ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5085/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5085/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 316 din 13 mai 2009, Tribunalul Cluj a admis cererea de

chemare în judecată formulată de reclamanta G.M. în contradictoriu cu pârâtul

S.R. prin C.N.A.D.N.R. și a obligat pârâtul să plătească reclamantei

despăgubiri în sumă 320.593 lei pentru terenul arabil în suprafață de 6971 m.p.

situat localitatea Stolna, Comuna Săvădisla, categoria de folosință arabil,

tarlaua Fața Luncii, nr. cadastral 3133, 3134 și de 208.765 lei pentru

suprafața de 2882 m.p. teren situat în sat Stolna, Comuna Săvădisla, categoria

de folosință arabil extravilan, tarlaua Podurile de Jos, identificat prin număr

cadastral 3098.

A fost respinsă cererea având ca

obiect repararea prejudicii lui constând din scăderea valorii terenului rămas

după expropriere.

Tribunalul a reținut că prin Hotărârea

nr. 17 din 12 noiembrie emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004

constituită despăgubirii în sumă de 135.543,01 lei, reprezentând echivalentul

sumei de 39.734,70 euro raportat la cursul B.N.R. din data de 09 noiembrie 2007

de 3,4112 lei/ euro, pentru imobilul expropriat situat în sat Stolna, comuna

Săvădisla, categoria de folosință arabil extravilan, tarlaua Fața Luncii, în

suprafață de 6971 m.p., identificat prin număr cadastral 3133, 3134.

În hotărâre este indicată drept persoană

aparent îndreptățită la despăgubire reclamanta G.M.

Prin Hotărârea nr. 18/12 noiembrie

2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 constituită la

nivelul Consiliului Local al comunei Săvădisla s-a aprobat acordarea

despăgubirii în sumă de 56.037,15 lei, reprezentând echivalentul sumei de

16.427,40 euro raportat la cursul B.N.R. din data de 09 noiembrie 2007 de

3,4112 lei/ euro, pentru imobilul expropriat situat în sat Stolna, comuna

Săvădisla, categoria de folosință arabil extravilan, tarlaua Podurile de Jos în

suprafață de 2882 m.p. identificat prin număr cadastral 3098.

Prin acțiunea întemeiată pe

dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, reclamanta a pretins ca valoarea

despăgubirii stabilită pentru exproprierea celor 3 parcele de teren prin

hotărârile mai sus menționate este cu mult sub prețul la care se vând imobile

asemănătoare celor expropriate pe raza unității administrativ-teritoriale, preț

în raport de care, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1998, se stabilește

valoarea despăgubirii pentru expropriere.

În vederea verificării susținerilor

reclamantei, în conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 s-a

dispus administrarea expertizei de evaluarea de către o comisie de evaluare

alcătuită din experții C.S., numit de instanță, G.P., desemnat de expropriator

și F.M.E., desemnată de persoana expropriată, expertiză având ca obiectiv

stabilirea, potrivit criteriilor stabilite de art. 26 din Legea nr. 33/1994, a

despăgubirilor cuvenite pentru exproprierea terenurilor cuprinse în hotărârile

mai sus menționate.

Prin raportul de expertiză depus la

dosar, comisia de evaluarea a stabilit că despăgubirea cuvenită pentru

exproprierea celor două parcele de teren este de 320.593 lei pentru terenul

arabil în suprafață de 6971 m.p. situat în localitatea Stolna comuna Săvădisla,

categoria de folosință arabil, tarlaua Fața Luncii, nr. cadastral 3133, 3134 și

de 208.765 lei pentru suprafața de 2882 m.p. teren situat în sat Stolna, comuna

Săvădisla, categoria de folosință arabil extravilan, tarlaua Podurile de Jos,

identificat prin număr cadastral 3098.

Expertiza nu a confirmat susținerea

reclamantei potrivit căreia terenul cu nr. cadastral 3098 este situat în

intravilanul și în extravilanul localității, și nici existența vreunui

prejudiciu prin diminuarea valorii terenului rămas după expropriere, decurgând

din reducerea suprafeței terenului.

Comparând rezultatul expertizei cu

oferta făcuta de expropiator și cu pretențiile formulate de reclamantă,

instanța a constatat că cererea reclamantei este parțial întemeiată, aceasta

fiind îndreptățită la plata despăgubirii pentru cele două parcele de teren

expropriate în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză la valoarea reală

a imobilului, considerent pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 9 din

Legea nr. 198/2004 coroborat cu art. 25, 26 și 27 din Legea nr. 33/1994, a

obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubirea stabilită prin raportul

de evaluare.

S-a mai reținut că reclamanta nu este

îndreptățită la repararea prejudiciului constând din scăderea valorii terenului

rămas după expropriere, întrucât evaluarea făcuta în cauză nu a identificat

existenței unui astfel de prejudiciu.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA solicitând admiterea apelului, schimbarea în

parte a sentinței apelate și pe fond respingerea cererii de majorare a

cuantumului despăgubirilor ca fiind nedovedită.

Prin decizia nr. 331/ A din 11

decembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale pentru minori și familie, a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Motivul de apel prin care apelanta a

susținut că reclamanta nu a formulat cererea prevăzută de lege și nu a depus

actele doveditoare ale dreptului de proprietate, astfel încât este doar aparent

îndreptățită la despăgubire pentru imobilul expropriat, a fost respins cu

motivarea că însăși apelanta, prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004

constituită la nivelul Consiliului Local al comunei Săvădisla, a emis Hotărârea

nr. 18 din 12 noiembrie 2007 prin care este indicată drept persoană aparent

îndreptățită la despăgubire reclamanta G.M., iar până în prezent nu ar reieși

că o altă persoană ar avea calitatea de persoană îndreptățită.

Susținerile prin care apelanta a

arătat ca raportul de evaluare în baza căruia s-au stabilit despăgubirile

aferente imobilelor expropriate a fost întocmit de către un evaluator

proprietăți imobiliare, membri al A.N.E.V.A., iar instanța în virtutea rolului

activ trebuia să dispună o verificare a modalității de stabilire a cuantumului

despăgubirii au fost, de asemenea, respinse de instanță.

Curtea de Apel a apreciat că instanța

nu trebuia sa verifice doar modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirii

prin raportul de expertiză care a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 18 din 12

noiembrie 2007 ci, potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, trebuia să

constituie o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanța, unul

desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt

supuse exproprierii, ceea ce prima instanță a și dispus, analizând și modul în

care s-au stabilit despăgubirile prin Hotărârea nr. 18 din 12 noiembrie 2007.

S-a mai reținut că apelanta nu a

indicat prevederile legale încălcate de către experți și nici viciile

raportului de expertiză, ci a făcut doar referiri generice cu privire la

nelegalitatea, netemeinicia raportului de expertiză sau buna credință a

experților, fără a indica în concret motivele care ar putea duce la înlăturarea

acestei probe sau la necesitatea administrării unor noi probe. S-a apreciat că

susținerea potrivit căreia aceiași experți au stabilit despăgubiri diferite

pentru terenuri identice nu a fost dovedită și că este greu de acceptat că două

terenuri au o situație identica, deoarece situația fiecăruia este determinată

de factori multipli care influențează și valoarea sa.

Instanța de apel a reținut că experții

au întocmit expertiza ținând seama la calcularea cuantumului despăgubirilor de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994 și că afirmațiile privind rezultatul vădit eronat și buna-credință

a experților tehnici nu au fost dovedite de apelantă.

Curtea de Apel a considerat, ca

nefondată, susținerea în sensul că prima instanță nu putea omologa conținutul

raportului de expertiză în condițiile în care nu există nici o dovadă a

temeiniciei concluziilor experților tehnici, deoarece expertiza în sine

este o probă, iar pentru ca aceasta să poată sta la baza pronunțării unei

hotărâri judecătorești nu este necesar ca temeinicia concluziilor experților să

fie dovedită la rândul ei.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal a declarat și motivat recurs pârâta C.N.A.D.N.R. SA

Prin motivele de recurs se formulează

următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9

C. proc. civ.:

Curtea de Apel Cluj a pronunțat

hotărârea cu aplicarea și interpretarea greșita a dispozițiilor art. 26 din

Legea nr. 33/199, art. 129 C. proc. civ., art. 1169 C. civ., art. 201 C. proc.

civ., art. 5 alin. (3) și (4) din Legea nr. 198/2004 și art. 5 pct. 16 și 17

din Normele de aplicare a Legii nr. 198/2004.

Art. 26 din Legea nr. 33/1994

reglementează modalitatea determinării despăgubirilor pe cale judiciară.

Astfel, potrivit normei sus-menționate, la stabilirea despăgubirii, atât

experții tehnici, cât și instanța de judecată se vor raporta la prețul de

circulație.

Or, instanța de apel, prin respingerea

probei cu expertiză și confirmarea soluției primei instanțe, a încălcat

prevederea legali menționată.

Art. 129 C. proc. civ., reglementează

câteva dintre ipotezele rolului al judecătorului. In cazul dedus judecății,

încălcarea rolului activ constă în faptul că hotărârea pronunțată se întemeiază

pe o gravă eroare de fapt și de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată

administrate, în speță, a probei cu expertiză tehnică.

Încălcarea prevederilor art. 5 alin.

(3) și următoarele din 198/2004 și ale art. 5 pct. 16 și următoarele din

Normele de aplicare a legii au condus la admiterea cererii intimatei-reclamante

de obligare la plata despăgubirii.

Recurenta a dovedit că despăgubirea a

fost stabilită de către expropriator cu respectarea legii, că raportul de

expertiză judiciară a fost întocmit cu încălcarea art. 26 din Legea nr.

33/1994, că metodele de expertizare utilizate în cuprinsul raportului de

expertiză sunt fie eronate, fie improprii categoriei terenului expertizat.

Se mai arată că, deși recurenta a

dovedit că raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză, care a constituit

fundamentul soluției pronunțate, este vădit eronat și nelegal, pentru motivele

enunțate pe larg în cuprinsul obiecțiunilor formulate, instanța de apel a

respins în mod nelegal cererea de efectuare a unei noi expertize tehnice.

Recurenta susține că raportul de

expertiză judiciară a fost întocmit cu încălcarea prevederilor art. 9 din Legea

nr. 193/2004 coroborate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994 și indică care sunt,

în opinia sa, viciile raportului de expertiză.

Mai arată că, în mod eronat, instanța

de apel a apreciat ca nefiind juridică critica conform căreia raportul de

expertiză nu este dovedit, deoarece este necesar ca experții să dovedească

temeinicia concluziilor unui raport de expertiză și că instanța de apel a

respins nemotivat solicitarea de efectuare a unei contraexpertize.

Referitor la calitatea intimatei

reclamante de persoană îndreptățită la despăgubire se arată că instanța nu a

cercetat daca întinata reclamantă a probat, în condițiile Legii nr. 198/2004,

calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri.

Analizând decizia recurată în limita

criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul

nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Recurenta susține nelegalitatea

deciziei pronunțate de instanța de apel pentru încălcarea prevederilor art. 26

din Legea nr. 33/1994 în temeiul cărora, la stabilirea despăgubirii, atât

experții tehnici cât și instanța de judecată se vor raporta la prețul de

circulație. Arată recurenta că, prin respingerea probei cu expertiză și

confirmarea soluției primei instanțe, Curtea de Apel a încălcat prevederea

legală sus-menționată.

Susținerea nu este fondată.

Intr-adevăr, conform art. 26 din Legea

nr. 33/1994, „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La

calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Însă, așa cum rezultă din cuprinsul

raportului de expertiză efectuat, experții au avut în vedere la stabilirea

despăgubirii propuse metoda comparației de piață care presupune analiza

comparativă a pieței imobiliare și care are ca premisă tocmai valoarea de piață

a unei proprietăți.

În consecință, dispozițiile art. 26

din Legea nr. 33/1994 au fost respectate.

Susținerile formulate prin motivele de

recurs privind încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., nu pot fi

primite de instanța de recurs câtă vreme recurenta argumentează nerespectarea

acestor prevederi legale prin „grava eroarea de fapt și de drept, decurgând

dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, în speță, a probei cu

expertiză tehnică”.

Or, dispozițiile art. 304 pct. 11 C.

proc. civ., care permiteau instanței de recurs să modifice hotărârea recurată

dacă aceasta s-a bazat pe o gravă greșeală de fapt, rezultată dintr-o apreciere

eronată a probelor administrate au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000,

astfel încât Înalta Curte nu mai este legal sesizată cu analiza criticilor care

au un astfel de conținut. În plus, simpla indicare a prevederilor art. 304 pct.

9 C. proc civ. Și art. 129 C. proc. civ., în cuprinsul cererii de recurs nu

reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigențelor prevăzute

de art. 3021 C. proc. civ. și nu face încadrabilă critica astfel formulată

într-unui din cazurile de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc civ.

Tot astfel, susținerea vizând

încălcarea prevederilor art. 5 alin. (3) și următoarele din Legea nr. 198/2004

și ale art. 5 pct. 16 și următoarele din Normele de aplicare a legii care, în

opinia recurentei, au condus la greșita admitere a cererii intimatei-reclamante

de obligare la plata despăgubirii nu se constituie într-o critică de

nelegalitate formulată conform prevederilor art. 304 C. proc. civ.

Condiția legală a dezvoltării

motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și

încadrarea în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Cerințele art. 3021 C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul

formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a

nelegalității invocate indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori

greșit aplicate instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de

instanță în legătura cu aceste dispoziții legale.

Nici criticile prin care se afirmă că

despăgubirea a fost corect stabilită de către expropriator, că metodele de

expertizare utilizată în cuprinsul raportului de expertiză sunt fie eronate,

fie improprii categoriei terenului expertizat, ca raportul de expertiza

judiciară întocmit în cauză este vădit eronat și nelegal, ori că încalcă

prevederile art. 9 din Legea nr. 198/204 coroborate cu art. 26 din Legea nr.

33/1994 și că experții nu dovedesc temeinicia concluziilor la care au ajuns,

învestesc în mod legal instanța de recurs cu analiza lor. Ele constituie fie în

obiecțiuni la raportul de expertiză, fie în susțineri referitoare la probele

administrate, fără a constitui critici de nelegalitate în sensul art. 304 C.

proc. civ. Chiar dacă uneori cuprind trimiteri la anumite prevederi legale,

aceste critici nu dezvoltă argumente pentru care respectivele dispoziții legale

ar fi fost greșit interpretate sau aplicate de instanță.

În ceea ce privește calitatea

reclamantei de persoană îndreptățită la despăgubiri, Înalta Curte reține în

acord cu concluziile instanței apel că, prin Hotărârea nr. 18 din 12 noiembrie

2007, chiar recurenta a reținut calitatea intimatei de persoană aparent

îndreptățită la despăgubiri, fără a se face dovada până la soluționarea

litigiului că această calitate reveni unei alte persoane decât reclamanta.

Pentru considerentele expuse, în baza

art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefundat,

recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta C.N.A.D.R. SA împotriva deciziei nr. 331/ A din 11 decembrie

2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru

minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

7 octombrie 2010.