ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5244/2024

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 04 aprilie 2022, sub nr. x/2022 pe rolul Curții de Apel Galați – secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 10021/16.12.2021 emisă de Comisia Speciala de Retrocedare, solicitând ca, prin hotărârea pe care o va pronunța instanța, să se admită contestația, să se anuleze în tot Decizia contestată si să se dispună:

- în principal, constatarea calității A. de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul situat în Mun. Galați, str. x, fost nr. 46, Jud. Galati, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Roman, si dispunerea restituirii în natura a acestui imobil;

- În subsidiar, constatarea calității A. de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul situat în Mun. Galati, str. x, fost nr. 46, Jud. Galati, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Roman, si dispunerea acordării de despăgubiri pentru acest imobil.

Prin sentința civilă nr. 46 pronunțată la 6 aprilie 2023, Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea în contencios administrativ și fiscal, formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au apaținut Cultelor Religioase din România.

Împotriva sentinței civile nr. 46 pronunțate la 6 aprilie 2023 de Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare către prima instanță, iar în subsidiar, rejudecând fondul, admiterea contestației astfel cum a fost formulată.

Prin motivele de recurs se învederează următoarele:

a) motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

- recurenta susține că prima instanță a ignorat cu desăvârșire apărările sale, reținând în mod greșit că indicarea numărului casei nu este o simplă eroare materială, ci o situație mai complexă legată de numerotarea străzilor și distanțele dintre clădiri.

Apreciază că, în esență, se pune problema clarificării cererii inițiale în raport cu realitatea urbanistic. Astfel, deși a arătat că eroarea materiala strecurată la momentul formulării cererii de retrocedare s-a datorat unor mențiuni inexacte din cuprinsul înscrisurilor care se aflau la acel moment in posesia sa, prima instanță reține că indicarea nr. 45 în loc de nr. 46 nu poate fi rezultatul unei erori materiale având în vedere ca cele doua imobile sunt situate vis-a-vis.

În mod evident, prima instanță și intimata ar fi trebuit sa analizeze toate înscrisurile care fac referire la imobilul pe care în mod real l-a solicitat si să analizeze temeinicia cererii sale prin raportare la aceste elemente, iar nu să speculeze o simpla eroare materiala strecurată în cuprinsul cererii de retrocedare si îndreptată ulterior.

Hotărârea recurată nu îndeplinește standardul în materia motivării, prima instanță reținând in cuprinsul considerentelor doar aspectele care susțineau raționamentul sau, omițând sa observe celelalte motive si probe care conduceau la o concluzie contrara.

- Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material ca prima instanță a ignorat cu totul scopul eminamente reparator al O.U.G. nr. 94/2000, act normativ adoptat pentru a îndrepta abuzurile si nedreptățile cauzate cultelor religioase în perioada comunistă.

Comisia speciala de retrocedare a acționat cu vădită rea voință și total nelegal, dând eficienta unei erori strecurate în cuprinsul cererii de retrocedare, pe care a speculat-o ignorând cu desăvârșire scopul reparator al procedurii derulate în fața sa. Desigur, aceasta conduită nu putea fi validata de către instanța de judecată, decizia emisă de Comisia speciala de retrocedare nefiind rezultatul unei analize și soluții dispuse în conformitate cu scopul reparator al O.U.G. nr. 94/2000.

În egală măsură, decizia emisă de Comisia specială de retrocedare nu este în concordanta cu documentația depusă în susținerea cererii de retrocedare, documentație în raport de care se determină și obiectul concret si real al procedurii derulate în fata sa și care s-a referit, in mod expres, la imobilul din Galati, str. x (fost 46) si nu la cel de la nr. 45.

Toate aceste critici, îndreptate in prima etapa procesuala împotriva deciziei contestate sunt pe deplin aplicabile și față de Hotărârea recurată întrucât, prima instanță nu a realizat o analiza proprie a situației deduse judecății, ci a reținut pur si simplu apărările intimatei, context în care modificarea numărului poștal din 74 în 80, nu poate avea consecințele reținute de prima instanță. Astfel, faptul că imobilul vizat de cererea de retrocedare a făcut obiectul unor renumerotări succesive nu poate duce la respingerea cererii sale.

A. îndeplinește toate condițiile impuse de lege pentru soluționarea favorabila a dosarului de retrocedare si emiterea unei decizii de restituire in natura sau, dupa caz, de acordare de masuri reparatorii pentru imobilul din Mun Galati, str. x (fost nr. 46), fiind dovedit cu înscrisurile depuse la dosarul de retrocedare atât dreptul de proprietate asupra imobilului la momentul preluării, cât și caracterul abuziv al acestei preluări. Astfel, cât privește dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, acesta a aparținut Comunității Evreilor din Galați - Spitalul israelit din Galați, astfel cum rezulta in mod expres din actele depuse la dosar, înscrisuri ce dovedesc, in mod neechivoc împrejurarea ca imobilul în litigiu a aparținut Comunității evreilor din Galați.

Ca atare, caracterul abuziv al preluării nu poate fi contestat, in condițiile in care imobilul a fost preluat prin naționalizare, nefiind acordate niciun fel de despăgubiri fostului proprietar.

Procesul-verbal nr. x/10.07.1952 pentru impunerea clădirilor si terenurilor din orașe pe anul 1952, încheiat de Secțiunea financiara a Orașului Galați, potrivit căreia, imobilul din Galați, str. x se afla in proprietatea Spitalului unificat nr. 3 și era închiriat unor terte persoane fizice.

Totodată, preluarea imobilului de către stat a fost confirmata încă o data, deși nu mai era necesar, inclusiv prin raportul de expertiza întocmit în fața primei instanțe, în cuprinsul căruia se arată că deschiderea cărții funciare a intervenit la momentul la care dl. B. și-a intabulat dreptul de proprietate dobândit în baza unui contract de vânzare încheiat cu Primăria Galați.

Contrar celor reținut de prima instanța, intimata nu s-a aflat într-o situație similară cu cea în care formula o cerere de retrocedare pentru toate imobilele din Galați, scopul cererii de retrocedare ce face obiectul analizei fiind acela de a obtine retrocedarea/despăgubiri pentru imobilul Spitalul israelit din Galati. Faptul ca inițial s-a indicat nr. 45 în loc de 46, nu poate decât sa confirme faptul că se afla în prezența unei erori materiale, cererea nefiind formulată în modalitatea generica indicată de instanță.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii pronunțate de instanței de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Demersul judiciar al reclamantei A., astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de anulare a Deciziei nr. 10021/16.12.2021 emisă de Comisia Speciala de Retrocedare.

Soluționând cauza în primă instanță, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată.

Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut că prin cererea de retrocedare nr. x l/C/24.01.2006 A. a solicitat retrocedarea imobilului situat în str. x, iar prin adresa x/06.04.2021 a schimba obiectul cererii de retrocedare la imobilul situat în str. x. Solicitarea acestui imobil reprezintă o extindere a obiectului cererii de retrocedare nr. 68863l/C/24.01.2006 și nu poate fi luată în considerare, având în vedere faptul că este depusă în afara celui de-al doilea termen prevăzut de O.U.G. nr. 94/2000 pentru depunerea cererilor de retrocedare (25.07.2005-25.01.2006). S-a mai reținut că nu este vorba de o simplă eroare materială, îndreptată prin precizarea depusă la Comisia specială de retrocedare sub nr. x/04.01.2021; astfel cum în mod just arată pârâta, în practica numerotării străzilor numerele pare ale clădirilor sunt așezate vis-a-vis de numerele impare, existând de multe ori clădiri așezate, în funcție de suprafața terenului, la distanțe mari între ele.

Recurenta-reclamantă a criticat soluția primei instanțe, clamând prin cererea de recurs formulată faptul că judecătorul fondului a ignorat cu desăvârșire apărările sale, reținând în mod eronat că indicarea numărului casei nu este o simplă eroare materială, ci o situație mai complexă legată de numerotarea străzilor și distanțele dintre clădiri și a aplicat greșit legea, invocând împrejurări de fapt, în sensul că a depus acte ce atestă donații în favoarea comunității israelite.

Înalta Curte, în urma propriului demers judiciar și împărtășind opinia judecătorului fondului în ceea ce privește soluția pronunțată, apreciază că toate criticile sunt nefondate, urmând să le analizeze și să le răspundă în raport de finalitatea concretă a acestora.

În prealabil, trebuie precizat că recursul nu poate avea ca obiect reinterpretarea probelor și stabilirea unei alte situații de fapt, având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile" și, ca urmare, nu pot fi primite criticile de netemeinicie formulate de către recurentă, în privește modul de administrare a probatoriului.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii, judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este însă important de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care se întemeiază soluția de respingere a acțiunii, în raport de motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, chiar dacă acestea o nemulțumesc pe recurenta-reclamantă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

Înalta Curte reține că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, în speță, instanța de fond a examinat în mod efectiv și concret toate apărările formulate de părțile din dosar, precum și înscrisurile depuse în probațiune de aceștia, fiind clare și lipsite de echivoc motivele pentru care a fost validată soluția autorității administrative, precum și probele care stau la baza acestei concluzii.

Așadar, în mod corect a stabilit prima instanță care este obiectul cauzei și succesiunea evenimentelor ce constituie situația de fapt, astfel că analiza ulterioră a materialului probator lămurește pe deplin poziția instanței de fond și răspunde, în mod evident, tuturor argumentelor invocate de reclamantă.

Prin urmare, instanța de recurs reține, pe de o parte, că simpla nemulțumire a recurentei-reclamante referitoare la modul în care a interpretat prima instanță dispozițiile legale în cauză nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate care să se subsumeze motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, faptul că judecătorul interpretează elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte, relevanța acestora nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 425 C. proc. civ.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă, în esență, o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

În opinia recurentei-reclamante, hotărârea Curții de Apel Galați este nelegală, întrucât instanța nu i-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului care a făcut obiectul cererii de retrocedare nr. x/24.10.2006, depusă în temeiul O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Criticile formulate de către recurenta-reclamantă sunt nefondate, urmând a fi respinse, avându-se în vedere următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 10021/16.12.2021, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006 depusă, în temeiul O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de către A., cu privire la retrocedarea imobilului situat în municipiul Galați, strada x nr. 45, județul Galați, întrucât solicitanta nu a depus acte din care să reiasă dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul solicitat și nici înscrisurile care să facă dovada preluării abuzive a imobilului, în perioada de referință a legii, respectiv 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989,

Așa cum s-a reținut anterior, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare având drept considerente faptul că solicitanta nu a probat dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat și nici un a depus dovada potrivit căreia imobilul respectiv ar fi fost preluat abuziv de către Statul Român.

Cadrul normativ care reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România este reprezentat de O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În aplicarea prevederilor acestui act normativ, prin Hotărârea Guvernului nr. 1164/17.10.2002, modificată și completată prin Hotărârea Guvernului nr. 1093/15.09.2005, au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 83/1999.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 1164/17.10.2002, a fost înființată Comisia specială de retrocedare ca structură abilitată să aducă la îndeplinire dispozițiile actelor normative sus-mentionate.

Totodată, prin Regulamentul de organizare și funcționare al Comisiei speciale de retrocedare prevăzut în Anexa 3 la Hotărârea de Guvern nr. 1.164/2002, modificată prin Hotărârea de Guvern nr. 1094/2005, a fost înființată și totodată au fost stabilite competențele Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, ca entitate abilitată să aducă la îndeplinire dispozițiile actelor normative sus-mentionate.

Acesta este cadrul normativ în vigoare la data emiterii deciziei a cărei legalitate se contestă.

Cadrul normativ menționat anterior creează posibilitatea retrocedării bunurilor imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, astfel cum sunt acestea circumstanțiale în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, republicată, și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989, aflate în proprietatea statului sau a unei persoane juridice de drept public (...).

În temeiul O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin cererea de retrocedare A. a solicitat restituirea imobilului situat în municipiul Galați, strada x nr. 45, județul Galați.

Ulterior, la circa 15 ani de la depunerea cererii nr. x/2006 și după trecerea termenului prevăzut de lege, recurenta-reclamantă a depus o cerere rectificatoare, în sensul că a indicat greșit numărul imobilului ca fiind 45, în loc de 46.

Prin acțiunea introductivă reclamanta a contestat Deciza nr. 10021/16.12.2021, motivând, în esență, că cererea de retrocedare a vizat imobilul situat în str. x (fost 46), dar la momentul formulării acesteia nu a avut acces la toate informațiile referitoare la locația și situația juridică a imobilului din moment ce arhivele Comunității Evreiești au fost preluate de stat în perioada comunistă.

Prin sentința recurată, acțiunea privind anularea deciziei contestate a fost respinsă, reclamanta reiterând aspecte prezentate în fața primei instanțe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 față de precizarea nr. 06/06.01.2021, intenția sa de a solicita restituirea întregului imobil fiind exprimată încă din anul 2006, sunt nefondate.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 501/2002, în forma în vigoare în perioada de referință, cererile de retrocedare a imobilelor prevăzute la alin. (1) se pot depune la Comisia specială de retrocedare, prevăzută de prezenta ordonanță de urgență, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acesteia. După acest termen nu se mai pot formula cereri de restituire sau de retrocedare. Actele doveditoare ale drepturilor solicitate se pot depune în termenul util stabilit de comisie.

Prin O.U.G. nr. 184/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 48/2004, termenul de depunere a cererilor de retrocedare a imobilelor aparținând cultelor religioase prevăzut la art. 1 alin. (5) a fost prelungit cu 30 de zile, iar prin art. II al Titlului II din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, a fost acordat un nou termen de 6 luni pentru depunerea de cereri de retrocedare, calculat de la data intrării în vigoare a acestei legi (respectiv la 3 zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial), acest nou termen expirând în data de 25 ianuarie 2006.

Problema ce se cere a fi dezlegată în cauză este dacă cererea de retrocedare înregistrată sub nr. x/2006 a privit imobilul din Galați, strada x nr. 46, județul Galați, iar nu imobilul din Galați, strada x nr. 45, județul Galați, or, așa cum reiese din întreg ansamblul probator administrat în cauză, este fără echivoc că prin cererea înregistrată în termenul prevăzut de lege, recurenta-reclamantă a avut în vedere exclusiv imobilul din str. x.

Deși a depus cererea în termenul prevăzut de lege, recurenta nu a depus înscrisuri, sau precizări în termen legal, cu privire la numărul imobilului, aspect ce rezultă din adresele nr. x/2009 și y/2013 prin care se solicită reclamantei completarea dosarului cu acte doveditoare.

Recurenta-reclamantă a continuat să susțină în cadrul recursului, că cererea înregistrată sub nr. x/19.05.2021, reprezintă doar o precizare cu privire la adresa de identificare a imobilului, dar din cuprinsul dosarului rezultă că între cele două numere 45 și 46, nu există identitate, imobilele fiind pe părțile opuse ale străzii. În consecință, în mod corect a reținut judecătorul fondului că cererea de retrocedare trebuia analizată numai cu privire la imobilul din strada x nr. 45, din moment ce, pentru imobilul din str. x, cererea nu poate fi reținută ca făcând parte din cele ce pot fi încadrate la eroare materială, întrucât schimba în tot obiectul cererii și care a fost depusă tardiv, după împlinirea termenului de decădere prevăzut de lege.

Prin urmare, intimatei-pârâte nu i se poate imputa nicio culpă procesuală întrucât aceasta a întreprins demersurile necesare pentru completarea dosarului administrativ cu toate datele necesare stabilirii unei soluții de către Comisie și în vederea clarificării calității de persoană îndreptățită a solicitantei cererii de retrocedare pentru imobilul din Galați, strada x nr. 45, județul Galați.

Conform legislației în vigoare și normelor metodologice aplicabile, cererea de retrocedare trebuie să conțină datele de identificare ale imobilului solicitat, recurenta-reclamanta având obligația de a preciza aceste date și de a face dovada dreptului de proprietate în cadrul procedurii administrative corespunzătoare, dar documentele invocate în cererea precizatoare și în fața instanței se referă la un alt imobil decât cel solicitat inițial. Astfel, cererea reclamantei nu îndeplinește condițiile legale necesare pentru a fi admisă.

În acest context susținerea din cuprinsul motivelor de recurs în sensul că ar fi dovedit că este proprietara imobilului din Galați, strada x nr. 74 (fost 46), județul Galați, conform înscrisurilor depuse la instituția pârâtă și ulterior în instanță, nu mai poate face obiectul verificării instanței de contencios administrativ.

Așadar, ținând cont de cele expuse anterior, reiese că, instanța de fond în mod legal a respins contestația A. împotriva Deciziei nr. 10021/16.12.2021, emisă de Comisia Specială de Retrocedare, ca nefondată, dând eficiență în mod corect normelor speciale în vigoare în materia restituirii proprietăților și acordării de măsuri reparatorii.

Prin urmare, aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 46 pronunțate la 6 aprilie 2023 de Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat .

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 14 noiembrie 2024.