ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4158/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

La data de 30

octombrie 2007, a fost înregistrată, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a

civilă, sub nr. 37631/3/2007, cererea prin care reclamanta G.F. i-a chemat în judecată

pe pârâții C.N.A.D.N.R. și Ministerul Transporturilor din România, solicitând ca

instanța să stabilească cuantumul despăgubirilor ce i se cuvin, prin raportare la

echivalentul valorii de circulație a terenului expropriat, pe baza raportului dintre

cerere și ofertă pe piața imobiliară și a expertizei ce se va efectua, potrivit

art. 25 din Legea nr. 33/1994, să dispună obligarea pârâților la plata despăgubirilor

rezultate din expropriere, la nivelul cuantumului stabilit prin expertiză, cu cheltuieli

de judecată.

Pârâtul Ministerul Transporturilor

a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei sale de calitate procesuală

pasivă, arătând că, în cauză, are calitatea de expropriator C.N.A.D.N.R., care are

personalitate juridică și reprezintă Statul Român în litigiile cu privire la cuantumul

despăgubirilor.

Prin sentința civilă

nr. 174 din 29 ianuarie 2008, Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a Ministerului Transporturilor, a respins cererea formulată de reclamanta

G.F. împotriva acestui pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă și a disjuns judecarea cererii formulate împotriva C.N.A.D.N.R.,

pentru judecarea cererii disjunse formându-se prezentul dosar.

Prin sentința civilă

nr. 1167 din 17 iunie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins,

ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta G.F., în contradictoriu cu C.N.A.D.N.R.

Pentru a adopta această

soluție, Tribunalul a constatat că reclamanta nu a făcut nicio dovadă a celor susținute

cu privire la împrejurarea că despăgubirea propusă de expropriator nu ar fi justă,

deși îi revenea această obligație, în temeiul art. 1169 C. civ.

Împotriva acestei sentințe,

a formulat apel reclamanta G.F.

Prin decizia civilă

nr. 413 din 30 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă G.F.,

a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâtul

la plata sumei de 11.450 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând contravaloarea

despăgubirilor pentru terenul expropriat.

Curtea a constatat că

apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Este întemeiată critica

apelantei referitoare la necesitatea administrării probei cu expertiză tehnică pentru

o corectă soluționare a cauzei, probă pe care apelanta a solicitat-o prin chiar

cuprinsul cererii de chemare în judecată și asupra căreia instanța de fond ar fi

trebuit să se pronunțe.

Curtea a omologat raportul

de expertiză efectuat în cauză de comisia formată din trei experți, apreciind că

valoarea de 7,94 euro/m.p. corespunde unei despăgubiri reale pentru terenul expropriat.

S-a reținut că, deși s-a

solicitat experților ca, la stabilirea valorii despăgubirilor cuvenite, să se aibă

în vedere și să se aplice metoda comparației directe, atât în raportul de expertiză

inițial, cât și în răspunsul la obiecțiuni, experții au arătat că, întrucât dinamica

pieței imobiliare este extrem de scăzută, această metodă nu poate fi practic aplicată,

arătând, în răspunsul întocmit la data de 25 mai 2010, că valorile reale de tranzacționare

sunt extrem de puține și nerelevante, astfel că au fost analizate chiar plățile

efectuate de expropriator pentru terenuri asemănătoare.

În raport de dispozițiile

art. 26 din Legea nr. 33/1994, Curtea a avut în vedere valoarea stabilită prin raportare

la metoda comparației prin bonitate, la data efectuării raportului de expertiză

- 7,94 euro/m.p., neluând în considerare valoarea stabilită prin răspunsul comunicat

la data de 25 mai 2010, prin raportare la prețurile plătite de expropriator, întrucât

dispozițiile legale impun raportarea la valorile reale de tranzacționare, în măsura

în care acest lucru este posibil.

Împotriva deciziei menționate,

a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., pentru

motivele de nelegalitate și netemeinicie, reglementate de dispozițiile art. 304

pct. 9, solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei atacate și

menținerea hotărârii primei instanțe, ca temeinică și legală.

În dezvoltarea criticilor,

s-a arătat că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea legii. Astfel,

instanța de apel, în mod greșit, a omologat un raport de expertiză, întocmit cu

încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar, având în vedere caracterul imperativ

al dispozițiilor art. 26, fundamentarea hotărârii recurate pe un raport de expertiză

care nu respectă criteriul legal de întocmire nu este o problemă de apreciere a

probelor, ci o problemă de legalitate a hotărârii însăși.

În acest sens, s-a invocat

încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, întrucât comisia

de experți nu a calculat valoarea terenului, conform criteriului legal prevăzut

de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 (comparația vânzărilor), ci a înțeles

sa folosească un criteriu (comparația prin bonitate), care, deși recunoscut de standardele

internaționale, în litigii având ca obiect expropriere, apare ca fiind nelegal,

deoarece valoarea imobilelor expropriate se stabilește prin raportare la prețul

cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză. Or, câtă vreme legea stabilește, în

mod concret, care este criteriul legal pe care trebuie să îl urmărească experții,

pentru determinarea valorilor despăgubirilor, o expertiză care nu respectă acest

criteriu este inadmisibilă, raportul fiind nul.

Cu toate că instanța de

apel a admis obiecțiunile formulate, experții nu au respectat criteriul legal instituit

de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și au răspuns la obiecțiuni folosind

două criterii diferite: un criteriu care a fost anterior invalidat de instanța de

apel, respectiv comparația prin bonitate; au calculat valoarea imobilului și prin

raportare la valoarea despăgubirilor acordate de C.N.A.D.N.R., pentru imobilele

expropriate în comuna Gruiu, în perioada 2007-2009.

Recurentul a arătat că

instanța, observând că experții au avut în vedere, la realizarea raportului de expertiză,

alt criteriu legal, în virtutea rolului său activ, trebuia să se adreseze Camerei

Notarilor Publici Ilfov, Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov,

Primăriei Gruiu - Direcția taxe și impozite, pentru ca aceștia să îi furnizeze informațiile

suplimentare necesare soluționării în mod corect a pricinii sau să pună în vedere

apelantei-reclamante să administreze ea însăși probe suplimentare, care sa facă

dovada susținerilor sale, întrucât, pe toată durata litigiului, aceasta nu a făcut

dovada pretențiilor sale, ci doar a achiesat la un raport de expertiză, pe care

ea însăși l-a contestat, ca nerespectând „criteriile și metodele de evaluare”.

Recurentul a criticat

și faptul că instanța a stabilit în mod greșit suma acordată cu titlu de despăgubiri,

în euro, obligând Statul Român la plata echivalentului în RON de la data plații,

și nu la cursul B.N.R. din data de 14 ianuarie 2010, data efectuării raportului

de expertiză.

În acest sens, au fost

invocate dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, coroborate cu dispozițiile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevăd că, la stabilirea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor tine seama de prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritoriala,

la data întocmirii raportului de expertiză.

Având în vedere textele

legale enunțate, obligarea pârâtei la plata sumei de 11.450 euro, în echivalent

RON la data plații efective, este nelegală, întrucât valoarea despăgubirilor se

stabilește prin raportare la preturile de tranzacționare de la momentul efectuării

expertizei, în speță, 14 ianuarie 2010, și nu există nicio dispoziție legală care

să prevadă o altă dată certă, care să facă referire la valoarea despăgubirilor decât

cea de la momentul efectuării expertizei, data de referință în ceea ce privește

stabilirea cuantumului despăgubirii.

Recurentul a expus și

motivele pentru care consideră hotărârea primei instanțe, ca temeinică și legală.

Examinând motivele de

recurs, prin raportare la dispozitiile legale relevante în această materie, Înalta

Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Conform art. 26 din Legea

nr. 33/1994, despăgubirea acordată expropriatului se compune din valoarea reală

a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, instanța fiind ținută să

aibă în vedere prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel

în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare dovezile prezentate de aceștia.

Sintagma „prețul cu care

se vând în mod obișnuit imobilele” de același fel în unitatea administrativ-teritorială

are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat în contracte autentice de vânzare-cumpărare,

acesta neputând fi raportat la ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau ale

rubricilor de vânzări din anunțurile de mică publicitate sau de pe internet.

Din interpretarea dispozițiilor

legale menționate, care constituie sediul materiei în domeniul exproprierii, se

observă că nu se instituie obligativitatea reținerii de către instanță a valorii

despăgubirilor, stabilită prin raportul tehnic de expertiză întocmit de expropriator,

la momentul exproprierii, ci, dimpotrivă, se autorizează instanța să constituie

o comisie de experți, care să calculeze despăgubirile, conform criteriilor legale.

Instanța de apel, interpretând

și aplicând aceste prevederi legale speciale, și în considerarea caracterului devolutiv

al apelului, a apreciat, în mod just, că se impune efectuarea unei expertize evaluatorii,

probă neadministrată în fața primei instanțe, și a dispus întocmirea unei lucrări

de expertiză, de către o comisie de experți, constituită conform art. 25 din Legea

nr. 33/1994.

Ca urmare a administrării

a acestei probe, instanța de apel a concluzionat, în acord cu opiniile experților,

că valoarea despăgubirilor ce trebuie luată în considerare este cea rezultată din

metoda comparației prin bonitate, iar nu metoda comparației directe, întrucât, dinamica

pieței imobiliare fiind extrem de scăzută, această din urmă metodă nu poate fi aplicată,

astfel încât nu poate fi decelată, în cauză, nicio aparență de arbitrar și nici

nu este incidentă nicio cauză de nulitate a raportului de expertiză.

În acelasi sens, potrivit

regulii exprimate în adagiul „probatio incumbit ei qui dicit, non ei qui negat”,

recurenta are și ea sarcina de a proba ceea ce afirmă, astfel că, în absența oricăror

probe din care să rezulte că prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel este mai mic decât cel stabilit prin raportul de expertiză efectuat

în cauză, susținerile sale privind o evaluare greșită a despăgubirilor acordate

sunt nedovedite. În acest context, critica privind nerespectarea principiului rolului

activ al instanței, care nu ar fi solicitat date Camerei Notarilor Publici Ilfov,

Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov, Primăriei Gruiu - Direcția

taxe și impozite, pentru efectuarea raportului de expertiză nu poate fi primită,

întrucât principiul rolului activ al instanței nu poate constitui temeiul substituirii

instanței în poziția procesuală a uneia dintre părți, în cauză, partea interesată

nesolicitând aceste probe.

Mai mult, nu se poate

ignora faptul că, în apel, însuși expertul propus de către expropriator și-a însușit,

prin semnare, concluziile raportului de expertiză depus la dosar.

În consecință, cât timp

legiuitorul a reglementat criterii de evaluare a despăgubirilor ce pot fi acordate

persoanelor expropriate, iar Curtea de Apel București a aplicat și respectat aceste

criterii, în cauza dedusă judecății, stabilind o despăgubire proporțională, ca urmare

a măsurii exproprierii suportată de intimata-reclamantă I.M.V., hotărârea astfel

pronuntată satisface, în opinia instanței de recurs, exigențele art. 1 din Primul

Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale legislației

interne și nu poate reprezenta o încălcare a normelor naționale sau convenționale.

În ceea ce priveste critica

conform căreia instanța a stabilit, în mod greșit, suma acordată cu titlu de despăgubiri,

în euro, obligând Statul Român la plata echivalentului în RON, la data plății,

și nu la cursul B.N.R., din data de 14 ianuarie 2010, data efectuării raportului

de expertiză, Înalta Curte o consideră, de asemenea, nefondată, întrucât stabilirea

despăgubirilor s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea

nr. 198/2004, coroborate cu cele ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, fiind

luată în considerare, ca dată de referință, data efectuării raportului de expertiză;

stabilirea plății echivalentului în RON a sumei cuantificate în monedă euro, la

data plății efective, reprezentând expresia principiului reparării integrale a prejudiciului,

în cazul privării de proprietate, prin măsura exproprierii.

Astfel, așa cum rezultă

din însăși reglementarea legală a exproprierii, o condiție necesară a acesteia este

existența unei despăgubiri drepte și prealabile, care să compenseze prejudiciul

suferit de proprietar sau de ceilalți titulari de drepturi reale cu privire la bunul

expropriat.

Despăgubirea este dreaptă,

atunci când este de natură să acopere întreaga pierdere cauzată persoanelor afectate

de măsura exproprierii, și este prealabilă, întrucât constituie o garanție acordată

persoanelor îndreptățite, în ceea ce privește păstrarea aceleiași valori a obiectului

patrimonial, prin care se înlocuiește dreptul real pierdut în urma exproprierii,

cu o sumă certă. În acest sens, numai în ipoteza în care plata echivalentului în

RON a sumei stabilite în euro se face la data plății efective, sunt întrunite cerințele

legale ale despăgubirii ce trebuie să însoțească aplicarea măsurii exproprierii.

Pentru considerentele

expuse, constatând că nu este operant motivul de recurs reglementat de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.,

împotriva deciziei civile nr. 413A din 30 iunie 2010 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., împotriva deciziei

nr. 413A din 30 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 18 mai 2011.