ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1481/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1481/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 12 februarie 2008, Municipiul București, prin Direcția Transporturi Drumuri și Sistematizarea Circulației, în calitate de expropriator, a chemat în judecată pârâta S.C. E.G. S.R.L., în calitate de expropriat, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună exproprierea, pentru cauză de utilitate publică de interes local, a suprafeței de teren de 171 mp., din imobilul proprietatea pârâtei, situat în București, B-dul V.M. nr. 2 F, sector 6, trecerea imobilului sus menționat în proprietatea expropriatorului cu obligarea reclamantului la achitarea către pârâtă a despăgubirilor în valoare de 919.994 RON, potrivit Legii nr. 33/1994.
Prin Sentința civilă nr. 1900 din 19 decembrie 2008 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis, în parte, atât cererea principală, cât și cererea reconvențională, a dispus exproprierea imobilului compus din 171 m.p. teren, aflat în proprietatea pârâtei reclamante, situat în București, Bd. V.M. nr. 2 F, sector 6, a dispus trecerea imobilului în proprietatea expropriatorului și l-a obligat pe acesta la plata unei despăgubiri în cuantum de 1.390.613,39 euro, respectiv echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Municipiul București prin Direcția Transporturi Drumuri și Sistematizarea Circulației, solicitând admiterea apelului și schimbarea, în parte, a sentinței primei instanțe, în sensul admiterii cererii principale și respingerii cererii reconvenționale.
Prin Decizia civilă nr. 166/A din 5 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins excepția lipsei de interes în formularea apelului, ca nefondată, a luat act de renunțarea reclamantei S.C. E.G. S.R.L. la judecarea cererii ce face obiectul Dosarului nr. 17009/3/2009. A admis apelul declarat de apelantul reclamant Municipiul București reprezentat prin Direcția de Transporturi, Drumuri și Sistematizarea Circulației, împotriva Sentinței civile nr. 1900 din 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, și a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pe expropriator la plata unei despăgubiri în cuantum de 152.306 euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R.
din ziua plății în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a luat act că apelantul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta SC E.G. SRL, iar prin Decizia nr. 3502 din 14 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
Prin Decizia civilă nr. 680/A din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admisă excepția lipsei de interes a apelului și, în consecință, a fost respins apelul formulat de apelantul-reclamant Municipiul București, prin Direcția Transporturi Drumuri și Sistematizarea Circulației, împotriva Sentinței civile nr. 1900 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca fiind lipsit de interes. S-a luat act de renunțarea reclamantei S.C. E.G. S.R.L., la judecarea cererii ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1700/3/2009.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Municipiul București prin Direcția Transporturi Drumuri și Sistematizarea Circulației, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate, respingerea excepției lipsei de interes, invocată de intimata-pârâtă și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, recurentul susține că, deși Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 160 din 6 iulie 2006, prin care s-a declarat utilitatea publică a lucrării de interes local „Pasaj Denivelat Superior Basarab”, a fost anulată, pentru ca Sentința civilă nr. 1900 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, să nu mai producă efecte este necesar ca aceasta să fie desființată printr-o altă hotărâre judecătorească, pronunțată într-o cale de atac de reformare sau de retractare.
Pe de altă parte, arată recurentul, în faza procesuală a apelului nu a mai fost pusă în discuție măsura exproprierii, ci doar cuantumul despăgubirilor, transferul dreptului de proprietate operând de drept la momentul consemnării despăgubirilor, în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 198/2004. În opinia recurentului, instanța de apel a reținut în mod greșit că stabilirea despăgubirilor, prin raportare la Sentința civilă nr. 1900 din 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, echivalează cu e executare benevolă a dispozițiilor acesteia referitoare la cuantumul despăgubirilor, apreciere ce contravine situației reale întrucât, tocmai cuantumul despăgubirilor a determinat reclamantul să declare apel.
În fine, se arată că s-a reținut în mod greșit că S.C. E.G. S.R.L. a acceptat oferta de despăgubire, având în vedere că a formulat contestație împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 13 din 7 aprilie 2009 și, chiar dacă ulterior a renunțat la judecarea acestei cereri, nu se poate trage concluzia că instanța nu mai are posibilitatea de a modifica cuantumul despăgubirii, așa cum se susține în mod greșit de către curtea de apel. Prin Decizia civilă nr. 5893 din 2 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins recursul ca nefondat. În motivare s-au reținut următoarele. Prin O.U.G. nr. 12/2009, emisă ulterior pronunțării Sentinței nr. 1900 din 19 decembrie 2008 a Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca instanță de fond, Guvernul României a aprobat declanșarea procedurii de expropriere a suprafeței de teren de 171 mp., din imobilul proprietatea pârâtei, situat în București, B-dul V.M.
nr. 2 F, sector 6, procedură reglementată de Legea nr. 198/2004, aceasta având caracter de lege specială în raport de Legea nr. 33/1994, ce constituie dreptul comun în materie de expropriere. Procedura de expropriere declanșată în baza Legii nr. 198/2004 a fost finalizată prin emiterea, de către expropriator, a Hotărârii nr. 13 din 7 aprilie 2009 prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirii ce se cuvine expropriatului la suma de 1.390.613,38 euro + TVA, prin raportare la Sentința nr. 1900 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, cuantumul despăgubirilor fiind cel arătat de această hotărâre judecătorească.
Instanța de apel a reținut în mod corect că expropriatorul nu mai avea interes procesual actual în obținerea unei hotărâri judecătorești prin care să se stabilească cuantumul despăgubirilor datorate expropriatei, prin Hotărârea nr. 13 din 7 aprilie 2009, emisă în procedura de expropriere declanșată în baza Legii nr. 198/2004, acesta achiesând, în mod tacit, la dispozițiile sentinței pronunțate de instanța de fond, respectiv Sentința nr. 1900 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, fiind de acord cu cele cuprinse în dispozitivul acesteia. De altfel expropriatorul a consemnat suma menționată (1.390.613,38 euro + TVA) la dispoziția societății expropriate, eliberarea acesteia fiind amânată până la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 5 alin. (8) teza a II-a din Legea nr. 198/2004, adică până la momentul stingerii irevocabile a litigiului dintre părți cu privire la cuantumul despăgubirii.
Prin declarația autentificată sub nr. 1031 din 17 septembrie 2009 de BNPA D.C. și T.M., S.C. E.G. S.R.L. a acceptat oferta de despăgubire făcută de expropriator, ceea ce echivalează cu faptul că a fost stabilit, în mod definitiv, cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, prin acordul părților, la suma stabilită prin Sentința nr. 1900 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, respectiv 1.390.613,38 euro + TVA. Interesul reclamantului, privit din perspectiva uneia dintre condițiile esențiale pentru existența dreptului la acțiune, trebuie să existe nu numai la momentul introducerii acțiunii în justiție, ci trebuie să se regăsească pe tot parcursul procesului, în promovarea oricărei forme procedurale din cadrul acțiunii inițiale, ceea ce înseamnă că un interes eventual sau, după caz, un interes ce a fost depășit nu mai poate justifica demersul judiciar.
Or, în cauză, achiesarea expropriatorului la cele dispuse prin sentința ce a făcut obiectul apelului, prin emiterea Hotărârii nr. 13 din 7 aprilie 2009, precum și stabilirea, cu titlu definitiv, a cuantumului despăgubirilor pentru imobilul expropriat, prin acordul de voință al părților, ca urmare a acceptării ofertei de despăgubire de către expropriat, prin declarație autentificată la notariat, respectându-se procedura reglementată de Legea nr. 198/2004, duce la concluzia că reclamantul nu mai avea interes actual în ceea ce privește calea de atac a apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe. În fine, s-a mai menționat că Hotărârea nr. 13 din 7 aprilie 2009 are un caracter definitiv, fără ca expropriatorul să mai aibă posibilitatea de a o modifica, revoca sau anula.
Și aceasta deoarece, ulterior stabilirii cuantumului despăgubirilor prin hotărâre, efectuării transferului dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat către expropriator și acceptării despăgubirii stabilite prin respectiva hotărâre de către expropriat, nu mai există niciun temei legal pentru expropriator de a reveni asupra acestui cuantum. Împotriva acestei decizii contestatorul Municipiul București prin Direcția Transporturi Drumuri și Sistematizarea Circulației a formulat contestație în anulare, invocând prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. În motivarea contestației s-au arătat următoarele. Prin motivele de recurs invocate Municipiul București a arătat instanței supreme ca decizia pronunțată de Curtea de Apel București nr. 680 din 13 septembrie 2011 este rezultatul unor greșeli substanțiale, cu consecințe deosebit de grave, astfel.
Legea aplicabilă prezentei cauze este Legea nr. 33/1994 (în temeiul căreia a și fost formulată cererea inițială de chemare în judecată) și nu Legea nr. 198/2004 - astfel cum în mod cu totul eronat a considerat instanța de apel, dar și instanța superioară, Înalta Curte de Casație și Justiție;
Procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 198/2004 a fost declanșată ulterior declarării apelului și nu în timpul acestuia astfel cum greșit a reținut instanța de apel.
Municipiul București nu a fost de acord cu suma stabilită de instanța fondului niciodată, dovadă fiind faptul că în permanență a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor și a exercitat toate căile de atac prevăzute de lege.
SC E.G. SRL - nu a fost de acord cu suma consemnată de Municipiul București - dovadă că a și formulat contestație împotriva Hotărârii Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 - contestație la care ulterior, după conexarea la dosarul ce a format obiectul acestei cauze a renunțat. În mod greșit instanța a reținut că în cauză a intervenit acordul părților, Municipiul București "executând benevol" dispozițiile Sentinței nr. 1900 din 19 decembrie 2008 - pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a. Este evident că dacă Municipiul București ar fi fost de acord cu dispozițiile Sentinței nr. 1900 din 19 decembrie 2008 acesta plătea suma stabilită cu titlu de despăgubire și în nici un caz nu o consemna. Eventuala eliberare a sumei consemnate în baza unei sentințe judecătorești "lipsită de efecte" astfel cum susține chiar pârâta SC E.G. SRL, iar instanțele de judecată rețin și ele în considerentele sentințelor pronunțate, ar echivala cu o plată nedatorată având în vedere caracterul incert al cuantumului despăgubirilor. Municipiul București a propus 919.994 RON, instanța a acordat 1.390.613.38 euro.
Din greșeală, instanța supremă nu a cercetat nici dispozițiile Legii nr. 184/2008 - care cuprinde dispoziții tranzitorii aplicabile imobilelor aflate în curs de expropriere la data apariției acestei legi, deși Municipiul București a solicitat în scris prin motivele de recurs acest fapt. Niciunul dintre aceste motive expuse punctual nu apare ca fiind cercetat de instanța Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, care la 2 octombrie 2012 a respins recursul Municipiului București, ca nefondat prin Decizia nr. 5893. Contestatoarea și-a rezervat dreptul ca după motivarea de către instanța supremă a Deciziei civile nr. 5893 din 2 octombrie 2012, să completeze motivele prezentei cereri privind anularea deciziei anterior menționate. Contestatoarea a depus completare la motivele contestației în anulare arătând că soluția instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, instanța de recurs reținând în mod greșit cronologia evenimentelor, și apreciind că exproprierea s-a realizat în baza O.U.G. nr. 12/2009, când în realitate exproprierea s-a realizat în temeiul prevederilor Legii nr. 33/1994. Așa fiind, este greșit reținut argumentul potrivit căruia expropriatorul nu mai avea interes procesual actual în obținerea unei hotărâri judecătorești prin care să se stabilească cuantumul despăgubirilor datorate, în condițiile în care Hotărârea Consiliului General al Municipiului București ce a determinat exproprierea în baza Legii nr. 33/1994 a fost anulată; Sentința civilă nr. 1900/2008 a consfințit exproprierea amiabilă a intimatei; O.U.G. nr. 12/2009 stabilește valoarea globală estimată ce urmează a fi alocată din bugetul Primăriei Municipiului București; Municipiul București a contestat permanent valoarea despăgubirii acordate de Tribunalului București. În egală măsură, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia a cărei anulare se solicită a reținut în mod greșit faptul că valoarea despăgubirilor a fost acceptată prin Hotărârea nr. 13 din 7 aprilie 2009, în condițiile în care Municipiul București a contestat permanent valoarea acestor despăgubiri. Acesta a fost motivul pentru care a investit Curtea de Apel București cu soluționarea apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 1900/2008. Legea nr. 198/2004 nu a stabilit cadrul legal în vederea exproprierii proprietarilor de imobile proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local „Pasajul rutier denivelat superior Basarab", ci a stabilit exclusiv declararea utilității publice. Drept urmare, Legea nr. 198/2004 nu a determinat Municipiul București să procedeze la exproprierea intimatei E.G. SRL, în condițiile în care atât prin cererea de chemare în judecată formulată de Municipiul București, prin cererea reconvențională formulată de E.G. SRL și prin Sentința nr. 1900/2008 se stabilește în mod concret faptul că temeiul de drept avut în vedere este reprezentat de dispozițiile Legii nr. 33/1994. Așa fiind, cadrul legal concret și corect ce a determinat realizarea exproprierii intimatei E.G. a fost reprezentat de prevederile Legii nr. 33/1994, în timp ce prevederile Legii nr. 198/2004 au avut în vedere declararea de utilitate publică a unor lucrări de construcții. Declarația de acceptare a despăgubirii făcută de E.G. SRL nu conduce la respingerea apelului ca fiind lipsit de interes. Intimata a solicitat să se constate abuzul de drept săvârșit de Municipiul București prin formularea contestației în anulare. Consideră că aspectele nu se circumscriu prevederilor art. 318 alin (1) C. proc. civ. invocat ca temei de drept iar Primăria Municipiului București caută pretexte pentru refuzul de a elibera suma de bani care a fost consemnată încă din 2009 și se tinde la obținerea unui recurs la recurs. Motivele expuse în prezenta cauză se referă de fapt la erori de judecată și nu la erori materiale. Intimata solicită a se constata că Municipiul București a formulat contestația în anulare cu rea credință și cu scopul de a pune în imposibilitate de a ajunge în posesia banilor consemnați în favoarea intimatei. Pe de altă parte întârzierea intimatei în intrarea în posesia despăgubirilor produce pagube materiale foarte mari, de natură a conduce chiar la anularea despăgubirii pentru expropriere ca valoare patrimonială. Înalta Curte a constatat nefondate atât contestația în anulare, cât și cererea de constatare a abuzului de drept procesual pentru considerentele expuse mai jos. În ceea ce privește motivul contestației în anulare prin care se susține că decizia pronunțată în recurs este rezultatul unei greșeli materiale conform art. 318 alin. (1) prima teză, Înalta Curte a reținut că acest motiv de contestație în anulare are în vedere erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale recursului, cum ar fi respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea greșită ca netimbrat, și altele asemănătoare pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind o normă de excepție noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, și anume de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural. În justificarea existenței acestui motiv de contestație în anulare contestatoarea a invocat drept eroare materială reținerea greșită a instanței de recurs că în cauză exproprierea a avut loc conform O.U.G. nr. 12/2009 și Legii nr. 198/2004 în loc de Legea nr. 33/1994, precum și faptul că ar fi reținut greșit faptul că valoarea despăgubirilor a fost acceptată prin Hotărârea nr. 13 din 7 aprilie 2009, în condițiile în care Municipiul București a contestat permanent valoarea acestor despăgubiri, dar și că ar fi reținut greșit că declarația de acceptare a despăgubirii făcută de E.G. SRL ar conduce la respingerea apelului ca fiind lipsit de interes. Toate situațiile invocate de către contestator nu reprezintă erori materiale care să poată fi încadrate în prevederile art. 318 alin. (1) teza întâi nefiind în legătură cu aspectele formale ale recursului. Prin invocarea acestora se tinde la reinterpretarea unor dispoziții legale, și anume dacă litigiului îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 33/1994 sau cele ale O.U.G. nr. 12/2009 și Legii nr. 198/2004, în condițiile în care instanța de recurs nu a pornit de la premisa greșită în sensul că procedura exproprierii ar fi început după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 12/2009 sau a Legii nr. 184/2008. Astfel, la începutul considerentelor propriu zise se precizează expres că O.U.G. nr. 12/2009 a fost emisă ulterior pronunțării Sentinței nr. 1900 din 19 decembrie 2008 a Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca instanță de fond, și că procedura de expropriere este reglementată de Legea nr. 198/2004, aceasta având caracter de lege specială în raport de Legea nr. 33/1994, ce constituie dreptul comun în materie de expropriere. În ceea ce privește susținerile în sensul că instanța de recurs ar fi reținut greșit faptul că valoarea despăgubirilor a fost acceptată prin Hotărârea nr. 13 din 7 aprilie 2009, în condițiile în care Municipiul București a contestat permanent valoarea acestor despăgubiri, dar și că ar fi reținut greșit că declarația de acceptare a despăgubirii făcută de E.G. SRL ar conduce la respingerea apelului ca fiind lipsit de interes, prin aceste motive se tinde la reinterpretarea probelor administrate pentru a se ajunge la o altă situație de fapt și la reinterpretarea unor dispoziții legale, ca atare se tinde la valorificarea unor greșeli de judecată, situație care nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 318 alin. (1) prima teză C. proc. civ. Înalta Curte a constatat nefondat și motivul contestației în anulare întemeiat pe prevederile art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. prin care se susține că instanța de recurs nu ar fi analizat toate motivele de recurs formulate. Art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. se referă la omisiunea de a examina motivul de recurs iar nu argumentele de fapt sau de drept invocate de parte. Contestația este inadmisibilă în cazul în care instanța de recurs a grupat argumentele pentru a răspunde la motivul de recurs printr-un considerent comun, deoarece nu se poate reproșa omisiunea de a cerceta motivul. În ceea ce privește motivul prin care se susține că legea aplicabilă litigiului este Legea nr. 33/1994 și nu Legea 198/2004 instanța de recurs a analizat acest motiv așa cum s-a reținut anterior. De altfel, cu privire la acest motiv chiar contestatorul susține, în final, că de fapt și instanța de recurs ar fi reținut greșit inaplicabilitatea Legii nr. 33/1994. Referitor la faptul că procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 198/2004 a fost declanșată ”ulterior declarării apelului și nu în timpul acestuia”, că Municipiul București nu a fost de acord cu suma stabilită de instanța fondului, că SC E.G. SRL nu a fost de acord cu suma consemnată de Municipiul București nu reprezintă motive de recurs propriu zise ci argumente, cu referire la probe, prezumții, în susținerea interesului Municipiului București de a formula apelul, care au fost analizate de către instanța de recurs, așa cum rezultă din cele statuate în considerentele hotărârii. Instanța de recurs a precizat că interesul reclamantului trebuie să se regăsească pe tot parcursul procesului, a arătat de unde decurge concluzia achiesării expropriatorului la cele dispuse prin sentința care a făcut obiectul apelului, dar și a acceptului intimatei pentru oferta de despăgubire. În legătură cu susținerea că din greșeală instanța de recurs nu a cercetat dispozițiile Legii nr. 184/2008 - care cuprinde dispoziții tranzitorii aplicabile imobilelor aflate în curs de expropriere la data apariției acestei legi, Înalta Curte a constatat că, în recurs, recurentul a invocat prevederile Legii nr. 184/2008 doar în susținerea ideii că procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 198/2004 a fost declanșată ulterior datei de introducere a apelului, situație care a fost avută în vedere de către instanța de recurs așa cum s-a reținut anterior. De asemenea recurentul a mai invocat în mod generic faptul că la soluționarea excepției lipsei de interes trebuia să se țină cont de dispozițiile tranzitorii ale Legii nr. 184/2008 și de dispozițiile legii generale, Legea nr. 33/1994, fără a arăta concret în ce sens ar putea influența soluționarea litigiului vreo dispoziție din cadrul acestor legi, ca atare instanța de recurs nu avea ce să analizeze, în plus, raportat la aceste susțineri. În consecință, nefiind îndeplinite condițiile art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare. În ceea ce privește cererea de constatare a abuzului de drept procesual formulată de intimata SC E.G. SRL, Înalta Curte a reținut că potrivit art. 723 alin. (1) C. proc. civ. drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. În speță nu s-a făcut dovada că scopul pentru care contestatoarea ar fi formulat contestație în anulare și cererea de suspendare a executării hotărârii atacate ar fi fost altul decât cel în vederea căruia au fost recunoscute de lege, și anume întârzierea punerii în executare a hotărârii primei instanțe, conform susținerilor intimatei. În cauză hotărârea supusă executării era irevocabilă ca urmare a respingerii recursului, iar simpla formulare a contestației în anulare sau a cererii de suspendare a executării, în temeiul art. 319 1 C. proc. civ. nu putea duce la pierderea efectului executoriu al celei hotărâri. În consecință, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, cererea de constatare a abuzului de drept procesual formulată de intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge contestația în anulare declarată de contestatorul Municipiul București prin Direcția Transporturi Drumuri și Sistematizarea Circulației împotriva Deciziei nr. 5893 din 2 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Respinge cererea de constatare a abuzului de drept procesual formulată de intimata SC E.G. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2013. Procesat de GGC - DG
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.