ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4542/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Primăria comunei Ișalnița a chemat în judecat pe pârâții Guvernul României, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România și Parohia Ortodoxă Română Ișalnița, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 1119 emisă la data de 20 decembrie 2006 de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin decizia nr. 1119 din 20 decembrie 2006 s-a dispus retrocedarea imobilelor compuse din construcție și terenul aferent, situate în comuna Ișalnița, județul Dolj, reținându-se că imobilele au fost proprietatea Parohiei Ișalnița, fără a se face referire la vreun act de proprietate, decizia sus menționată, nefiind motivată potrivit cerințelor art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, modificată și completată prin O.U.G. nr. 209/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 263/2006. S-a mai precizat că adăugirile aduse construcției depășesc 50% din aria acesteia, așa încât în baza art. 1 alin. (3) teza a II-a din O.U.G.

nr. 94/2000 nu se va dispune retrocedarea,considerându-se un imobil nou în raport cu cel preluat. Pârâtul Guvernul României, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale active a reclamantei Primăria comunei Ișalnița. La data de 17 mai 2007, Consiliul Local al comunei Ișalnița, prin Primar, a formulat cerere de intervenție în nume propriu.

Prin sentința nr. 48 din 12 februarie 2008 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta Primăria Comunei Ișalnița în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România, Parohia Ortodoxă Română Ișalnița, a admis cererea formulată de intervenientul Consiliul Local al comunei Ișalnița, a anulat Decizia nr. 1119 din 20 decembrie 2006 a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România. Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat că față de modificările aduse imobilului (extinderea construcției fiind dovedită cu probele administrate în cauză, respectiv raportul de expertiză și schița acestuia), nu se poate dispune retrocedarea în natură, considerându-se un imobil nou în raport cu cel preluat.

A mai reținut Curtea că decizia emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România nu a precizat suprafața de teren ce ar fi trebuit restituită, prin folosirea sintagmei „terenul aferent” creându-se o stare de incertitudine. Împotriva sentinței nr. 48 din 12 februarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Parohia Ortodoxă Română Ișalnița, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. (9) și art. 304 1 C. proc. civ.. În esență, recurenta-pârâtă a criticat sentința pentru următoarele motive: - instanța de fond nu a pus în dezbaterea părților necesitatea introducerii în cauză a centrului eparhial Arhiepiscopia Craiovei, Mitropolia Olteniei, prin intermediul căruia a fost formulată cererea de retrocedare, potrivit art. 4 din O.U.G.

nr. 94/2000; - au fost încălcate prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei capacității procesuale a reclamantei, invocate prin întâmpinarea formulată de Guvernul României, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România; - instanța de fond a constatat în mod nelegal că imobilul în litigiu este o construcție nouă în sensul art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, întemeindu-și soluția pe un raport de expertiză în care nu a fost stabilită cu exactitate valoarea adăugirilor în raport cu valoarea imobilului și nici suprafața de teren ocupată de construcție. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă Primăria Ișalnița și intimatul-intervenient Consiliul Local al comunei Ișalnița au solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând fiecăreia dintre criticile formulate.

Astfel, intimații au arătat că deși cererea de retrocedare este formulată prin intermediul centrului eparhial, parohia are personalitate juridică, iar decizia de retrocedare a fost dată în numele și pentru pârâtă, imobilul fiind proprietatea acesteia. Excepția lipsei capacității procesuale a reclamantei a fost unită cu fondul, intimații considerând că prin dispozitivul sentinței instanța s-a pronunțat și asupra excepției, prin admiterea acțiunii Primăriei Ișalnița și a cererii de intervenție a Consiliului Local Ișalnița. Cu privire la valoarea adăugirilor aduse construcției, intimații au arătat că susținerile recurentei sunt contrazise de raportul de expertiză, potrivit căruia construcțiile noi depășesc 50% din valoarea imobilului.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Actul administrativ dedus judecății este decizia nr. 1119 din 20 decembrie 2006, prin care autoritatea emitentă a dispus retrocedarea, către Parohia Ortodoxă Română Ișalnița, a imobilului compus din construcție și terenul aferent, situat în comuna Ișalnița, județul Dolj, cu următoarele vecinătăți: Nord – drum comunal; Sud – dispensar medical uman; Est - post poliție; Vest – U.I. În sarcina beneficiarului deciziei a fost stabilită obligația de a plăti fostului deținător contravaloarea adăugirilor ulterioare preluării abuzive a imobilului.

Decizia de retrocedare a fost emisă în temeiul art. 1 alin. (1), (3) și (11) și al art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, privind retrocedarea unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România. Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice dintre cele prevăzute la art. 2 se retrocedează foștilor proprietari. Așadar, titularul dreptului de a beneficia de retrocedare, cu alte cuvinte, destinatarul deciziei, este fostul proprietar al imobilului, iar nu centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult prin intermediul căruia, din considerente de ordin administrativ, se depune cererea de retrocedare, în temeiul art. 4 alin. (1) din O.U.G.

nr. 94/2000. Prin urmare, critica privind neexercitarea rolului activ al instanței în vederea introducerii în cauză a centrului eparhial este neîntemeiată. Cu privire la modul în care instanța de fond a aplicat regulile de soluționare a excepțiilor procesuale, prevăzute de art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin încheierea din data de 27 aprilie 2007 curtea de apel a unit cu fondul excepția lipsei capacității procesuale a reclamantei Primăria comunei Ișalnița, invocată de pârâtul Guvernul României, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, considerând că pentru soluționarea excepției se impune administrarea acelorași probe care sunt necesare și pentru soluționarea fondului.

Unirea excepției cu fondul cauzei nu exonerează însă instanța de obligația ca prin dispozitivul hotărârii să se pronunțe în mod expres și asupra acesteia, mai înainte de a păși la rezolvarea fondului. Cu toate acestea, din conținutul sentinței recurate rezultă că prima instanță a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei capacității procesuale a reclamantei, nefăcând referire la rezolvarea excepției nici în considerente, nici în dispozitiv, ceea ce denotă aplicarea greșită a prevederilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ. În fine, Înalta Curte constată întemeiat și motivul de recurs vizând soluționarea greșită a fondului cauzei în raport cu prevederile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, întrucât instanța a concluzionat că adăugirile aduse imobilului în litigiu au o valoare mai mare de 50% din valoarea totală a acestuia, fără a avea probe concludente în acest sens.

Potrivit prevederii legale menționate, „a dăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală. In caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparații curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării inițiale, îmbunătățiri funcționale și altele asemenea”.

În cauză a fost efectuat un raport de expertiză tehnică în construcții care a avut drept obiective: individualizarea imobilului, identificarea lucrărilor efectuate de reclamantă, cu precizarea dacă sunt lucrări de reparații curente sau capitale, lucrări de consolidare, modificare sau adăugiri; stabilirea valorii lucrărilor în raport cu valoarea imobilului; să se precizeze cine ocupă imobilul și în baza cărui titlu – obiective încuviințate de instanță prin încheierea din 8 iunie 2007. În conținutul raportului e expertiză, expertul a identificat și descris lucrările efectuate la imobilul în cauză, astfel:„Lucrările efectuate la încăperile 1, 2, 3, 4 si 5 au fost lucrări de consolidare (a fost dată jos tencuiala veche, au fost consolidate zidurile cu plasă de sârmă), a fost refăcută instalația electrică, a fost executată o noua tencuiala, s-a montat gresie respectiv mozaic venețian în sala nr. 4, au fost montate 4 instalații de aer condiționat, au fost refăcute tavanele, șarpanta de la acoperiș si a fost înlocuită tabla de la învelitoare.

Încăperile 6, 7, 8, 9, 10, si 11 au fost adăugate în anul 2001 când a fost montată centrala termică racordată la sisteme de încălzire și la gaze naturale, grupurile sanitare au fost racordate la instalația de apă și canalizare. Încăperea 12 executată în 1979 a fost și ea modernizată în anul 2001 când a fost racordată la centrala termică ce se afla in încăperea nr. 6, a fost modificată instalația electrică, a fost schimbat acoperișul, au fost înlocuite tencuielile și a fost montată pardoseala din gresie”. După identificarea lucrărilor efectuate, expertul a pășit la evaluarea îmbunătățirilor, incluzând în calcul valoarea tuturor lucrărilor descrise mai sus, fără a distinge între „adăugirile aduse imobilului” în sensul art. 1 alin. (3) din O.U.G.

nr. 94/2000 și lucrările care nu se includ în această categorie, conform prevederilor exprese ale textului legal menționat: reparații curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării inițiale, îmbunătățiri funcționale și altele asemenea. Or, simpla lectură a raportului de expertiză relevă împrejurarea că expertul însuși a calificat drept de reparații și consolidări o mare parte dintre lucrările a căror valoare se regăsește în final în cuantumul „lucrărilor de îmbunătățire”, punând semnul egalității între „îmbunătățiri” și „adăugiri”. Această imprecizie decurge din modul în care instanța de fond a stabilit obiectivele de expertiză, făcând referire la „lucrările efectuate de reclamantă”, iar nu la „adăugirile aduse imobilului” în sensul art. 1 alin. (3) din O.U.G.

nr. 94/2000, ceea ce atrage incidența, și sub acest aspect, a motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Întrucât pentru stabilirea cu exactitate a valorii adăugirilor, distinct de valoarea celorlalte lucrări potrivit celor arătate mai sus, este necesară efectuarea unei noi expertize tehnice imobiliare, probă care, în raport cu dispozițiile art. 305 C. proc. civ., nu poate fi administrată în recurs, Înalta Curte va admite recursul și în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 312 alin. (1), (2) și (3) și art. 313 teza I C. proc. civ. va casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, instanța urmează să dispună efectuarea unei noi expertize tehnice, cu obiective clar stabilite în sensul celor expuse mai sus, să soluționeze cu prioritate excepția lipsei capacității procesuale a reclamantei și în final să rezolve fondul cauzei, având în vedere că, oricare ar fi soluția pe care o va primi excepția, efectele ei nu se vor răsfrânge și asupra cererii de intervenție principale formulate de Consiliul Local al comunei Ișalnița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat Parohia Ortodoxă Română Ișalnița împotriva sentinței civile nr. 48 din 12 februarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2008.