ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6272/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6272/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cererii de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Hotărârea contestată
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 651 din 19 februarie 2018, a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 18 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de CasațieșiJustiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut că nu pot fi incidente regulile generale în materia citării părților, așa cum a invocat contestatoarea cu privire la încheierea de ședință 18 octombrie 2017 în dosarul nr. x/2017, prin care a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de contestatoare împotriva încheierii de ședință din data de 13 iunie 2017, prin care s-a respins cererea acesteia de ajutor public judiciar.
Totodată, a reținut că nu este incidentă nici ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) din Codul de procedură, civilă potrivit căruia hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Contestația în anulare exercitată
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare petenta S.C. A. S.R.L., întemeiată pe prevederile art. 508 alin. (4), art. 503 alin. (1) și (2) pct. 2 din C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 2556 din 14 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 651 din 19 februarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă și în temeiul dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ. s-a aplicat numitului B., în calitate de reprezentant al recurentei, amendă judiciară în cuantum de 1000 RON.
Petentul B. a formulat cerere privind reexaminarea amenzii judiciare aplicată prin Decizia nr. 2556 din 04 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018.
La termenul din 5 octombrie 2018, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., constatându-se că părțile nu s-au înfățișat la strigarea pricinii și nici nu au cerut în scris judecata în lipsă.
La termenul de judecată din data de 13 septembrie 2019, Înalta Curte, analizând cererea de repunere pe rol formulată de petentul B., în raport de termenul la care judecata cererii de reexaminare a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., și data înregistrării cererii de repunere pe rol a cauzei, din oficiu, a pus în discuție perimarea cererii de reexaminare, în considerarea faptului că suspendarea s-a produs la termenul din 05 octombrie 2018, iar cererea de reluare a judecății a fost formulată după împlinirea termenului de 6 luni în care operează perimarea.
Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de șase luni.
Cum în cauză nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 416-418 din C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) din același cod, constatând că s-a perimat cererea formulată de petentul B., privind reexaminarea amenzii judiciare aplicată prin Decizia nr. 2556 din 04 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată cererea formulată de petentul B., privind reexaminarea amenzii judiciare aplicată prin decizia nr. 2556 din 04 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 decembrie 2019.