ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2556/2018

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 651 din 19 februarie 2018, a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva

Încheierii din 18 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut că nu pot fi incidente regulile generale în materia citării părților, așa cum a invocat contestatoarea cu privire la încheierea de ședință 18 octombrie 2017 în dosarul nr. x/2017, prin care a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de contestatoare împotriva încheierii de ședință din data de 13 iunie 2017, prin care s-a respins cererea acesteia de ajutor public judiciar.

Totodată, a reținut că nu este incidentă nici ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) din Codul de procedură, civilă potrivit căruia hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare petenta S.C. A. S.R.L., întemeiată pe prevederile art. 508 alin. (4), art. 503 alin. (1) și (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, contestatoarea a invocat încălcarea art. 153 alin. (1) din C. proc. civ., prin aceea că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită și nici nu a fost prezentă la judecată.

Totodată, a susținut că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 503 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., așa încât în mod nelegal a fost respinsă contestația în anulare formulată împotriva încheierii din 18.10.2017, în condițiile în care aceasta a fost corect motivată în fapt și în drept și se impunea admiterea acesteia.

În cauză, este vorba despre o contestație împotriva unei reexaminări formulată față de o încheiere prin care s-a respins cererea acesteia de ajutor public judiciar, prin care s-au încălcat prevederile art. 153 alin. (1) din Codul de procedură și ale art. 43 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, ceea ce constituie o eroare materială.

În opinia contestatorului, au fost încălcate și prevederile art. 248 alin. (5) și ale art. 424 alin. (5) din C. proc. civ., întrucât s-a emis o "decizie", deși trebuia să se pronunțe o "încheiere".

Prin întâmpinare, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, având în vedere că decizia atacată a fost dată în soluționarea altei contestații în anulare, solicitând, totodată, și aplicarea art. 15 din C. proc. civ., privind abuzul de drept, în considerarea numărului excesiv de acțiuni neîntemeiate și abuzive formulate de reprezentantul societății contestatoare.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Art. 503 din C. proc. civ., prevede:

(1) "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

În cauză, contestatoarea a invocat prevederile art. 503 alin. (1) și (2) pct. 2 din C. proc. civ., susținând că nu a fost legal citată la soluționarea contestației în anulare și nici nu a fost prezentă la judecată, apreciind, totodată, că este incidentă și ipoteza greșelii materiale.

Referitor la primul motiv al contestației în anulare, cu referire la încălcarea art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., se reține că potrivit acestor dispoziții legale, contestația în anulare poate fi exercitată în cazul hotărârilor definitive, atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

În speță, contestatoarea critică faptul că nu a fost legal citată pentru termenul de judecată când s-a soluționat contestația în anulare, respectiv la 19.02.2018, și nici nu a fost prezentă la judecată, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 153 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia citarea era obligatorie.

Contrar susținerilor contestatoarei, se constată că pentru termenul de judecată din data de 19.02.2018, când s-a soluționat cauza, procedura de citare a fost legal îndeplinită, potrivit cerințelor legale.

Prin urmare, prevederile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează motivul de contestație în anulare privind nelegala citare a părții, asociată cu neprezentarea acesteia la termenul când a avut loc judecata, nu sunt incidente în cauză.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv al contestației în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., se reține că acesta reglementează contestația în anulare specială și se referă la situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Obiectul prezentei contestații în anulare îl formează o decizie definitivă pronunțată într-o altă contestație în anulare împotriva unei încheieri dată în soluționarea unei cereri de reexaminare, formulată împotriva soluției asupra cererii petentului de acordare a ajutorului public judiciar.

Potrivit art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Din interpretarea coroborată a prevederilor citate, rezultă că obiect al unei contestații în anulare îl poate forma numai o hotărâre definitivă, prin care s-a soluționat un recurs împotriva unei decizii date în apel, sau o hotărâre a instanței de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Altfel spus, pot fi atacate cu contestație în anulare numai hotărârile pronunțate de instanțele de recurs.

Or, în speță, decizia contestată este o hotărâre pronunțată într-o contestație în anulare și nu asupra unei decizii prin care s-a soluționat un recurs, partea nemaiavând astfel deschisă o cale de atac.

Totodată, prevederile art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., invocate chiar de contestatoare, potrivit cărora hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, reprezintă o aplicație a principiului unicității dreptului de a folosi o cale de atac și având ca finalitate tocmai evitarea reiterării unei căi de atac.

Având în vedere principiul unicității dreptului de a folosi o cale de atac, împotriva unei astfel de hotărâri nu mai poate fi exercitată o nouă contestație în anulare, o astfel de cale de atac este inadmisibilă.

Pe de altă parte, se reține că aspectele invocate de contestatoare care se referă la încălcări ale unor dispoziții legale și incorecta reținere a unor temeiuri de drept, apreciind că soluția corectă era aceea de admitere a contestației în anulare și nu de respingere, întrucât este vorba despre o contestație împotriva unei reexaminări, nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială" în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Prin urmare, și din această perspectivă, contestația în anulare formulată este inadmisibilă.

Înalta Curte reține că nici critica referitoare la emiterea de către instanța de recurs a unei "decizii" în locul unei "încheieri" nu se încadrează în noțiunea "erorii materiale" prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În primul rând se observă că hotărârea contestată poartă o denumire corectă, în raport cu dispozițiile art. 424 alin. (3) din C. proc. civ., fiind o hotărâre pronunțată asupra recursului.

Pe de altă parte, chiar în cazul în care denumirea hotărârii ar fi fost greșită, partea ar fi avut la îndemână instituția îndreptării erorii materiale, prevăzută de art. 442 din C. proc. civ.

Prin urmare, în cauză, nu este incidentă nici ipoteza greșelii materiale prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Înalta Curte mai constată că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt înregistrate numeroase dosare, având ca obiect contestații în anulare, consecutive și cu conținut identic, formulate de contestatorul B., în calitate de reprezentant al societății A. S.R.L.

Potrivit art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a din C. proc. civ.,:

"(1) Dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului articol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, astfel:

a) introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice."

Față de vădita netemeinicie a cererii contestatorului și exercitarea repetată a căii de atac a contestației în anulare, aspect de natură a contura reaua-credință a acestuia în exercitarea dreptului prevăzut de art. 503 și urm din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că în speță sunt incidente prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a din C. proc. civ., astfel încât va aplica reprezentantului legal al societății A. S.R.L., B., o amendă judiciară în cuantum de 1000 RON.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă și, totodată, va face aplicarea în cauză a prevederilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 651 din 19 februarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

În temeiul dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a din C. proc. civ. aplică numitului B., în calitate de reprezentant al recurentei, amendă judiciară în cuantum de 1000 RON.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce privește sancțiunea aplicată.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 iunie 2018.