ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 864/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 864/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul

Tribunalului București sub nr. 20661/3 din 8 iunie 2006, reclamanta A.U.B. SA

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA, a solicitat anularea parțială a Hotărârii

nr. 6 din 8 mai 2006 de stabilire a despăgubirii aferente exproprierii și

reevaluarea cuantumului despăgubirii stabilită prin hotărâre, în sensul

majorării acestei despăgubiri conform valorii reale și actuale a imobilului

expropriat.

În ședința publică de

la 13 octombrie 2006, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare a

contestației, arătând că dorește o despăgubire aferentă exproprierii cu privire

la imobilul situat în București, sector 1, în valoare de 700 euro/mp, dat fiind

că prin Hotărârea nr. 6 din 8 mai 2006, s-au încălcat dispozițiile art. 1 și

ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că nu s-a stabilit o dreaptă

despăgubire pentru acest teren, iar la calcularea cuantumului despăgubirii nu

s-a ținut cont de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același

fel, situate la adresa imobilului expropriat. În subsidiar a solicitat

obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri în valoare totală de 719.217

euro, în RON la cursul BNR valabil la data efectuării plății.

Prin sentința civilă

nr. 322 din 15 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a

III-a civilă, a fost admisă în parte contestația precizată formulată de

reclamantă, s-a dispus anularea parțială a Hotărârii nr. 6 din 8 mai 2006 emisă

de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 București, numai în ceea ce

privește cuantumul despăgubirilor stabilite și a stabilit în sarcina

expropriatorului o despăgubire în cuantum de 2.256.455 RON reprezentând

echivalentul în lei a 681,626 euro - valoare totală ce corespunde unui preț

unitar al terenului de 2196,17 RON/mp sau echivalentul a 663 euro/mp; a obligat

pârâtul către reclamantă la 1500 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, din concluziile raportului de expertiză

întocmit în cauză, de către comisia de experți desemnată potrivit Legii Nr.

33/1994, a rezultat că valoarea unitară a terenului expropriat este de 663

euro/mp, valoarea totală a terenului identică cu cuantumul despăgubirii totale

fiind de 2.256.455 RON, echivalentul în lei a 681.626 euro.

Judecătorul fondului

a avut în vedere și dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, reținând că în

prezenta cauză reclamanta a solicitat majorarea despăgubirilor stabilite,

urmând a se avea în vedere un preț de 1.500 euro/mp, prin hotărârea contestată

fiind stabilite despăgubiri prin raportare la 231,76 euro/mp, iar raportul de

expertiză a stabilit valoarea despăgubirilor prin raportare la 663 euro/mp

Prin Decizia civilă

nr. 234A din 22 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a fost respins apelul

formulat de către pârâtă; a fost admis apelul formulat de reclamantă; a fost

schimbată în parte sentința apelată, în sensul că despăgubirea stabilită în

sarcina expropriatorului, este în cuantum de 4.395.000 RON respectând

echivalentul în lei a 1.027.450 euro - valoare totală ce corespunde unui preț

unitar al terenului de 4.277,5 RON/mp sau echivalentul a 1000 euro/mp; au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În motivarea

deciziei, s-au reținut următoarele:

În apel s-a dispus

administrarea unei noi expertize tehnice, în condițiile art. 25 din Legea nr.

33/1994, având ca obiectiv stabilirea despăgubirilor cuvenite pentru terenul

supus exproprierii în ambele variante, respectiv atât la data efectuării

raportului de expertiză cât și la data emiterii hotărârii de stabilire a

despăgubirilor.

Comisia de experți

tehnici a concluzionat prin raportul de expertiză, că valoarea de piață a

terenului în litigiu la data de 8 mai 2006 era 647.300 euro, echivalent a

2.241.600 RON, iar la data de 1 februarie 2009 (data întocmirii raportului de

expertiză) era de 1.027.450 euro, echivalent a 4.395.000 RON.

Experții au făcut

trimitere la ofertele zonei în care este situat terenul în litigiu, prin

societăți comerciale specializate, concluzia fiind în sensul abordării unei

valori de 1000 euro/mp.

Prin Decizia civilă

nr. 1022 din 8 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, au fost admise

recursurile, a fost casată decizia atacată și trimisă cauza spre rejudecare la

aceeași instanță de apel.

În motivarea

deciziei, instanța supremă a reținut a fi fondate criticile referitoare la

modul de efectuare a expertizei tehnice din faza de apel, prin încălcarea dispozițiilor

legale. Instanța de apel și-a bazat soluția pe un raport de expertiză tehnică

efectuat cu nerespectarea dispozițiilor legale, iar împrejurările de fapt nu au

fost deplin stabilite.

Așa cum rezultă din

cuprinsul raportului de expertiză tehnică au fost avute în vedere doar ofertele

de vânzare de terenuri, iar nu prețul cu care se vând în mod obișnuit

terenurile din unitatea administrativ-teritorială, fiind încălcate astfel

prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În rejudecare, prin Decizia

civilă nr. 43 A din 15 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și

asigurări sociale, a fost respins apelul declarat de pârâtă, s-a admis apelul

reclamantei, iar sentința a fost schimbată în parte, în sensul că despăgubirea

stabilită în sarcina expropriatorului este echivalentul în lei la cursul BNR de

la data plății efective a sumei de 813.740 euro - valoare totală ce corespunde

unui preț unitar al terenului de 792 euro/mp în echivalent lei. S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței apelate, iar pârâta a fost obligată la plata

sumei de 100.000 lei cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C.

proc. civ..

Considerentele care

au dus la pronunțarea acestei decizii, sunt, în esență, următoarele:

Valoarea despăgubirii

acordate prin decizia contestată, de 231,76 euro/mp, este depășită prin chiar

valorile indicate de Ghidul Notarilor Publici, care, datorită amplasamentului

terenului în cauză în zona nr. 24, îi atribuie un preț unitar orientativ de 480

euro/mp. Or, deși toți experții au fost de acord că prețurile indicate de acest

ghid sunt nereale, instanța a considerat că acestea pot fi considerate ca

dovezi ale prețurilor reale de vânzare în sensul că nu se poate scădea valoarea

acestui teren sub valoarea indicată de ghid.

S-a mai constatat că,

față de împrejurarea că expertiza efectuată de expertul desemnat de instanță a

avut la dispoziție numai contracte de vânzare-cumpărare aduse chiar de către pârât,

iar expertul a analizat doar aceste tranzacții, nu se poate considera că pârâta

a realizat o corectă evaluare atunci când a emis hotărârea contestată.

Nu s-a luat în

considerare opinia expertului parte al apelantei-pârâte, deoarece a avut în

vedere ca și comparabile numai tranzacții încheiate în anul 2010; față de data

efectuării raportului de expertiză, opinia expertului desemnat de instanță s-a

bazat pe aceeași tranzacție din 2010, dar și două tranzacții din 2011, ceea ce

se apropie mai mult de indicațiile instanței de recurs.

Nu s-a luat în

considerare nici opinia expertului expertului-parte al apelantei-reclamante,

deoarece este practic nemotivată; nu se dau argumente tehnice verificabile de

către alți specialiști, ci se fac aproximări care nu pot fi verificabile

matematic.

S-a concluzionat că

valoarea calculată de expertul desemnat de instanță este cea care corespunde

realității evaluării unui teren de categoria celui în litigiu, la data

efectuării raportului în cauză.

În temeiul art. 274

alin. (3) C. proc. civ., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de

100.000 RON cheltuieli de judecată, considerând că suma de 268.322,12 RON

solicitată de aceasta cu titlu de cheltuieli este mult prea mare în raport de

complexitatea cauzei, costurile normale și obișnuite ale unui litigiu similar

și cheltuielile efective ce puteau fi previzibile părții adverse.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta, indicând motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Instanța de apel,

deși a stabilit o despăgubire mai mare decât cea prevăzută în Hotărârea nr. 6

din 8 mai 2006, totuși, nu a obligat pârâtul să plătească această despăgubire,

acest lucru echivalând și cu nepronunțarea asupra capătului 2 al cererii.

Procedând în acest mod, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 30 din

Legea nr. 33/1994.

Decizia este nelegală

întrucât a fost dată cu încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor art. 1 și

ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În speță, instanța

și-a bazat hotărârea doar pe o singură probă, raportul de expertiză, înlăturând

celelalte probe din dosar. Toate contractele de vânzare-cumpărare depuse de

expropriator pentru a demonstra prețul scăzut, vizează alte zone din perimetrul

B., iar nu Zona B.-I., și vizează terenuri cu alta categorie de folosința,

respectiv livezi.

Instanța de apel a

obligat în mod eronat pârâtul la plata sumei de 100.000 RON cheltuieli de

judecată cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., arătând că onorariul de

avocat în valoare de 268.322,12 RON solicitată este prea mare în raport de

complexitatea cauzei, costurile normale și obișnuite ale unui litigiu similar

și cheltuielile efective ce puteau fi previzibile părții adverse.

Împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs și pârâtul considerând că aceasta a fost

dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, invocând art. 304 pct. 9 teza

ultimă C. proc. civ. În ipoteza în care instanța va aprecia că modificarea

hotărârii recurate nu este posibilă decât în condițiile administrării probei cu

expertiză tehnică judiciară, au înțeles să invoce și dispozițiile art. 312

alin. (3) prima teză C. proc. civ.

Susține că instanța a

pronunțat hotărârea cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor: art.

9 din Legea nr. 198/2004, art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 129 C. proc.

civ., art. 274 C. proc. civ.; art. 1169 C. civ.

Soluția instanței de

apel este întemeiată pe concluziile unui raport de expertiză judiciară întocmit

cu nerespectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994. Astfel, valoarea stabilită de

expertul desemnat de instanță, nu reflectă prețul cu care se vând, în mod

obișnuit imobilele de același fel cu cel în litigiu în litigiu, la data

întocmirii raportului de expertiză.

În acest sens,

imobilul avut în vedere, ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.

977 din data de 23 iunie 2011, are categoria de folosință livezi spre deosebire

de imobilul în cauză, ce are categoria de folosință teren construibil.

Instanța de apel

omite să indice în cuprinsul deciziei, categoria de folosință a terenului din

contractul de vânzare-cumpărare nr. 977/2011 și, implicit, criticile pe care

pârâtul le-a formulat cu privire la raportul întocmit numai prin raportarea la

respectivul contract, nefiind astfel motivată soluția de respingere a obiecțiunilor

formulate. La dosar existau alte două contracte vizând terenuri livezi care au

fost tranzacționate tot în anul 2011 la un preț de 50 euro/mp.

Este nefondată

aprecierea instanței de apel cu privire la faptul că valoarea stabilită de

către expropriator (231,76 euro/mp) nu ar fi justă pentru motivul că este

depășită de valorile indicate de Ghidul Notarilor Publici. Potrivit

dispozițiilor art. 77 din Codul Fiscal al României, Ghidul Notarilor Publici

stabilește numai valori orientative și este utilizat strict de către notarii

publici la determinarea valorii impozitului la transferul dreptului de

proprietate, însă numai în cazul în care valoarea declarată de părți este

inferioară valorii stabilite prin expertiza întocmită de camera notarilor

publici.

Așadar, ignorând

natura juridică și scopul expertizei întocmite de camera notarilor publici,

instanța de apel printr-o interpretare proprie a dispozițiilor în materie

asimilează valorile din ghid cu un preț minim obligatoriu de înstrăinare al

proprietăților imobiliare.

Este nereală

mențiunea instanței potrivit căreia expertiza efectuată de expertul desemnat de

instanță a avut la dispoziție numai contracte de vânzare-cumpărare aduse chiar

de către pârât, fapt ce echivalează cu o contraprobă. Pârâtul a depus în

probațiune numai trei contracte de vânzare-cumpărare, toate având ca obiect

terenuri construibile (contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 536

din 15 martie 2010, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 454

din 12 august 2010 și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 822

din 24 septembrie 2010).

Contractul de

vânzare-cumpărare nr. 977/2011, în raport de care s-a întocmit raportul, este

unul dintre contractele înaintate la dosarul cauzei de către O.C.P.I., la

solicitarea instanței.

În mod eronat a fost

înlăturată opinia separată a expertului desemnat de către pârât. Or, expert

S.F. este singura care s-a raportat, în mod corect, la imobile de același fel

cu imobilul în litigiu (intravilan construibil) încheiate în anul 2010, în

condițiile în care contractele din anul 2011 nu răspund și celorlalte criterii

impuse de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Instanța de apel,

deși a studiat toate cele trei rapoarte de expertiză efectuate în cauză, a

reținut ca fiind pertinent raportul expertului desemnat de instanță, deși

respectiva lucrare este contrară normei legale în materie. Cu toate că pârâtul

a solicitat refacerea lucrării de evaluare pentru restabilirea legalității și

respectarea întocmai a art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a

respins cererea, ceea ce echivalează cu o încălcare a art. 129 alin. 5 C. proc.

civ. precum și a dreptului la apărare.

Expertul nu a ținut

cont de contractele autentice de vânzare-cumpărare nr. 536 din 15 martie 2010,

nr. 454 din 12 august 2010 și nr. 822 din 24 septembrie 2010, toate având ca

obiect tranzacționarea unor terenuri construibile. Aceste acte au fost, însă,

înlăturate total nemotivat, în condițiile în care valoarea de despăgubire

aferentă imobilului expropriat putea fi stabilită pe baza tranzacțiilor

menționate, mai ales în condițiile în care acele acte vizează imobile de

același fel cu imobilul în litigiu (teren intravilan situat în București, șos.

București-Ploiești), care au fost tranzacționate în proximitatea momentului

întocmirii raportului de expertiză.

Pârâtul consideră că

stabilirea valorii de circulație a terenului în litigiu în funcție de valoarea

unui singur imobil nu reflectă prețul cu care se vând în mod obișnuit

imobilele.

Instanța a ignorat

proba cu înscrisuri administrată în cauză.

În privința

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., pârâtul arată că suma ce reprezintă

cheltuieli de judecată reduse este, în continuare, excesiv de oneroasă în

raport cu activitatea efectiv prestată în prezentul dosar și în raport cu

dificultatea speței.

Prin întâmpinare,

pârâtul a invocat excepția tardivității și excepția nulității recursului

declarat de reclamantă.

Analizând cu

prioritate excepția tardivității declarării recursului de către reclamantă,

instanța constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât decizia atacată a

fost comunicată la data de 22 mai 2012, iar recursul a fost declarat la 6 iunie

2012, cu respectarea termenului procedural de 15 zile.

Aceeași soluție de

respingere o va primi și excepția nulității recursului declarat de reclamantă,

criticile formulate de aceasta fiind susceptibile de încadrare în dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel cum vom arăta în cele ce succed.

Examinând recursurile

prin prisma criticilor comune formulate, Înalta Curte constată caracterul

fondat al acestora, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de

recurs formulate, atât reclamanta, cât și pârâtul și-au exprimat nemulțumirile

cu privire la cuantumul despăgubirilor astfel cum au fost stabilite prin

raportul de expertiză efectuat în cauză, aferente imobilului-teren expropriat.

În raport de

criticile aduse hotărârii atacate sub acest aspect, Înalta Curte va proceda la

analizarea concomitentă a motivelor de recurs.

Potrivit art. 26

alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 "Despăgubirea se compune din

valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor

persoane îndreptățite.

La calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și la daunele aduse proprietarilor sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând

în considerare și dovezile prezentate de aceștia".

Sintagma "prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele" are semnificația de preț

efectiv plătit și consemnat ca atare în contractele autentice și nu ofertele de

preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la

rubricile de anunțuri de mică publicitate privind imobilele de același fel

situate în aceeași unitate administrativ-teritorială.

Criticile relative la

încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 sunt fondate, în măsura

în care sunt de natură a susține necesitatea completării în apel a

probatoriilor, pentru lămurirea pe deplin a împrejurărilor legate de

determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, ca persoană

expropriată, în baza Legii nr. 33/1994.

Din cuprinsul normei

sus-menționate rezultă două aspecte esențiale ce interesează obiectivele la

care trebuie să răspundă experții desemnați de către instanța de judecată: în

primul rând, este avut în vedere prețul de piață al imobilelor, astfel cum

rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă și, eventual, din oferte

de tranzacționare, iar în al doilea rând, momentul de referință al determinării

cuantumului despăgubirilor este cel al întocmirii raportului de expertiză în

cursul judecății.

Se observă că

expertiza de specialitate, efectuată în faza judecății în apel, după

rejudecare, nu a respectat niciuna dintre cerințele legale anterior menționate.

Astfel, raportul de

expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul R.M., desemnat de instanță, în

baza căruia instanța de apel și-a fundamentat soluția, nu reflectă prețul cu

care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel cu cel în litigiu, la

data întocmirii raportului de expertiză. Aceasta întrucât valoarea de

circulație a imobilului (teren construibil) s-a stabilit în funcție de o

comparabilă - teren categoria de folosință livezi (contractul de

vânzare-cumpărare nr. 977/2011), valoare ce nu reflectă prețul intrinsec cu

care se vând în mod obișnuit imobilele, și nici categoria similară de folosință

a acestora.

Nu se poate lua în

considerare opinia expertului parte al pârâtului, deoarece acesta a avut în

vedere ca și comparabile numai tranzacții încheiate în anul 2010,

neraportându-se la data întocmirii raportului de expertiză ca moment de

referință. Raportul de expertiză a fost efectuat în noiembrie 2011, astfel că,

pentru a fi utile comparabilele, reprezentate de contractele de

vânzare-cumpărare (avute în vedere de acest expert) trebuiau să fi fost

încheiate la o dată cât mai apropiată de data efectuării expertizei de

specialitate.

Nici opinia

expertului-parte al reclamantei nu putea fi primită, deoarece valoarea

rezultată este practic neargumentată tehnic, ci se fac aproximări.

Trebuie precizat că

experții au arătat în cadrul raportului de expertiză, că la data întocmirii

acestuia piața imobiliară era în stagnare, neînregistrându-se tranzacții

recente pentru terenuri având caracteristici similare.

În asemenea situații,

trebuie observat că sunt incidente dispozițiile art 27 din Legea nr. 33/1994,

potrivit căruia primind rezultatul expertizei instanța îl va compara cu oferta

și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî, despăgubirea acordată

neputând fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât

ce a solicitată de către expropriat.

Din analiza acestor

dispoziții legale rezultă faptul că instanța nu este legată de cuantumul

despăgubirilor, astfel cum este stabilit de către comisia de experți, ci suma

acordată este rezultatul aprecierii judecătorilor raportat la toate aspectele

ce fac obiectul judecății.

Se observă că

instanța de apel s-a raportat greșit la valorile imobilelor indicate de Ghidul

Notarilor Publici. Acestea sunt orientative, iar Ghidul este utilizat de către

notarii publici la determinarea valorii impozitului pe transferul dreptului de

proprietate și numai în cazul în care valoarea declarată de părți este

inferioară celei stabilite prin expertiza întocmită de camera notarilor

publici.

Pentru stabilirea

valorii despăgubirii, cu respectarea dispozițiilor legale menționate, se

constată că se impune refacerea expertizei, probă incompatibilă cu structura

recursului, potrivit dispozițiilor art. 305 C. proc. civ.

Instanța de apel, în

rejudecare, va trebui să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, în

condițiile procedurale și de substanță ale Legii nr. 33/1994, ținând seama de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, luând în

considerare prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în cuprinsul

contractelor autentice de vânzare-cumpărare.

Instanța, în virtutea

rolului activ conferit de art. 129 C. proc. civ., trebuie să se raporteze la

toate înscrisurile existente la dosarul cauzei, inclusiv la tranzacțiile depuse

în calea recursului și să stăruie pentru procurarea de tranzacții inclusiv prin

adrese la D.I.T.L. sector 1 și O.C.P.I.

Mai mult, stabilirea

prețului de piață presupune administrarea de către părțile litigante a unor

probatorii pertinente sub acest aspect și o apreciere a acestora de către

judecătorul cauzei.

Instanța supremă

reține sub acest aspect, că reclamanta este partea nemulțumită de cuantumul

despăgubirilor stabilite prin hotărârea de expropriere, astfel că era datoare

să prezinte dovezi în sensul solicitat prin cererea de introductivă de

instanță, în acest sens fiind prevederea expresă a art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994.

Aceste dispoziții

sunt transpunerea în dreptul special a dispozițiilor art. 1169 C. civ. potrivit

cărora cel care face o susținere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Pentru aceste

considerente, fără a mai analiza celelalte critici formulate în recurs, care

vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării, pentru soluționarea unitară a

cauzei, instanța, în temeiul art. 304 pct. 9, art. 314 și art. 312 (3) C. proc.

civ., va admite recursurile declarate, va casa decizia recurată și va trimite

cauza spre rejudecarea apelurilor declarate, la aceeași curte de apel.

Cu ocazia

rejudecării, se vor administra probele necesare în sensul celor mai sus expuse

și se vor analiza toate mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

tardivității recursului declarat de reclamantă.

Respinge excepția

nulității recursului invocată de pârâtă.

Admite recursurile

declarate de reclamanta A.U.B. SA și de pârâta Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei civile nr. 43 A din 15

martie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2013.

Procesat de GGC - GV