ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3414/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3414/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea contestată
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea nr. x din 16 martie 2018, a respins cererea de reexaminare amendă judiciară, formulată de A. împotriva încheierii din 18 octombrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017, ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut că prin încheierea din 18 octombrie 2017 s-a respins cererea de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, formulată de B. S.R.L., a aplicat o amendă judiciară în cuantum de 500 de RON reprezentantului legal al societății B. S.R.L., A., reținând existența unei succesiuni de cereri cu conținut identic și caracter vădit nefondat, formulate cu rea-credință de către reprezentantul societății.
Contestația în anulare exercitată
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație în anulare contestatorul A., întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (1) și (2) pct. 2 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, contestatorul a invocat încălcarea art. 157 alin. (1) lit. c), g), k) și j) din C. proc. civ., prin aceea că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, citația necuprinzând mențiunile prevăzute de lege, iar petentul nu a fost prezent la judecată.
Totodată, a invocat încălcarea art. 397 alin. (1) din C. proc. civ., pentru că nu s-a pronunțat asupra nulității Citației nr. x/1/2017/a1.1, pentru termenul de judecată din 16 septembrie 2018.
De asemenea, a invocat prevederile art. 191 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât cererea de reexaminare trebuia admisă și nu respinsă, cum nelegal s-a dispus, fiind administratorul societății și nu reprezentantul acesteia.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare
Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.
Argumentele de fapt și de drept relevante
Art. 503 din C. proc. civ., prevede:
(1) "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:
dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."
În cauză, contestatorul a invocat prevederile art. 503 alin. (1) și (2) pct. 2 din C. proc. civ., susținând că nu a fost legal citat la soluționarea cererii și nici nu a fost prezent la judecată.
Referitor la primul motiv al contestației în anulare, cu referire la încălcarea dispozițiilor art. 157 alin. (1) lit. c), g), k) și j) din C. proc. civ., se reține că, în conformitate cu aceste dispoziții legale, citația va cuprinde: "numărul dosarului, numele și prenumele sau denumirea, după caz, ale/a părții potrivnice și obiectul cererii, alte mențiuni prevăzute de lege sau stabilite de instanță, ștampila instanței și semnătura grefierului"
Totodată, art. 157 alin. (3) din C. proc. civ. stabilește că:
"Cerințele de la alin. (1) lit. a), c), d), e) și k) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."
Din analiza textului de lege menționat, se constată că doar lipsa mențiunilor de la lit. c) și k) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, cerințele prevăzute la lit. g) și j) nefiind sancționate cu nulitatea absolută.
Analizând însă citația emisă petentului pentru termenul din 16 septembrie 2018, când s-a soluționat cererea, se constată că aceasta conține toate elementele esențiale obligatorii prevăzute de art. 157 alin. (1) lit. a), c), d), e) și k) din C. proc. civ., inclusiv mențiunile prevăzute la lit. lit). c), g), j) și k) din același cod, a căror lipsă a fost invocată de parte.
Așa fiind, în cauză nu se poate vorbi de o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin aplicarea sancțiunii juridice a nulității, în condițiile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ.
Prin urmare, prevederile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează motivul de contestație în anulare privind nelegala citare a părții, asociată cu neprezentarea acesteia la termenul când a avut loc judecata, nu sunt incidente în cauză.
Referitor la dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială, se reține că acestea se referă la situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale și sunt de strictă interpretare.
Noțiunea de "eroare materială" a fost analizată în doctrină și jurisprudență prin opoziție cu greșeala de judecată, arătându-se că textul vizează erori cu caracter formal, procedural, sau situații în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate sau a textelor de lege invocate în motivarea hotărârii.
În speță, contestatorul invocă faptul că soluția corectă asupra cererii de reexaminare era aceea de admitere și nu de respingere, fiind administratorul societății și nu reprezentantul acesteia.
Or, aceste aspecte nu se încadrează în sintagma "erori materiale", contestatoarea tinde la anularea unei hotărâri pentru că, în opinia sa, nu a fost bine soluționată cauza, or, o astfel de abordare nu poate fi primită.
Prin urmare, în cauză, nu este incidentă nici ipoteza greșelii materiale prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 503 coroborat cu art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Încheierii nr. x din 16 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 octombrie 2018.
Procesat de GGC - NN