ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4158/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 30 octombrie 2007, a fost înregistrată, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 37631/3/2007, cererea prin care reclamanta G.F. i-a chemat în judecată pe pârâții C.N.A.D.N.R. și Ministerul Transporturilor din România, solicitând ca instanța să stabilească cuantumul despăgubirilor ce i se cuvin, prin raportare la echivalentul valorii de circulație a terenului expropriat, pe baza raportului dintre cerere și ofertă pe piața imobiliară și a expertizei ce se va efectua, potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, să dispună obligarea pârâților la plata despăgubirilor rezultate din expropriere, la nivelul cuantumului stabilit prin expertiză, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul Ministerul Transporturilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei sale de calitate procesuală pasivă, arătând că, în cauză, are calitatea de expropriator C.N.A.D.N.R., care are personalitate juridică și reprezintă Statul Român în litigiile cu privire la cuantumul despăgubirilor. Prin sentința civilă nr. 174 din 29 ianuarie 2008, Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Transporturilor, a respins cererea formulată de reclamanta G.F. împotriva acestui pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a disjuns judecarea cererii formulate împotriva C.N.A.D.N.R., pentru judecarea cererii disjunse formându-se prezentul dosar.

Prin sentința civilă nr. 1167 din 17 iunie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta G.F., în contradictoriu cu C.N.A.D.N.R. Pentru a adopta această soluție, Tribunalul a constatat că reclamanta nu a făcut nicio dovadă a celor susținute cu privire la împrejurarea că despăgubirea propusă de expropriator nu ar fi justă, deși îi revenea această obligație, în temeiul art. 1169 C. civ. Împotriva acestei sentințe, a formulat apel reclamanta G.F. Prin decizia civilă nr. 413 din 30 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă G.F., a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 11.450 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru terenul expropriat.

Curtea a constatat că apelul este fondat pentru următoarele considerente: Este întemeiată critica apelantei referitoare la necesitatea administrării probei cu expertiză tehnică pentru o corectă soluționare a cauzei, probă pe care apelanta a solicitat-o prin chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată și asupra căreia instanța de fond ar fi trebuit să se pronunțe. Curtea a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză de comisia formată din trei experți, apreciind că valoarea de 7,94 euro/m.p. corespunde unei despăgubiri reale pentru terenul expropriat.

S-a reținut că, deși s-a solicitat experților ca, la stabilirea valorii despăgubirilor cuvenite, să se aibă în vedere și să se aplice metoda comparației directe, atât în raportul de expertiză inițial, cât și în răspunsul la obiecțiuni, experții au arătat că, întrucât dinamica pieței imobiliare este extrem de scăzută, această metodă nu poate fi practic aplicată, arătând, în răspunsul întocmit la data de 25 mai 2010, că valorile reale de tranzacționare sunt extrem de puține și nerelevante, astfel că au fost analizate chiar plățile efectuate de expropriator pentru terenuri asemănătoare.

În raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, Curtea a avut în vedere valoarea stabilită prin raportare la metoda comparației prin bonitate, la data efectuării raportului de expertiză - 7,94 euro/m.p., neluând în considerare valoarea stabilită prin răspunsul comunicat la data de 25 mai 2010, prin raportare la prețurile plătite de expropriator, întrucât dispozițiile legale impun raportarea la valorile reale de tranzacționare, în măsura în care acest lucru este posibil. Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., pentru motivele de nelegalitate și netemeinicie, reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 9, solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei atacate și menținerea hotărârii primei instanțe, ca temeinică și legală.

În dezvoltarea criticilor, s-a arătat că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea legii. Astfel, instanța de apel, în mod greșit, a omologat un raport de expertiză, întocmit cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar, având în vedere caracterul imperativ al dispozițiilor art. 26, fundamentarea hotărârii recurate pe un raport de expertiză care nu respectă criteriul legal de întocmire nu este o problemă de apreciere a probelor, ci o problemă de legalitate a hotărârii însăși.

În acest sens, s-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, întrucât comisia de experți nu a calculat valoarea terenului, conform criteriului legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 (comparația vânzărilor), ci a înțeles sa folosească un criteriu (comparația prin bonitate), care, deși recunoscut de standardele internaționale, în litigii având ca obiect expropriere, apare ca fiind nelegal, deoarece valoarea imobilelor expropriate se stabilește prin raportare la prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Or, câtă vreme legea stabilește, în mod concret, care este criteriul legal pe care trebuie să îl urmărească experții, pentru determinarea valorilor despăgubirilor, o expertiză care nu respectă acest criteriu este inadmisibilă, raportul fiind nul.

Cu toate că instanța de apel a admis obiecțiunile formulate, experții nu au respectat criteriul legal instituit de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și au răspuns la obiecțiuni folosind două criterii diferite: un criteriu care a fost anterior invalidat de instanța de apel, respectiv comparația prin bonitate; au calculat valoarea imobilului și prin raportare la valoarea despăgubirilor acordate de C.N.A.D.N.R., pentru imobilele expropriate în comuna Gruiu, în perioada 2007-2009.

Recurentul a arătat că instanța, observând că experții au avut în vedere, la realizarea raportului de expertiză, alt criteriu legal, în virtutea rolului său activ, trebuia să se adreseze Camerei Notarilor Publici Ilfov, Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov, Primăriei Gruiu - Direcția taxe și impozite, pentru ca aceștia să îi furnizeze informațiile suplimentare necesare soluționării în mod corect a pricinii sau să pună în vedere apelantei-reclamante să administreze ea însăși probe suplimentare, care sa facă dovada susținerilor sale, întrucât, pe toată durata litigiului, aceasta nu a făcut dovada pretențiilor sale, ci doar a achiesat la un raport de expertiză, pe care ea însăși l-a contestat, ca nerespectând „criteriile și metodele de evaluare”.

Recurentul a criticat și faptul că instanța a stabilit în mod greșit suma acordată cu titlu de despăgubiri, în euro, obligând Statul Român la plata echivalentului în RON de la data plații, și nu la cursul B.N.R. din data de 14 ianuarie 2010, data efectuării raportului de expertiză. În acest sens, au fost invocate dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, coroborate cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevăd că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor tine seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritoriala, la data întocmirii raportului de expertiză.

Având în vedere textele legale enunțate, obligarea pârâtei la plata sumei de 11.450 euro, în echivalent RON la data plații efective, este nelegală, întrucât valoarea despăgubirilor se stabilește prin raportare la preturile de tranzacționare de la momentul efectuării expertizei, în speță, 14 ianuarie 2010, și nu există nicio dispoziție legală care să prevadă o altă dată certă, care să facă referire la valoarea despăgubirilor decât cea de la momentul efectuării expertizei, data de referință în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirii. Recurentul a expus și motivele pentru care consideră hotărârea primei instanțe, ca temeinică și legală.

Examinând motivele de recurs, prin raportare la dispozitiile legale relevante în această materie, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse: Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată expropriatului se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, instanța fiind ținută să aibă în vedere prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare dovezile prezentate de aceștia.

Sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele” de același fel în unitatea administrativ-teritorială are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat în contracte autentice de vânzare-cumpărare, acesta neputând fi raportat la ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile de mică publicitate sau de pe internet. Din interpretarea dispozițiilor legale menționate, care constituie sediul materiei în domeniul exproprierii, se observă că nu se instituie obligativitatea reținerii de către instanță a valorii despăgubirilor, stabilită prin raportul tehnic de expertiză întocmit de expropriator, la momentul exproprierii, ci, dimpotrivă, se autorizează instanța să constituie o comisie de experți, care să calculeze despăgubirile, conform criteriilor legale.

Instanța de apel, interpretând și aplicând aceste prevederi legale speciale, și în considerarea caracterului devolutiv al apelului, a apreciat, în mod just, că se impune efectuarea unei expertize evaluatorii, probă neadministrată în fața primei instanțe, și a dispus întocmirea unei lucrări de expertiză, de către o comisie de experți, constituită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994. Ca urmare a administrării a acestei probe, instanța de apel a concluzionat, în acord cu opiniile experților, că valoarea despăgubirilor ce trebuie luată în considerare este cea rezultată din metoda comparației prin bonitate, iar nu metoda comparației directe, întrucât, dinamica pieței imobiliare fiind extrem de scăzută, această din urmă metodă nu poate fi aplicată, astfel încât nu poate fi decelată, în cauză, nicio aparență de arbitrar și nici nu este incidentă nicio cauză de nulitate a raportului de expertiză.

În acelasi sens, potrivit regulii exprimate în adagiul „probatio incumbit ei qui dicit, non ei qui negat”, recurenta are și ea sarcina de a proba ceea ce afirmă, astfel că, în absența oricăror probe din care să rezulte că prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel este mai mic decât cel stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză, susținerile sale privind o evaluare greșită a despăgubirilor acordate sunt nedovedite. În acest context, critica privind nerespectarea principiului rolului activ al instanței, care nu ar fi solicitat date Camerei Notarilor Publici Ilfov, Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov, Primăriei Gruiu - Direcția taxe și impozite, pentru efectuarea raportului de expertiză nu poate fi primită, întrucât principiul rolului activ al instanței nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia dintre părți, în cauză, partea interesată nesolicitând aceste probe.

Mai mult, nu se poate ignora faptul că, în apel, însuși expertul propus de către expropriator și-a însușit, prin semnare, concluziile raportului de expertiză depus la dosar. În consecință, cât timp legiuitorul a reglementat criterii de evaluare a despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor expropriate, iar Curtea de Apel București a aplicat și respectat aceste criterii, în cauza dedusă judecății, stabilind o despăgubire proporțională, ca urmare a măsurii exproprierii suportată de intimata-reclamantă I.M.V., hotărârea astfel pronuntată satisface, în opinia instanței de recurs, exigențele art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale legislației interne și nu poate reprezenta o încălcare a normelor naționale sau convenționale.

În ceea ce priveste critica conform căreia instanța a stabilit, în mod greșit, suma acordată cu titlu de despăgubiri, în euro, obligând Statul Român la plata echivalentului în RON, la data plății, și nu la cursul B.N.R., din data de 14 ianuarie 2010, data efectuării raportului de expertiză, Înalta Curte o consideră, de asemenea, nefondată, întrucât stabilirea despăgubirilor s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, coroborate cu cele ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, fiind luată în considerare, ca dată de referință, data efectuării raportului de expertiză; stabilirea plății echivalentului în RON a sumei cuantificate în monedă euro, la data plății efective, reprezentând expresia principiului reparării integrale a prejudiciului, în cazul privării de proprietate, prin măsura exproprierii.

Astfel, așa cum rezultă din însăși reglementarea legală a exproprierii, o condiție necesară a acesteia este existența unei despăgubiri drepte și prealabile, care să compenseze prejudiciul suferit de proprietar sau de ceilalți titulari de drepturi reale cu privire la bunul expropriat. Despăgubirea este dreaptă, atunci când este de natură să acopere întreaga pierdere cauzată persoanelor afectate de măsura exproprierii, și este prealabilă, întrucât constituie o garanție acordată persoanelor îndreptățite, în ceea ce privește păstrarea aceleiași valori a obiectului patrimonial, prin care se înlocuiește dreptul real pierdut în urma exproprierii, cu o sumă certă. În acest sens, numai în ipoteza în care plata echivalentului în RON a sumei stabilite în euro se face la data plății efective, sunt întrunite cerințele legale ale despăgubirii ce trebuie să însoțească aplicarea măsurii exproprierii.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., împotriva deciziei civile nr. 413A din 30 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., împotriva deciziei nr. 413A din 30 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 mai 2011.