzului de către expropriat a ofertei de despăgubire.

Pe cale de consecință, instanța de apel a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 198/2004, critica formulată neîntrunind cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Au fost respectate totodată și cele statuate prin Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale în sensul că la stabilirea despăgubirilor se impune ca evaluarea să se facă prin raportare la momentul exproprierii, respectiv al transferului dreptului de proprietate, și nu la data întocmirii raportului de expertiză, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea 33/1994, o soluție contrară fiind de natură a încălca dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituție, despăgubirea ce s-ar stabili nemaifiind una justă.

Cât privește critica referitoare la modul în care s-a stabilit valoarea despăgubirilor, Înalta Curte remarcă faptul că, invocând nesocotirea prevederilor art. 25-26 din Legea nr. 33/1994, recurenții arată că instanța a stabilit despăgubirile raportându-se la un singur contract de vânzare-cumpărare și nu a luat în considerare hotărârea judecătorească obținută de un vecin al reclamanților, în sensul stabilirii unei despăgubiri de 1800 euro/mp.

Critica nu poate fi primită. În etapa apelului, pentru a răspunde aspectelor invocate de către reclamanți prin motivele de apel, a fost efectuată o nouă expertiză având ca obiectiv determinarea valorii de piață a imobilului din str. x, compus din teren în suprafață de 107 mp și împrejmuire de 41 mp, raportat atât la nivelul anului 2008 cât și la nivelul lunii iulie 2010.

În aprecierea raportului de expertiză efectuat în apel, instanța a arătat că valoarea despăgubirii stabilite de experți pentru luna decembrie 2008 este de 131.521 RON, iar pentru luna octombrie 2010 este de 141.066 RON.

Pentru a ajunge la aceste valori, instanța a arătat că în cadrul expertizei, din cele 5 comparabile obținute în cadrul demersurile efectuate pe parcursul judecării apelului, experții au reținut doar două, fiind înlăturate contractele de vânzare-cumpărare nr. x/21.02.2008, nr. y/17.11.2010 și 1195/30.08.2010 față de obiectul acestora: apartamente cu loc de parcare; teren în suprafață mare cu construcție D+P+1E. În cadrul obiecțiunilor formulate, apelanții au criticat faptul că experții nu au avut în vedere oferte de vânzare de pe piață, însă Curtea a constatat în mod corect că acest lucru nu a fost solicitat nici prin motivele de apel și nici la momentul stabilirii obiectivelor expertizei.

Au fost reținute în cadrul expertizei ca fiind comparabile similare contractele de vânzare-cumpărare nr. x/17.04.2007 și nr. y/15.03.2010, ambele fiind folosite pentru determinarea despăgubirilor atât la nivelul anului 2008, cât și la nivelul anului 2010, însă în niciuna dintre variante nu s-a ajuns la o valoare superioară celei stabilite de către expropriator.

Având în vedere că la data de 21 octombrie 2010 a fost consemnată cu titlu de despăgubire pentru imobilul în litigiu propus pentru expropriere suma de 144.624 RON, în temeiul Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 5 din 22 iulie 2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, Înalta Curte constată că cele reținute de instanța de apel, atunci când a apreciat că soluția primei instanțe de fond de respingere a cererii introductive de instanță este una temeinică și legală, sunt justificate, de vreme ce valorile stabilite prin raportul de expertiză din apel, atât la nivelul anului 2008, cât și la nivelul anului 2010 sunt inferioare celei consemnate de expropriator.

Un alt argument invocat de recurenți în susținerea nelegalității hotărârii atacate, este acela că instanța de apel nu s-a raportat și la valorile din grila notarilor publici. Nici acest argument nu poate fi primit, în condițiile în care, în finalul hotărârii recurate, instanța a arătat că, inclusiv prin raportare la grila notarială aferentă anului 2010 depusă la filele x din vol. III, nu rezultă o valoare superioară a terenului liber (50 euro/mp).

În fine, s-a invocat faptul că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 conform cu care, dacă în termen de un an bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat sau, după caz, lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.

Recurenții nu au argumentat și motivele pentru care consideră că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea textului sus-arătat, cu atât mai mult cu cât instanțele de fond au avut a răspunde exact acestei probleme: dacă exproprierea s-a produs în anul 2010, urmare a unei proceduri noi, de sine-stătătoare, ori în anul 2008, fiind doar continuată în anul 2010.

Având în vedere cele expuse anterior, Înalta Curte consideră că instanța de apel a făcut aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor art. 25-26 și 35 din Legea nr. 33/1994, criticile formulate neîntrunind cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În debutul motivelor de recurs s-au invocat prevederile art. 304 pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ., fără însă ca în dezvoltarea motivelor de recurs să se regăsească critici în sensul că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2); hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii; instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Or, indicarea formală a unor texte de lege, nesusținută de aspecte care să constituie temei pentru verificarea respectării/nesocotirii acestora, nu este de natură să antreneze verificarea din oficiu de către instanța de recurs a legalității hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1242A din 12 octombrie 2020 și a tuturor încheierilor premergătoare pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2010.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2021.