ÎCCJ, decizie (scj.ro #128551)

Renunțare la apel. Limitele criticilor ce pot fi formulate în recurs. Pierderea capacității procesuale de folosință a intervenientei în interes propriu pe parcursul judecării cauzei în apel. Respingerea cererii. Nelegalitate.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Dezbateri.

Index alfabetic :

renunțare

recurs

expropriere

despăgubiri

capacitate procesuală

C.proc.civ. din 1865, art. 246

Legea nr. 31/1990, art. 235

Legea nr. 198/2004

Legea nr. 33/1994

Singurul recurs care putea fi declanșat de partea care a renunțat la apel, putea avea drept cauză juridică neîndeplinirea condițiilor legale pentru a se lua act de renunțarea sa la apelul exercitat în cauză.

Astfel, luând în considerare intervenirea cazului de radiere a intervenientei în interese propriu, ce determină încetarea personalității sale juridice, cu consecința pierderii capacității procesuale de folosință, se apreciază că nu există o echivalență între aceste consecințe și pierderea dreptului subiectiv la despăgubiri, recunoscut de prima instanță, aceasta întrucât dreptul de proprietate sau de creanță și, în consecință, calitatea procesuală pot fi transmise, în condițiile legii, asociaților sau altor persoane desemnate de această societate.

Secția I civilă, decizia nr. 2793 din 14 decembrie 2015

Prin cererea de chemare în judecată din data de 10.06.2008, înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. xxx68/3/2008, reclamanta S.C. X. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A, a contestat cuantumul despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 3/2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004

În motivare, reclamanta a afirmat că valoarea despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat, evaluate la 100 euro/mp, este neserioasă, raportat la prețul terenului pe piața liberă.

Cererea a fost întemeiată în drept pe prev. Legii nr. 33/1994 și Legii nr. 198/2004.

Pârâtul Statul Român, prin CNADNR S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, pentru faptul că stabilirea despăgubirilor acordate s-a făcut ținându-se seama de prețul real al imobilului. Mai mult decât atât, pârâtul a apreciat că cererea reclamantei este nereală, nedovedită și speculativă.

La termenul din data de 10.11.2008, instanța de fond a conexat la prezentul dosar cauzele cu nr. xxx70/3/2008 și nr. xxx41/3/2008 aflat pe rolul Tribunalului București, Secția a III-a civilă.

În cauza cu nr. xxx70/3/2008, înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanta S.C. X. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CNADNR S.A, a solicitat anularea Hotărârii nr. 3/2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, precum și a procesului verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 3/2008.

În motivare, reclamanta a susținut că actele contestate sunt lovite de nulitate pentru că au fost date cu încălcarea dispozițiilor legale, în sensul că reclamanta nu a fost notificată cu propunerea de expropriere a imobilului în cauză, astfel încât aceasta să poată face întâmpinarea prevăzută de lege în procedura administrativă, anterioară exproprierii efective.

Pârâtul Statul Român, prin CNADNR S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată, pentru faptul că reclamanta a avut posibilitatea de a-și dovedi dreptul său de proprietate în 30 de zile de la apariția în Monitorul Oficial a H.G. nr. 428/2008, prin înaintarea unei cereri în acest sens către Comisie.

La data de 26.05.2011, S.C. Y. S.R.L. a formulat cerere de intervenție în interes propriu în cauza cu nr. xxx68/3/2008, aflată pe rolul Tribunalului București, prin care a arătat că este proprietara imobilului expropriat și a solicitat acordarea de despăgubiri în acest sens.

Cererea a fost încuviințată în principiu la termenul din 23.06.2011.

La aceeași dată, reclamanta S.C. X. S.R.L. a formulat cerere de chemare în judecată a S.C. Y. S.R.L. ca persoană care poate pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta, arătând că reclamanta a fost proprietara terenului expropriat și a investițiilor efectuate pe acesta, însă acestea au intrat în patrimoniul S.C. C. Y. S.R.L. după divizarea admisă prin încheierea nr. 43618 din 02.08.2006, pronunțată de Tribunalul București.

Prin sentința civilă nr. 803 din 05.04.2012, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă : s-a respins ca nefondată cererea - expropriere - care face obiectul dosarului nr. xxx68/3/2008, formulată de reclamanta S.C. X. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CNADNR S.A.; s-a admis cererea de intervenție în interes propriu, formulată în cauza nr. xxx68/3/2008 de intervenienta S.C. Y. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta S.C. X. S.R.L. și pârâtul Statul Român, prin CNADNR S.A; a fost obligat pârâtul Statul Român, prin CNADNR S.A, la plata către intervenienta în interes propriu S.C. Y. S.R.L. a sumei de 6.687.324 ron, cu titlu de despăgubiri, din care: 5.808.240 ron pentru suprafața de 2.433 mp teren intravilan și 879.084 ron, pentru investițiile afectate de expropriere (drumuri, platforme, alei parcaje, gazon, împrejmuire, teren tenis - cota parte pentru amplasamentul xx71/1/2, iluminat exterior, alimentare cu apă, canalizare exterioară incendiu, cablu telefon, instalație irigat gazon), determinate conform raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată de experții B., C. și E. (cu opinie separată); s-a respins ca nefondată cererea - expropriere - care face obiectul dosarului nr. xxx70/3/2008, conexat la dosarul nr. xxx68/3/2008, formulată de reclamanta S.C. X. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CNADNR S.A.; s-a luat act de cererea formulată de reclamanta S.C. Y. S.R.L. de renunțare la judecata cererii – expropriere – care face obiectul dosarului nr. xxx41/3/2008, conexat la dosarul nr. xxx68/3/2008.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Cu privire la cererea principală formulată de reclamanta S.C. X. S.R.L., care face obiectul cauzei cu nr. xxx68/3/2008, la care au fost reunite celelalte cauze:

Prin Hotărârea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 nr. 3/2008 și procesul verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 3/2008, s-a stabilit că reclamanta S.C. X. S.R.L. este persoana îndreptățită la despăgubiri pentru terenul în suprafață de 2.433 mp, intravilan cu nr. cadastral xx71/1/2.

Pentru exproprierea acestui imobil cu investițiile aferente, a fost stabilită o despăgubire de 243.300 euro (100 euro/mp) pentru teren și 198.946 euro pentru investițiile efectuate de expropriat, rezultând un total de 442.246 euro, pe care reclamanta S.C. X. S.R.L. îl contestă ca fiind nereal.

Prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcții, întocmit în cauză de o comisie formată din 3 experți, s-a concluzionat de către majoritatea acestora că valoarea de piață a terenului la momentul exproprierii (mai 2008) a fost de 650 euro/mp, rezultând o valoare de piață a terenului de 1.581.450 euro (echivalentul a 5.808.240 lei). Valoarea investițiilor a fost stabilită relativ asemănător cu cea stabilită de pârât, respectiv 879.084 lei.

Reclamanta S.C. X. S.R.L. nu a avut obiecțiuni cu privire la opinia majoritară a experților care au efectuat expertiza, ci doar cu privire la opinia minoritară, apreciind părtinitoare conduita expertei, față de care a formulat și cerere de recuzare, la care, ulterior, a renunțat.

Pentru faptul că nu au existat sau nu au fost admise obiecțiuni la raportul amintit, (ci doar la opinia separata a unui expert), tribunalul a constatat că, prin raportare la concluziile majorității experților care au întocmit expertiza, suma stabilită ca despăgubiri pentru reclamanta S.C. X. S.R.L. este inferioară celei stabilite în cursul judecății, ceea ce justifică interesul persoanei interesate în promovarea prezentei acțiuni.

Cu privire la cererea de chemare în judecată a altor persoane – S.C. Y. S.R.L, care ar pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta S.C. X. S.R.L.:

Reclamanta S.C. X. S.R.L. nu era proprietara terenului intravilan în suprafața de 2.433 mp, la momentul exproprierii.

Aceasta deoarece, în anul 2006, S.C. X. S.R.L., societate înființată în anul 2004, s-a divizat, luând naștere S.C. Y. S.R.L. care a preluat o parte din patrimoniul vechii societăți, inclusiv dreptul de proprietate asupra terenului în cauză, imobil înscris sub P1/2 în cartea funciară 1/24110 cu nr. cadastral xx71/1/1.

Exproprierea imobilului a avut loc în anul 2008, după ce dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză trecuse în patrimoniul S.C. Y. S.R.L. Rezultă că, la momentul exproprierii, reclamanta S.C. X. S.R.L. nu mai era proprietara acestui imobil și nici titulara vreunui alt drept real. Rezultă că S.C. Y. S.R.L. poate pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta și capătă în acest sens calitatea de intervenient în interes propriu.

Cu privire la cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta S.C. Y. S.R.L.:

S.C. Y. S.R.L. susține că, deși era proprietara imobilului la momentul exproprierii, aceasta nu a fost notificată despre demersul de expropriere.

În acest sens, a solicitat instanței, în cauza nr. xxx29/299/2008, anularea încheierii nr. 394455/2008 a O.C.P.I. și radierea înscrierii efectuate în cartea funciară în baza încheierii atacate, pentru faptul că, deși era proprietară, despăgubirile pentru expropriere au fost consemnate pe numele unui terț, respectiv S.C. X. S.R.L., nu pe cel al S.C. Y. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 2044/2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în cauza nr. xxx29/299/2009, modificată prin decizia civilă nr. 397/2010 a Tribunalului București, prin care s-a admis apelul și decizia civilă din 10.05.2011 a Curții de Apel București, prin care s-a respins recursul ca nefondat, s-a anulat încheierea nr. 394455/2008 a O.C.P.I. a Sectorului 1 București și s-a respins cererea CNADNR privind înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea statului, cu titlu de expropriere asupra imobilului cu nr. cadastral xx71/1/2, în suprafață de 2433 mp - teren intravilan.

Pentru considerentele expuse, tribunalul a constatat că, formal, nu s-a făcut nici un demers de expropriere față de intervenienta S.C. Y. S.R.L. Din situația de fapt reținută mai sus și constatată și prin cercetarea la fața locului efectuată de experți, tribunalul a considerat că terenul în cauză a fost efectiv folosit, existând o expropriere în fapt față de această societate.

S-a considerat că se impune astfel despăgubirea S.C. Y. S.R.L. pentru prejudiciul produs prin pierderea dreptului de proprietate asupra terenului în cauză și a investițiilor de pe acesta. Tribunalul a avut în vedere faptul că societății nu i s-a restrâns doar exercițiul dreptului de proprietate asupra bunurilor, ci a fost privată de bunuri în materialitatea lor, astfel că nu mai poate exercita nici un atribut al dreptului de proprietate asupra acestora. Aceasta și pentru că ele au fost deja încorporate într-un alt bun, care are un alt regim juridic.

Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis cererea de intervenție în interes propriu și a obligat pârâtul Statul Român, prin CNADNR S.A., la plata către intervenienta S.C. Y. S.R.L. a despăgubirilor, așa cum au fost cuantificate prin expertiza efectuată în cauză.

Fiind titulara dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat, S.C. Y. S.R.L. este cel puțin o persoană interesată la acordarea despăgubirilor – art. 5 din Legea nr. 198/2004.

Tribunalul a constatat că, prin raportare la această societate, față de care nu au fost emise actele contestate: Hotărârea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 nr. 3/2008 și procesul verbal aferent, nu se poate dispune anularea acestora, cu atât mai mult cu cât, prin renunțarea acestei societăți, în calitate de reclamantă în cauza cu nr. xxx41/3/2008, nu mai are nici un capăt de cerere în acest sens.

Cu privire la cererea de chemare în judecată care face obiectul dosarului nr. xxx70/3/2008, reunit la prezenta cauză:

Față de aspectele constatate, privind faptul că S.C. X. S.R.L. nu era titulara dreptului de proprietate la momentul exproprierii, tribunalul a apreciat că cererea acesteia de anulare a Hotărârii nr. 3/2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și a procesului verbal aferent este nefondată.

Chiar dacă acestea sunt emise cu referire la S.C. X. S.R.L., validitatea acestora se raportează la realitatea juridică dovedită în cauză.

Astfel, pentru că s-a dovedit faptul că, la momentul exproprierii, partea nu era titulara niciunui drept real asupra imobilului expropriat, aceasta nu justifică nici un interes legitim sau drept la anularea actelor contestate.

Chiar și în ipoteza anulării acestora, folosul practic urmărit de aceasta la formularea acțiunii de față nu mai subzistă, aceasta nefiind persoana îndreptățită la despăgubiri.

Pentru aceleași considerente, tribunalul a respins ca nefondată și cererea principală care face obiectul cauzei nr. xxx68/3/2008.

Deși tribunalul face referire la interesul părții S.C. X. S.R.L. la promovarea acțiunilor reunite în cauză, trebuie menționat că nu se are în vedere interesul, ca o condiție de promovare a acțiunii civile. Se are în vedere faptul că S.C. X. S.R.L. nu are niciun drept prevăzut de legile indicate, ca temei al acțiunii, care să fundamenteze cererea de față. Aparența născută din cuprinsul actelor contestate, face ca aceasta să aibă calitate procesuală activă și interes, însă nu și dreptate.

Cu privire la cererea de chemare în judecată care face obiectul dosarului nr. xxx41/3/2008, reunit la prezenta cauză:

La data de 18.04.2011, S.C. Y. S.R.L. a formulat cerere de renunțare la judecată, indicând în cuprinsul cererii dosarul cu nr. xxx68/3/2011.

La termenul din 26.05.2011, pentru că nu s-a considerat lămurită, instanța a solicitat părții precizări în acest sens, iar, la termenul din 23.06.2011, apărătorul ales al S.C. Y. S.R.L. a afirmat că renunțarea a privit cauza cu nr. xxx41/3/2008, conexată la dosarul de față.

Față de manifestarea de voință astfel exprimată de conducerea societății, confirmată prin apărătorul care a reprezentat consultantul juridic al acesteia, având în vedere că oricum partea are calitatea de intervenient în interes propriu în cauza principală, instanța a apreciat că aceasta este făcută în cunoștință de cauză și nu afectează drepturile părții.

S-a luat astfel act de renunțarea la judecata cererii formulată de reclamanta S.C. Y. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CNADNR S.A, privind anularea Hotărârii nr. 3/2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, precum și a procesului verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 3/2008.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel pârâtul Statul Român, prin CNADNR SA

,

prin DRDP București, solicitând desființarea sentinței și, pe fond, respingerea ca neîntemeiată a cererii formulate de intervenienta în interes propriu S.C. Y. S.R.L.

S-a criticat hotărârea atacată, pentru netemeinicie și nelegalitate, din următoarele considerente:

Instanța a dat mai mult decât s-a cerut atunci când a dispus acordarea de despăgubiri pentru investițiile afectate de expropriere, în cuantum de 879.084 ron, în condițiile în care valoarea stabilită de către Statul Român pentru acestea nu a fost contestată de intimata-intervenientă, iar experții au reținut acest aspect, arătând că valoarea despăgubirilor pentru investiții este cea stabilită de către Statul Român la data exproprierii. Fără a ține seama de opinia separată a unui membru al comisiei de experți, s-a omologat un raport de expertiză care a fost revizuit și înlocuit de către comisie la termenul din 23.02.2012. În raportul de expertiză revizuit, concluziile experților arată că valoarea despăgubirilor pentru teren este 5.272.625 ron, față de 5.808.240 ron, la cât a fost obligat pârâtul de către instanță.

Instanța a ignorat faptul că, la data efectuării expertizei, reclamanții nu mai erau proprietarii terenului, iar Statul Român a acordat acestora suma de 442.246 euro, echivalent în lei, sumă ce se află la dispoziția reclamanților încă din anul 2008.

Reaua-credință a intervenientei în interes propriu e dovedită de faptul că a profitat de eroarea instanței, când a calificat drept recurs calea de atac, și a înțeles ca de îndată să treacă la executarea silită a Statului Român și pentru sume pe care nu le-au cerut.

Instanța de judecată nu a ținut seama de faptul că valoarea despăgubirilor este reprezentată de valoarea cu care se vinde un teren în zona respectivă, neputând fi dată de prețul care se  solicită, ci de prețul care se obține, or, în prezenta cauza, s-au avut în vedere doar oferte preluate din mica publicitate.

Hotărârea instanței de fond de a despăgubi intervenienta în interes propriu pentru terenul expropriat cu o despăgubire mult mai mare decât prețul de achiziție a terenurilor din anul 2008 este excesivă și, indiferent de pretinsa creștere a prețurilor la bunurile imobiliare, nu poate fi primită, deoarece nu reflectă adevărata valoare a terenului în litigiu.

Împotriva aceleiași sentințe, a formulat recurs reclamanta S.C. X. S.R.L., care a criticat hotărârea ca netemeinică și nelegală și a solicitat modificarea acesteia, pentru următoarele considerente:

În mod neîntemeiat instanța de fond a considerat că nu este titularul dreptului și că nu are interes. Atât timp cât există o hotărâre de expropriere, emisă pe numele societății reclamante, este persoană expropriată și îndreptățită la despăgubirea din expropriere, iar, în caz contrar, hotărârea de expropriere trebuie să fie anulată.

Nu poate fi reținut faptul că nu ar avea un interes, deoarece interesul  este unul care decurge din lege; orice persoană expropriată trebuie să fie despăgubită în mod prealabil, corect si efectiv.

Cu toate că instanța de fond, în mod corect, a omologat raportul întocmit de către comisia de experți, a considerat că nu era îndreptățită la despăgubirea rezultând din expropriere și că nu avea interesul nici să fie anulată hotărârea de expropriere, ceea ce golește dispozițiile legale invocate de conținut.

Intimata intervenientă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pârâtului, pentru nemotivarea în termenul legal, precum și excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, ca nefiind dovedită de vreun înscris atașat cererii. Pe fond, a arătat că exproprierea imobilului a fost neconstituțională, iar despăgubirea acordată nu este la nivelul prejudiciului creat de expropriere.

Calea de atac a recursului a fost recalificată ca apel, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, prin încheierea de ședință din 11.02.2013.

La termenul de judecată din 23.09.2013, apelanta reclamantă S.C. X. S.R.L. a depus cererea formulată prin reprezentant legal de renunțare la judecarea propriului apel.

La același termen de judecată, intimata-intervenientă S.C. Y. S.R.L., prin reprezentant, a depus la dosar dovezi, din care rezultă că a fost radiată din evidențele Registrului Comerțului.

Asupra apelului reclamantei S.C. X. S.R.L., verificând îndeplinirea condițiilor impuse de art. 246 alin. 1 C.pr.civ., Curtea a luat act de renunțarea la judecata apelului acestei părți, desistarea reclamantei de judecarea propriei căi de atac fiind expresă și neechivocă, cu respectarea condițiilor de formă impuse de lege.

Curtea a constatat caracterul nefondat al excepției nulității recursului pârâtului, pentru nemotivarea în termenul legal, invocată prin întâmpinarea intimatei-interveniente, față de recalificarea căii de atac în cauză, ca apel și luând în considerare inaplicabilitatea dispozițiilor sancționatorii invocate ca fiind cuprinse în art. 302-303 C.pr.civ., specifice recursului, și nu apelului.

Asupra excepției lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, Curtea a constatat că neregularitatea acestui act de procedură vizează desfășurarea procesului în fața primei instanțe, fiind acoperită prin neinvocarea până la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de a se pune concluzii în fond, conform art. 108 alin. (3) C.pr.civ. În consecință, și această excepție de procedură a fost respinsă ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 327/A din 18 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a luat act de renunțarea apelantei - reclamante S.C. X. S.R.L. la judecarea propriului apel.

A respins, ca nefondate, excepțiile nulității recursului pârâtului și a lipsei calității de reprezentant, invocate prin întâmpinarea intimatei – interveniente.

A admis apelul pârâtului Statul Român, prin CNADNR S.A., prin DRDP București, împotriva sentinței civile nr. 803/2012, pronunțată de Tribunalul București, în contradictoriu cu apelanta reclamantă S.C. X. S.R.L. și intimata intervenientă în nume propriu S.C. Y. S.R.L.

A schimbat în parte sentința apelată, în sensul  că a respins, ca nefondată, și cererea de intervenție în interes propriu.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Curtea a constatat că apelul pârâtului este întemeiat, admițându-l, cu consecința schimbării în parte a hotărârii atacate, pentru următoarele considerente:

Prin cererea principală, cererea de intervenție în interes propriu și cererile conexe, luând act de o renunțare la judecată, instanța de fond a fost învestită până la sfârșitul derulării cauzei de fond, astfel:

- de către reclamanta S.C. X. S.R.L. cu două cereri: de contestare a cuantumului despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 3/2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 (dosar nr. xxx68/3/2008), respectiv de anulare a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 3/2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, precum și a procesului verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 3/2008  (dosar nr. xxx70/3/2008);

- de către intimata intervenientă în nume propriu S.C. Y. S.R.L. cu cererea de acordare a propriilor despăgubiri pentru expropriere (dosar nr. xxx68/3/2008), această parte renunțând la judecata conexă (din dosarul nr. xxx41/3/2008) de anulare a Hotărârii nr. 3/2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, precum și a procesului verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 3/2008, pronunțată în favoarea reclamantei S.C. X. S.R.L.

În fapt, s-a reținut corect de către instanța de fond că reclamanta S.C. X. S.R.L. nu mai era la momentul exproprierii proprietara terenului intravilan în suprafață de 2.433 mp, urmare a divizării, din anul 2006, a societății și preluării dreptului de proprietate asupra terenului în cauză, în patrimoniul intervenientei în nume propriu S.C. Y. S.R.L.

Deși, prin Hotărârea nr. 3/2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, au fost acordate reclamantei despăgubiri totale pentru expropriere în cuantum total de 442.246 euro, cererea reclamantei de anulare a acestei hotărâri a fost respinsă în fond, nefiind atacată în prezenta cale de atac, nici cu apelul pârâtului, nici de către reclamanta care a renunțat la judecarea apelului, astfel cum s-a consemnat.

Prin efectul puterii de lucru judecat și în raport de principiul disponibilității părților, care restrânge judecata apelului la limitele criticilor acestuia (conform regulii

tantum devolutum quantum apellatum

), Curtea a constatat a nu a fost învestită în calea de atac cu verificarea legalității și temeiniciei soluționării capătului de cerere având ca obiect anularea Hotărârii nr. 3/2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și a procesului verbal corespunzător.

Prin urmare, Curtea a reținut a fi învestită, prin calea de atac a pârâtului, cu două categorii de motive ale apelului, cele mai numeroase referitoare la valoarea despăgubirilor (investiții, preț de achiziție, revizuire expertiză), dar și la analiza măsurii în care era îndreptățită intervenienta la despăgubire.

Prioritar analizării acestor aspecte, Curtea a constatat însă intervenit, la termenul de dezbatere a apelului, conform înscrisurilor depuse la dosar, motivul de ordine publică referitor la capacitatea procesuală de folosință a intervenientei S.C. Y. S.R.L. Această societate a fost radiată din evidențele Registrului Comerțului, ca urmare a lichidării și dizolvării, fapt consemnat în rezoluția Oficiului Registrului Comerțului din 12.08.2013 și în certificatul de radiere din 14.08.2013.

Lipsa capacității procesuale de folosință reprezintă o excepție de fond, peremptorie și absolută, ce poate fi invocată pe parcursul procesului de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în orice etapă procesuală.

Fiind în dezbatere un drept subiectiv civil al intervenientei – care a pierdut pe parcursul procesului capacitatea procesuală de folosință – se consideră că partea nu mai are folosința acestui drept, astfel încât cererea sa de acordare a despăgubirilor se impune a fi respinsă ca și când dreptul lipsește. În speță, din acest considerent, cererea în despăgubiri a intervenientei în nume propriu S.C. Y. S.R.L. a fost respinsă ca nefondată.

Cum această soluție este diferită de cea a primei instanțe, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art. 296 C.pr.civ., în sensul schimbării în parte a sentinței apelate, cu menținerea restului dispozițiilor hotărârii atacate, pentru considerentele deja expuse.

Prin cererea formulată de petenta SC X. SRL la data de 18.03.2014, s-a solicitat completarea dispozitivului deciziei civile nr. 327/2013 a Curții de Apel București, în sensul pronunțării instanței și asupra excepției lipsei capacității de folosință a SC Y. SRL.

Prin decizia nr. 189 din 28.04.2014, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a respins cererea de completare a deciziei nr. 327/A/2013, formulată de petenta SC X. S.R.L.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

Excepția lipsei capacității de folosință a intervenientei SC Y. SRL a fost analizată în cuprinsul considerentelor deciziei a cărei completare se solicită, fiind asimilată unei judecăți pe fond, în sensul inexistenței dreptului, tocmai ca o consecință a inexistenței capacității de folosință, ceea ce a condus la respingerea ca neîntemeiată a cererii de intervenție.

Dacă modul de abordare, în sensul analizei și soluționării excepției, a fost sau nu justificat constituie o chestiune ce poate fi apreciată doar de instanța de control judiciar, în eventualitatea declarării căii de atac a recursului.

Ceea ce este relevant, din perspectiva cererii de completare de față, este că excepția invocată a fost analizată și soluționată, astfel încât nu se impune completarea dispozitivului deciziei nr. 327/2013, cererea urmând a fi respinsă.

Împotriva deciziei civile nr. 327/2013 și a deciziei civile nr. 189/A/2014, pronunțate de Curtea de Apel București, a declarat recurs S.C. X. S.R.L.

Recurenta a solicitat admiterea recursurilor și modificarea hotărârilor recurate, în sensul admiterii excepției lipsei capacității de folosință a intervenientei S.C. Y. S.R.L. și respingerii apelului Statului român, prin C.N.A.D.N.R., ca efect al admiterii acestei excepții.

În susținerea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 327/2013, s-a invocat faptul că, la termenul de judecată din 23.09.2013, a fost ridicată excepția lipsei capacității de folosință și s-a depus cererea de renunțare la propriul apel de către S.C. X. S.R.L., confruntată cu lipsa capacității de folosință a intervenientei, confirmată prin documentul emis de Registrul Comerțului - rezoluția din 12.08.2013, care certifică radierea.

Instanța de judecată nu s-a pronunțat pe excepția dirimantă a lipsei capacității de folosință invocată în ședința publică, deși aceasta prima în raport cu oricare altă cerere sau excepție, rămânând pe fond în pronunțare, admițând apelul intimatului și respingând cererea de chemare în judecată.

Soluția nu este legală și temeinică, deoarece, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, SC Y. SRL exista și avea personalitate juridică, iar desființarea sa, deci pierderea personalității sale juridice în timpul apelului nu poate duce la respingerea cererii de chemare în judecată, pentru lipsa capacității de folosință, la un moment anterior, când avea personalitate juridică, așa cum rezultă din extras ONRC, ci doar la respingerea apelului, ca îndreptat împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință.

În motivarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 189/A/2014, recurenta a susținut următoarele:

La termenul de judecata din 23.09.2013, a fost ridicată excepția lipsei capacității de folosință și s-a depus cererea de renunțare la propriul apel de către S.C. X. S.R.L., confruntată cu lipsa capacității de folosință a intervenientei, confirmată prin documentul emis de Registrul Comerțului - rezoluția din 12.08.2013, care certifică radierea.

Instanța a amânat judecata pentru ca înscrisul intitulat cerere de renunțare să fie semnat și de către partea care renunță la judecată și pentru a lua cunoștință de înscrisurile privind radierea, care demonstrau lipsa capacității de folosința a S.C. Y. S.R.L.

La termenul următor, instanța de judecată nu s-a pronunțat pe excepția lipsei capacității de folosință, invocată în ședință publică, deși aceasta prima în raport cu oricare altă cerere sau excepție, luând act de îndeplinirea condițiilor legale ale cererii de renunțare la judecată pe care a formulat-o, văzând că, prin rezoluția din 12.08.2013, intervenienta SC Y. SRL fusese radiată din Registrul Comerțului.

Concluziile Ministerului Public au fost aceleași, de respingere a apelului, având în vedere îndreptarea sa către o persoană lipsită de capacitate de folosință.

Rămânând în pronunțare, instanța de apel a admis apelul, ignorând dispozițiile art.137 C.proc.civ. privitoare la ordinea soluționării cererilor și a excepțiilor, care stabilesc că se soluționează mai întâi excepțiile de procedură și de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Pe de alta parte, în mod greșit, Curtea de Apel București a admis apelul și a respins cererea de acordare despăgubiri, sub pretextul că, prin pierderea capacității de folosință, la data radierii din Registrul Comerțului (12.08.2013), S.C. Y. nu putea avea niciodată acest drept. Or, cererea de despăgubiri era formulată din 2008 și fusese admisă în 2012.

Această logică viciată este menținută în raționamentul completului de judecată care a soluționat cererea de completare dispozitiv și trebuie să determine admiterea recursului.

În continuarea motivelor de recurs, recurenta a expus un scurt istoric al desfășurării litigiului, după cum urmează:

Exproprierea imobilului a fost neconstituțională.

Potrivit art. 44 și 136 din Constituție, exproprierea nu se poate face decât în baza unei juste și prealabile despăgubiri, proprietatea fiind inviolabilă potrivit alin. (5) al art. 136, iar reglementarea întinderii și atingerile ce ar putea fi aduse acestui drept se fac doar prin lege organică.

Exproprierea imobilului s-a făcut în anul 2008, invocându-se Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 198/2004, iar despăgubirea nu a fost nici justă și nici prealabilă, cum cere Constituția; exproprierea efectivă a terenului a avut loc în 2009.

Într-un stat de drept, lipsa oricărei despăgubiri ca și tulburarea de posesie întreprinse de agenții expropriatorului, deci ai statului, atrag răspunderea statului, față de încălcările art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.

CNADNR a primit de la stat sumele destinate exproprierii încă din anul 2008, din acel an și până în 2012, data executării, CNADNR îmbogățindu-se fără just temei, astfel încât datorează dezdăunare pentru lipsirea de bunul expropriat.

Evaluarea imobilului făcută de instanța de fond este aproape de realitate, deși despăgubirea acordată nu este la nivelul prejudiciului creat de expropriere.

S-a învederat că s-a formulat opoziție la expropriere și s-a arătat că proiectul de realizare a șoselei de centură se putea realiza fără exproprierea acestui imobil, întrucât lărgirea pe acel segment se putea face pe partea de vizavi, unde era un teren al statului, o unitate militară dezafectată și pentru care nu mai trebuia făcută expropriere, fiind astfel evitată încărcarea bugetului de stat cu o sarcină în plus.

S-a menționat că nu s-a acordat nici o compensare a prejudiciului creat prin amputarea frontului stradal al restului imobilului, devenit mai îngust prin expropriere, astfel încât vechiul plan de afacere și dezvoltare imobiliară să nu mai poată fi realizat din cauza exproprierii. De asemenea, lărgirea străzii nu a adus nici un plus de valoare restului imobilului rămas neexpropriat.

Excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, potrivit art. 112 pct. 6 C.pr.civ., cu consecința nulității cererii și excepția nulității cererii de apel, în lipsa semnăturii unei persoane cu calitate de reprezentant legal, nedovedită de vreun înscris atașat cererii.

Excepția lipsei calității de reprezentant a DRDP București de a reprezenta C.N.A.D.N.R. (și statul), cu consecința nulității cererii de apel, având în vedere lipsa oricărui mandat prealabil și special al acestei entități, din partea contestatoarei, raportat la condițiile prevăzute de art. 67 și urm. C.pr.civ.

Împotriva deciziei civile nr. 327/2013, pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs și recurenta S.C. Y. S.R.L., solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii excepției lipsei capacității sale de folosință și respingerii apelului statului prin C.N.A.D.N.R., prin efectul admiterii acestei excepții.

În susținerea recursului, s-a învederat că, la termenul de judecată din 23.09.2013, a fost invocată excepția lipsei capacității de folosință a intervenientei SC Y. SRL, confirmată prin documentul emis de Registrul Comerțului - rezoluția din 12.08.2013, care certifică radierea.

Instanța de judecată nu s-a pronunțat pe excepția dirimantă a lipsei capacității de folosință invocată în ședința publică, deși aceasta prima în raport cu oricare altă cerere sau excepție, rămânând pe fond în pronunțare, admițând apelul intimatului și respingând cererea de chemare în judecată.

Soluția nu este legală și temeinică, deoarece, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, SC Y. SRL exista și avea personalitate juridică, iar desființarea sa, deci pierderea personalității sale juridice în timpul apelului nu poate duce la respingerea cererii de chemare în judecată, pentru lipsa capacității de folosință, la un moment anterior, când avea personalitate juridică, așa cum rezultă din extras ONRC, ci doar la respingerea apelului, ca îndreptat împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință.

În ședința publică din 02.12.2015, Înalta Curte a pus în dezbaterea părților aspectele privind interesul juridic al recurentei - reclamante SC X. SRL în exercitarea recursului împotriva deciziei civile nr. 327/A/2013 a Curții de Apel București și admisibilitatea unui asemenea recurs, în raport de împrejurarea că aceasta a renunțat la judecarea apelului, precum și capacitatea procesuală a recurentei SC Y. SRL în exercitarea recursului dedus judecății.

În același context, s-a pus în dezbatere împrejurarea că unul dintre recursurile reclamantei nu conține în mod explicit decizia la care se referă.

Analizând împrejurarea că unul dintre recursurile reclamantei SC X. SRL nu individualizează în mod expres decizia la care se raportează, instanța apreciază că această neregularitate procedurală nu atrage în cauză sancțiunea nulității recursului, întrucât, deși recurenta nu menționează numărul deciziei ce formează obiect al recursului, aceasta poate fi ușor identificată, prin faptul că a fost indicat numărul dosarului în care a fost pronunțată și a fost expres menționată în concluziile orale ale apărătorului părții, iar o soluție contrară, în circumstanțele speței, ar fi tributară unui formalism excesiv, incompatibil cu dreptul la un proces echitabil reglementat prin articolul 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Asupra inadmisibilității recursului declarat de reclamanta SC X. SRL împotriva

deciziei civile nr. 327/A/2013 a Curții de Apel București,

aspect care se impune a fi cercetat cu prioritate, instanța de recurs reține următoarele:

Din interpretarea dispozițiilor art. 246 C.pr.civ., rezultă că renunțarea la judecată este o formă de expresie, în plan procesual, a principiului disponibilității părților care guvernează procesul civil, ce trebuie să îmbrace forma unei manifestări de voință libere, exprese și neechivoce și care, în opinia instanței de recurs, nu poate fi retractată în raport de soluția pronunțată cu privire la celelalte apeluri exercitate în cauză.

În speța dedusă judecății, se poate constata că, în etapa procesuală a apelului, la termenul din 23.09.2013, apelanta reclamanta SC X. SRL a depus cerere de renunțare la judecarea apelului exercitat împotriva sentinței civile nr. 803/2012, pronunțată de Tribunalul București, formulată prin apărător ales, deci persoană calificată juridic, și în mod necondiționat.

Cum reclamanta SC X. SRL a renunțat la judecarea apelului menționat, recursul declarat de aceasta împotriva deciziei civile nr. 327/A/2013 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă, prin care se invocă nulitatea cererii de chemare în judecată și a cererii de apel și aspecte care privesc soluția pe fondul litigiului, se privește a fi inadmisibil.

Astfel, în opinia instanței de recurs, singurul recurs care putea fi declanșat de partea care a renunțat la apel putea avea drept cauză juridică neîndeplinirea condițiilor legale pentru a se lua act de renunțarea sa la apelul exercitat în cauză.

Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C.pr.civ., Înalta Curte a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta SC X. SRL împotriva deciziei civile nr. 327/A/2013 a Curții de Apel București.

Adoptarea acestei soluții atrage după sine inutilitatea examinării interesului recurentei reclamante în exercitarea acestei căi de atac.

Asupra recursului declarat de reclamanta SC X. SRL împotriva

deciziei civile nr. 189/A/2014 a Curții de Apel București :

Sub un prim aspect, trebuie reținut că această decizie a privit exclusiv soluționarea cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 327/A/2013 a Curții de Apel București, formulată de reclamanta SC X. SRL, în sensul de a se pronunța instanța de apel și asupra excepției lipsei capacității de folosință a intervenientei SC Y. SRL.

În drept, potrivit art. 281

1

C.pr.civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau aceasta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

Or, prin cererea de completare a dispozitivului hotărârii pronunțate de instanța de apel se invocă în esență greșeli de judecată săvârșite de această instanță în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C.pr.civ. care reglementează ordinea soluționării excepțiilor procesuale, ce nu pot fi remediate prin intermediul acestei proceduri.

În plus, se poate constata că instanța de apel nu a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei capacității de folosință a intervenientei SC Y. SRL și a expus considerentele pentru care a apreciat că pierderea acestei capacități de folosință determină însăși pierderea dreptului subiectiv civil, aspecte care vor fi examinate în analiza de substanță a recursului declarat împotriva primei decizii pronunțate de această instanță.

Având în vedere natura procedurii în care a fost pronunțată decizia civilă nr. 189/A/2014 a Curții de Apel București, expunerea istoricului cauzei și enunțarea motivelor pentru care recurenta SC X. SRL consideră că decizia civilă nr. 327/A/2013 a Curții de Apel București - este nelegală, în cadrul memoriului de recurs formulat împotriva deciziei prin care a fost soluționată cererea de completare a dispozitivului, nu se impun a fi analizate, întrucât exced cadrului procesual specific procedurii descrise.

În virtutea argumentelor expuse, constatând că instanța de apel a soluționat în mod legal cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 327/A/2013 a Curții de Apel București, formulată de reclamanta SC X. SRL, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C.pr.civ., a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC X. SRL împotriva deciziei nr. 189/A/2014 a Curții de Apel București.

Asupra recursului declarat de intervenienta SC Y. SRL împotriva deciziei nr. 327/A/2013 a Curții de Apel București :

În conformitate cu art. 314 C.pr.civ.,

Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.

Din conținutul normativ al acestui text legal rezultă în mod clar principiul conform căruia stabilirea situației de fapt este atributul suveran al instanțelor fondului, ceea ce înseamnă dreptul acestor instanțe de a constata faptele și de a aprecia forța probantă a dovezilor administrate în cauză.

În acest context, obligația instanței de recurs este aceea de a verifica dacă hotărârea judecătorească împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului cuprinde

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților

, în sensul art. 261 pct. 5 C.pr.civ., realizându-se astfel situația premisă pentru o judecată concretă și efectivă în recurs, respectiv aceea ca împrejurările de fapt și de drept să fi fost pe deplin stabilite.

Or, examinând soluția pronunțată de instanța de apel care ar trebui să se întemeieze pe împrejurări de fapt și de drept ce au fost pe deplin stabilite și să decurgă din argumentele silogismului judiciar ce ar trebui să constituie motivarea hotărârii pronunțate, se poate constata că aceasta se impune a fi reformată, pentru următoarele considerente:

Pe de o parte, instanța de apel nu ia în considerare și nu tranșează, prin soluția pronunțată, asupra faptului că Hotărârea nr. 3/2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, prin care au fost stabilite despăgubiri în cuantum de 243.300 euro, pentru teren și 198.946 euro, pentru investițiile efectuate de expropriat, rezultând un total de 442.246 euro, rămâne în ființă și a fost executată în favoarea reclamantei SC X. SRL, care nu avea acest imobil în patrimoniul său la momentul exproprierii (în acest sens fiind susținerile din cererea de disjungere formulată de SC Y. SRL și întâmpinarea intimatului Statul Român, prin care se susține consemnarea la data de 13 iunie 2008, pe numele reclamantei SC X. SRL, a sumei de 1.622.954,37 lei reprezentând despăgubiri pentru expropriere, conform Hotărârii nr. 3 din 27.05.2008, precum și recunoașterea recurentei reclamante, conform căreia hotărârea a fost executată în 2012).

În acest punct, trebuie subliniat însă că această stare de fapt nu este imputabilă exclusiv instanței de judecată, ci este determinată în bună măsură de atitudinea procesuală a părților litigante care fie nu au adus la cunoștința autorităților implicate faptul divizării societăților încă din anul 2006, respectiv al transmiterii imobilului în litigiu în patrimoniul SC Y. SRL, cu consecința emiterii, fără verificări prealabile ale autorităților responsabile, în procedura administrativă, a Hotărârii nr. 3/2008, pe numele altei persoane decât cea care era titulara dreptului de proprietate, fie au avut un comportament procesual inconsecvent, renunțând în funcție de interesele lor particulare la anularea acestei hotărâri ce nu reflectă realitatea juridică, fără ca statul, direct interesat, să se opună.

Pe de altă parte, instanța de apel nu a luat în considerare și nu a valorificat dispozițiile legale privind procedura de desființare a societăților comerciale reglementată de Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit acestor dispoziții legale, procedura de desființare a unei societăți comerciale presupune depunerea la registrul comerțului, de către reprezentanții societății, a două dosare ce reprezintă cele două etape ce trebuie parcurse: cea de lichidare și dizolvare și cea de radiere.

În prima etapă, trebuie depusă hotărârea prin care se dispune dizolvarea și lichidarea concomitentă a societății, prin acordul unanim de împărțire a activelor rămase după plata creditorilor, în cea de-a doua etapă – de radiere a unei societăți – un element esențial este hotărârea de repartizare a activelor unei societăți, deci modul în care activul patrimonial a fost distribuit.

Or, în litigiul dedus judecății, deși s-a constatat, pe parcursul soluționării apelului, că a intervenit lichidarea și radierea intervenientei în nume propriu SC Y. SRL, în temeiul unei rezoluții  despre care nu se face mențiunea că este irevocabilă (rezoluția din 12.08.2013, împotriva căreia se putea exercita plângere în termen de 15 zile la Tribunalul București), iar reprezentantul Ministerului Public a solicitat în ședința publică din 4 noiembrie 2013 emiterea unei adrese către Registrul comerțului pentru a se comunica sentința civilă de radiere, pentru a se vedea în ce mod a fost lichidat activul societății interveniente, punându-se problema calității procesuale, instanța de apel, în mod nejustificat, nu s-a preocupat de acest aspect esențial și a respins cererea, fără a argumenta această soluție.

Soluția adoptată de instanța de apel ignoră astfel mai multe realități juridice substanțiale, și anume: recunoașterea, cel puțin în primă instanță, a dreptului la despăgubiri în favoarea unei entități juridice care a existat la momentul pronunțării acelei soluții și în patrimoniul căreia s-a aflat imobilul în litigiu; existența necontestată a unei exproprieri, ce atrage în mod necesar obligația corelativă a plății despăgubirilor; împrejurarea că despăgubirile au fost plătite în favoarea unei societăți - reclamanta SC X. SRL - care nu mai avea nici un drept asupra imobilului expropriat, ca efect al divizării celor două societăți implicate în cauză, conform încheierii din 2.08.2006, pronunțată de Tribunalul București, cu consecința prejudicierii, în acest caz, atât a statului, cât și a persoanei îndreptățite sau succesorilor acesteia; împrejurarea că prin decizia civilă nr. 397/2010 a Tribunalului București s-a dispus irevocabil radierea din cartea funciară a înscrierii dreptului de proprietate al statului asupra imobilului în litigiu.

Astfel, luând în considerare intervenirea cazului de radiere a SC Y. SRL, ce determină, în cazul în care mențiunea radierii a devenit definitivă - aspect ce urmează a fi verificat de instanța de trimitere - încetarea personalității sale juridice, cu consecința pierderii capacității procesuale de folosință, instanța de recurs apreciază că nu există o echivalență între aceste consecințe și pierderea dreptului subiectiv la despăgubiri, recunoscut într-un anumit cuantum, dar pe numele altei peroane juridice, atât de intimatul pârât Statul Român, prin CNADNR SA, cât și de o instanță judecătorească, ce a judecat ca primă instanță, dreptul de proprietate sau de creanță, după caz, și, în consecință, calitatea procesuală putând fi transmise, în condițiile legii, asociaților sau altor persoane desemnate de această societate, aspecte care, de asemenea, se impun a fi clarificate.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 235 alin. (3) și (4) din Legea nr. 31/1990 republicată, conform cărora,

transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor rămase după plata creditorilor are loc la data radierii societății din registrul comerțului. Registrul va elibera fiecărui asociat un certificat constatator al dreptului de proprietate asupra activelor distribuite, în baza căruia asociatul poate proceda la înscrierea bunurilor imobile în cartea funciară

și dispozițiile art. 237 alin. (10), potrivit cărora,

bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerțului, în condițiile alin. 8 și 9, revin acționarilor.

În caz contrar, dacă s-ar accepta teza instanței de apel, aplicând un raționament prin analogie, s-a putea considera că o persoană fizică care decedează pe parcursul soluționării apelului și-ar pierde drepturile de proprietate sau pe cele de creanță existente în patrimoniul său și, eventual, recunoscute, ca și cum nu le-ar fi avut, neputând transmite calitatea sa procesuală eventualilor succesori, fiind anihilată în acest mod însăși instituția moștenirii.

Cum problema capacității procesuale a recurentei interveniente SC Y. SRL, respectiv a transmiterii patrimoniului și calității sale au rămas în dezbatere și nu pot fi tranșate pentru prima dată în recurs, întrucât presupun verificări de fapt incompatibile cu structura acestei căi extraordinare de atac și ar determina lipsirea părților de principiul dublului grad de jurisdicție, instituit de lege în această materie, având în vedere și aspectele esențiale pentru dezlegarea cauzei evocate anterior, Înalta