Decizia nr. 5223/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Primul ciclu procesual 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fisca sub nr. x/2018, reclamanta A. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 7444/24.10.2017 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, solicitând admiterea contestației, anularea deciziei contestate, și în principal, obligarea intimatei Comisia specială de retrocedare să emită o nouă decizie cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente; în subsidiar, a solicitat să se constate calitatea reclamantei A., de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul din Mun. Craiova. Str. x (fosta str. x), Jud. Dolj, fostă proprietate comunitară evreiască, preluată abuziv de către Statul Român și să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, teren și construcție; a mai solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. 1.

La data de 04 ianuarie 2018, pe rolul Curții de Apel Craiova, a fost înregistrat dosarul nr. x/2018, privind cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Comisia speciala de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cetățenilor aparținând minorităților naționale din România prin care s-a contestat Decizia nr. 859/24.10.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare, solicitându-se admiterea contestației și să se dispună anularea deciziei contestate, și în principal, obligarea intimatei Comisia specială de retrocedare să emită o nouă decizie cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente; în subsidiar, a solicitat să se constate calitatea reclamantei A., de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Mun. Craiova. Str. x (fosta Str. x. nr. 32), Jud. Dolj, fosta proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Roman și să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, teren și construcție. A mai solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a invocat motive identice cu cele formulate în cererea ce face obiectul dosarului nr. x/2018 1.

Prin încheierea nr. 18 din data de 25 aprilie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepția conexității, invocată din oficiu de instanță și a fost conexat dosarul nr. x/2018 la dosarul nr. x/2018. 1.

Prin sentința civilă nr. 310 din 31 mai 2018, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunile conexate formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. 1.

Prin cererea de completare înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, la data de 23 iulie 2018, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Comisia speciala de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Comisia speciala de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, a solicitat instanței să se pronunțe asupra cererii conexe ce a format obiectul dosarului nr. x/2018 In motivare, a susținut că instanța nu a făcut nicio judecată cu privire la acțiunea conexată ce a format inițial obiectul dosarului nr. x/2018, având în vedere că cele două acțiuni, deși conexate, au fost formulate în contradictoriu cu două entități pârâte distincte, vizând acte administrative diferite, întemeiate pe dispoziții ale unor acte normative distincte. În temeiul art. 444 din C. proc. civ., a solicitat admiterea cererii și completarea dispozitivului sentinței nr. 310/31.05.2018, in sensul pronunțării si asupra cererii conexe ce a format obiectul dosarului nr. x/2018, întemeiate pe dispozițiile O.U.G nr. 83/1999. Prin sentința nr. 1 din 03.09.2018 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 310 din data de 31 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018, formulată de reclamantă. 1.

Împotriva sentinței civile nr. 310 din 31 mai 2018, precum și împotriva încheierii din 25 aprilie 2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea, în tot, a încheierii și sentinței recurate, și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. In subsidiar, s-a solicitat casarea hotărârilor recurate, și referitor la soluția pronunțată cu privire la cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, în rejudecarea cauzei pe fond să se dispună anularea Deciziei nr. 7444/24.10.2017, să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, pentru imobilul din municipiul Craiova. Str. x (fosta str. x) și să se acorde despăgubiri pentru acest imobil, teren și construcție. Referitor la soluția pronunțată cu privire la cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 83/1999, vizând contestația formulată împotriva Deciziei nr. 859/24.10.2017, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. 1.

Prin Decizia nr. 1739 din 18 martie 2021 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2018, s-a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 25 aprilie 2018 (pronunțate în dosarul conexat nr. x/2018) a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat; s-a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 310 din 31 mai 2018 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal; s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În considerentele deciziei de casare cu trimitere, s-a reținut că sentința recurată nu respectă cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în sensul că nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția de respingere a contestației promovate împotriva Deciziei nr. 859/24.10.2017, astfel încât, în mod evident, prin soluția de respingere a acțiunilor conexate s-a dispus formal asupra temeiniciei contestației respective. În condițiile arătate, se constată că nemotivarea hotărârii sub aspectele reținute anterior, echivalează cu necercetarea fondului cauzei și determină imposibilitatea instanței de recurs să exercite controlul judiciar asupra sentinței atacate, impunându-se casarea acestei hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează să procedeze la analizarea efectivă a cererii conexe care formează obiectul dosarului nr. x/2018 și să răspundă tuturor motivelor de nelegalitate formulate de reclamantă în privința Deciziei nr. 859/24.10.2017, conform argumentelor reținute prin prezenta decizie. 2. Al doilea ciclu procesual În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Craiova sub nr. x/2018*. 2.1. Prin sentința nr. 280 din 13 octombrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a respins în totalitate acțiunea privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. 2.2. Prin Decizia nr. 3479 din data de 14 iunie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 280 din 13 octombrie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a casat sentința recurată și s-a acordat termen pentru rejudecarea cauzei în fond după casarea cu reținere la data de 8 noiembrie 2022, cu citarea reclamantei A. și a pârâtelor Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cetățenilor aparținând minorităților naționale din România. Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut că sentința atacată, pronunțată în rejudecare, a avut ca obiect două cereri conexe, respectiv dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Craiova conexat la dosarul nr. x/2018 al aceleiași instanțe conexe depusă prin încheierea din 25.04.2018. Curtea a constatat că în mod nelegal, în raport de obiectul acțiunilor conexe, fiind contestate două decizii diferite, sentința atacată a fost pronunțată doar în contradictoriu cu una dintre entitățile emitente, respectiv doar cu citarea Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. În mod nelegal, deși s-a conexat cauza nr. 57/54/2018 având ca obiect contestația reclamantei împotriva Deciziei nr. 859/24 octombrie 2017 nu a fost citată în cauză autoritatea emitentă a acestei decizii, respectiv Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România. Prin necitarea acestei autorități, în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 153 C. proc. civ. privind citarea părților în proces și art. 14 C. proc. civ. privind principiul contradictorialității, consecința fiind îndeplinirea condițiile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. 3. Soluția instanței de recurs în rejudecarea acțiunii, după casarea cu reținere 3.1. Elementele de fapt relevante cauzei Reclamanta a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ contestația împotriva Deciziei nr. 7444/24.10.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare, precum și contestația împotriva Deciziei nr. 859/24.10.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare, solicitând admiterea contestațiilor și să se dispună anularea deciziilor contestate, și în principal, obligarea intimatei Comisia specială de retrocedare să emită o nouă Decizie cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente. În subsidiar, a solicitat să se constate calitatea reclamantei A., de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul din Mun. Craiova. Str. x (fosta Str. x. nr. 32). Jud. Doli, fosta proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Roman și să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, teren și construcție. S-a arătat că imobilul a aparținut Federației Comunităților Evreiești din România fiind dobândit pe calea devoluțiunii testamentare de la defunctul B. și prin testamentul încheiat la data de 13.08.1974, defunctul B., decedat la data de 07.01.1979, a transmis Federației Comunităților Evreiești din România întreaga sa avere mobilă și imobilă avută la momentul decesului între care și imobilul situat in Mun. Craiova str. x (fostă Str. x. nr. 32). jud. Dolj. Ulterior, a fost deschisă procedura succesorală de pe urma defunctului B., decedat la data de 07.01.1979, iar potrivit Certificatului de moștenitor nr. x/22.07.1982, Federația Comunităților Evreiești din România a moștenit întreaga masă succesorală, respectiv "întreaga casa de locuit cu anexe situată in intravilanul Municipiului Craiova, str. x ce se învecinește la Est cu imobilul proprietatea lui C., la Sud cu imobilul proprietatea lui D., la Vest cu imobilul proprietatea E. si la Nord cu strada x." Imobilul a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 101/16.04.1987, în anexa 1 la actul normativ, la poziția nr. 56, fiind înscrisă Federația Comunităților Evreiești din România cu teren expropriat în suprafață de 273 mp și construcție în suprafață de 234,85 mp, nefiind însă acordate despăgubiri în conformitate cu prevederile legale ce reglementau procedura exproprierii pentru cauza de utilitate publică. Prin Decizia nr. 7444/24.10.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut Cultelor Religioase din România, a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/04.02.2003 depusă de către A. cu privire la restituirea în natură a imobilului- teren și construcție- situat în Municipiul Craiova, str. x. Conform art. 1 al Deciziei contestate, s-a reținut de către pârâta Comisia Specială de Retrocedare a bunurilor imobile aparținând cultelor religioase din România că terenul ce face obiectul cererii nu s-a aflat în proprietatea solicitantei, precum și faptul că Federația Comunităților Evreiești din RSR a dobândit, în baza certificatului de moștenitor nr. x/22.07.1982 emis de către Notariatul de Stat Lugoj dreptul de proprietate numai în ceea ce privește construcția ce s-a aflat pe terenul indicat anterior. Conform art. 2 din Decizia nr. 7444/2017, a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/04.02.2003 în ceea ce privește construcția situată în Municipiul Craiova, str. x, cu motivarea că nu fac obiectul disp. O.U.G. nr. 94/2000 construcțiile demolate. Temeiul de drept al Deciziei nr. 7444/2017 a fost reprezentat de disp. art. 1 alin. (1) și (3) și art. 3 alin. (1) indice 1 și alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 rep, coroborate cu pct. 3 din H.G. nr. 1164/2002. Prin Decizia nr. 859/24.10.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut Comunităților Cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/14.09.2004 depusă de către A. cu privire la restituirea imobilului- teren și construcție - situat în Municipiul Craiova, str. x. În ceea ce privește solicitarea de restituire a imobilului- teren, formulată de reclamantă, a reținut pârâta, conform disp. art. 1 ale Deciziei nr. 859/2017, că acesta nu s-a aflat în proprietatea solicitantei, Federația Comunităților Evreiești din RSR dobândind, în baza certificatului de moștenitor nr. x/22.07.1982 emis de către Notariatul de Stat Lugoj, dreptul de proprietate numai în ceea ce privește construcția ce s-a aflat pe teren. Conform art. 2 al Deciziei nr. 859/2017, pârâta a respins cererea de restituire a imobilului-construcție - formulată de reclamantă în considerarea faptului că nu fac obiect al O.U.G. nr. 83/1999 construcțiile demolate. Temeiul de drept al Deciziei nr. 859/2017 a fost reprezentat de disp. art. 1 alin. (1) și (3), art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, precum și pct. 3 din H.G. nr. 1093/2005. Ca o primă precizare, Înalta Curte constată că rejudecarea a fost dispusă integral, cu privire la ambele cereri conexate și raportat la toate motivele de nulitate invocate de reclamantă prin cele două cereri, astfel că se impune analiza integrală a acestora. 3.2. Un prim motiv de nulitate invocat de reclamante a fost acela referitor la încălcarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei speciale de retrocedare, respectiv lipsa reprezentantului său de la lucrările Comisiei Speciale de retrocedare. Conform art. 5 alin. (1) din Anexa 3 a H.G. nr. 1094/2005 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.164/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind organizarea și funcționarea Comisiei speciale de retrocedare: "(1) După primirea cererilor de retrocedare și a documentațiilor aferente imobilelor deținute de statul român sau de unitățile administrativ-teritoriale, președintele Comisiei sau, în lipsa acestuia, vicepreședintele fixează un termen în vederea analizării și soluționării cererilor cultelor religioase, respectiv ale comunităților minorităților naționale, depuse la secretariatele tehnice ale Comisiei." Alin. (3) al art. 5 prevede că "la termenul fixat este invitat să participe un reprezentant al cultului religios, respectiv al comunității minorității naționale solicitante, în vederea susținerii cererii de retrocedare în baza documentelor legale prezentate." Din întreaga economie a textului de lege se reține că, prin instituirea Comisiilor, se urmărește asigurarea unor entități abilitate în vederea soluționării cererilor de resituire, fiind prevăzut ca, printre membrii abilitați în Comisii, să participe și un reprezentant al cultului religios solicitant. Lipsa de la lucrările Comisiei speciale de retrocedare a unui reprezentant al reclamantei nu este prevăzută în mod expres, sub sancțiunea nulității, astfel încât s-ar putea reține incidența sancțiunii nulității numai în măsura în care reclamanta ar face dovada existenței unei vătămări care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului; or, vătămarea nu exisă, în condițiile în care reclamanta a avut posibilitatea de a depune la Comisie toate înscrisurile de care a înțeles să se folosească în dovedirea pretențiilor sale și că totodată aceasta are posibilitatea de a-și formula toate apărările pe care le consideră necesare în fața instanței de judecată. Ca atare, privită prin prisma unei nulități relative, lipsa unui reprezentant al entității solicitante ar lipsi de efecte actul administrativ în ipoteza în care s-ar face dovada unei vătămări produse prin emiterea actului. Or, în speță, reclamanta nu a probat o astfel de vătămare, cu atât mai mult cu cât actele invocate în susținerea cererilor de retrocedare formulate au fost prezentate atât comisiilor speciale, cât și instanței. De asemenea, aspectul vizând intervalul de timp scurs între momentul în care comisiile au primit observațiile persoanei și data la care a fost adoptată decizia, nu reprezintă un argument valid în susținerea nelegalității, nefiind făcută dovada faptului că lucrările comisiilor au fost viciate prin imposibilitatea acesteia de a analiza înscrisurile depuse. Ca atare, critica de natură procedurală privind nulitatea deciziilor contestate nu este întemeiată. 3.3. Cu privire la nelegalitatea soluției de respingere a cererii de restituire a terenului Prin Decizia nr. 7444/24.10.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut Cultelor Religioase din România, în ceea ce privește restituirea în natură a terenului, conform art. 1 al Deciziei contestate, s-a reținut că terenul ce face obiectul cererii nu s-a aflat în proprietatea solicitantei, precum și faptul că Federația Comunităților Evreiești din RSR a dobândit, în baza certificatului de moștenitor nr. x/22.07.1982 emis de către Notariatul de Stat Lugoj dreptul de proprietate numai în ceea ce privește construcția ce s-a aflat pe terenul indicat anterior. Prin Decizia nr. 859/24.10.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut Comunităților Cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, în ceea ce privește solicitarea de restituire a imobilului- teren, formulată de reclamantă, a reținut pârâta, conform disp. art. 1, că acesta nu s-a aflat în proprietatea solicitantei, Federația Comunităților Evreiești din RSR dobândind, în baza certificatului de moștenitor nr. x/22.07.1982 emis de către Notariatul de Stat Lugoj, dreptul de proprietate numai în ceea ce privește construcția ce s-a aflat pe teren. Practic, cererile au fost respinse pentru lipsa dovezii calității de proprietar a reclamantei, cu o motivare similară. În analiza legalității deciziei nr. 859/2017 sunt incidente dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, dispoziții care fac trimitere tot la cele cuprinse în art. 4 alin. (2)-(5) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. Conform disp. art. 4 alin. (2)-(5) din O.U.G. nr. 94/2000, aplicabile speței, pentru fiecare imobil, solicitantul va depune la Comisia specială, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar. Totodată, actul normativ permite dovedirea dreptului de proprietate, în lipsa înscrisurilor, prin prezumția existenței dreptului de proprietate, coroborată cu un început de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice alte acte. În speță, reclamanta a invocat în susținerea dreptului său de proprietate asupra terenului în litigiu, certificatul de moștenitor nr. x/22.07.1982, coroborat cu prezumția instituită de disp. art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000. Prin certificatul de moștenitor nr. x/1982, s-a stabilit pentru Federația Comunităților Evreiești din RSR calitatea de moștenitor al defunctului B., iar, în ceea ce privește masa succesorală, aceasta a fost formată din bunul imobil reprezentat de întreaga casă de locuit cu anexe situată în intravilanul Municipiului Craiova, str. x. Ulterior, prin Decretul nr. 101/16.04.1987, Anexa 1, poziția 43 a fost expropriată și trecută în proprietatea statului, din proprietatea Federației, imobilul teren în suprafață de 273 mp și construcție de 234,85 mp situate în Mun. Craiova, str. x. Problema dedusă judecății o reprezintă modalitatea de interpretare a certificatului de moștenitor și limitele concrete ale acestuia, respectiv dacă acesta a avut sau nu în vedere și terenul aferent clădirii testate. În drept, conform art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România: "(1) Cererile de retrocedare se depun, prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult, la Comisia specială de retrocedare. (2) Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar, în condițiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3). (3) Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice acte care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive. (4) În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. (5) În aplicarea prevederilor alin. (4) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar." Raționamentul Comisiei Speciale de Retrocedare a fost acela că prezumția din art. 4 alin. (4) și (5) de mai sus (prezumția că întinderea dreptului de proprietate este cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive și că persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar) a fost înlăturată din cauza existenței dovezii contrare, respectiv certificatul de moștenitor care menționează în cadrul masei succesorale doar construcția. Înalta Curte, în rejudecarea acțiunii pe fond, nu poate susține această concluzie a Comisiei. Cât timp reclamanta figurează explicit în actul de preluare de către stat și cu terenul în suprafață de 273 mp, dovada contrară care să înlăture această prezumție legală trebuie să fie una de o forță juridică suficientă, iar nu la rândul ei, incertă. Or, raționamentul Comisiei și al pârâtei în fața instanței a fost unul bazat pe două scenarii alternative: aceasta a susținut în cadrul întâmpinării din cadrul recursului din primul ciclu procesual că, în absența unor dovezi, poate doar presupune că terenul aferent construcției (casa de locuit și anexe), moștenită de către Federația Comunităților Evreiești din RSR a fost preluat de stat înainte de acest moment, fie direct din patrimoniul defunctului B., ca efect al aplicării Legii nr. 58/1974, la deschiderea succesiunii de pe urma acestuia (fapt nemenționat în Certificatul de moștenitor nr. x/1982), fie din patrimoniul altei persoane, însă un lucru e cert, faptul că recurenta-reclamantă nu a putut face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 273 mp. Înalta Curte reține că, în contextul existenței prezumției legale raportate la conținutul actului de preluare, nu se pot opune prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 în mod teoretic, fiind necesară o dovadă a aplicării lor efective; cu alte cuvinte, nu poate fi înlăturată o prezumție legală printr-o prezumție simplă, cu atât mai mult cu cât această prezumție simplă este incertă din punct de vedere al existenței sale. Prevederile testamentare și cele ale certificatului nu sunt suficient de clare în snesul excluderii terenului din masa succesorală, reclamanta invocând în mod întemeiat indicii logice în sensul că acesta a fost, de fapt, testat și moștenit prin certificatul de moștenitor invocat. Astfel, prin sintagma " întreaga casă de locuit cu anexe" se poate înțelege nu doar construcția, ci chiar întregul imobil, respectiv casa de locuit și terenul aferent, fiind indicate vecinătățile terenului. Față de prezumția legală din textul art. 4 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 94/2000, înlăturarea acesteia putea fi făcută doar printr-o probă certă, ceea ce nu se paote reține în cauză. Ca urmare, Înalta Curte consideră că reclamanta a făcut dovada calității de proprietar cu privire la terenul de 273 mp situat în Mun. Craiova, Str. x. În cauza de față, reclamanta a formulat două cereri de restituire cu privire la același teren, în baza a două acte normative care permiteau restituirea pe două temeiuri diferite: dosarul nr. x/2018 ce are ca obiect anularea Deciziei nr. 7444/24.10.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut Cultelor Religioase din România cu privire la cererea nr. x/04.02.2003 întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și dosarul nr. x/2018 ce are ca obiect anularea Deciziei nr. 859/24.10.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut Comunităților Cetățenilor aparținând minorităților naționale din România cu privire la cererea nr. x/14.09.2004 întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România. În lipsa oricărui criteriu legal de a stabili care din cele două proceduri de restituire ar fi prioritară, Înalta Curte va da preferință principiului disponibilității, reclamanta exprimându-și în ședința publică din data de 08.11.2022 dorința de a se soluționa cu prioritate procedura întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. Cum condiția preluării abuzive fusese considerată ca fiind îndeplinită de pârâtă, Înalta Curte va obliga pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România să emită o nouă hotărâre prin care să acorde despăgubiri pentru terenul în suprafață de 273 mp din Municipiul Craiova, strada x nr. 32 (fostă strada x nr. 32, județul Dolj). 3.4. Cu privire la nelegalitatea soluției de respingere a cererii de acordare a despăgubirilor pentru construcția demolată Înalta Curte constată că acțiunea reclamantei pe acest aspect este neîntemeiată. Astfel, conform art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, "sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi." Din conținutul textului de lege, contrar susținerilor reclamantei, Înalta Curte reține că este evidentă intenția legiuitorului de a exclude construcțiile demolate din obiectul de reglementare al O.U.G. nr. 94/2000, astfel că nu se poate reține faptul că actul normativ sau normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 ar contraveni art. 108 din Constituție. În ceea ce privește construcția demolată, reclamanta a susținut că, în raport de succesiunea în timp a actelor normative cu caracter reparator, mai exact în raport de momentul intrării în vigoare a unor astfel de acte normative, dar și în funcție de obiectul de reglementare și conținutul lor specific, în privința categoriei de contrucție în discuție, legea specială este Legea nr. 10/2001 și aceasta este aplcabilă cu prioritate; în aceste condiții, concluzia Comisiei Speciale de Retrocedare, în sensul că nu există cadru legal pentru acordarea de despăgubiri cu privire la construcțiile demolate, este greșită, întrucât dispozițiile Legii nr. 10/2001 reglementează în mod expres acest aspect, stabilind dreptul persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent. Înalta Curte constată că nu doar textul din O.U.G. nr. 94/2000 este explicit în sensul că imobilele demolate nu fac obiectul restituirii acestui act normativ, dar și pct. 3 al normei explicative a art. 1 (conținute de H.G. nr. 1164/2002 din 17 octombrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind organizarea și funcționarea Comisiei speciale de retrocedare) clarifică acest aspect: "3. Nu intră sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum și construcțiile demolate." În mod similar, la punctul 3 al normei explicative aferente art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999 (conținute de H.G. nr. 1093 din 15 septembrie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România) prevede că: "3. Nu intră sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999, republicată, imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum și construcțiile demolate." Cele două proceduri de restituire reglementate de Legea nr. 10/2001, pe de o parte și de O.U.G. nr. 94/2000 (respectiv O.U.G. nr. 83/1999), pe de altă parte, sunt distincte și separate, au curs propriu și nu pot fi combinate; ceea ce solicită reclamanta este realizarea unei lex tertia prin atribuirea Comisiei Speciale de Retrocedare de atribuții de soluționare și a unor cereri în temeiul Legii nr. 10/2001, ceea ce nu are acoperire în dispozițiile legale. Ca urmare, cererea de anulare a deciziei Comisiei privind despăgubirile aferente construcției demolate va fi respinsă ca nefondată. În concluzie, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, în rejudecare, după casarea cu reținere, Înalta Curte va admite acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ce face obiectul dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal; va anula în parte Decizia nr. 7444/24.10.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în ceea ce privește terenul ce face obiectul cererii de restituire; va obliga pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România să emită o nouă hotărâre prin care să acorde despăgubiri pentru terenul în suprafață de 273 mp din Municipiul Craiova, strada x nr. 32 (fostă strada x nr. 32, județul Dolj) și va menține în rest dispozițiile Deciziei atacate. În fine, ca urmare a soluționării cererii conform prevederilor O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, cererea conexă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, ce a format obiectul dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, va fi respinsă ca nefondată. Ca urmare a căderii în pretenții, în temeiul art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4416,80 RON către reclamanta A., conform OP din 25.11.2021 aferent facturii nr. x din 19.11.2021emise de SCA F..