ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2557/2018

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 136 din 22 ianuarie 2018, a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii (sentinței) nr. 254 din

24 aprilie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2017, ca inadmisibil., reținând că obiectul recursului îl formează o hotărâre prin care instanța s-a declarat necompetentă, astfel că recurentul nu are deschisă nicio cale de atac împotriva acesteia.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare petentul A., întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (1) și (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, contestatoarea a invocat încălcarea art. 157 alin. (1) lit. c, j) și g) din C. proc. civ., prin aceea că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, citația necuprinzând mențiunea prevăzută de lege, iar recurentul nu a fost prezent la judecată.

Totodată, a invocat încălcarea art. 397 alin. (1) din C. proc. civ., pentru că nu s-a pronunțat asupra nulității citației nr. x/2017, pentu termenul de judecată din 22 ianuarie 2018.

De asemenea, a invocat încălcarea art. 483 alin. (1), art. 132 alin. (4), art. 247, art. 456 și art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât cererea de recurs a fost corect motivată în drept și în fapt și se impunea admiterea acesteia, precizând că cererea sa de recurs nu a fost întemeiată pe prevederile art. 132 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., ci pe art. 132 alin. (4) care prevedea calea de atac a recursului.

În opinia contestatorului, au fost încălcate și prevederile art. 248 alin. (5) și ale art. 424 alin. (5) din C. proc. civ., întrucât s-a emis o "decizie", deși trebuia să se pronunțe o "încheiere".

Prin întâmpinare, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, solicitând, totodată, și aplicarea art. 15 din C. proc. civ., privind abuzul de drept, în considerarea numărului excesiv de acțiuni neîntemeiate și abuzive formulate de reprezentantul societății contestatoare.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Art. 503 din C. proc. civ., prevede:

(1) "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

În cauză, contestatorul a invocat prevederile art. 503 alin. (1) și (2) pct. 2 din C. proc. civ., susținând că nu a fost legal citat la soluționarea cererii de recurs și nici nu a fost prezent la judecată, apreciind, totodată, că este incidentă și ipoteza greșelii materiale.

Referitor la primul motiv al contestației în anulare, cu referire la încălcarea dispozițiilor art. 157 alin. (1) lit. c), g) și j) din C. proc. civ., se reține că, în conformitate cu aceste dispoziții legale, citația va cuprinde:" numărul dosarului, numele și prenumele sau denumirea, după caz, ale/a părții potrivnice și obiectul cererii, alte mențiuni prevăzute de lege sau stabilite de instanță."

Totodată, art. 157 alin. (3) din C. proc. civ. stabilește că:

"Cerințele de la alin. (1) lit. a, c), d), e) și k) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Din analiza textului de lege menționat, se constată că doar lipsa mențiunii de la lit. c este prevăzută sub sancțiunea nulității, cerința prevăzută la lit. g nefiind sancționată cu nulitatea absolută.

Analizând însă citația emisă recurentului pentru termenul din 22 ianuarie 2018, când s-a soluționat calea de atac a recursului, se constată că aceasta conține toate elementele esențiale obligatorii prevăzute de art. 157 alin. (1) lit. a), c), d), e) și k) din C. proc. civ., inclusiv mențiunile prevăzute la lit. lit. c), g) și j) din același cod, a căror lipsă a fost invocată de parte.

Așa fiind, în cauză nu se poate vorbi de o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin aplicarea sancțiunii juridice a nulității, în condițiile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, prevederile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează motivul de contestație în anulare privind nelegala citare a părții, asociată cu neprezentarea acesteia la termenul când a avut loc judecata, nu sunt incidente în cauză.

Referitor la dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială, se reține că acestea se referă la situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale și sunt de strictă interpretare.

Noțiunea de "eroare materială"a fost analizată în doctrină și jurisprudență prin opoziție cu greșeala de judecată, arătându-se că textul vizează erori cu caracter formal, procedural, sau situații în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate sau a textelor de lege invocate în motivarea hotărârii.

În speță, contestatorul invocă încălcări ale unor dispoziții legale de către instanța de recurs și incorecta reținere a unor temeiuri de drept, apreciind că soluția corectă era aceea de admitere a recursului, și nu cea de respingere a căii sale de atac care vizează interpretarea unor dispoziții legale.

Or, aceste aspecte nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate vizând pretinse erori de judecată, constituind astfel un veritabil "recurs la recurs", imposibil de analizat pe calea contestației în anulare.

Înalta Curte reține că nici critica referitoare la emiterea de către instanța de recurs a unei "decizii" în locul unei "încheieri" nu se încadrează în noțiunea "erorii materiale" prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În primul rând se observă că hotărârea contestată poartă o denumire corectă, în raport cu dispozițiile art. 424 alin. (3) din C. proc. civ., fiind o hotărâre pronunțată asupra recursului.

Pe de altă parte, chiar în cazul în care denumirea hotărârii ar fi fost greșită, partea ar fi avut la îndemână instituția îndreptării erorii materiale, prevăzută de art. 442 din C. proc. civ.

Prin urmare, în cauză, nu este incidentă nici ipoteza greșelii materiale prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Înalta Curte mai constată că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt înregistrate numeroase dosare, având ca obiect contestații în anulare, consecutive și cu conținut identic, formulate de contestatorul A., în calitate de reprezentant al societății B. S.R.L.

Potrivit art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a din C. proc. civ.,:

"(1) Dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului articol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, astfel:

a) introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice."

Față de vădita netemeinicie a cererii contestatorului și exercitarea repetată a căii de atac a contestației în anulare, aspect de natură a contura reaua-credință a acestuia în exercitarea dreptului prevăzut de art. 503 și urm. din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că în speță sunt incidente prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a din C. proc. civ., astfel încât va aplica reprezentantului legal al societății B. S.R.L., A., o amendă judiciară în cuantum de 1000 RON.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă și, totodată, va face aplicarea în cauză a prevederilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 136 din 22 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

În temeiul dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a din C. proc. civ. aplică numitului A. o amendă judiciară în cuantum de 1000 RON.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce privește sancțiunea aplicată.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 iunie 2018.