ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2793/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2793/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Decizia nr. 2793/2015
Asupra cauzei civile
de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată din data
de 10 iunie 2008, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă,
sub nr. unic x/3/2008, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul
Statul Român, prin CN B. SA, a contestat cuantumul despăgubirilor stabilite
prin Hotărârea nr. 3 din 27 mai 2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.
În motivare,
reclamanta a afirmat că valoarea despăgubirilor acordate pentru terenul
expropriat, evaluate la 100 euro/mp, este neserioasă, raportat la prețul
terenului pe piața liberă.
Cererea a fost întemeiată
în drept pe prev. Legii nr. 33/1994 și Legii nr. 198/2004.
Pârâtul Statul Român,
prin CN B. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea
acțiunii ca nefondată, pentru faptul că stabilirea despăgubirilor acordate s-a
făcut ținându-se seama de prețul real al imobilului. Mai mult decât atât,
pârâtul a apreciat că cererea reclamantei este nereală, nedovedită și
speculativă.
La termenul din data
de 10 noiembrie 2008, instanța de fond a conexat la prezentul dosar cauzele cu nr.
x/3/2008 și nr. x/3/2008 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă.
În cauza cu nr. unic
x/3/2008, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă,
reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CN B. SA,
a solicitat instanței anularea Hotărârii nr. 3 din 27 mai 2008 a Comisiei
pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, precum și a procesului verbal de stabilire
a cuantumului despăgubirii din 27 mai 2008.
În motivare,
reclamanta a susținut că actele contestate sunt lovite de nulitate pentru că au
fost date cu încălcarea dispozițiilor legale, în sensul că reclamanta nu a fost
notificată cu propunerea de expropriere a imobilului în cauză, astfel încât
aceasta să poată face întâmpinarea prevăzută de lege în procedura
administrativă, anterioară exproprierii efective.
Pârâtul Statul Român,
prin CN B. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca
nefondată a cererii de chemare în judecată, pentru faptul că reclamanta a avut
posibilitatea de a-și dovedi dreptul său de proprietate în 30 de zile de la
apariția în M. Of. a H.G. nr. 428/2008, prin înaintarea unei cereri în acest
sens către Comisie.
La data de 26 mai 2011,
SC A. SRL a formulat cerere de intervenție în interes propriu în cauza cu nr. unic
x/3/2008, aflată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, prin
care a arătat că este proprietara imobilului expropriat și a solicitat
acordarea de despăgubiri în acest sens.
Cererea a fost
încuviințată în principiu la termenul din 23 iunie 2011.
La aceeași dată,
reclamanta SC A. SRL a formulat cerere de chemare în judecată a SC A. SRL ca
persoană care poate pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta, arătând că
reclamanta a fost proprietara terenului expropriat și a investițiilor efectuate
pe acesta, însă acestea au intrat în patrimoniul SC A. SRL după divizarea
admisă prin Încheierea nr. 43618 din 02 august 2006, pronunțată de Tribunalul
București.
Prin sentința civilă nr.
803 din 05 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă:
- s-a respins ca
nefondată cererea - expropriere - care face obiectul Dosarului nr. x/3/2008,
formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Statul Român,
prin CN B. SA.;
- s-a admis cererea
de intervenție în interes propriu, formulată în cauza nr. x/3/2008 de
intervenienta SC A. SRL, în contradictoriu cu reclamanta SC A. SRL și pârâtul
Statul Român, prin CN B. SA;
- a fost obligat
pârâtul Statul Român, prin CN B. SA, la plata către intervenienta în interes
propriu SC A. SRL a sumei de 6.687.324 lei, cu titlu de despăgubiri, din care:
5.808.240 lei pentru suprafața de 2.433 mp teren intravilan, situat în
București, sector 1, și 879.084 lei, pentru investițiile afectate de
expropriere (drumuri, platforme, alei parcaje, gazon, împrejmuire, teren tenis,
iluminat exterior, alimentare cu apă, canalizare exterioară incendiu, cablu
telefon, instalație irigat gazon), determinate conform raportului de expertiză
tehnică judiciară efectuată de experții C., D. și E. (cu opinie separată);
- s-a respins ca
nefondată cererea - expropriere - care face obiectul Dosarului nr. x/3/2008,
conexat la Dosarul nr. x/3/2008, formulată de reclamanta SC A. SRL, în
contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CN B. SA.;
- s-a luat act de
cererea formulată de reclamanta SC A. SRL de renunțare la judecata cererii -
expropriere - care face obiectul Dosarului nr. x/3/2008, conexat la Dosarul nr.
x/3/2008.
Pentru a pronunța
această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la cererea
principală formulată de reclamanta SC A. SRL, care face obiectul cauzei cu nr. x/3/2008,
la care au fost reunite celelalte cauze:
Prin Hotărârea
Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 nr. 3 din 27 mai 2008 și procesul
verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor din 27 mai 2008, s-a stabilit
că reclamanta SC A. SRL este persoana îndreptățită la despăgubiri pentru terenul
în suprafață de 2.433 mp, intravilan, situat în București, sector 1.
Pentru exproprierea
acestui imobil cu investițiile aferente, a fost stabilită o despăgubire de 243.300
euro (100 euro/mp) pentru teren și 198.946 euro pentru investițiile efectuate
de expropriat, rezultând un total de 442.246 euro, pe care reclamanta SC A. SRL
îl contestă ca fiind nereal.
Prin raportul de
expertiză tehnică în specialitatea construcții, întocmit în cauză de o comisie
formată din 3 experți, s-a concluzionat de către majoritatea acestora că
valoarea de piață a terenului la momentul exproprierii (mai 2008) a fost de 650
euro/mp, rezultând o valoare de piață a terenului de 1.581.450 euro (echivalentul
a 5.808.240 lei).
Valoarea
investițiilor a fost stabilită relativ asemănător cu cea stabilită de pârât,
respectiv 879.084 lei.
Reclamanta SC A. SRL
nu a avut obiecțiuni cu privire la opinia majoritară a experților care au
efectuat expertiza, ci doar cu privire la opinia minoritară, apreciind
părtinitoare conduita expertei, față de care a formulat și cerere de recuzare,
la care, ulterior, a renunțat.
Pentru faptul că nu
au existat sau nu au fost admise obiecțiuni la raportul amintit, (ci doar la opinia
separata a unui expert), tribunalul a constatat că, prin raportare la
concluziile majorității experților care au întocmit expertiza, suma stabilită
ca despăgubiri pentru reclamanta SC A. SRL este inferioară celei stabilite în
cursul judecății, ceea ce justifică interesul persoanei interesate în
promovarea prezentei acțiuni.
Cu privire la cererea
de chemare în judecată a altor persoane - SC A. SRL, care ar pretinde aceleași
drepturi ca și reclamanta SC A. SRL:
Reclamanta SC A. SRL
nu era proprietara terenului intravilan în suprafața de 2.433 mp, situat în
București, sector 1, la momentul exproprierii.
Aceasta deoarece, în
anul 2006, SC A. SRL, societate înființată în anul 2004 și înregistrată la Oficiul
Român de Comerț din 2004, s-a divizat, luând naștere SC A. SRL care a
preluat o parte din patrimoniul vechii societăți, inclusiv dreptul de
proprietate asupra terenului în cauză, imobil înscris sub P1/2 în C.F., situat
în București, sector 1.
Exproprierea
imobilului a avut loc în anul 2008, după ce dreptul de proprietate asupra
imobilului în cauză trecuse în patrimoniul SC A. SRL.
Rezultă că, la
momentul exproprierii, reclamanta SC A. SRL nu mai era proprietara acestui
imobil și nici titulara vreunui alt drept real. Rezultă că SC A. SRL poate
pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta și capătă în acest sens calitatea
de intervenient în interes propriu.
Cu privire la cererea
de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC A. SRL:
SC A. SRL susține că,
deși era proprietara imobilului la momentul exproprierii, aceasta nu a fost
notificată despre demersul de expropriere.
În acest sens, a
solicitat instanței, în cauza nr. x/299/2008, anularea încheierii nr. 394455
din 17 septembrie 2008 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară
și radierea înscrierii efectuate în Cartea Funciară în baza încheierii atacate,
pentru faptul că, deși era proprietară, despăgubirile pentru expropriere au
fost consemnate pe numele unui terț, respectiv SC A. SRL, nu pe cel al SC A.
SRL
Prin sentința civilă nr.
2044 din 06 februarie 2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București,
în cauza nr. x/299/2009, modificată prin Decizia civilă nr. 397 din 07 aprilie 2010
a Tribunalului București, prin care s-a admis apelul și decizia civilă din 10
mai 2011 a Curții de Apel București, prin care s-a respins recursul ca
nefondat, s-a anulat Încheierea nr. 394455 din 03 septembrie 2008 a Oficiul de Cadastru
și Publicitate Imobiliară a Sectorului 1 București și s-a respins cererea CN
B. SA privind înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în
favoarea Statului, cu titlu de expropriere asupra imobilului, în suprafață de
2433 mp - teren intravilan situat în București, sector 1.
Pentru considerentele
expuse, tribunalul a constatat că, formal, nu s-a făcut nici un demers de
expropriere față de intervenienta SC A. SRL Din situația de fapt reținută mai
sus și constatată și prin cercetarea la fața locului efectuată de experți, tribunalul
a considerat că terenul în cauză a fost efectiv folosit, existând o expropriere
în fapt față de această societate.
S-a considerat că se
impune astfel despăgubirea SC A. SRL pentru prejudiciul produs prin pierderea
dreptului de proprietate asupra terenului în cauză și a investițiilor de pe
acesta. Tribunalul a avut în vedere faptul că societății nu i s-a restrâns doar
exercițiul dreptului de proprietate asupra bunurilor, ci a fost privată de
bunuri în materialitatea lor, astfel că nu mai poate exercita nici un atribut
al dreptului de proprietate asupra acestora. Aceasta și pentru că ele au fost
deja încorporate într-un alt bun, care are un alt regim juridic.
Pentru considerentele
expuse, tribunalul a admis cererea de intervenție în interes propriu și a
obligat pârâtul Statul Român, prin CN B. SA., la plata către intervenienta SC
A. SRL a despăgubirilor, așa cum au fost cuantificate prin expertiza efectuată
în cauză.
Fiind titulara
dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat, SC A. SRL este cel puțin
o persoană interesată la acordarea despăgubirilor - art. 5 din Legea nr. 198/2004.
Tribunalul a
constatat că, prin raportare la această societate, față de care nu au fost
emise actele contestate: Hotărârea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004
nr. 3 din 27 mai 2008 și procesul verbal aferent, nu se poate dispune anularea
acestora, cu atât mai mult cu cât, prin renunțarea acestei societăți, în
calitate de reclamantă în cauza cu nr. unic x/3/2008, nu mai are nici un capăt
de cerere în acest sens.
Cu privire la cererea
de chemare în judecată care face obiectul Dosarului nr. x/3/2008, reunit la
prezenta cauză:
Față de aspectele
constatate, privind faptul că SC A. SRL nu era titulara dreptului de
proprietate la momentul exproprierii, tribunalul a apreciat că cererea acesteia
de anulare a Hotărârii nr. 3 din 27 mai 2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr.
198/2004 și a procesului verbal aferent este nefondată.
Chiar dacă acestea
sunt emise cu referire la SC A. SRL, validitatea acestora se raportează la
realitatea juridică dovedită în cauză.
Astfel, pentru că s-a
dovedit faptul că, la momentul exproprierii, partea nu era titulara niciunui
drept real asupra imobilului expropriat, aceasta nu justifică nici un interes
legitim sau drept la anularea actelor contestate.
Chiar și în ipoteza
anulării acestora, folosul practic urmărit de aceasta la formularea acțiunii de
față nu mai subzistă, aceasta nefiind persoana îndreptățită la despăgubiri.
Pentru aceleași
considerente, tribunalul a respins ca nefondată și cererea principală care face
obiectul cauzei nr. x/3/2008, de pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă.
Deși tribunalul face
referire la interesul părții SC A. SRL la promovarea acțiunilor reunite în
cauză, trebuie menționat că nu se are în vedere interesul, ca o condiție de
promovare a acțiunii civile. Se are în vedere faptul că SC A. SRL nu are niciun
drept prevăzut de legile indicate, ca temei al acțiunii, care să fundamenteze
cererea de față. Aparența născută din cuprinsul actelor contestate, face ca
aceasta să aibă calitate procesuală activă și interes, însă nu și dreptate.
Cu privire la cererea
de chemare în judecată care face obiectul Dosarului nr. x/3/2008, reunit la
prezenta cauză:
La data de 18 aprilie
2011, SC A. SRL a formulat cerere de renunțare la judecată, indicând în
cuprinsul cererii Dosarul cu nr. x/3/2011.
La termenul din 26
mai 2011, pentru că nu s-a considerat lămurită, instanța a solicitat părții
precizări în acest sens, iar, la termenul din 23 iunie 2011, apărătorul ales al
SC A. SRL a afirmat că renunțarea a privit cauza cu nr. unic x/3/2008, conexată
la dosarul de față.
Față de manifestarea
de voință astfel exprimată de conducerea societății, confirmată prin apărătorul
care a reprezentat consultantul juridic al acesteia, având în vedere că oricum
partea are calitatea de intervenient în interes propriu în cauza principală,
instanța a apreciat că aceasta este făcută în cunoștință de cauză și nu
afectează drepturile părții.
S-a luat astfel act
de renunțarea la judecata cererii formulată de reclamanta SC A. SRL, în
contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CN B. SA, privind anularea
Hotărârii nr. 3 din 27 mai 2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004,
precum și a procesului verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 27
mai 2008.
Împotriva acestei sentințe,
a formulat apel în termen legal, pârâtul Statul Român, prin CN B. SA, prin F.
București, solicitând desființarea sentinței și, pe fond, respingerea ca
neîntemeiată a cererii formulate de intervenienta în interes propriu SC A. SRL.
S-a criticat
hotărârea atacată, pentru netemeinicie și nelegalitate, din următoarele
considerente:
Instanța a dat mai
mult decât s-a cerut atunci când a dispus acordarea de despăgubiri pentru
investițiile afectate de expropriere, în cuantum de 879.084 lei, în condițiile
în care valoarea stabilită de către Statul Român pentru acestea nu a fost
contestată de intimata-intervenientă, iar experții au reținut acest
aspect, arătând că valoarea despăgubirilor pentru investiții este cea stabilită
de către Statul Român la data exproprierii. Fără a ține seama de opinia separată
a unui membru al comisiei de experți, s-a omologat un raport de expertiză care
a fost revizuit și înlocuit de către comisie la termenul din 23 februarie 2012.
În raportul de expertiză revizuit, concluziile experților arată că
valoarea despăgubirilor pentru teren este 5.272.625 lei, față de 5.808.240 lei,
la cât a fost obligat pârâtul de către instanță.
Instanța a ignorat
faptul că, la data efectuării expertizei, reclamanții nu mai erau proprietarii
terenului, iar Statul Român a acordat acestora suma de 442.246 euro, echivalent
în lei, sumă ce se află la dispoziția reclamanților încă din anul 2008.
Reaua-credință a
intervenientei în interes propriu e dovedită de faptul că a profitat de eroarea
instanței, când a calificat drept recurs calea de atac, și a înțeles ca de
îndată să treacă la executarea silită a Statului Român și pentru sume pe care
nu le-au cerut.
Instanța de
judecată nu a ținut seama de faptul că valoarea despăgubirilor este
reprezentată de valoarea cu care se vinde un teren în zona respectivă, neputând
fi dată de prețul care se solicită, ci de prețul care se obține,
or, în prezenta cauza, s-au avut în vedere doar oferte preluate din mica
publicitate.
Hotărârea instanței
de fond de a despăgubi intervenienta în interes propriu pentru terenul expropriat
cu o despăgubire mult mai mare decât prețul de achiziție a
terenurilor din anul 2008 este excesivă și, indiferent de pretinsa creștere
a prețurilor la bunurile imobiliare, nu poate fi primită, deoarece nu reflectă adevărata
valoare a terenului în litigiu.
Împotriva
aceleiași sentințe, a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, care a
criticat hotărârea ca netemeinică și nelegală și a solicitat modificarea
acesteia, pentru următoarele considerente:
În mod neîntemeiat instanța
de fond a considerat că nu este titularul dreptului și că nu are interes. Atât
timp cât există o hotărâre de expropriere, emisă pe numele societății
reclamante, este persoană expropriată și îndreptățită la despăgubirea din
expropriere, iar, în caz contrar, hotărârea de expropriere trebuie să fie
anulată.
Nu poate fi reținut
faptul că nu ar avea un interes, deoarece interesul este unul care decurge din
lege; orice persoană expropriată trebuie să fie despăgubită în mod prealabil,
corect si efectiv.
Cu toate că instanța
de fond, în mod corect, a omologat raportul întocmit de către comisia de experți,
a considerat că nu era îndreptățită la despăgubirea rezultând din expropriere și
că nu avea interesul nici să fie anulată hotărârea de expropriere, ceea ce golește
dispozițiile legale invocate de conținut.
Intimata -
intervenientă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității
recursului pârâtului, pentru nemotivarea în termenul legal, precum și excepția
lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată,
ca nefiind dovedită de vreun înscris atașat cererii. Pe fond, a arătat că
exproprierea imobilului a fost neconstituțională, iar despăgubirea acordată nu
este la nivelul prejudiciului creat de expropriere.
Calea de atac a
recursului a fost recalificată ca apel, în raport de obiectul cererii de
chemare în judecată, prin încheierea de ședință din 11 februarie 2013.
La termenul de
judecată din 23 septembrie 2013, apelanta reclamantă SC A. SRL a depus cererea
formulată prin reprezentant legal de renunțare la judecarea propriului apel.
La același termen de
judecată, intimata-intervenientă SC A. SRL, prin reprezentant, a depus la dosar
dovezi, din care rezultă că a fost radiată din evidențele Registrului
Comerțului.
Asupra apelului
reclamantei SC A. SRL, verificând îndeplinirea condițiilor impuse de art. 246 alin.
(1) C. proc. civ., Curtea a luat act de renunțarea la judecata apelului acestei
părți, desistarea reclamantei de judecarea propriei căi de atac fiind expresă
și neechivocă, cu respectarea condițiilor de formă impuse de lege.
Curtea a constatat
caracterul nefondat al excepției nulității recursului pârâtului, pentru
nemotivarea în termenul legal, invocată prin întâmpinarea
intimatei-interveniente, față de recalificarea căii de atac în cauză, ca apel
și luând în considerare inaplicabilitatea dispozițiilor sancționatorii invocate
ca fiind cuprinse în art. 302-303 C. proc. civ., specifice recursului, și nu
apelului.
Asupra excepției
lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată,
Curtea a constatat că neregularitatea acestui act de procedură vizează
desfășurarea procesului în fața primei instanțe, fiind acoperită prin
neinvocarea până la prima zi de înfățișare ce a urmat după această
neregularitate și înainte de a se pune concluzii în fond, conform art. 108 alin.
(3) C. proc. civ.. În consecință, și această excepție de procedură a fost
respinsă ca nefondată.
Prin Decizia civilă nr.
327/A din 18 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a
luat act de renunțarea apelantei - reclamante SC A. SRL la judecarea propriului
apel.
A respins, ca
nefondate, excepțiile nulității recursului pârâtului și a lipsei calității de
reprezentant, invocate prin întâmpinarea intimatei - interveniente.
A admis apelul
pârâtului Statul Român, prin CN B. SA, prin F. București, împotriva sentinței
civile nr. 803 din 05 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a
V-a civilă, în contradictoriu cu apelanta reclamantă SC A. SRL și intimata
intervenientă în nume propriu SC A. SRL.
A schimbat în parte
sentința apelată, în sensul că a respins, ca nefondată, și cererea de intervenție
în interes propriu.
A menținut restul
dispozițiilor sentinței.
Curtea a constatat
că apelul
pârâtului
este întemeiat, urmând a fi admis, cu consecința schimbării în parte a
hotărârii atacate, pentru următoarele considerente:
Prin
cererea principală, cererea de intervenție în interes propriu și cererile
conexe, luând act de o renunțare la judecată, instanța de fond a fost învestită
până la sfârșitul derulării cauzei de fond, astfel:
- de către reclamanta
SC A. SRL cu două
cereri: de contestare a cuantumului despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr.
3 din 27 mai 2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 (Dosar nr. x/3/2008),
respectiv de anulare a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 3 din 27 mai
2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, precum și a procesului
verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 27 mai 2008 (Dosar nr. x/3/2008);
- de
către
intimata
intervenientă în nume propriu SC A. SRL cu cererea de acordare a propriilor
despăgubiri pentru expropriere (Dosar nr. x/3/2008), această parte renunțând la
judecata conexă (din Dosarul nr. x/3/2008) de anulare a Hotărârii nr. 3 din 27
mai 2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, precum și a procesului
verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 27 mai 2008, pronunțată în
favoarea reclamantei SC A. SRL.
În fapt, s-a reținut
corect de către instanța de fond că reclamanta SC A. SRL nu mai era la momentul
exproprierii proprietara terenului intravilan în suprafața de 2.433 mp, situat
în București, sector 1, urmare a divizării, din anul 2006, a societății și
preluării dreptului de proprietate asupra terenului în cauză, în patrimoniul
intervenientei în nume propriu SC A. SRL.
Deși, prin Hotărârea nr.
3 din 27 mai 2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, au fost
acordate reclamantei despăgubiri totale pentru expropriere în cuantum total de
442.246 euro, cererea reclamantei de anulare a acestei hotărâri a fost respinsă
în fond, nefiind atacată în prezenta cale de atac, nici cu apelul pârâtului,
nici de către reclamanta care a renunțat la judecarea apelului, astfel cum s-a
consemnat.
Prin efectul puterii
de lucru judecat și în raport de principiul disponibilității părților, care
restrânge judecata apelului la limitele criticilor acestuia (conform regulii
tantum devolutum quantum apellatum), Curtea a constatat a nu a fost învestită
în calea de atac cu verificarea legalității și temeiniciei soluționării capătului
de cerere având ca obiect anularea Hotărârii nr. 3 din 27 mai 2008 a Comisiei
pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și a procesului verbal corespunzător.
Prin urmare, Curtea a
reținut a fi învestită, prin calea de atac a pârâtului, cu două categorii de
motive ale apelului, cele mai numeroase referitoare la valoarea despăgubirilor
(investiții, preț de achiziție, revizuire expertiză), dar și la analiza măsurii
în care era îndreptățită intervenienta la despăgubire.
Prioritar analizării
acestor aspecte, Curtea a constatat însă intervenit, la termenul de dezbatere a
apelului, conform înscrisurilor depuse la dosar, motivul de ordine publică
referitor la capacitatea procesuală de folosință a intervenientei SC A. SRL
Această societate a fost radiată din evidențele Registrului Comerțului, ca
urmare a lichidării și dizolvării, fapt consemnat în rezoluția Oficiului
Registrului Comerțului nr. 106069 din 12 august 2013 și în certificatul de
radiere din 14 august 2013 (filele 45-46 dosar apel).
Lipsa capacității
procesuale de folosință reprezintă o excepție de fond, peremptorie și absolută,
ce poate fi invocată pe parcursul procesului de oricare dintre părți, de
procuror sau de instanță din oficiu, în orice etapă procesuală.
Fiind în dezbatere un
drept subiectiv civil al intervenientei - care a pierdut pe parcursul
procesului capacitatea procesuală de folosință - se consideră că partea nu mai
are folosința acestui drept, astfel încât cererea sa de acordare a
despăgubirilor se impune a fi respinsă ca și când dreptul lipsește. În speță,
din acest considerent, cererea în despăgubiri a intervenientei în nume propriu SC
A. SRL a fost respinsă ca nefondată.
Cum această soluție
este diferită de cea a primei instanțe, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art.
296 C. proc. civ., în sensul schimbării în parte a sentinței apelate, cu
menținerea restului dispozițiilor hotărârii atacate, pentru considerentele deja
expuse.
Prin cererea
formulată de petenta SC A. SRL la data de 18 martie 2014, înregistrată sub nr. x/3/2008,
s-a solicitat, în contradictoriu cu apelantul Statul Român, prin CN B. SA și
intimata intervenientă SC A. SRL, completarea dispozitivului Deciziei civile nr.
327/2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în sensul
pronunțării instanței și asupra excepției lipsei capacității de folosință a SC
A. SRL.
Prin Decizia nr. 189
din 28 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins
cererea de completare a Deciziei nr. 327/A din 18 noiembrie 2013, pronunțată de
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, formulată de petenta SC A. SRL,
în contradictoriu cu intimații Statul Român, prin CN B. SA și SC A. SRL.
Pentru a decide
astfel, curtea de apel a reținut următoarele:
Excepția lipsei
capacității de folosință a intervenientei SC A. SRL a fost analizată în
cuprinsul considerentelor deciziei a cărei completare se solicită, fiind
asimilată unei judecăți pe fond, în sensul inexistenței dreptului, tocmai ca o
consecință a inexistenței capacității de folosință, ceea ce a condus la
respingerea ca neîntemeiată a cererii de intervenție.
Dacă modul de
abordare, în sensul analizei și soluționării excepției, a fost sau nu
justificat constituie o chestiune ce poate fi apreciată doar de instanța de
control judiciar, în eventualitatea declarării căii de atac a recursului.
Ceea ce este
relevant, din perspectiva cererii de completare de față, este că excepția
invocată a fost analizată și soluționată, astfel încât nu se impune completarea
dispozitivului Deciziei nr. 327/2013, cererea urmând a fi respinsă.
Împotriva Deciziei civile
nr. 327 din 18 noiembrie 2013 și a Deciziei civile nr. 189/A din 28 aprilie
2014, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat
recurs SC A. SRL.
Recurenta a solicitat
admiterea recursurilor și modificarea hotărârilor recurate, în sensul admiterii
excepției lipsei capacității de folosință a intervenientei SC A. SRL și
respingerii apelului Statului român, prin CN B. SA, ca efect al admiterii acestei
excepții.
În susținerea recursului
declarat împotriva Deciziei civile nr. 327 din 18 noiembrie 2013, s-a invocat
faptul că, la termenul de judecată din 23 septembrie 2013, a fost ridicată
excepția lipsei capacității de folosință și s-a depus cererea de renunțare la
propriul apel de către SC A. SRL, confruntată cu lipsa capacității de folosință
a intervenientei, confirmată prin documentul emis de Registrul Comerțului -
rezoluția nr. x din 12 august 2013, care certifică radierea.
Instanța de judecată
nu s-a pronunțat pe excepția dirimantă a lipsei capacității de folosință
invocată în ședința publică, deși aceasta prima în raport cu oricare altă
cerere sau excepție, rămânând pe fond în pronunțare, admițând apelul intimatului
și respingând cererea de chemare în judecată.
Soluția nu este
legală și temeinică, deoarece, la momentul introducerii cererii de chemare în
judecată, SC A. SRL exista și avea personalitate juridică, iar desființarea sa,
deci pierderea personalității sale juridice în timpul apelului nu poate duce la
respingerea cererii de chemare în judecată, pentru lipsa capacității de
folosință, la un moment anterior, când avea personalitate juridică, așa
cum rezultă din extras Oficiul Național al Registrului Comerțului, ci
doar la respingerea apelului, ca îndreptat împotriva unei persoane lipsite de
capacitate de folosință.
În motivarea
recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 189/A din 28 aprilie 2014,
recurenta a susținut următoarele:
La termenul de
judecata din 23 septembrie 2013, a fost ridicată excepția lipsei capacității de
folosință și s-a depus cererea de renunțare la propriul apel de către SC A. SRL,
confruntată cu lipsa capacității de folosință a intervenientei, confirmată prin
documentul emis de Registrul Comerțului - Rezoluția nr. x din 12 august 2013,
care certifică radierea.
Instanța a amânat
judecata pentru ca înscrisul intitulat cerere de renunțare să fie semnat și de
către partea care renunță la judecată și pentru a lua cunoștință de
înscrisurile privind radierea, care demonstrau lipsa capacității de folosința a
SC A. SRL.
La termenul următor,
instanța de judecată nu s-a pronunțat pe excepția lipsei capacității de
folosință, invocată în ședință publică, deși aceasta prima în raport cu
oricare altă cerere sau excepție, luând act de îndeplinirea condițiilor legale
ale cererii de renunțare la judecată pe care a formulat-o, văzând că, prin Rezoluția
nr. x din 12 august 2013, intervenienta SC A. SRL fusese radiată din Registrul
Comerțului.
Concluziile Ministerului
Public au fost aceleași, de respingere a apelului, având în vedere îndreptarea
sa către o persoană lipsită de capacitate de folosință.
Rămânând în
pronunțare, instanța de apel a admis apelul, ignorând dispozițiile art. 137 C.
proc. civ. privitoare la ordinea soluționării cererilor și a excepțiilor, care
stabilesc că se soluționează mai întâi excepțiile de procedură și de fond care
fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Pe de alta parte, în
mod greșit, judecătorii Curții de Apel București au admis apelul și au respins
cererea de acordare despăgubiri, sub pretextul că, prin pierderea capacității
de folosință, la data radierii din registrul Comerțului (12 august 2013), SC A.
SRL nu putea avea niciodată acest drept. Or, cererea de despăgubiri era
formulată din 2008 și fusese admisă în 2012, astfel că pretinsa motivare
„frizează absurdul”.
Această logică
viciată este menținută în raționamentul completului de judecată care a
soluționat cererea de completare dispozitiv și trebuie să determine admiterea
recursului.
În continuarea
motivelor de recurs, recurenta a expus un scurt istoric al desfășurării
litigiului, după cum urmează:
- Exproprierea
imobilului a fost neconstituțională.
Potrivit art. 44 și
136 din Constituție, exproprierea nu se poate face decât în baza unei juste și
prealabile despăgubiri, proprietatea fiind inviolabilă potrivit alin. (5) al art.
136, iar reglementarea întinderii și atingerile ce ar putea fi aduse acestui
drept se fac doar prin lege organică.
Exproprierea
imobilului s-a făcut în anul 2008, invocându-se Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 198/2004,
iar despăgubirea nu a fost nici justă și nici prealabilă, cum cere Constituția;
exproprierea efectivă a terenului a avut loc în 2009.
Într-un stat de
drept, lipsa oricărei despăgubiri ca și tulburarea de posesie întreprinse de
agenții expropriatorului, deci ai Statului, atrag răspunderea Statului, față de
încălcările art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor
Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
CN B. SA a primit de
la Stat sumele destinate exproprierii încă din anul 2008, din acel an și până
în 2012, data executării, CN B. SA îmbogățindu-se fără just temei, astfel
încât datorează dezdăunare pentru lipsirea de bunul expropriat.
Evaluarea imobilului
făcută de instanța de fond este aproape de realitate, deși despăgubirea
acordată nu este la nivelul prejudiciului creat de expropriere.
- S-a învederat că
s-a formulat opoziție la expropriere și s-a arătat că proiectul de realizare a
șoselei de centură se putea realiza fără exproprierea acestui imobil, întrucât lărgirea
pe acel segment se putea face pe partea de vizavi, unde era un teren al
Statului, o unitate militară dezafectată și pentru care nu mai trebuia făcută
expropriere, fiind astfel evitată încărcarea bugetului de stat cu o sarcină în
plus.
S-a menționat că nu
s-a acordat nici o compensare a prejudiciului creat prin amputarea frontului
stradal al restului imobilului, devenit mai îngust prin expropriere, astfel
încât vechiul plan de afacere și dezvoltare imobiliară să nu mai poată fi
realizat din cauza exproprierii. De asemenea, lărgirea străzii nu a adus nici
un plus de valoare restului imobilului rămas neexpropriat.
- Excepția
lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată,
potrivit art. 112 pct. 6 C. proc. civ., cu consecința nulității cererii și
excepția nulității cererii de apel, în lipsa semnăturii unei persoane cu
calitate de reprezentant legal, nedovedită de vreun înscris atașat cererii.
Excepția lipsei
calității de reprezentant a F. București de a reprezenta - CN B. SA, (și
Statul), cu consecința nulității cererii de apel, având în vedere lipsa
oricărui mandat prealabil și special al acestei entități, din partea
contestatoarei, raportat la condițiile prevăzute de art. 67 și urm. C. proc.
civ.
Împotriva Deciziei civile
nr. 327 din 18 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
IV-a civilă, a declarat recurs și recurenta SC A. SRL, solicitând admiterea
recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii excepției
lipsei capacității sale de folosință și respingerii apelului Statului prin CN
B. SA, prin efectul admiterii acestei excepții.
În susținerea
recursului, s-a învederat că, la termenul de judecată din 23 septembrie 2013, a
fost invocată excepția lipsei capacității de folosință a intervenientei SC A.
SRL, confirmată prin documentul emis de Registrul Comerțului - rezoluția nr. x din
12 august 2013, care certifică radierea.
Instanța de judecată
nu s-a pronunțat pe excepția dirimantă a lipsei capacității de folosință
invocată în ședința publică, deși aceasta prima în raport cu oricare altă
cerere sau excepție, rămânând pe fond în pronunțare, admițând apelul intimatului
și respingând cererea de chemare în judecată.
Soluția nu este
legală și temeinică, deoarece, la momentul introducerii cererii de chemare în
judecată, SC A. SRL exista și avea personalitate juridică, iar desființarea sa,
deci pierderea personalității sale juridice în timpul apelului nu poate duce la
respingerea cererii de chemare în judecată, pentru lipsa capacității de
folosință, la un moment anterior, când avea personalitate juridică, așa
cum rezultă din extras Oficiul Național al Registrului Comerțului, ci
doar la respingerea apelului, ca îndreptat împotriva unei persoane lipsite de
capacitate de folosință.
În ședința
publică din 2 decembrie 2015, Înalta Curte a pus în dezbaterea părților aspectele
privind interesul juridic al recurentei - reclamante SC A. SRL în exercitarea
recursului împotriva Deciziei civile nr. 327/A din 18 noiembrie 2013 a Curții
de Apel București, secția a IV-a civilă, și admisibilitatea unui asemenea
recurs, în raport de împrejurarea că aceasta a renunțat la judecarea
apelului, precum și capacitatea procesuală a recurentei SC A. SRL în
exercitarea recursului dedus judecății.
În același
context, s-a pus în dezbatere împrejurarea că unul dintre recursurile
reclamantei nu conține în mod explicit decizia la care se referă.
Analizând
împrejurarea că unul dintre recursurile reclamantei SC A. SRL, respectiv cel
existent la filele 8-9 din dosarul de recurs, nu individualizează în mod expres
decizia la care se raportează, instanța apreciază că această
neregularitate procedurală nu atrage în cauză sancțiunea nulității
recursului, întrucât, deși recurenta nu menționează numărul deciziei
ce formează obiect al recursului, aceasta poate fi ușor identificată, prin
faptul că a fost indicat numărul dosarului în care a fost pronunțată
și a fost expres menționată în concluziile orale ale apărătorului
părții, iar o soluție contrară, în circumstanțele speței,
ar fi tributară unui formalism excesiv, incompatibil cu dreptul la un proces
echitabil reglementat prin articolul 6 al Convenției Europene a
Drepturilor Omului.
Asupra inadmisibilității
recursului declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 327/A
din 18 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, aspect
care se impune a fi cercetat cu prioritate, instanța de recurs reține
următoarele:
Din interpretarea
dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., rezultă că renunțarea la
judecată este o formă de expresie, în plan procesual, a principiului
disponibilității părților care guvernează procesul civil, ce trebuie
să îmbrace forma unei manifestări de voință libere, exprese și
neechivoce și care, în opinia instanței de recurs, nu poate fi
retractată în raport de soluția pronunțată cu privire la celelalte
apeluri exercitate în cauză.
În speța dedusă
judecății, se poate constata că, în etapa procesuală a apelului, la
termenul din 23 septembrie 2013, apelanta reclamanta SC A. SRL a depus cerere
de renunțare la judecarea apelului exercitat împotriva sentinței civile nr.
803 din 05 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă,
formulată prin apărător ales, deci persoană calificată juridic, și în mod
necondiționat.
Cum reclamanta SC A.
SRL a renunțat la judecarea apelului menționat, recursul declarat de
aceasta împotriva Deciziei civile nr. 327/A din 18 noiembrie 2013 a Curții de
Apel București, secția a IV-a civilă, prin care se invocă nulitatea cererii de
chemare în judecată și a cererii de apel și aspecte care privesc
soluția pe fondul litigiului, se privește a fi inadmisibil.
Astfel, în opinia
instanței de recurs, singurul recurs care putea fi declanșat de
partea care a renunțat la apel putea avea drept cauză juridică
neîndeplinirea condițiilor legale pentru a se lua act de renunțarea
sa la apelul exercitat în cauză.
Pentru argumentele
expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge,
ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei civile
nr. 327/A din 18 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a
civilă.
Adoptarea acestei
soluții atrage după sine inutilitatea examinării interesului recurentei
reclamante în exercitarea acestei căi de atac.
Asupra recursului
declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 189/A din 28
aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă:
Sub un prim aspect,
trebuie reținut că această decizie a privit exclusiv soluționarea
cererii de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 327/A din 18
noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, formulată de
reclamanta SC A. SRL, în sensul de a se pronunța instanța de apel și
asupra excepției lipsei capacității de folosință a
intervenientei SC A. SRL.
În drept, potrivit art.
281
1
C. proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu
privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii
sau aceasta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere
instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau
să înlăture dispozițiile potrivnice.
Or, prin cerea de
completare a dispozitivului hotărârii pronunțate de instanța de apel
se invocă în esență greșeli de judecată săvârșite de această
instanță în ceea ce privește interpretarea și aplicarea
dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. care reglementează ordinea
soluționării excepțiilor procesuale, ce nu pot fi remediate prin
intermediul acestei proceduri.
În plus, se poate
constata că instanța de apel nu a omis să se pronunțe asupra
excepției lipsei capacității de folosință a intervenientei SC A.
SRL și a expus considerentele pentru care a apreciat că pierderea acestei
capacități de folosință determină însăși pierderea dreptului
subiectiv civil, aspecte care vor fi examinate în analiza de substanță a
recursului declarat împotriva primei decizii pronunțate de această
instanță.
Având în vedere
natura procedurii în care a fost pronunțată Decizia civilă nr. 189/A din
28 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, expunerea
istoricului cauzei și enunțarea motivelor pentru care recurenta SC A.
SRL consideră că Decizia civilă nr. 327/A din 18 noiembrie 2013 a Curții de Apel
București, secția a IV-a civilă, este nelegală, în cadrul memoriului de recurs
formulat împotriva deciziei prin care a fost soluționată cererea de
completare a dispozitivului, nu se impun a fi analizate, întrucât exced cadrului
procesual specific procedurii descrise.
În virtutea
argumentelor expuse, constatând că instanța de apel a soluționat în
mod legal cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 327/A din
18 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, formulată
de reclamanta SC A. SRL, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL
împotriva Deciziei nr. 189/A din 28 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția
a IV-a civilă.
Asupra recursului
declarat de intervenienta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 327/A din 18
noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă:
În conformitate cu art.
314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție
hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează
hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de
fapt ce au fost pe deplin stabilite.
Din conținutul
normativ al acestui text legal rezultă în mod clar principiul conform căruia
stabilirea situației de fapt este atributul suveran al instanțelor
fondului, ceea ce înseamnă dreptul acestor instanțe de a constata faptele
și de a aprecia forța probantă a dovezilor administrate în cauză.
În acest context,
obligația instanței de recurs este aceea de a verifica dacă hotărârea
judecătorească împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului
cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea
instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile
părților, în sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ., realizându-se astfel
situația premisă pentru o judecată concretă și efectivă în recurs,
respectiv aceea ca împrejurările de fapt și de drept să fi fost pe deplin
stabilite.
Or, examinând
soluția pronunțată de instanța de apel care ar trebui să se
întemeieze pe împrejurări de fapt și de drept ce au fost pe deplin
stabilite și să decurgă din argumentele silogismului judiciar ce ar trebui
să constituie motivarea hotărârii pronunțate, se poate constata că aceasta
se impune a fi reformată, pentru următoarele considerente:
Pe de o parte, instanța
de apel nu ia în considerare și nu tranșează, prin soluția
pronunțată, asupra faptului că Hotărârea nr. 3 din 27 mai 2008 a Comisiei
pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, prin care au fost stabilite despăgubiri în
cuantum de 243.300 euro, pentru teren și 198.946 euro, pentru investițiile
efectuate de expropriat, rezultând un total de 442.246 euro, rămâne în
ființă și a fost executată în favoarea reclamantei SC A. SRL, care nu
avea acest imobil în patrimoniul său la momentul exproprierii (a se vedea în
acest sens susținerile din cererea de disjungere formulată de SC A. SRL,
aflată la fila 92, dosar fond și întâmpinarea intimatului Statul român,
fila 27, dosar fond, prin care se susține consemnarea la data de 13 iunie
2008, pe numele reclamantei SC A. SRL, a sumei de 1.622.954,37 lei reprezentând
despăgubiri pentru expropriere, conform Hotărârii nr. 3 din 27 mai 2008, precum
și recunoașterea recurentei reclamante, conform căreia hotărârea a
fost executată în 2012).
În acest punct, trebuie
subliniat însă că această stare de fapt nu este imputabilă exclusiv
instanței de judecată, ci este determinată în bună măsură de atitudinea
procesuală a părților litigante care fie nu au adus la
cunoștința autorităților implicate faptul divizării
societăților încă din anul 2006, respectiv al transmiterii imobilului în
litigiu în patrimoniul SC A. SRL, cu consecința emiterii, fără verificări
prealabile ale autorităților responsabile, în procedura administrativă, a
Hotărârii nr. 3 din 27 mai 2008, pe numele altei persoane decât cea care era
titulara dreptului de proprietate, fie au avut un comportament procesual
inconsecvent, renunțând în funcție de interesele lor particulare la
anularea acestei hotărâri ce nu reflectă realitatea juridică, fără ca statul,
direct interesat, să se opună.
Pe de altă parte, instanța
de apel nu a luat în considerare și nu a valorificat dispozițiile
legale privind procedura de desființare a societăților comerciale
reglementată de Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările
ulterioare.
Potrivit acestor
dispoziții legale, procedura de desființare a unei societăți
comerciale presupune depunerea la registrul comerțului, de către
reprezentanții societății, a două dosare ce reprezintă cele două
etape ce trebuie parcurse: cea de lichidare și dizolvare și cea de
radiere.
În prima etapă,
trebuie depusă hotărârea prin care se dispune dizolvarea și lichidarea
concomitentă a societății, prin acordul unanim de împărțire a
activelor rămase după plata creditorilor, în cea de-a doua etapă - de radiere a
unei societăți - un element esențial este hotărârea de repartizare a
activelor unei societăți, deci modul în care activul patrimonial a fost
distribuit.
Or, în litigiul dedus
judecății, deși s-a constatat, pe parcursul soluționării
apelului, că a intervenit lichidarea și radierea intervenientei în
nume propriu SC A.
SRL, în temeiul unei rezoluții despre care nu se face mențiunea că
este irevocabilă (Rezoluția nr. x din 12 august 2013, împotriva căreia se
putea exercita plângere în termen de 15 zile la Tribunalul București), iar
reprezentantul Ministerului Public a solicitat în ședința publică din
4 noiembrie 2013 emiterea unei adrese către Registrul comerțului pentru a
se comunica sentința civilă de radiere, pentru a se vedea în ce mod a fost
lichidat activul societății interveniente, punându-se problema
calității procesuale, instanța de apel, în mod nejustificat, nu s-a
preocupat de acest aspect esențial și a respins cererea, fără a
argumenta această soluție.
Soluția
adoptată de instanța de apel ignoră astfel mai multe realități
juridice substanțiale, și anume: recunoașterea, cel puțin
în primă instanță, a dreptului la despăgubiri în favoarea unei
entități juridice care a existat la momentul pronunțării acelei
soluții și în patrimoniul căreia s-a aflat imobilul în litigiu;
existența necontestată a unei exproprieri, ce atrage în mod necesar
obligația corelativă a plății despăgubirilor; împrejurarea că
despăgubirile au fost plătite în favoarea unei societăți - reclamanta SC
A. SRL - care nu mai avea nici un drept asupra imobilului expropriat, ca efect
al divizării celor două societăți implicate în cauză, conform încheierii nr.
x din 2 august 2006, pronunțată de Tribunalul București, cu
consecința prejudicierii, în acest caz, atât a statului, cât și a
persoanei îndreptățite sau succesorilor acesteia; împrejurarea că prin Decizia
civilă nr. 397 din 7 aprilie 2010 a Tribunalului București, secția a
V-a civilă, s-a dispus irevocabil radierea din cartea funciară a înscrierii dreptului
de proprietate al statului asupra imobilului în litigiu.
Astfel, luând în
considerare intervenirea cazului de radiere a SC A. SRL, ce determină, în cazul
în care mențiunea radierii a devenit definitivă - aspect ce urmează a fi
verificat de instanța de trimitere - încetarea personalității sale
juridice, cu consecința pierderii capacității procesuale de
folosință, instanța de recurs apreciază că nu există o
echivalență între aceste consecințe și pierderea dreptului
subiectiv la despăgubiri, recunoscut într-un anumit cuantum, dar pe numele
altei peroane juridice, atât de intimatul pârât Statul Român, prin CN B. SA,
cât și de o instanță judecătorească, ce a judecat ca primă instanță,
dreptul de proprietate sau de creanță, după caz, și, în
consecință, calitatea procesuală putând fi transmise, în condițiile
legii, asociaților sau altor persoane desemnate de această societate,
aspecte care, de asemenea, se impun a fi clarificate.
În acest sens sunt
și dispozițiile art. 235 alin. (3) și (4) din Legea nr. 31/1990
republicată, conform cărora, transmiterea dreptului de proprietate asupra
bunurilor rămase după plata creditorilor are loc la data radierii societății
din registrul comerțului. Registrul va elibera fiecărui asociat un certificat
constatator al dreptului de proprietate asupra activelor distribuite, în baza
căruia asociatul poate proceda la înscrierea bunurilor imobile în cartea
funciară și dispozițiile art. 237 alin. (1), potrivit cărora, bunurile
rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerțului, în
condițiile alin. 8 și 9, revin acționarilor.
În caz contrar, dacă
s-ar accepta teza instanței de apel, aplicând un raționament prin
analogie, s-a putea considera că o persoană fizică care decedează pe parcursul
soluționării apelului și-ar pierde drepturile de proprietate sau pe cele
de creanță existente în patrimoniul său și, eventual, recunoscute, ca
și cum nu le-ar fi avut, neputând transmite calitatea sa procesuală
eventualilor succesori, fiind anihilată în acest mod însăși instituția
moștenirii.
Cum problema
capacității procesuale a recurentei interveniente SC A. SRL, respectiv a
transmiterii patrimoniului și calității sale au rămas în dezbatere
și nu pot fi tranșate pentru prima dată în recurs, întrucât presupun
verificări de fapt incompatibile cu structura acestei căi extraordinare de atac
și ar determina lipsirea părților de principiul dublului grad de
jurisdicție, instituit de lege în această materie, având în vedere și
aspectele esențiale pentru dezlegarea cauzei evocate anterior, Înalta
Curte, în aplicarea art. 313 și 314 C. proc. civ. și în temeiul art. 312
alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de
intervenienta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 327/A din 18 noiembrie 2013 a
Curții de Apel București, secția a IV-a civilă; va casa decizia recurată și va
trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul Statul Român, prin CN
B. SA, reprezentată de F. București împotriva sentinței civile nr. 803 din 5
aprilie 2012 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, aceleiași curți de
apel;