ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4542/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4542/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Primăria comunei

Ișalnița a chemat în judecat pe pârâții Guvernul României, Comisia Specială de

Retrocedare a unor bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România și

Parohia Ortodoxă Română Ișalnița, solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 1119 emisă la data de 20 decembrie

2006 de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut

Cultelor Religioase din România.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin decizia nr. 1119 din 20

decembrie 2006 s-a dispus retrocedarea imobilelor compuse din construcție și

terenul aferent, situate în

comuna

Ișalnița, județul Dolj, reținându-se că imobilele au

fost proprietatea

Parohiei Ișalnița, fără a se face referire la vreun act de proprietate, decizia

sus menționată, nefiind motivată potrivit cerințelor art. 3 alin. (6) din O.U.G.

nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri care au aparținut cultelor

religioase din România, republicată, modificată și completată prin O.U.G. nr.

209/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 263/2006.

S-a

mai precizat că adăugirile aduse construcției depășesc 50% din aria acesteia,

așa încât în baza art. 1 alin. (3) teza a II-a din O.U.G. nr. 94/2000 nu se va

dispune retrocedarea,considerându-se un imobil nou în raport cu cel preluat.

Pârâtul

Guvernul României, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au

aparținut Cultelor Religioase din România a formulat întâmpinare prin care a

invocat excepția lipsei capacității procesuale active a reclamantei Primăria comunei

Ișalnița.

La data de 17 mai 2007, Consiliul

Local al comunei Ișalnița, prin Primar, a formulat cerere de intervenție în

nume propriu.

Prin sentința nr. 48 din 12

februarie 2008 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta Primăria Comunei Ișalnița în

contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Comisia Specială de Retrocedare a

unor bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România, Parohia Ortodoxă

Română Ișalnița, a admis cererea formulată de intervenientul Consiliul Local al

comunei Ișalnița, a anulat Decizia nr. 1119 din 20 decembrie 2006 a Comisiei

Speciale de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor

Religioase din România.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a

apreciat că față de modificările aduse imobilului (extinderea construcției

fiind dovedită cu probele administrate în cauză, respectiv raportul de

expertiză și schița acestuia), nu se poate dispune retrocedarea în natură,

considerându-se un imobil nou în raport cu cel preluat.

A mai reținut Curtea că decizia

emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au

aparținut Cultelor Religioase din România nu a precizat suprafața de teren ce

ar fi trebuit restituită, prin folosirea sintagmei „terenul aferent” creându-se

o stare de incertitudine.

Împotriva sentinței nr. 48 din 12

februarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, a declarat recurs pârâta Parohia Ortodoxă Română Ișalnița, solicitând

casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță,

pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. (9) și art. 304

1

C. proc. civ..

În esență, recurenta-pârâtă a

criticat sentința pentru următoarele motive:

- instanța de fond nu a pus în

dezbaterea părților necesitatea introducerii în cauză a centrului eparhial

Arhiepiscopia Craiovei, Mitropolia Olteniei, prin intermediul căruia a fost

formulată cererea de retrocedare, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000;

- au fost încălcate prevederile art.

137 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra

excepției lipsei capacității procesuale a reclamantei, invocate prin întâmpinarea

formulată de Guvernul României, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri

imobile care au aparținut cultelor religioase din România;

- instanța de fond a constatat în

mod nelegal că imobilul în litigiu este o construcție nouă în sensul art. 1

alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, întemeindu-și soluția pe un raport de

expertiză în care nu a fost stabilită cu exactitate valoarea adăugirilor în

raport cu valoarea imobilului și nici suprafața de teren ocupată de

construcție.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

intimata-reclamantă Primăria Ișalnița și intimatul-intervenient Consiliul Local

al comunei Ișalnița au solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând

fiecăreia dintre criticile formulate.

Astfel, intimații au arătat că deși

cererea de retrocedare este formulată prin intermediul centrului eparhial,

parohia are personalitate juridică, iar decizia de retrocedare a fost dată în

numele și pentru pârâtă, imobilul fiind proprietatea acesteia.

Excepția lipsei capacității

procesuale a reclamantei a fost unită cu fondul, intimații considerând că prin

dispozitivul sentinței instanța s-a pronunțat și asupra excepției, prin

admiterea acțiunii Primăriei Ișalnița și a cererii de intervenție a Consiliului

Local Ișalnița.

Cu privire la valoarea adăugirilor aduse

construcției, intimații au arătat că susținerile recurentei sunt contrazise de

raportul de expertiză, potrivit căruia construcțiile noi depășesc 50% din

valoarea imobilului.

Examinând cauza prin prisma motivelor de

recurs formulate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este fondat în limitele și pentru considerentele ce

vor fi expuse în continuare.

Actul administrativ dedus judecății este

decizia nr. 1119 din 20 decembrie 2006, prin care autoritatea emitentă a dispus

retrocedarea, către Parohia Ortodoxă Română Ișalnița, a imobilului compus din

construcție și terenul aferent, situat în comuna Ișalnița,

județul Dolj, cu următoarele vecinătăți: Nord –

drum comunal; Sud – dispensar medical uman; Est - post poliție; Vest – U.I.

În sarcina

beneficiarului deciziei a fost stabilită obligația de a plăti fostului

deținător contravaloarea adăugirilor ulterioare preluării abuzive a imobilului.

Decizia de

retrocedare a fost emisă în temeiul art. 1 alin. (1), (3) și (11) și al art. 3

alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, privind retrocedarea unor imobile care au

aparținut cultelor religioase din România.

Potrivit art. 1

alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparținut cultelor

religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de

statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice

de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice dintre cele prevăzute

la art. 2 se retrocedează foștilor proprietari.

Așadar, titularul dreptului

de a beneficia de retrocedare, cu alte cuvinte, destinatarul deciziei, este fostul

proprietar al imobilului, iar nu centrul eparhial sau, după caz, centrul de

cult prin intermediul căruia, din considerente de ordin administrativ, se

depune cererea de retrocedare, în temeiul art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr.

94/2000.

Prin urmare,

critica privind neexercitarea rolului activ al instanței în vederea

introducerii în cauză a centrului eparhial este neîntemeiată.

Cu privire la modul

în care instanța de fond a aplicat regulile de soluționare a excepțiilor

procesuale, prevăzute de art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin încheierea

din data de 27 aprilie 2007 curtea de apel a unit cu fondul excepția lipsei

capacității procesuale a reclamantei Primăria comunei Ișalnița, invocată de

pârâtul Guvernul României, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care

au aparținut cultelor religioase din România, considerând că pentru

soluționarea excepției se impune administrarea acelorași probe care sunt

necesare și pentru soluționarea fondului.

Unirea excepției cu

fondul cauzei nu exonerează însă instanța de obligația ca prin dispozitivul

hotărârii să se pronunțe în mod expres și asupra acesteia, mai înainte de a

păși la rezolvarea fondului.

Cu toate acestea,

din conținutul sentinței recurate rezultă că prima instanță a omis să se

pronunțe asupra excepției lipsei capacității procesuale a reclamantei, nefăcând

referire la rezolvarea excepției nici în considerente, nici în dispozitiv, ceea

ce denotă aplicarea greșită a prevederilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ.

În fine, Înalta

Curte constată întemeiat și motivul de recurs vizând soluționarea greșită a

fondului cauzei în raport cu prevederile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr.

94/2000, întrucât instanța a concluzionat că adăugirile aduse imobilului în

litigiu au o valoare mai mare de 50% din valoarea totală a acestuia, fără a

avea probe concludente în acest sens.

Potrivit

prevederii legale menționate, „a

dăugirile

aduse

construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria

desfășurată actuală. In caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se

imobil nou în raport cu cel

preluat. Nu se includ în această

categorie lucrările de reparații curente, capitale, consolidări,

modificări

ale compartimentării inițiale, îmbunătățiri funcționale și altele asemenea”.

În

cauză a fost efectuat un raport de expertiză tehnică în construcții care a avut

drept obiective: individualizarea imobilului, identificarea lucrărilor

efectuate de reclamantă, cu precizarea dacă sunt lucrări de reparații curente

sau capitale, lucrări de consolidare, modificare sau adăugiri; stabilirea

valorii lucrărilor în raport cu valoarea imobilului; să se precizeze cine ocupă

imobilul și în baza cărui titlu – obiective încuviințate de instanță prin

încheierea din 8 iunie 2007.

În

conținutul raportului e expertiză, expertul a identificat și descris lucrările

efectuate la imobilul în cauză, astfel:„Lucrările

efectuate la încăperile 1, 2, 3, 4

si 5 au fost lucrări de consolidare (a fost dată jos

tencuiala veche, au fost consolidate zidurile cu plasă de sârmă), a fost

refăcută instalația electrică, a

fost

executată o noua tencuiala, s-a montat gresie respectiv mozaic venețian în sala

nr. 4, au fost montate 4 instalații de aer condiționat, au fost refăcute

tavanele, șarpanta de la acoperiș si a fost

înlocuită tabla de la

învelitoare.

Încăperile 6, 7, 8, 9, 10, si 11 au fost adăugate în anul 2001 când a

fost montată centrala

termică racordată la sisteme de încălzire și la

gaze naturale, grupurile sanitare au fost racordate la

instalația de apă și canalizare.

Încăperea 12 executată în 1979 a fost și ea modernizată în anul 2001

când a fost racordată la centrala termică ce se afla in încăperea nr. 6, a fost

modificată instalația electrică, a fost schimbat acoperișul, au fost înlocuite

tencuielile și a fost montată pardoseala din gresie”.

După identificarea lucrărilor efectuate, expertul a pășit la evaluarea

îmbunătățirilor, incluzând în calcul valoarea tuturor lucrărilor descrise mai

sus, fără a distinge între „adăugirile aduse imobilului” în sensul art. 1 alin.

(3) din O.U.G. nr. 94/2000 și lucrările care nu se includ în această categorie,

conform prevederilor exprese ale textului legal menționat: reparații curente,

capitale, consolidări, modificări ale compartimentării inițiale, îmbunătățiri

funcționale și altele asemenea.

Or, simpla lectură a raportului de expertiză relevă

împrejurarea că expertul însuși a calificat drept de reparații și consolidări o

mare parte dintre lucrările a căror valoare se regăsește în final în cuantumul

„lucrărilor de îmbunătățire”, punând semnul egalității între „îmbunătățiri” și

„adăugiri”.

Această imprecizie decurge din modul în care instanța de fond a stabilit

obiectivele de expertiză, făcând referire la „lucrările efectuate de

reclamantă”, iar nu la „adăugirile aduse imobilului” în sensul art. 1 alin. (3)

din O.U.G. nr. 94/2000, ceea ce atrage incidența, și sub acest aspect, a motivului

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Întrucât pentru stabilirea cu exactitate a valorii

adăugirilor, distinct de valoarea celorlalte lucrări potrivit celor arătate mai

sus, este necesară efectuarea unei noi expertize tehnice imobiliare, probă

care, în raport cu dispozițiile art. 305 C. proc. civ., nu poate fi

administrată în recurs, Înalta Curte va admite recursul și în temeiul art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 312 alin. (1), (2) și (3) și

art. 313 teza I C. proc. civ. va casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, instanța urmează să dispună

efectuarea unei noi expertize tehnice, cu obiective clar stabilite în sensul

celor expuse mai sus, să soluționeze cu prioritate excepția lipsei capacității

procesuale a reclamantei și în final să rezolve fondul cauzei, având în vedere

că, oricare ar fi soluția pe care o va primi excepția, efectele ei nu se vor

răsfrânge și asupra cererii de intervenție principale formulate de Consiliul

Local al comunei Ișalnița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat Parohia Ortodoxă

Română Ișalnița împotriva sentinței civile nr. 48 din 12 februarie 2008 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5

decembrie 2008.