ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4061/2018

Ședința publică din data de 4 octombrie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 6 martie 2017, reclamantul A. a solicitat radierea înmatriculării societății pârâte B. S.R.L..

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 237 alin. (8) din legea nr. 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 2405 din 19.06.2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția netimbrării și a anulat cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și ONRC prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, ca netimbrată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând desființarea ei și judecarea pe fond a cererii, arătând că a depus la dosarul instanței de fond, împreună cu cererea modificatoare și precizatoare, și dovada achitării taxei de timbru însă, deși și-a îndeplinit obligația de achitare a taxei, cererea sa a fost anulată.

Prin decizia civilă nr. 2045A/2017 din 15 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinței civile 2405/19.06.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele NEAGU PROD"94 S.R.L. și ONRC PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LANGA TRIBUNALUL BUCURESTI.

A anulat sentința și, evocând fondul, a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei civile nr. 2045A/2017 din 15 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, recurentul-reclamant A. a formulat recurs, prin care a solicitat a se constata că recursul este admisibil având în vedere următoarele:

Dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date potrivii legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

S-a susținut că natura cauzei, obiectul și parcursul procesual al speței exclud situațiile prevăzute de alin. (2) al aceluiași articol și nici nu este vorba de încadrarea în următorul text de lege al aceluiași articol, respectiv: "De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.", întrucât calea de atac a recursului în speță nu este prohibită de nici o lege specială.

Recurentul-reclamant a arătat că nu se poate considera aplicabilă în speță regula prevăzută de dispozițiile art. 237 alin. (11) din Legea nr. 31/1990 care dispune că hotărârea de radiere este supusă numai apelului, întrucât această regulă se referă numai la situația în care prin hotărârea care evocă fondul s-ar fi admis cererea de radiere. Or, în speță, hotărârea atacată a fost de respingere a cererii de radiere, iar prevederile din art. 237 alin. (11) din Legea nr. 31/1990 sunt de strictă interpretare și aplicare, pentru situația contrară speței.

Recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., susținând că înțelege să critice faptul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material.

După expunerea parcursului procesual al litigiului, recurentul-reclamant a arătat că a depus la dosarul cauzei certificatul constatator al societății B. S.R.L. și că instanța de apel, care a evocat fondul, a ignorat existența acestuia, constatând, în mod greșit, neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a radierii. Instanța de apel a motivat că respinge cererea ca neîntemeiată având în vedere faptul că nici una din părți nu a dovedit că în primele 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de dizolvare a societății, respectiv sentința civilă nr. 3337 din data de 31.05.2015, nu s-a numit lichidator pentru B. S.R.L..

Pentru confirmarea îndeplinirii dispozițiilor art. 237 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 și pentru lămurirea situației în speță, recurentul-reclamant a arătat că depune ca probă un înscris actual - extrasul de informare, cu privire la starea firmei B. S.R.L., care dovedește că pentru societate nu există nici până în prezent nicio înregistrare cu privire la numirea vreunui lichidator, iar acesta nu poate face dovada unui fapt pozitiv, atâta vreme cât acesta nu există.

Astfel, recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel, care a evocat fondul, deși a avut la dispoziție proba - certificatul constatator al faptului juridic ce se circumscrie exigențelor disp. art. 237 alin. (8) din Legea nr. 31 1990, respectiv faptul că nu s-a numit lichidator cu privire la B. S.R.L. în primele 3 luni ulterioare rămânerii irevocabile a hotărârii de dizolvare și nici până la momentul judecății, s-a pronunțat în mod nelegal în sensul respingerii acțiunii, cu încălcarea și aplicarea greșită a alin. (6), (7) și 8 din art. 237 al Legii nr. 31/1990, actualizată.

Având în vedere că nu s-a solicitat radierea și mai mult decât atât s-a parafat prin certificatul constatator, care este actul de identitate al firmei, faptul că nu s-a numit lichidator în termenul prevăzut de lege, recurentul-reclamant a susținut că soluția inerentă era de admitere a acțiunii, nicidecum de respingere.

În aceste condiții, recurentul a solicitat admiterea recursului, reținând faptul că normele de drept material au fost nesocotite în dauna sa și a firmei B. S.R.L.. planând asupra acesteia o situație juridică incertă, fără a avea vreo culpă.

Recurentul-reclamant a considerat că depunerea înscrisului doveditor era oricum în sarcina pârâtului Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, care prin întâmpinarea din apel, cu toate că avea obligația să își precizeze poziția procesuală, a lăsat soluția la aprecierea instanței, deși putea sa confirme îndeplinirea exigențelor art. 237 alin. (8) din Legea nr. 31/1990 actualizata, întrucât deținea informația utilă justei soluționări a cauzei, precum și calitatea de a o parafa.

Pe de altă parte, recurentul a mai susținut că nici instanța de apel, care a evocat fondul, nu a manifestat rol activ, ținând cont că la data de 17.05.2017 a solicitat judecarea în lipsă, depunând totodată certificatul constatator.

Recurentul a mai menționat că după procesul în apel a solicitat intimatului OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LANGA TRIBUNALUL BUCUREȘTI consemnarea în scris a situației firmei B. S.R.L., în sensul că nu s-a numit lichidator, însă funcționarii instituției i-au transmis verbal că aceasta trebuia cerută de instanța de judecată, prin adresă expresă.

Recurentul a solicitat concursul instanței de rejudecare, în sensul înaintării unei adrese oficiale către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București pentru a comunica/consemna dacă s-a numit sau nu lichidator al B. S.R.L..

Pentru aceste motive, recurentul-reclamant a solicitat casarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare către Curtea de Apel București, în limitele în care a învestit instanța inițial, conform art. 497 C. proc. civ., cu obligarea intimatului Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București la cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea transmisă la data de 12 februarie 2018, intimata-pârâtă B. S.R.L. a solicitat, în sinteză, admiterea recursului formulat, casarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare către Curtea de Apel București, în limitele în care a fost învestită instanța inițial. A considerat că recursul este admisibil, fiind incidente disp. art. 483 C. proc. civ. raportat la art. 94 din același cod, cu distincțiile făcute de recurentul-reclamant A. în cererea de recurs.

Prin întâmpinarea transmisă la data de 28 februarie 2018, intimatul-pârât OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LANGA TRIBUNALUL BUCUREȘTI a susținut, în esență, că lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a se pronunța în recurs.

La data de 13 martie 2018, recurentul-reclamant A. și intimata-pârâtă B. S.R.L. au depus răspuns la întâmpinarea intimatului-pârât OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LANGA TRIBUNALUL BUCUREȘTI, prin care au arătat, în esență, că acesta nu contestă motivul de recurs invocat de recurent, totodată, precizând că renunță la petitul privind solicitarea cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 mai 2018 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Recurentul-reclamant A. și intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. au depus, fiecare, la dosar, la 6 iunie 2018, câte un punct de vedere la raport prin care au arătat că, în opinia acestora, în sensul dat de gramatica limbii române, prin sintagma "hotărârea de radiere" se înțelege numai hotărârea prin care s-a dat soluția de admitere a radierii.

S-a arătat că, dacă legiuitorul ar fi dorit să se refere atât la soluția de admitere cât și la soluția de respingere a cererii de radiere a firmei B. S.R.L., cu sigurață ar fi folosit expresia adverbială "cu privire la cererea de radiere", nelăsând nici un dubiu de interpetare lexico-gramaticală asupra sensului juridic ce trebuie avut în vedere de instanțe, în acțiunile cu care sunt sesizate.

In ceea ce privește aprecierea recursului ca inadmisibil raportat la caracterul definitiv al hotărârii date în apel, în noul C. proc. civ., reamintește recurentul, că recursul este o cale extraordinară de atac, care se poate formula împotriva unor hotărâri definitive. Mai mult, hotărârea atacată cu recurs este o hotărâre care evocă pentru prima dată fondul cauzei, din pricina unei erori judicare comise de instanța de fond (Tribunalul Bucuești), care nu a observat că acțiunea era legal timbrată, subliniind că de la început împreun cu firma pe care o are s-a aflat în inferioritate procesuală.

Astfel, arată recurentul, a fost privat de dreptul la o cale de atac, ceea ce contravine CEDO, care consacră în art. 6 dreptul la un proces echitabil, care cuprinde și dreptul de a beneficia de dreptul la dublul grad de jurisdicție și de căile extraordinare de atac.

Mai mult, soluția dată în apel a fost defavorabilă din pricina unei erori materiale din întâmpinarea neclară, incompletă, de către ONRC, care nu a specificat clar că în termenul legal nu s-a numit lichidator. Abia în dosarul de recurs a dat un răspuns explicit, ceea ce motivează în plus admiterea cererii de recurs.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prezentul recurs are ca obiect decizia civilă nr. 2045A/2017 din 15 noiembrie 2017, prin care instanța de apel a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței de anulare a cererii ca netimbrată pronunțată de prima instanță; a anulat sentința și, evocând fondul, a respins cererea ca neîntemeiată.

La originea exercitării prezentului recurs se află o cerere de radiere a unei societăți, întemeiată pe dispozițiile art. 237 alin. (8) din Legea nr. 31/1990, respectiv radierea societății în urma dizolvării acesteia, prin care reclamantul A. a solicitat radierea înmatriculării societății pârâte B. S.R.L..

Este de menționat că procedura de lichidare și de radiere a unei societăți este reglementată de dispozițiile art. 237 din Legea nr. 31/1990.

Potrivit art. 237 alin. (11) din Legea nr. 31/1990 "(11) Orice persoană interesată poate face numai apel împotriva hotărârii de radiere, în termen de 30 de zile de la efectuarea publicității conform prevederilor alin. (9). Apelantul va depune o copie a apelului la oficiul registrului comerțului, pentru menționare în registrul comerțului."

Dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.", iar conform alin. (2), teza finală: "...nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive … 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", iar conform alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute de alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

Susținerea privind admisibilitatea recursului în funcție de soluția de admitere sau de respingere pronunțată de instanță într-o cerere de radiere a unei societăți, întemeiată pe dispozițiile art. 237 alin. (8) din Legea nr. 31/1990, învederată de recurentul-reclamant, nu poate fi primită, având în vedere dispozițiile art. 237 alin. (11) din Legea nr. 31/1990, care reglementează calea de atac cu privire la hotărârea pronunțată în procedura radierii unei societăți, în conținutul acestui text de lege nefăcându-se nicio distincție referitor la posibilitatea exercitării unei căi de atac în funcție de soluția pronunțată de instanță.

Trebuie evidențiat că legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentei căi extraordinare de atac are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2045A/2017 din 15 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2018.