ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4203/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4203/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 78 din

28 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. 699/117/2008,

s-au respins excepțiile lipsei de interes și a lipsei calității procesuale

active; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Parohia Ortodoxa

Stolna împotriva pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA și, în

consecință, s-a dispus modificarea parțială a Hotărârii nr. 58/2007 a Comisiei

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în sensul că s-a stabilit cuantumul

despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat în comuna Săvădisla, sat

Stolna, număr cadastral 3025, teren în suprafață de 10.974 mp, la suma de

369.823,80 lei și a obligat pârâtul să achite reclamantei această sumă. De

asemenea, a fost obligat pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, să achite

reclamantei suma de 1200 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că prin Hotărârea nr. 58 din

12 noiembrie 2007 a C.N.A.D.N.R. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr.

198/2004, s-a aprobat acordarea despăgubirii în cuantum de 190.915,99 lei,

reprezentând echivalentul în lei a sumei de 55.967,40 euro, pentru imobilul

expropriat situat în comuna Săvădisla, sat Stolna, pășune, tarlaua Podurile de

Jos, în suprafață de 10.974 mp, identificat prin numărul cadastral 3025, în

favoarea reclamantei Parohia Ortodoxă Română Stolna, persoana aparent

îndreptățită să primească despăgubiri.

La dosar s-a depus

extrasul C.F. 232 Stolna în care reclamanta figurează în calitate de proprietar

tabular asupra cotei părți de 650/1748 din terenurile cu nr.topo. 259/1, 259/3,

în suprafață de 61.059 mp, ceea ce reprezintă suprafața de 22.705 mp.

În consecință,

instanța a considerat că reclamanta și-a justificat calitatea procesuală și

interesul în cauză, aceasta fiind proprietara tabulară a terenului în litigiu,

motiv pentru care a respins excepțiile invocate de pârât.

Prin raportul de

expertiză tehnică judiciară efectuat și completat în cauză, s-a stabilit că

despăgubirile la care este îndreptățită reclamanta sunt în cuantum 33,70 lei/mp

sau 8 euro/mp, rezultând pentru terenul în suprafață de 10.974 mp valoarea de

369.823,80 lei sau 88.000 euro.

S-a mai reținut, că

potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Totodată, art. 27 alin.

(2) din aceeași lege prevede că despăgubirea acordată de către instanță nu va

putea fi mai mica decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea

solicitată de expropriat sau de altă persoana interesata.

S-a conchis, că

experții au stabilit în mod corect despăgubirile la care este îndreptățită

reclamanta ca urmare a exproprierii, acestea fiind stabilite raportat la data

întocmirii raportului de expertiză.

Prin decizia civilă

nr. 177/A din 11 iunie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de pârâta C.N.A.D.N.R., reținând, în esență, următoarele:

Critica vizând

greșita modificare parțială a hotărârii nr. 58 din 12 noiembrie 2007, ceea ce

echivalează în opinia pârâtei cu pronunțarea instanței asupra a ceea ce nu s-a

cerut și analizarea legalității măsurii exproprierii, aspect ce nu poate face

obiectul controlului judiciar, este nefondată, întrucât, deși prin acțiunea

promovată reclamanta a solicitat doar majorarea cuantumului despăgubirilor,

este evident că în urma administrării probatoriului, în condițiile în care

instanța a constatat că, într-adevăr, cuantumul despăgubirilor nu corespunde

celui care ar fi trebuit să fie acordat, potrivit prevederilor legale,

modificarea cuantumului a vizat practic modificarea hotărârii prin care s-au

acordat despăgubirile.

Obiectul hotărârii

nr. 58 din 12 noiembrie 2007 îl constituie aprobarea acordării despăgubirii

pentru imobilul expropriat în cuantum de 190.915,99 lei.

Majorarea cuantumului

despăgubirii propusă a fi acordată de către instanță atrage implicit o

modificare a hotărârii sub aspectul său esențial - acela de stabilire și

aprobare a acordării despăgubirii, astfel că, modificarea parțială a hotărârii

nr. 58/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, nu constituie nicio

acordare a ceea ce nu s-a cerut, întrucât prin modificarea cuantumului

despăgubirii hotărârea este evident modificată, chiar dacă termenul

„modificare" nu ar fi explicit menționat, și, mai mult, prin modificarea

făcută nu s-a analizat legalitatea măsurii exproprierii care evident că nu

formează obiectul litigiului.

Reiterarea în cadrul

motivelor de apel a excepțiilor lipsei de interes și a lipsei calității

procesuale active a reclamantei, la rândul său, a fost apreciată ca nefondată,

întrucât reclamanta este proprietar tabular asupra cotei de 650/1748 parte din

terenul ce a fost expropriat parțial și însăși pârâta-apelantă a emis Hotărârea

nr. 58 din 28 noiembrie 2007, în cuprinsul căreia s-a menționat expres că

reclamanta este persoana aparent îndreptățită să primească despăgubiri.

Faptul că în

cuprinsul hotărârii contestate se stabilește calitatea reclamantei de persoană

îndreptățită la despăgubiri, statuare ce a avut la bază o întreagă

documentație, atrage netemeinicia pretenției actuale a pârâtei, potrivit căreia

ar fi posibil ca terenul expropriat să nu fie cel deținut de reclamantă.

În baza prevederilor

Legii nr. 198/2004 și a Normelor metodologice din 10 iunie 2004 de aplicare a

acestei legi, expropriatorul, anterior luării măsurii exproprierii, are

obligația de a identifica terenul ce urmează a fi expropriat din punct de

vedere cadastral și evident persoana care deține acest teren, iar neîndeplinirea

acestor obligații nu poate fi invocată ulterior exproprierii pentru a contesta

identitatea persoanei expropriate.

Și criticile vizând

legalitatea raportului de expertiză, ce a stat la baza stabilirii de către

instanță a despăgubirilor cuvenite reclamantei, au fost apreciat ca nefondate,

deoarece toate aceste critici au format obiectul obiecțiunilor depuse în fața

primei instanțe (f. 98 -102), fiind încuviințate în totalitate de către

instanță la termenul de judecată din 27 februarie 2009.

Experții desemnați au

răspuns acestor obiecțiuni punctual (f. 122 dosar fond), dar întrucât pârâta a

formulat noi obiecțiuni (f. 126-127), acestea au fost din nou încuviințate, la

termenul de judecată din 1 octombrie 2009 (f. 143 dosar fond), fiind comunicate

experților.

Din cel de al doilea

răspuns comunicat de comisia formată din trei experți, reiese că la efectuarea

expertizei s-au respectat normele de evaluare A.N.E.V.A.R., care impun

prezentarea mai multor metode de evaluare, iar cu ocazia soluționării acestor

obiecțiuni, în cursul lunii noiembrie 2009, experții au concluzionat că, față

de evaluarea făcută în luna ianuarie 2009, valoarea terenului a scăzut de la

aproximativ 45,5 lei/mp la aproximativ 33,70 lei/mp, iar această din urmă

valoare a fost luată în considerare de către instanță la momentul soluționării

litigiului.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.,

criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.,

iar în dezvoltarea acestor motive de recurs a arătat că decizia recurată a fost

dată cu încălcarea și cu aplicarea greșită a legii.

Astfel, deși

intimata-reclamantă a solicitat exclusiv stabilirea cuantumului real al despăgubirilor,

instanța de fond a dispus modificarea parțială a Hotărârii nr. 58 din 12

noiembrie 2007, iar instanța de control judiciar a menținut în mod greșit

această soluție.

Or, instanța de apel

a interpretat eronat dispozițiile Legii nr. 198/2004, respectiv prevederile

art. 9 din lege, întrucât, contrar voinței legiuitorului, aceasta a interpretat

într-un mod propriu dispozițiile legale menționate, omițând să surprindă însăși

esența legii speciale în materia exproprierii, potrivit căreia instanța are posibilitatea

doar să stabilească, în temeiul unui raport de expertiză judiciară, justețea

cuantumului despăgubirii aprobate prin H.G. nr. 1123/2007.

Cu alte cuvinte,

instanța învestită cu stabilirea cuantumului despăgubirii poate interveni doar

în sensul obligării Statului Român la plata despăgubirii stabilite în temeiul

probelor administrate, însă nu poate dispune modificarea sau anularea actului

juridic unilateral.

Or, faptul că,

ulterior administrării și analizării probatoriului, instanța a concluzionat în

sensul că intimatei-reclamante i se cuvine un cuantum al despăgubirilor mai

mare decât cel acordat prin Hotărârea nr. 58 din 12 noiembrie 2007, nu implică

modificarea hotărârii de stabilire a cuantum ului despăgubirii.

În plus, prin

modificarea parțială a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii,

instanța de judecată s-a pronunțat implicit și asupra temeiului de drept în

baza căruia a fost consemnat acest cuantum.

Potrivit art. 15 din

Legea nr. 198/2004, transferul imobilelor din proprietatea privată în

proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și

în administrarea expropriatorului operează de drept de la data plății

despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora,

în condițiile prezentei legi.

Întrucât transferul

dreptului de proprietate a operat la momentul consemnării despăgubirii, în

temeiul hotărârii mai sus-menționate, în lipsa acestui act, părțile sunt

practic puse în situația anterioară, consecința directă fiind aceea că

exproprierea nu a operat, întrucât a fost anulat chiar temeiul legal al

consemnării acestui cuantum.

In consecință, prin

dispoziția modificării parțiale a hotărârii de stabilire a cuantumului

despăgubirii, instanța de apel a menținut o hotărâre criticabilă sub aspectul

legalității și cu încălcarea vădită a dispozițiilor legale, respectiv art. 9

din Legea nr. 198/2004 și s-a pronunțat inclusiv asupra măsurii exproprierii,

aspect cu care nu a fost și nici nu ar fi putut să fie legal învestită, întrucât

exproprierea este un act al puterii de stat.

S-a mai arătat, că decizia

recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii - art.

304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a pronunțat hotărârea cu

aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 9 din Legea nr.

198/2004, art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 129 C. proc. civ., art. 1169 C.

civ. și art. 201 și urm. C. proc. civ.

Astfel, art. 9 din

Legea nr. 198/2004 reglementează cele două ipoteze în care persoana expropriată

se poate adresa instanței de judecată. Dintre acestea, în speță, regăsim

cererea reclamantei de majorare a cuantumului despăgubirii stabilite de către

expropriator, sens în care legiuitorul a prevăzut faptul că sunt aplicabile

prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, exclusiv în ceea ce privește

modalitatea stabilirii despăgubirii.

Articolul 26 din

Legea nr. 33/1994 reglementează modalitatea determinării despăgubirilor pe cale

judiciară, potrivit căruia „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile

prezentate de aceștia”.

În speță, experții

judiciari au întocmit raportul exclusiv prin prisma unor oferte de vânzare

identificate pe internet și mica publicitate, iar instanța de apel, prin

refuzul de a încuviința o contraexpertiză, a încălcat la rândul său prevederea

legală sus-menționată și, mai mult decât atât, prin respingerea tuturor

cererilor referitoare la probatoriu, instanța de control judiciar a afectat în

mod decisiv dreptul recurentului la apărare.

Articolul 129 C.

proc. civ. reglementează câteva dintre ipotezele rolului activ al

judecătorului, iar în condițiile în care rolul activ al instanței este o

garanție a exercitării drepturilor părților, rezultă implicit faptul că

neîndeplinirea acestuia este sancționată cu desființarea hotărârii pentru

nelegalitate, iar în cazul dedus judecății, încălcarea rolului activ constă în

faptul că hotărârea pronunțată se întemeiază pe o gravă eroare de fapt și de

drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.

Examinând decizia în

limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 6 și 9 C.

proc. civ., instanța constată următoarele:

Potrivit art. 304 pct.

6 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere „dacă instanța a

acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut”.

În speță, recurentul

invocă plus petita în sensul că prin modificarea hotărârii de stabilire a

despăgubirilor, instanța de apel s-a pronunțat inclusiv asupra măsurii

exproprierii, aspect cu care nu a fost investită și care nu ar fi putut fi supus

controlului jurisdicțional.

Această critică este

nefondată, deoarece cererea reclamantei de majorare a cuantumului despăgubirilor

pentru exproprierea imobilului teren, în măsura în care este întemeiată, nu se

poate realiza decât prin modificarea hotărârii comisiei sub acest aspect.

Controlul legalității

hotărârii contestate s-a făcut în privința „cuantumului despăgubirii” și nu în privința

însăși a măsurii exproprierii, așa cum corect au procedat instanțele de fond și

apel.

Prin urmare, instanța

de fond, prin hotărârea pronunțată, păstrată prin decizia recurată, nu s-a

pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut.

În ceea ce privește

critica formulată de recurentul-pârât, în sensul că decizia recurată a fost

dată cu aplicarea greșită a art. 9 din Legea nr. 198/2004, se constată

următoarele:

Potrivit art. 9 din

Legea nr. 198/2004 „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute

la art. 8, precum și orice persoană care se consideră îndreptățită la

despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței

judecătorești competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a

Hotărârii Guvernului prevăzută la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de

la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins,

în tot sau în parte, cererea de despăgubire. Acțiunea formulată în conformitate

cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art.

21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii. În acest caz, plata

despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de zile de la data

solicitării, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de

stabilire a despăgubirilor.”

Prin urmare, acțiunea

formulată în condițiile acestui text de lege se soluționează potrivit

dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Potrivit art. 26 din

Legea nr. 33/1994 „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și

din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz. altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia……”.

Or, în speță,

instanțele de fond și apel, prin hotărârile pronunțate, au omologat raportul de

expertiză întocmit în primă instanță, în privința cuantumului stabilirii

despăgubirii și, respectiv, au respins apelul pârâtului prin care se formulau

critici de nelegalitate împotriva hotărârii primei instanțe privind pronunțarea

acesteia cu încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, nelegal,

deoarece la stabilirea cuantumului despăgubirilor, prin raportul de expertiză

întocmit în primă instanță, s-a avut în vedere metoda comparațiilor de piață, iar

estimarea valorii de piață s-a făcut prin analizarea pieței pentru a găsi

proprietăți similare și prin compararea acestora cu proprietatea care trebuia

evaluată.

Mai mult, prin

răspunsul la obiecțiuni, experții au arătat că „valorile exprimate au rezultat

în urma utilizării regulilor de evaluare elaborate de A.N.E.V.A.R. și se

bazează pe metode și informații utilizate curent în procesul de evaluare, fără

a avea vreo legătură cu pârâtul sau reclamantul”, însă nu au ținut seama de

prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel cu cel

expropriat în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului

de expertiză, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Prin urmare,

stabilirea cuantumului despăgubirilor în raport de art. 26 din Legea nr. 33/1994

impune efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, care să țină seama de

prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel cu cel

expropriat în unitatea administrativ-teritorială, probă incompatibilă cu

structura recursului, potrivit art. 305 C. proc. civ.

De aceea, pentru

considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte

va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia

rejudecării, instanța va administra probatoriul în sensul celor mai sus expuse

și va ține seama de mijloacele de apărare invocate de părți.

Celelalte critici

formulate de recurentul-pârât în sensul că instanța de apel a soluționat

litigiul cu încălcarea rolului activ, întrucât hotărârea pronunțată se

întemeiază pe o gravă eroare de fapt și de drept, decurgând dintr-o apreciere

eronată a probelor administrate, vizează critici de netemeinicie a deciziei

recurate și nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs strict și

limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., din actuala reglementare,

iar sancțiunea este aceea a neanalizării lor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr.

177/A din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie, pe care o casează.

Trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 mai 2011.