ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3720/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3720/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 4439 din data de 11 decembrie 2018, Înalta Curte de Casție și Justișie, secția contencios administrativ și fiscal a respins contestația în anulare formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 3579 din 15 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.
În temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., republicat, aplică reprezentantului legal al societății A. S.R.L., B., o amendă judiciară în cuantum de 500 RON.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare petenta S.C. A. S.R.L., întemeiată în mod formal pe dispozițiile art. 508 alin. (4), art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Contestatoarea susține, în esență, că pentru data de 11 decembrie 2018, când a avut loc judecata, procedura de citare nu a fost îndeplinită legal, iar contestatoarea nu a participat la judecată, instanța încălcând dispozițiile art. 157 alin. (1) lit. c), h) și j) C. proc. civ.
De asemenea, mai susține că instanța a încălcat dispozițiile art. 503 alin. (1) și (2) C. proc. civ., deoarece în mod nelegal a respins instanța contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 3579/15.11.2017, deoarece contestația a fost corect motivată în fapt și în drept și se impunea admiterea acesteia; că în mod greșit instanța a emis o decizie în loc de încheiere.
Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.
Conform dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.:
"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:
hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;
dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
instanta de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."
Deci, pentru a promova contestație în anulare se cere, pe de o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat prin căile ordinare de atac.
Potrivit art. 634 alin. (1) C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
Din interpretarea coroborată a prevederilor anterior citate, rezultă că obiect al unei contestații în anulare îl poate forma numai o hotărâre definitivă, prin care s-a soluționat un recurs împotriva unei decizii date în apel, sau o hotărâre a instanțelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare poate fi exercitată în cazul hotărârilor definitive, atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
În speță, contestatoarea critică faptul că nu a fost legal citată pentru termenul de judecată din 11 decembrie 2018, însă acest lucru nu este susținut de actele și lucrările dosarului.
În cauza de față, pentru termenul de judecată din data de 11.12.2018 procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Sub acest aspect, față de considerentele expuse anterior și în raport cu dispozițiile legale citate, contestația în anulare formulată în cauză este inadmisibilă.
Cel de-al doilea motiv de contestație în anulare, invocat de S.C. A. S.R.L., reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2) din C. proc. civ., îl constituie situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.
Prevederile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. se referă exclusiv la contestația în anulare specială. Se reține, așadar, că pe calea contestației în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres și limitativ prevăzute de lege (necompetența, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, nepronunțarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză).
Înalta Curte constată că în cauza de față nu ne aflăm în prezența unei hotărâri date asupra recursului, pe de o parte, iar, pe de altă parte, aspectele invocate de contestatoare nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială" în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2) C. proc. civ.
Pentru a fi aplicabile în speță aceste prevederi, ar fi trebuit ca hotărârea pronunțată de o instanță de recurs să fie rezultatul unei erori materiale, or, în cauză, nu se poate susține că ne aflăm în prezența acestei situații.
Înalta Curte constată faptul că prin decizia atacată cu prezenta contestație în anulare nu s-a soluționat un recurs promovat de contestatoare, ci s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de aceeași contestatoare împotriva deciziei nr. 3579/15.11.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a anulat ca netimbrată contestația în anulare formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 16 mai 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de reexaminare a deciziei nr. 3588/14.12.2016.
Înalta Curte constată, așadar, că, sub un dublu aspect, contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. "A." S.R.L. este inadmisibilă.
Potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ.:
"Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată", acest text de lege reprezentând o aplicație a principiului unicității dreptului de a folosi o cale de atac și având ca finalitate tocmai evitarea reiterării unei căi de atac.
Or, în speță, hotărârea atacată a fost pronunțată într-o contestație în anulare.
Cum, potrivit principiului unicității dreptului de a folosi o cale de atac, împotriva unei astfel de hotărâri nu mai poate fi exercitată o nouă contestație în anulare, calea de atac formulată în cauză va fi respinsă ca inadmisibilă.
Așa cum s-a arătat anterior, obiectul contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. este restrâns la hotărârile instanțelor de recurs, respectiv la acelea prin care s-a soluționat recursul, prin exercitarea controlului judiciar, astfel că n-ar putea fi introdusă o astfel de contestație împotriva unei hotărâri dată într-o contestație în anulare, similară celei care face obiectul prezentei contestații.
Pe de altă parte, erorile invocate de contestatoare nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestației în anulare pentru că exced voinței legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare.
Dispozițiile normelor menționate au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu corespund realității, obligă la respingerea contestației ca inadmisibilă.
Deși formal contestatoarea și-a fundamentat cererea pe aceste dispoziții legale, în realitate aspectele învederate nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres și limitativ prevăzute de legiuitor.
Din analiza textelor legale anterior citate rezultă că un exercițiu legal al contestației în anulare, cale extraordinară de atac, este condiționat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) și respectiv art. 503 alin. (2) C. proc. civ.
În concluzie, motivele invocate de către contestatoare în susținerea cererii sale nu pot fi încadrate în textele de lege invocate drept temei al căii de atac exercitate în cauză.
Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale enumerate mai înainte.
Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare de față, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 4439 din 11 decembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2019.