ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 874/2024

Ședința publică din data de 15 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, la 09.02.2022 sub nr. x/2022, reclamanta A. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 9847/29.10.2021 emise de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Prin sentința civilă nr. 63/2022 din 11 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și, rejudecând, anularea deciziei emise de intimată și, în principal, restituirea în natură a întregului imobil (teren și construcție), iar, în subsidiar, acordarea de despăgubiri pentru întreg imobilul (teren și construcție).

În motivarea recursului, a arătat că sentința recurată este nelegală, față de nesocotirea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000.

Totodată, prima instanță a ignorat dispozițiilor art. 4

1

pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora cererea de retrocedare se va face distinct pentru fiecare imobil solicitat și va cuprinde cel puțin următoarele elemente: datele de identificare a imobilului solicitat la retrocedare (construcția și terenul aferent).

A apreciat recurenta că soluția de respingere a contestației de către instanța de fond a avut la bază, în principal, calificarea (interpretarea) eronată dată de intimată obiectului cererii de retrocedare. Aceasta a apreciat, în mod restrictiv, nelegal și netemeinic, faptul că cererea are ca obiect numai imobilul construcție, având destinația de locuință, în prezent demolată, nu și terenul aferent construcției, astfel cum în mod real a solicitat recurenta.

Astfel, în cererea de retrocedare s-a solicitat "restituirea imobilului - Casă - situat în localitatea Galați, str. x fost 71 fost 33, jud. Galați, fostă proprietate comunitară evreiască preluată în mod abuziv de Stat".

Contrar celor reținute de instanța de fond, legea specială de reparație pe care s-a fundamentat cererea de retrocedare are în vedere imobile compuse din construcții și teren aferente, autoritățile competente fiind obligate să analizeze și să dispună, în cadrul procedurii de restituire derulate în fața lor, măsuri atât pentru construcții, cât și pentru teren, printr-o singură decizie.

Recurenta nu avea niciun motiv să-și limiteze cererea la construcția având destinație de casă, fără a solicita și restituirea terenului, interpretarea restrânsă a obiectului cererii fiind în mod limpede lipsită de sens.

A susținut recurenta că interpretarea restrânsă propusă de intimată și însușită de instanță nu poate fi primită, fiind contrară regulii de logică juridică potrivit căreia actul juridic trebuie interpretat în înțelesul în care poate produce efecte, nu în sensul a-l lăsa fără niciun efect.

Din înscrisurile puse la dispoziția Comisiei Speciale de Retrocedare rezultă că recurenta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra întregului imobil solicitat, atât construcția, cât și terenul aferent.

A apreciat recurenta că în mod nelegal a reținut prima instanță că reclamanta nu a indicat elementele de identificare referitoare la teren, în condițiile în care singurul element în raport de care putea fi dedus obiectul cererii de retrocedare era tocmai adresa acestuia.

Prin pronunțarea soluției de respingere a contestației s-a ignorat cu totul scopul eminamente reparator al O.U.G. nr. 94/2000.

A mai susținut recurenta că nici împrejurarea că în cuprinsul cererii de retrocedare a specificat destinația imobilului nu poate fi interpretată în sensul în care cererea de retrocedare a avut în vedere doar construcția, nu și terenul.

Intimata nu a solicitat nicio precizare cu privire la obiectul cererii, ci a preferat o abordare limitată, formală și fără sens, în dezacord cu rolul acesteia.

A susținut recurenta că, prin soluția de respingere pronunțată, prima instanță sugerează că recurenta ar fi renunțat la dreptul de a obține despăgubiri și pentru teren, deși acest drept este recunoscut, în mod expres, de lege în favoarea recurentei.

Potrivit art. 13 din C. civ., renunțarea la drept trebuie să fie întotdeauna expresă și nu se prezumă.

Recurenta a menționat că, în mod greșit, prima instanță a reținut, pe de o parte, că imobilele demolate sunt excluse de la aplicarea O.U.G. nr. 94/2000 și, pe de altă parte, cererea recurentei nu poate fi analizată în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

O.U.G. nr. 94/2000 nu exclude posibilitatea stabilirii de despăgubiri, ca măsuri reparatorii prin echivalent, în cazul construcțiilor demolate. Legiuitorul a dorit să scoată de sub sfera de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, între altele, categoria construcțiilor demolate ulterior preluării abuzive, însă nu a dorit să suprime de plano dreptul persoanei îndreptățite la despăgubiri, întrucât într-o astfel de ipoteză ar fi făcut-o expres.

Dreptul persoanei îndreptățite la despăgubiri pentru construcțiile demolate ulterior preluării abuzive există, însă măsurile reparatorii prin echivalent urmează a fi acordate potrivit legii speciale care va reglementa tipul și procedura de acordare a despăgubirilor.

Astfel, este necesar să se identifice actul normativ special pentru a determina care sunt măsurile reparatorii și în ce condiții se acordă acestea pentru construcții preluate abuziv și ulterior demolate, legea specială fiind Legea nr. 10/2001.

Prin urmare, cadrul legal pentru acordarea despăgubirilor pentru construcțiile demolate există, prevederile Legii nr. 10/2001 fiind aplicabile și în cadrul procedurii derulate în temeiul altor legi speciale de reparație, în speță O.U.G. nr. 94/2000.

În opinia recurentei, aceste dispoziții legale exprese stabilesc îndreptățirea Comisiei să aplice legea specială și în cadrul procedurilor derulate în fața sa.

Prin urmare, a apreciat recurenta că soluția primei instanțe în sensul că construcțiile demolate nu intră sub incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000 este vădit nelegală.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invoca, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Recurenta A. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 9847/29.10.2021 prin care i-a fost respinsă cererea nr. x/26.02.2003 cu privire la retrocedarea în natură a imobilului, casă, situat în municipiul Galați, str. x, fost nr. 71, fost nr. 33, județul Galați, întrucât respectiva construcție a fost demolată și nu este posibilă nici propunerea privind acordarea de măsuri compensatorii având în vedere că, potrivit art. 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000, coroborat cu pct. 3 din Normele metodologice, construcțiile demolate nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000.

Prima instanță a confirmat legalitatea deciziei emise de Comisia Specială de Retrocedare, soluție împărtășită de instanța de control judiciar.

Înalta Curte găsește neîntemeiate criticile recurentei cu privire la interpretarea eronată de către prima instanță a obiectului cererii de retrocedare formulate.

Prin cererea de retrocedare aflată la dosarul de fond, A. a solicitat restituirea imobilului - casă - situat în municipiul Galați, str. x, fost nr. 71, fost nr. 33, județul Galați, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de Statul Român.

Deci, obiectul cererii a fost cât se poate de clar, imobil-casă, și nu terenul aferent construcției.

Înalta Curte apreciază că termenul "casă" în niciun caz nu poate fi asociat imobilelor-terenuri, ci imobilelor-construcții.

De asemenea, în cuprinsul cererii de retrocedare nu s-a făcut referire la faptul că se solicită imobilul compus din clădire și teren, după cum a înțeles partea să indice prin cererea de chemare în judecată, în cuprinsul căreia a precizat că solicită obligarea pârâtei Comisia Specială de Retrocedare la restituirea în natură a imobilului (construcție și teren) sau acordarea despăgubirilor pentru imobil (teren și construcție).

Totodată, deși chiar recurenta susține prin intermediul memoriului de recurs că în cuprinsul cererii de retrocedare trebuie să se regăsească cel puțin datele de identificare a imobilului, aceasta nu a menționat, în cererea formulată, nici măcar suprafața terenului.

Prin urmare, în mod temeinic și legal cererea de retrocedare a fost soluționată în raport cu obiectul acesteia, recurenta-reclamantă solicitând în mod evident restituirea imobilului casă. Acordarea beneficiului legii și pentru terenul aferent construcției ar duce la o extindere tardivă a obiectului cererii de retrocedare.

Conform prevederilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, "Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi. (…)"

Relevante, în ceea ce privește construcțiile demolate, sunt și dispozițiile punctului pct. 3 din Normele metodologice aferente art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, modificată și completată prin H.G. nr. 1094/2005, care prevăd în mod expres:

"3. Nu intră sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum și construcțiile demolate."

Așadar, acestea sunt dispozițiile normative care au condus în mod corect la respingerea cererii recurentei de acordare a despăgubirilor pentru imobilul construcție care a fost demolat.

Recurenta-reclamantă a mai invocat faptul că O.U.G. nr. 94/2000 nu exclude posibilitatea stabilirii de despăgubiri ca măsuri reparatorii pentru construcțiile demolate și că dreptul persoanei îndreptățite la despăgubiri există, măsurile reparatorii prin echivalent urmând a fi acordate nu în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, ci potrivit legii speciale care va reglementa tipul și procedura de acordare a despăgubirilor, conform art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000.

Astfel, în opinia sa, legea specială la care fac trimitere dispozițiile invocate este Legea nr. 10/2001.

Înalta Curte constată eronată interpretarea recurentei-reclamante, având în vedere că art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 prevede cu claritate că sfera de aplicare a acesteia privește construcțiile existente în natură, fiind excluse construcțiile demolate, aspect întărit și de pct. 3 din normele metodologice, corespunzătoare articolului menționat.

Referitor la caracterul Legii nr. 10/2001 de lege specială, Înalta Curte reține că art. 8 alin. (3) din lege prevede următoarele:

"(2) Regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase preluate de stat este reglementat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată*)."

Deci, nu se poate reține că Legea nr. 10/2001 ar fi legea specială, de vreme ce aceasta precizează expres situația particulară a imobilelor care au aparținut minorităților naționale din România, al căror regim juridic este reglementat de O.U.G. nr. 94/2000, act normativ care constituie, astfel, lege specială în materie.

De altfel, Înalta Curte reține că această problemă, a caracterului Legii nr. 10/2001 de lege generală în materia actelor normative cu caracter reparator, a fost lămurită și prin Decizia nr. 618 din 11 octombrie 2016 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (9) și art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, precum și art. 1202 din C. civ. din 1864 și art. 328 alin. (2) din C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 72/2016.

Similar situației de față, instanța de contencios constituțional a constatat că "(...) Prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 precizează în mod expres că regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase, preluate de stat este reglementat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, instituind astfel caracterul de "lex generali" al Legii nr. 10/2001, față de acest act normativ cu caracter special.".

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, iar dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 63/2022 din 11 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 63/2022 din 11 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 15 februarie 2024.