ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3021/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3021/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în condițiile art. 256

alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată, inițial, pe

rolul Tribunalului Prahova sub nr. 6115/2006, reclamanții R.D.C., R.D.D., R.D.A.,

P.M., R.E. și M.R. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin C.N.A.D.N.

București și Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului București,

solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligați pârâții la

plata unor juste despăgubiri pentru terenul proprietatea reclamanților în

suprafața de 153,69 m.p., preluat în mod abuziv și, ulterior, expropriat.

Prin sentința civilă nr. 627 din 18

aprilie 2007, Tribunalul Prahova, a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului, a admis acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamanților

suma de 7.809,83 RON despăgubiri (potrivit raportului de expertiză întocmit de

expert P.D.) și 850 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și

expert.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanța a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 3 și 26

din Legea nr. 33/1994, din ansamblul probator administrat rezultând că

exproprierea s-a făcut tară a se acorda reclamanților o despăgubire dreaptă și

prealabilă, conform art. 1 din Legea nr. 33/1994.

S-a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului, față de dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, în

care se prevede că expropriator este Statul Român - prin C.N.A.S. - Drumuri

Naționale de sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului.

Prin decizia civilă nr. 455 din 2

noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, s-au admis apelurile

declarate de reclamanți și de pârâta C.N.A.D.N.R. SA - Direcția Regională de

Drumuri și Poduri București împotriva sentinței civile nr. 627 din 18 aprilie

2007 a Tribunalului Prahova, pe care a desființat-o cu trimitere spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Prin aceeași decizie, s-a respins ca

nefondat apelul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor

și Turismului.

Pentru a dispune în acest sens,

instanța de apel a reținut următoarele:

SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București este fondat, întrucât expertiza

în specialitatea topografie s-a efectuat de un expert ce nu este evaluator,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 14 din O.G. nr. 2/2000. Totodată, lucrarea

nu a fost întocmită de o comisie constituită în condițiile art. 25 din Legea

nr. 33/1994.

fondat, din perspectiva dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. întrucât

reclamanții au câștigat procesul, sunt îndreptățiți la acordarea în totalitate

a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.000 RON, dovedite.

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului s-a apreciat a fi

nefondat, cu referire la dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.

S-a reținut că din acest text legal

rezultă calitatea procesuală pasivă a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor

și Turismului.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 198/2004, expropriator este Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA de sub

autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

Prin decizia nr. 4542 din 4 iulie

2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul declarat de pârâtul

Ministerul Transporturilor Construcțiilor și Turismului împotriva deciziei nr.

455 din 2 noiembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, pe care a modificat-o în

parte, în sensul că a admis apelul declarat de acest pârât împotriva sentinței

civile nr. 627 din 18 aprilie 2007 a Tribunalului Prahova, a admis excepția

lipsei calității sale procesuale pasive și a respins acțiunea față de acesta,

pentru acest considerent.

În

luarea acestei decizii, Înalta Curte de Casație și

Justiție a reținut că, față de dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G.

nr. 84/2003, pârâta C.N.A.D.N.R. SA are personalitate juridică distinctă, iar

mențiunea din lege „sub autoritatea Ministerului Transporturilor" vizează

numai structura organizatorică din perspectiva ministerului în subordonarea

căruia funcționează.

În

rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului Prahova sub nr. 6115/105/2006.

Pe linia deciziei de desființare cu

trimitere spre rejudecare, Tribunalul Prahova a dispus efectuarea unei noi

expertize de specialitate de către o comisie formată din 3 experți autorizați.

Prin sentința civilă nr. 165 din 5

februarie 2010, Tribunalul Prahova, a admis acțiunea și a obligat pârâta să

plătească reclamanților suma de 4.649,12 euro, respectiv

21

.

893,14

RON, reprezentând justă despăgubire pentru terenul expropriat și 1.850 RON

cheltuieli de judecată, în toate ciclurile procesuale.

Prin decizia civilă nr. 102 din 13 mai

2010, Curtea de Apel Ploiești, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta

C.N.A.D.N.R. SA împotriva sentinței civile nr. 165 din 5 februarie 2010 pronunțată

de Tribunalul Prahova.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de

apel a reținut că prin Hotărârea de Stabilire a Despăgubirilor nr. 1 din 15 iunie

2006, Comisia de Stabilire a Despăgubirilor a stabilit cuantumul despăgubirilor

pentru suprafața de 153,69 m.p., ce urma să fie expropriată, la suma de 5,20

dolar SUA/m.p., într-un cuantum total de 799,18 dolar SUA.

Raportul de expertiză a fost întocmit cu

respectarea criteriilor prevăzute de Legea nr. 33/1994, fiind avute în vedere prețurile

cu care s-au tranzacționat în mod obișnuit terenurile de același fel în zona unde

este situat terenul expropriat, la momentul efectuării lucrării. împrejurarea că

nu au fost atașate și copii ale contractelor de vânzare-cumpărare, din care au rezultat

prețurile reținute, nu este de natură a afecta legalitatea întocmirii raportului

de expertiză.

Cu prilejul rejudecării cauzei după casare

cu trimitere, nu a fost încălcat principiul neagravării situației în propria cale

de atac, de vreme ce sentința nr. 627 din 18 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul

Prahova a fost atacată cu apel nu numai de către pârâtă, ci și de către reclamanți.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin

decizia nr. 5050 din 9 iunie 2011, a admis recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R.

SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București împotriva deciziei nr.

102 din 13 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, pe care a casat-o cu trimitere spre

rejudecare la aceeași instanță.

În

luarea acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție

a reținut că prin atacarea parțială a sentinței civile nr. 627 din 18 aprilie 2007

a Tribunalului Prahova și limitarea criticilor numai la soluția dată asupra cheltuielilor

de judecată, pentru reclamanți sentința civilă nr. 627/2007 a intrat în puterea

lucrului judecat în ce privește cuantumul despăgubirilor pe care le-ar putea pretinde

și obține ca efect al exproprierii.

Împrejurarea

că împotriva sentinței menționate a declarat

apel și pârâta, fiind admise ambele apeluri, nu justifică aprecierea Curții de Apel

Ploiești, care a pronunțat decizia nr. 102 din 13 mai 2010, în sensul că, prin obligarea

acesteia, în fond după casare, la o sumă mai mare cu titlu de despăgubiri nu i-a

fost agravată situația în propria cale de atac.

Conform art. 296 teza a II-a C. proc. civ.,

apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât

aceea din hotărârea atacată. Cerințele textului se extind și în etapa rejudecării

fondului după admiterea apelului, indiferent după cum reluarea judecății este consecința

desființării sau schimbării sentinței.

Prin urmare, întrucât, în cauză, numai

pârâta a criticat hotărârea primei instanțe în ce privește cuantumul despăgubirilor,

în fond după casare nu putea fi obligată la o sumă mai mare decât cea stabilită

prin sentința civilă nr. 627/2007 a Tribunalului Prahova.

A concluzionat Înalta Curte de Casație

și Justiție că se impune refacerea raportului de expertiză pentru a se determina

cuantumul despăgubirilor în raport de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit,

terenurile de aceeași natură, în zona în care se află terenul expropriat. în același

timp, experții vor determina și daunele suferite de reclamanți prin lipsirea de

proprietatea lor asupra terenului, pe perioada cuprinsă între data de la care au

fost efectiv lipsiți de proprietate și până la momentul întocmirii expertizei.

De asemenea, s-a statuat că instanța de

trimitere va analiza și critica formulată de pârâta C.N.A.D.N.R. SA - Direcția Regională

de Drumuri și Poduri București privitoare la luarea în considerare, la determinarea

cuantumului cheltuielilor de judecată și a sumei de 1.000 RON achitată expertului

parte.

Pe linia deciziei de casare, în baza

art. 315 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 295 alin. (2) C. proc. civ.,

Curtea a dispus completarea probatoriului cu o nouă expertiză efectuată de 3 experți

(unul numit de instanță, unul desemnat de expropriator și cel de-al treilea de către

expropriat) conform dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994. Expertiza a fost

efectuată în cauză de ing. P.I., G.E. și M.D..

Prin decizia civilă nr. 45 din 11 iunie

2012 a Curții de Apel Ploiești, secția

I

civilă, s-a admis apelul formulat de pârâta C.N.A.D.N. S.A.

- Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, împotriva sentinței civile

nr. 165 din 5 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova, și în consecință:

A schimbat în parte sentința civilă

nr. 165 din 5 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că, cuantumul

despăgubirilor pentru terenul expropriat este de 7.809,83 RON, iar cel al cheltuielilor

de judecată este de 1.300 RON, ambele sume urmând a fi plătite de pârâtă, reclamanților.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea

de apel a reținut următoarele:

Prin decizia de casare nr. 5050 din 9

iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că sentința civilă

nr. 627 din 18 aprilie 2007 a Tribunalului Prahova a intrat pentru reclamanți în

puterea lucrului judecat, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate

ca

efect al exproprierii, astfel că, în fond

după casare, pârâta nu poate fi obligată la o sumă mai mare decât cea stabilită

prin sentința menționată, respectiv 7.809,83 RON.

Potrivit raportului de expertiză tehnică

judiciară ing. P.I., G.E. și M.D. (efectuat după casare cu trimitere spre rejudecare)

cuantumul despăgubirilor ce s-ar cuveni reclamanților este de 10.395 RON.

Conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.,

în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate

sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În

acest context, față de argumentele de fapt și de drept expuse

în precedent, cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate reclamanților este de

7.809,83 RON.

Referitor la obligația pârâtei de plată

a cheltuielilor de judecată către reclamanți, se impun următoarele precizări.

Prin decizia civilă nr. 455 din 2

noiembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești s-a stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți

la acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în fața primei instanțe, în cuantum

de 1.000 RON (conform dovezilor existente la dosar fond).

Dat fiind faptul că recursul declarat împotriva

deciziei civile nr. 455 din 2 noiembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești nu a vizat

cheltuielile de judecată acordate în primă instanță, în primul ciclu procesual,

sub acest aspect există putere de lucru judecat.

În

primă instanță, în al doilea ciclu procesual, reclamanților

nu li se poate acorda, cu titlu de cheltuieli de judecată, decât suma de 300 RON,

reprezentând onorariu avocat, conform chitanței din 25 iunie 2009 (dosar fond după

casare).

Atâta timp cât nu s-a omologat raportul

de expertiză tehnică efectuat în fața primei instanțe după casare, nu se poate pune

în discuție suportarea cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariile experților.

În

baza aceluiași considerent (neomologarea raportului de expertiză

tehnică judiciară ing. P.I., G.E. și M.D.) nu se pot acorda cheltuielile de judecată

reprezentate de onorariile experților.

Potrivit considerentelor expuse, pârâta

datorează reclamanților, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 1.300 RON.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

reclamanții R.D.C., R.D.D., R.D.A., P.M., R.E. și M.R..

Prin motivele de recurs se critică soluția

instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind invocate dispozițiile

art. 304 punctele 7-9 C. proc. civ.

a) O primă critică vizează faptul că instanța

de apel a încălcat dreptul la apărare al recurenților-reclamanți față de imposibilitatea

apărătorului acestora de a se prezenta la proces - datorită unei situații obiective,

urgente (deces în familie). Faptul că respectiva cerere de amânare motivat de intervenirea

unor situații obiective privind imposibilitatea de prezentare - nu a fost depusă

la dosarul cauzei de către serviciul arhivă al Curții de Apel Ploiești, nu îndreptățea

instanța de judecată să rămână în pronunțare asupra fondului cauzei, fără măcar

să dispună amânarea pronunțării pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii

scrise.

Din această perspectivă, decizia atacată

a fost pronunțată cu încălcarea dreptului la apărare al recurenților-reclamanți

- fiind incident art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

b) O altă critică de recurs vizează nerespectarea

deciziei de casare în ceea ce privește perioada pentru care ar fi trebuit calculată

lipsa de folosință și în ce privește cuantumul despăgubirii datorată pentru această

perioadă.

De asemenea, potrivit deciziei de casare,

trebuia să se aibă în vedere data la care recurenții-reclamanți au fost lipsiți

de dreptul lor de proprietate, calculul trebuind să se facă începând cu anul 2003

la zi. Totodată, față de întreaga perioadă în care au fost lipsiți de o justă și

prealabilă despăgubire, se impunea să se efectueze o reactualizare a sumei respective.

c) O ultimă critică formulată prin motivele

de recurs vizează cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, în speță impunându-se

obligarea pârâtei C.N.A.D.N.R. SA la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate

pe întreg parcursul acestui litigiu și nu doar la suma de 1.300 RON, pârâta căzând

în pretenții prin admiterea acțiunii și obligarea acesteia la despăgubiri.

Recurentii-reclamanti susțin că au făcut

mult mai multe cheltuieli pe parcursul întregului litigiu - și nu doar acelea reținute

de Curtea de Apel Ploiești - care a înlăturat în mod eronat toate înscrisurile depuse

și care reprezintă tot cheltuieli efectuate de aceștia pentru soluționarea dosarului,

fiind efectuate în interesul procesului - onorariu de avocat și taxe de expertiză.

Examinând recursul prin prisma criticilor

formulate, Înalta Curte a constatat că nu este fondat, urmând să îl respingă, pentru

considerentele ce succed:

Referitor la prima critică de recurs, vizând

încălcarea dreptului la apărare al recurenților reclamanți de către instanța de

apel, față de imposibilitatea apărătorului acestora de a se prezenta la proces,

Înalta Curte constată că în cel de-al treilea ciclu procesual, la termenul la care

s-a rejudecat pricina în apel, 11 iunie 2012, a fost prezent personal în fața instanței

intimatul reclamant R.D.C., care a arătat că a încercat să ia legătura cu apărătorul

său ales, însă nu a reușit să-l contacteze.

Față de împrejurarea că la dosar nu a fost

depusă vreo cerere sau vreun înscris prin care apărătorii aleși ai intimaților reclamanți

să facă dovada eventualei imposibilități de prezentare, intimatul reclamant R.D.C.

a arătat că dorește judecarea cauzei la acest termen de judecată. Având în vedere

că părțile nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, Curtea a constatat

cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în dezbaterea apelului.

Fată de această situație, ce rezultă cu

evidentă din dosarul cauzei, Înalta Curte apreciază că nu s-a produs o încălcare

a dreptului la apărare al intimaților reclamanți în apel, astfel cum susțin aceștia

în mod eronat.

Dreptul la apărare este reglementat de

art. 24 din Constituția României și constituie o garanție a aplicării principiului

prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil.

În

speță, în lipsa unei cereri sau a unui înscris prin care apărătorii

aleși ai intimaților reclamanți (cu împuternicire avocațială la dosar) să solicite

acordarea unui nou termen și să facă dovada eventualei imposibilități de prezentare,

și în prezența intimatului reclamant R.D.C., care a arătat că dorește judecarea

cauzei la acel termen de judecată, instanța de apel, judecând cauza, nu a pricinuit

intimaților reclamanți nicio vătămare, care să nu poată fi înlăturată decât prin

anularea actului de procedură nelegal. Intimații reclamanți și apărătorii lor aleși

ar fi trebuit să depună toate diligentele și să facă demersurile legale, pentru

a se asigura de respectarea drepturilor lor procedurale și a garanțiilor procesuale.

Instanța de judecată a procedat în condiții

de deplină legalitate, în lipsa unei cereri temeinic motivate, pentru lipsă de apărare,

din partea intimaților reclamanți, formulate conform art. 156 alin. (1) C.

proc. civ.

În

ceea ce privește amânarea pronunțării pentru depunerea de

concluzii scrise, conform art. 156 alin. (2) C. proc. civ., instanța dispune această

măsură la cererea părții interesate, ceea ce în cauză nu a existat, astfel încât,

neamânarea pronunțării nu conduce la încălcarea dreptului de apărare al acesteia.

În

recurs, apărătorul ales al recurenților reclamanți, A.E.M.,

a făcut dovada că la termenul la care s-a judecat pricina în apel, 11 iunie 2012,

a avut un deces în familie, însă nu a făcut dovada existentei unei cereri de acordare

a unui nou termen de judecată pentru imposibilitate de prezentare, sau a unei cereri

de amânarea pronunțării pentru depunerea de concluzii scrise, după cum nu s-a făcut

dovada imposibilității de prezentare a celorlalți avocați trecuți pe împuternicirea

avocațială din 26 octombrie 2011 și care aveau obligația să se prezinte la termen

sub sancțiunea judecării pricinii în lipsa nejustificată a acestora.

În

contextul acestor considerente, Înalta Curte apreciază că

nu s-a produs o încălcare a dreptului la apărare al intimaților reclamanți în apel,

drept garantat de art. 24 din Constituție, hotărârea pronunțată în aceste condiții

fiind perfect legală.

Referitor la cea de-a doua critică, vizând

nerespectarea deciziei de casare privind perioada și cuantumul despăgubirii la care

erau îndreptățiți recurenții reclamanți, Înalta Curte constată că prin decizia de

casare nr. 5050 din 9 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ultima

care a reinvestit instanța de trimitere cu rejudecarea apelului pârâtei, s-a statuat

că prin atacarea parțială a sentinței și limitarea criticilor numai la soluția dată

asupra cheltuielilor de judecată, pentru reclamanți, sentința civilă nr. 627

din 18 aprilie 2007 a Tribunalului Prahova a intrat în puterea lucrului judecat,

în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate ca efect al exproprierii,

astfel că, în fond după casare, pârâta nu poate fi obligată la o sumă mai mare decât

cea stabilită prin sentința menționată, respectiv 7.809,83 RON.

Conform art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept

dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În

acest context, instanța de trimitere nu era îndreptățită să

reexamineze o problemă de drept irevocabil soluționată prin decizia instanței de

recurs. Neconformarea instanței de trimitere în acest sens, ar fi atras casarea

hotărârii ca fiind pronunțată cu încălcarea legii.

Prin urmare, instanța de apel, în rejudecare,

a procedat în mod corect, respectând obligativitatea hotărârii instanței de control

judiciar cu privire la problema de drept dezlegată.

Și ultima critică referitoare la cuantumul

cheltuielilor de judecată acordate este nefondată.

Înalta Curte constată că sentința civilă

nr. 627 din 18 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în primul ciclu procesual

a fost apelată de reclamanți numai sub aspectul cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 455 din 2

noiembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești s-a stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți

la acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în fața primei instanțe, în cuantum

de 1.000 RON (conform dovezilor existente la dosar fond).

Dat fiind faptul că recursul declarat împotriva

deciziei civile nr. 455 din 2 noiembrie 2007 nu a vizat cheltuielile de judecată

astfel stabilite, această chestiune a intrat în puterea lucrului judecat.

S-a stabilit, de asemenea, că în al doilea

ciclu procesual, în primă instanță, reclamanții nu au dreptul decât la suma de 300

RON, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței din 25 iunie 2009 (dosar

fond după casare). Atâta timp cât nu s-a omologat raportul de expertiză tehnică

efectuat în fața primei instanțe, după casare, nu se poate pune în discuție suportarea

cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariile experților.

În baza aceluiași considerent (neomologarea

raportului de expertiză tehnică judiciară ing. P.I., G.E. și M.D.) nu s-au acordat

cheltuielile de judecată reprezentate de onorariile experților efectuate în cel

de-al treilea ciclu procesual.

Potrivit considerentelor expuse, s-a stabilit

în mod corect că pârâta C.N.A.D.N.R. SA datorează recurenților reclamanți, cu titlu

de cheltuieli de judecată, suma de 1.300 RON.

Cheltuielile de judecată astfel stabilite

corespund pretențiilor admise ale reclamanților. Nu au fost incluse în cuantumul

acestor cheltuieli onorariile experților efectuate în cel de-al doilea și în cel

de-al treilea ciclu procesual, deoarece nu s-a omologat raportul de expertiză tehnică

efectuat în fața primei instanțe după casare, în cel de-al doilea ciclu procesual,

și nici cel efectuat în apel după casare, în cel de-al treilea ciclu procesual.

În consecință, constatând că nu sunt incidente

motivele de nelegalitate invocate în recurs, și având în vedere dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca, nefondat, recursul

declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanții R.D.C., R.D.D., R.D.A., P.M., R.E.

și M.R. împotriva deciziei civile nr. 45 din 11 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești,

secția

I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 30 mai 2013.