ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1481/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1481/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de

12 februarie 2008, Municipiul București, prin Direcția Transporturi Drumuri și

Sistematizarea Circulației, în calitate de expropriator, a chemat în judecată

pârâta S.C. E.G. S.R.L., în calitate de expropriat, pentru ca prin hotărârea ce

se va pronunța să se dispună exproprierea, pentru cauză de utilitate publică de

interes local, a suprafeței de teren de 171 mp., din imobilul proprietatea

pârâtei, situat în București, B-dul V.M. nr. 2 F, sector 6, trecerea imobilului

sus menționat în proprietatea expropriatorului cu obligarea reclamantului la

achitarea către pârâtă a despăgubirilor în valoare de 919.994 RON, potrivit

Legii nr. 33/1994.

Prin Sentința civilă

nr. 1900 din 19 decembrie 2008 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a

admis, în parte, atât cererea principală, cât și cererea reconvențională, a

dispus exproprierea imobilului compus din 171 m.p. teren, aflat în proprietatea

pârâtei reclamante, situat în București, Bd. V.M. nr. 2 F, sector 6, a dispus

trecerea imobilului în proprietatea expropriatorului și l-a obligat pe acesta

la plata unei despăgubiri în cuantum de 1.390.613,39 euro, respectiv

echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, în termen de 30 zile de

la rămânerea definitivă a hotărârii.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul Municipiul București prin Direcția

Transporturi Drumuri și Sistematizarea Circulației, solicitând admiterea

apelului și schimbarea, în parte, a sentinței primei instanțe, în sensul

admiterii cererii principale și respingerii cererii reconvenționale.

Prin Decizia civilă

nr. 166/A din 5 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins excepția lipsei de interes în

formularea apelului, ca nefondată, a luat act de renunțarea reclamantei S.C.

E.G. S.R.L. la judecarea cererii ce face obiectul Dosarului nr. 17009/3/2009.

A admis apelul

declarat de apelantul reclamant Municipiul București reprezentat prin Direcția

de Transporturi, Drumuri și Sistematizarea Circulației, împotriva Sentinței

civile nr. 1900 din 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București,

secția a V-a civilă, și a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pe

expropriator la plata unei despăgubiri în cuantum de 152.306 euro, echivalentul

în lei la cursul B.N.R. din ziua plății în termen de 30 de zile de la data

rămânerii definitive a hotărârii, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței

și a luat act că apelantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei

decizii, a declarat recurs pârâta SC E.G. SRL, iar prin Decizia nr. 3502 din 14

aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a admis recursul, a casat decizia recurată și a

trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Prin Decizia civilă

nr. 680/A din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admisă excepția lipsei

de interes a apelului și, în consecință, a fost respins apelul formulat de

apelantul-reclamant Municipiul București, prin Direcția Transporturi Drumuri și

Sistematizarea Circulației, împotriva Sentinței civile nr. 1900 din 19

decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca

fiind lipsit de interes.

S-a luat act de

renunțarea reclamantei S.C. E.G. S.R.L., la judecarea cererii ce a făcut

obiectul Dosarului nr. 1700/3/2009.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul Municipiul București prin Direcția

Transporturi Drumuri și Sistematizarea Circulației, prin care a solicitat

casarea hotărârii atacate, respingerea excepției lipsei de interes, invocată de

intimata-pârâtă și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel,

invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În motivarea cererii

de recurs, recurentul susține că, deși Hotărârea Consiliului General al

Municipiului București nr. 160 din 6 iulie 2006, prin care s-a declarat

utilitatea publică a lucrării de interes local „Pasaj Denivelat Superior

Basarab”, a fost anulată, pentru ca Sentința civilă nr. 1900 din 19 decembrie

2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, să nu mai producă

efecte este necesar ca aceasta să fie desființată printr-o altă hotărâre

judecătorească, pronunțată într-o cale de atac de reformare sau de retractare.

Pe de altă parte,

arată recurentul, în faza procesuală a apelului nu a mai fost pusă în discuție

măsura exproprierii, ci doar cuantumul despăgubirilor, transferul dreptului de

proprietate operând de drept la momentul consemnării despăgubirilor, în

conformitate cu art. 15 din Legea nr. 198/2004.

În opinia

recurentului, instanța de apel a reținut în mod greșit că stabilirea

despăgubirilor, prin raportare la Sentința civilă nr. 1900 din 19 decembrie

2008, pronunțată de Tribunalul București, echivalează cu e executare benevolă a

dispozițiilor acesteia referitoare la cuantumul despăgubirilor, apreciere ce

contravine situației reale întrucât, tocmai cuantumul despăgubirilor a

determinat reclamantul să declare apel.

În fine, se arată că

s-a reținut în mod greșit că S.C. E.G. S.R.L. a acceptat oferta de despăgubire,

având în vedere că a formulat contestație împotriva hotărârii de stabilire a

despăgubirilor nr. 13 din 7 aprilie 2009 și, chiar dacă ulterior a renunțat la

judecarea acestei cereri, nu se poate trage concluzia că instanța nu mai are

posibilitatea de a modifica cuantumul despăgubirii, așa cum se susține în mod

greșit de către curtea de apel.

Prin Decizia civilă

nr. 5893 din 2 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă, a respins recursul ca nefondat.

În motivare s-au

reținut următoarele.

Prin O.U.G. nr.

12/2009, emisă ulterior pronunțării Sentinței nr. 1900 din 19 decembrie 2008 a

Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca instanță de fond, Guvernul

României a aprobat declanșarea procedurii de expropriere a suprafeței de teren

de 171 mp., din imobilul proprietatea pârâtei, situat în București, B-dul V.M.

nr. 2 F, sector 6, procedură reglementată de Legea nr. 198/2004, aceasta având

caracter de lege specială în raport de Legea nr. 33/1994, ce constituie dreptul

comun în materie de expropriere.

Procedura de

expropriere declanșată în baza Legii nr. 198/2004 a fost finalizată prin

emiterea, de către expropriator, a Hotărârii nr. 13 din 7 aprilie 2009 prin

care s-a stabilit cuantumul despăgubirii ce se cuvine expropriatului la suma de

1.390.613,38 euro + TVA, prin raportare la Sentința nr. 1900 din 19 decembrie

2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, cuantumul

despăgubirilor fiind cel arătat de această hotărâre judecătorească.

Instanța de apel a

reținut în mod corect că expropriatorul nu mai avea interes procesual actual în

obținerea unei hotărâri judecătorești prin care să se stabilească cuantumul

despăgubirilor datorate expropriatei, prin Hotărârea nr. 13 din 7 aprilie 2009,

emisă în procedura de expropriere declanșată în baza Legii nr. 198/2004, acesta

achiesând, în mod tacit, la dispozițiile sentinței pronunțate de instanța de

fond, respectiv Sentința nr. 1900 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul

București, secția a V-a civilă, fiind de acord cu cele cuprinse în dispozitivul

acesteia.

De altfel

expropriatorul a consemnat suma menționată (1.390.613,38 euro + TVA) la

dispoziția societății expropriate, eliberarea acesteia fiind amânată până la îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 5 alin. (8) teza a II-a din Legea nr. 198/2004,

adică până la momentul stingerii irevocabile a litigiului dintre părți cu

privire la cuantumul despăgubirii.

Prin declarația

autentificată sub nr. 1031 din 17 septembrie 2009 de BNPA D.C. și T.M., S.C.

E.G. S.R.L. a acceptat oferta de despăgubire făcută de expropriator, ceea ce

echivalează cu faptul că a fost stabilit, în mod definitiv, cuantumul

despăgubirilor pentru imobilul expropriat, prin acordul părților, la suma

stabilită prin Sentința nr. 1900 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul

București, secția a V-a civilă, respectiv 1.390.613,38 euro + TVA.

Interesul

reclamantului, privit din perspectiva uneia dintre condițiile esențiale pentru

existența dreptului la acțiune, trebuie să existe nu numai la momentul

introducerii acțiunii în justiție, ci trebuie să se regăsească pe tot parcursul

procesului, în promovarea oricărei forme procedurale din cadrul acțiunii

inițiale, ceea ce înseamnă că un interes eventual sau, după caz, un interes ce

a fost depășit nu mai poate justifica demersul judiciar.

Or, în cauză,

achiesarea expropriatorului la cele dispuse prin sentința ce a făcut obiectul

apelului, prin emiterea Hotărârii nr. 13 din 7 aprilie 2009, precum și stabilirea,

cu titlu definitiv, a cuantumului despăgubirilor pentru imobilul expropriat,

prin acordul de voință al părților, ca urmare a acceptării ofertei de

despăgubire de către expropriat, prin declarație autentificată la notariat,

respectându-se procedura reglementată de Legea nr. 198/2004, duce la concluzia

că reclamantul nu mai avea interes actual în ceea ce privește calea de atac a

apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe.

În fine, s-a mai

menționat că Hotărârea nr. 13 din 7 aprilie 2009 are un caracter definitiv,

fără ca expropriatorul să mai aibă posibilitatea de a o modifica, revoca sau

anula. Și aceasta deoarece, ulterior stabilirii cuantumului despăgubirilor prin

hotărâre, efectuării transferului dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat

către expropriator și acceptării despăgubirii stabilite prin respectiva

hotărâre de către expropriat, nu mai există niciun temei legal pentru

expropriator de a reveni asupra acestui cuantum.

Împotriva acestei

decizii contestatorul Municipiul București prin Direcția Transporturi Drumuri

și Sistematizarea Circulației a formulat contestație în anulare, invocând

prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea

contestației s-au arătat următoarele.

Prin motivele de

recurs invocate Municipiul București a arătat instanței supreme ca decizia

pronunțată de Curtea de Apel București nr. 680 din 13 septembrie 2011 este

rezultatul unor greșeli substanțiale, cu consecințe deosebit de grave, astfel.

prezentei cauze este Legea nr. 33/1994 (în temeiul căreia a și fost formulată

cererea inițială de chemare în judecată) și nu Legea nr. 198/2004 - astfel cum

în mod cu totul eronat a considerat instanța de apel, dar și instanța

superioară, Înalta Curte de Casație și Justiție;

prevăzută de Legea nr. 198/2004 a fost declanșată ulterior declarării apelului

și nu în timpul acestuia astfel cum greșit a reținut instanța de apel.

București nu a fost de acord cu suma stabilită de instanța fondului niciodată,

dovadă fiind faptul că în permanență a solicitat reducerea cuantumului

despăgubirilor și a exercitat toate căile de atac prevăzute de lege.

fost de acord cu suma consemnată de Municipiul București - dovadă că a și

formulat contestație împotriva Hotărârii Comisiei pentru Aplicarea Legii nr.

198/2004 - contestație la care ulterior, după conexarea la dosarul ce a format

obiectul acestei cauze a renunțat. În mod greșit instanța a reținut că în cauză

a intervenit acordul părților, Municipiul București "executând

benevol" dispozițiile Sentinței nr. 1900 din 19 decembrie 2008 -

pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a. Este evident că dacă

Municipiul București ar fi fost de acord cu dispozițiile Sentinței nr. 1900 din

19 decembrie 2008 acesta plătea suma stabilită cu titlu de despăgubire și în

nici un caz nu o consemna.

Eventuala eliberare a

sumei consemnate în baza unei sentințe judecătorești "lipsită de

efecte" astfel cum susține chiar pârâta SC E.G. SRL, iar instanțele de

judecată rețin și ele în considerentele sentințelor pronunțate, ar echivala cu

o plată nedatorată având în vedere caracterul incert al cuantumului

despăgubirilor. Municipiul București a propus 919.994 RON, instanța a acordat

1.390.613.38 euro.

instanța supremă nu a cercetat nici dispozițiile Legii nr. 184/2008 - care

cuprinde dispoziții tranzitorii aplicabile imobilelor aflate în curs de

expropriere la data apariției acestei legi, deși Municipiul București a

solicitat în scris prin motivele de recurs acest fapt.

Niciunul dintre

aceste motive expuse punctual nu apare ca fiind cercetat de instanța Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, care la 2 octombrie 2012 a

respins recursul Municipiului București, ca nefondat prin Decizia nr. 5893.

Contestatoarea și-a

rezervat dreptul ca după motivarea de către instanța supremă a Deciziei civile

nr. 5893 din 2 octombrie 2012, să completeze motivele prezentei cereri privind

anularea deciziei anterior menționate.

Contestatoarea a

depus completare la motivele contestației în anulare arătând că soluția

instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, instanța de recurs

reținând în mod greșit cronologia evenimentelor, și apreciind că exproprierea

s-a realizat în baza O.U.G. nr. 12/2009, când în realitate exproprierea s-a

realizat în temeiul prevederilor Legii nr. 33/1994. Așa fiind, este greșit

reținut argumentul potrivit căruia expropriatorul nu mai avea interes procesual

actual în obținerea unei hotărâri judecătorești prin care să se stabilească cuantumul

despăgubirilor datorate, în condițiile în care Hotărârea Consiliului General al

Municipiului București ce a determinat exproprierea în baza Legii nr. 33/1994 a

fost anulată; Sentința civilă nr. 1900/2008 a consfințit exproprierea amiabilă

a intimatei; O.U.G. nr. 12/2009 stabilește valoarea globală estimată ce urmează

a fi alocată din bugetul Primăriei Municipiului București; Municipiul București

a contestat permanent valoarea despăgubirii acordate de Tribunalului București.

În egală măsură,

Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia a cărei anulare se solicită a

reținut în mod greșit faptul că valoarea despăgubirilor a fost acceptată prin

Hotărârea nr. 13 din 7 aprilie 2009, în condițiile în care Municipiul București

a contestat permanent valoarea acestor despăgubiri. Acesta a fost motivul

pentru care a investit Curtea de Apel București cu soluționarea apelului

declarat împotriva Sentinței civile nr. 1900/2008.

Legea nr. 198/2004 nu

a stabilit cadrul legal în vederea exproprierii proprietarilor de imobile

proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local

„Pasajul rutier denivelat superior Basarab", ci a stabilit exclusiv

declararea utilității publice. Drept urmare, Legea nr. 198/2004 nu a determinat

Municipiul București să procedeze la exproprierea intimatei E.G. SRL, în

condițiile în care atât prin cererea de chemare în judecată formulată de

Municipiul București, prin cererea reconvențională formulată de E.G. SRL și

prin Sentința nr. 1900/2008 se stabilește în mod concret faptul că temeiul de

drept avut în vedere este reprezentat de dispozițiile Legii nr. 33/1994.

Așa fiind, cadrul

legal concret și corect ce a determinat realizarea exproprierii intimatei E.G.

a fost reprezentat de prevederile Legii nr. 33/1994, în timp ce prevederile

Legii nr. 198/2004 au avut în vedere declararea de utilitate publică a unor

lucrări de construcții. Declarația de acceptare a despăgubirii făcută de E.G.

SRL nu conduce la respingerea apelului ca fiind lipsit de interes.

Intimata a solicitat

să se constate abuzul de drept săvârșit de Municipiul București prin formularea

contestației în anulare. Consideră că aspectele nu se circumscriu prevederilor

art. 318 alin (1) C. proc. civ. invocat ca temei de drept iar Primăria

Municipiului București caută pretexte pentru refuzul de a elibera suma de bani

care a fost consemnată încă din 2009 și se tinde la obținerea unui recurs la

recurs. Motivele expuse în prezenta cauză se referă de fapt la erori de

judecată și nu la erori materiale.

Intimata solicită a

se constata că Municipiul București a formulat contestația în anulare cu rea

credință și cu scopul de a pune în imposibilitate de a ajunge în posesia

banilor consemnați în favoarea intimatei. Pe de altă parte întârzierea

intimatei în intrarea în posesia despăgubirilor produce pagube materiale foarte

mari, de natură a conduce chiar la anularea despăgubirii pentru expropriere ca

valoare patrimonială.

Înalta Curte a

constatat nefondate atât contestația în anulare, cât și cererea de constatare a

abuzului de drept procesual pentru considerentele expuse mai jos.

În ceea ce privește

motivul contestației în anulare prin care se susține că decizia pronunțată în

recurs este rezultatul unei greșeli materiale conform art. 318 alin. (1) prima

teză, Înalta Curte a reținut că acest motiv de contestație în anulare are în

vedere erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale

recursului, cum ar fi respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea

greșită ca netimbrat, și altele asemănătoare pentru verificarea cărora nu este

necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Fiind o normă de

excepție noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv,

astfel că pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, și anume

de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de

rezolvare a unui incident procedural.

În justificarea

existenței acestui motiv de contestație în anulare contestatoarea a invocat

drept eroare materială reținerea greșită a instanței de recurs că în cauză

exproprierea a avut loc conform O.U.G. nr. 12/2009 și Legii nr. 198/2004 în loc

de Legea nr. 33/1994, precum și faptul că ar fi reținut greșit faptul că

valoarea despăgubirilor a fost acceptată prin Hotărârea nr. 13 din 7 aprilie

2009, în condițiile în care Municipiul București a contestat permanent valoarea

acestor despăgubiri, dar și că ar fi reținut greșit că declarația de acceptare

a despăgubirii făcută de E.G. SRL ar conduce la respingerea apelului ca fiind

lipsit de interes.

Toate situațiile

invocate de către contestator nu reprezintă erori materiale care să poată fi

încadrate în prevederile art. 318 alin. (1) teza întâi nefiind în legătură cu

aspectele formale ale recursului.

Prin invocarea

acestora se tinde la reinterpretarea unor dispoziții legale, și anume dacă

litigiului îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 33/1994 sau cele ale O.U.G.

nr. 12/2009 și Legii nr. 198/2004, în condițiile în care instanța de recurs nu

a pornit de la premisa greșită în sensul că procedura exproprierii ar fi

început după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 12/2009 sau a Legii nr. 184/2008.

Astfel, la începutul considerentelor propriu zise se precizează expres că

O.U.G. nr. 12/2009 a fost emisă ulterior pronunțării Sentinței nr. 1900 din 19

decembrie 2008 a Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca instanță de

fond, și că procedura de expropriere este reglementată de Legea nr. 198/2004,

aceasta având caracter de lege specială în raport de Legea nr. 33/1994, ce

constituie dreptul comun în materie de expropriere.

În ceea ce privește

susținerile în sensul că instanța de recurs ar fi reținut greșit faptul că

valoarea despăgubirilor a fost acceptată prin Hotărârea nr. 13 din 7 aprilie

2009, în condițiile în care Municipiul București a contestat permanent valoarea

acestor despăgubiri, dar și că ar fi reținut greșit că declarația de acceptare

a despăgubirii făcută de E.G. SRL ar conduce la respingerea apelului ca fiind

lipsit de interes, prin aceste motive se tinde la reinterpretarea probelor

administrate pentru a se ajunge la o altă situație de fapt și la

reinterpretarea unor dispoziții legale, ca atare se tinde la valorificarea unor

greșeli de judecată, situație care nu se încadrează în ipoteza prevăzută de

art. 318 alin. (1) prima teză C. proc. civ.

Înalta Curte a

constatat nefondat și motivul contestației în anulare întemeiat pe prevederile

art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. prin care se susține că instanța

de recurs nu ar fi analizat toate motivele de recurs formulate.

Art. 318 alin. (1)

teza a doua C. proc. civ. se referă la omisiunea de a examina motivul de recurs

iar nu argumentele de fapt sau de drept invocate de parte. Contestația este

inadmisibilă în cazul în care instanța de recurs a grupat argumentele pentru a

răspunde la motivul de recurs printr-un considerent comun, deoarece nu se poate

reproșa omisiunea de a cerceta motivul.

În ceea ce privește

motivul prin care se susține că legea aplicabilă litigiului este Legea nr.

33/1994 și nu Legea 198/2004 instanța de recurs a analizat acest motiv așa cum

s-a reținut anterior. De altfel, cu privire la acest motiv chiar contestatorul

susține, în final, că de fapt și instanța de recurs ar fi reținut greșit

inaplicabilitatea Legii nr. 33/1994.

Referitor la faptul

că procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 198/2004 a fost declanșată

”ulterior declarării apelului și nu în timpul acestuia”, că Municipiul

București nu a fost de acord cu suma stabilită de instanța fondului, că SC E.G.

SRL nu a fost de acord cu suma consemnată de Municipiul București nu reprezintă

motive de recurs propriu zise ci argumente, cu referire la probe, prezumții, în

susținerea interesului Municipiului București de a formula apelul, care au fost

analizate de către instanța de recurs, așa cum rezultă din cele statuate în

considerentele hotărârii.

Instanța de recurs a

precizat că interesul reclamantului trebuie să se regăsească pe tot parcursul

procesului, a arătat de unde decurge concluzia achiesării expropriatorului la

cele dispuse prin sentința care a făcut obiectul apelului, dar și a acceptului

intimatei pentru oferta de despăgubire.

În legătură cu

susținerea că din greșeală instanța de recurs nu a cercetat dispozițiile Legii

nr. 184/2008 - care cuprinde dispoziții tranzitorii aplicabile imobilelor

aflate în curs de expropriere la data apariției acestei legi, Înalta Curte a

constatat că, în recurs, recurentul a invocat prevederile Legii nr. 184/2008

doar în susținerea ideii că procedura de expropriere prevăzută de Legea nr.

198/2004 a fost declanșată ulterior datei de introducere a apelului, situație

care a fost avută în vedere de către instanța de recurs așa cum s-a reținut

anterior.

De asemenea

recurentul a mai invocat în mod generic faptul că la soluționarea excepției

lipsei de interes trebuia să se țină cont de dispozițiile tranzitorii ale Legii

nr. 184/2008 și de dispozițiile legii generale, Legea nr. 33/1994, fără a arăta

concret în ce sens ar putea influența soluționarea litigiului vreo dispoziție

din cadrul acestor legi, ca atare instanța de recurs nu avea ce să analizeze, în

plus, raportat la aceste susțineri.

În consecință,

nefiind îndeplinite condițiile art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

ca nefondată contestația în anulare.

În ceea ce privește

cererea de constatare a abuzului de drept procesual formulată de intimata SC

E.G. SRL, Înalta Curte a reținut că potrivit art. 723 alin. (1) C. proc. civ.

drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului

în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

În speță nu s-a făcut

dovada că scopul pentru care contestatoarea ar fi formulat contestație în

anulare și cererea de suspendare a executării hotărârii atacate ar fi fost

altul decât cel în vederea căruia au fost recunoscute de lege, și anume

întârzierea punerii în executare a hotărârii primei instanțe, conform

susținerilor intimatei.

În cauză hotărârea

supusă executării era irevocabilă ca urmare a respingerii recursului, iar

simpla formulare a contestației în anulare sau a cererii de suspendare a

executării, în temeiul art. 319

1

C. proc. civ. nu putea duce la

pierderea efectului executoriu al celei hotărâri.

În consecință, Înalta

Curte va respinge, ca neîntemeiată, cererea de constatare a abuzului de drept

procesual formulată de intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare declarată de contestatorul Municipiul București prin Direcția

Transporturi Drumuri și Sistematizarea Circulației împotriva Deciziei nr. 5893

din 2 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Respinge cererea de

constatare a abuzului de drept procesual formulată de intimata SC E.G. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 martie 2013.

Procesat de GGC - DG